Cap.

6
Examinarea
nedistructivă cu ajutorul
curenţilor turbionari
 Definiţie
Examinarea cu ajutorul curenţilor turbionari
(Eddy, Foucault) reprezintă o metodă de
examinare nedistructivă care se bazează pe
fenomenul de apariţie în materialele
conductoare de electricitate a unor curenţi de
inducţie atunci când acestea se găsesc sub
influenţa unor câmpuri magnetice variabile şi
pe influenţa pe care discontinuităţile
eventuale o au asupra acestor curenţi.
 Principiul metodei
Curenţii turbionari sunt curenţi de inducţie închişi care
iau naştere în materialele conductoare de electricitate
atunci când acestea sunt supuse acţiunii unui câmp
magnetic variabil. La examinarea cu ajutorul curenţilor
turbionari, o bobină parcursă de un curent electric
alternativ este adusă în contact sau în imediata
apropiere a produsului examinat
Câmpul magnetic alternativ produs în jurul bobinei
induce în materialul conductor curenţi de inducţie, care,
la rândul lor produc, în concordanţă cu legea lui Lenz, un
câmp magnetic alternativ care se opune variaţiei
câmpului magnetic inductor. Câmpul magnetic rezultant,
care modifică impedanţa bobinei, reprezintă o sursă de
informaţii cu privire la produsul supus examinării.
Principiul metodei - continuare
Principiul metodei - continuare
Bazele fizice ale examinării
prin curenţi turbionari
 Inducţia electromagnetică
• Fenomenul de inducţie electromagnetică constă din
apariţia unei tensiuni electromotoare într-un circuit
străbătut de un flux magnetic variabil în timp
• Legea inducţiei electromagnetice (legea lui Faraday)
este următoarea:
∆Φ
e=−
∆t
unde e reprezintă tensiunea electromotoare exprimată în V, ∆Φ
reprezintă variaţia fluxului magnetic în Wb, iar ∆t, intervalul de timp în
care are loc variaţia fluxului magnetic, în s
 Inducţia electromagnetică - continuare
• Sensul tensiunii electromotoare induse este dat de
regula lui Lenz:
tensiunea electromotoare indusă şi curentul indus au
un astfel de sens, încît fluxul magnetic produs de
e=−

curentul indus să se opună variaţiei fluxului magnetic

inductor
Fenomenul de apariţie a curenţilor
turbionari
Principiul metodei – bobină de
trecere
Principiul metodei – bobină de suprafaţă
Principiul metodei - continuare
 Domeniu de aplicare
Metoda permite:
• detectarea discontinuităţilor de suprafaţă
şi interioare;
• măsurarea unor caracteristici de material
(de exemplu conductivitatea electrică);
• determinarea grosimii acoperirilor
materialelor metalice.
Domeniu de aplicare - continuare

În fabricaţia şi exploatarea aeronavelor

metoda de examinare cu curenţi
turbionari este utilizată cel mai adesea ca
o metodă comparativă, indicaţiile
furnizate fiind interpretate şi evaluate prin
comparaţie cu cele produse de
discontinuităţi bine cunoscute ale unor
produse de referinţă similare.
 Avantajele metodei END CT
Principalele avantaje ale metodei asupra altor
metode de examinare nedistructivă constau în
faptul că:
• aplicarea acestei metode nu necesită o pregătire
specială a suprafeţei produselor examinate;
• metoda oferă o sensibilitate mare pentru detectarea
discontinuităţilor de suprafaţă;
• metoda permite utilizarea unor echipamente
portabile de mici dimensiuni, uşor de utilizat la
examinarea zonelor mai greu accesibile ale
aeronavelor aflate în exploatare.
Dezavantajele metodei END CT

Printre dezavantaje se numără faptul că zona

efectiv explorată este puţin extinsă în
profunzime deoarece adîncimea de
pătrundere a curenţilor turbionari este relativ
mică, precum şi influenţa pe care o manifestă
acoperirile de protecţie şi geometria
produselor.
 Factorii care influenţează
curenţii turbionari induşi
Curenţii turbionari induşi sunt curenţi a căror
mărime depinde de următoarele variabile:
- conductivitatea electrică şi permeabilitatea
magnetică a materialului produsului;
- mărimea şi frecvenţa curentului inductor
care parcurge bobina;
- forma bobinei şi poziţia sa faţă de produsul
examinat;
- forma produsului;
- prezenţa discontinuităţilor sau a
neomogenităţilor în produsul examinat.
 Conductivitatea electrică
• Conductivitatea electrică este o constantă de
material care caracterizează capacitatea unui
material de a permite circulaţia curentului electric
prin interiorul său. Deoarece fiecare material are o
valoare bine determinată a conductivităţii electrice,
prin compararea valorii măsurare a conductivităţii
electrice a unui produs cu aceea a materialului cu
proprietăţi cunoscute se pot obţine informaţii cu
privire la variaţia compoziţiei chimice, a stării
metalurgice sau a omogenităţii produsului.
 Conductivitatea electrică
– unităţi de măsură
• [σ]SI= 1/Ω.m

• în practica examinării cu curenţi turbionari de folosesc alte

două unităţi de măsură, şi anume:
• 1MS/m = 1 m/Ω.mm2;
• % IACS = 0, 58 MS/m.

• Unitatea de măsură %IACS reprezintă a suta parte din

conductivitatea electrică a cuprului pur, căruia i se atribuie,
prin convenţie, valoarea de 100% IACS. Denumirea IACS
provine din iniţialele expresiei International Annealed
Copper Standard.
 Permeabilitatea magnetică
• Permeabilitatea magnetică a unui material reprezintă o măsură a capacităţii
acestuia de a se magnetiza atunci când este plasat într-un câmp magnetic şi
determină densitatea fluxului magnetic ce poate fi indus în materialul respectiv. Cu
cît valoarea permeabilităţii magnetice este mai mare cu atât şi intensitatea
curenţilor turbionari induşi este mai mare.
• Pentru un material se poate defini o valoare relativă a permeabilităţii magnetice
(µr), ca raportul dintre valoarea absolută a permeabilităţii magnetice (µ) şi valoarea
permeabilităţii magnetice a vidului (µo= 4π.10-7 H/m):
•
µ
µr =
µ0
• Pentru materialele nemagnetice µr = 1, iar pentru cele feromagnetice µr >1.
• Valoarea permeabilităţii magnetice a unui material nu este constantă, ea depinde
de valoarea câmpului magnetic în care se găseşte materialul respectiv.
 Frecvenţa curentului
• Frecvenţa curentului care parcurge
bobina determină adâncimea de
pătrundere în adâncime a curenţilor
turbionari. Efectul respectiv, numit efect
pelicular sau efect Skin, reprezintă
fenomenul de distribuire a curenţilor într-
un strat cu atât mai puţin adânc cu cît
frecvenţa curentului este mai mare.
• Densitatea curenţilor induşi descreşte
exponenţial cu adâncimea în interiorul
materialului. Adâncimea la care această
densitate reprezintă aproximativ 37% (1/e,
e fiind baza logaritmilor naturali, e ≈ 2,72)
din valoarea ei la suprafaţa materialului se
numeşte adâncimea standard de
pătrundere a curenţilor turbionari.
 Adîncimea de pătrundere
• Valoarea adîncimii de pătrundere a curenţilor turbionari
depinde de natura materialului şi de frecvenţa curentului se
poate determina pe baza relaţiei:

1
d=
πσµ 0µ r f

• în care, σ reprezintă conductivitatea electrică, µo –

permeabilitatea magnetică a vidului, µr – permeabilitatea
magnetică relativă a produsului, iar f – frecvenţa curentului.
Adîncimea de pătrundere standard
• Valoarea adâncimii standard de pătrundere se
determină în practică pe baza relaţiei:
500
d=
πµ r f

în care σ se exprimă în MS/m, f în Hz, iar d se

obţine în mm.
Adâncimea de pătrundere standard
a curenţilor turbionari (mm)
Otel 20°C Otel 20°C Cupru Aluminiu
f(MHz) Otel 800°C Grafit
µr=40 µr=100 20°C 20°C
50 50 3,18 67,2 9,35 11,9 201
100 3,56 2,25 47,5 6,61 8,4 142
1000 1,124 0,71 14,6 2,09 2,26 45
104 0,356 0,225 4,75 0,661 0,84 14,2
105 0,112 0,071 1,46 0,209 0,226 4,5
106 0,035 0,022 0,475 0,066 0,084 1,42
Dimensiunea şi forma produsului
• Dimensiunea şi forma produsului pot produce
distorsionarea câmpului magnetic şi astfel pot influenţa
valoarea măsurată a curenţilor turbionari. Acest fenomen
poate fi eliminat printr-o alegere judicioasă a bobinelor şi a
frecvenţei de examinare.
 Distanţa dintre bobină şi
produsul examinat
• Distanţa dintre bobină şi produsul examinat determină aşa
numitul “lift-off”, care poate fi definit ca variaţia impedanţei bobinei
atunci când aceasta se îndepărtează de suprafaţa produsului
examinat. În cazul bobinelor de trecere efectul se datorează
factorului de umplere, η, definit ca raportul pătratelor diametrelor
produsului şi bobinei (dp şi db):
d 2p
η= 2
d b
• Sensibilitatea metodei este cu atât mai mare cu cît lift-off-ul este mai
mic, iar factorul de umplere este mai apropiat de 1.
• Efectul lift-off este folosit pentru determinarea grosimii straturilor
neconductoare de electricitate (straturi de protecţie) depuse pe
materiale conductoare de electricitate.
 Impedanţa

• Impedanţa bobinei reprezintă o mărime complexă a

cărei valoare se poate determina pe baza relaţiei:
2 2 2
•
Z0 = R + ω L 0
în care R reprezintă rezistenţa bobinei, ω=2πf -
pulsaţia curentului care parcurge bobina, iar L0, -
inductanţa bobinei în absenţa produsului.
 Impedanţa
• În prezenţa produsului, curenţii turbionari induşi
provoacă variaţia inductanţei bobinei, care devine:

2 2 2
Z1 = R + ω L 1
Planul impedanţei
 Impedanţa bobinei la examinarea cu
curenţi turbionari a diferitelor materiale
Instalaţii de examinare prin
curenţi turbionari
 Componenţă
O instalaţie de examinare prin curenţi turbionari
se compune din următoarele părţi principale:
• o sondă de explorare care conţine bobina
inductoare (principală) şi bobina de măsurare
(secundară);
• un circuit electric care permite măsurarea
variaţiei impedanţei bobinei de măsurare în
prezenţa produsului examinat;
• un sistem de afişare a rezultatelor, care poate fi
un instrument de măsură, un osciloscop sau
monitorul unui computer.
 Bobina primară singulară
•
Bobina primară singulară reprezintă cel mai simplu model de
bobină de trecere. Dacă în interiorul bobinei se introduce un produs
impedanţa bobinei se modifică corespunzător în funcţie de natura şi
dimensiunile produsului. În cazul în care produsul prezintă diferenţe
faţă de produsul de referinţă impedanţa bobinei se va modifica în
mod diferit. Variaţia impedanţei semnifică o variaţie a compoziţiei,
stării metalurgice, dimensiunii sau prezenţa discontinuităţilor.
 Bobine de comparaţie
• Bobina are două ramuri identice: într-o ramură se aşează produsul
de referinţă, iar în cea de a doua produsul de examinat. O diferenţă
între valorile impedanţelor celor două ramuri manifestată prin apariţia
unei tensiuni de dezechilibru la bornele AB, semnifică existenţa unor
diferenţe între produsul de examinat şi produsul de referinţă.
Bobine în montaj diferenţial
În acest caz comparaţia impedanţelor se face
pentru două zone învecinate ale produsului
examinat. Tensiunea de dezechilibru care poate
apare semnifică, în acest caz, o variaţie locală a
proprietăţilor produsului examinat.
Bobine de suprafaţă
Tipuri de circuite
 Scopul circuitului electric al
instalaţiei
Circuitul electric în care este plasat sistemul
de bobine are rolul de a permite, în principal:
• evidenţierea variaţiei impedanţei bobinei de
măsurare;
• eliminarea semnalelor nesemnificative sau
perturbatoare pentru examinare;
• efectuarea calibrărilor şi a etalonărilor.
Circuitul punte
Circuit rezonant serie
Sisteme de afişare
 Tipuri de afişare
Impedanţa bobinei de măsurare, fiind o mărime
complexă se caracterizează prin mărime
(amplitudine) şi fază. Caracteristicile produsului
examinat influenţează atât valoarea amplitudinii
cît şi a fazei impedanţei bobinei, ambele mărimi
conţinând informaţii cu privire la produs. În
funcţie de mărimile măsurate şi afişate se disting
două mari categorii de instrumente, şi anume:
• instrumente care pun în evidenţă valoarea totală
a impedanţei;
• instrumente care indică atât mărimea cît şi faza
impedanţei.
 Instrumentele care evidenţiază
variaţia impedanţei totale a bobinei
• sunt utilizate în situaţia în care numai unul dintre parametrii
care provoacă această variaţie (compoziţia chimică,
discontinuităţile, starea metalurgică) prezintă interes şi când
se poate presupune că toţi ceilalţi parametri rămân constanţi.
• Indicarea valorii impedanţei de poate face în mai multe moduri:
- cu un instrument de măsură cu ac indicator, de tip
galvanometru;
- pe un ecran cu cristale lichide (LCD) pe care se simulează
mişcarea unui ac indicator;
- pe un LCD prin deplasarea orizontală a unui bargraf;
- pe un LCD sau pe un osciloscop printr-o dependenţă
amplitudine – timp.
 Instrument de măsură cu ac
indicator, de tip galvanometru
 Imagine pe osciloscop
(dependenţă amplitudine – timp)
 Instrument care indică atît
mărimea cît şi faza impedanţei
Imagine C – scan (structura
nituită)
 Instrumente bazate pe analiza de
fază
• acestea permit indicarea valorii şi a fazei
impedanţei prin afişarea pe un ecran cu
cristale lichide, pe un osciloscop dau pe
ecranul unui computer.
• Metodele de afişare pot fi prin puncte ( în
care punctul afişat indică vârful fazorului
impedanţei) sau prin elipsă.
 Afişarea prin elipsă

a b c d
a. reglaj iniţial
b. variaţia dimensiunii
c. variaţia conductivităţii
d. variaţia dimensiunii şi a conductivităţii
Blocuri de referinţă
 Detectarea fisurilor şi a
coroziunilor cu sonde de suprafaţă
– fisuri la oboseală
 Detectarea fisurilor şi a
coroziunilor cu sonde de suprafaţă
– structuri nituite
Examinarea jantelor
Examinarea palelor rotorului
anticuplu SA 330
Măsurarea conductivităţii electrice.

Măsurarea conductivităţii electrice

reprezintă cea mai veche aplicaţie a
examinării cu curenţi turbionari
demonstrată de către Hughes în 1879
pentru sortarea materialelor
Măsurarea conductivităţii electrice -
aplicaţii
Rezultatele măsurătorilor conductivităţii electrice pot
servi la:
• sortarea materialelor cu compoziţii diferite;
• aprecierea faptului că toate produsele care
alcătuiesc un lot au fost supuse aceluiaşi tratament
termic şi în acelaşi timp;
• verificarea omogenităţii tratamentului termic suferit
de produsele cu mari dimensiuni (variaţiile pot fi
determinate printre altele de neomogenitatea
cuptorului de tratament termic);
Măsurarea conductivităţii electrice -
aplicaţii

• verificarea degradărilor structurale periculoase suferite de

produse în cursul utilizării datorită încălzirilor:
- modificări produse de creşterea temperaturii datorată
frecărilor, apărute în cursul exploatării (de exemplu,
învelişul avioanelor supersonice)
- accidentale (flăcările apărute la motoare sau la galeriile
de evacuare sau la frînarea puternică asupra jantelor roţilor
trenurilor de aterizare)
Valori ale conductivităţii electrice ale
aliajelor de aluminiu (materiale
neplacate)
Aliajul Starea termică Conductivitatea (% IACS)
min max
0 48,5 51,0
2014 T3-T351 31,5 35,0
T6-T62 36,0 39,5
0 46,0 49,0
T3-T351-T4 36,0 31,0
2024 T42 38,0 29,6
T6-T62-T651 40,0
T851 41,0
5052 0 34,0 37,0
0 44,0 51,0
6061 T4-T42 35,0 41,0
T6-T62-T651-T651 40,0 46,0
6063 T6-T62 51,0 55,0
 Aparate şi instalaţii pentru
măsurarea conductivităţii electrice
Măsurarea grosimii straturilor
neconductoare depuse pe
materiale conductoare
Metoda de măsurare nedistructivă a grosimii straturilor de
protecţie neconductoare electric depuse pe produsele din
materiale metalice neferomagnetice este descrisă în
standardul ISO 2360 şi preluată pentru domeniul
aeronautic între alte încă nouă metode de determinare a
grosimii straturilor de protecţie.
Metoda se pretează la măsurarea grosimii stratului de
protecţie cu grosimi cuprinse între 5 şi 2000 µm, obţinut
prin procedee cum ar fi: anodizare sulfurică, anodizare
cromică, vopsire, zincare, cromare, cadmiere, nichelare
chimică.
Măsurarea grosimii straturilor neconductoare
depuse pe materiale conductoare - continuare
• Metoda se bazează pe fenomenul de lift – off pe care îl
produce un strat neconductor plasat între bobină şi metalul
conductor electric. Amplitudinea şi frecvenţa curenţilor
turbionari induşi depind de grosimea stratului neconductor
interpus. Prin calibrarea corespunzătoare a instrumentului,
acesta permite afişarea directă a grosimii stratului de
protecţie.
Măsurarea grosimii straturilor neconductoare
depuse pe materiale conductoare - continuare

Valorile măsurate sunt influenţate de o serie de

factori, cum ar fi:
• grosimea stratului de protecţie;
• proprietăţile electrice ale metalului de bază;
• grosimea materialului de bază;
• efectul de margine;
• curbura, rugozitatea şi temperatura suprafeţei;
• presiunea şi orientarea palpatorului pe suprafaţa
produsului
Tehnici noi de examinare prin
curenţi turbionari
 Tehnica SQUID
Sistemul SQUID (Superconducting Quantum Interference
Devices), care a dat şi numele tehnicii de examinare care îl
utilizează, se compune din următoarele elemente:
• o bobină de excitare în formă de dublu D, cu spire multiple, în
montaj diferenţial;
• un dispozitiv criogenic, numit criostat, care prin utilizarea
azotului lichid realizează o răcire locală de aproximativ 77K;
• un senzor SQUID, numit gradiometru, care permite măsurarea
gradientului inducţiei magnetice pe o direcţie perpendiculară pe
suprafaţa explorată;
• o unitate de evaluare şi afişare a rezultatelor.
 Tehnica SQUID - continuare
• Sistemul SQUID a fost experimentat în anul 1998 de către
compania aeronautică Lufthansa pe aeroportul din
Frankfurt la inspecţia roţilor trenului de aterizare a
aeronavelor şi de către compania aeriană DASA pe
aeroportul din Bremen, în condiţii de zgomot
electromagnetic.
• Principalele domenii de utilizare a tehnicii SQUID sunt:
- inspectarea motoarelor aeronavelor;
- examinarea jantelor roţilor trenului de aterizare;
- detectarea fisurilor din învelişul fuselajelor, în zona
niturilor şi a bolţurilor.
 Localizarea posibilelor fisuri de
oboseală în janta trenului de aterizare
Apariţia fisurilor de oboseală în
structura aeronavei
Imagini prelucrate ale examinării unei
structuri nituite
(a) – fără fisuri, (b) – fisură în tabla
superioară, (c) – fisură în tabla inferioară
Interpretarea rezultatelor (fisuri
în jurul niturilor, Boeing 727)
Fisuri în jurul niturilor (c) MWM-Array images obtained by
scanning the skin top surface and superimposed on the
photograph of the third layer.
Examinarea componentelor
echipamentelor mecanice
Examinarea paletelor de turbină
 Examinarea în vederea detectării
coroziunilor cu aparatul Phasec 2d