Sunteți pe pagina 1din 5

DEZVOLTAREA FATULUI LA 7

LUNI

Graviditatea sau sarcina reprezintă starea în care se alfă femeia între


momentul fertilizării ovulului și cel al nașterii. În această perioadă femeia
poartă în uter unul sau mai mulți descendenți, numiți și fetuși sau embrioni.
La o sarcină, pot exista mai multe gestații (spre exemplu, gemenii sau
tripleții). Sarcina umană este cea mai studiată dintre toate sarcinile
mamiferelor, iar ramura medicală care se ocupă de sarcină se numește
obstetrică.
Un termen științific pentru sarcină este graviditate, iar femela este uneori
numită și gravidă. Termenul embrion este utilizat pentru a descrie ființa
umană în dezvoltare în primele săptămâni, iar termenul de fetus este utilizat
pentru a descrie viitorul copil în ultimele două luni înainte de naștere.
În multe asociații medicale, sarcina umană este împărțită în trei
perioade, pentru a simplifica referirea la stadiul de dezvoltare prenatală.
Primul trimestru prezintă riscurile cele mai mari de moarte naturală a
embrionului. Din al doilea trimestru, dezvoltarea fetusului poate fi mai ușor
monitorizată și diagnosticată. Începutul celei de-al treilea trimestru
aproximează de multe ori viabilitatea fetusului, sau capacitate fetusului de a
supraviețui fără ajutor medical, în exteriorul uterului.
Luna 7-a de sarcina marcheaza inceputul celui de al 3-lea
trimestru de sarcina. La sfarsitul lunii, fatul ajunge la aprox. 41 cm si 1500
de grame. El ocupa aproape tot spatiul din uter si continua sa creasca intr-un
ritm ametitor. Miscarile fetale devin mai putin ample, datorita faptului ca nu
mai are la fel de mult spatiu ca si pana acum. Plamanii sunt singurul organ
major care mai trebuie sa se dezvolte.
Corpul lui devine din ce in ce mai rotunjor, pe masura ce se dezvolta
musculatura si se depun straturi de grasime. Pufuletul de pe piele, denumit
lanugo, incepe sa dispara, in timp ce parul de pe cap creste in continuare.
Ochii sunt complet formati, iar genele si sprancele sunt foarte vizibile. El
este acum capabil sa isi focalizeze privirea si sa produca lacrimi, iar irisul se
contracta si dilata ca raspuns la lumina sau intuneric. Este foarte sensibil la
modificarile de lumina, sunete, gust si miros si recunoaste vocea mamei.
Calciul, fosforul si fierul sunt acumulate in depozite si oasele continua sa se
intareasca. Dieta mamei trebuie sa fie bogata in aceste minerale. Incep sa se
dezvolte circumvolutiunile cerebrale. La baieti, testiculele se deplaseaza spre
scrot, iar la fetite clitorisul este foarte proeminent.
Fatul se poate aseza deja in prezentatie craniana, adica cu capul in jos,
pregatit pentru nastere. Cei care inca nu sunt pozitionati, mai au inca timp sa
o faca sau poti fi ajutati de catre ginecologi. In caz contrar, este indicata
nasterea prin cezariana.
In cazul unei nasteri premature in aceasta luna de sarcina, sansele de
supravietuire sunt de aprox. 90%, desi bebelusul inca mai are nevoie de
internare in sectia de terapie intensiva pentru nou nascuti prematuri.
Din luna 7-a
incepe, pentru
mama, cea mai
dificila parte a
sarcinii cu
dureri de
picioare si
lombare,
varice,
hemoroizi,
vergeturi,
edeme, dureri
articulare,
indigestii,
arsuri
stomacale,
constipatie etc.
Uterul a ajuns
la aprox. 11 cm deasupra ombilicului.
Cresterea in greutate incepe sa fie din ce in ce mai mare de la inceputul
acestui trimestru de sarcina pana in saptamanile 36-38. Vizitele la ginecolog
se fac o data la 2 saptamani pana in saptamana 36, dupa care devin
saptamanale pana la nastere.
Mama incepe sa piarda din energia de pana acum si sa devina din ce in ce
mai obosita. Organismul ei are nevoie de 300-350 calorii in plus pe zi.
Datorita oboselii si disconfortului general, reapar toanele si schimbarile
bruste de dispozitie, de la plans la ras si invers si depresiile.
Datorita presiunii uterului pe vasele care iriga picioarele, pot aparea sau se
pot agrava vinisoarele, varicele si hemoroizii. Trebuie evitat statul in
picioare prelungit, pozitia picior peste picior si se recomanda ridicarea
picioarelor pe un taburet, ori de cate ori este posibil.
Odihna mamei este foarte importanta pentru dezvoltarea fatului. Glandele
mamare produc deja colostru, care la unele gravide se scurge din sani.
Colostrul este laptele din primele zile de dupa nastere, foarte bogat in
anticorpi si substante nutritive pentru bebelus.
Gravidelor cu Rh negativ si partener Rh pozitiv li se administreaza o doza de
vaccin RhoGAM in saptamana 28 de sarcina si la 72 de ora dupa nastere in
cazul in care fatul este Rh pozitiv, pentru a preveni anemia severa sau boala
hemolitica la fat.
Gravidele cu sarcini gemelare trebuie sa isi pregateasca bagajul pentru spital,
deoarece sansele de a naste mult mai devreme decat termenul sunt mai mari
decat in cazul sarcinilor unice.

SCOALA SANITARA POSTLICEALA RADAUTI


REFERAT LA EMBRIOLOGIE

Prof.coordonator:Bosovici Elena Daniela


Eleva:Juganaru(Daneliuc)Amalia
AMG I-B

S-ar putea să vă placă și