Sunteți pe pagina 1din 2

PIEȚE DE CAPITAL

I. Răspundeți concis la următoarele întrebări. (0,15 puncte/subiect * 10 subiecte = 1,50 puncte)

1. Câștigul indirect ca urmare a investiției pe piața de capital este reprezentat de .......................................

2. Dacă rata de distribuire a dividendului depășește 100%, partea suplimentară provine din ....................................

3. Pierderea unui operator aflat pe poziția short put este .......... atunci când cursul de piață este mai mic decât ...............

4. Pe piața contractelor derivate, nu se pot tranzacționa fracțiuni de contracte futures – adevărat/fals

5. Indicii bursieri ce includ valori mobiliare din diverse sectoare de activitate sunt indici bursieri de generația I/a II-a.

6. Oferta de fonduri pe piața de capital are ca proveniență ........................ la nivelul persoanelor fizice/juridice.

7. Acțiunile preferențiale pot avea o valoare nominală diferită de cea a acțiunilor comune – adevărat/fals.

8. Dacă se așteaptă o creștere a ratei dobânzii de piață, este recomandată achiziționarea unei obligațiuni cu durata de
imunizare mică/mare.

9. Varianta tranzacțiilor la vedere ce oferă capacitate financiară clientului prin acordarea unui credit de către
intermediar este reprezentată de tranzacțiile ................

10. Numărul maxim de opțiuni ce pot fi exercitate în fiecare zi de tranzacționare definește ..........................

II. SUBIECT DESCRIPTIV (0,50 puncte/subiect*3 subiecte = 1,50 puncte)


Formulați răspunsuri descriptive, concise (maximum 150 de cuvinte) la următoarele întrebări:

1. Cererea de fonduri pe piața de capital – proveniență, forme

2. Durata de imunizare – indicator de evaluare a unui împrumut obligatar. Ce reprezintă, cum se calculează, care este relația
cu durata de viață a unei obligațiuni, în funcție de modalitatea de amortizare a împrumutului obligatar?

3. Definiți indicii bursieri de generația a II-a și noțiunea de free-float și prezentați factorul de free-float, ca element ce
intră în calculul indicilor bursieri

III. TEST GRILĂ. (0,30 puncte/subiect * 5 subiecte = 1,50 puncte)


Alegeți o singură variantă de răspuns considerată corectă și completă.

1. Care dintre afirmațiile următoare despre piața de capital NU este corectă: a) tranzacțiile au caracter public; b) prețul
se stabilește prin confruntarea cererii cu oferta; c) derularea tranzacțiilor necesită activitatea desfășurată de
intermediari; d) facilitează realizarea de tranzacții pe termen scurt; e) asigură libera transferabilitate a instrumentelor
financiare.

2. Alegeți afirmația corectă despre acțiunile de trezorerie: a) plata lor se poate face din profitul redistribuibil și din
rezerve; b) reprezintă numărul maxim de acțiuni pe care societatea îl poate emite pe parcursul existenței sale, fără
modificarea actelor constitutive; c) pot reprezenta 20% din capitalul social; d) nu au dreptul la vot suspendat pe
perioada în care se află în patrimoniul societății; e) sunt purtătoare de dividende

3. Alegeți afirmația corectă despre modalitatea de amortizare a unui împrumut obligatar la scadență: a) rata este aceeași
în fiecare perioadă de rambursare; b) anuitatea (rata + dobânda) este aceeași în fiecare perioadă de rambursare; c)
întreaga valoare a împrumutului (VN) se rambursează în ultima zi a duratei de viață; d) întreaga valoare a împrumutului
(VN) + dobânda capitalizată se rambursează în ultima zi a duratei de viață; e) rata = VN/durata de viață

4. Scopul tranzacțiilor speculative este: a) formare/modificare a structurii unui portofoliu și/sau transformarea activelor
financiare în lichidități; b) obținerea de profit din diferența de cursuri între momentul încheierii și finalizării operațiunii,
cu asumarea riscului corespunzător în condițiile unei evoluții a cursului de piață contrară celei previzionată; c) obținerea
de profit din diferența de cursuri pe piețe diferite fără asumare de risc; d) evitarea pierderilor generate de evoluția
nefavorabilă a cursului bursier; e) menținerea echilibrului și stabilității pieței

5. Alegeți afirmația incorectă despre contractele futures: a) este un instrument standardizat; b) se tranzacționează pe o
piață secundară; c) tranzacția se derulează la un preț prestabilit între părți; d) executarea contractului se realizează la o
data viitoare; e) este un acord opțional între vânzător și cumpărător

IV. SUBIECT APLICATIV (0,30 puncte/subiect*3 subiecte = 0,90 puncte)


Rezolvați aplicațiile practice. (Cerintă obligatorie: rezolvarea explicită a aplicaţiilor practice)

1. O societate comercială îşi majorează capitalul social cu 25.000 um, emiţând 10.000 de acţiuni la paritate; capitalul
social inițial este de 500.000 u.m, iar rezervele de 200.000 u.m. Dacă rata rentabilităţii financiare de 7% scade după
majorare la 5%, care va fi diluţia profitului pe acţiune?

2. O obligaţiune cu valoare nominală 1.250 u.m. (răscumpărabilă la scadență la paritate) este cumpărată de pe piaţă la
cursul de 1.310 u.m. Rata nominală a dobânzii este 8%/an, iar perioada rămasă până la scadență este de 4 ani. Care va fi
rentabilitatea la scadență dacă noul posesor o va păstra până la final?

3. Se cumpără 3 straddle pe titlurile X, cu preţ de exercitare 1.220 u.m. şi prima call egală cu prima put, contractele de
opţiune fiind încheiate pentru 100 de titluri. La scadenţă, cursul este de 1.227 u.m., iar operatorul obţine o pierdere
totală de 1.500 u.m. Determinaţi mărimea fiecăreia dintre prime.

Condiţie de promovare: obţinerea unui număr de puncte reprezentând cel puţin 50% din punctajul aferent tezei (3
puncte din 6. Numai în acest caz se ia în calcul punctajul la seminar).

Calcul notă finală:


5,40 puncte (teza scrisă) + 0,60 puncte (punctaj din oficiu teza scrisă) + maxim 4 puncte (activitate la seminar)

S-ar putea să vă placă și