ÎN ŢARA MONILOR

CAPITOLUL I –​ ​S-a terminat şcoala

Este o zi frumoasă de 15 iunie. Copiii au terminat şcoala. Alisa locuieşte pe strada Neajlovului
din oraşul Giurgiu. Este o fetiţă care tocmai a terminat clasa I. Chiar acum a venit cu mama şi cu
tatăl ei de la serbarea abecedarului cu ocazia terminării clasei I.
_ A fost o serbare foarte reuşită! exclamă tatăl, Mark.
_ Într-adevăr! zise mama, Merry.
Alisa se bucură foarte mult când primi aceste laude. Era o fetiţă foarte cuminte. Alisa era foarte
obosită. S-a dus în patul ei. În scurt timp a adormit. Deodată o trezi o bubuitură foarte puternică.
CAPITOLUL II – Întâlnirea cu şeful monilor
Deodată apăru un duh:
_ Cine eşti tu?! zise Alisa speriată.
_ Eu? Eu sunt şeful monilor.
_ Ce înseamnă moni?
_ Un popor ascuns de lume. Iar tu eşti aleasa.
_ Aleasa la ce?
_ Să-mi îndeplineşti trei dorinţe.
_ Dar de ce? zise Alisa cu un glas mai alarmat.
_ Pentru că eu sunt cel mai rău! exclamă şeful monilor cu un glas malefic.
Într-adevăr era un şef foarte rău care stăpânea un tărâm ascuns de lume şi căruia îi plăcea să vadă
lumea cum se chinuie.
CAPITOLUL III – În tărâmul monilor
Alisa a ajuns cu duhul cel rău într-un tărâm necunoscut de ea. Se aflau într-un palat mare şi
împodobit cu cristale strălucitoare.
_ Unde sunt? întreabă Alisa cu grabă.
_ Eşti pe tărâmul meu. Spiriduşii aceia mici sunt slugile mele. Sunt toţi copii ca tine, dar nici
unul dintre ei nu a scăpat. Dacă ghiceşte unul, toţi sunt liberi. Doar o singură şansă ai. Dacă nu,
devii spiriduş şi slujeşti toată viaţa pentru mine! exclamă duhul cel rău.
În fiecare zi, duhul aducea câte un copil la el în palat, iar numărul slugilor creştea. Alisa era
foarte speriată.
_ Acele trei dorinţe sunt să ghiceşti trei ghicitori. Prima ghicitoare: ​„La cap pieptene, /La trup
pepene, /La picioare răşchitoare, /Ghici, ce e?”Î​ ţi dau o zi.
Alisa ieşi din palat speriată. Afară văzu un peisaj foarte frumos. Acel peisaj avea şi-un cocoş.
Chiar în acel moment se gândi la ghicitoarea spusă de duhul cel rău şi şi-a dat sema că răspunsul
la ghicitoare este „cocoşul”. A alergat în palat.
_ Aşa repede ai venit? întrebă duhul malefic.
_ Ştiu răspunsul la ghicitoare, zise Alisa.
_Care e? o interogă duhul.
_ Cocoşul, îi răspunse Alisa.
_ Foarte bine! Ce ai observat?
_ Că răspunsul este pe lângă palat.
Alisa era o fetiţă foarte deşteaptă. Nu neapărat pentru că a ghicit această ghicitoare. La şcoală era
cea mai bună. Drept răsplată a devenit şefa clasei.
_ A doua ghicitoare, zise duhul cel rău: ​„Gheară-n cioc,/Gheară-n picioare, /Dă prăpăd prin
zburătoare./Ghici, ce e?” A ​ i 50 de zile.
Alisa ieşi din palat înspăimântată. Se făcuse seară. Alisa s-a adăpostit într-o casă mare, lângă
palat...De dimineaţă, şi-a dat seama că mai avea 49 de zile.
CAPITOLUL IV – În casa lui Roody
Era într-o cameră foarte mare.
_ Bună ziua! zise cineva.
_ Cine a vorbit? întreabă Alisa speriată.
_ Eu sunt Roody, sluga duhului.
_ Şi de ce nu eşti în palat? întreabă Alisa.
_ Demult, demult, eu am încercat să evadez, dar păzitorii duhului m-au văzut şi m-au dus în faţa
acestuia. El a zis că o să mă supună la cele mai grele porunci. Până acum am avut doar trei.
Prima a fost să găsesc inelul fiicei duhului. Am avut mare noroc că m-am întâlnit cu Setilă şi
acesta a băut toată apa şi, până la urmă, am găsit inelul. Am mai avut două cazuri, dar nu ţi le
mai spun că au fost foarte lungi şi grele, ca şi primul.
Într-adevăr, bietul Roody s-a chinuit foarte mult.
_ Dar tu ştii cumva răspunsul la o ghicitoare pe care mi-a spus-o duhul?
_ Care este? întreabă Roody.
_ ​„Gheară-n cioc, /Gheară-n picioare, /Dă prăpăd prin zburătoare./Ghici, ce e?”
_ Nu ştiu răspunsul, dar am să încerc să te ajut...
CAPITOLUL V – Căutarea colierului fiicei duhului
Alisa şi Roody continuau să vorbească despre diferite lucruri. Deodată, ca din pământ, apăru
duhul:
_ Vreau să-mi îndepliniţi o dorinţă! porunci duhul.
_ Care este? întreabă Roody.
_ Să găsiţi colierul fiicei mele în Ţara Uliilor. Vreau să fie cu tine şi Alisa. Vreau să porniţi de
mâine, exclamă duhul, apoi dispăru.
Oare vor reuşi şi de data aceasta Alisa şi Roody? Într-adevăr era o poruncă foarte grea. Se făcuse
din nou seară.
A doua zi de dimineaţă, Alisa şi Roody porniră la drum. Duhul le lăsase la poarta casei un cal
care alerga foarte repede. Alisa zise:
_ Calule, du-ne în Ţara Uliilor!
Într-o clipită Alisa şi Roody ajunseră acolo. În acea ţară văzură nişte case foarte mari şi nişte ulii
enormi. Deodată apăru un uliu care se opri în faţa celor doi.
_ Căutaţi colierul fiicei duhului din Ţara Monilor? întrebă acesta.
_ Da, dar avem 48 de zile... Dar nu e o problemă pentru că avem un cal de la duh care ne duce
într-o clipită oriunde...dar nu ne duce acasă.
_ Ştiu ce face duhul cu slugile sale. Eu ştiu unde se află colierul fiicei duhului. Este foarte lung
drumul până acolo. Dar aveţi calul...
CAPITOLUL VI – Găsirea colierului fiicei duhului
_ O să fie greu, întreabă Alisa.
_ O să fie cam greu. Zi calului să ne ducă în Marea Roş-Albastră, îi sfătui uliul.
Fără să mai zică Roody calului duhului, toţi trei ajunseră în Marea Roş-Albastră. Se întâmplă să
se întâlnească cu Setilă.
_ Mi-e sete! Mi-e sete! striga acesta.
_ Dacă ţi-e aşa sete, zise Roody, bea şi tu apa asta din mare.
Nici nu termină de zis Roody că Setilă bău toată apa.
_ Acum trebuie să găsim colierul , zise Alisa cu un glas alarmat.
_ Acum trebuie să străbatem marea, zise Roody.
_ Bine, dar se înserează, zise Alisa.
Chiar atunci, Alisa îl văzu pe Lungilă.
_ Lungilă, ne poţi ajuta să străbatem marea?
_ Cu mare plăcere, zise Lungilă. Urcaţi în spatele meu!
Lungilă alergă aşa de repede şi se opri chiar unde era colierul. Dar vă întrebaţi voi unde este
uliul? Acel uliu era duhul, iar ceilalţi, slugile sale. Voia să vadă cum se descurcă.
_ L-am găsit! zise Alisa. Mulţumim, Lungilă!
_ Calule, du-ne înapoi la duh! îi pounci Roody calului.
Cei doi ajunseră în faţa duhului.
_ Aţi găsit colierul, îi întrebă acesta?
_ Da, este aici, zise Roody.
_ Foarte bine! Dar tu, Alisa, întrebă duhul, ştii răspunsul la ghicitoare?
_ Da, uliul.
_ Foarte bine! Ce ai observat?
_ Că răspunsul este tot o pasăre.
_ Mâine am să-ţi spun ultima ghicitoare.
CAPITOLUL VII – Ultima ghicitoare
Se făcuse dimineaţă. Cei doi s-au dus la palat să afle ultima ghicitoare.
_ Aţi venit să vă spun ultima ghicitoare?
_ Da. Care este? întrebă Alisa.
Înainte să spună duhul a treia ghicitoare, adică ultima, vreau să vă spun că el călătorea oriunde
dorea.
_ Ultima ghicitoare, zise duhul, are drept răspuns tot o pasăre: ​„Ciocan ce-a învăţat să
zboare,/Un ciocan tare, /Bătând cuie imaginare.../Ghici, ce e?” A ​ veţi la dispoziţie câte zile
vreţi.
Alisa ieşi din palat nici speriată, nici fericită. După plecarea ei, duhul avea un zâmbet
şmecheresc.
_ Mai reuşim de data asta? zise Alisa pe un ton trist.
_ Asta nu se ştie, adăugă Roody. Măcar avem câte zile vrem.
Roody şi Alisa se duseră în casa cea mare de lângă palat.
CAPITOLUL VIII – Discuţia
_ De când eşti sluga duhului, Roody? îl întreabă Alisa.
_ Nici nu mai ştiu... Tu ai un animal de companie?
_ Am o ciocănitoare, răspunse Alisa.
_ Ia stai puţin” Răspunsul la ghicitoare este „ciocănitoarea”.
Cei doi stătură puţin să se gândească.
_ Aşa este!
Alisa şi Roody se duseră în faţa duhului:
_ Aţi venit să spuneţi răspunsul la ghicitoare? exclamă duhul cu un glas speriat.
_ Da, este „ciocănitoarea”.
Dar vă întrebaţi voi de ce s-a speriat duhul? Pentru că dacă Roody şi Alisa au ghicit, el nu o să
mai existe pe faţa pământului.
_ Urmaţi-mă, ordonă duhul.
Roody şi Alisa au ajuns cu duhul într-o cameră imensă. Duhul a chemat toate slugile sale în acea
cameră mare. Într-un colţ al acesteia era un bolovan foarte mare. Duhul îl dădu la o parte:
_ Aceasta este poarta care vă va duce înapoi la familiile voastre.
_ Fiecare copil era aliniat unul după altul. Roody şi Alisa erau ultimii.
_ Acum intraţi pe poartă, zise duhul.
Fiecare copil intră pe poartă unul câte unul. Când veni rândul lui Roody şi Alisa, cei doi aruncară
o privire peste umăr. Nu îl mai văzură pe duh. Auziră însă o voce blândă care spunea „adio!”.
CAPITOLUL IX – Întoarcerea acasă
Până la urmă, Roody şi Alisa s-au întors acasă la ei. Alisa alergă în bucătărie unde se afla şi
mama ei:
_ Unde ai fost, copila mea? o întrebă uimită.
Alisa îi povesti ce s-a întâmplat.
De atunci nu se mai întâmplă nici o nenorocire. Uite aşa a trecut timpul şi s-a sfârşit povestea
noastră. Poate ne vom mai întâlni şi în alte volume. Ultimul cuvânt al meu este: ​SFÂRŞIT