Povestea lui Harap-Alb

Basmul cult scris de Ion Creanga a fost publicat in revista “Convorbiri literare” in
anul 1877. Autorul porneste de la modelul folcloric care este caracterizat de stereotipie si
reactualizeaza niste teme de circulatie universala, dar pe care le organizeaza conform propriei
sale viziuni. Textul astfel creat este mult mai complex decat textul popular.

Statutul initial al personajului este cel de neinitiat. Prin prisma varstei si a statutului
social (mezinul craiului), el traieste intr-un orizont al inocentei, fiind lipsit de experienta
vietii. Insa acest lucru se modifica din incipitul textului pana la final, el devenind imparat.
Aceasta se datoreaza actualizarii calitatilor sale umane pe care si le descopera prin
intermediul probelor la care este supus.

Din punct de vedere psihologic, observam ca Harap-Alb este surprins pe parcursul

intregului proces de maturizare. La inceput este sovaitor in fata deciziilor sau gata sa se lase
stapanit de frica. Pe parcurs isi dezvolta insa personalitatea, dobandind calitati precum
curajul, increderea in sine insusi, calitati pe care le dovedeste tocmai datorita probelor la care
este supus de catre span.

Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge sa intruneasca toate calitatile necesare
unui viitor imparat: bunatatea, milostenia, curajul, cinstea si demnitatea, pe care fiicele
Imparatului Verde le remarca la prima intalnire “seamana a fi mult mai omenos”.
Compensandu-i slabiciunile umane firesti, bunatatea si mila ii confera lui Harap-Alb calitatea
de simbol al binelui.

Intalnirile cu initiatorii sai, calul nazdravan, Sfanta Duminica si Spanul, pun in lumina
naivitatea personajului principal.

O prima secventa semnificativa pentru aceasta trasatura este cea in care mezinul
intra in tovarasie cu spanul. Amintindu-si de vorbele tatalui sau, tanarul rezista tentatiei de
doua ori, insa a treia oara, din cauza situatiei si a tinutului ce pare mai degraba un labirint,
ajunge sa-l ia drept ajutor pe spanul cel viclean, fara a realiza pericolul la care s-a expus.

O a doua secventa semnificativa pentru aceasta trasatura este cea in care mezinul da
ascultare spanului si intra in fantana la cererea acestuia. Desi era avertizat de viclenia
spanului, mezinul a cazut in plasa acestuia. Spanul, fara a ezita, a profitat de situatie,
inchizandu-l pe baiat in fantana, furandu-i identitatea si punandu-i numele de Harap-Alb.
Astfel ca personajul devine rob si este pus in situatia de a trece prin incercari dificile pentru
a-si dobandi calitatile necesare unui imparat luminat.

In orice basm, timpul si spatiul sunt nedeterminate. Ele sunt mentionate, de regula, in
expozitiune. In “Povestea lui Harap-Alb”, ele apar inca din prima fraza “Amu cica era odata”.
In ceea ce priveste spatiul, cititorului i se precizeaza unde se afla cele 2 imparatii: una era
“tocmai la o margine a Pamantului, si craiia istuilalt la alta margine”. Naratorul intervine de
asemenea si precizeaza ca drumurile erau putine si incurcate, iar despre timp ne spune ca pe
vremurile acelea “mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave”.

Formula de inceput din basmul popular induce ideea ca povestea este o inventie.
Povestea lui Creanga incepe cu un alt tip de formula “Amu cica era odata”, in care adverbul
“amu” se refera la timpul prezent al nararii, cuvantul “cica” are sensul de “se spune”, iar
expresia “era odata” plaseaza actiunea intr-un timp indepartat. Formula de final este si ea
diferita de cea populara si este o observatie de natura sociala realizata intr-un mod realist: “iar
pe la noi, cine are bani, bea si mananca, ar cine nu, se uita si rabda”.

In concluzie, desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu reprezinta tipul lui Fat-
Frumos din basmele populare, caci acesta este o intruchipare a “omului de soi” care
traverseaza o serie de probe, invata din greseli si progreseaza, se maturizeaza pentru a merita
sa devina imparat, basmul putand fi astefel considerat un bildungs roman.