REFERAT: PROFITUL

ANALIZA ECONOMICĂ 2

1
 PROFITUL

Omul modern îşi asigură existenţa prin multiple activităţi economice. Raţionalitatea
este trăsătura definitorie a acestora şi suportul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă.
Fără raţionalitatea activităţii economice progresul ar fi de neconceput.
În economia de piaţă raţionalitatea activităţii economice este relevată de profit.
Termenul ca atare este de origine latină . În acest sens, profitul, care este cunoscut şi
sub numele de beneficiu, reprezintă câştigul net, avantajul realizat sub formă
bănească dintr-o acţiune, operaţie sau exercitarea unei activităţi.
Profitul reprezintă unul dintre cele mai importante concepte strâns legate de
existenţa economiei de piaţă.
Profitul este indiscutabil un venit fundamental. El sintetizează o activitate prosperă
sau cu perspective de dezvoltare. Profitul reflectă o afacere atractivă şi este
considerat de cele mai multe ori drept motivaţia agenţilor economici.
Acţiunea economică, desfăşurarea unei activităţi de natură economică este condiţia
generală a profitului. Lipsa profitului face dificilă sau chiar imposibilă existenţa în
continuare a activităţii respective.
Profitul sintetizează rezultatele activităţii oricărei unităţi economice, orice iniţiativă
cade sub incidenţa sa directă. Unităţile economice îl urmăresc sistematic, el
constituind motivaţia obiectivă a întreprinzătorilor şi proprietarilor de capital.
Situaţia economică şi socială a acestora este condiţionată de mărimea şi dinamica
profitului. Maximizarea profitului la nivelul unităţilor economice este criteriul
major al eficienţei lor, fără realizarea căruia şi-ar înceta activitatea.
Profitul poate fi privit ca:
 obiectiv al agenţilor economici
 premiu pentru asumarea riscului
 venit implicit

2
  avantaj, câştig
Profitul îndeplineşte mai multe funcţii:
a) stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului din partea celor care îl urmăresc
drept scop în acţiunile lor;
b) incită la realizarea eforturilor de sporire a raţionalităţii sau eficienţei
activităţilor economice, cultivă spiritul de economie.
Profitul este compatibil cu raţionalitatea socială, pe seama acestuia se asigură
funcţionarea activităţilor de altă natură decât economică, necesare oricărei ţări,
precum şi progresul social în general.
Mărimea profitului este variabilă în timp şi spaţiu.

CASIFICAREA PROFITULUI
I. După modul de exprimare, există:
a) profit exprimat absolut, cunoscut sub denumirea de masa profitului
(Pr), respective suma pe care o reprezintă profitul unei unităţi
economice, unui agent, unei economii naţionale. Se determină ca
diferenţă între venituri şi cheltuieli.
Pr = VT - CT
b) profit exprimat relativ, cunoscut sub denumirea de rata profitului
(Rpr), care se calculează fie ca raport procentual între masa profitului
şi volumul capitalului folosit, fie ca raport procentual între masa
profitului şi cifra de afaceri.
Cele două modalităţi de calcul conduc la rezultate diferite.
Rata profitului relevă gradul de rentabilitate pe produs, unitate economică,
ramură, economie naţonală.
Rpr = P/C * 100 sau P/CA *100

P - reprezintă masa profitului

C - capitalul folosit
CA - cifra de afaceri

3
Rentabilitatea desemnează capacitatea unei activităţi economice de a genera profit.
Toţi agenţii economici sunt preocupaţi de creştera rentabilităţii şi determină pragul
minim de rentabilitate a activităţii. Aceasta exprimă capacitatea cea mai scăzută a
firmei de a genera profit, adică producţia realizată în aceste condiţii generază
numai profit normal.
Rata profitului este foarte imporatantă pentru orientarea structurii producţiei, pe
produse, ramuri şi subramuri, fiind căutate cele care oferă o rată cât mai înaltă. În
căutarea acestei rate unii agenţi economici îşi restrâng sau chiar abandonează
anumite activităţi, ceea ce imprimă tuturor activităţilor o dezvoltare inegală în timp.
II. După poziţia ocupată în cifra de afaceri, există:
a) profit economic, numit supraprofit;
b) profit normal;
Profitul economic reprezintă suma de bani care revine întreprinzătorului după
acoperirea tuturor cheltuielilor, adică este supraprofitul firmei.
Profitul normal reprezintă suma minimă de bani care îl motivează pe întreprinzător
pentru continuarea activităţii. Aceasta are un nivel diferit de la un agent economic
la altul şi are un pronunţat caracter subiectiv.
Prin urmare, un agent economic ce deţine supraprofit, înregistrază şi profit normal,
dar acesta din urmă este inclus în costul de producţie, în timp ce profitul economic
nu. Între aceste două forme nu există nici o corelaţie de mărimi, dar ordinea de
obţinere este clară: o firmă obţine mai întâi profit normal dacă venitul acoperă
costul total şi poate înregistra şi profit economic dacă venitul depăşeşte costul total.
Profitul total este format din profitul normal şi profitul economic.
Prn = CT – Ce – A
Prn - profit normal
CT - cost total
Ce - cost explicit
A - amortizare
Dacă avem în vedere costul contabil, tot ceea ce se obţine peste acest cost este profit,
respectiv profitul total. Dacă acest excedent depăşeşte suma costului explicit şi
implict, respectiv costul economic sau costul de oportunitate, atunci profitul total

4
este compus din două componente şi anume, profitul normal şi profitul economic
sau supraprofitul. Cu alte cuvinte, întreprinzătorul poate primi profit din două
motive:
1- dacă el este proprietarul unora dintre factorii de producţie
(echipament, pământ) utilizaţi de firmă, el obţine profit normal;
2- dacă vinde bunurile firmei obţinute la un preţ mai mare decât
costul de producţie (costul contabil plus profitul normal), va
obţine şi profitul economic sau supraprofitul.
III. După conţinutul profitului, există:
a) profit brut impozabil;
b) profit net;
Profitul brut este suma de bani care se obţine din venituri după acoperirea
cheltuielilor de producţie şi se supune impozitării.
Profitul net reprezintă suma de bani care rămâne după scăderea impozitului pe
profit (Ipr) din profitul brut.
Prb = Pra + Ipr
În cazul unei întreprinderi proprietate personală, proprietarul încasează în
întregime profitul net ca răsplată a riscurilor asumate.
În situaţia în care întreprinderea înregistrează pierderi într-o anumită perioadă, ea
va trebui să realizeze o analiză diagnostic foarte atentă şi să înlăture cauzele
pierderilor, prin măsuri corespunzătoare, altfel va intra în faliment sau crah.
IV. După condiţiile de realizare a profitului, există:
a) profit legitim, legal;
b) profit nelegitim, nelegal;
Profitul legitim reprezintă suma ce revine celui ce deţine firma sau întreprinderea
ca factor de producţie pentru serviciul adus în activitatea economică pe această cale.
Profitul nelegitim este suma însuşită de posesorul aceluiaşi factor de producţie, fără
a fi avut vreo contribuţie la activitatea economică.
Profitul este important atât pentru firma a cărei activitate îl generază, pentru
indivizii, salariaţii şi managerii ce au contribuit la realizarea lui, cât şi pentru
economia în care firma respectivă funcţionează.

5
Profitul este impozabil conform legilor din fiecare ţară. Cine îl obţine poate să
dispună de profit numai după plata impozitului.
Pornind de la mărimea şi modul de stabilire a impozitelor, care constitue de fapt
mijloacele prin care se determină profitul ce rămâne efectiv la dispoziţia agentului
economic care l-a obţinut, a apărut conceptual de profit admis. Aceasta reflectă
punctual de vedere official cu privire la mărimea şi dinamica profitului care este
afirmat indirect, prin reglementările referitoare la impozit. Profitul admis
reprezintă instituţionalizarea unei mărimi a profitului care se stabileşte nu atât în
funcţie de factorii economici, cât de decizia autorităţilor şi de politica statului de a
asigura sau nu un anumit nivel al profitului pe ramuri şi subramuri, pe categorii de
mărime a firmelor.
Profitul mai poate fi definit ca fiind parte a preţului unui bun sau serviciu obţinut
dintr-o activitate economică, la fel ca salariul şi celelalte costuri.
Bunul sau serviciul care se obţine dintr-o activitate economică se datorează acţiunii
tuturor factoriilor de producţie – munca, pământul şi capitalul. Proprietarii
acestora se consideră îndreptăţiţi să-şi însuşească o parte din ceea ce se încasează
prin vânzarea bunului sau serviciului, respectiv pentru aportul factorului cu care ei
au contribuit la producera sa. Astfel, posesorului muncii revine salariul, celui al
capitalului profitul, iar celui al pământului renta. Salariul, profitul şi renta sunt
forme concrete ale venitului în economia de piaţă. Ele se obţin prin participarea
tuturor factorilor de producţie, dar sunt însuşite separat, distinct de posesorul
fiecărui factor.
Profitul, ca şi celelalte forme de venit, se constitue pe baza unui proces care face
legătura între factorii de producţie şi rezultatele obţinute prin utilizarea lor. Acest
proces este de natură tehnico-economică.
Titularii de profit sunt deţinătorii de exploatări industriale şi agricole, de unităţi
comerciale, bancare, liber profesioniştii care participă cu capital într-o activitate
economică. Capitalul inactiv nu aduce posesorului său profit.
În concluzie profitul interesează pe toţi participaţii la viaţa economică şi este un
element cheie în procesul adoptării multor decizii. Mai mult decât atât, într-o
economie de piaţă, agenţii economici sunt interesaţi de o anumită activitate, nu

6
numai pentru că generază profit, iar mărimea sa este atrăgătoare, dar şi pentru că
oferă perspectiva sporirii acestuia, adică a dezvoltării firmei.

7
 BIBLIOGRAFIE:

“ECONOMIE”-autori: Mircea Coşea, Ilie Gavrilă, Paul Tănase Ghiţă, Dan Niţescu,
Constantin Popescu
- Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

“ECONOMIE”- Manual Universitar

- autori: Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu
- Editura Economică
“ECONOMIE”- autori: Viorel Cornescu, Ion Bucur, Sica stanciu, Cătălina Bonciu,
Magdalena Platiş
- Editura Actami, Bucureşti, 1996