“Nu există decât o singură cale de a obţine independenţa prin non-

violenţă: dacă murim, vom trăi, dacă

ucidem, niciodată.
/ Mahatma Gandhi/

Arta de a trăi non-violent

Ce este non-violenţa? Non-violenţa este absenţa violenţei atât fizice,
verbale cât şi la nivelul gândirii. Agresivitatea se poate disimula în fiinţa noastră şi sub forma supărării,
a resentimentelor sau a ranchiunei. Indolenţa şi indiferenţa, nepăsarea cu alte cuvinte, reprezintă şi ele un
act de violenţă.

Ce nu este non-violenţa?

 Prejudecata contemporană , care îi face pe mulţi oameni să considere că

bunătatea este sinonimă cu prostia.
(Realitatea este că bunătatea este asociată cu starea de înţelepciune!) ;


 Altă prejudecată : că fiinţele, care nu ripostează agresiv atunci, când

sunt agresate sunt slabe.
(Realitatea este: că doar acele extrem de rare fiinţe umane, care sunt extraordinar de
puternice în bine pot manifesta cu adevărat non-violenţa.!)

 Fermitatea, că: Violenţa se naşte din teamă, slăbiciune, ignoranţă sau

nelinişte, că Violenţa reflectă deasemenea lipsa iubirii şi a încrederii în
sine,

 ( Realiatatea este că “Violenţa este arma celor slabi; non-

violenţa este arma celor puternici” după cum afirma Gandhi.

De ce este necesară însuşirea non-violenţei ca mod de viaţă? Orice formă

de agresiune, fie manifestată doar la nivelul minţii, sub formă de gând, înainte de a fi îndreptată către o altă
persoană a fost atrasă şi “găzduită” de către fiinţa noastră. Pe lângă faptul că o astfel de energie a
agresiunii, urii, dispreţului, ne „murdăreşte” sufletul, ea atrage totodată prin rezonanţă atitudini similare de
violenţă, ură şi dispreț din partea celor din jur. Astfel de atitudini ostile pot crea o nouă reacţie de ură din
partea noastră şi astfel se intră într-un cerc vicios.

Renunţarea la violenţă este, mai ales, în zilele noastre,

-o modalitate de protecţie, de supravieţuire într-o societate, în
care violenţa a devenit ( cu părere de rău…) o banalitate.

1
 Cum putem să ne însuşim acest principiu al non-violenţei?

Ştim că răul este absenţa binelui. Înţelegem astfel că, la modul profound, respectarea non–violenţei nu
presupune abţinerea de la a fi violent sau „a face rău”, ci implică „a face bine”, a iubi. Aşa cum
îndepărtarea întunericului se obţine spontan prin prezenţa luminii, la fe l şi eliminarea anumitor
aspecte negative din fiinţa noastră se realizează, în lumina legii rezonanţei, prin concentrarea asupra
aspectelor pozitive polar opuse. Pentru eliminarea mâniei, ne vom raporta la o stare de calm, pentru
eliminarea fricii vom urmări să ne amplificăm curajul, pentru eliminarea orgoliului vom medita asupra
stării de umilinţă, pentru eliminarea agresivităţii putem dinamiza ideea forţă:
„întotdeauna fac numai bine tuturor”.

Puterea de menţinere a unei atitudini pozitive, de a face doar bine celorlalţi, este susţinută şi de o
cunoaştere şi înţelegere autentică a propriei fiinţe, a celorlalţi, a experienţelor trăite.
Să urmărim, să vedem, care este rolul problemelor sau a „inamicilor” în viaţa omului. Prezenţa inamicilor
(a celor care ne rănesc, ne fac rău sau pe care nu putem să-i tolerăm) în viaţa noastră are două
necesităţi: 1) ne ajută să ne conştientizăm
propriile defecte; 2) ne pot ajuta să ne creştem
puterea sufletească, să ne verificăm însuşirea non-
violenţei ca mod de viaţă.

Întotdeauna ne deranjează cel mai mult la altcineva propriile noastre defecte de caracter. Cei, care ne
provoacă iritarea şi resentimentele cele mai puternice, sunt adesea cei, care ne reprezintă cel mai bine pe
noi , ei întrupează chiar acea trăsătură de character, pe care o avem şi care se cere să o observăm, la care să
reflectăm, care trebuie, prin urmare, vindecată. Acei „alţii” pe care îi judecăm şi îi respingem cît se poate de
zgomotos, ne zgândăresc cel mai mult propria rană dureroasă. Ceea ce ne displace, prin urmare, nu sunt
persoanele în sine, ci propriile noastre defecte. Mai intâi, sufletul atrage spre noi, ceea ce ne
seamănă – iar apoi, mintea determină respingerea, pentru că sufletul NU are duşmani, în schimb
intelectul, DA. Intelectul este cel, care ţine socoteala celor, despre care credem că ne-au nedreptăţit, în timp
ce latura noastră superioară nu are nici o obiecţiune faţă de nimeni. Aşa că mintea judecă, apoi condamnă,
gaseşte defecte şi se opune, respinge, se fereşte, dispreţuieşte – în timp ce sufletul aşteaptă cu răbdare şi
cheama spre sine încă o persoană, pentru a ne ajuta din nou să descoperim prin reflexie în celalalt
propriul nostru eu. Poate nu credem totuşi că toate trăsăturile de
caracter, pe care le consideram neplăcute la alţii, reflectă ori oglindesc acelaşi lucru în propria noastră
persoană. Să luăm, de exemplu, trăsăturile unui alcoolic, căsătorit cu o femeie, care se opune
obiceiului său de a bea. Dacă ea nu bea deloc, cum să se reflecte asta asupra ei? S-ar putea ca
particularităţile modului , în care sunt împărtăşite aceste caracteristici şi trăsături să nu fie identice.
Femeia din exemplul nostru se poate întreba, unde manifestă şi ea comportamente specifice unei
dependenţe, pierderea stăpânirii de sine, sau manifestarea unei anumite slăbiciuni.Cercetând prin
introspecţie, va vedea în ce mod dă dovadă de dependenţă faţă de vreo substanţă, de alimente sau sex, ori
poate are obiceiul prost de a-i judeca sau teroriza emoţional pe ceilalţi. Aşadar, de ce să-l judecăm atât de
aspru pe un alcoolic, atunci când şi noi putem avea aceeaşi caracteristică în comun cu el, doar
cu detalii diferite. E suficient să privim în jur ca să vedem de cine suntem înconjuraţi –
iar dintre aceştia, cine ne stârneşte vreo reacţie – şi vom descoperi zone ale propriului suflet, care
solicită să fie conştientizate şi vindecate.
Să le fim recunoscători ,aşadar, celor din jurul nostru pentru acest
ajutor al cunoaşterii de sine!

2
 Să vedem în continuare cum ne pot ajuta “inamicii” din viaţa noastră să ne maturizăm, să ne
creştem puterea sufletească. Dalai-Lama ne propune o lecţie importantă: cum să transformăm total o
atitudine ostilă faţă de un duşman şi să învăţăm să-l iubim. Atunci când noi nu dorim
binele adversarilor noştri şi acţionam spre răul acestora nu facem decât să ne încărcăm cu
povara ostilităţii şi ranchiunii. „A-ţi lua revanşa contra inamicilor înseamnă a crea un cerc vicios.
Celălalt nu va fi dispus să accepte răzbunarea – la rândul său, el va exersa represalii, apoi dvs veţi face la
fel şi acest lucru nu va avea sfârşit. În particular la scara unei comunităţi, cercul vicios poate
să se perpetueze din generaţie în generaţie. Ura poate deveni o piatră de moară în dezvoltarea
compasiunii şi fericirii. În schimb, a cultiva răbdarea şi toleranţa faţă de inamici faciliteaza
totul: compasiunea faţă de alţii va curge de la sursă. La un adept al spiritualităţii, inamicii joacă
un rol crucial. Pentru a accede deplin la iubire şi compasiune, este indispensabil să practici răbdarea şi
toleranţa. Nu există o forţă a sufletului comparabilă răbdării, aşa cum nu este o mâhnire mai mare
decât ura. Deaceea trebuie să ne forţăm să nu hrănim nici o ură faţă de inamic şi mai degrabă să
îl sesizăm ca pe o şansă de a ne întări răbdarea şi toleranţa noastră. Plecând de la aceasta, considerăm
inamicul nostru ca marele nostru educator pentru că el ne oferă această şansă preţioasă. Imaginaţi-vă ce ar
fi existenţa noastră dacă nu am intersecta un inamic, niciodată nici cel mai mic obstacol. Dacă din leagăn şi
până la mormânt doar ne-am răsfăţa (cocoloşi), să ne luăm doar în braţe, şi doar ne-am face să înghiţim doar
alimente moi şi fade (usor de digerat), să ne amuzăm doar cu grimase şi fandoseli. Daca încă
din copilărie ne-am transporta doar într-o trăsură fără să ne confruntăm cu nici o problemă, la
nici o probă – pe scurt dacă toată lumea ar continua să ne trateze doar ca pe nişte copii de vârstă mică. Acest
mod de existenţă se adapteaza perfect primelor luni de viaţă; în schimb dacă aceasta ar trebui să continue,
am sfârşi prin a ne transforma într-o specie de masă gelatinoasa, un monstru. În mod veritabil
lupta exitenţială ne face ceea ce suntem. Şi sunt inamicii noştri cei care ne supun
probelor, care ne furnizează capacitatea de rezistenţă atât de necesară la creştere.” (Dalai Lama)

NB : aşa dar, ura îndreptată împotriva fiinţelor,care ne sunt ostile este, în primul rând,
otrava propriului nostru suflet.

Totodată opoziţia faţă de rău şi dragostea faţa de cei , ce-l comit ne protejează sufletul şi îi
transformă în bine pe cei ,care odată ne-au rănit sau care continuă să facă rău.

A-l iubi însă pe cel, care greşeşte fără a ne opune răului din el, este nebunie şi duce la
nefericire. Opoziţia faţă de rău şi dragostea faţa de cel, care-l comite, pot coexista.

„Cei răi pot avea noroc. Numai cei buni pot fi fericiți ”
/ Alexandru Vlahuță/

3
 Atitudini necesare aprofundării non-violenţei:
Iubirea, aşa cum am văzut, este antidotul violenţei. “Dragostea este îndelung răbdătoare; ea este plină de bunătate;
dragostea nu pizmuieşte (…); nu este suspicioasă; nu se poartă necuviincios; nu caută folosul său; nu se mânie; nu se
gândeşte la rău; nu se bucură de nelegiuire; ci se bucură cât mai des de adevăr, bine şi frumos; acoperă totul, crede tot
ceea ce este bun, divin şi elevat, nădăjduieşte tot ceea ce este cu adevărat binefăcător, suferă totul cu smerenie. PAVEL
- CORINTENI, 13)

Mulţumirea şi calmul profund trebuiesc permanent cultivate, căci agresivitatea se manifestă mai uşor
pe un fond de nemulţumire sau nelinişte.

Iertarea are o valoare magică pentru a depăşi resentimentele, ranchiuna şi supărarea. Pentru o faptă rea comisă de
alţii oamenii cer dreptate. Pentru una făcută de ei înşişi, cer îndurare şi iertare. Fiinţa însă aspirantă la
cunoaştere de sine şi care-şi face din viaţă o artă, crede că un rău făcut de ea trebuie judecat, în timp ce pentru un rău
făcut de alţii cere iertare.

Bunul-simţ presupune să respectam regula „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”. După ce reuşim din plin aceasta,
trecem la pasul următor: acela de a le face celorlalţi ceea ce ne-ar plăcea să ni se facă nouă. Adică, dacă vrem să fim
iubiţi, să iubim noi mai întâi.

Fericirea. Urmărind să fim cât mai mult, cât mai des şi cât mai profund fericiţi vom remarca cu încântare
alchimizarea tuturor tendinţelor agresive într-o stare de unitate cu tot ceea ce există.

Credinţa în Dumnezeu poate face miracole în absolut orice direcţie pozitivă, în care ne propunem să ne transformăm.
Dar mai ales vom remarca faptul că adevărata credinţă în Dumnezeu face să dispară complet teama din fiinţa umană
şi eliminînd astfel agresivitatea ne va conduce la starea de non-violenţă.

Curajul autentic duce la eliminarea agresivităţii, pentru că elimină teama. Să nu uităm nici o clipă că nu putem iubi
fiinţele de care ne este teamă, iar teama – mai ales în termenii transformării spirituale – este o manifestare predilectă a
egoului. Pe cei curajoşi, se spune, Dumnezeu îi ajută.

Cultivarea unor relaţii armonioase, bazate pe iubire, transfigurare şi respect reciproc este un sprijin foarte important
în practica non-violenţei. Căci de multe ori vom găsi în aceste relaţii resurse sufleteşti pentru a fi mai iubitori şi cu
celelalte fiinţe umane. De exemplu, o relaţie de cuplu foarte armonioasă este o sursă nesecată de fericire, iubire,
împlinire, armonie, stări pe care le vom manifesta şi faţă de celelate fiinţe din jurul nostru.

Smerenie (atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință ) este o virtute de
aur care, dacă vom urmări să o amplificam în fiinţa noastră, ne va ajuta să perfecţionăm arta non-violenţei. Pentru a
deveni „mari” (a manifesta starea de măreţie spirituală) trebuie mai întâi să devenim „cei mai mici”, adică să fim cu
adevărat umili. Vom remarca cu nespusă încântare modul miraculos în care umilinţa autentică şi corect înţeleasă va
rezolva spontan multe probleme relaţionale cu care încă ne mai confruntăm.

Veselia şi simţul umorului sînt nişte stări care exprimă rezonanţe profund posztive, care de multe ori elimină spontan
stările de natură inferioară. Se spune de altfel că o modalitate eficientă de a depăşi anumite defecte este aceea de a
rîde de ele. Veselia şi simţul umorului sînt cunoscute precum calităţi fundamentale asociate stării de înţelepciune. Ne
putem închipui o fiinţă fiind în acelaşi timp şi veselă şi mânioasă? Nu este posibil! De aceea, să fim cât mai veseli şi
bine-dispuşi şi atunci practica non-violenţei ne va deveni naturală.

„Resping ideea de violență pentru că binele obținut prin mijlocirea acesteia

nu este de durată, în schimb , răul provocat de violență este de durată” / Mahatma Gandi/

Comunicare non-violentă: la Cescuţa cu Lumină,

o formă de artă şi de împărtăşire a luminii din totul si nimic. Un ritual, pe
care îl urmezi cu deschidere, inspiraţie şi fericire, onorând trăirea rafinată a oaspetelui, ce
merge pe drumul autocunoasterii . O taină a armoniei şi a purităţii,
reprezentând cultul frumosului, servită oricărui drumeţ în Sine. Fie ca Cescuţa
4
 cu Lumină să aibă gustul potrivit fiecăruia pentru starea sa de bine autentică.
Mirodeniile sunt la alegere: Armonie, Respect, Puritate, Seninatate, Frumuseţea sufletului sau ştiintific
denumite: Dezvoltare Personala,… şi multe altele. Planta, din care se
face această licoare magică, se numeşte Iubirea. Ea creşte oriunde, fiind găsită sub diferite forme
şi întotdeauna cu un alt gust. Este culeasă la clipa de taină de către tine, minunat OM din
interiorul, respectiv exteriorul tau, ştiind şi neştiind. Invitaţia la o cescuţă cu Lumină pentru a
bucura sufletul. Un suflet bucuros duce către o viaţă minunată , cescuţă cu cescuţă, în fiecare zi cu o altă
aromă , un altfel de gust cunoscîndu-ne şi împărtăşindu-ne Lumina, ce dă forma înţelepciunii din
misteriosul Întuneric. Fii binevenit , OM drag.

„ Facem cu toţii parte din aceeaşi existenţă.

Indiferent pe cine răneşti, în cele din urmă te răneşti pe tine
însuţi. Poate că acum nu îţi dai seama de acest lucru,
însă într-o bună zi vei înţelege şi îţi vei spune: "Dumnezeule!
Acest lucru mi l-am făcut cu mâna mea." Ai rănit pe cineva,
crezând că este vorba de un altul. Nu este altcineva.
Existenţa este una singură, este o unitate cosmică.
Din această înţelegere se iveşte non-violenţa. /Osho/