Teorii ecologice cu implicații în mediul construit

Ierarhia spațial-ecologică
Elementele principale ale ecologiei peisajului

1. Peticul de habitat (suprafață de teren relativ omogenă, cu

dimensiuni relativ reduse, mărginită de anumite limite,
unde mediile fizice și biotice sunt diferite ce cele din
centrul peticului)
2. Limita peticelor
3. Coridoarele de habitat (implică conceptele de coridor
ecologic și barieră ecologică, din punctul de vedere al
mișcării speciilor în teritoriu)

Combinația celor trei elemente formează mozaicul

- modul în care peticele, coridoarele și limitele
ecologice sunt aranjate în spațiu
Cuantificarea caracteristicilor peisajului depinde de:

- Scara ecologică -> stabilirea limitelor unui anumit peisaj.

- Definirea peticului de habitat -> scară – granulația
peisajului.

Un peisaj simplu cu 4 tipuri de habitat:

A – pădure foioase
B – pădure conifere
C – pășune
D - lacuri
Fragmentarea peisajului:

Fragmentarea în mediile naturale este o consecință a perturbațiilor produse

de incendii, inundații, furtuni de vânt etc. și de înmulțirea necontrolată a
anumitor specii

efectele produse de activitatea umană

- transformarea habitatelor naturale în terenuri agricole,
defrișarea, formarea suburbiilor, crearea căilor de transport și comunicație,
sunt fenomene care împart și mai mult habitatele ce inițial erau continue.

dispariția anumitor specii de animale și păsări, ce nu reușesc să mențină un

număr viabil de indivizi în peticele de habitat diminuat.
Nordul Pădurii Gheorgheni 2003
Nordul Pădurii Gheorgheni 2003 cu viitorul traseu al centurii Apahida - Vâlcele
Nordul Pădurii Gheorgheni – situația actuală
Fragmentarea peisajului:

Există două ipoteze generale ce descriu impactul fragmentării asupra

comunităților ecologice:

(1) numărul speciilor crește odată cu suprafața habitatului;

(2) numărul de indivizi ai unei populații va crește odată cu suprafața peticului.

Impactul fragmentării:

- atunci când părți mari de habitat sunt împărțite în părți mai mici, unele
specii sunt pierdute, locul lor fiind luat de specii mai „generaliste” (ex.
buruieni);
- biodiversitate este în general mai bogată în peticele mari; ce urmează să se
întâmple cu speciile rămase în peticele fragmentate depinde de
interacțiunile ecologice ce au loc la limite.
„Efectul limitei” este termenul general ce descrie toate efectele ecologice ce
apar în urma creării limitelor habitatului datorită proceselor naturale sau
intervenției umane.

Limitele – suprafețe de interacțiune

Intervenția umană înlocuiește în mod curent această limită de suprafață cu

una îngustă „administrativă” – schimbă dinamica marginii.
Teoria degradării și speciile cheie : Unele specii au un rol funcțional critic, ce
afectează compoziția comunității. Pierderea
acestora, sau intrarea lor într-un sistem
anume poate crea un efect catalizator cu
urmări incerte, sau reacții în lanț.
Coridoarele ecologice:

Maxima ecologică - „cea mai scurtă distanță între două puncte nu este
neapărat o linie dreaptă” - descrie modul în care un organism parcurge o zonă,
folosind calea cea mai convenabilă ecologic

Conectivitatea în peisaj

O regulă majoră în planificarea teritoriului este crearea de coridoare ce fac

conexiunea între petice cu proprietăți similare -> conservarea biodiversității.
Coridoarele ecologice – potențiale avantaje și dezavantaje
Avantaje
1. Cresc rata imigrației până la un moment dat ceea
ce ar:
a. crește sau menține bogăția și diversitatea
speciilor;
b. Crește mărimea populației unor specii anume și
ar descrește probabilitatea extincției sau ar
permite restabilirea populațiilor extinse locale.
2. Oferă o mai mare suprafață pentru căutarea hranei
pentru anumite specii
3. Oferă adăpost împotriva prădătorilor pentru
deplasarea între diverse petice de habitat
4. Oferă un mixaj de habitate și stadii succesive
accesibile speciilor ce necesită o varietate de habitate
pentru diverse activități sau stadii ale ciclului lor de
viață
5. Oferă refugii alternative împotriva perturbațiilor
majore („o cale de evacuare pentru incendiu”)
6. Oferă „bariere verzi” pentru limitarea sprawlului
urban, combat poluarea, creează oportunități de
recreere, și îmbogățesc peisajul
Dezavantaje
1. Cresc rata imigrației până la un moment dat ceea
ce ar:
a. Facilita răspândirea bolilor-epidemiilor,
insectelor dăunătoare, specii exotice, buruienilor
și a altor specii nedorite în rezervațiile respective
b. Distruge organizația locală socială din cadrul
rezervației
2. Facilitează răspândirea focului și a altor perturbații
abiotice („catastrofe contagioase”)
3. Cresc expunerea la foc pentru diverși prădători
4. Coridoarele riverane, de multe ori recomandate ca
structură pentru coridoarele ecologice, nu ar putea
să îmbogățească dispersia sau supraviețuirea
speciilor aflate în amonte
5. Costuri și conflicte cu strategiile convenționale de
protecție a mediului pentru protecția speciilor aflate
în pericol de dispariție (când calitatea inerentă a
coridorului de habitat este scăzută)
Santiago Valley-Piedmont System, http://www.symbioticcities.net/index.cfm?id=64088&modex=blogid&modexval=18286&blogid=18286
Santiago Valley-Piedmont System, http://www.symbioticcities.net/index.cfm?id=64088&modex=blogid&modexval=18286&blogid=18286
Santiago Valley-Piedmont System, http://www.symbioticcities.net/index.cfm?id=64088&modex=blogid&modexval=18286&blogid=18286
Kagsåen Herlev, Copenhaga, Danemarca, http://kragh-berglund.com/en/about/projects/kagsaen-herlev/?navigation=
Amager, Copenhaga, Ole Schrøder, Battery Area, http://tredjenatur.dk/en/portfolio/the-battery-iii/
Amager, Copenhaga, Ole Schrøder, Battery Area, http://tredjenatur.dk/en/portfolio/the-battery-iii/
Amager, Copenhaga, Ole Schrøder, Battery Area, http://tredjenatur.dk/en/portfolio/the-battery-iii/
Amager, Copenhaga, Ole Schrøder, Battery Area, http://tredjenatur.dk/en/portfolio/the-battery-iii/
Amager, Copenhaga, Ole Schrøder, Battery Area, http://tredjenatur.dk/en/portfolio/the-battery-iii/
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Frank Hammond, Rhode Island School of Design 2011, Spring Design Studio (February-May), Instructors: Scheri Fultineer + Darina Zlateva
Efectul de prag:

Impactul determinat de anumite schimbări în cadrul unui peisaj nu este

neapărat liniar.

Atunci când anumite praguri sunt în efect, o specie poate exista până la un
anumit punct (prag), după care să dispară brusc din ecosistemul respectiv.
Ilustrare ipotetică a efectelor pragului în mozaicurile peisajului. Pierderea speciilor atunci când
peisajele sunt afectate de intervenția umană nu este neapărat o funcţie liniară.
Teoria ecosistemului : Orice parte a unui peisaj sau mediu urban este un
sistem deschis, în care materia și energia sunt admise,
transformate, ca mai apoi să fie eliminate în diferite
feluri în alte structuri ale mediului.
Biogeografia insulei: Numărul speciilor de pe o insulă nu este controlat
numai de habitatele și resursele existente, ci și de
fenomenele de imigrare și dispariția locală a speciilor
de pe acea insulă.
Un peisaj simplu cu 4 tipuri de habitat:
A – pădure foioase
B – pădure conifere
C – pășune
D - lacuri
Efectul salvator: Populația mai puțin numeroasă a unei specii (populație
vulnerabilă) poate fi restabilită („salvată”) de indivizi
imigranți periodic ai speciei, astfel evitându-se
dispariția populației speciei respective.

Acest concept implică configurația SLOSS (engl. „Single Large

Or Several Small”) a peticelor de habitat.
Efectul salvator. Grade de conexiune ale habitatelor.
Conexiunea funcțională este direct proporțională cu
creșterea progresivă a conexiunilor fizice. Schema
prezintă, de la stânga la dreapta, două petice de habitat,
fără o conexiune aparentă, urmată de aceleași petice
conectate prin intermediul unor puncte intermediare
(mici insule intermediare), un coridor întrerupt, și un
coridor complet.
Ipoteza perturbației intermediare. Cea mai mare diversitate
se produce la nivelurile intermediare ale perturbației.

Ipoteza este bazată pe două prezumții:

(1) în absența perturbațiilor periodice, competiția între
indivizii speciilor habitatului respectiv va produce
competitori superiori, ce dislocă speciile mai puțin
performante – consecința acestui fapt este reducerea
diversității;
(2) puține specii pot tolera perturbații extrem de frecvente
sau extrem de intense.
Teoria ierarhiilor:

Scara reprezintă dimensiunea spațială sau temporală a unui obiect sau

proces, și este caracterizată de „granulație” (nivelul rezoluției spațiale
sau temporale) și dimensiune (mărimea unei suprafețe sau limitele
temporale ale sistemului respectiv).

Ierarhia reprezintă nivelurile de organizare clasificate ale sistemului.

Nivelurile pot fi definite de structura fizică sau spațială, interacțiuni,
frecvențe sau anumite caracteristici specifice.

Două tipuri de ierarhii: structurale și de control

Ierarhiile structurale reprezintă ordonarea subsistemelor în cadrul

sistemelor, care la rândul lor sunt componente ale sistemelor de la
următorul nivel ierarhic (Ex. bazinul hidrografic într-o anumită zonă).

Ierarhiile (de) control reprezintă o clasificare a sistemelor în care

componentele unui anumit nivel exercită control asupra componentelor
nivelurilor inferioare, care la rândul lor sunt controlate de componentele
nivelurilor superioare (Ex. ierarhia militară de comandă sau lanțul trofic
biologic).
Exemple de ierarhii structurale: structura unui copac, rețele hidrografice
Exemplu de ierarhie de control: lanțul trofic
Factori Globali

Regiune

Peisaj / Bazin hidrografic

Unitate de management (Rezervaţie etc.)

Grupul ţintă
Structura triadică a sistemelor ierarhice – un concept cheie în
determinarea mediului construit.
Teoria meta populației: Grupuri de populație pot interacționa în timp prin schimb de
indivizi sau material genetic și o populație poate dispare și
reapare frecvent în cadrul unui ecosistem, folosind imigranți ai
populației existente (metapopulație) din alte ecosisteme.
Teoria „source-sink”: Un anumit habitat nepotrivit pentru susținerea unei anumite specii poate
fi deseori ocupat de specia respectivă.

Habitatul „source” (sursă) este acel habitat unde succesul reproducerii

locale al unei specii este mai mare decât mortalitatea locală. Acest lucru
duce la un surplus de indivizi ce emigrează din zona sursă.

Habitatul „sink” (destinație) este acel habitat unde mortalitatea locală este
mai mare decât natalitatea, fapt ce duce la un deficit al reproducerii.
Memoria peisajului: Proprietatea prin care trecutul este păstrat sau reflectat în
diverse forme fizico-biologice.
Autonomia ecosistemului: Toate ecosistemele, fiind sisteme deschise, sunt dependente de
mediul lor înconjurător imediat. Un ecosistem este mai
autonom dacă are dimensiuni mai mari.

Izolarea habitatelor, prezența sau absența coridoarelor,

influențează autonomia ecosistemelor prin diverse mecanisme,
ce pot fi identificate.
 Contribuția teoriilor ecologice în determinare mediului construit:

1. oferă o viziune globală asupra mecanismelor proceselor naturii și

arată implicațiile lor la diverse niveluri sistemice (de la sit la regiune
urbană).
2. Indică acele fluxuri ecologice sau procese naturale ce ar trebui sau
nu menținute.
3. Crearea unui impact redus asupra mediului natural, sau în unele
cazuri, pentru a crea niște sisteme de procese îndreptate spre
restaurarea sau refacerea mediului.
Kyushu, Japonia

Design ecologic al peisajului pentru biodiversitate urbană