Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia

Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

BAZELE FIZICE
ALE IMAGISTICII MEDICALE

Elev: Dulgheriu Florina Roxana

Clasa: I B

Materie: Biofizica

Profesor coordinator: Ionescu Liliana

Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

Cuprins

 Radioscopia in raze X

 Tubului de intensificare a imaginii

 Imagini digitale

 Tomografia computerizata in raze X

 Tomografia computerizata R.M.N.

 Tomografia prin emisie de pozitroni (PET)

Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

 Ecografia

 Scintigrafia

 Termografia

 Radioscopia in raze X

Imagistica medicala permite obtinerea unor imagini ale corpului omenesc, imagini care scot in
evidenta detalii inaccesibile metodelor optice obisnuite.

Razele X sunt radiatii electromagnetice, avand lungimi de unda de ordinul picometrilor (10-
12m); producerea lor se face fie prin franarea electronilor accelerati (radiatii X de franare), fie
prin tranzitii energetice ale electronilor din straturile interioare ale invelisului atomic (radiatii
caracteristice).

Razele X de franare se obtin cu ajutorul tubului Coolidge, care este o incinta de sticla vidata, in
care se afla un catod ce emite electroni prin efect termoelectronic si un anod ce accelereaza
electronii emisi, printr-o tensiune electrica aplicata de 10 - 400 kV (fig). La impactul cu anodul
(numit si anticatod), energia cinetica a electronilor franati se transforma in energia razelor X
emise de anticatod.

Razele X au o mare putere de patrundere; traversand un corp, razele X sunt mai mult sau
mai putin absorbite (atenuate) de diversele regiuni ale acestui corp, astfel ca pe un ecran plasat
dincolo de acest corp, zonele mai dense apar mai umbrite (intensitatea razelor X care ajung la
ecran este mai mica)
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

Daca ecranul pe care se proiecteaza razele X (dupa ce au traversat corpul) este fluorescent, pe
el se va contura o imagine vizibila dar foarte putin luminoasa, imagine care poate fi observata
doar intr-o camera obscura, dupa o prealabila adaptare la intuneric a vederii.

 Tubului de intensificare a imaginii

Cu ajutorul tubului de intensificare a imaginii se pot obtine imagini de mii de ori mai
stralucitoare dar de dimensiuni mai mici, observabile printr-o lupa sau luneta maritoare.

Tubul de intensificare a imaginii este o incinta vidata cu pereti de sticla, in interiorul careia se
afla doua ecrane fluorescente, unul mare E1 (cu diametru de 10 - 30 cm) pe care cad razele X
care au strabatut corpul si unul mic E2 (cu diametru de cativa cm) pe care apare imaginea finala
foarte luminoasa. Ecranul mare contine un strat metalic subtire care joaca rol de fotocatod iar
ecranul mic este asociat cu un anod. Intre fotocatod si anod se aplica o diferenta de potential
electric care accelereaza electronii emisi de fotocatod, determinandu-i sa loveasca cu violenta
ecranul mic. De-a lungul tubului se afla o serie de alti electrozi care permit focalizarea imaginii,
modificare dimensiunilor ei etc.

Daca imaginea aparuta pe ecranul mic este inregistrata cu o camera electronica de luat vederi
si proiectata pe ecranul unui monitor, conditiile de observare a imaginii radioscopice se
imbunatatesc considerabil.

Atat camera de luat vederi (videocaptorul) cat si monitorul au ca piese fundamentale tuburi
electronice in care are loc conversia imaginii in semnale electrice (in videocaptor) sau a
semnalelor electrice in imagine (in monitor).

Tubul camerii de luat vederi este un cilindru vidat in care se afla un fotocatod pe care se
proiecteaza, printr-un obiectiv fotografic, imaginea produsa de ecranul mic al unui tub de
intensificare a imaginii. Electronii emisi de fotocatod ajung la o placa subtire de sticla
semiconductoare aflata la un potential nul si care este explorata ("maturata", baleiata sau scanata)
punct cu punct de un fascicul ingust de electroni produs de un tun electronic. Explorarea se face
de la stanga la dreapta si de sus in jos, cu ajutorul unor placi sau bobine de deflexie. Portiunile
placii semiconductoare corespunzatoare unor zone cu luminozitate mai mare ale imaginii
proiectate pe fotocatod vor avea un potential pozitiv mai ridicat, datorita emisiei unui numar mai
mare de electroni secundari de catre placa semiconductoare. Acesti electroni vor fi captati de un
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

multiplicator electronic ce va genera un semnal video intens . Semnalele video corespunzatoare

zonelor mai slab iluminate au o amplitudine mai mica.

Se obtine, astfel, o succesiune de semnale video de diferite amplitudini, proportionale cu

luminozitatea punctelor ce alcatuiesc imaginea proiectata pe fotocatod. Aceste semnale sunt
transmise prin cablu unui monitor care contine un tub catodic (care este o incinta vidata in care
un fascicul ingust de electroni, produs de un tun electronic, baleiaza suprafata unui ecran
fluorescent). Baleiajul din monitor este sincronizat cu baleiajul electronic din camera de luat
vederi.

Intensitatea fasciculului electronic variaza in timp, in functie de semnalele video sosite de la

videocaptor, producand o fluorescenta mai puternica a ecranului in acele zone care corespund
unor puncte mai stralucitoare ale imaginii receptionate de camera de luat vederi.

 Imagini digitale

O imagine poate fi reprezentata si printr-un sir de numere, daca este supusa unei conversii
analog-digitale, devenind o imagine in forma digitala sau o imagine digitala.

In procesul conversiei analog-digitale, imaginea originala este descompusa intr-un numar de

careuri, cu ajutorul unor linii orizontale si verticale . Reteaua de linii paralele orizontale si
verticale alcatuieste o matrice, in care se pot distinge randuri orizontale si coloane verticale (de
cele mai multe ori, matricea este patrata, numarul randurilor fiind egal cu cel al coloanelor).
Fiecare careu din matrice poarta numele de pixel. O matrice cu n randuri si n coloane contine n2
pixeli.

Imaginea digitala se realizeaza in momentul in care fiecarui pixel i se atribuie o valoare

numerica (proportionala, de exemplu, cu gradul de luminozitate sau de inegrire a imaginii in
dreptul acelui pixel). Imaginea digitala este un sir de numere corespunzatoare succesiunii
randurilor sau coloanelor din matrice .

Dupa cum se vede din figura, primul rand al matricii este numarul 00011000, care ocupa un
grup de 8 pixeli (numit octet), al doilea rand contine numarul 00100100 etc. Succesiunea acestor
numere va contine informatia existenta in imaginea originala (analogica) a casei, fiind, deci,
imaginea digitala a acesteia.
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

Desigur, in imagistica medicala se utilizeaza matrici mai mari, care opereaza cu mai multi
octeti pe un rand (matrici cu 64 de randuri si 64 de coloane care contin 4096 pixeli, matrici de
128/128 cu 16.384 pixeli etc., pana la matrici de 1024/1024 cu 1.048.576 de pixeli). Cu cat
matricea utilizata este mai mare, cu atat definitia imaginii ce va aparea pe monitor va fi mai
buna.

Imaginile digitale pot fi stocate in memoria RAM a computerelor sau pe discuri magnetice,
pot fi prelucrate in vederea ameliorarii contrastului, pot fi transmise la distanta etc.

O imagine digitala poate fi reconvertita intr-o imagine analogica obisnuita in tonuri de gri sau
in culori (cu ajutorul unui convertor digital-analogic) si proiectata pe ecranul unui monitor.

 Tomografia computerizata in raze X

Tomografia computerizata in raze X permite realizarea unor imagini ale unor sectiuni
transversale in corpul uman, prin prelucrarea in computer a unui mare numar de imagini
radioscopice ale acelei sectiuni.

In acest scop, tubul generator de raze X (tubul Coolidge) este plasat pe o sina circulara si se
poate roti in jurul corpului pacientului, iradiindu-l succesiv dintr-un mare numar de directii.
Razele X care au traversat sectiunea studiata ajung la o retea de detectori, astfel plasati incat sa
corespunda careurilor din viitoarea matrice a imaginii digitale a sectiunii vazute dintr-o anumita
directie. Exista sisteme mecanice in care sursa de raze X se roteste simultan si solidar cu reteaua
de detectori (fig,a) si sisteme in care se roteste doar tubul de raze X, reteaua de detectori fiind
stationara si dispusa jur imprejurul corpului pacientului

Detectorii sunt mici cristale scintilatoare asociate cu fotodiode, cu fotomultiplicatori sau cu

mici camere de ionizare. Fiecare detector genereaza un semnal electric de o amplitudine
proportionala cu intensitatea razelor X receptionate.

La o rotire completa a tubului de raze X in jurul corpului pacientului, se iau cateva sute de
"vederi" in raze X si se obtin tot atatea matrici cu pixeli, carora li se asociaza valori masurate ale
razelor X (in total, sute de mii de masuratori individuale realizate de catre detectori).

Imaginea digitala a fiecarei vederi este stocata in memoria calculatorului (sau pe hard-disc,
daca memoria RAM nu este suficienta), dupa care computerul trece la construirea imaginii
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

digitale finale prin prelucrarea sutelor de vederi individuale. Se obtine o matrice finala, in care
fiecarui pixel ii este asociata o valoare numerica proportionala cu gradul de opacitate fata de
razele X a fiecarei unitati de volum a tesutului strabatut de raze (acest mic volum de tesut caruia i
se asociaza un pixel poarta numele de voxel; pentru o matrice de 256/256, un voxel are volumul
de 1 mm3). Dimensiunea matricii finale poate fi aleasa de operator, in functie de definitia dorita
a imaginii.

Rezulta, din cele de mai sus, ca o raza X strabate, la un moment dat, un sir de voxeli ai
tesutului, dupa care cade pe un detector care inregistreaza atenuarea totala produsa de toti
voxelii, fara a se putea sti cat absoarbe fiecare voxel.

Pelucrarea pe calculator a datelor furnizate de cele cateva sute de vederi individuale permite,
insa, cunoasterea gradului de opacitate in raze X a fiecarui voxel. Pixelii viitoarei imagini
digitale se obtin prin atribuirea unei valori numerice fiecarui voxel, valoarea numerica atribuita
fiind proportionala cu acest grad de opacitate (aceasta valoare este, pentru apa, prin definitie,
zero; pentru materialele mai opace decat apa este pozitiva si pentru cele mai transparente decat
apa este negativa).

Imaginea digitala finala a sectiunii transversale prin corpul omenesc poate fi reconvertita cu
ajutorul unui convertor digital-analogic si proiectata pe ecranul unui monitor .

 Tomografia computerizata R.M.N.

Tomografia computerizata de rezonanta magnetica nucleara permite obtinerea unor imagini

ale sectiunilor transversale ale corpului omenesc, imagini care pun in evidenta proprietatile
magnetice ale tesuturilor.

Rezonanta magnetica nucleara este un fenomen de rezonanta intre energia unui nucleu
atomic aflat in camp magnetic si o radiatie electromagnetica de o anumita frecventa.

Nucleele unor atomi se rotesc in jurul propriei lor axe (au un moment de spin) si, datorita
faptului ca au sarcina electrica, se comporta ca niste mici magneti. In lipsa unui camp magnetic
exterior, micii magneti nucleari sunt orientati la intamplare si se agita termic .

In prezenta unui camp magnetic uniform, magnetii nucleari tind sa se orienteze de-a lungul
liniilor acestui camp magnetic; unii dintre ei (cativa dintr-un milion) se aliniaza campului , dar
nu complet, deoarece axul lor magnetic se roteste cu o anumita frecventa, intr-o miscare de
precesie ( in jurul directiei campului exterior.
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

Daca se trimite un puls de radiatie electromagnetica avand exact aceeasi frecventa ca si cea a
miscarii de precesie a unui anumit nucleu (este vorba de o frecventa din domeniul undelor radio
ultrascurte) , nucleul respectiv intra in rezonanta cu aceasta radiatie si ii absoarbe energia. Acest
fapt ii permite sa nu mai stea aliniat in camp ci sa ia o noua pozitie (cu conditia ca aceasta
pozitie sa fie permisa din punct de vedere cuantic). Procesul descris poarta numele de excitatie.

Dupa un timp, nucleul se dezexcita, emitand un semnal de radiofrecventa (un ecou) si revine
la pozitia sa anterioara de aliniere in camp .

Nu toate nucleele excitate de pulsul incident se dezexcita simultan, astfel incat revenirea la
vechea aliniere a tuturor nucleelor excitate este treptata (de fapt este vorba de o variatie
exponentiala in timp) si poarta numele de relaxare.

Semnalul emis de nucleele care se dezexcita este captat de un detector (o bobina cu rol de
antena). El este cu atat mai puternic cu cat in proba cercetata exista mai multe nuclee magnetice
si cu cat aceste nuclee sunt mai sensibile la campul magnetic. Pe de alta parte, frecventa de
rezonanta difera de la nucleu la nucleu si chiar la acelasi nucleu, daca apartine unor substante
chimice diferite sau se afla in imprejurari fizice diferite, ceeace face posibila explorarea selectiva
a diferitelor specii de nuclee, prin utilizarea unor frecvente specifice ale pulsurilor de
radiofrecventa.

Masurarea si inregistrarea semnalului emis in procesul de relaxare permite stabilirea unor

timpi ce caracterizeaza procesul de relaxare (timpul de relaxare longitudinala T1 si timpul de
relaxare transversala T2), cunoasterea acestor timpi permitand unui specialist sa obtina o mare
cantitate de informatie privitoare la obiectul investigat.

Pentru inregistrarea semnalelor ecou emise de nucleele atomice in timpul dezexcitarii lor,
proba studiata este plasata intr-un camp magnetic uniform produs de un magnet permanent sau
de un electromagnet avand inductia magnetica intre 0,15 si 1,5 T .

Frecventa de rezonanta, capabila sa excite nucleele, depinde de sensibilitatea magnetica a

acestora si de inductia magnetica a campului exterior. Rezonanta poate fi atinsa fie prin varierea
frecventei radiatiei electromagnetice cu care se iradiaza proba mentinuta intr-un camp magnetic
constant, fie prin varierea inductiei magnetice a campului exterior in conditiile iradierii cu o
radiofrecventa fixa. Semnalul RMN inregistrat aduce informatii cu privire la modificarea in timp
a concentratiei unor molecule, asa cum se vede in figura, unde este vorba de ATP, creatin-
fosfatul si fosfatul anorganic dintr-un muschi.

In tomografia computerizata RMN, pacientul este introdus intr-o incinta in care se realizeaza
un camp magnetic uniform si constant, creat de o bobina supraconductoare racita sub
temperatura critica .
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

Asupra acelei regiuni a corpului care face obiectul investigatiei se trimite o succesiune de
pulsuri de radiofrecventa; semnalele ecou emise dupa fiecare puls de nucleele ce se dezexcita in
sirul de voxeli aflat de-a lungul directiei pulsului incident sunt inregistrate de un detector (fig,
fig). Dupa o prealabila analiza Fourier, semnalelor emise li se atribuie valori numerice,
obtinandu-se pixelii matricii viitoarei imagini digitale .

Pentru obtinerea unei matrici de dimensiunea 256/256 este necesara repetarea de cel putin 256
de ori a ciclului puls de radiofrecventa - inregistare a semnalului ecou.

Calculatorul electronic, utilizand datele furnizate de cele trei seturi de bobine plasate in incinta
in care este introdus pacientul, izoleaza si identifica semnalul ecou produs de fiecare voxel, ii
atribuie o valoare numerica si genereaza, astfel, imaginea digitala a sectiunii investigate
reprezentata de o matrice formata din pixeli.

Vizualizarea imaginii se face pe ecranul unui monitor, in conditiile in care fiecare pixel
corespunde unui anumit nivel de stralucire sau de culoare.

Tomografia computerizata RMN ofera informatii complemetare celor furnizate de tomografia

in raze X, in special daca frecventa radiatiilor ce alcatuiesc pulsurile este aleasa astfel incat sa fie
egala cu frecventa de rezonanta a nucleelor de 31P, deoarece atomii de fosfor sunt implicati in
procesele metabolice tisulare.

 Tomografia prin emisie de pozitroni (PET)

Se administreaza pacientului izotopi radioactivi care au deficit de neutroni (11C, 13N, 15O
etc.) si care se dezintegreaza β+, emitand un pozitron.

Acesti izotopi se acumuleaza in organele tinta iar pozitronul emis interactioneaza cu un

electron din preajma lui, anihilandu-se reciproc si emitand doi fotoni ‫ץ‬, fiecare cu energia de
0,514 MeV, fotoni care pleaca in sensuri diametral opuse.

Fotonii sunt detectati de o pereche de detectori care se rotesc solidar; se iau in consideratie
numai impulsurile detectate simultan .

Imaginea digitala se realizeaza asociindu-se fiecarui voxel cate o valoare numerica

proportionala cu numarul de fotoni ‫ ץ‬emisi.
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

Ecografia

Ecografia sau ultrasonografia se bazeaza pe interactiunea ultrasunetelor cu tesuturile

biologice. Traversand tesuturile, ultrasunetele sunt atenuate de acestea proportional cu grosimea
stratului strabatut si cu coeficientul de atenuare specific fiecarui tip de tesut.

De mai mult interes pentru ecografie se bucura fenomenul de reflexie a ultrasunetelor la

interfata care separa doua tesuturi diferite (sau doua structuri diferite in cadrul aceluiasi tesut).
Intensitatea undei reflectate este cu atat mai mare cu cat este mai mare diferenta intre
impedantele acustice Z ale structurilor aflate de o parte si de cealalta parte a interfetei (detalii
despre impedanta acustica in cursul de bioacustica).

Imaginile ecografice se realizeaza pe baza ultrasunetelor reflectate (numite ecouri); detectarea

si inregistrarea acestor ecouri furnizeaza medicului doua tipuri de informatii. Amplitudinea
ecoului aduce informatii despre natura interfetei reflectante, iar intervalul de timp scurs intre
plecarea pulsului ultrasonor incident si sosirea ecoului permite calcularea distantei dintre sursa
de ultrasunete si interfata reflectanta. O a treia categorie de informatii consta in posibilitatea
determinarii vitezei de deplasare a interfetei reflectante, deoarece unda reflectata de un obiect
mobil isi modifica frecventa aparenta (efect Doppler) .

In ecografie se utilizeaza un traductor, care este atat sursa de pulsuri ultrasonore cat si receptor
al ecourilor acestora . Fasciculul incident de ultrasunete trebuie sa fie cat mai ingust sau cat mai
focalizat in punctul investigat al tesutului. In acest scop se folosesc ultrasunete cu frecvente cat
mai mari (in jur de 2,5 MHz) precum si lentile acustice de focalizare.

Traductorul trebuie deplasat pe pielea de deasupra organului investigat (trebuie baleiat sau
scanat), pentru obtinerea unei imagini bidimensionale a acestui organ.

Baleierea se poate face manual, operatorul plimband pe suprafata corpului traductorul montat
pe un brat articulat; articulatia poseda senzori care trimit semnale electrice necesare stabilirii
pozitiei in fiecare moment a traductorului, in raport cu un sistem bidimensional de coordonate. O
imagine completa se obtine in cateva secunde.
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

Baleierea mecanica se face cu ajutorul unui motor electric si este mai rapida, iar baleierea
electronica utilizeaza un numar mare de traductori care alcatuiesc o retea, fiecare traductor
emitand pulsuri si inregistrand ecouri, intr-o succesiune si intr-o ordine bine stabilita
(dispozitivul de scanare ramanand nemiscat pe suprafata corpului).

Ecourile produc semnale electrice, care sunt amplificate si inregistrate pe ecranul unui
osciloscop , fiind puse in evidenta atat amplitudinea semnalelor (care permite stabilirea naturii
tesutului reflectant) cat si intarzierea cu care sosesc ecourile (care permite stabilirea distantei la
care se gaseste tesutul reflectant) .

Exista posibilitatea de a utiliza amplitudinea semnalelor produse de ecouri pentru a controla

stralucirea sau culoarea spoturilor luminoase proiectate pe ecranul tubului catodic. Acest
procedeu reprezinta un alt mod de afisare a semnalelor ecografice .

Semnalele electrice trimise de articulatia bratului mobil al traductorului pot dirija spoturile de
diferite straluciri in puncte diferite ale ecranului unui monitor, obtinandu-se, astfel, imaginea
bidimensionala ecografica a tesutului sau organului investigat.

 Scintigrafia

Scintigrafia este o tehnica prin care se obtine o imagine bidimensionala a distributiei unor
substante radioactive in corpul pacientului.

Scintigrafia se poate realiza prin scanarea rectilinie a zonei investigate sau aplicand pe aceasta
zona o camera gamma.

Scanerul are in compozitia sa un detector de scintilatie cuplat cu un inscriptor. Detectorul

exploreaza punct cu punct, de la stanga la dreapta si de sus in jos, zona investigata si trimite
semnale electrice (avand amplitudini proportionale cu activitatea radioactiva detectata) catre
inscriptor, care executa, la randul lui, miscari de baleiere sincronizate cu cele ale detectorului,
deasupra hartiei de inregistrare .

Camera gamma permite o imbunatatire substantiala a tehnicii scintigrafice. Pricipalele piese

care alcatuiesc camera gamma sunt colimatorul, cristalele de scintilatie, reteaua de
fotomultiplicatori, analizorul de amplitudine a impulsurilor si monitorul.
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

Colimatorul este o placa groasa de plumb sau de tungsten, avand cateva sute de perforatii sub
forma unor canale cilindrice inguste si foarte apropiate unele de altele (separate prin septuri
subtiri). Fotonii γ emisi de tesutul radioactiv sunt obligati sa treaca prin aceste canale pentru a
ajunge la cristalele scintilatoare plasate dincolo de colimator. Doar o mica parte dintre fotoni
poate traversa colimatorul si anume, acea parte alcatuita din fotonii a caror directie de mers este
paralela cu axele canalelor (ceilalti fotoni, care intra oblic in canale, fiind absorbiti de septurile
de plumb sau tungsten, materiale care absorb puternic fotonii γ) . Aceste septuri trebuie sa fie
mai groase atunci cand se lucreaza cu substante radioactive care emit fotoni de mare energie,
pentru a se preintampina riscul ca unii fotoni sa traverseze septurile.

In cazul in care canalele din colimator sunt paralele, imaginea in raze γ a sursei radioactive are
dimensiuni egale cu cele ale sursei. In cazul in care canalele sunt dispuse dupa directii
convergente (sau divergente), imaginea obtinuta va fi mai mica sau mai mare decat sursa iar
dimensiunea imaginii va depinde de distanta dintre colimator si tesutul radioactiv.

Un caz particular este reprezentat de colimatorul cu un singur orificiu, care conduce la

obtinerea unei imagini rasturnate a sursei, comportandu-se asemanator unui obiectiv fotografic .

Cristalele scintilatoare se afla de cealalta parte a colimatorului; ele produc scintilatii a caror
stralucire este proportionala cu energia fotonilor absorbiti si al caror numar este proportional cu
numarul fotonilor absorbiti. Cristalele scintilatoare traduc imaginea γ a sursei intr-o imagine
luminoasa.

Aceasta imagine este "vazuta" de o retea de fotomultiplicatori de mici dimensiuni, plasata in

spatele cristalului. Fotomultiplicatorii genereaza semnale electrice, avand amplitudinea
proportionala cu stralucirea scintilatiilor si fiind intr-un numar egal cu cel al scintilatiilor.
Fotomultiplicatorii emit, de asemenea, si o pereche de semnale electrice care permit identificarea
pozitiei fotonului incident (un semnal pentru pozitia pe orizontala si altul pentru pozitia pe
verticala). Aceste doua semnale vor permite directionarea fasciculului de electroni al tubului
catodic din monitor catre acel punct de pe ecranul fluorescent, punct care are coordonate identice
cu cele ale izotopului radioactiv care a expediat fotonul respectiv.

Inainte de a ajunge la monitor, semnalele electrice sunt analizate de un spectrometru numit

analizor de amplitudine a impulsurilor, care permite masurarea energiei fotonilor γ incidenti. El
impiedica transmiterea catre monitor a semnalelor care sunt produse de fotoni ce nu apartin
sursei radioactive (de exemplu fotoni proveniti din fondul natural de radiatii, fotoni generati prin
efect Compton sau fotoni de raze X caracteristice, aparuti in urma unor coliziuni intre fotonii γ si
atomi ai colimatorului).
Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
Scoala Postliceala de Asistenti Medicali Generalisti

 Termografia

Temperatura masurata la suprafata corpului variaza de la un punct la altul, in special datorita

afluxului diferit de sange in diferitele zone ale tesutului cutanat si subcutanat.

Termografia este o tehnica prin care se obtin imagini ale distributiei valorilor de temperatura
la suprafata corpului si care se bazeaza pe captarea radiatiei infrarosii emise de corp.

Termograful medical prezentat in figura este destinat sa capteze radiatia infrarosie emisa la un
moment dat de o suprafata limitata a corpului, vizata cu ajutorul unui sistem de oglinzi, ce poate
fi orientat astfel incat sa exploreze punct cu punct (sa baleieze sau sa scaneze) intreaga suprafata
a corpului.

Radiatia captata este focalizata pe un detector, dupa ce traverseaza in prealabil un filtru optic
transparent numai pentru radiatii infrarosii. Detectorul (care este mentinut la temperatura
azotului lichid) produce semnale electrice avand amplitudini proportionale cu temperatura pielii
din zona de unde este emisa radiatia captata. Aceste semnale sunt amplificate si inregistrate pe
ecranul fluorescent al unui monitor.

Intensitatea fasciculului electronic din tubul catodic al monitorului este modulata de

amplitudinea semnalelor electrice sosite, astfel incat pe ecran apar spoturi cu atat mai luminoase
(sau mai diferit colorate) cu cat temperatura zonelor explorate ale pielii este mai mare.

Dispozitivul electromecanic care asigura baleiajul suprafetei corpului de catre detector trimite
spre monitor si semnalele necesare pentru a preciza coordonatele zonei de piele vizate si a
asigura astfel proiectarea spotului pe ecranul monitorului intr-un punct avand aceleasi
coordonate.

Deoarece termograful detecteaza diferente de temperatura de ordinul a 0,1C, este necesar ca,
inainte de termografie, pacientul dezbracat sa stea nemiscat 20 de minute la o temperatura de
circa 21C si in absenta curentilor de aer, pentru ca datele obtinute sa aiba semnificatie
diagnostica.