Hannibal – destinul unui razboinic

S-a spus despre Hannibal ca ar fi fost singurul om care i-ar fi invatat pe

romani, cei care se credeau descendentii sangerosului zeu Marte, ceea ce inseamna
teama. Groaza starnita de numele sau avea sa fie atat de mare incat pana si mamele
din acele vremuri isi speriau copiii spunandu-le povesti despre temutul general
cartaginez. In fapt, atat de mare fusese impactul psihologic al victoriilor sale pe
pamantul Italiei incat, timp de zeci de generatii, strigatul “Hannibal ante portas”
(Hannibal este la porti) avea sa fie sinonim cu orice dezastru sau calamitate ce
ameninta, intr-un fel sau altul, Cetatea Eterna.

Probabil ca nu vom sti niciodata cum ar fi aratat istoria daca Roma, si

nu Cartagina, ar fi fost cea invinsa in primul razboi al omenirii in care miza o
constituia, nici mai mult nici mai putin, decat suprematia asupra lumii cunoscute
acum mai bine de doua milenii. Confruntarea titanica dintre cele doua mari puteri
ale vremii avea, in schimb, sa scoata la lumina personalitatea remarcabila a celui
care este inca socotit de unii istorici, drept cel mai mare strateg din istoria
umanitatii. Cine a fost Hannibal Barca si cum si-a castigat acesta neintrecutul
renume, va invitam sa aflati in cele ce urmeaza.

Hannibal
Arta razboiului reprezenta deja o traditie in familia Barca atunci cand, in
anul 247 i.e.n., se nastea Hannibal, primul dintre cei patru fii ai marelui general si
om de stat cartaginez, Hamilcar. De fapt, adevaratul nume al celei mai cunoscute
familii cartagineze s-a pierdut, atata vreme cat cognomenul Barca, insemnand in
limba punica „binecuvantare”, fusese, practic, impus acesteia de catre conationali,
in semn de apreciere pentru glorioasele fapte de arme realizate de-a lungul
timpului.
Hamilcar reprezenta deja o legenda vie printre cartaginezi atunci cand
Hannibal se nastea. Victoriile sale asupra romanilor in Primul Razboi Punic si
geniul militar dovedit din plin impotriva celor 100.000 de mercenari care se
ridicasera impotriva imperiului din nordul Africii, il propulsasera pe acesta pe un
piedestal pe care nimeni, cu exceptia fiului sau, nu il va mai depasi vreodata.
Asemenea lui Alexandru Macedon, neintrecutul general al antichitatii,
Hannibal va creste sub atenta obladuire a tatalui sau si, inca din primii ani ai
copilariei, va fi pregatit pentru implinirea gloriosului destin ce i se prevestea.
Legendele tesute in jurul personalitatii sale remarcabile spun ca la varsta de numai
noua ani, acesta jura in fata soldatilor „ura eterna Romei” si promitea ca nicicand
sa nu renunte la a-si trece dusmanii de moarte prin foc si otel.
Alaturi de fratii sai, Hasdrubal, Hanno si Mago, precum si de cumnatul
sau Hasdrubal cel Drept, Hannibal isi va insoti tatal in lunga campanie de
cucerire a triburilor iberice si de consolidare a Noii Cartagine (orasul Murcia de
astazi), viitorul punct de plecare al expeditiei impotriva Romei.
Nu mai putin de 16 ani avea sa serveasca acesta intereselor Cartaginei in
Iberia, timp in care atat Hamilcar cat si Hasdrubal cel Drept vor fi ucisi in timpul
luptelor cu barbarii. Propulsat din functia de comandant al cavaleriei la cea
de general al intregii armate cartagineze, Hannibal avea sa porneasca in ceea ce
astazi istoricii numesc „cea mai ampla si mai spectaculoasa campanie purtata
vreodata impotriva Romei”.
Traversarea Alpilor si Batalia de la Trebia
Campaniile de cucerire ale Cartaginei si ale Romei capatasera deja valentele
unei veritabile partide de sah la nivel global. Daca Hamilcar ocupase o mare parte
a Peninsulei Iberice, legiunile romane isi instituisera suprematia in Galia
Cisalpina si transformasera maruntul oras iberic, Saguntum, in protectorat.
De fapt, acesta avea sa fie si pretextul pornirii celui de Al doilea Razboi
Punic, cel care il va propulsa pe Hannibal in galeria marilor cuceritori ai istoriei.
Cucerind Saguntum dupa opt luni de asediu si anihiland garnizoanele latine,
generalul cartaginez sfida, practic, puternicul Imperiu Roman si il provoca pe
acesta intr-o confruntare cum nu se mai vazuse vreodata.
Nici cel mai indraznet strateg al acelor vremuri nu putea anticipa
urmatoarea miscare a lui Hannibal, aceea de a traversa Alpii si de a
invada Peninsula Italica din nord. Asa cum el insusi spunea: „Nimeni nu mai
indraznise sa faca acest lucru, de la Hercule si pana in prezent”. Geniul militar al
cartaginezului avea sa se faca simtit atunci cand 40.000 de soldati, urmati de
12.000 de cavaleri si o intreaga divizie de elefanti de luptail vor urma fara sa
cracneasca in marsul care putea insemna sfarsitul tuturor. Infruntand frigul
patrunzator, terenul potrivnic si triburile de celti care traiau in Alpi, Hannibal va
reusi totusi sa traverseze muntii, desi numai 26.000 de pedestrasi, 8000 de cavaleri
si un singur elefant supravietuisera temerarei incercari.
Nimeni nu se asteptase la o asemenea invazie, iar trupele romane stationate
in nordul tarii, fusesera luate prin surprindere si imprastiate rapid de armata
cartagineza. Prima batalie dintre Hannibal si legiunile conduse de Cornelius
Publius Scipio avea sa vina inevitabil, desi acesta din urma, isi pregatise deja
armata pentru o invazie in Peninsula Iberica.
Lupta care se va da in apropierea raului Trebia va fi de scurta durata si va
marca superioritatea neta atat a razboinicilor cartaginezi cat si a cavaleriei africane.
Desi victoria lui Hannibal fusese una minora, aceasta va mobiliza triburile
galice rebele, care vor suplimenta randurile invadatorilor cu 14.000 de luptatori,
refacand numarul acestora la 40.000.
Lupta de la Trasimene si Masacrul de la Canae
Asigurandu-si pozitia in nordul Italiei, Hannibal constientiza faptul ca
adevaratul razboi cu Roma de abia era pe cale sa inceapa. Uriasa masinarie de
razboi pe care o reprezenta Imperiul Roman urma sa dea primele sale lovituri.
Asa cum se astepta, generalul cartaginez va infrunta legiunile conduse de noii
consuli romani, Cnaeus Servilius si Gaius Flaminius, in Batalia de langa lacul
Trasimene, acolo unde, in ciuda marsului prelungit la care isi supusese soldatii,
mars care durase neintrerupt patru zile si trei nopti, va obtine o noua victorie
rasunatoare.
Cea mai grea lupta se va da, insa, in aproprierea localitatii Canae. Satui de
tactica de hartuire impusa de noul dictator roman, Fabius Maximus, senatorii vor
opta pentru o lupta in camp deschis, lupta in care sa elimine odata pentru totdeauna
amenintarea cartagineza. Avea sa fie o mobilizare fara precedent in istoria de pana
atunci a Romei, armata stransa pentru aceasta batalie depasind 100.000 de
legionari. Numai geniul militar al lui Hannibal avea sa aduca victoria celor 40.000
de razboinici africani si gali, pe care acesta ii putea opune formidabilei ostiri
latine.Bazandu-se pe rezistenta fizica nativa a luptatorilor gali si a ferocitatii
innascute a acestora, generalul cartaginez va opta pentru folosirea lor in centrul
armatei, acolo unde urma sa se dea cea mai grea lovitura. Tactica sa prevedea ca
trupele galice, sustinute de cele africane si iberice sa sustina suficient lupta astfel
incat sa permita cavaleriei cartagineze si numidiene sa inconjoare trupele
romane.
Efectul va fi unul devastator pentru legionarii siguri de victorie. Nu mai
putin de 60.000 de soldati latini aveau sa fie masacrati in ceea ce va ramane in
istorie drept cea mai categorica infrangere din istoria Imperiul Roman si, totodata,
una dintre cele mai sangeroase lupte purtate vreodata. Printre cei cazuti, se vor
numara Lucius Aemilius Paulus, noul consul roman, 48 de tribuni militari, 80 de
senatori, doi questori si doi fosti consuli imperiali.Victoria a fost atat de categorica
incat romanii nu vor mai cuteza sa il infrunte pe Hannibal in nicio alta batalie
majora purtata pe teritoriul Italiei.
 Cu toate acestea, cartaginezul care suferise la randul sau pierderi importante:
circa 6000 de victime (dintre care peste 4000 erau gali) si aproape 10.000 de raniti,
realiza faptul ca fara intariri, toate izbandele sale erau in van. In ciuda insistentei
comandantilor aflati in subordinea sa, Hannibal va refuza sa asedieze Roma,
moment considerat de catre istorici una dintre cele mai mari erori strategice ale
sale. Acesta va prefera, in schimb, sa astepte intaririle pe care Hasdrubal urma sa le
aduca din Spania si pe cele pe care Mago incerca sa le obtina de la conducatorii
cartaginezi.
In ciuda celor doi saci plini cu inelele de aur ale legionarilor ucisi la Cannae,
pe care Mago ii va purta in Cartagina, edilii cetatii vor refuza, in mod
inexplicabil, o noua finantare a campaniei lui Hannibal, asta in timp ce vestile
proaste continuau sa vina pentru acesta. Cartaginezul va afla cu stupoare ca trupele
stranse de Hasdrubal cazusera intr-o ambuscada si fusesera anihilate de catre
romani iar fratele sau fusese ucis in lupta.
Lupta de la Zama si inceputul sfarsitului
Intr-o miscare strategica demna de un mare lider militar, noul comandant al
legiunilor romane, Publius Cornelius Scipio, va muta teatrul de lupta in nordul
Africii, amenintand direct Cartagina. Silit sa paraseasca Peninsula Italica dupa 14
ani de lupte, Hannibal isi va mobiliza ultimele trupe si va porni pe urmele celor
peste 40.000 de veterani latini. Cartaginezul va improviza din nou, reusind sa isi
suplimenteze numarul soldatilor cu noi luptatori recrutati in graba in timpul
calatoriei sale. Desi, pentru prima oara, armata sa era superioara numeric
romanilor, Hannibal constientiza faptul ca experienta era acum de partea
adversarilor sai.

Lupta dintre cele doua armate se va da la Zama, in apropierea Cartaginei, si

se va solda cu infrangerea dureroasa a africanilor. Din cei 50.000 de razboinici
cartaginezi, 20.000 vor fi ucisi, 11.000 raniti, in timp ce peste 15.000 vor fi
capturati. Pacea fragila care a urmat luptei impunea conditii umilitoare fostei mari
puteri africane. Cartagina era nevoita sa isi distruga toata flota, avand dreptul sa
pastreze doar 10 corabii, sa platesca o suma imensa ca despagubiri pentru daunele
provocate si sa nu declare razboi nici unei alte tari fara acordul Romei.

Silit sa fuga in exil dupa o scurta perioada in care se aflase in fruntea

statului, Hannibal se va refugia, pe rand, la curtea monarhilor orientali: Antiochus
al III-lea al Siriei, Artaxias I al Armeniei si Prusias I din Bitinia, acolo unde se
va angaja de fiecare data in lupte impotriva romanilor.Geniul sau militar va fi
dovedit pentru ultima oara atunci cand, in fruntea marinarilor bitinieni, Hannibal
va invinge flota regelui Pergamului, Eumenes II, aliatul de nadejde al Romei.
Cartaginezul va catapulta pe vasele acestora, amfore pline cu serpi veninosi,
creand o panica de nedescris atat in randurile vaslasilor aproape goi cat si in cele
ale soldatilor inamici, ingroziti de atacul furibund al reptilelor.

Ajuns la varsta de 64 de ani, Hannibal va fi tradat de catre bitinieni si va fi

inconjurat in propria casa de catre militiile romane care inca vedeau in el un
pericol imens. Intr-un ultim gest de sfidare la adresa imperiului caruia ii jurase ura
eterna, batranul general se va sinucide inghitind un flacon cu otrava. Se spune ca
ultimele sale cuvinte au fost: „Haide sa scapam in fine pe romani de teroarea care-i
stapaneste, facandu-i sa nu mai astepte moartea unui biet batran... ".

Se stingea astfel, in anul 183 i.e.n., unul dintre cei mai mari lideri militari
din istoria omenirii. Paradoxal, in acelasi an, invingatorul sau, Scipio Africanul,
murea la Roma in dizgratia Senatului si a concetatenilor sai.