Infecții oro-maxilo-

faciale
Limfadenitele
cervico-faciale nespecifice
Sfera oro-maxilo-facial prezintă un sistem limfatic foarte bogat, cu vasele limfatice de calibru
redus.
În cazul unei adenite, indiferent de localizare se examinează posibilele porți de intrare ale
germenilor din zona pe care aceşti ganglioni o drenează.
Clasificare
oadenită acută - congestivă
- supurată
oadenită cronică
Adenita acută congestivă
Este primul stadiu al reacţiei ganglionare și este reversibil sub un
tratament adecvat.
Debutează ca un nodul elastic, sensibil la palpare, tegumentele
acoperitoare nemodificate.
În evoluție ganglionul crește în dimensiune, devine dureros
spontan şi la palpare. Procesul de periadenită determină fixarea
sa de ţesuturile vecine.
Starea generală este modificată (subfebrilitate).
În lipsa tratamentului corespunzător poate evolua spre o adenită
acută supurată.
Adenita acută supurată
Apare în momentul în care capacitatea de apărare a organismului este depășită sau flora
microbiană cauzală a fost deosebit de virulentă.
Este caracterizează printr-o colecţie supurată bine delimitată, cu tegumentele acoperitoare
congestionate, destinse de volum și lucioase, decelându-se fluctuență. La periferie un fenomen
de periadenită însoțit de durere la palpare.
Starea generală este alterează cu febră şi astenie.
Adenita cronică
Frecvent apare după o adenită acută congestivă stagnată în evoluţie, datorită reacţiei de apărare
a organismului sau în urma unui tratament incomplet realizat fără îndepărtarea factorului cauzal
dentar.
Local se constată un ganglion cu volum crescut, consistență fermă, nedureros spontan sau la
palpare.
Starea generală nu este modificată.
Evoluţia ei este trenantă, se poate reacutiza sau poate retroceda lent după îndepărtarea
factorului cauzal.
Diagnosticul diferențial: adenopatia metastatică cervicală, boala Hodgkin, limfom non-Hodgkin,
LAL, LLC, sarcoidoza, MNI, HIV, toxoplasmoza, rubeola, adenopatia TBC, sifilis.
Adenite acute
Adenita acută submandibulară
Debut: nodul elastic, nedureros şi mobil, care în evoluție se fixează de marginea bazilară și devine greu accesibilă
palpării. Tegumentele sunt congestionate, destinse de volum, lucioase şi fluctuante la nivelul bombării maxime. Trismusul
şi disfagia sunt moderate sau absente.
Diagnosticul diferențial se face cu abcesul spațiului submandibular sau cu submaxilita acută Iitiazică.

Adenita acută parotidiană

Debut: nodul mobil, care în evoluțiese fixează prin procesul de periadenită şi apoi supurează.
Diagnosticul diferențial: tumori de parotidă, supurații ATM, abcesul spațiului parotidian, parotidite acute
Adenite acute
Adenita acută geniană
Dată de supurația ganglion ului buccinato-comisural, procesul de periadenită este deosebit de intens, iar tumefacţia se
poate extinde cuprinzând spaţiul bucal în totalitate. Ulterior procesul supurativ se delimitează sub forma unui nodul cu
fluctuență în zona centrală. În grosimea obrazului se palpează un cordon de limfangită care conduce spre poarta de
intrare
Tratament adenite
Adenite acute congestive: suprimarea factorului asociat cu antibioterapie, terapie
antiinflamatorie și antialgică.
Adenite acute supurate: incizia și drenajul colecției purulente asociat cu antibioterapie, terapie
antiinflamatorie, terapie antialgică și suprimarea factorului cauzal.
Adenite cronice: suprimarea factorului cauzal, vitaminoterapie, vaccinuri polimicrobiene,
imunoglobuline.
Infecțiile nespecifice ale oaselor maxilare
Osteoperiostita
Reacție inflamatorie localizată periapical cu deformarea periostului și mineralizarea lui excesivă.
Etiologie: leziuni dentoparodontale acute/cronice, traumatică chirurgicală/accidentală.
Mecanism: exudatul seros decolează periostul în dreptul dintelui cauzal. Exudatul devine
purulent și perforează periostul.
Clinic: odontalgii moderate cu/fără mobilitate dentară, împăstare dureroasă la palpare în dreptul
dintelui.
Radiografic: îngroșarea periostului, cu delimitare netă de corticala osoasă.
Osteita
Definiție: infecție primară osoasă, cu un singur focar osteitic.
Factori cauzali – dentari: procese carioase complicate cu parodontite apicale acute; accidente de
erupție a dinților, în special a molarilor de minte.
Forme clinice: acuta și cronică
Tablou clinic: în stadiul acut, durere pulsatilă, iradiată, mobilitate dentară, stare generală alterată,
deformarea corticalei, fistulizare; când osteita este localizată la nivelul molarilor inferior sunt prezente
trismusul și disfagia moderată. În stadiul cronic, dureri discrete la presiunea exercitată în zona
apexului sau a capușonului de mucoasă (în cazul pericoronaritelor)
Radiografic, în stadiul acut, radiotransparență în jurul apexului, cu limite difuze, iar în stadiul cronic,
radiotransparență mai limitată.
Forma clinică particulară: alveolita
Tratament: conservator, tratament endodontic, tratament chirurgical ajutător tratamentului
endodontic (rezecția apicală)/radical (extracție).
Osteomielita
Definiție: inflamația medularei osoase cu tendință extensivă ajungând să cuprindă în cele din urmă și
corticala.
Factori favorizanți:
- scăderea rezistenței organismului: diabet, anemie, agranulocitoză, leucemie, etilism, febre eruptive,
malnutriție, imunosupresie, boli autoimune, afecțiuni maligne, corticoterapia, chimioterapia, terapia
cu bifosfonați.
- virulența crescută a florei
- antibioterapie incorectă
Clasificare (după Laskin)
- osteomielite supurate acute/cronice
- osteomielite nesupurate, cronic sclerogen (Garre)
- osteomielite specifice (TBC, lues, actinomicoza)
Osteomielita acută supurată
Debutul este brusc.
Simptomele locale – tumefacție difuză, cu tegumentele destinse, lucioase, congestionate, cu temperatură locală crescută; tumefacția se
localizează, poate cuprinde apoi suprafețe mai mari ale feței și regiuni cervicale.
Mucoasa bucală – edemațiată, congestionată; palparea procesului alveolar este dureroasă; dinții sunt dureroși spontan și la percuție,
devenind mobili și acoperiți parțial de papile interdentare.
Tulburări funcționale – salivație abundentă, disfagie, trismus.
Un semn clinic important, la mandibulă, semnul lui Vincent (hipoestezia sau anestezia buzei inferioare de partea procesului inflamator),
fistulă cutanată, sechestre osoase.
La maxilar, procesul inflamator cuprinde pereții sinusului, fiind prezente semne de sinuzită maxilară acută, însoțite de hipoestezia sau
anestezia nervului infraorbitar.
Local apar abcese care pot fistuliza la tegument sau la mucoasă; la explorarea prin cateterism a fistulelor se percepe osul denudat de
periost, rugos.
Stare generală alterată, febră (39-40˚ C), frisoane, puls tahicardic, durere paroxistică iradiată în baza craniului, tumefacție difuză,
mobilitate dentară, corticale osoase deformate .
Radiologic: demineralizare difuză, „os marmorat”, „miez de pâine”, osteoliză/osteocondensare, „sarcofag”.
Osteomielita cronică supurată
- a adultului: stare generală nemodificată, deformarea corticalelor, semn Vincent, fistule multiple, os moale la palpare cu
stilet, radiotransparență neregulată cu sechestre
- a copilului: la gonion, asimptomatic, evoluează lent, corticale deformate, semn Vincent negativ, radiotransparență
locală cu reacție periostală
Osteomielita cronică supurată este o forma rară, întâlnită mai frecvent la vârsta erupției dinților temporari (în special a
molarilor). Este localizată de obicei la nivelul corpului mandibular, înaintea unghiului. Osul este îngroșat, difuz. Durerea
are caracter spontan și progresiv, discontinuă, apoi devine continuă. Evoluția este îndelungată (1-2 ani).
Evoluție
Netratată, afecțiunea poate dura timp îndelungat (luni, ani), în care, după delimitarea sechestrelor, acestea se elimină
prin fistulele mucoase sau tegumentare (foramina Troia), iar osul regenerează, rămânând de regulă o asimetrie facială.
Tratament
Forma acută - Incizia și drenajul focarelor, lărgirea fistulelor, irigații antiseptice abundente, antibioterapie, extracții
dentare, sechestrectomie.
Forma cronică – sechestrectomie, corticotomie, aplicare de perle acrilice cu gentamicină.
Osteonecroza maxilarelor
Degradarea structurii osoase în urma unor tulburări trofice induse de acțiunea agenților fizici
sau chimici:
- agenții chimici: As, Bi, P, Hg, bifosfonați, acționează pe cale sanguină sau prin salivă
- agenții fizici: radiațiile ionizante, căldură
Patogeneza: Se schimbă raportul apoziție/resorbție osoasă; sărurile absorb radiațiile și le
eliberează ulterior ca radiație secundară (1-10 ani)
Tablou clinic: durere iradiantă, radiodermită, radiomucozită, ulcerații, os denudat, rugos,
cenușiu-murdar, focare supurative periosoase, febră, trismus. Tegumentul este epilat, subțiat, cu
ușoară congestie, uneori cu telangiectazii (radioepitelita); mucoasa este eritematoasă
(radiomucozita), uscată, iar saliva redusă, uneori chiar absentă. Ulcerațiile mucoase au margini
nete, mucoperiostul este decolat, iar osul are un aspect cenușiu-murdar, rugos. Secreția
purulentă este prezentă. La nivelul coletului, dinții prezintă dentina descoperită, de culoare
galben-brună, ramolită; dinții devin mobili, dureroși la percuție.
Osteonecroza maxilarelor
Se descriu o osteoradionecroză precoce, imediat după iradiere, și una tardivă, după 1-2 ani.
Complicații: supurații trenante periosoase fistulizate la tegument sau mucoase, eliminări de
sechestre urmate de fracturi în os patologic, hemoragii mici și repetate, orostoma.
Profilaxia: se vor îndepărta lucrările metalice din câmpul de iradiere, iar dinții cu leziuni carioase,
tratate sau netratate, este bine să fie extrași, expunerea radioactivă putând să înceapă după 10
zile la mandibulă și după 3-4 zile la maxilar; leziunile parodontale marginale vor fi supuse
tratamentului antiinflamator; se confecționează plăci acrilice în care se vor încorpora folii de
plumb pentru protecția zonelor învecinate. Riscurile de hiposialie vor fi diminuate prin
administrarea de pilocarpină 2,5%, mucoasa va fi badijonată cu colutorii, se poate administra
salivă artificială. Pe tegumente se aplică unguente ce conțin vitamina A, fluorizarea cu geluri a
leziunilor dentare, iar pentru profilaxia leziunilor osoase, calcitonină.
Tratament: incizii, drenaj, sechestrectomie, irigații antiseptice, antibioterapie, oxigenoterapie
hiperbară (30-60 scufundări), suport metabolic nutrițional intens.
Necroză la bifosfonați
Infecțiile specifice ale oaselor maxilare
- actinomicoza
- sifilis (lues)
- tuberculoză