UTRENIA

A. NOTIUNI INTRODUCTIVE ŞI RÂNDUIALA SLUJBEI

1. Numirile slujbei
Cuvîntul Utrenie, întrebuinţat de obicei în limba noastră pentru numirea slujbei de dimineaţă,
este de origine slavonă (de la utro = dimineaţă) şi traduce cuvîntul grecesc `O 0ρθρος (auroră, zorii zilei,
revărsatul zorilor) sau forma lui adjectivală, de unde vine românescul ortrină, întrebuintat pînă nu de
mult, în unele regiuni româneşti, în loc de utrenie.
Se mai întrebuinţează (mai ales în Transilvania şi Bucovina) termenii, de origine latinească,
mînecat, mînecare şi mînec.îndă, derivali de la cuvîntul latinesc manicare (a se scula de dimineală, în
zori, înainte de răsăritul soarelui), derivat şi el din mane - dimineată. S-a mai întrebuintat şi denumirea
de Laude (Laudes, Hvalite), folosită şi acum în Biserica Romano-Catolică pentru indicarea slujbei de
dimineaţă, pentru că una dintre părtile cele mai importante ale acestei slujbe o alcătuiesc psalmii de
laudă (Ps. CXLVIII ş.u.), cîntaţi spre sfîrşitul ei.

2. Timpul săvîrşirii
Cît priveşte timpul (momentul din zi) la care se săvîrşeşte, odinioară (ca şi azi în unele
mînăstiri), slujba Utreniei se suvîrşea în ultima parte a nopţii, adică începea dis-de-diminea -tă, cam cu
două-trei ore inainte de răsăritul soarelui, aşa cum aratâ şi rugăciunile citite de preot în taină, în timpul
celor şase psalmi ;(vezi mai departe). Se potrivea aşa ca svetiltza sau luminînda să se cînte când începea
să se lumineze de ziuă, iar doxologia («Slavă Tie, Celui ce ne-ai arătat lumina...») coincidea cu ivirea
primelor raze ale soarelui.
Astăzi, numai Utrenia Paştilor mai păstrează, peste tot, caracterul nocturn al Utreniei de odinioară
(iar pe alocuri şi cea a Crăciunului), săvîrşindu-se după miezul noptii ; in celelalte zile, Utrenia se
săvîrşeşte de obicei dimineata, după răsăritul soarelui; În mînăstiri si în unele catedrale, sau chiar
biserici de enorie şi mai ales la oraşe, în ajunul duminicilor, al sărbătorilor împărăteşti şi al sfinţilor cu
priveghere, Utrenia se săvîrşeşte de cu seară, în continuarea Vecerniei şi a Litiei, şi atunci poartâ
denumirea de Priveghere (slujbă de noapte). Tot de cu seara se face, de regulă (atit în mănăstiri cît şi in
bisericile de enorie), miercuri şi vineri în săptămîna a cincea a Postului Mare precum şi in toată
Săptămina Patimilor, dar singură, adică fără să fie unită cu Vecernia, şi atunci poartă denumirea de
Vdenie sau denie (de la slavonescul vdenia - veghere, priveghere).

3. Rînduiala Utreniei sărbătorilor

Ca şi la Vecernie, rînduiala Utreniei diferă ca mărime şi solemnitate după gradul şi importanţa
zilelor liturgice în care se săvîrşeşte. În această privintă putem distinge trei variante mai importante ale
Utreniei :
a) - Utrenia duminicilor ;
b) - Utrenia praznicelor împărăteşti şi a sfinţ.ilor cu serbare si
c)- Utrenia zilelor de rind (mai simplă şi mai scurtă).
Cum insă între Utrenia duminicilor şi cea a sărbătorilor din cursul săptăminii sînt prea putine
deosebiri, noi vom expune, ca şi la Vecernie, mai intîi rînduiala Utreniei sărbătorilor în general,
menţionând, la timpul cuvenit, micile deosebiri dintre rînduiala dutninicilor de o parte şi rinduiala
celorlalte sărbători, de alta.
La vremea rânduită, paracliserul (cintăretul) trage clopotele şi toacâ pentru intrare (toaca mare).
Preotul intră în biserică şi apoi în altar, după aceeaşi regulă ca şi seara la Vecernie (vezi în urmă, la cap.
respectiv).
Se citeşte mai întîi Miezonoptica, după rînduiala ei din Ceaslov (vezi la cap. respectiv); iar cînd
1
trebuie să se înceapă Utrenia, preotul vine în mijlocul bisericii, se închină de trei ori spre răsărit,
depune metanie la tronul arhieresc (în mînăstiri îşi ia binecuvîntarea de la cel mai mare, dacă e de faţă),
apoi intră în altar pe uşa dinspre miazăzi, se închină în fala Sfintei Mese, îşi pune epitrahilul după
regula ştiută şi ia cădelniţa în mină, binecuvîntînd tămîia, cu formula :«Tămîie iţi aducem...>>. Apoi
deschide dvera şi stînd în faţa Sfintei Mese, cu capul acoperit, dă hinecuvîntarea («Binecuvîntat este
Dumnezeul nostru...»), cădind totodată cruciş. Continua apoi să cădească în sfîntul altar, făcînd cădire
mare (în toată biserica).
Cîntăretii răspund :«Amin. Veniţi să ne închinăm...» (in Postul Mare încep cu rugăciunile
introductive obişnuite : «Sfinte Dumnezeule...» şi celelalte) şi citesc psalmii XIX şi XX («Auză-te
Domnul în ziua necazului...» şi :«Doamne, întru puterea Ta se va veseli .împăratul...» ), continuînd
îndaiă cu rugăciunile introductive obişnuite («Sfinte Dumnezeule..., Preasfîntă Treime... Tatăl
nostru...»). În timpul acesta preotul face cădirea, în aşa fel ca la «Tatăl nostru...» să fie reîntors în naos
şi stînd în mijloc, sub policandru, să rostească ecfonisul: Că a Ta este împărăţia...» ; iar cînd zice :«.,.a
Tatălui şi a Fiului şi aSfântului Duh...» cădeşte de trei ori spre altar, după care continuă cădirea, ca de
obicei, reintrînd în altar pe uşa dinspre miazăzi.
După ecfonisul de mai sus, la strană se citesc cele trei tropare ale crucii („Mîntuieşte, Doamne,
poporul Tău..., Slavă..., Cel ce Te-ai înăltat pe cruce de bunăvoie.... Şi acum..., Ocrotitoare, înfricoşată şi
neînfruntată...”)1.
După aceasta, preotul, stînd în faţa Sfintei Mese cu cădelnita in mînă, zice ectenia întreită scurtă:
«Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule...» şi celelalte (vezi Liturghierul), cădind de trei ori spre Sf. Masă la
fiecare cerere (aliniat) din ectenie. După ecfonisul ecteniei cîntăreţii zic: „Amin. Întru numele Domnuiui
binrcuvintează, părinte». Iar preotul dă binecuvîntarea pentru începutul propriu-zis al Utreniei: «Slavă
Sfiniei... Treimi...», cădind în faţa Sfintei Mese, în chipul crucii.
La strană, (în mănăstiri cel mai mare, dacă e de faţă) : «Amin. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...»
etc. şi se începe citirea celor Şase psalmi ai Utreniei (de regulă in mijlocul bisericii).
* În timpul dintre Duminica Tomii şi Înăltarea Domnului toată partea introduc tivă de până aici se
omite, Utrenia începînd atunci direct cu binecuvîntarea preotului :«Slavă Sfintei... Treimi.», după care
preotul cîntă imediat «Hristos a înviat - o dată, iar la strane încă de două ori, pe larg, ca in acest timp
preotul să poată face obişnuita cădire în toată biserica. Apoi îndată la strană se începe: „-Slavă întru
cei de sus lui Dumnezeu...» şi citirea celar şase psalmi 2.
Tot cu «Slavă Sfintei... Treimi...» se incepe Utrenia şi in zilele Săptămînii Luminate, dar cu unele
deosebiri fată de restul perioadei Penticastarului, pe care le vom arăta mai departe, la cap. despre
Utreniile cu rânduială specială din cursul anului bisericesc.
In timpul citirii psalmilor, preotul îşi descoperă capul şi citeşte in taină cele douăsprezece
rugăciuni ale Utreniei. Primele şase le citeşte in altar, in timpul primilor trei psalmi, după care iese pe
uşa dinspre miazănoapte a altarului şi, stînd cu capul descoperit in faţa uşilor imparatesti, citeşte acolo
ultimele şase rugăciuni, in timp ce la strană se citesc ultimii trei psalmi.
După ce s-a terminat citirea celor şase psalmi, preotul îşi acoperă capul Şi rosteşte ectenia mare,
din fata uşilor impărăteşti (dacă slujeşte si diacon, ectenia o zice el, din mijlocul bisericii, iar preotul, la
incheierea citirii psalmilor, se închină şi intră in altar). După ecfonisul ecteniei, preotul se închină şi
intră in altar, închide dvera, işi lasă epitrahilul şi iese in mijlocul bisericii, se închină pentru Liturghie 4,
intră înapoi in altar, se îmbracă cu toate veşmintele şi incepe Proscomidia 2.
1
Aceasta este rinduiala prevăzută în Tipicul cel Mare (faţa 15), de acord cu cea din Ceaslov şi din Catavasierul practic (Octoihul
mic). Dar după Tipicul bisericesc (de ex. ed. Cernica, 1925, p. 16, 23, 221 n. °`), psalmii XIX şi XX nu se citesc decît in zilele de
rînd din Postul Mare, pe cînd in sîmbetele şi duminicile Postului Mare şi în toate ziiele din restul anului, fndată după
binecuvîntarea de început ~se citesc rugăciunile introductive («Sfinte Dumnezeule...» gi celelalte), apoi îndată troparele
«Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău...» şi celelalte.
2
În cazul că preotul s-a închinat la icoane şi a îmbrăcat toate veşmintele inainte de începerea Utreniei, el nu mai iese pentru
citirea uLtimelor şas-e ruyăciuni, ci le ci,teşte tot din altar, de unde rositeşte şi ectenia mare, după care poate incepe sau
continua, dacă a început-o mai înainte, lucrarea Proscomidiei. Acolo unde intre Utrenie şi Liturghie se citesc, după
rînduială, Ceasurile, ritualul închinării pentru Liturghie şi îmbrăcarea veşmintelor pentru înce,perea Proscomidiei poate
avea loc mai tîrziu, şi anume dwpă ectenia de la cintarea a şasea a Catavasiilor, Proscomidia putindu-se face, in acest caz,
2
În timpul acesta, la strană se cîntă <<Dumnezeu este Domnul...>>, cu troparele rînduite 3.
După tropare, la strană se zice :«Doamne, miluieşte!», de trei ori, <<Slavă.... Şi acum...» Şi îndată se
începe citirea catismelor de rind din Psaltire, pe analog, în mijlocul bisericii. După prima catismă, preotul
zice ectenia mică, iar la strană se cîntă primul rînd de sedelne (ale Învierii, din Octoih, duminica, ori ale
sărbătorii respective, din Minei, Penticostar sau Triod, la celelalte sărbători). Apoi :«Doamne, miluieşte
!» de trei ori, «Slavă.... Şi acum...», se citeşte a doua catismă, după care din nou ectenia mică şi se cîntă al
doilea rind de sedelne. Apoi se citeşte a treia catismă de rînd.
În practică, la cele mai multe biserici de enorie, catismele nu se mai citesc, ci îndată după troparele de la «Dumnezeu
este Domnul...» se zice ectenie mica şi apoi se cintă sedelnele, fie cu ectenie mică intre ele, fie fără; biserici unde se mai
citesc catismele, ele se citesc toate trei, una întrerupere, apoi se cîntă sedelnele şi Binecuvîntările Invierii, cum prevede
Tipicul bisericesc.
Îndată după a treia catismă (sau după ultimele sedelne) duminica se cîntă Binecuvîntările Invierii
(« Bine eşti cuvîntat, Doamne... Soborul îngeresc...»), iar la sărbătorile din celelalte zile, in loc de a treia
catismă şi Binecuvîntări, se cîntă Polieleul («Robii Domnului...:; la sărbatorile Mîntuitorului şi ale
sfinţilor, «Cuvînt bun ...» la sărbătorile Născătoarei de Dumnezeu), cu stihurile si Mărimurile sărbătorii
respective, care se gâsesc în Catavasier şi în Psaltire.
La Duminica Fiului risipitor, la cea a lăsatului sec de carne şi la cea a lăsatului sec de brînză, după Polieleul
abişnuit se cîntă şi « La riul Vavilonului...». (Ps. CXXXVI) şi apoi Binecuvîntările Invierii.
In duminicile in care cade şi vreun praznic împărătesc sau sărbătoarea vreunui sfînt cu Polieleu, se cîntă întii
Polieleul şi apoi Binecuvîntările Invierii, îndată după Mărfmurile de la Polieleu, fără a se mai cînta «Slavă... Şi
acum...».
În timpul Binecuvîntărilor invierii (sau al Mărimurilor de la Polieleu) preotul face cădire mare,
după rînduială; dacă este şi diacon, acesta îl înso#eşte pe preot, mergind cu lumînare aprinsă în
mîini.
După Binecuvîntările Învierii, duminica preotul zice ectenia mică, la strană se citeşte stihira
numită Ipacoi (subascultător) şi îndată se începe cintarea Antifoanelor glasului de rînd;
La sărbâtorile din celelalte zile, după Polieleu şi Mărimuri urmează ectenie mică, ultimul rand de
sedelne ale sarbatorii şi apoi antifonul I al glasului IV («Din tinereţele mele...») ; acelaşi antifon se
cîntă şi în Durninica Floriilor, Duminica Tomii şi Duminica Rusaliilor, deoarece acestea sînt
praznice.
La ultimul antifon, preotul deschide dvera (dacă a fost inchisâ) şi uşile împărăteşti,
zicînd :«Întelepciune ! Să luăm aminte !». Cîntăreţul cântă îndată prochimenul glasului de rînd, duminica,
ori al sărbătorii respective, în celelalte zile.
Apoi preotul (diaconul, dacă este) zice :«Domnului să ne rugăm !». După răspunsul obişnuit, preotul
resteşte ecfonisul: «Că Sfînt eşti Dumnezeul nostru...». Cîntăreţii: «Amin» şi cîntă îndată: «Toată
suflarea laude pe Domnul!, de regulă după glasul prochimenului.
Apoi preotul (sau diaconul, dacă este), dintre uşile împărăteşti, zice către credincioşi: «Şi pentru ca
să ne învrednicim noi a asculta Sfînta Evanghelie...» şi celelalte formule introductive la citirea Sfintei
E'vanghelii (vezi Liurghierul). In duminici, preotul ia Sfînta Evanghelie, punînd Crucea în locul ei pe
antimis şi, stînd in latura de miazănoapte a Sfintei Mese, cu faţa spre miazăzi şl cu capul descoperit,
citeşte Evanghelia de rînd a invierii; in timpul citirii, diaconul (dacă este) sau un paracliser stă cu un
sfeşnic sâu cu o făclie aprinsă în latura opusă a Sfintei Mese. După citire, preotul (diaconul) ori cîntă-
retul cântă (citeşte) «Învierea lui Hristos văzînd...» 4. În acest timp preotul, cu capul acoperit, ţinând
Sfînta Evanghelie la piept (cu Învierea spre credincioşi) şi precedat de un purtător de lumină, iese prin

în timpul Laudelor şi al Ceasurilor.

3
Duminica : troparul Invierii de două ori (o dată la strana dreaptă şi o data la cea stingă), «Slavă...», troparul sfintului din Mine!,
«5i acum...», troparul Născătoarei de Dumnezeu (Bogorodişna Învierii) pe glasul troparului sfîntului. Dacă sfîntul zilei nu are
,tropar, se zice «.Slavă.... Şi acum...», troparul Născătoarei de Dumnezeu pe glasul de rînd al 'Octosdmlui. La praznicele
împărăbeşRi, se cîntă numai troparul praznicului respectiv de trei or!, iar la sărbătorilc sfinjilor şi in zilele de rînd se cîntă
troparul sfîntului de două oh, «Slavă.... Şi acum...», troparul Născătoareâ de Dumnezeu după glasul troparului sfîntului.

3
uşile împărăteşti, vine la analogul pus din vreme în mijlocul bisericii şi aşază Sfînta Evanghelie pe el,
iar lîngă analog se aşază sfeşnicul adus de paracliser. Preotul face două închinăciuni, sărută Sfînta
Evanqhelie şi face încă o închinăciune. Apoi, plecîndu-se spre credincioşi în dreapta şi în stînga, se
întoarce şi intră în altar, tot prin uşile împărăteşti, după care închide uşiie Smpărăteşti şi dvera 5 . După ce
s-a cîntat «Învierea lui Hristos..., la strană se citeşte Psalmul 50, în timp ce credincioşii vin şi sărută Sfînta
Evanghelie.
 De ce sunt 11 Evanghelii ale Învierii? – ele descriu aratarile Domnului dupa înv, când ei
ramasesera doar 11.
 De ce din nordul Sf. Mese? – În aceasta latura e situat capul mant in scena de pe epitaf, iar pr
il inchipuie acum pe ingerul care a vestit femeilor mironosite invierea, iar masa inchipuie
mormantul Domnului;
 Scoaterea ev, inchipuie aratarea Domnului dupa inviere;
La celelalte sărbători (afară de duminici), preotul citeşte Sfinta Evanghelie dintre uşile
împărătesti, cu fata spre credincioşi. După citire, Sfinta Evanghelie nu se mai scoate în mijlocul
bisericii şi nici nu se cîntă «Învierea lui Hristos...», ci îndată se citeşte psaimul L, iar preotul face cruce
cu Sfînta Evanghelie spre credinciosi şi apoi o aşază ia locul ei, pe antimis 6 .
După psalmul 50 la strană se cintă «Mărire.... Şi acunl.,., Pentru rugăciunile...» si - duminica stihira
Învierii («Înviind lisus din mormînt...») cu stihul respectiv, iar la celelalte sărbători slihira cores-
punzătoare din. Minei. In timpul Triodului (începînd din duaninica Vameşului şi a Fariseului pînă la
dum.inica a cincea din Posllul Mare inclusiv), in locul acestora se cîntă « Uşile pocăintei..., in calea mîn-
tuirii..., La mulţimea faptelor mele celor rele...», din Triod.
După regula din Tipic, ar trebui să urmeze acum citirea sau cîntarea canoanelor, cu rinduiala 1or 7,
asa cum se face Inca în general la mînăstiri, precum şi la unele biserici din nordul \loldovei. In prac-
tică, la marea majoritate a bisericilor de enorie Canoanele nu se mai citesc ; de obicei, după ecfonisul
«Cu mila şi cu îndurările...», urmeazâ cântarea Catavasiilor 8. După Cintarea a treia a Catavasiilor,
preotul zice ectenia micâ ; la strană se cîntă sau se citeşte Condacul, Icosul şi Catismala (sedealna)
sărbătorii (sfîntului) din Minei; dupa Cintarea a şasea a Catavasiilor, preotul zice iarăşi o ectenie mică şi
se citeşte Condacul şi Icosul Învierii (din Octoih) şi sinaxarul zilei din Minei. La multe biserici, mai ales
la oraşe, Catavasiile se cîntă fără intrerupere, adică fără ecteniile mici, fără condac, făra icos şi tara
sinaxar.
La Cîntarea a noua a Catavasiilor, preotul (sau diaconul, dacă este) la cădelnita, deschide dvera şi
cădeşte în fata Sfintei Mese, zicind :« Pe Născătoarea de Dumnezeu si Maica Luminii întru cîntări
cinstindu-o, să o mărim !». La strană se cîntă duminica stihurile Mărimurilor Stintei Fecioare («Măreşte,
suflete al meu, pe Domnul!>>) cu «Ceea ce eşti mai cinstilă...», iar la praznicele împărăteşti (şi în ziua
odovaniei lor) se cîntă Mărimurile sărbătorii respective, de la Cintarea a noua a Canonului sărbătorii.

4
Tot Evanghelii dintre cele 11 ale Invierii se citesc şi în Joia Inăltării Dornnului, în Simbăta lui Lazăr, la Inălţarea
Sfimtei Cruci (in orice zi a săptămînii ar cădea) şi în tote zilele Săptăminii Luminate ; de aceea, in aceste zile se cintă şi
«Invierea lui Hristos văzind...», fără ca să se scoată Evanghelia în mijlocul bise ricii. În duminicile dintre Sfintele Paşti şi
Înălţarea Domnului «invierea lui Hristos văzind...» se cîntă de trei ori.
5
La greci, uşile impărătesti şi dvera rămîn deschise tot timpul cît Sfînta rvanghelie rămîne în mijlocul bisericii.
6
Nu se cintă Învierea lui Hristos...» şi nu se scoate Sf Evanghelie nici in Duminica Floriilor şi nici in Duminica RusăIiilor, caci
atunci se cit ev. praznicului, dintre uşiIe impărăte5ti. In schimb, la Înăltarea Domnului, in Simbăta lui Lazăr şi la inăltarea
Sfintei Cruci (în orice zi a săptămînii ar cădea), se citeşte din Evangheliile Invierii (deci din latura do nord a Sfintei Mese) şi se
cintă <olnvierea lui Hristos văzînd...», dar nu se scoate Evanghelia în mijlocul bisericii (vezi în urmă nota ).
7
Duminica avem patru rînduri de canoane, dintre care trei din Octoih (unul al Invierii, allul al Crucii şi altul al Născâtoarei de
Dumnezeu) si unul de la Minei. Stihirile se pun de obicei pe 14 la fiecare peasnă sau cîntare (vezi regula com hinării lor mai
clar la Gherasim Saffiric, Tipic, p. 21-2-2 şi la Ic. D. Lungulescu, op. cit., p. 28).
8
Despre rînduiala cintării cata-vasiilor in cursul anului bisericesc vezi: Tipicul mare, cap. 21 (p. 35-36); Melhisedec,
Tipic, ed. III, Bucureşti, 1900, p. 29, n. 1; Ic. D. Lungulescu, op. cit., p. 30-32; Pr. C. Moisiu, op. cit., p. 201-202; Cata-
vasierul (Octoih mic), Bucureşti, 1959, p. 44-45 notă.

4
 În timpul cînţării Mărimurilor, preotul (diaconul) continua să căcească, făcind cădire mare. Duminica,
in momentul acesta, Sfînta Evanghelie fiind scoasă în mijlocul bisericii, preotul, îndată după ce a cădit
~coanele de la catapeteasmă, cădeşte Sfînta Evanghelie, stînd in fa~a tetrapodului pe care ea este pusă şi
făcînd de acolo toată cădirea din !:aosul bisericii. In unele biserici, la Cîntarea a noua se trage şi clo-
potul, ori se loveşte în toacă.
După irmosul Cintării a noua urmează ectenia mică, după care la strană se cîntă duminica «Sfînt
este Dumnezeul nostru...» şi Svetilna de rind a Învierii (una din cele 11), «Slavă...», cu Svetilna sfîntului
de !a Minei, <<Şi acum... cu a Născătoarei-Învierii9. Dacă este şi diacon, :r.cepe el cîntarea, zicînd prima
dată «Sfînt este Domnul Dumnezeul nostru...» (cîntărel:ii repetă aceeaşi), a doua o.ară «Că sfînt este
Domnul Dumnezeul nostru», iar a treia oară «Şi peste tot poporul Dum nezeul nostru» (vezi Liturghierul,
Bucureşti, 1967, p. 74). La sărbătorile din celelalte zile se cîntâ Svetilna de la Minei, fără să se mai c-înte
inainte «Sfînt este Domnul Dumnezeul nostru». 10
Îndată după svetilne la strană se începe cîntarea Laudelor («Toată suflarea să laude pe Domnul...»),
cu stihurile şi stihirile respective, duminica pe glasul de rind al Octoihului, jar la celelalte sărbători pe
glasul indicat de stihirile din Minei11. Dumin :. e cîntâ Voscreasna sau Stihira Evangheliei (Eotinala) de
rind (una din cele 11, indicată de obicei în calendar) 12 , iar la «Şi acum...» se cîntă <<Prea binecuvîntată
eşti, de Dumnezeu Născătoare, Fecioară...», pe glasul Voscresnei de rînd. La celelalte sărbători se cîntâ
stihirile de la «Slavă... $i acum...>> ale zilei, arătate la Minei.
Apoi preotul (diaconul, dacă este) deschide uşile împărăteşii şi zice, închinîndu-se către icoana
Mîntuitorului :«Slavă Tie, Celui ce ne-ai a.rătat nouă lumina !». Cîntăre)ii cîntă doxologia
(slavoslovia) mare, pe glasul Voscresnei de rînd (duminica), ori al Slavei Laudelor (în celelalte
sărbători).
Duminica, în timp ce se cîntă ultimele stihuri ale doxologiei şi «Sfinte Dumnezeule...», preotul iese
printre uşile împărăteşti şi vine în fala analogului pe care se află aşezată Sfînta Evanghelie, se închină şi
sărută Sfînta Evanghelie, după aceea5i rînduială ca şi la scoaterea ei în mijlocul bisericii ; apoi o ia
şi merge spre altar, precedat de un purtător de lumină (făclie ori sfeşnic).
Cînd a ajuns pe treptele din fai:a altarului se întoarce cu fata spre credincioşi, îi binecuvîntează
făcînd semnul Sfintei Cruci cu Sfinta tvanghelie spre ei, apoi se întoarce, intră în sfîntul altar pe uşile
îjnpărăteşti şi luînd Sfînta Cruce de pe sfîntul antimis, aşază Sfînta Evanghelie la locul ei.
După ce s-a cîntat pentru ultirna oară „Sfinte Dumnezeule...” de la sfîrşitul doxologiei, la strană se cîntă
troparul rînduit: duminica unul din cele două tropare finale ale Învierii (adică «Astăzi mîntuirea a toată
lumea s-a făcut...» în duminicile în care este de rînd unul dintre primele patru glasuri, ori « Inviat-ai din
mormînt...» in duminicile în care este de rînd unul din celelalte patru glasuri), iar 1.3 celelalte
sărbători, troparul sărbătorii respective.
Apoi preotul (ori diaconul, dacă este) rosteşte ectenia întreiiă («Miluieşte-ne pe noi,
Dumnezeule...») şi îndată ectenia cererilor („Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineajă
Domnului»). După ecfonisul celei de a doua ectenii, întorcîndu-se cu fata spre credincioşi ii
binecuvîntează, rostind : «Pace tuturor !» şi «!Capetele noastre Domnului să le plecăm>>. Apoi
întorcîndu-se iarăşi cu fata spre Sfînta ivlasă, in timp ce la strană se cîntă rar «Tie, Doamne !», preotul
9
In Duminica Floriilor se cintă «Sfint este Domnul Dumnezeul nos#ru...» fără Svetilnă (în Triad, locul acestei cîntări il tine
rugăciunea pentru binecuvintarea saDciei sau a stilpărilor). Nu se cintă, de asemenea, «Sfînt este Domnul Dumnezeul nostru...»
nici in duminici,le in care cad praznice cu date schimbătoare, la care trebuie să se cînte Sve.tilna ~praznicului r~spectfv (Naşterea
Domnului, Boboteaza, fnăltarea Sfintei Cruci).
10
In afară de duminici, «Sfant este Domnul Dumnezeul nostru...» se mai cîntâ 5i in Simbăt,a lui Lazăr, inainte de svetilnă, precum
şi în Simbăta din Săptămin~a Sfintelor Patimi (denia Prohotlului), fără svetilnă.
11
Duminica avem opt stihiri ale Oc,toihului ; dacă şi sfîrvtul zilei de la Minei -,re stihiri la Laude, se pun patru de la Octoih
şi pa ,tsu de la Minei. La celelalte ~,,r,)ători avem, de regulă, patru stihiri.
12
in duminicile Triodului şi ale Penticostarului (afară de cea a Mironositelor ~i de cea a Tuturor Sfinjilar), in Dwminica
Sirămoşilor şi in cea a Părin#ilor după trup ai Domnului (penultima şi ultima dinainte de Crăciun), nu se cîntâ stihira
L'vangheliei, ci stihira resipectivă de la Slava Laudelor indicată în Triad, Penticostar, ori - respectiv - în Mineiul pe
decembrie. In aceste duminici, la minăstiri voscreasna, sau stihira de rind a Evangheliei, se cintă dwpă otpustul Utreniei.

5
citeşle in taină, cu capul plecat 5i descoperit, rugăeiunea plecării capetelor, din Liturghier («Doamne
Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti...»). După ecfonisul acestei rugăciuni, preotul se întoarce spre
credincioşi şi face otpustul (apolisul), după regulă, dintre uşile împărăteşti. 13
În practică la bisericile de enorie din unele părţi, mai ales în 'Muntenia şi Oltenia, partea finală a Utreniei
(de după troparele de la sfîrşitul doxologiei) se suprimă, aŞa că îndată după troparul de la sfîrşitul
doxologiei preotul ori face apolisul Utreniei, ori începe îndată Sfinta Liturghie.

Rînduiala Utreniei în cadrul Privegherii mănăstireşti

Precum am spus, la sărbătorile mai importante (duminici, praznice impărăteşti şi zilele sfintilor cu
Priveghere), la mînăstiri şi catedralele chiriarhale Utrenia se săvîrşeşte seara, în ajunul sărbătorilor
respective, în cadrul slujbei numită Priveghere. «Privegherea» Diurnum, Per~ ,igiliae, slav. Vdenie) - sau
siujba de toată noaptea (IIavvuXis, adică rămînere în biserică, slav. Vsenoşrioe Vdeanie) este o slujbă
complexă, cu caracter nocturn, alcătuită din trei servicii divine deosebite, săvîrşite unul după altul, ca o
singură slujbă, şi anume : Vecernia (mare), Litia şi Utrenia. Dintre acestea, cea mai importantă este, în acest
caz, Utrenia, care constituie partea centrală şi esenli ală a Privegherii.
Privegherea aminteşte de vremurile Bisericii primare (epoca persecutiilor), cînd întreg serviciul divin
zilnic al Bisericil se oficia noaptea, fiind unit uneori cu masa de seară (cina) a. comunităJilor creştine,
luată în cadrtri agapelor şi cu pomenirea mucenicilor şi a mortilor în general, precum şi cu Sfînta Liturghie,
care se săvîrşea spre ziuă (aşa cum se face Inca şi azi, în noaptea Paşiîlor, in toate bisericile ortodoxe).
In cărtile de slujbă (Octoih, Triod, Penticostar şi Mineie) sărbătorile cu Priveghere se recunosc prin aceea
că au die două vecernil : Vecernie mica ~i Vecernie mare. Precum am spus deja (cind am vorbit despre slujba
',ecerniei), atunci cînd se săvîrşeşte Priveghere, îu mînăstiri, la timpul obişnuit al Vecerniei (după Ceasul al
IX-lea) se cite5te numai Vecernia mică. llupă cină incepe apoi slujba Privecherii, cu Vecernia mare, urmatâ
de Litie şi Utrenie, în chipul urmâtor:
Preotul, îmbrăcat cu epitrahilul şi felonul, deschide dvera şi uşile impărăteşti şi începe să cădească din
sfîntul altar, făcînd cădirea mare, -,hişnuită la începutul Utreniei; dar fâră să spună nimic, ceea ce creează în
biscrică o atmosferă de adîncă linişte şi mister.
in momentul cînd preotul iese din sfîntul altar, printre uşile împărăieşti, spre a cădi in naos, diaconul {ori în
lipsa acestuia, paracli-

6. Utrenii cu rânduială deosebită din cursul anului bisericesc

Cîteva dintre Utreniile unor zile liturgice mai importante din cursul anului bisericesc, în care
comemorăm evenimente sau persoane importante din istoria sfîntă a mîntuirii, au o rînduială
deosebită de aceea a zileloi de rînd şi de cea a sărbătorilor, ele cuprinzînd unele rugăciuni,
cîntări ori rituri şi ceremonii care nu se săvîrşesc decît o singură data e an. Cele mai importante
dintre acestea sunt Utreniile unor mari sărbători care au păstrat pînă acum, chiar la bisericile de
enorie, forma veche de Priveghere, adică de slujbă oficiată in timpul noptii. Ele se oficiază astăzi, de
regulă, seara sau în prima parte a nopţii dinaintea sărbătorii respective şi poartă în general denumirea
de denii (de la slavonescul vdenie = priveghere sau slujbă nocturnă). Una singură se face in a doua
parte a noptii (spre ziuă) şi anum e U tr e nia duminicii Sfintelor Paşti (Utrenia Invierli).
Deosebirea dintre Priveghere şi Denie este că, pe cînd Privegherea înseamnă, precum am văzut,

13
La mănăstiri, dacă se citeşte in continuare Ceasul I, nu se face otpustul complet la sf!irşitul U,tseniei, ci pre,ortul zice
numai «Inlelepciune !, Cel ce este binecuvîntat...», la care c8ntăretul răspunde :«,intăreşte, Dumnezeule...» şi începe indată
citirea psalmilor de la Ceasul I. In iaazul acesta, otpustul Utreniei se face la sfîrşitul Ceasului I, incepînd preotul: «Slavă Tie,
Hristoase Dusnnezeule...», etc. Cind se citesc în continuare Ceasurile, uşile impărăteşti se imchid la apolisul Utreniei ; dacă
insă urmează Sndată Liturghia, ele sămîn deschise.

6
 o slujbă complexă, formată din combinarea a trei servicii divine deosebite (Vecernia mare, Litia şi
Utrenia, săvîrşite în continuare, una după alta), prin denie întelegem de obicei slujba Utreniei,
săvîrşită în ajunul zilei respective, dar singură, independent de Vecernie sau de Litie. Slujbele
deniilor sînt specifice Postului Mare.
a) Cele dintîi denii, în ordinea anului bisericesc, sînt cele de miercuri şi vineri seara din
săptămîna a cincea a Postului Mare. Ele sînt de fapt slujba Utreniei de joi dimineata şi - respectiv -
sîmhătă dimineala din această săptămînă, săvîrşită în seara precedentă. In general, rînduiala lor
urrnează pe aceea a zilelor de rînd din Păresimi, dar cea dintîi se caracterizează prin aceea că, în
locul canoanelor obişnuite, se citeşte în întregime Canonul cel Mare (Canonul de pocăinţă) al
Sfîntului Andrei Criteanul, iar cea de a doua prin aceea că slujba are în plus Acatistul Bunei-Vestiri
(Acalistul Maicii Domnului), compus din 24 de icoase şi condace care alternează cu citirea
catismelor de rînd şi cu primele şase ode din canoanele zilei.
Rînduiala pe larg a ambelor denii o găsim în Triod, la zilele respective.
b) Tot sub formă de denie se săvîrşesc şi Utreniile zilelor din toată Săptămîna Sfintelor Patimi,
începind cu cea din seara duminicii Floriilor, care este de fapt Utrenia de luni, şi terminînd cu cea
dinseara Vinerii Sfintelor Patimi sau Utrenia Sîmbetei celei Mari. Deniile din Săptămîna
Sfintelor Patimi se oficiază de fapt după rînduiala Utreniei zilelor de rînd din Păresimi, cu deosebirea
că au Evanghelie. De aceea, preotul îmbracă şi felonul, fie după sedealna de la ultima catismă fie
îndată după troparul de la «Aliluia», iar la timpul cuvenit se deschid uşile împărăteşti, pentru ca
preotul să citească Sfînta Evanghelie din fata uşilor.
Între aceste denii, o grupă aparte o alcătuiesc cele din Joia şi Vinerea Sfintelor Patimi, numite in
popor, prin părtile Munteniei, denia mica şi denia mare, care au rînduială mai dezvoltată, cuprinzind în
plus rituri şi cîntări în legătură cu patimile Domnului.
Astfel, cuprinsul principal al deniei de Joi seara (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi), numită în Triod
«Slujba Înfricoşătoarelor Patimi...», îl alcătuiesc cele 12 Evanghelii care se citesc în tot cursul slujbei
(Sfînta Evanghelie stînd pe analogul aşezat în faţa uşilor împărăteşti). Pe lîngă acestea, avem în plus
cele 15 antifoane speciale ale zilei, care descriu patimile Domnului şi se cîntă, alternînd cu Sedelnele,
printre primele 6 Evanghelii, precum şi scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii (după a cincea
Evanghelie), care aminteşte şi simbolizează purtarea Crucii de către Mîntuitorul, de la locul judecăţii la
Golgota, înainte de răstignire 14. După a şasea Evanghelie se adaugă Fericirile cu stihirile lor (în număr
de nouă), iar după ele (înainte de a şaptea Evanghelie), se cîntă prochimenul special al zilei («Împărţjit-au
hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorti»). Canonul (facerea lui Cosma Studitul), care
se adaugă după Evanghelia a opta, are forma unui tripesnit sau a unei triode, neavînd decît cîntările a
cincea, a opta şi a noua ; între cîntările a cincea şi a opta se adaugă condac, icos şi sinaxar, iar după
cîntarea a noua urmează ectenia mică, svetilna zilei («Intru o zi ai învrednicit, Doamne, pe tîlharul de
rai...»), apoi a noua Evanghelie, Laudele, a zecea Evanghelie, slavoslovia mica citită), ectenia cererilor
(«Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă...»), Evanghelia a 11-a şi apoi Stihoavna, urmată de
ultima Evanghelie (a 12-a).

Denia de Vineri seara (Utrenia Sîmbetei celei Mari)15 este de fapt slujba înmormîntării Domnului
14
Practica scoaterii Sfintei Cruci în mijlocul bisericii In acesi moment al slujbei este românească, ea nu este menţionată nici In
rinduiala slujbei din Triod şi rici m Tipicul cel Mare, ci e amintită numai în Tipicul bisericesc, intr-o notă subsidiară, unde se
descrie mai pe larg cum se procedează (vezi, de ex., ed. Cernica, 1925, p. 256, nota 1). Acest ceremonial se constată numai 1a
unit rtodoc-şi din Orient, ca de pildă la sirienii melchili ortodocşi şi unili (vezi stud. nostru Unitate Şi varietate in cultul liturgic
al Bisericilor ortodoxe autocefale, in rev. S.T. 3n. 1955, nr. 7-8, p. 438). - In bisericile ruseşti toate cele 12 Ev de la Denia din
Joia Sfintelor Ratiani se citesc ori din altar - şi atunci nu se coate Sfinta Cruce - ori in mijlocul bisericii, în faja Sfintei Cruci,
care este aşezată acolo din timp, fără un ceremonial deosebit (Cp. S. V. Bulgakov, Indrumător pentru cler, ed. II, Harkov, 1900, p.
545).
15
21. In unele biserici din Banat, denia aceasta nu se oficiază vineri seara, cum se face peste tot, ci sîmbătă dimineata {Vezi
artic, nostru Citeva lămuriri in legătură cu vremea săvirşirii Utreniei Simbetei celei Mari : Sîmbătă diminea;a, ori Vinen
seara ?, in rev. «Mitrop. Banatului» (Timisoara), an. 1956, nr. 4-6, p. 43-60).

7
 nostru lisus Hristos şi de aceea are un caracter profund funebru, rînduiala ei cuprinzînd urmăloarele părti
specifice :
Cele trei stări ale Prohodului sau cîntarea de jale pentru moartea şi îngroparea Domnului, care se cîntă
de către preot şi credincioşi, în jurul Sfîntului Epitaf, aşezat în mijlocul bisericii încă din timpul Vecerniei
(vezi la Vecerniile cu rînduială specială), ca simbol al trupului mort al Domnului. In tot timpul cîntării
Prohodului preotul rămîne în fa#a Sfîntului Epitaf. Intre stările Prohodului el rosteşie ectenia mica şi cădeşte
Sfîntul Epitaf.
Îndată după Prohod se cîntă Binecuvîntările Învierii («Binecuvîntat eşti, Doamne...p, « Soborul
îngeresc...p), ca la Utrenia duminicilor. Ele se cîntâ acum, pentru ca, după jalea pentru moartea şi îngroparea
Celui răstignit, exprimată în cîntarea funebrală a Prohodului, să ni se insufle speranta şi încrederea în
apropiata Sa inviere.
Tot din rînduiala Utreniei duminicii (Paştilor) se pune acum cîntarea «Sfînt este Domnul Dumnezeul
nostru...», care se cîntă înainte de Laude, fără Svetilnă, precum şi doxologia mare, după Laude.
Pe lîngă cîntarea Prohodului, al doilea rit principal şi caracteristic al acestei denii îl constituie
procesiunea impresionantă a înconjurârii hisericii de către cler şi credincioşi, cu sfintul Epitaf, care are
loc după doxologie şi simbolizează ducerea la groapă şi înmormîntarea trupului mort al Domnului, amintind
totodatâ şi procesiunea care se făcea odinioară în aceastâ seară, la Ierusalim, de la Golgota la Sfîntul
Mormîni. Rînduiala acestei procesiuni este descrisă amănunţit in Liturghier, la capitolul « Învăţătură pentru
scoaterea Sfîntului Aer (Epitaf)».
În al treilea rînd, specifice sînt, de asemenea, acestei denii cele trei lecturi biblice de la sfîrşitul
slujbei (o paremie, un apostol şi o evanghelie), care se citesc după readucerea Sfîntului Epitaf în biserică şi
aşezarea lui pe Sfînta Masă, unde va rămîne pînă la Înăltarea Domnului. Aceste lecturi constituie un
indiciu de adincă vechime a slujbei Prohodului. Este unul dintre pulinele cazuri din tot cursul anului
bisericesc cînd se găsesc toate cele trei genuri de lecturi biblice (paremie, apostol şi evanghelie),
înşiruite una după alta, în cadrul aceleiaşi slujbe (numai la Vecernia aceleiaşi zile şi la serviciui
Aghiazmei mari se mai găsesc toate aceste trei lecturi).
Precum se vede, rînduiala Utreniei Sîmbetei celei Mari a fost asimilată cu cea a Utreniei
duminicilor, ceea ce se constată încă în tipicurile din secolele XI-XII. Indeosebi prin cîntarea duioasă a
Prohodului şi prin ritualul solemn al înconjurării bisericii cu Sfîntul Epitaf, denia din Vinerea Sfintelor
Patimi constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin public ortodox, fiind
socotita —de către unii teologi, pe drept cuvînt, ca «punctul culminant al creatiei liturgice ortodoxe».
c) O rînduială cu totul aparte are Utrenia Î nvierii (Utrenia Duminicii Sfintelor PaŞti), cunoscută
cu denumirea, mai curentă, de Slujba lnvierii. Ea este de fapt tot o priveghere sau denie, cu deosebirea
că se face în a doua parte a nopiii, începînd de obicei la orele 12 noaptea. Structura ei se deosebeşte
însâ mult de a Utreniei obişnuite a sărhătorilor precum şi de a denillor din timpul Postului Mare 24. Astfel,
începutul ei se face, în chip neobişnuit, prin ritul aprinderii luminilor de către credincioşi de la preot, la
chemarea acestuia: <<Veniţi de luati lumină !», continuîndu-se apoi prin ieŞirea procesională a
clerului, a rîntăreţilor Şi a credinciosilor din biserică, cu cîntarea «Invierea Ta, Hristoase
Mîntuitorule...» şi prin citirea Evangheliei Invierii (Mt. NXVIII, 1-15), înainte de binecuvintarea de
început, ca un fel de trîmbitare a veştii minunate a învierii Domnului in toată lumea. Preotul care citeşte
Evanghelia închipuieşte acum pe femeile mironosite, care după ce văzuseră mormîntul gol, au alergat,
pline de bucurie, să spuna ucenicilor că Domnul a înviat.
Ca la orice priveghere, toată partea de la început a Utreniei se omite, aşa că, îndată după citirea
Evangheliei, binecuvîntarea de inceput se dă afară din biserică, cu «Slavă Sfintei... Treimi...», după
care se cîntă «Hristos a înviat...» de trei ori. Preotul rosteşte apoi stihurile PaŞtilor (« #nviind
Dumnezeu, se risipesc vrăjmaşii Lui...u şi celelalte), înconjurînd masa pe care se află aşezate Sfînta
Evanghelie, Sfînta Cruce, icoana Învierii şi sfeşnice cu lumini şi cădind succesiv în fata f"iecărei laturi
a mesei. După fiecare stih rostit de preot, cîntăretii (credincioşii sau corul) cîntă «Hristos a inviat».
Urmează apoi îndată Eccteniamare, după care slujitorii şi credincioşii se reîntorc în biserică 16,

16
Reintrarea clerului şi a credincioşilor, din intunericul de afară in biserica luminată, simbolizează lumina Invienii, care a
8
 începindu-se cîntarea Canonului lnvierii, alcătuit de Sfîntul loan Damaschinul («Ziua Invierii,
popoare, să ne veselim...»), care se cîntă în întregime ~(repetindu-se, la nevoie, stihirile) si care alcă-
tuieşte partea principală a slujbei. La fiecare peasnă (cintare) preotul crTde$te toată biserica, purtind
in mina stingă Sfînta Cruce si o lumînare (făclie) aprinsă, iar după fiecare peasnă rosteşte ectenia mică.
Se suprimă, deci, partea de la inceput a Utreniei, dintre «Slavă Sfintei... Treimi...m şi ectenia
mare (adică citirea celor şase psalmi si a celor 12 rugăciuni ale diminetii), precum si toată partea
Utreniei sărhătorilor dintre ectenia mare si canoane sau catavasii, adică : catismele cu sedelnele,
Binecuvîntările Invierii (care s-au cintat, prin anticipare, la slujba Prohodului, in noaptea precedentă),
antifoanele, prochimenul si Evanghelia (care s-a citit înainte de bineruvîntarea pentru inceputul slujbei).
După canonul Invierii urmează, ca de obicei, Luminînda Invierii („Cu trupul adormind ca un
muritor...), fără «Sfînt este Domnul Dumnezeul nostru...» (care s-a cintat la Utrenia Prohodului), apoi
Laudele cu stihirile Învierii, «Slavă..., şi acum... Ziua Învierii si să ne luminăm cit prăznuirea..., ectenia
întreită si ectenia cererilor de dimineată, (omiţîndu-se, deci, Doxologia (care s-a cîntat si ea, prin
anticipatie, la slujba Prohodului) si apoi otpustul special al Paştilor.
d) Aceeaşi rînduială o are slujba Utreniei în toate zilele Săptămînii Sfintelor Paşti (Săptămîna
luminată), cu deosebirea că inceputul slujbei nu se mai face afară din biserică, ci, ca de obicei, in
biserică, cu «Slavă Sfintei... Treimi...», după care se cîntă «Hristos a înviat...» de trei oh, apoi stihurile
Paştilor, ca si in noaptea Învierii, ectenia mare si îndată canonul, apoi Svetilna si Laudele, fără Doxo-
logie (a se vedea mai pe larg în Penticostar, ediiia 1973, revizuită de a~iorul acestui curs).
e) De la Duminica Tomii pînă la Înălţarea Domnului, începutul Utreniei se face, atît in
sărbători cît si în zilele de rînd, tot cu „Slavă Sfintei... Treimi..., Hristos a înviat...» (de trei ori) si îndată,
citirea celor şase psalmi, în timp ce preotul face obişnuita cădire mare de la începutul slujbei''. Apoi
ectenia mare si rânduiala obişnuită a Utreniei, cu deosebirea că Învierea lui Hristos văzînd... se cîntă (sau
se citeşte) şi în zilele de rind, o singură data (după sedelne), iar în du minicile din acest interval de timp se
cîntă de trei ori (după citirea Evangheliei).
f) La Utreniile cu rînduială deosebită, descrise pînă aici, putem adâuga şi Utrenia sărbătorilor Sfintei
Cruci (1 august, 14 septembrie sau Inăltarea Crucii şi Duminica a treia din Postul Paştilor sau Duminica
Crucii), la care se adaugă, fată de Utrenia celorlalte sărbători, ritualul solemn al scoaterii şi inchinării
(cinstirii) Sfintei Cruci in naos, între doxologie şi ecteniile finale (vezi rînduiala pe larg la locurile
respective din Triod, Mineiele pe august şi septembrie şi din Liturghier, la cap. Ecteniile la scoaterea
Cinstitei Cruci la 14 septembrie).

+++++++

strălucit la mormint (H. J. Schulz, Kultsymbolik der byzantinischen Kirche, in vol, colectiv Symbolik des orthodoxen und
orientalischen Christentums, Stuttgart, 1962, p. 46).