, 337 / V: (iuz) metod (S și: method, Pl: ~uri) sn,

(înv) ~toadă sf, methodos sn / Pl: ~de / E: ngr μέθοδος, lat methodus, ge
r Methode, fr méthode] 1 (Înv; șîs cartea ~ului) Manual care cuprinde
reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei
discipline, a unei arte etc. Si: metodică (3). 2 Mod organizat, disciplinat,
sistematic de lucru, de gândire. 3 Alcătuire, desfășurare sistematică a unei
lucrări Si: sistem. 4 (Îlav) Cu ~ Metodic (1). 5 (Imp) Metodologie
(2). 6 Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui
scop Si: sistem. 7 Manieră de a proceda Si: tactică.

 sursa: MDA2 (2010)

 adăugată de blaurb.

 acțiuni 

METÓDĂ, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și

de transformare a realității obiective. ◊ Loc. adv. Cu metodă = metodic,
sistematic. 2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea
unui scop; metodologie (4). ♦ Manieră de a proceda. 3. Manual care
cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru
practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și
principii. [Var.: (înv.) metód s. n.] –
Din fr. méthode, lat. methodus, germ. Methode.

 sursa: DEX '09 (2009)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

    +1 definiție identică
 METÓDĂ, metode, s. f. 1. Procedeu, mod, sistem rațional folosit pentru
realizarea unui lucru sau atingerea unui scop. Mihai Zaharia descrise pe
scurt noua metodă întrebuințată de brigada sa pentru filtrarea
motorinei. MIHALE, O. 200. Cu oamenii mei însă eu am metodele mele
încercate. REBREANU, R. II 14. ◊ Metodă de
comandă v. c o m a n d ă .   L o c . a d v .  Cu metodă = sistematic,
metodic. Lucrarea din afară urmează cu metodă și stăruință. CARAGIALE,
O. I 292. ♦ Totalitatea procedeelor practice folosite la predarea unei
discipline. Se aplică noi metode în învățămînt. ♦ Manual în care se cuprind
regulile de învățare a unei limbi sau a unui instrument muzical. Metodă de
vioară. 2. Modul de a privi realitatea, modul de a studia, de a cerceta
fenomenele naturii și ale societății. Oamenii de știință sovietici...
experimentează metode noi în știința medicală. STANCU, U.R.S.S.
127. Vina multor greșeli, în ce privește găsirea cauzelor hotăritoare ale
pesimismului, stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor
cauze. GHEREA, ST. CR. II 294. Metodă comparativă v. c o m p a r a t i v .  –
Variantă: metód (ANGHEL, PR. 29, GHICA, A. 683) s. n.

 sursa: DLRLC (1955-1957)

 adăugată de blaurb.

 acțiuni 

METÓDĂ s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea

unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor
practice cu ajutorul cărora se predă o știință, o disciplină. ♦ Manual care
conține principiile de învățare a unei limbi, a unui instrument muzical
etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii și ale societății.
[< germ. Methode, fr. méthode, lat., gr. methodos < gr. meta –
după, hodos – cale].

 sursa: DN (1986)

 adăugată de LauraGellner
  

 acțiuni 

METÓDĂ s. f. 1. ansamblu de mijloace proprii pentru realizarea unui scop;

mod de executare a unui lucru. ◊ totalitatea procedeelor practice cu ajutorul
cărora se predă o știință, o disciplină. ◊ manual care conține principiile de
învățare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. mod de a studia, de
a cerceta fenomenele naturii și societății. (<
fr. méthode, lat. methodus, gr. methodos, germ. Methode)

 sursa: MDN '00 (2000)

 adăugată de raduborza

 acțiuni 

METÓDĂ ~e f. 1) Mod de cercetare, de cunoaștere și de transformare a

realității. 2) Ansamblu de procedee folosite în vederea atingerii unui anumit
scop. 3) Procedeu sistematic de predare a unei discipline; metodică. 4)
Mod de a acționa pentru a atinge un anumit scop; manieră; modalitate;
procedeu; mijloc. [G.-D. metodei]
/<fr. méthode, lat. methodus, germ. Methode

 sursa: NODEX (2002)

 adăugată de siveco

 acțiuni 

metodă f. 1. modul de a spune, de a face, de a instrui ceva după principii

anumite și cu oarecare ordine: operă făcută cu metodă; 2. titlul unei cărți
elementare: metodă de limba engleză; 3. apucături particulare: fiecare
urmează după metoda sa.
 sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)

 adăugată de blaurb.

 acțiuni 

metod sn vz metodă

 sursa: MDA2 (2010)

 adăugată de blaurb.

 acțiuni 

METÓD s. n. v. metodă.

 sursa: DEX '09 (2009)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

    +2 definiții identice

*metód n., pl. oade, și metódă saŭ (maĭ rar) metoádă f.,

pl. e (fr. méthode f., it. método, lat. méthodus f., d. vgr. méthodos f.,
d. metá, cu, și ῾odós, drum. V. epis-, ex-, peri- și sin-od). Sistemă, mers
sistematic ca să ajungĭ la un scop: a proceda cu metodă. Mod de a
lucra: fie-care cu metoda luĭ. Fil. Mers rațional al spirituluĭ p. a ajunge la
descoperirea adevăruluĭ: Descartes a scris o măreață operă despre
 metodă. Metodă, carte cu elementele uneĭ științe saŭ arte: metodă de
învățat o limbă, metodă de piano.

 sursa: Scriban (1939)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde

 sursa: DOOM 2 (2005)

 adăugată de raduborza

 acțiuni 

metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde

 sursa: Ortografic (2002)

 adăugată de siveco

 acțiuni 

metodă

 sursa: MDO (1953)
  

 adăugată de Ladislau Strifler

 acțiuni 

metodă, -de.

 sursa: IVO-III (1941)

 adăugată de Ladislau Strifler

 acțiuni 

Dicționare relaționale
Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

METÓDĂ s. 1. v. mod. 2. v. stil. 3. v. procedeu. 4. sistem. (O lucrare
vădind lipsa de ~.) 5. v. metodologie. 6. v. metodică.

 sursa: Sinonime (2002)

 adăugată de siveco

 acțiuni 

METODĂ s. 1. calc, chip, fel, formă, manieră, mijloc, mod, modalitate,

posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, (reg.) cap,
modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (Altă ~ de a rezolva o
problemă.) 2. fel, manieră, mod, stil. (~ de lucru a
cuiva.) 3. (TEHN.) procedeu, sistem, soluție. (~ de turnare.) 4. sistem. (O
lucrare vădind lipsa de ~.) 5. metodologie. (A aplica o nouă
~.) 6. metodică. (~ pentru predarea unei limbi străine.)
 sursa: Sinonime82 (1982)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

Dicționare specializate
Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

METÓDĂ s.
f. (< fr. méthode, germ. Methode, lat., gr. methodos < meta „după”
+ hodos „cale”): mod organizat de a studia fenomenele de limbă; totalitatea
procedeelor folosite în cercetarea unei limbi. ◊ ~ comparativ-
istorică: m. de cercetare care constă în compararea faptelor similare din
limbi care derivă din aceeași limbă de bază. Ea este folosită în
reconstituirea limbii de bază (comune), atunci când pentru aceasta nu
există texte, ca în cazul limbii indo-europene comune și a străromânei (a
protoromânei) sau pentru studierea evoluției formelor din limbile derivate,
atunci când pentru limba de bază există texte, ca în cazul limbilor
romanice. Aplicarea ei în studiul evoluției limbilor înrudite este condiționată
de existența a două trăsături ale acestor limbi: a) aspectul complexului
sonor al cuvintelor nu e determinat de sensul acestuia; b) regularitatea
schimbărilor fonetice. M. comparativ-istorică a fost folosită întâia oară în
primul sfert al secolului al XIX-lea, în mod independent, de către lingviștii
germani Franz Bopp și Iacob Grimm și de lingvistul danez Rasmus Kristian
Rask în lucrările lor despre limbile germanice, sanscrită, greacă și latină.
După ei, lingvistul și filologul german Friedrich Diez a folosit-o în studierea
limbilor romanice, iar lingvistul și filologul rus Alexandru Hristoforovici
Vostokov în studierea limbilor slave. Această m. a rămas până astăzi
principala m. de cercetare lingvistică și numai datorită aplicării ei lingvistica
a devenit o știință. ◊ ~ geografiei lingvistice: m. de cercetare a
fenomenelor de limbă prin stabilirea, pe bază de anchete, pe teren, a ariilor
de răspândire în care se încadrează. A fost folosită pentru prima oară de
către lingvistul german G. Wenker, la sfârșitul secolului al XIX-lea (1881) în
alcătuirea unui atlas lingvistic al limbii germane (Sprachatlas von Nord- und
Mitteldeutsch), cu scopul de a demonstra existența granițelor dialectale așa
cum preconizaseră neogramaticii. El s-a folosit de anchete prin
corespondență și de chestionare mai ales fonetice. În ciuda lipsurilor, a
reușit să demonstreze tocmai contrariul: că nu există granițe
dialectale, limite precise între graiuri. În primul deceniu al secolului al XX-
lea, m. a fost mult îmbunătățită de către lingvistul francez Jules
Gilliéron (1854-1926) în alcătuirea Atlasului lingvistic al Franței (Atlas
linguistique de la France) între 1902-1910, în colaborare cu Edmond
Edmont. Din materialele adunate pentru atlas, Gilliéron a tras
următoarele concluzii, valabile și pentru studiul altor limbi: a) o inovație
lingvistică pornește dintr-un punct oarecare al teritoriului unei țări și se
răspândește treptat, aproximativ circular, pe suprafețe variabile; b) ariile
laterale (marginale sau periferice) ale punctului din care pornește inovația
lingvistică au șansa de a evita această inovație; c) ariile laterale păstrează
fazele anterioare ale limbii (pronunțarea, cuvintele sau formele gramaticale
vechi), prin aceasta având un caracter conservator, arhaic; d) una din
cauzele principale ale dispariției cuvintelor este omonimia; e) isoglosele –
liniile care arată pe harta lingvistică limitele aproximative ale răspândirii
unui fenomen de limbă – nu se suprapun, ci se întretaie, deci nu există
granițe absolute între dialecte; f) unele cuvinte migrează dintr-o zonă în
alta; g) este necesar ca fiecare fapt de limbă să fie studiat separat,
deoarece fiecare își are istoria lui. Pe bună dreptate el a fost socotit
„creatorul geografiei lingvistice”, lucrarea lui atrăgând atenția tuturor marilor
lingviști din Europa. Astfel, m. geografiei lingvistice a fost adoptată și
folosită de lingvistul francez Antoine Meillet (1866-1936) și de lingvistul
italian Matteo Bartoli (1873-1946). Sub influența atlasului întocmit de
Gilliéron, în multe țări s-a inițiat munca de elaborare a atlaselor lingvistice.
Au apărut astfel: Atlasul lingvistic al limbii italiene (în 8 volume), sub
conducerea romaniștilor elvețieni Karl Jaberg (1877-1958) și Jakob
Jud (1882-1952), între 1919-1928; Atlasul lingvistic și etnografic italian al
Corsicei (în 10 volume), sub conducerea lingvistului Gino Bottiglioni, între
1933-1942; Atlasul lingvistic al limbii ruse (un singur volum), sub
conducerea lingviștilor F. P. Filin și M. D. Malțev, între 1936-1940; Atlasul
lingvistic al limbii ruse (proiectat în 13 volume, primul apărând sub
conducerea lui R. I. Avanesov în 1957) etc. Pentru limba română au
folosit m. geografiei lingvistice: lingvistul german G. Weigand (1860-1930),
în alcătuirea primului atlas lingvistic al limbii române – Lingvistischer Atlas
des daco-rumänischen Sprachgebiets, Leipzig, 1898-1909; I.-A.
Candrea, în proiectul pentru alcătuirea unui atlas lingvistic al Banatului, în
legătură cu care a publicat un studiu teoretic însoțit de câteva hărți
(1924); Muzeul limbii române, în alcătuirea Atlasului lingvistic
român început în 1921 -1922 și Institutul de lingvistică din Cluj, care a
continuat publicarea acestui atlas (ALR I, Vol. I și ALRM I, Vol. I, apărute in
1938, iar ALR I, Vol. II și ALRM I, Vol. II, apărute în 1942, toate sub
conducerea lui Sever Pop; ALR II, Vol. I și ALRM II, Vol. I, apărute în 1940
sub conducerea lui Emil Petrovici; ALR II, Vol. II și III (1956), IV (1961) și
ALRM II, Serie nouă, Vol. I, apărute în 1956 sub conducerea lui Emil
Petrovici și I. Pătruț; ALR II, Serie nouă, Vol. I și II (1956), III (1961), IV
(1965), V (1966), VI (1969) și VII (1972), apărute sub redacția lui Emil
Petrovici și I. Pătruț; Micul atlas lingvistic român, Partea II (ALRM II), Serie
nouă, Vol. II și III (1967) sub redacția lui Emil Petrovici, iar Vol. IV (1981)
sub redacția lui I. Pătruț; Texte dialectale, Suplement la ALR II, apărute în
1943 la Sibiu și Leipzig, sub conducerea lui Emil Petrovici etc.; lingviștii
clujeni S. Pușcariu, E. Petrovici, D. Macrea, I. Pătruț și R. Todoran, în
elaborarea unor studii fonetice, de vocabular și de repartiție a graiurilor
daco-române; lingviștii bucureșteni B. Cazacu, Teofil Teaha, Ion
Ionică și Valeriu Rusu în elaborarea și publicarea Noului atlas lingvistic
român pe regiuni (NALR) – Oltenia I (1967), II (1970), III (1974), IV (1980),
V (1984), a Textelor dialectale. Oltenia (1967), Muntenia I (1973), II (1975)
și III (1986); lingviștii clujeni Petru Neiescu, Gr. Rusu și Ionel Stan în
elaborarea și publicarea NALR. Maramureș I (1969), II (1971), III (1973);
lingviștii clujeni Gr. Rusu, Viorel Bidian și Dumitru Loșonți în elaborarea și
publicarea NALR. Transilvania I (1993); lingviștii moldoveni Stelian
Dumistrăcel, Doina Hreapcă și Ion-Horia Bârleanu în elaborarea și
publicarea NALR. Moldova și Bucovina, I (1987) și a Textelor dialectale din
aceeași zonă (1993); lingviștii bănățeni sub conducerea lui Petru
Neiescu, în elaborarea și publicarea NALR. Banat I (1980) etc. Pe lângă
atlasele și textele dialectale amintite trebuie să mai menți