La Roma, cuvântul de ordine a fost multă vreme: pâine și circ. Și de spectacolele de toate soiurile aveau parte locuitorii Cetății Eterne, începând de la luptele de gladiatori, cu animale și terminând cu teatrul. Arta teatrală, formată sub directa influența a artei elene, nu se bucura aici de aprecierea de care avusese parte în patria sa, Grecia. De altfel, arta și cultura romană sunt în mare măsură o prelungire a celei grecești, existând însă, și destule elemente noi introduse de latini. Influența greacă pătrunde în lumea romană în secolul III î.Hr., odată cu opera lui Livius Andronicus (280-200 i.Hr.). Tragediile sale nu s-au păstrat dar se pare că acestea nu erau decât niște palide traduceri și imitații ale celor grecești.
Teatrul lui Marcellus:
Teatrul lui Marcellus era cel mai mare şi cel mai impunător teatru al Romei antice, o clădire terminată la finele primului secol a.Hr., în timpul împăratului Augustus. Arhitectura teatrului avea să ofere trăsăturile standard ale clădirilor de gen, influenţând elaborarea faţadelor unor monumente iconice cum ar fi Colosseumul. Proiectul îi aparţinea de fapt lui Iulius Caesar, dar nu s-a pus în aplicare decât în vremea primului împărat roman. În anul 13 a.Hr. împăratul a decis să îi dedice construcţia nepotului său Marcus Claudius Marcellus, fiul Octaviei Minor, sora împăratului, şi al fostului consul Gaius Claudius Marcellus Minor, descendent al faimosului general care a luptat în al doilea război punic. Era ruda cea mai apropiată a împăratului, căsătorindu-se de altfel cu fiica sa, Iulia, şi cel care avea să îi devină, cel mai probabil, succesor. Potrivit lui Velleius, acesta era un tânăr cu multe calităţi, voios şi nobil, potrivit pentru funcţia spre care se îndrepta.