Harap alb:

Intro:Ion creanga, marele nostru povestitor este un scriitor, afirmat in secolul al XIX-lea intr-o
epoca literara cunoscuta sub numele de “Junimea”. Autor al unor povesti, povestiri si basme de
tip novelist, scriitorul ramane in costiinta cititorilor prin capodopera sa “Amintiri din copilaarie”
al copilului universal.
Bun prieten cu Mihai Eminesscu, Creanga a frecvebtat cenaclul de la “Junimea” unde a citit
majoritatea povestilor sale, asa cum s-a intamplat si cu basmul cult “ Povestea lui Harap-
Alb”.Fiind prima data acesta citita la “Junimea” povestea este apoi publicata in revista
“Convorbiri literare” 1877 si in acelasi an, reprodusa de Eminescu in ziarul “Timpul”
R1: Basmul este o specie a epicii populare sau culte, cu raspandire universala, construit pe o
schema opozitionala bine-rau, in care se nareaza intamplari mai cu seama fantastice ale unor
personaje imaginare cum ar fi: feti-frumosi, zane, balauri, zmei, vrajitoare, caracterizat in
asamblu prin fabulatie senina, prin finalul nuptial sau glorificator al vitejiei si binelui.
Din punct de vedere al curentului literar, basmul lui Ion Creanga are trasaturi clasice si realiste.
Clasicismul provine din folosirea unui tipar narativ specific, respective a specie basmului.
Naratiunea e traditionala, la persoana a III-a , iar viziunea asupra lumii a scriitorului provine
dintr un umanism de factura populara. Acesta se regaseste in valorile transmise prin
intermediul basmului, amenia, cinstea milastenia, ajutorul dat celorlalti, rabdarea, generalitatea
sim ai ales pastrarea virtutiilor si a curateniei sufletesti a omului,indifferent prin ce experiente
trece acesta.
Realismul se poate observa la nivelul unei fictiuni a unei lumi imaginare, in spatele careia ghicim
satul natal al autorului, Humulesti, cu vorbirea lor specifica, spre exemplu scena din casa de
arama cand uriasii se cearta intre ei evoca o alta scena din “Amintiri din copilarie” respective
cearta descalilor in casa lui Pavel Ciubataru. De aceea e valabila observatia lui George Calinescu
ca lumea povestii lui Creanga sta cu un picior pe taramul fabulosului intr-o maniera realista.
R2: Tema este in plan simbolic nobletea fiinte umane in traseul ei existential sau simplificat
“calatoria” prin varste a omului maturizarea intr-o lectura metaforica a basmului. Din acest
punct de vedere printul ar fii un simbol al fiintei umane aflate la varsta copilariei, a naivitati, a
lipsei de experienta. Calatoria devine astfel o metafora a drumului prin viata, iar tronul
imparatiei Verzi, poate fi numit drept locul menit omului sa merite. Probele sau incercarile sunt
experiente formatoare prin care tanarul nestiutor al legilor lumi invata sa o cunoasca sau sa o ia
in stapanire.
In viziunea lui Creanga, maturizarea nu inseamna capatarea curajului, ci a descernamantului. De
altfel probele mortilor si invierilor ritualice facand parte din marile mistere au rolul de a
schimba pe rand statutul superior, unul inferior la fantana, apoi prin meritele acestuia sa
confirme in final cu Harap-Alb e potrivit pentru a stapani lumea de pe tronul imparatiei verzi.
Pentru a-si dovedi calitatile si a invata legile lumii, pe care nu o cunoaste, va supune intai lumea
sub-umana prin care evoca indelecniciri arhaice prin care omul a invatat sa se foloseasca de
natura pentru a lua in stapanire si pentru a supravietui: imblanzirea animalelor, agricultura.
Pe langa lectia invatarii defectelor si limitelor omenesti dar si a prietenii si a intrajutorarii,
Harap-Alb va invata sa isi cunoasca perechea si prin acaesta va invata ce este iubirea. Fata
Imparatului Ros reprezinta aleasa inimii predestinata si faptul ca il invie reprezinta ca iubirea se
naste a doua oara.
Ultima proba este moartea lui Harap-alb ca sclav si invierea ca imparat aduc confirmarea
investirii lui Harap-Alb in cunoasterea tainelor supraumane sau lumii transcendente.
In alta ordine de idei, aici se incheie si maturizarea tanarului, poate deosebi binele de rau si
aparentele de esenta, de exemplu, daca la inceput o confundase pe Sfanta Duminica cu o
cersetoare banala si daca nu recunoscuse in martoaga care venise la tava cu jeratic calul
miraculous, acum, in final, intelese ca cei 5 uriasi, dincolo de aparenta lor groteasca, dincolo de
uratenia lor fizica,sunt prietene si ajutoare de nadejde. Nu in ultimul rand, invata lectii morale
importante precum aceea a rabdarii, a onoarei cuvantului dat si a milosteniei

R3: Umorul se realizează, la Creangă, prin mijloace lingvistice de realizare a

umorului cum ar fi exprimarea mucalita “sa traiasca trei zile cu cea de-alaltaieri”.
Porecle cum ar fi Buzila, caracterizari pitoresi, ca exemlu, portretul lui Gerila si al lui
Gerila si scene comice ca cearta dintre Gerila si ceilati, in casa de arama.
Oralitatea se realizeaza prin expresii onomatopeice “ si odata pornesc ei teleap,
teleap, teleap!”), verbe imitative si interjectii “Mai pasarila, iacata-o, ia! Colo dupa
luna, zise Ochila…”), exprimarea afectiva, propozitii interogative si exclamative.
În concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult întrucât prezintă caracteristicile
definitorii ale acestei specii, concentrându-se pe tema luptei dintre bine şi rău, din care biruitor
este binele,și mai ales pe cea a maturizării eroului, prezentând totodată formule, simboluri şi
motive specifice.