Capitolul 1

Era cu mult trecut de pranz cand in cele din urma Pytor s-a trezit. Ajunsese din nou
acasa in zori. Durerea usoara de cap cu care era atat de familiarizat reprezenta pentru el o
binecuvantare, avea inca un motiv in plus sa leneveasca cateva ore. Oricum stia ca urmeaza o
alta zi la fel de banala ca celelalte, care nu ii va aduce nimic nou. A aruncat o privire buimaca
prin camera, ii placea ce vedea, se simtea oarecum confortabil. Mizeria din jur parca ii oferea
linistea de care are nevoie. Hainele murdare aruncate peste tot, mirosul insuportabil al unui om
nespalat de carteva zile, chistoacele din scrumiera lasate pentru zilele in care ii ard plamanii
dupa o tigara, gustul amar pe care inca il mai simtea de la berile de aseara, laptopul uitat
deschis pe un scaun langa pat, lumina soarelui care patrundea in camera dar totusi nu il orbea -
toate aceastea ii dadeau speranta unei zile linistite, fara vreun eveniment de o importanta
majora.
Se simtea slabit, nu mai mancase acasa de cateva zile. Foamea il incerca dar ii era prea
lene sa coboare din pat, stia ca oricum in frigider nu va gasi nimic. Statea intins si rememora
evenimentele de seara trecuta. Era chiar amuzat. Reusise din nou doar cu 5 lei sa bea toata
noaptea, sa manance ceva in bar, ba chiar mai mult, sa ajunga acasa cu un taxi. Asta nu mai
era pentru el de mult un motiv de mandrie, o facea de prea multa vreme. Ii intrase in sange, era
un stil de viata care ii placea, il motiva. Modalitatile prin care facea rost de bani erau atat de
diverse si atat de bine slefuite in timp incat niciodata nu isi punea problema sa stea in casa
cand era falit, mereu exista cate o solutie. Ii putea impresiona pe cei din jur in atat de multe
feluri incat niciodata nu avea un plan, un scenariu facut de acasa, pur si simplu se adapta la ce
vedea in jur.
Fata de oamenii care il inconjurau seara de seara simtea scarba, repulsie. I se pareau
atat de slabi, atat de usor manipulabili, cu o viata atat de banala. Avea o putere foarte mare de
convingere asupra lor, ii placea cum ii sorbeau fiecare cuvant, cum il aprobau de fiecare data,
desi de multe ori cand vorbea era constient ca nici el nu crede aberatiile pe care le spune. Stia
sa se foloseasca de asta, era inconjurat mereu de multi oameni, noptile pe care trebuia sa si le
petreaca singur ii provocau frica, anxietate. In fiecare seara traia iluzia ca este un semizeu, ca
are lumea la picioare. Ii crestea inima de bucurie cand vedea cum ceilalti ii preluau din expresii,
gesturi, obiceiuri, ii cereau opinia legat de cele mai diverse lucruri. Unii chiar vedeau in el un
model, un lider.
Se gandea la tipa pe care o agatase aseara si care ii daduse de baut toata noaptea. Era
chiar simpatica. Cam prostuta pentru gustul lui, vorbea mult dar nu spunea nimic, idealista,
sentimentala. A cunoscut-o in fata barului, era singura din grup pe care nu o mai vazuse pana
atunci - sau cel putin nu isi mai amintea. Ea parea ca stie cate ceva despre el, auzise cateva
povesti de la ceilalti. Nu i-a fost foarte greu sa o impresioneze, nici nu mai tinea minte exact ce
i-a zis. Era atat de naiva, atat de credula, fiinta ei nu prezenta prea mare interes pentru el, era
doar una din cele multe cu care petrece o noapte in bar, de care peste cateva zile probabil nici
nu isi va mai aminti mare lucru.
 Imaginea ei i-a disparut repede din minte, avea lucruri mult mai urgente de rezolvat. Se
simtea dezhidratat, foamea se accentua cu fiecare minut ce trecea, avea gatul uscat, simtea
nevoia de o tigara. A verificat halba de langa pat, mai avea ceva apa - probabil nu avea mai
mult de doua zile de cand statea acolo. A baut-o cu pofta dupa care a inceput sa scoata tutunul
din chistoacele adunate si sa isi faca o tigara. Murea de nerabdare sa fumeze. Laptopul parea
sa mai functioneze, linistea din jur il apasa, trebuia neaparat sa asculte muzica, sa leneveasca,
sa se gandeasca la o modalitate sa isi mai omoare inca o zi din viata. Nu avea chef de nimeni,
dar stia ca nu poate sa stea singur mai mult de cateva ore. Stia ca daca o face acea frica va
reveni, nu era inca pregatit sa o infrunte, sau ... poate era, dar se simtea mai confortabil sa o
mai amane pentru o vreme.
Chiar daca mai putea indura foamea cateva ore stia ca trebuie sa manance, nu putea
risca sa iasa in oras fara macar un strop de enrgie. Odata iesit din casa nu isi mai putea permite
sa para slab, stia cat de importante sunt aparentele. Dupa ce a scotocit prin toata casa dupa
monede a reusit sa adune 6 lei. Destul pentru o doza de bere dintre cele mai ieftine, 2 tigari si o
paine. Nu ii trebuia mai mult pentru moment. Reprezentau materia prima suficienta sa piarda
cateva ore uitandu-se la acelasi serial care ii tinea mintea ocupata, il distragea de la realitatea
cu care isi dorea sa aiba din ce in ce mai putine tangente.
Ar fi vrut sa isi verifice facebook-ul, dar parca ii era teama sa o faca. Aceeasi oameni
care ii reaminteau de datoriile pe care le are, aceeasi oameni care il anuntau ca mai are cate
ceva de facut, aceeasi oameni care il intreabau daca a terminat treaba care i-a fost incredintata,
in principiu doar oameni care vroiau ceva de la el. Nu avea chef de ei, il oboseau. Pentru
moment isi dorea sa fie singur. Pe zi ce trece se indeparta tot mai mult de ei, dar nu putea sa
rupa orice legatura, il urmareau ca niste fantome. Traia intr-un oras mic, ii era imposibil sa nu se
intersecteze cu ei. In timp isi dezvoltase abilitatea de a se strecura ca un sarpe printre ei, de a ii
evita cat mai mult posibil cu toate ca era mereu in preajma lor.
Serialul se incarcase in sfarsit. Era episodul de sfarsit de sezon. Dupa jumatate de bere
deja se simtea mult prea captivat de poveste, traia alaturi de personaje, se identifica cu ele, era
unul dintre ele. Pentru 50 de minute nimic nu mai conta, era pe alt continent, locuia intr-o vila,
avea masina, era un om cu mult mai important decat toti cei pe care ii cunostea in realitate.
Traia asa de mai bine de cateva luni. Pe zi ce trecea se inchidea tot mai mult in el,
devenea tot mai apatic, ii pasa tot mai putin de ce se intampla in jur. Nimic nu mai prezenta un
interes real, totul i se parea fals, lipsit de orice urma de sens, ilogic. Se uita la oameni si nu
simtea nici ura, nici dispret, nici compasiune, nici apreciere ... nimic. Nu facea prea mari
diferente intre ei, ii vedea doar ca pe niste variatiuni pe aceeasi tema. Erau atat de predictibili,
atat de usor manipulabili, atat de lipsiti de orice urma de personalitate. De multe ori le ghicea cu
usurinta urmatoarea replica in cadrul unei conversatii, stia cum vor reactiona, le citea in ochi
lipsa totala de identitate. Pe vremuri, cand facea cunostinta cu un om il analiza cu atentie - de la
haine, gesturi, limbaj, atitudine, privire pana la pozitia sociala, conexiunile pe care le are si
modul in care acestea il vor putea ajuta pe viitor. Acum nu se mai simtea dator sa o faca,
dintr-o singura privire punea deja o eticheta bazata pe tipologiile umane pe care le mai intalnise.
Se insela de putine ori, dar chiar si atunci cand o facea nu era pus intr-o situatie penibila pentru
ca in realitate nimeni nu stia ce gandeste cu adevarat. Ii era extrem de usor sa se apropie de
oameni, sa socializeze, sa se faca placut, sa para a fi unul dintre ei. Se considera un actor, iar
scena era intreaga lume. Orice masca purta i se potrivea de minune, putea fi oricine, putea fi
orice.
Se facuse deja tarziu. Ar fi vrut sa inceapa urmatorul sezon dar nu putea sa o faca, era
deja seara, orasul il chema. Nu mai avea liniste in casa, trebuia sa iasa, sa fie din nou
inconjurat de oameni. Arunca o privire scurta in agenda telefonului. Nu se putea hotari ce rol
vrea sa joace astazi, cine are chef sa fie. Jumatate din contactele din agenda nu ii spuneau
nimic, nu isi amintea cand le-a adaugat. Se amuza cititndu-le: Alexandra.nu.suna! , Soldatu, Un
Baiet, Creatura Creata, 10 lei, Masa 1, Surubelnita. Toate aceste nume chiar nu ii spuneau
absolut nimic. Se hotari ca pe viiitor sa treaca la un carnetel in care sa noteze toate contactele
irelevante. Oricum erau oameni pe care nu i-ar fi sunat niciodata, de ce sa isi incarce memoria
telefonului inutil? Nici sa ii stearga nu i se parea o idee buna, daca va avea vreodata nevoie de
ei? Nu putea sti sigur la ce, dar avea un principiu simplu de care nu se despartea niciodata: sa
fie, sa nu trebuiasca. In cele din urma a ajuns la concluzia ca nu are chef de nimeni din agenda.
Era mai bine daca iesea singur si ce o fi, o fi. Odata ajuns in bar oricum dadea numai de
cunoscuti, nici nu se putea pune problema ca nu are cu cine sa isi petreaca noaptea.
Se analiza atent in oglinda. Arata groaznic. Parul slinos, ochii plini de cearcane,
nebarbierit de o saptamana, alb la fata - indiferent de ce rol se hotara sa joace toate acestea nu
il ajutau. Imaginea deplorabila ii taia mult din credibilitate. In seara asta avea nevoie sa arate cat
mai bine, sa fie cat mai prezentabil, nu mai avea nici un ban pentru urmatoarele doua
saptamani si trebuia sa gaseasca o modalitate sa isi alimenteze viciile. Jumatate de ora
petrecuta in baie, ultima camasa curata pe care o avea, blugii noi de care facuse rost acum
doua zile si pe care nu ii purtase niciodata, pantofii proaspat lustruiti au rezolvat problema.
Cand s-a uitat in oglinda inainte de a iesi din casa putea sa jure ca e un om care a decis sa
ramana la o bere dupa o zi de lucru la birou. Era multumit de cum arata, o imagine neutra care
se putea mula relativ usor pe orice.

Capitolul 2
Barul arata neschimbat de ani de zile. Aceleasi mese subrede ingramadite, acelasi
decor gothic cu cateva topoare atarnate pe pereti, lustra plina de panze de paianjen, fumul de
tigara pe care il puteai taia cu cutitul, barmanul care se juca plictisit pe calculator - toate acestea
parca erau acolo dintotdeauna. Parea a fi un loc atemporal, cuprins de o monotonie ucigatoare.
Cand Pytor a intrat in bar erau doar trei mese ocupate. La una dintre ele se juca sah,
alaturi erau mai multi pusti putin ametiti care incercau sa se convinga reciproc ca ei sunt cei mai
rebeli, iar la masa cea mai mare parea ca se sarbatoreste o zi de nastere. In mare parte erau
clientii obisnuiti. Dintr-o privire Pytor isi facu repede calculul in gand: cei care jucau sah aveau o
singura bere pe care o imparteau, deci nu aveau prea multi bani la ei, pustii de alaturi o duceau
ceva mai bine, dar aveau un buget relativ limitat, iar la masa cu ziua de nastere shoturile si
berile pareau a fi nelimitate. Sarbatorita era deja ametita si impartea beri in stanga si in dreapta,
era o stare de euforie generala, toata lumea parea ca se simte bine. Pentru Pytor parea a fi o
seara promitatoare, era convins ca va pleca acasa cu ceva bani, desi inca nu avea nici cea mai
vaga idee cum ii va obtine. Momentan nu avea nici macar de o bere. Desi noaptea era inca
tanara trebuia sa gandeaca repede. Nu putea risca sa lase clientii sa cheltuie banii pe prostii,
trebuia sa isi ia partea. Dupa ce i-a salutat pe toti s-a asezat la bar. Acelasi scaun ca in fiecare
seara, de mai bine de sase luni. A cerut barmanului un pahar cu apa de la chiuveta si la intrebat
daca nu are sa ii dea o tigara.
Fuma cu pofta si se gandea. Era inca prea de vreme sa mearga la masa cu ziua de
nastere, lumea de acolo era inca prea treaza, prezenta lui printre ei ar fi fost putin fortata.
Jucatorii de sah momentan erau irelevanti, nu aveau suficienti bani pentru ei, cu atat mai putin
de impartit cu altii. Pentru moment tinta cea mai buna erau pustii asa-zisi rebeli. Ii cunostea pe
toti din vedere, stia ca parintii nu ii lasa sa iasa in oras fara bani. Tot ce trebuia sa faca era sa
gaseasca povestea potrivita si cel putin pentru urmatoarea ora era sigur ca nu va duce lipsa nici
de bere nici de tigari. Le arunca o privire fugara. Toti aveau uniforma standard de rocker: blugi,
tricouri negre cu diverse trupe, lanturi la pantaloni, bratari, medalioane cu diverse simboluri
despre care Pytor era ferm convins ca habar nu au ce simbolizeaza, plete, pearcinguri. Pareau
a fi scosi din tipla, tricourile erau proaspat calcate, bocancii atent lustruiti, lantul fara cea mai
mica urma de uzura, parul aranjat la milimetru, poate chiar dat cu fixativ. Se mandreau cu cat
de liberi si de atei sunt ei, se intreceau in glume pe seama religiei si a bisericii, vorbeau
zgomotos, incercau prin toate mijloacele posibile sa atraga atentia. Pentru moment pareau a fi
fraierii perfecti.
Cand vroia sa obtina ceva Pytor se baza pe doua pricipii fundamentale: axioma lui
Dinica si o vorba pe care o auzise in Vaslui. Axioma era destul de simpla: “Mana intinsa care nu
spune o poveste nu primeste pomana”. Era un adevar universal valabil pe care il descoperise
inca de mic. Vorba din Vaslui venea ca o completare: “Cat exista apa, aer si fraier nu ai cum sa
mori pe lumea asta”. Aceste principii il defineau, devenisera o parte din personalitatea lui.
Statu o secunda pe ganduri dupa care l-a intrebat pe barman:
-Auzi? Tu mai ai cumva borcanul ala plin cu capace de la Ciuc?
-De ce intrebi?
-Oare?
-Iar faci bratari? Inca mai functioneaza prostia asta? Mai exista om in bar caruia sa nu ii
fi vandut cel putin una?
-Aparent da.
-O sa vina o zi cand o sa iti cer drepturi de autor pentru ca te-am invatat cum se fac.
-Facem! zise Pytor razand, dupa care a luat borcanul si s-a asezat la o masa in
vecinatatea pustilor. Scotea cate un capac, ii rupea cheita, dupa care indeparta cu un briceag
orice urma de aluminiu. Pustii deja se uitau curiosi la ce face. Exact cum se astepta, la nici doua
minute unul dintre ei il intreba:
-Da ce faci acolo? Nu vrei sa vii cu noi?
Putea sa o faca, dar era prea de vreme, nu vroia ca ei sa vada modul in care capacele
se imbina imbina, daca realizau ca este atat de simplu pretul ar fi scazut considetrabil. Tot ce
vroia sa faca pentru moment era sa le atraga atentia. In cele din urma raspunse:
-Ba da! Dar momentan am putina treaba, lucrez la ceva, trebuie sa termin o bratara.
-Ce fel de bratara?
-O sa vedeti cand este gata, e din capace de bere.
 -Dar stiu cum arata! raspunse altul. Am vazut ca aici poarta mai multa lume. E un fel de
moda, nu?
-Da. Eu am lansat-o. Ma gandeam ca ar fi dragut ca toti cei care frecventam barul asta
sa avem ceva distinctiv. Stii si tu ca aici nu vine chiar toata lumea. Hai ca o termin repede si
stam dupa aia la o vorba.
S-a intors cu spatele si a continuat sa isi faca treaba. Barmanul, care auzise toata
conversatia se abtinea cu greu sa nu zambeasca.
Unul cate unul capacele se imbinau. Facea pauze lungi pana sa il adauge pe urmatorul,
procesul de fabricatie trebuia sa dureze cat mai mult. Stia ca odata cu nerabdarea pustilor
creste exponential si pretul. Dupa vreo 20 de minute bratara era intr-un final terminata. Cand
lucra acasa nu ii lua mai mult de 5 minute, dar aici contextul era cu totul altul, nu avea niciun sa
se grabeasca. Asculta cu maxima atentie discutia de la masa alaturata. Il interesau intr-o
oarecare masura toate aberatiile debitate, stia ca ii vor fi utile cand se va alatura, ii va fi mult
mai usor sa lege o conversatie. Deasemenea mai afla si detalii despre situatia lor financiara. Se
uita la berile de pe masa, erau pe terminate, in curand urmau sa comande un rand nou. Era
momentul sa li se alature. A dus borcanul cu capace inapoi la bar, a tras un scaun si s-a asezat
in capul mesei. A scos bratara din buzunar si a inceput sa se joace cu ea. Avea cateva
imperfectiuni, dar erau destul de greu de observat.
- Nu v-am mai vazut de ceva vreme pe aici. Ce mai faceti? Toul in grafic?
- Da, tocmai am scapat de simulari. O ultima iesire inainte de Bac.
- Deja? Mai aveti o gramada timp!
- Da, dar stii cu e … profesorii, familia. Vreau sa se termine odata, de la anul plec la
facultate in Bucuresti.
Da! Se gandea Pytor. Si acuma urmeaza sa imi tina discursul despre cum o sa fie liberi
si o sa cunoasca o gramada lume interesanta, cum nu vor mai avea ora venit acasa, cum o sa
stea la camin cu niste colegi minunati. Dupa care vor adauga textele clasice legate de imbinatul
distractiei cu invatatul. Cunostea prea bine ce gandeau. Isi amintea de seriile noi de studenti
legati de calorifer in timpul liceului care venau la facultate in Iasi doar pentru a scapa de parinti.
Nici nu terminau bine de despachetat bagajele ca ajungeau in cluburi cu mult peste posibilitatile
lor financiare. In primele seri invariabil se imbatau groaznic si ajungeau sa doarma cu capul pe
mese, iar multe dintre fete mergeu prin bai cu “baietii de oras”. Cu totii se dezmeticeau abia
dupa cateva saptamani si reveneau oarecum la normal, de cele mai multe ori de frica sa nu fie
dati afara de la facultate.
Se hotari sa schimbe subiectul inainte de a fi nevoit sa asculte inca odata aceeasi vesnica
poveste nemuritoare.
-Ziceati ca ati mai vazut bratari din astea? Unde?
-Pai tot pe aici. La mai multa lume.
-De obicei le dau doar la prieteni. Nu vreau sa ajunga prea populare, sa le poarte toata
lumea. Si-ar pierde mult din farmec.
-Ce tare!
-Fac in medie doua pe saptamana. Daca as face mai multe as fi tentat sa le impart in
stanga si in dreapta si le-ar creste prea mult popularitatea. Vreau sa le transform intr-un simbol
al barului, sa ajunga doar la cei cu o oarecare vechime aici. Chiar vorbeam cu patronul zilele
trecute, ne gadeam ca posesorii sa beneficieze de unele avantaje. Mese rezervate, ceva
reduceri la bar. Inca suntem in tratative. Daca ai baut aici 30 de beri cat sa strangi suficiente
capace inseamna ca ai o oarecare vechime si pe langa asta ai facut si consumatie.
Mai multa lume s-a apucat deja de colectionat.
-Si cu borcanul de la bar ce era?
-Pai acolo este ultima mea comanda. Doi prieteni strang capace de o saptamana si le
pun la comun in acelasi borcan. Momentan au strans de o bratara si jumatate.
Le-a intins bratara. Pustii o admirau cu vadita curiozitate. Era pe jumatate vanduta.
-Probeaz-o! Sa vad daca a iesit ok.