Raport Stiintific Si Tehnic 2010

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI
SPORTULUI
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ
“ION IONESCU DE LA BRAD“
Aleea M. Sadoveanu nr. 3, 700490 – IAŞI, ROMÂNIA
Tel. +40-232-213069/260650 Fax. +40-232-260650
E-mail: rectorat@uaiasi.ro http://www.uaiasi.ro
PROGRAMUL 4: “Parteneriate în domeniile prioritare”

Categoria de proiecte: PROIECTE COMPLEXE – PC
Direcţia de cercetare: 5.1.
Contract de finanţare nr. 52-174/2008
Contractor: UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ
“ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI
Parteneri:
P1 – Universitatea Bucureşti
P2 – Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi
P3 - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău
P4 – S.C. “PLASTPROD” SRL Iaşi
RAPORTUL ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNIC (RST)
la proiectul “VALORIFICAREA BIODIVERSITĂŢII FLOREI SPONTANE

DIN ROMÂNIA, ÎN SCOPUL ÎMBOGĂŢIRII SORTIMENTULUI DE
PLANTE ORNAMENTALE” - BIODIVDECOR
Etapa III/2010
Denumirea etapei:
“Colectarea, stocarea, înmulţirea şi studiul taxonilor. Studiul materialelor

biodegradabile”
Director proiect: Prof. univ. dr. Lucia DRAGHIA

PROGRAMUL 4 “PARTENERIATE IN DOMENIILE PRIORITARE”
2007-2013
CUPRINS
I. Obiective generale …………………………………………………..…… 2

II. Obiectivele etapei de execuţie ............................................ 2
III. Rezumatul etapei ............................................................... 3
IV Rezultate obţinute (descrierea ştiinţifică şi tehnică ............. 5
4.1. Activitatea 1. Analiza activităţii din etapaII. Training.
Elaborare plan de lucru etapa III ……………………………………………………. 5
4.2. Activitatea 2. Evaluarea viabilităţii, a capacităţii de
înmulţire şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură ... 7
4.3. Activitatea 3. Micropropagarea şi multiplicarea in vitro a
speciilor spontane cu valoare decorativă ................................... 29
4.4. Activitatea 4. Identificarea şi studiul posibilelor
modificări morfo-anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în
valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare …………………………… 39
4.5. Activitatea 5. Studii şi analize biochimice şi de biologie
moleculară şi celulară ........................................................... 70
4.6. Activitatea 6. Selectarea taxonilor care corespund
obiectivelor proiectului ……………………………………………………………………. 74
4.7. Activitatea 7. Stabilirea gradului de degradare a
materialelor textile ţesute ………………………………………………………………. 76
4.8. Activitatea 8. Păstrarea rezervelor de germoplasmă prin
tehnica de crioconservare ……………………………………………………………….. 84
4.9. Activitatea 9. Elaborare raport de
activitate/experimentare. elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la
manifestări tehnico-ştiinţifice …………………………………………………………. 87
V Concluzii ...................................................................... 89
VI Bibliografie ................................................................ 90
Cod: PO-04-Ed2-R0-F5
1
2007-2013
I. OBIECTIVE GENERALE (OG)

Obiectivele generale stabilite prin propunerea de proiect şi respectate pe
parcursul derulării cercetărilor se referă, pe de o parte, la introducerea în cultură a
unor specii din flora spontană care se remarcă prin însuşiri ornamentale, iar pe de
altă parte la obţinerea unor materiale biodegradabile şi reciclabile (prin ţesere şi
tricotare), cu utilizare în tehnologia de cultură a plantelor cultivate.
Introducerea în cultură a acestor specii nu atrage după sine neglijarea sau
micşorarea sortimentului de plante decorative existent ci, dimpotrivă, îmbogăţirea lui
cu noi specii de plante, astfel încât să se evite tendinţa de standardizare a speciilor
folosite în scop ornamental.
Strategia de realizare a scopului propus presupune structurarea întregului
program de lucru pe obiective generale–corespunzătoare soluţiilor de rezolvare a
problematicii proiectului şi obiective specifice–care au în vedere obţinerea soluţiilor
intermediare pentru realizarea finală a proiectului.
Obiectivele generale (OG):
-OG1–introd. în cultură a unor taxoni cu calităţi ornamentale din flora
spontană;
-OG2–obţinerea unor tipuri noi de materiale biodegradabile şi reciclabile.
Obiectivele specifice (OS):
-OS1–stabilirea arealelor de recoltare şi evaluarea sortimentului de plante cu
calităţi ornamentale din flora spontană;
-OS2–elaborarea tehnologiei de obţinere şi testarea materialelor textile
biodegradabile şi reciclabile;
-OS3–elaborarea secvenţelor tehnologice care să asigure reuşita procesului de
adaptare a plantelor preluate din flora spontană;
-OS4–evaluarea capacităţii de adaptare şi menţinerii performanţelor
decorative ale plantelor;
-OS5–selectarea taxonilor cu performanţe decorative şi de adaptare şi crearea
unei baze de germoplasmă.
Propunerea proiectului de a studia şi reconsidera valoarea ornamentală şi
peisagistică deosebită pe care o pot avea plantele din flora spontană a României
răspunde multor cerinţe ale cercetării europene, contribuind la diversificarea utilizării
lor ca flori tăiate (în stare proaspătă sau uscate) sau pentru amenajări peisagistice.
II. OBIECTIVELE ETAPEI DE EXECUŢIE
Studiile desfăşurate în etapa a III-a de execuţie se bazeaza pe continuarea

activităţilor demarate în etapa a II-a, respectiv activităţile III.2., III.3., III.4., III.5.,
III.6., III.7., scopul major fiind acela de a selecta taxonii care corespund obiectivelor
proiectului (III.6.). Prin activitatea III.7. se va stabili gradul de degradare a
materialelor textile folosite în câmpurile experimentale din anul anterior. Activităţile
de cercetare fundamentală şi cele suport sunt asociate tuturor obiectivelor specifice,
iar cele de cercetare industrială şi dezvoltare experimentală sunt asociate, în mod
corespunzător, pe etape, anumitor obiective specifice.
Obiectivele principale ale etapei a III-a a proiectului (2010) sunt următoarele:
2
2007-2013
 evaluarea viabilităţii şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în
cultură;
 analiza materialelor textile utilizate în tehnologia de cultură a plantelor
şi îmbunătăţirea parametrilor de biodegradabilitate;
 stabilirea posibilităţilor de înmulţire la taxonii selectaţi.
Activităţile asociate obiectivelor propuse pentru etapa a II-a:

- analiza activităţii din etapa II şi pregătirea programului de lucru pentru
această etapă;
- evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a caracterelor ornamentale
la taxonii aduşi în cultură;
- micropropagarea şi multiplicarea in vitro a speciilor spontane cu valoare
decorativă;
- identificarea şi studiul posibilelor modificări morfo-anatomice ale taxonilor
cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare;
studii şi analize biochimice şi de biologie moleculară şi celulară;
- selectarea taxonilor care corespund obiectivelor proiectului;
- stabilirea gradului de degradare a materialelor textile ţesute;
- păstrarea rezervelor de germoplasmă prin tehnica de crioconservare;
- elaborarea de lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări tehnico-ştiinţifice.
III. REZUMATUL ETAPEI
În etapa a treia a proiectului s-a urmărit continuarea activităţilor demarate în

etapa a doua, procurarea de material biologic pentru comparaţii cu cel existent în
cultură, decelarea unor posibile particularităţi morfologice şi biologice ale plantelor
care au fost aduse în câmpurile experimentale cu implicaţii în capacitatea de
adaptare a speciilor la condiţiile de cultură, stabilirea celor mai eficiente metode de
înmulţire, capabile să asigure obţinerea unui număr suficient de exemplare.
In anul 2010 au fost studiate 36 specii, din care 22 la Universitatea de Ştiinţe
Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi, 5 la Grădina Botanică Iaşi şi 9 la Staţiunea de
Cercetare-Dezvoltare Legumicolă Bacău. Unii dintre aceşti taxoni s-au regasit în anul
2009, iar alţii au fost aduşi şi în 2010, având în vedere că o parte dintre cei aduşi
iniţial fie nu au răspuns cerinţelor de ordin ornamental, fie nu s-au adaptat condiţiile
de cultură “ex situ”, ceea ce a necesitat refacerea bazei de material biologic.
Studiile întreprinse în 2010 au fost completate cu studii pedo-ecologice şi
pedo-biologice efectuate în arealele de provenienţă ale taxonilor aduşi în cultură,
astfel încât, comportarea acestora în condiţii de cultură să poată fi corelată cu
specificul habitatului natural.
Speciile analizate se pot grupa în două categorii distincte, funcţie de gradul în
care ele sunt cunoscute sau cultivate:
- specii care nu au fost abordate până în prezent ca plante cultivate în scop
ornamental;
- specii care figurează în literatură ca potenţial ornamentale, dar cărora nu li
s-au stabilit tehnologii concrete de cultivare şi nu au fost promovate în sortimentul
de plante cultivate în România.
Multe dintre aceste specii au o rusticitate mare, iar prin lucrări de selecţie, la
unele dintre ele, se pot obţine cultivare care îşi pot găsi locul în amenajările
peisagiste sau în alte scopuri ornamentale.
Observaţiile şi comparaţiile efectuate permanent au avut în vedere nu numai
gradul de adaptabilitate al plantelor şi şansa lor de supravieţuire în condiţiile noi de
3
2007-2013
cultură, ci şi modul în care îşi păstrează însuşirile decorative, fără a fi deteriorate sau
diminuate, în vederea stabilirii taxonilor ce corespund obiectivelor proiectului.
Au fost luate în studiu specii selectate din materialul biologic existent din anul
2009 (Aconitum degenii, Allium ursinum, Anthemis tinctoria, Artemisia annua,
Asarum europaeum, Athyrium felix-femina, Bupleurum rotundifolium, Centaurea
phrygia, Dianthus armeria, Dianthus giganteus, Gentiana asclepiadea, Hypericum
elegans, Hypericum perforatum, Lilium martagon, Malva sylvestris, Parnassia
palustris, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum officinalis,
Scabiosa columbaria, Staphylea pinnata, Thymus pulegioides, Trifolium repens,
Trollius europaeus, Xeranthemum cylindraceum) şi specii aduse în 2010 în vederea
completării bazei de lucru (Anthericum liliago, Campanula glomerata, Campanula
persicifolia, Digitalis gradiflora, Gentiana cruciata, Gladiolus imbricatus, Glycyrrhiza
echinata, Lithospermum purpureocaeruleum, Sempervivum sobolifera, Telekia
speciosa, Thymus serpillum).
Observaţiile fenologice şi caracteristicile biometrice înregistrate până în
această etapă la speciile aflate în colecţii au fost corelate pe toată perioada de
creştere şi dezvoltare a plantelor, astfel încât, după un ciclu experimental de 2-3 ani
să poată fi recomandate speciile care corespund cel mai bine obiectivelor propuse.
Recoltarea seminţelor s-a efectuat de pe elite marcate pe fiecare specie, selecţia şi
stabilizarea caracterelor dorite fiind de o importanţă deosebită în uniformizarea
materialului biologic. Elitele din materialul biologic studiat în anul 2010 răspund
obiectvului general al proiectului şi obiectivelor specifice, selecţia fiind făcută după
urmatoarele caractere: talia, portul, aspectul general al plantei, culoarea plantei şi a
florilor, capacitatea de înflorire simultană, durata de înflorire, timpurietate înfloririi,
mărimea florilor/inflorescenţelor etc.
În cadrul etapei 3/2010 s-a studiat micropropagarea şi multiplicarea “in vitro”
la unele dintre speciile aduse în cultură, folosind diferite metode de iniţiere a
culturilor şi compoziţii ale mediilor de cultură. Rezultatele s-au concretizat în
aclimatizarea plantelor obţinute in vitro la Hypericum perforatum. La o parte dintre
specii (Lilium martagon, Glycyrrhiza echinata, Lithospermum purpureocaeruleum) s-
a ajuns la faze intermediare, urmând să se definitiveze protocolul de înmulţire în
etapa următoare, iar la altele (Allium ursinum, Trollius europaeus) metodele aplicate
nu au dat rezultate, ceea ce presupune testarea altor variante de lucru.
Un obiectiv important al etapei a 3-a a fost şi acela referitor la realizarea
materialelor textile cu proprităţi biodegradabile şi proiectarea anumitor tipuri de
ţesături care îşi pot găsi utilitatea în tehnologia de cultivare a plantelor. În etapa
precendetă au fost confecţionate benzi textile care au fost folosite ca suport pentru
seminţe. În 2010 s-a încercat şi aplicarea unor tratamente speciale (cu UV) la firele
de polipropilenă, cu scopul reducerii perioadei de degradare, ţinând cont de faptul că
literatura de specialitate menţionează astfel de procedee.
Din acest an s-a iniţiat şi activitatea de păstrarea rezervelor de germoplasmă
prin tehnica de crioconservare, cu aplicabilitate directă la speciile care fac obiectul de
studiu al proiectului. În etapa următoare vor fi efectuate observaţii privind
supravieţuirea materialului biologic supus crioconservării şi vor fi elaborate soluţiile
corespunzătoare rezultatelor obţinute.
Activităţile suport au asigurat coordonarea activităţii din parteneriat prin
discutarea proiectului cu reprezentanţii consorţiului şi valorificarea rezultatelor
parţiale ale etapei prin elaborarea raportului de activitate şi publicarea de lucrări
ştiinţifice.
4
2007-2013
IV. REZULTATE OBŢINUTE

4.1. Analiza activităţii din etapa a II-a. Pregătirea
programului de lucru din etapa a III-a
Coordonatorul de proiect, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară
Iaşi, a convocat în luna iunie 2010, după semnarea actului adiţional de desfăşurare a
activităţii din 2010 pe credite de angajament, reprezentanţii celor patru instituţii
partenere (Universitatea Bucureşti, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, Staţiunea de
Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, Societatea Comercială “PLASTPROD”
Iaşi) la o întâlnire de lucru privind discutarea concretă a modului de realizare a
obiectivelor prevăzute şi a modului de desfăşurare a activităţilor din etapa a 3-a.
A fost prezentată sinteza a studiilor şi cercetărilor efectuate în etapele anterioare,
cu concluziile ce au reieşit din raportarea fiecarui partener.
În etapa a 2-a a proiectului, etapă intitulată „Colectarea, stocarea, înmulţirea
şi studiul taxonilor”, s-a urmărit, în principal, colectarea, stocarea, înmulţirea şi
studiul speciilor de plante cu calităţi ornamentale din flora spontană, precum şi
iniţierea unor studii privind realizarea materialelor textile prin ţesere şi testarea
modalităţilor de utilizare în tehnologia de cultură a plantelor. Principalele activităţi
desfăşurate de partenerii proiectului au fost: determinarea în teren a taxonilor şi
procurarea materialului de înmulţire; alegerea amplasamentelor de cultură şi
înfiinţarea câmpurilor experimentale; realizarea materialelor textile prin ţesere;
procurarea materialelor de înmulţire; micropropagarea şi multiplicarea in vitro a
speciilor cu valoare decorativă (cercetări preliminare); studiul structurii morfo-
anatomice a taxonilor cultivaţi; studii şi analize biochimice şi de biologie moleculară
şi celulară; elaborare raport activitate şi articipărea la diverse manifestări ştiinţifice.
Pentru realizarea acestor activitaţi s-au efectuat deplasări pe teren în vederea
procurării materialului biologic pentru înfiinţarea câmpurilor experimentale şi
realizării de observaţii fenologice asupra speciilor luate în studiu. Funcţie de
particularităţile morfologice şi biologice ale plantelor care au fost aduse în câmpurile
experimentale, s-a încercat a se stabili cele mai eficiente metode de înmulţire,
capabile să asigure obţinerea unui număr suficient de exemplare. Observaţiile şi
determinările efectuate permanent au avut în vedere nu numai gradul de
adaptabilitate al plantelor şi şansa lor de supravieţuire în condiţiile noi de cultură, ci
şi modul în care îşi păstrează însuşirile decorative, fără a fi deteriorate sau
diminuate.
De asemenea, au fost realizate studii morfo-anatomice la nivelul diferitelor
organe ale plantelor, pentru a se stabili eventualele modificări structurale
determinate de schimbarea mediului de viaţă. În vederea cercetării din punct de
vedere histo-anatomic, materialul reprezentat de organele vegetative (subterane şi
supraterane) ale speciilor menţionate mai sus a trecut prin următoarele etape: fixare
şi conservare, secţionare, îndepărtarea conţinutului celular, colorarea secţiunilor,
realizarea preparatelor permanente şi valorificarea acestora. După preparatele astfel
obţinute s-au realizat fotografii color la microscopul fotonic OPTIKA, cu cameră foto
digitală Canon A540.
Realizarea materialelor textile cu proprităţi biodegradabile şi proiectarea
anumitor tipuri de ţesături care îşi pot găsi utilitatea în tehnologia de cultivare a
plantelor a fost activitatea concretizată prin confecţionarea unor benzi textile care au
fost folosite ca suport pentru seminţe.
La unii taxoni (Centaurea phrygia, Dianthus armeria, Allium ursinum) au fost
efectuate investigaţii cariologice, în scopul clarificării unor aspecte privind numărul
5
2007-2013
cromosomilor acestor specii. Datele obţinute au fost comparate cu informaţiilor
existente în literatura de specialitate.
S-a discutat concret modul de derularea a activităţilor din etapa a 3-a, astfel încât,
observaţiile şi determinările să se desfăşoare corelat între punctele de lucru şi
panticipanţii la proiect, fiind necesară colaborarea între partenerii din consorţiu şi
permanenta legatură care să existe pe toată durata derulării cercetărilor.
Conform planului de activitate pentru etapa a 3-a, atribuţiile partenerilor din
consorţiu au fost stabilite astfel:
- Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi: evaluarea
viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în
cultură; micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” a speciilor spontane cu valoare
decorativă; identificarea şi studiul posibilelor modificări morfo-anatomice ale
taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare;
studii şi analize biochimice şi de biologie moleculară şi celulară; păstrarea rezervelor
de germoplasmă prin tehnica de crioconservare; elaborare raport de
activitate/experimentare, elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări
tehnico-ştiinţifice;
- Universitatea Bucureşti: evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a
caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură; micropropagarea şi multiplicarea
“in vitro” a speciilor spontane cu valoare decorativă; identificarea şi studiul
posibilelor modificări morfo-anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea
decorativă şi capacitatea de adaptare; studii şi analize biochimice şi de biologie
moleculară şi celulară; stabilirea gradului de degradare a materialelor textile ţesute;
păstrarea rezervelor de germoplasmă prin tehnica de crioconservare; elaborare
raport de activitate/experimentare, elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la
manifestări tehnico-ştiinţifice.
- Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi: evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi
a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură; micropropagarea şi
multiplicarea “in vitro” a speciilor spontane cu valoare decorativă; identificarea şi
studiul posibilelor modificări morfo-anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în
valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare; studii şi analize biochimice şi de
biologie moleculară şi celulară; stabilirea gradului de degradare a materialelor textile
ţesute; elaborare raport de activitate/experimentare, elaborare lucrări ştiinţifice şi
participări la manifestări tehnico-ştiinţifice.
- Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău: evaluarea
viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în
cultură; micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” a speciilor spontane cu valoare
decorativă; identificarea şi studiul posibilelor modificări morfo-anatomice ale
taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare;
studii şi analize biochimice şi de biologie moleculară şi celulară; stabilirea gradului de
degradare a materialelor textile ţesute; elaborare raport de
activitate/experimentare, elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări
tehnico-ştiinţifice.
- Societatea Comercială “PLASTPROD” Iaşi: stabilirea gradului de degradare a
materialelor textile ţesute; elaborare raport de activitate/experimentare, elaborare
lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări tehnico-ştiinţifice.
Modul de prezentare a rezultatelor din etapa a 2-a, programul concret de realizare a
activităţilor din etapa a 3-a şi discuţiile purtate la întâlnirea de lucru au avut ca obiectiv
ţintă reuşita, cel puţin parţială, a derulării studiilor şi cercetărilor propuse de proiect, în
condiţiile unei finanţări mult sub ceea ce a fost planificat.
6
2007-2013
4.2. Evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a

caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură
În contextul proiectului, biodiversitatea a fost analizată la nivelul speciilor

luate în cultură ca plante ornamentale, pentru a pune în evidenţă acele specii care
au certe însuşiri decorative şi care se pot înmulţi şi cultiva.
În anul 2010 s-au continuat studiile de colecţie, conform obiectivelor ţintă şi
activitaţilor etapei, la speciile selectate din materialul biologic existent şi studiat în
anul 2009 (Aconitum degenii, Allium ursinum, Anthemis tinctoria, Artemisia annua,
Asarum europaeum, Athyrium felix-femina, Bupleurum rotundifolium, Centaurea
phrygia, Dianthus armeria, Dianthus giganteus, Gentiana asclepiadea, Hypericum
elegans, Hypericum perforartum, Lilium martagon, Malva sylvestris, Parnassia
palustris, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum officinalis,
Scabiosa columbaria, Staphylea pinnata, Thymus pulegioides, Trifolium repens,
Trollius europaeus, Xeranthemum cylindraceum) şi la specii aduse în 2010 în
vederea completării bazei de lucru (Anthericum liliago, Campanula glomerata,
Campanula persicifolia, Digitalis gradiflora, Gentiana cruciata, Gladiolus imbricatus,
Glycyrrhiza echinata, Lithospermum purpureocaeruleum, Telekia speciosa, Thymus
serpillum, Sempervivum sobolifera).
Reluarea activităţii de colectare a taxonilor din arealele naturale s-a impus
datorită pierderii a 9 taxoni care nu au rezistat în condiţiile iernii 2009-2010
(Campanula trachelium, Cephalanthera longifolia, Centaurium erythraea, Hypericum
humifusum, Hypericum montanum, Melampirum bihariense, Orchis coriophora,
Orchis morio, Platanthera bifolia).
Toate speciile studiate sunt plante ierboase, încadrate după durata ciclului de
viaţă în două grupe principale:
- anuale: Anthemis tinctoria*, Artemisia annua, Bupleurum rotundifolium,
Dianthus armeria, Malva sylvestris*, Xeranthemum cylindraceum (*specii perene,
dar care se comportă bine ca anuale);
- perene: Aconitum degenii, Allium ursinum, Anthericum liliago, Asarum
europaeum, Athyrium felix-femina, Campanula glomerata, Campanula persicifolia,
Centaurea phrygia, Dianthus giganteus, Digitalis gradiflora, Gentiana asclepiadea,
Gentiana cruciata, Gladiolus imbricatus, Glycyrrhiza echinata, Hypericum elegans,
Hypericum perforatum, Lilium martagon, Lithospermum purpureocaeruleum,
Parnassia palustris, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum
officinalis, Scabiosa columbaria, Staphylea pinnata, Telekia speciosa, Thymus
serpillum, Thymus pulegioides, Trifolium repens, Trollius europaeus, Sempervivum
sobolifera.
Evaluarea materialului biologic, ţinând cont de acest criteriu de clasificare,
este importantă pentru stabilirea tehnologiei de cultură şi a capacităţii de iernare în
câmp.
Experimentările s-au efectuat în câmpurile de la USAMV Iaşi, SCDL Bacău şi
Grădina Botanică Iaşi.
Înfiinţarea culturilor experimentale din anul 2010 s-a realizat atât prin metode
vegetative (butaşi, divizare şi organe subterane), cât şi prin seminţe (cu producere
de răsad sau semănat direct), respectând epocile de semanăt şi repicat, dar mai
ales, condiţiile specifice de germinare ale seminţelor fiecărui taxon.
Colecţiile de plante au fost amplasate în câmp şi au fost dispuse în blocuri cu
variante suprapuse liniar etajat, fiecare variantă reprezentând o specie.
7
2007-2013
Plantarea în câmp a materialului biologic s-a realizat pe teren modelat în
brazde înălţate, cu lăţimea la coronament de 94 cm, plantându-se pe un rând sau
două pe brazdă, în funcţie de vigoarea speciei.
Lucrările de întreţinere efectuate în câmpul experimental au fost cele obişnuite
(praşile mecanice şi manuale, fertilizarea fazială, irigare) şi s-au adaptat condiţiilor
acestui an, caracterizat prin temperaturi ridicate o perioadă relativ mare, urmată de
precipitaţii abundente şi temperaturi mai scăzute.
Metodologia propusă pentru evaluarea taxonilor analizaţi a avut la bază:
- studii fenologice pentru cunoaşterea perioadei de vegetaţie, corelate cu
factorii agro-pedo-climatici;
- studii biometrice în vederea cunoaşterii indicilor de calitate;
- studii privind capacitatea de înmulţire a plantelor, pentru stabilirea
variantelor optime de multiplicare a materialului, ca principal scop în promovarea
taxonilor valoroşi.
Evaluarea fondului de germoplasmă s-a realizat prin observaţii fenologice,
determinări biometrice, de calitate (analiza expresiei fenotipice, utilizând indicii
structurali de morfologia plantei şi florilor, talia şi diametrul plantei, aspect,
compactitate, număr flori deschise simultan pe plantă etc.).
Evaluarea caracteristicilor agronomice s-a realizat prin determinări privind
răsărirea, creşterea, înflorirea, dezvoltarea şi morfogeneza florilor, selectându-se
fenotipuri care răspund cel mai bine celor două deziderate: plantă decorativă şi
adaptabilitate.
Evaluarea relaţiillor plantelor cu factori de mediu s-a efectuat prin observaţii
fenologice pentru stabilirea duratei perioadei de vegetaţie, a duratei fenofazelor în
condiţiile pedo-climatice de la Bacău şi Iaşi (rezistenţa la temperaturi scăzute şi
temperaturi excesive, rezistenţa la secetă şi exces de umiditate etc.).
Condiţiile meteorologice înregistrate la Iaşi în 2009-2010 (tab. 1-6) se
încadrează în valorile normale ale mediilor multianuale, dar se remarcă şi prin
excese care au influenţat rezistenţa plantelor în sezonul rece şi desfăşurarea
fenofazelor în perioada de vegetaţie. Astfel, media anuală a temperaturii aerului
înregistrează 10,90C (media multianuală a ultimilor 10 ani fiind de 10,50C), în
schimb, temperaturile minime absolute din aer au ajuns la -26,90C (ianuarie 2010),
iar minimele absolute la nivelul solului au fost de -290C în decembrie 2009 şi -34,90C
în ianuarie 2010 (cea mai scăzută din ultimii 20 ani).
Tabelul 1
0
Temperaturile medii lunare ( C)
Luna Media
Anul
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII anuală
2009 -1.5 1.0 3.8 11.8 16.5 21.0 23.1 21.2 17.6 11.0 6.6 -1.3 10.9
2010 -6.2 -1.1 4.3 10.8 16.9 20.5 22.9 23.3
Tabelul 2
Temperatura solului media lunară şi anuală (ºC)
Luna Media
Anul
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII anuală
2009 -2.9 1.3 4.6 15.9 22.3 26.6 30.1 27.0 17.8 10.8 6.1 -2.6 13.1
2010 -6.5 -1.3 4.8 12.5 19.9 23.9 27.3
8
2007-2013
Tabelul 3
Temperatura aerului –minima absolută (ºC)
Luna
Anul
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
2009 -12.2 -8.1 -6.5 2.2 6.1 10.9 12.7 10.7 6.3 -1.4 -3.0 -17.0
2010 -26.9 -13.1 -7.5 5.3 8 10.2 22.6 10.6
Tabelul 4
Temperatura solului –minima absolută–(ºC)
Luna
Anul
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
2009 -20.4 -10.0 -5.4 -2.2 1.2 9.2 12.2 10.9 3.0 -1.0 -3.2 -29.0
2010 -34.9 -16.0 -11.8 -1.6 7.5 5.6 12.2
Precipitaţiile căzute în 2009 însumează aproape 500 mm (tabelul 5), media

multianuală a ultimilor 10 ani fiind 566 mm. O situaţie aparte se constată în lunile
mai şi iunie din 2010, când cantitatea totală de precipitaţii a fost de 116,2 mm,
respectiv 142,9 mm, iar temperature medie la nivelul solului cu câteva grade mai
coborâtă decât în anul precedent.
Anul 2010 se caracterizează, de asemenea, prin valori mai scăzute ale
numărului orelor de insolaţie din perioada de vegetaţie (tabelul 6).
Tabelul 5
Precipitaţiile medii lunare şi anuale (mm)
Luna Total
Anul
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII anual
2009 49.0 54.9 25.3 2.8 32.3 57.4 63.3 42.1 16.1 89.5 3.8 57.2 493.7
2010 51.6 25.1 18.1 19.3 116.2 142.9 25.5 43.7 442.4
Tabelul 6
Insolaţia (ore)
Luna Total
Anul
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII anual
2009 70.4 74.2 121.7 254.7 256.4 237.0 295.6 274.7 203.3 111.4 75.0 38.0 2012.4
2010 75.5 81.2 185.3 197.2 224.2 202.0 281.6
9
2007-2013
Observaţiile fenologice efectuate în anul 2010 la speciile din colecţii, privind

epoca de semănat, răsărit, plantat, începutul înfloritului, perioada de înflorire sunt
prezentate în tabelul 7. La speciile care se pot înmulţi prin seminţe, deşi s-a optat să
se producă răsaduri, care au fost plantate în câmp după trecerea brumelor târzii de
primăvară (motivat în special prin cantitatea mică de seminţe disponibilă), totuşi, la
câteva specii, s-a efectuat semănatul direct la locul definitiv de cultivare, urmând ca
în anul 2011 să se experimenteze variante de cultivare, pentru a stabili la fiecare
specie care variantă este mai bună. Aceste date sunt importante în caracterizarea
materialului biologic luat în studiu şi pentru a se recomanda combinaţiile cele mai
bune în asigurarea unei eşalonari a înfloritului pe o perioadă cât mai lungă a anului.
Tabelul 7
Observaţiile fenologice efectuate in anul 2010 la speciile luate în studiu
Infiinţare
Durata de colecţie Inflorit Partea
Nr.
Specia viaţă (semanat/ (decada/ Portul decorativă
crt.
* plantat) luna) ***
**
1 Aconitum degenii perenă Ss/v III/06 tufă P, Fl
2 Allium ursinum perenă Ss/v I/05 tufă Fz, Fl,
3 Anthemis tinctoria anuală+ Ss/rasad II/05 tufă P, C, Fl, Flu
4 Anthericum liliago perenă V II/05 erect Fl
5 Artemisia annua anuală Ss/rasad II/06 erect P, C
6 Asarum europaeum perenă V I/03 erect Fz, Fl, Fr
7 Athyrium felix-femina perenă V - tufă P, Fz
8 Bupleurum rotundifolium anuală Ss/rasad II/06 tufă P, C, Fl
9 Campanula glomerata perenă V III/05 erect P, Fl
10 Campanula persicifolia pernă V II/06 erect P, Fl
11 Centaurea phrygia perenă Ss/v III/06 erec P, Fl
12 Dianthus armeria anuală Ss/ rasad II/06 tufă P, Fl
13 Dianthus giganteus perenă Ss/rasad I/06 erect P, C, Fl
14 Digitalis gradiflora perenă Ss/v II/06 erect P, Fl
15 Gentiana asclepiadea perenă Ss/v II/07 tufă P, C, Fl
16 Gentiana cruciata perenă Ss/v I/06 tufă P, C, Fl
17 Gladiolus imbricatus perenă V II/05 erect P, Fl
18 Glycyrrhiza echinata perenă Ss/v II/06 tufă P, C, Fl, Fr
19 Hypericum perforatum perenă Ss/rasad II/07 tufă P, C, Fl,
20 Hypericum elegans perenă Ss/V I/06 tufă P, C, Fl
21 Lilium martagon perenă V I/05 erect P, Fl
Lithospermum semirep
22 perenă Ss/v II/05 P, Fl
purpureocaeruleum ent
23 Malva sylvestris anuală Ss/rasad III/06 erect Fl
24 Parnassia palustris perenă Ss/v II/07 tufă Fl
25 Polygonatum latifolium perenă V/Ss I/05 tufă Fl, Fz
26 Polygonatum multiflorum perenă V/Ss I/05 tufă Fl, Fz
27 Polygonatum officinalis perenă V/Ss I/05 tufă Fl, Fz
28 Scabiosa columbaria perenă Ss/rasad I/06 erect Fl, Flu
29 Sempervivum sobolifera perenă V II/07 rozete P, Fz, Fl
30 Staphylea pinnata perenă V I/06 erect P, Fl
31 Telekia speciosa perenă Ss/v I/07 erect P, Fl
32 Thymus pulegioides perenă Ss/ răsad/v III/05 repent P, C, Fl
33 Thymus serpillum perenă Ss/v III/05 repent P, C, Fl
34 Trifolium repens perenă Ss/răsad III/05 repent C, Fl, Flu
35 Trollius europaeus perenă Ss/v I/07 tufă P, Fl
Xeranthemum
36 anuală Ss/răsad II/06 tufă C, Fl, Flu
cylindraceum
10
2007-2013
* Marea majoritate a speciilor produc sămânţă în primul an, iar în anii cu ierni călduroase pot
supravieţui peste iarnă (+);
**Ss-seminţe; Sd - seminţe prin diseminare; V - vegetativ;
***Decorează prin: P - port; C - culoarea întregii plante; Fz – frunze; Fl - culoarea florilor, Flu –
floare uscată, Fr - fructe.
Urmărindu-se perioada de decor, s-a observat că majoritatea speciilor

decorează în perioada iunie - septembrie, iar unele fie primăvara devreme (Asarum
europaeum, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum
officinale), fie până toamna târziu octombrie – noiembrie (Athyrium filix-femina,
Centaurea phrygia, Gentiana asclepiadea, Glycyrrhiza echinata, Sempervivum
sobolifera) prin port, flori sau fructe (tabelul 8).
Tabelul 8
Perioada de decor la speciile luate în studiu în anul 2010
Luna
III IV V VI VII VIII IX X IX
Specia
Aconitum degenii - - - x x x x - -
Allium ursinum - - x x - - - - -
Anthemis tinctoria - - x x x x x x -
Anthericum liliago - - x x x - - - -
Artemisia annua - - - x x x x x -
Asarum europaeum x x - - - - - - -
Athyrium filix-femina - x x x x x x x x
Bupleurum rotundifolium - - - x x x x x -
Campanula glomerata - - x x x x - - -
Campanula persicifolia - - - x x x x - -
Centaurea phrygia - - - x x x x x x
Dianthus armeria - - - x x - - - -
Dianthus giganteus - - - x x x x x x
Digitalis gradiflora - - - x x x - - -
Gentiana asclepiadea - - - - x x x x x
Gentiana cruciata - - - x x x x - -
Gladiolus imbricatus - - x x x - - - -
Glycyrrhiza echinata - - - x x x x x -
Hypericum perforatum - - - - x x x - -
Hypericum elegans - - - x x x - - -
Lilium martagon - - x x - - - - -
Lithospermum purpureocaeruleum - - x x x x x - -
Malva sylvestris - - - x x x x - -
Parnassia palustris - - - - x x x - -
Polygonatum latifolium - x x x - - - - -
Polygonatum multiflorum - x x x - - - - -
Polygonatum officinale - x x x - - - - -
Scabiosa columbaria - - - x x x x x x
Sempervivum sobolifera x x x x x x x x x
Staphylea pinnata - - x x x x x x -
Telekia speciosa - - - - x x x x -
11
2007-2013
Thymus pulegioides - - x x x x x - -
Thymus serpillum - - x x x x x x -
Trifolium repens - - x x x x x x x
Trollius europaeus - - - - x x x x -
Xeranthemum cylindraceum - - - x x x x x -
Datele cu privire la comportarea plantelor în condiţii de cultură, apreciată

după măsurătorile biometrice înregistrate la unele caractere (talia şi diametrul
plantei, caracteristicile de creştere şi dezvoltare) şi după unele însuşiri ornamentale
specifice (culoarea florilor şi a plantei) sunt prezentate în tabelul 9.
Tabelul 9
Carcatere morofologice şi decorative la speciile luate în studiu în anul
2010
Nr. Specia Talia Diame- Caracte- Coloritul Culoarea
crt. plantei trul ristici de plantei florilor
cm cm creştere
şi dezv.
1 Aconitum degenii 75-80 20-30 normală verde albastru
2 Allium ursinum 20-25 15-20 normală verde alb
3 Anthemis tinctoria 35-40 38-45 normală verde-deschis galben închis
4 Anthericum liliago 25-30 10-15 laxă verde alb
5 Artemisia annua 160-200 188-230 ramif put verde inchis nesemnific.
6 Asarum europaeum 5-10 5-10 normală verde brună
7 Athyrium filix-femina 65-70 20-25 normală verde închis -
8 Bupleurum rotundifolium 30-38 25-35 firavă verde gălbui galben sulf
9 Campanula glomerata 30-45 20-25 normală verde violet purpuriu
10 Campanula persicifolia 40-55 20-25 normală verde albastru violet
11 Centaurea phrygia 60-70 15-20 normală verde violet purpuriu
12 Dianthus armeria 20-25 10-15 laxă verde glauc roz
13 Dianthus giganteus 48-55 44-50 laxă verde pruinat roz lila
14 Digitalis gradiflora 50-70 30-35 normală verde galben
15 Gentiana asclepiadea 18-30 10-15 normală verde albastru
16 Gentiana cruciata 15-20 10-15 normală verde violet-albastru
17 Gladiolus imbricatus 30-45 10-20 normală verde purpurii
18 Glycyrrhiza echinata 65-100 50-80 normală verde inchis roz lila
19 Hypericum androaseumum 75-80 80-85 arbust, rap verde-lucios galben
20 Hypericum elegans 20-25 30-40 arbust, rap verde-lucios galben
21 Lilium martagon 50-60 10-15 laxă verde flori nuţante, roz
cu puncte purpurii
22 Lithospermum 20-40 20-40 laxă verde roşu purpuriu,
purpureocaeruleum apoi albastru
23 Malva sylvestris 60-65 50-55 rapidă verde ciclamen in
24 Parnassia palustris 15-18 10-15 normală verde alb
25 Polygonatum latifolium 25-30 20-25 normală verde alb
26 Polygonatum multiflorum 28-30 20-25 normală verde alb-verziu
27 Polygonatum officinale 25-27 25-27 normală verde alb
28 Scabiosa columbaria 55-65 45-55 laxă verde pruinat bleu
29 Sempervivum sobolifera 10-15 10-15 normală verde alb gălbui
30 Staphylea pinnata 40-50 15-20 normală verde alb
31 Telekia speciosa 70-100 30-40 normală verde închis galben orange
32 Thymus pulegioides 10-15 15-20 laxă verde violet-lila
33 Thymus serpillum 10-15 25-35 laxă verde bleu-lila
34 Trifolium repens 10-15 18-20 normală verde închis alb
35 Trollius europaeus 40-50 20-30 normală verde galben limon
36 Xeranthemum cylindraceum 35-45 33-40 firavă verde argintiu roz
12
2007-2013
Majoritatea taxonilor din materialul biologic cultivat în anii 2009 şi 2010
răspund obiectivului general al proiectului şi obiectivelor specifice, selecţia fiind
făcută după următoarele caractere: talia plantei, portul, aspectul general al plantei,
culoarea plantei şi a florilor, durata lungă de înflorire, dar şi timpurietatea, mărimea
florilor şi a tijelor florale etc.
Fig. 1. Allium ursinum în câmpul experimental
a) b) c)
Fig. 2 Lilium martagon în câmpul experimental: a) plantă tânără; b) plantă cu flori;
c) plantă cu fructe.
13
2007-2013
Fig. 3. Polygonatum multiflorum Fig. 4. Polygonatum latifolium
Fig. 5. Identificarea şi recoltarea materialului din habitusul natural
a) Anthericum liliago b) Campanula glomerata c) Digitalis grandiflora
14
2007-2013
d) Gladiolus imbricatus e) Sempervivum sobolifera f) Telekia speciosa
g) Thymus serpillum
Fig. 6 (a-g). Speciile noi aduse în colecţie în 2010
Studiile întreprinse în 2010 au fost completate cu studii pedo-ecologice şi

pedo-biologice asupra calităţii resurselor de sol, efectuate în arealele de provenienţă
ale taxonilor aduşi în cultură, astfel încât, comportarea acestora în condiţii de cultură
să poată fi corelată cu specificul habitatului natural.
Rezultatele studiilor pedo-ecologice şi pedo-biologice asupra calităţii

resurselor de sol
În această etapă studiile eco-pedologice şi pedo-biologice s-au desfăşurat în
trei areale principale de provenienţă a speciilor: pădurea Dobrovăţ (Iaşi), pădurea
Bârnova (Iaşi) şi Balta Academiei Berheci (Vaslui), urmând ca în etapa a 4-a să fie
completate şi cu datele din celelalte locaţii de interes.
Cercetările pedo-ecologice şi pedo-biologice s-au desfăşurat în perioada de
vegetaţie din sezonul estival 2010 şi au avut ca scop analiza, în teren şi laborator, a
principalelor caracteristici de calitate şi fertilitate ale resurselor de sol, în context
ecologic zonal şi local prin intermediul studiului profilului de sol pe orizonturi
genetice; analizei cantitative şi calitative a factorilor şi determinanţilor ecologici prin
fişa de specific ecologic; analizei unor bio-indicatori de calitate şi fertilitate ai
potenţialului biotic (potenţialul de respiraţie, potenţialul celulozolitic), ai potenţialului
15
2007-2013
enzimatic al solului (potenţialul catalazic, zaharazic, ureazic şi al fosfatazei totale),
precum şi analiza unor indicatori pedobiologici sintetici calitativi (IPAV-Indicatorul
Potenţialului Activităţii Vitale, IPAE-Indicatorul Potenţialului Activităţii Enzimatice,
ISB-Indicatorul Sintetic Biologic, AD-Activitatea dehidrogenazică); analizei activităţii
biologice pe baza Diagnozei Pedo-Biologice (DIPEBIOS); analizei troficităţii efective
pe baza Diagnozei Eco-Pedologice a Troficităţii Efective a Resurselor de Sol
(DEPTERS)
Resursele de sol din staţionarele studiate, în funcţie de specificul ecologic
zonal şi local asigură, limitează sau stresează schimburile reciproce dintre sol,
component al biotopului şi biocenoze în cadrul unitar al ecosistemelor, prin
intermediul caracteristicilor fizice, mecanice, chimice şi biologice de calitate şi
fertilitate.
S-au studiat, analizat şi evaluat principalele valori cantitative ale
caracteristicilor care asigură fondul trofic al resurselor de sol din arealele interesate
în vederea evidenţierii modului de acţiune al fondului de calităţi, lipsuri şi excese pe
care îl au la dispoziţie resursele genetice vegetale care asigură biodiversitatea florei
spontane.
Evaluarea cantitativă şi calitativă a principalelor caracteristici ale fondului
trofic s-a efectuat prin intermediul fişelor matriciale de specific ecologic a solului
(tab. 10-12).
Aceste fişe tabelare s-au întocmit pe baza determinărilor în teren şi laborator,
analizând din punct de vedere cantitativ (prin 7 clase de mărime ecologică) şi din
punct de vedere calitativ (prin 5 clase de favorabilitate ecologică), principalii 20 de
factori şi determinanţi ecologici, climatici şi pedologici zonali şi locali din fiecare
staţionar de cercetare ecologică
Ecopedotopul forestier Dobrovăţ
-în clasa II, de mărime mică se încadrează: 2 factori ecologici climatici (precipitaţiile
estivale, umiditatea relativă a aerului estival), un factor ecologic negativ
(aciditatea/alcalitatea scăzută a soluţiei solului), 2 determinanţi pedoecologici
(porozitatea de aeraţie scăzută şi reacţia solului
- în clasele a III-a şi a IV-a de mărime mijlocie se încadrează majoritatea factorilor şi
determinanţilor ecologici
- în clasa V-a de mărime mare se încadrează 2 factori ecologici condiţie de spaţiu şi
timp (lungimea perioadei bioactive şi volumul edafic),precum şi temperatura medie
anuală ca factor ecologic climatic,
- în clasa E1, de mărime excesivă se încadrează consistenţa estivală dură a solului,
ca factor ecologic negativ, excesiv şi stresant.
Referitor la încadrarea celor 20 de factori şi determinanţi ecologici analizaţi în
cele 5 clase de favorabilitate ecologică, situaţia se prezintă după cum urmează:
- în clasa de favorabilitate foarte scăzută se încadrează 2 factori ecologici climatici
estivali (nivelul scăzut al precipitaţiilor estivale şi valoarea scăzută a nivelului
umidităţii aerului din sezonul estival), un factor ecologic negativ (consistenţa estivală
dură) şi un determinant ecologic (porozitatea de aeraţie scăzută);
- în clasa de favorabilitate mijlocie se încadrează majoritatea factorilor şi
determinanţilor ecologici;
- în clasa de favorabilitate ridicată se încadrează: reacţia solului, precipitaţiile medii
anuale şi regimul vânturilor;
- în clasa de favorabilitate foarte ridicată se încadrează: lungimea perioadei
bioactive, volumul edafic şi temperatura medie anuală;
Ecopedotopurile forestier şi praticol Bârnova
- în clasa II, de mărime mică se încadrează: 2 factori ecologici climatici (precipitaţiile
estivale, umiditatea relativă a aerului estival), un factor ecologic negativ
16
2007-2013
(aciditatea/alcalitatea scăzută a soluţiei solului), 2 determinanţi pedoecologici
(porozitatea de aeraţie scăzută şi reacţia solului;
- în clasa V-a de mărime mare se încadrează 2 factori ecologici condiţie de spaţiu şi
timp (lungimea perioadei bioactive şi volumul edafic),precum şi temperatura medie
anuală ca factor ecologic climatic;
ca factor ecologic negativ, excesiv şi stresant.
- în clasa de favorabilitate foarte scăzută se încadrează: 2 factori ecologici climatici
estivali (nivelul scăzut al precipitaţiilor estivale şi valoarea scăzută a nivelului
umidităţii aerului din sezonul estival), un factor ecologic negativ (consistenţa estivală
dură) şi un determinant ecologic (porozitatea de aeraţie scăzută);
- în clasa de favorabilitate mijlocie se încadrează majoritatea factorilor şi
- în clasa de favorabilitate ridicată se încadrează: precipitaţiile medii anuale şi
regimul vânturilor din amândouă staţionarele respectiv pentru ecosistemul praticol:
conţinutul de N, P, K, alcalitatea soluţiei solului, reacţia solului, gradul de saturaţie
cu baze, activitatea biologică, troficitatea potenţială;
- în clasa de favorabilitate foarte ridicată se încadrează: lungimea perioadei
bioactive, volumul edafic şi temperatura medie anuală pentru ambele staţionare.
Ecopedotopurile praticol şi forestier Balta Academiei Berheci-Vaslui
- în clasa II, de mărime mică se încadrează: un factor ecologic negativ
(aciditatea/alcalitatea scăzută a soluţiei solului), un determinant pedoecologic
(porozitatea de aeraţie scăzută) şi precipitaţiile estivale şi umiditatea relativă a
aerului estival;
- în clasa V-a de mărime mare se încadrează lungimea perioadei bioactive,precum şi
temperatura medie anuală ca factor ecologic climatic,conţinutul de Pşi K, ,gradul de
saturaţie cu baze,iar pentru staţionarul din pajişte:activitatea biologică,troficitatea
potenţială,conţinutul de azot
ca factor ecologic negativ, excesiv şi stresant şi textura fină ca determinant ecologic.
- în clasa de favorabilitate foarte scăzută se încadrează: un factor ecologic negativ
(consistenţa estivală dură)şi un determinant ecologic (porozitatea de aeraţie
scăzută)şi 2 factori climatici estivali
- în clasa de favorabilitate scăzută se încadrează: un determinant ecologic negativ
respectiv textura fină
- în clasa de favorabilitate mijlocie se încadrează: volumul edafic activitatea
biologică a solului((ecosistem forestier)indicatorul sintetic al troficităţii
potenţiale(ecosistem forestier) şi efective ai resurselor de sol, conţinutul de humus;
- în clasa de favorabilitate ridicată se încadrează: precipitaţiile medii anuale şi
regimul vânturilor, alcalitatea soluţiei solului, reacţia solului, gradul de saturaţie cu
baze, troficitatea potenţială, lungimea perioadei bioactive, conţinutul de fosfor mobil,
conţinutul de potasiu asimilabil, conţinutul de azot total, iar pentru ecosistemul
praticol: activitatea biologică şi troficitatea potenţială
17
2007-2013
- în clasa de favorabilitate foarte ridicată se încadrează: temperatura medie anuală
pentru ambele staţionare şi gradul de saturaţie cu baze
Analiza fişelor ecologice întocmite pentru staţionarele analizate arată că
majoritatea factorilor şi determinanţilor ecologici pedologici şi climatici se încadrează
din punct de vedere cantitativ în clase de mărime ecologică mijlocie şi de
favorabilitate ecologică mijlocie.
Se evidenţiază, ca stresanţi şi limitativi, unii factori şi determinanţi ecologici
climatici şi edafici fizico-mecanici, prin lipsă sau exces: seceta estivală excesivă şi
prelungită, textura fină, consistenţa estivală foarte dură, porozitatea de aeraţie
scăzută.
Deşi resursele naturale de sol au unele însuşiri chimice favorabile (reacţie slab
acidă spre moderat acidă, aprovizionare mijlocie cu humus, nutrienţi şi cu baze)
totuşi, principalele însuşiri fizico- mecanice sunt restrictive şi limitative pentru
troficitatea efectivă, cu efecte negative directe asupra structurii şi funcţionalităţii
biocenozelor.
Indicatori bio-pedologici de fertilitate şi calitate
Studiile efectuate urmăresc evidenţierea, pe baza analizelor de laborator, a
potenţialului fiziologic al solului (potenţiale de respiraţie şi de celulozoliză) şi a
potenţialului său enzimatic (potenţialul catalazic, zaharazic, ureazic şi fosfatazic
total), în condiţii ecologice zonale specifice.
Analiza unor indicatori bio-pedologici de calitate şi fertilitate (biotici şi
enzimatici) evidenţiază calitatea medie a fondului trofic al resurselor de sol doar în
primii 20 cm (orizontul de bioacumulare).
Pe adâncimea 20-40cm nivelul activităţii biologice scade semnificativ faţă de
suprafaţă, corelat cu regimul aero-hidric, textura solului şi contextul climatic estival.
Condiţiile ecologice zonale şi locale restrictive şi limitative din unele staţionare
de cercetare, cauzate, în principal, de porozitate de aeraţie scăzută, textură fină şi
consistenţa estivală a solului în stare uscată dură şi foarte dură, regim aerohidric
defectuos nu permit dezvoltarea unei activităţi normale a microflorei edafice
caracteristică reliefată de valorile scăzute sau submijlocii ale indicatorilor pedo-
biologici sintetici de calitate ai resurselor de sol (IPAV, IPAE şi ISB,dehidrogenază).
Indicatorul sintetic şi integrator al Diagnozei Pedo-Biologice a Resurselor de
Sol (DIPEBIOS) (tab. 13-15)
Analiza principalilor 10 indicatori de fertilitate şi calitate de natură biologică şi
evaluarea prin note evidenţiază global şi sintetic activitatea biologică din resursele
de sol studiate.
Ecopedotopul forestier Dobrovăţ-Iaşi: pe 0-20 cm un punctaj total de 48-54
puncte valorice ce caracterizează o activitate biologică mijlocie şi bună în cele 4
staţionare, iar pe 20-40cm un punctaj total de 24-32 puncte valorice ce
caracterizează o activitate biologică submijlocie.
Ecopedotopul forestier Bârnova-Iaşi: pe 0-20 cm un punctaj total de 47-67
puncte valorice în cele 6 staţionare, ce caracterizează o activitate biologică mijlocie
şi bună,iar pe 20-40cm un punctaj total de 31-39puncte valorice ce caracterizează o
activitate biologică submijlocie
Ecopedotopurile praticol şi forestier Balta Academiei-Berheci-Vaslui: pe 0-
20cm un punctaj total de 76-70 puncte valorice ce caracterizează o activitate
biologică bună, iar pe 20-40cm un punctaj total de 46-44 puncte valorice ce
caracterizează o activitate biologică mijlocie pentru cele 2 staţionare.
Indicatorul sintetic şi integrator al Diagnozei Eco-Pedologice a Troficităţii
Efective a Resurselor de Sol (DEPTERS) (tab. 16-18)
Analiza acestui indicator, prin însumarea notelor acordate pentru valorile
cantitative de la 10 factori şi determinanţi de specific ecologic (zonal şi local, climatic
18
2007-2013
şi pedologic), evidenţiază o troficitate efectivă medie spre bună în funcţie de
staţionarul analizat.
Ecopedotopul forestier Dobrovăţ-Iaşi: pe 0-20 cm un punctaj total de 56-62
puncte valorice ce caracterizează o troficitate efectivă mijlocie şi mare în cele 4
staţionare, iar pe 20-40 cm un punctaj total de 42-46 puncte valorice ce
caracterizează o troficitate efectivă mijlocie.
Ecopedotopul forestier Bârnova-Iaşi: pe 0-20cm un punctaj total de 49-63
puncte valorice în cele 6 staţionare, ce caracterizează o troficitate efectivă mare şi
mijlocie, iar pe 20-40cm un punctaj total de 44-49 puncte valorice ce caracterizează
o activitate biologică mijlocie.
Ecopedotopurile praticol şi forestier Balta Academiei-Berheci-Vaslui: pe 0-20
cm un punctaj total de 76-70 puncte valorice ce caracterizează o troficitate efectivă
mare, iar pe 20-40cm un punctaj total de 57-52 puncte valorice ce caracterizează o
troficitate efectivă mijlocie.
19
PROGRAMUL 4 “PARTENERIATE IN DOMENIILE PRIORITARE” 2007-2013
Tabelul 10
MATRICEA SPECIFICULUI ECOLOGIC ECOPEDOTOPULUI FORESTIER DOBROVĂŢ
FACTORI ŞI CLASE DE MARIME ECOLOGICĂ CLASE DE FAVORABILITATE
DETERMINANŢI ECOLOGICI ECOLOGICĂ
I II III IV V E1 E2 FS S M R FR
FACTORI DE CREŞTERE
Conţinutul de azot total (Nt) X X
Conţinutul de fosfor mobil (P2O5) X X
Conţinutul de potasiu asimilabil (K2O) X X
FACTORI ECOLOGICI CLIMATICI
Temperatura medie anuală (T) X X
Precipitaţii medii anuale (P) X X
Regimul vânturilor (V) X X
Precipitaţii estivale (Pe) X X
Umiditatea relativă a aerului estival X X
(Uer)
FACTORI ECOLOGICI SPAŢIU ŞI TIMP
Volumul edafic (Ve) X X
Lungimea perioadei bioactive (LPB) X X
FACTORI ECOLOGICI NEGATIVI
Alcalitatea/Aciditatea hidrolitică (Alc) X X
Consistenţa solului (Con) X X
DETERMINANŢI ECOLOGICI
Conţinutul de humus (Hum) X X
Textura solului (Tx) X X
Porozitatea de aeraţie (PA) X X
Reacţia solului (pH) X X
Gradul de saturaţie cu baze (V) X X
INDICATORI BIOLOGICI SINTETICI
Activitatea biologică (Bio) X X
INDICATORI PEDOLOGICI SINTETICI
Troficitatea potenţială (Tp) X X
Troficitatea efectivă (Te) X X
Legendă : X -Dobrovăţ
20
Tabelul 11
MATRICEA SPECIFICULUI ECOLOGIC A ECOPEDOTOPURILOR FORESTIER ŞI PRATICOL BÂRNOVA
FACTORI ŞI CLASE DE MARIME ECOLOGICĂ CLASE DE FAVORABILITATE ECOLOGICĂ
DETERMINANŢI ECOLOGICI I II III IV V E1 E2 FS S M R FR
Conţinutul de azot total (Nt) X ▲ X ▲
Conţinutul de fosfor mobil (P2O5) X ▲ X ▲
Conţinutul de potasiu asimilabil (K2O) X ▲ X ▲
Temperatura medie anuală (T) ▲X ▲X
Precipitaţii medii anuale (P) ▲X ▲X
Regimul vânturilor (V) ▲X ▲X
Precipitaţii estivale (Pe) ▲X ▲X
Umiditatea relativă a aerului estival (Uer) ▲X ▲X
Volumul edafic (Ve) ▲X ▲X
Lungimea perioadei bioactive (LPB) ▲X ▲X
Alcalitatea/Aciditatea hidrolitică (Alc) ▲ X X ▲
Consistenţa solului (Con) ▲X ▲ X
Conţinutul de humus (Hum) X ▲ X ▲
Textura solului (Tx) ▲X ▲X
Porozitatea de aeraţie (PA) ▲X ▲X
Reacţia solului (pH) X ▲ X ▲
Gradul de saturaţie cu baze (V) X ▲ X ▲
Activitatea biologică (Bio) X ▲ X ▲
Troficitatea potenţială (Tp) X ▲ X ▲
Troficitatea efectivă (Te) X ▲ ▲X
Legendă : X -Bârnova forestier ▲- Bârnova praticol
21
Tabelul 12
MATRICEA SPECIFICULUI ECOLOGIC ECOPEDOTOPURILOR FORESTIER ŞI PRATICOL BALTA ACADEMIEI-VASLUI
FACTORI ŞI CLASE DE MARIME ECOLOGICĂ CLASE DE FAVORABILITATE ECOLOGICĂ
DETERMINANŢI ECOLOGICI I II III IV V E1 E2 FS S M R FR
Conţinutul de azot total (Nt) • + +•
Conţinutul de fosfor mobil (P2O5) +• +•
Conţinutul de potasiu asimilabil (K2O) +• +•
Temperatura medie anuală (T) +• +•
Precipitaţii medii anuale (P) +• +•
Regimul vânturilor (V) +• +•
Precipitaţii estivale (Pe) +• +•
Umiditatea relativă a aerului estival (Uer) +• +•
Volumul edafic (Ve) +• +•
Lungimea perioadei bioactive (LPB) +• +•
Alcalitatea/Aciditatea hidrolitică (Alc) +• +•
Consistenţa solului (Con) +• +•
Conţinutul de humus (Hum) • + +•
Textura solului (Tx) +• +•
Porozitatea de aeraţie (PA) +• +•
Reacţia solului (pH) • +•
Gradul de saturaţie cu baze (V) +• +•
Activitatea biologică (Bio) • + • +
Troficitatea potenţială (Tp) • + • +
Troficitatea efectivă (Te) +• +•
Legendă : + Balta Academiei –Berheci-Vaslui-pajişte luncă(gleiosol cernic) • Balta Academiei-Berheci-Vaslui-pădure

stejar+frasin(gleiosol eutric)
22
Tabelul 13
Matricea Diagnozei Pedo-Biologice aResurselor de Sol (DIPEBIOS)- Pădure Dobrovăţ
Indicatori de fertilitate şi Ad. As. As. As. As.
calitate cm Polygonatum Polygonatum latifolia Polygonatum Allium
multiflorum officinale ursium
Respiraţie sol 0-20 28,41/6 24,35/6 27,14/6 20,56/6
mg CO2 20-40 14,13/4 12,06/4 13,62/4 11,31/4
Celulozoliza 0-20 24,08/4 20,57/4 18,81/4 15,14/4
%celuloză 20-40 11,35/2 10,11/2 9,43/2 7,63/2
Catalaza 0-20 247/4 234/4 228/4 205/4
cmc O2 20-40 121/2 117/2 113/2 101/2
Zaharaza 0-20 816/6 875/6 856/6 786/6
mg glucoză 20-40 401/4 431/4 423/4 354/2
Ureaza 0-20 13/6 11/6 10/4 8/4
mg NH4 20-40 7/4 6/4 5/2 4/2
Fosfataza totală 0-20 3,5/6 3,2/6 2,8/4 2,5/4
mg P 20-40 1,7/2 1,6/2 1,4/2 1,8/2
IPAV % 0-20 21,51/6 18,40/4 18,45/4 14,42/4
20-40 10,38/4 9,07/2 9,25/2 7,58/2
IPAE % 0-20 11,96/6 11,81/6 11,33/6 10,13/6
20-40 5,97/4 5,94/4 5,61/4 4,91/2
ISB % 0-20 16,73/4 15,10/4 14,89/4 12,28/4
20-40 8,17/2 7,50/2 7,43/2 6,24/2
Dehidrogenaza 0-20 14,15/6 16,04/6 13,56/6 16,83/6
mg formazan 20-40 6,31/4 7,01/4 5,86/4 6,54/4
DIPEBIOS 0-20 54/mijlocie 52/mijlocie 48/mijlocie 48/mijlocie
20-40 32/submijlocie 30/submijlocie 32/submijlocie 24/submijlocie
23
Tabelul 14
Matricea Diagnozei Pedo-Biologice aResurselor de Sol (DIPEBIOS)-Bârnova
Valori/note
Indicatori de Ad Pajişte Pajişte Pădure Intersecţie Pădure Pădure
fertilitate şi calitate cm Orchis elegans Lathyrus niger Campanula Lysimachia Lilium ferigi
patula punctata martagon
Respiraţie sol 0-20 42,13/8 48,41/10 33,51/8 38,21/8 31,82/8 23,56/6
mg CO2 20-40 20,07/6 23,34/6 17,01/6 18,85/6 14,43/4 15,21/6
Celulozoliza 0-20 30,41/6 33,51/6 24,14/4 26,16/6 20,71/4 18,51/4
%celuloză 20-40 13,36/2 15,63/4 11,56/2 13,42/2 12,82/2 10,31/2
Catalaza 0-20 330/6 372/8 296/6 321/6 313/6 281/4
cmc O2 20-40 160/4 181/4 154/4 166/4 158/4 142/2
Zaharaza 0-20 1105/8 607/4 916/6 1008/8 856/6 743/6
mg glucoză 20-40 511/4 271/2 454/4 483/4 421/4 366/4
Ureaza 0-20 20/8 24/9 16/7 18/8 15/6 13/5
mg NH4 20-40 9/4 11/4 8/4 9/4 7/3 6/3
Fosfataza totală 0-20 4,1/5 4,4/6 4,0/5 3,8/5 3,5/5 3,1/5
mg P 20-40 2,0/3 2,1/3 1,8/2 1,9/2 1,9/2 1,7/2
IPAV % 0-20 29,25/6 32,89/7 23,24/5 25,82/6 20,96/5 17,11/4
20-40 13,37/4 15,59/4 11,45/3 12,99/3 11,22/3 10,22/3
IPAE % 0-20 16,37/6 18,61/6 13,91/5 15,16/5 13,40/5 11,76/5
20-40 7,65/4 8,95/4 6,95/3 7,50/3 6,62/3 5,81/3
ISB % 0-20 22,81/5 25,75/5 18,57/4 20,49/5 17,18/4 14,43/3
20-40 10,51/3 12,27/3 9,20/2 10,24/3 8,92/2 8,01/2
Dehidrogenaza 0-20 17,24/6 18,36/6 13,81/5 15,56/5 16,61/6 14,48/5
mg formazan 20-40 8,11/5 8,42/4 6,36/3 7,14/3 7,93/4 6,48/3
DIPEBIOS 0-20 64/bună 67/bună 55/mijlocie 62/bună 55/mijlocie 47/mijlocie
20-40 39/submijlocie 38/submijlocie 33/submijlocie 34/submijlocie 31/submijlocie 32/submijlocie
24
Tabelul 15
Matricea Diagnozei Pedo-Biologice a Resurselor de Sol(DIPEBIOS)
Valori/note
Indicatori de Ad. Balta Academiei-Berheci-Vaslui
fertilitate şi calitate cm Pajişte luncă Pădure stejar-frasin
a resurselor de sol Gleiosol cernic Gleiosol eutric
Respiraţia solului 0-20 44,61/8 40,22/8
mg CO2 20-40 22,11/6 21,34/6
Celulozoliza 0-20 45,01/8 41,63/8
% celuloză degradată 20-40 23,42/6 21,82/6
Catalaza 0-20 431/8 411/8
cmc O2 20-40 206/4 186/4
Zaharaza 0-20 1216/8 1071/8
mg glucoză 20-40 586/4 522/4
Ureaza 0-20 18,42/8 15,36/6
mg NH4 20-40 8,74/4 7,21/4
Fosfataza totală 0-20 6,14/8 4,83/6
mg P 20-40 2,81/4 2,71/4
Indicele Potenţialului Activităţii 0-20 37,37/8 34,22/8
Vitale a Solului -IPAV % 20-40 19,08/4 18,02/4
Indicele Potenţialului Activităţii Enzimatice a 0-20 18,67/6 16,55/6
Solului-IPAE % 20-40 8,91/4 7,78/4
Indicele Biologic Sintetic-ISB % 0-20 28,02/6 25,38/6
20-40 13,99/4 12,90/4
Dehidrogenaza 0-20 23,14/8 20,61/6
mg formazan 20-40 11,83/6 10,11/4
Diagnoza Pedo-Biologică a Resurselor 0-20 76/bună 70/bună
de Sol-DIPEBIOS- 20-40 46/mijlocie 44/mijlocie
puncte/valoare
25
Tabelul 16
Matricea diagnozei ecopedologice a troficităţii efective a resurselor de sol (DEPTERS)-Dobrovăţ,Iaşi(valori/note)
Indicatori Ad. Dobrovăţ pădure Dobrovăţ pădure Dobrovăţ pădure Dobrovăţ pădure
cm Polygonatum Polygonatum latifolia Polygonatum Allium ursium
multiflorum officinale
0-20 32,8/8 33,3/8 34,5/8 33,7/8
Textura 20-40 36,7/6 35,1/6 38,2/6 37,6/6
0-20 dur/6 dur/6 dur/6 dur/6
Consistenţa. solului uscat 20-40 f.dur/4 f.dur/4 f.dur/4 f.dur/4
0-20 5,58/6 6,23/6 6,51/8 5,38/6
Reacţia solului 20-40 6,11/6 6.42/8 6,32/6 5,82/6
0-20 85/8 81/8 80/8 88/8
Grad saturaţie baze V % 20-40 78/6 86/8 75/6 77/6
0-20 3,041/4 3,342/6 3,164/6 2,943/4
Humus % 20-40 1,016/2 1,203/2 1,421/2 1,156/2
0-20 0,148/4 0,162/6 0,155/6 0,141/4
Azot total Nt % 20-40 0,075/2 0,086/2 0,073/2 0,068/2
Fosfor mobil ppm 0-20 20/6 28/6 24/6 25/6
20-40 24/6 31/6 30/6 38/8
0-20 142/6 158/6 170/6 161/6
Potasiu asimilabil. ppm 20-40 151/6 166/6 183/6 174/6
Porozitate de aeraţie PA % 0-20 13/4 14/4 11/4 10/4
20-40 9/2 8/2 6/2 5/2
Ind.Sintetic Biologic(ISB%) 0-20 16,73/4 15,10/4 14,89/4 12,28/4
20-40 8,17/2 7,50/2 7,43/2 6,24/2
DIAGNOZAECOPEDOLOGICĂ A 0-20 56/trof.ef.mijlocie 60/trof.ef.mijlocie 62/trof.ef.mare 56/trof.ef.mijlocie
TROFICITĂŢII EFECTIVE A 20-40 42/trof.ef.mijlocie 46/trof.ef.mijlocie 42/trof.ef.mijlocie 44/trof.ef.mijlocie
RESURSELOR DE SOL(DEPTERS)
26
Tabelul 17
Matricea diagnozei ecopedologice a troficităţii efective a resurselor de sol(DEPTERS) -Bârnova-Iaşi)(valori/note)
Indicatori Bârnova Bârnova Bârnova Bârnova Bârnova Bârnova
pajişte pajişte pădure Intersecţie pădure pădure
Orchis Lathyrus Campanula Lysimachia Lilium Ferigi
elegans niger patula punctata martagon
33,4/8 34,8/6 35,2/6 36,1/6 35,8/6 36,4/6

Textura 35,6/6 37,1/6 39,3/4 37,7/6 36,2/6 37,8/6
dur/6 dur/6 dur/6 dur/6 dur/6 dur/6
Consist. sol umed f.dur/2 f.dur/2 f.dur/2 f.dur/2 f.dur/2 f.dur/2
5,66/6 5,96/6 6,12/6 6,24/6 5,86/6 5,71/6
Reacţia sol 6,14/6 6,21/6 6,42/6 6,58/6 6,13/6 6,01/6
Grad saturaţie baze V 88/8 90/8 83/8 85/8 87/8 81/6
% 90/8 91/8 85/8 88/8 88/8 86/8
3,512/8 3,651/8 2,916/4 3,072/4 3,114/6 2,915/4
Humus % 1,123/2 1,242/2 0,811/2 0,861/2 0,942/2 0,543/2
0,175/6 0,184/6 0,145/4 0,154/6 0,168/6 0,135/4
Azot total Nt % 0,091/2 0,095/2 0,063/2 0,078/2 0,084/2 0,061/2
22/6 25/6 18/4 19/4 16/4 17/4
Fosfor mobil ppm 28/6 31/6 21/6 28/6 20/6 26/6
Potasiu asimil. ppm 175/6 188/8 135/6 142/6 125/4 148/6
186/8 195/8 174/6 161/6 153/6 150/6
Porozitate de aeraţie 11/4 10/4 13/4 12/4 11/4 12/4
PA % 5/2 6/2 7/2 5/2 5/2 6/2
Ind.Sintetic 22,81/5 25,75/5 18,57/4 20,49/5 17,18/4 14,43/3
Biologic(ISB%) 10,51/3 12,27/3 9,20/2 10,24/3 8,92/2 8,01/2
DIAGNOZA 63/trof.ef. 63/trof.ef.mare 52/trof.ef.mijl. 55/trof.ef.mijl. 54/trof.ef.mijl. 49/trof.ef.mijl.
ECOPEDOLOGICĂ A mare
TROFICIT. EFECTIVE 45/trof.ef. 45/trof.ef.mijl. 40/trof.ef.mijl. 45/trof.ef.mijl. 42/trof.ef.mijl. 42/trof.ef.mijl.
A SOLULUI mijl.
27
Tabelul 18
Matricea Diagnozei Eco-Pedologice a Troficităţii Efective a Resurselor de Sol(DEPTERS)
Valori/note
Indicatori de Ad. Balta Academiei-Berheci-Vaslui
calitate cm Pajişte luncă Pajişte luncă
ai resurselor de sol Gleiosol cernic Gleiosol cernic
Textura solului 0-20 40,5/4 42,3/4
20-40 44,6/2 45,2/2
Consistenţa estivală a solului uscat 0-20 f.dur/4 f.dur/4
20-40 f.dur/4 f.dur/4
Reacţia solului 0-20 7,21/10 6,86/10
20-40 6,83/10 6,56/8
Gradul de saturaţie cu baze V% 0-20 95/10 89/8
20-40 99/10 93/10
Humus % 0-20 8,21/8 7,16/8
20-40 5,63/6 3,62/5
Azot total Nt % 0-20 0,275/10 0,253/8
20-40 0,254/6 0,216/6
Fosfor mobil Pppm 0-20 68/10 73/10
20-40 56/6 51/6
Potasiu asimilabil Kppm 0-20 226/10 207/8
20-40 201/8 153/6
Porozitate de aeraţie PA % 0-20 10/4 11/4
20-40 8/2 9/2
Indicele Biologic Sintetic-ISB % 0-20 28,02/6 25,38/6
20-40 13,99/3 12,90/3
Diagnoza Eco-Pedologică a 0-20 76/trof.ef.mare 70/trof.ef.mare
Troficităţii Efective a Resurselor 20-40 57/trof.ef. mijlocie 52/trof.ef. mijlocie
de Sol-DEPTERS-
puncte/valoare
28
2007-2013
4.3. Micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” a speciilor

spontane cu valoare decorativă
Avantajele conferite de micropropagarea „in vitro”, comparativ cu metodele

clasice de propagare, au condus la utilizarea ei pe scară largă, atât în programele de
ameliorare, ca parte integrantă a cercetării fundamentale şi aplicative, cât şi în
activitatea de producţie.
Regenerarea plantelor „in vitro” se realizează în principal pe două căi
morfogenetice: organogeneza –formarea organelor unipolare şi embriogeneza
somatică – formarea structurilor bipolare, embrioni somatici ce deţin atât ţesut
meristematic apical cât şi radicular.
Regenerarea plantelor „in vitro” este dependentă de constituienţii anorganici şi
organici din mediu, ca şi de tipul explantului şi de specie. La cele mai multe specii
regenerarea cu succes a plantelor din calus sau direct din explant are loc după o
serie de subcultivări pe diferite medii de cultură şi într-o ordine precisă, fiind de cele
mai multe ori specifică fiecărei specii, varietăţi sau genotip. Factorii determinanţi
sunt combinarea concentraţiei în directă legătură cu volumul de mediu şi a
compoziţiei regulatorilor promotori sau retardanţi de creştere din mediu, starea
fiziologică, competenţa şi abilitatea celulară de a răspunde la factorii interni şi
externi, grupaţi generic sub denumirea de „reacţie morfogenetică”.
Metode şi tehnici de lucru utilizate
Datorită faptului că reacţia morfogenetică a explantelor la condiţiile de cultură
„in vitro” este cheia care conduce către un sistem de regenerare eficient, iar
controlul ei este unul dificil de realizat, în prezentul contract, pe parcursul tuturor
etapelor de micropropagare s-a monitorizat modul în care explantele răspund la
diferiţii factori de mediu.
Metodele de lucru utilizate sunt cele specifice organogenezei şi embriogenezei
somatice „in vitro” cu parcurgerea etapelor specifice tehnicii de lucru.
Etapa pregătitoare (Stadiul 0). Este etapa premergătoare oricărei
operaţiuni “in vitro”. Este etapa de stabilire a mediilor de cultură, a variantelor
experimentale, de pregătire a soluţiilor stoc, a mediilor de cultură, sterilizare
acestora etc.
Etapa de iniţiere (Stadiul I). O porţiune din ţesutul plantei (denumită
explant) este excizată de pe plantă, dezinfectată (îndepărtarea contaminanţilor
de pe suprafaţă) şi plasata pe un mediu de creştere. Un mediu tipi conţine săruri
minerale, zaharoză şi un agent de solidificare (de obicei agar). Obiectivul acestei
etape este obţinerea unei culturi aseptice.
Etapa de multiplicare (Stadiul II). Un explant aflat în perioada de creştere
poate fi dirijat să producă lăstari vegetativi prin includerea unei citokinine în
mediu. Tipul şi cantitatea de citokinină este dependentă de fiecare specie în
parte, existând diferenţe de reacţie morfogenetică chiar şi în cadrul aceleiaşi
specii.
Înrădăcinarea sau stadiul de pre-plantă (Stadiul III). Lăstarii pot fi
determinaţi să producă rădăcini prin includerea unei auxine în mediul de creştere.
Ca şi în cazul citokininelor, tipul şi cantitatea de auxină necesară diferă foarte
mult în funcţie de specie, varietate etc.
Aclimatizarea (Stadiul IV). Lăstarii înrădăcinaţi pot fi preluaţi din cultura de
ţesuturi asepetică şi plasaţi fie în cultură hidroponică, fie direct în sol. Această
etapa presupune un control atent al umidităţii deoarece plantele regenerate “in
vitro” sunt extrem de sensibile la uscare.
29
2007-2013
Micropropagarea “in vitro” la Hypericum perforatum L.
Cercetările din 2009 au stabilit protocolul de lucru pentru stadiile 0-II, iar cele
din 2010 pentru stadiile III şi IV ale organogenezei directe. Paralel cu continuarea
proceselor de regenerare a plantelor, s-a realizat repetarea experienţelor pentru a
verifica corectitudinea datelor obţinute, dar şi pentru o reevaluare a reacţiei
morfogenetice a explantelor.
a) Înrădăcinarea sau stadiul de pre-plantă (Stadiul III)
Rizogeneza este dependentă de numeroşi factori. În acest sens, pe lângă
factorii de mediu, factorii endogeni, cu precădere cel genetic, joacă un rol esenţial;
fitohormonii, sau mai exact auxinele (endogene sau exogene) exercită şi ele un rol
important. În plus, se presupune că bazipetal, prin plantă sunt translocate substanţe
cu acţiune benefică asupra capacităţii rizogene, substanţe produse fie în frunze
(substanţe produse în timpul fotosintezei), fie în tinerele frunzuliţe ale mugurilor
aflaţi în creştere activă, sau chiar în apexul plantelor. Din cercetările efectuate s-a
constatat că mugurii exercită o acţiune stimulatoare asupra rizogenezei primăvara şi
o inhibă iarna. De asemenea, frunzele senescente pot inhiba acest proces.
Dintre factorii hormonali, s-a observat, că cea mai mare influenţă stimulativă
o au auxinele, atât cele naturale, cât şi cele de sinteză. Mecanismul de acţiune al
auxinei, în special a celei exogene nu este total elucidată, însă se pare că auxinele,
în general, pot să anuleze represia genelor specific rizogene permiţând astfel
neoformarea de meristeme apte de rizogeneză.
Uneori însă, “in vitro” se produce o pierdere a capacităţii rizogene, mai ales ca
urmare a practicării unor repicări succesive. Se pune problema păstrării sau a
redobândirii, în caz de pierdere, a capacităţii rizogene. Factorii care condiţionează
menţinerea acesteia şi, mai ales, cei ce cauzează pierderea capacităţii rizogene sunt
în mică măsură cunoscuţi. Deseori, chiar aplicarea exogenă a unor tratamente cu
substanţe cu acţiune stimulatoare se dovedeşte ineficientă. În asemenea cazuri, sau
poate în toate situaţiile, la locul de origine al viitoarelor rădăcini se află un complex
de factori în care se presupune existenţa a cel puţin trei elemente constitutive, şi
anume:
1. – un factor biochimic, încă necunoscut, mobil, care migrează polarizat în
plantă, factor sintetizat de către frunzele expuse la lumină;
2. – prezenţa auxinei (native sau a unui aport de auxină exogenă);
3.- existenţa – în unele celule – a unui factor capabil să realizeze fixarea şi
combinarea primilor doi factori enunţaţi. Un astfel de factor mediator, ar putea fi o
enzimă (de tip polifenoloxidazic), localizată fie în celulele periciclului, fie în cele de
cambiu, ori în celulele de felogen.
Lumina poate exercita un efect pozitiv asupra rizogenezei, dar numai la o
intensitate slabă, sau în urma unei perioade scurte de acţiune (600 de lx, mai puţin
de o oră pe zi).
Temperatura optimă pentru rizogeneză este cea de 26ºC. Uneori însă se
recomandă practicarea unor alternanţe între temperatură scăzută (între 15ºC şi 5ºC)
şi ridicată, în prezenţa luminii, a auxinii şi a unui mediu bogat în glucide.
Oxigenarea (aerarea) zonei unde urmează să se producă rizogeneza, pH-ul,
umiditatea, rezervele energetice endogene stimulează sau chiar condiţionează (în
unele cazuri) rizogeneza. În afara celor arătate, nu trebuie scăpat din vedere şi
faptul că, factorul genetic (gen, specie, soi) joacă un rol determinant în aptitudinea
rizogenă a unor explante. În unele cazuri, manifestarea rizogenezei şi amplitudinea
acesteia depind şi de calitatea explantelor, respectiv de conformaţia şi mărimea
30
2007-2013
acestora, de vârsta plantei donatoare, de numărul de subculturi practicate în
antecedenţă, de gradul de senescenţă al plantelor mamă ori a explantelor etc.
b) Aclimatizarea (Stadiul IV)
Structura şi fiziologia plantelor micropropagate extrem de afectată de
numeroasele condiţii de cultură tipice pentru mediul “in vitro” determină şi abilitatea
lor de a tranzita perioada de aclimatizare la condiţiile “ex vitro”. Consecinţele
nefavorabile ale mediului de cultură “in vitro” asupra dezvoltării plantelor pot fi
evitate prin modificarea micro-mediului de viaţă “in vitro” spre unul mai asemănător
condiţiilor “ex vitro”. Prin eliminarea anomaliilor menţionate mai sus pe cale
schimbării micro-ambientului “in vitro” abilitatea plantelor micropropagate “in vitro”
de a supravieţui după transplantarea “ex vitro” este mult îmbunătăţită.
Plantele “in vitro” sunt recunoscute a avea o capacitate fotosintetică limitată,
necesitând o sursă de zaharoză care le serveşte ca sursă de energie şi anumite
niveluri specifice de nutrienţi şi regulatori de creştere. Pe perioada transplantării este
absolut necesară menţinerea unui mediu fizic controlat din punctul de vedere al
iradierii, schimburilor de gaze şi umidităţii relative. Literatura de specialitate prezintă
o metodă de aclimatizare, direct pe substratul de sol, în ghivece.
Factorii care trebuie luaţi în considerare ca fiind dăunători sunt infecţiile şi
uscarea. Sterilizarea amestecului folosit la transplantare elimină pericolul de infecţie
astfel că evitarea uscării plantelor rămâne cea mai serioasă problemă. După
transplantare se remarcă o pierdere excesivă de apă. Rădăcinile nou formate
prezintă legături slabe la sistemul vascular principal al lăstarului. O astfel de
structură nu are nici o consecinţă “in vitro”, datorită umidităţii ridicate, dar
sensibilizează plăntuţa la pierderile de apă după transplantare. Şocul de
transplantare duce la ofilirea vârfului şi moartea plantei.
În perioada de aclimatizare, noile plăntuţe abia transplantate, sunt supuse la
o umiditate ridicată la început şi apoi redusă treptat, timp de 2-3 săptămâni. Se
folosesc instalaţii de ceaţă intermitentă şi acoperire cu pungi de plastic, individuale
sau colective, timp de o săptămână şi apoi se înlătură pentru 5-6 ore pe zi. Pungile
se înlătură complet numai când plantele nu se mai ofilesc când se lasă descoperite.
Rezultate obţinute
După iniţierea proceselor regenerative, explantele au fost repasate pe diferite
medii de cultură derivate de la mediul de bază Murashige – Skoog - MS (1962),
adiţionat cu diferite concentraţii de fitohormoni exogeni (tabelul 19).
Tabelul 19
Mediile de cultură utilizate pentru multiplicarea rapidă a lăstarilor (Stadiul II)
COMPONENTE R1 R2 R3 R4 R5
MACROELEMENTE MS MS MS MS MS
MICROELEMENTE MS MS MS MS MS
VITAMINE B5 B5 B5 B5 B5
BAP 5 mg/l 3 mg/l 5 mg/l - 3 mg/l
KINETINĂ - - - 5 mg/l -
NAA 1 mg/l 1 mg/l 1 mg/l - -
IAA - - - 1 mg/l -
IBA - - - - 1 mg/l
GA3 - - 0,1 mg/l - -
ZAHAROZĂ 3% 3% 3% 3% 3%
Agar 8‰ 8‰ 8‰ 8‰ 8‰
pH 5,8 5,8 5,8 5,8 5,8
31
2007-2013
Pe variantele de mediu R1, R2 şi R3 reacţia morfogenetică a explantelor a
urmat calea organogenezei directe, conducând la formarea de lăstari. Varianta de
mediu R4, caracterizată prin prezenţa kinetinei şi a IAA, a determinat obţinerea unui
număr de aproximativ 67 de lăstari, demonstrând o influenţă mult mai slabă a
kinetinei asupra proceselor regenerative „in vitro”. Varianta R5, care conţine BAP şi
IBA, a determinat formarea unui număr de 151 de lăstari, valoare apropiată cu cea
obţinută în cazul variantelor de mediu R1, R2 şi R3. Diferenţa majoră între acestea
este dată de faptul că în cazul variantei R4, combinaţia BAP-ului cu IBA, în calitate
de auxină, nu permite formarea sistemului radicular.
Subcultivarea lăstarilor pe medii de cultură proaspete s-a realizat la un
interval de 15 zile, pe parcursul a 90 de zile (fig. 7).
Fig. 7. Lăstari de Hypericum perforatum L. pe diferite variante de mediu
Pe toate variantele de mediu de regenerare utilizate reacţia morfogenetică a

lăstarilor a fost bună, observându-se apariţia de noi lăstari la baza lăstarului iniţial
(fig. 8).
Fig. 8. Neoformarea lăstarilor la baza lăstarului iniţial

32
2007-2013
Totuşi, în cazul variantei de mediu R3, prezenţa giberelinei GA3 a determinat

o reacţie de vitrificare a lăstarilor, o parte din aceştia devenind casanţi, improprii
pentru parcurgerea următoarelor etape de multiplicare (fapt exprimat prin numărul
mai mic de lăstari regeneraţi pe această variantă de mediu).
Asocierea citokininelor cu auxinele în propoţii egale conduce la dezvoltarea de
calus, cale improprie pentru multiplicare, mai ales dacă această multiplicare se
realizează în scopul prezervării zestrei genetice iniţiale.
Realizarea unei proporţii favorabile citokininelor determină însă potenţarea
efectelor citokininei. Astfel, cea mai bună variantă de multiplicare este reprezentată
prin varianta R1, în care a fost asociată citokinina BAP cu NAA, în combinaţie de 5:1.
Aceşti lăstari (care nu prezintă un sistem radicular), necesită parcurgerea
stadiilor III şi IV şi au fost repasaţi pe medii de cultură adecvate care să permită
atât dezvoltarea meristemelor radiculare, cât şi favorizarea creşterii sistemului foliar
(tabelul 20, fig. 9).
Tabelul 20
Mediile de cultură utilizate pentru înrădăcinarea lăstarilor obţinuţi prin

organogeneză directă (Stadiul III)
COMPONENTE M1 M2 M3 M4 M5
MACROELEMENTE MS MS MS MS MS
MICROELEMENTE MS MS MS MS MS
VITAMINE B5 B5 B5 B5 B5
NAA 0,8 mg/l 0,7 mg/l 0,6 mg/l - -
IAA - - - 0,6 mg/l -
IBA - - - - 0,6 mg/l
ZAHAROZĂ 3% 3% 3% 3% 3%
Agar 8‰ 8‰ 8‰ 8‰ 8‰
Observaţiile efectuate până în prezent, referitoare la efectul benefic pe care îl

are auxina NAA asupra proceselor de rizogeneză, ne-au îndreptat către testarea
graduală a concentraţiei acesteia, în 3 dintre variantele de medii de înrădăcinare, în
timp ce IAA şi IBA au fost utilizate doar în cantitate de 0,6 mg/l. Numărul lăstarilor
care au format rădăcini pe aceste medii de cultură sunt prezentate în tabelul 21.
.
Fig. 9. Aspecte generale privind stadiul de înrădăcinare a lăstarilor de Hypericum
perforatum.
33
2007-2013
Tabelul 21
Reacţia morfogenetică a lăstarilor pe variantele de mediu de înrădăcinare testate
Nr. crt. Varianta de Numărul de Nr. de lăstari
% înrădăcinare
mediu lăstari repasaţi înrădăcinaţi
1. M1 109 91 83,48
2. M2 123 104 84,55
3. M3 151 143 94,7
4. M4 114 73 64,03
5. M5 98 52 53,06
Dintre cele 5 variante de mediu testate, cea mai bună reacţie de răspuns a
fost observată în cazul variantei M3, care este caracterizată prin prezenţa auxinei
NAA în cantitate de 0,6 mg/l. Variantele M1 şi M2, deşi au determinat formarea
rădăcinilor în proporţie destul de mare (83,48%, respectiv 84,55%) nu au reuşit să
atingă pragul de 94,7%% (proporţie realizată de varianta M3). Mai mult, se observă
din datele prezentate în tabelul 21, precum şi în figura 10 că, în cazul celorlalte
variante de mediu testate, caracterizate prin prezenţa auxinelor IAA şi IBA,
rezultatele sunt mult inferioare: 64,03 % pentru varianta M4 (IAA – 0,6 mg/l) şi
53,06% pentru varianta M5 (IBA – 0,6 mg/l).
160
140
120
100
M1
80 M2
M3
60 M4
M5
40
20
0
Numărul de lăstari Nr. de lăstari % înrădăcinare
repasaţi înrădăcinaţi
Fig. 10. Reprezentarea schematică a randamentului de înrădăcinare la lăstarii de

Hypericum cultivaţi in vitro
Pe măsură ce plantele au format rădăcini, ele au fost scoase cu grijă din

flacoanele de cultură, pentru a nu leza vârful vegetativ sau meristemul radicular, şi
trecute în sistem de cultură hidroponică pentru adaptarea treptată a condiţiile
mediului înconjurător. Pentru evitarea deshidratării frunzelor prin evapotranspiraţie
plantulele s-au acoperit timp de trei zile cu folie transparentă, după care se
dezvelesc progresiv.
După aproximativ 10 – 14 zile, plantele erau complet adaptate şi au putut fi
trecute pe substrat nutritiv de pământ. În momentul trecerii la cultură asupra
plantelor au fost efectuate măsurători biometrice, urmând ca aceste măsurători să
34
2007-2013
fie continuate la intervale periodice de timp (în momentul trecerii pe substrat de
pământ, după o lună de la trecerea pe substrat, două luni etc.). Datele biometrice
(pentru 10 plante de pe fiecare mediu de regenerare) sunt prezentate în tabelul 22.
Tabelul 22
Măsurători biometrice asupra plantelor regenerate pe variantele de mediu
care au determinat regenerarea celui mai mare număr de lăstari
Varianta Lungime lăstari Lungime rădăcină
de mediu
R1 6.9 2.2
7.8 3.5
8 3.5
6.8 3.1
6.6 2.5
6.6 3.5
6.5 2.3
6.9 3.0
7.1 2.9
7.5 3.4
Media 7.1 3.0
R2 6.2 1.9
7.1 2.8
9.0 3.1
8.5 2.9
7.8 3.5
8.5 3.0
7.5 2.9
7.8 3.5
7.6 3.5
7.1 3.1
Media 7.7 3.0
R3 8.0 3.0
7.9 3.1
6.9 2.8
7.8 3.2
8.2 3.3
7.6 2.9
8.5 3.5
8.2 3.2
8.0 3.2
7.5 2.4
Media 7.8 3.0
Analiza datelor rezultate în urma măsurătorilor biometrice pe plantele obţinute

“in vitro” au demonstrat faptul că utilizarea acestor tipuri de explante şi dirijarea
regenerării “in vitro” prin organogeneză directă prin intermediul regulatorilor de
creştere a condus la regenerarea de plante uniforme din punct de vedere morfologic.
CONCLUZII PRIVIND INCADRAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN

OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI ŞI ÎN OBIECTIVUL ETAPEI
Datele prezentate în raportul de cercetare arată faptul că lucrările de
cercetare efectuate, precum şi rezultatele obţinute până în prezent sunt în deplină
concordanţă cu obiectivul general al proiectului, precum şi al prezentei etapei.
35
2007-2013
Astfel, au fost testate condiţiile experimentale de iniţiere, incubare şi
regenerare „in vitro” a genotipurilor valoroase selecţionate, compoziţia adecvată a
mediilor de cultură, şi au fost regenerate plante. În urma cercetărilor efectuate s-au
stabilit condiţiile optime de creştere şi de incubare a culturilor, atât pentru
organogeneză, cât şi embriogeneză directă: menţinerea culturilor în camere de
creştere climatizate, în condiţii de fotoperioadă 16 ore lumină/8 ore întuneric, la o
intensitate luminoasă de 3000 de lx şi o temperatură de 25ºC +/- 1ºC. Compoziţia
optimă a mediilor de cultură este reprezentată prin soluţia de săruri minerale
nutritive (macro şi microelemente) Murashige-Skoog, 1962 la care se adaugă soluţia
de vitamine B5 (Gamborg, 1968), zaharoza – 30% şi agarul 8‰. pH-ul optim al
mediul este 5,8.
Pe variantele de mediu R1, R2 şi R3 reacţia morfogenetică a explantelor a
urmat calea organogenezei directe, conducând la formarea de lăstari. Varianta de
mediu R4, caracterizată prin prezenţa kinetinei şi a IAA determină obţinerea unui
număr de aproximativ 67 de lăstari, demonstrând o influenţă mult mai slabă a
kinetinei asupra proceselor regenerative „in vitro”. Varianta R5 conţine BAP şi IBA şi
a determinat formarea unui număr de 151 de lăstari, valoare apropiată cu cea
obţinută în cazul variantelor de mediu R1, R2 şi R3.
Dintre cele 5 variante de mediu de înrădăcinare testate, cea mai bună reacţie
de răspuns a fost observată în cazul variantei M3, care este caracterizată prin
prezenţa auxinei NAA în cantitate de 0,6 mg/l. Variantele M1 şi M2, deşi au
determinat formarea rădăcinilor în proporţie destul de mare – 83,48%, respectiv
84,55% nu au reuşit să atingă pragul de 94,7%% (proporţie realizată de varianta
M3).
Analiza datelor rezultate în urma măsurătorilor biometrice pe plantele obţinute
“in vitro” au demonstrat faptul că utilizarea acestor tipuri de explante şi dirijarea
regenerării “in vitro” prin organogeneză directă prin intermediul regulatorilor de
creştere a condus la regenerarea de plante uniforme din punct de vedere morfologic.
Micropropagarea “in vitro” la Trollius europaeus

S-a încercat înmulţirea „in vitro” la Trollius europaeus, având în vedere că în
literatura de specialitate nu apar rezultate consemnate cu privire la acest aspect.
Pentru iniţierea vitroculturilor s-au folosit minibutaşi de cca.1 cm confecţionaţi
din lăstari recoltaţi de la plante cultivate în teren. Sterilizarea materialului biologic s-
a realizat prin spălare sub jet de apă de robinet cca. 5-6 minute; dezinfecţie prin
imersare în alcool etilic 96º cca. 1 minut, sub agitaţie continuă; spălarea materialului
cu apă distilată; tratarea (15 min.) cu soluţie de hipoclorit de sodiu 0,5% (1:1);
spălarea materialului vegetal cu apă sterilă, în mai multe reprize (câte 5 minute).
După procesul de sterilizare, materialul vegetal a fost aşezat în cutii Petri cu
hârtie de filtru, sterilizate în etuvă la temperatură de 120°C, timp de 2 ore. Ulterior,
în perimetrul hotei cu flux laminar de aer steril, în condiţii aseptice, s-a procedat la
detaşarea părţilor necrozate, albite în urma sterilizării şi s-a procedat la inocularea
„in vitro” în contact direct cu suprafaţa mediilor de cultură. Au fost utilizate două
tipuri de mediu de cultură:
a) Murashige-Skoog (MS) (1962) (MB - MS). În prepararea mediului de bază,
fiecare componentă în parte (soluţie stoc sau ingredient solid) s-a adăugat eşalonat,
în următoarea ordine: macroelemente, Fe EDTA, microelemente, amestec mineral la
care au fost adăugate vitaminele: piridoxină HCl, tiamină HCl şi acid nicotinic (câte 1
mL/L fiecare), m - inozitol 100 mg/L, zaharoză 15 g/L. În mediul de bază MS au fost
adăugaţi regulatori de creştere, după cum urmează: kinetină 2 mL şi ANA 2 mL.
Agarul (8 g/L) s-a adăugat mediului de cultură după introducerea celorlalte
ingrediente. pH-ul s-a stabilit la valoarea de 5,6, prealabil sterilizării acestuia.
36
2007-2013
b) S 2,5 (Standardi A. 1983) cu compoziţie de hormoni 0,02 mg/L ANA şi 1
mg/L zeatină.
Sterilizarea mediilor de cultură s-a făcut prin autoclavare la 121ºC, timp de 20
minute. După răcirea acestora, s-a procedat la inocularea explantelor. S-au inoculat
câte 10 recipiente cu explante, în condiţii aseptice, în hota cu flux laminar. După
inoculare, recipientele cu explante au fost trecute în camera climatică BINDER, la o
temperatură care a variat între 22-25ºC şi o fotoperioadă de 16 ore lumină/24h.
Pentru ambele tipuri de mediu s-a observat că explantele se dovedesc
recalcitrante la multiplicare, nefiind capabile să formeze lăstari noi. Urmează să se
folosească alte reţete de mediu şi alte tipuri de explante.
Obţinerea explantelor din seminţe germinate “in vitro”
La unii taxoni s-a recurs şi la folosirea plantulelor obţinute prin germinaţia

aseptică a seminţelor “in vitro”, ca material vegetal pentru iniţierea culturilor.
Seminţele utilizate au fost recoltate din habitatul lor natural sau din câmpul
experimental. Sterilizarea acestora s-a făcut prin tratatrea cu Topsin timp de 10
minute, urmată de trei spălări cu apă distilată şi un tratament cu soluţie de hipoclorit
de calciu (10-15 minute). După aceste operaţii, sub hota cu flux laminar, s-au
efectuat de trei spălări cu apă sterilă, s-au imersat seminţele în alcool 70 % (cca. 1
minut), iar înainte de trecerea pe mediul de germinare au fost spălate, o singură
dată, cu apă sterilă.
Inocularea s-a făcut pe mediu solid MS (Murashige-Skoog). Până la
germinarea seminţelor, flacoanele au fost menţinute la întuneric, la temperatura de
240C, iar după germinare au fost trecute în camera de vegetaţie, în condiţii de
intensitate a luminii de 30 μmol/m2/sec., temperatura 25 ± 1oC şi fotoperioada de
16 ore lumină/8 ore întuneric.
Timpul de germinare a seminţelor a fost cuprins între 3 şi 17 de zile de la
inoculare (tab. 23). La Glycyrrhiza echinata, seminţele au început să germineze după
4 zile, procentajul de germinaţie depăşind 90%. Au germinat în proporţie mai mică
(36-42%) şi după aprox. 2 săptămâni seminţele de Lithospermum purpurocaerulea
şi Lillium martagon. Nu au germinat seminţele de Allium ursinum, cauzele presupuse
fiind compoziţia mediului sau vechimea seminţelor.
Tabelul 23
Rezultate privind germinaţia “in vitro” a seminţelor
Specia Anul Provenienţa seminţelor Durata până %
recoltării (areal/an) la germinare germinaţie
din (zile)
habitatul
natural
Glycyrrhiza echinata 2010 Habitatul natural (pădurea 4 93,6
Berheci)/2010
Lithospermum 2010 Habitatul natural (pădurea 17 36,2
purpurocaerulea Berheci) /2010
Lillium martagon 2009 câmpul experimental 15 42,7
USAMV Iaşi/2010
Allium ursinum 2009 Habitatul natural - -
(Bârnova, Iaşi)/2010
În fig. 11 sunt prezentate imagini cu seminţe aflate pe medii “in vitro” (la 15
zile de la inoculare).
37
2007-2013
a). Glycyrrhiza echinata b). Lithospermum purpurocaerulea
c). Allium ursinum d). Lillium martagon

Fig. 11 (a-d) . Seminţe pe medii de cultură “in vitro”
În etapa următoare, pentru iniţierea culturilor “in vitro”, se vor recolta explante
nodale şi apex caulinar de la plantulele cu minimum trei internodii bine dezvoltate.
38
2007-2013
4.4. Identificarea şi studiul posibilelor modificări morfo-

anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea
decorativă şi capacitatea de adaptare
În vederea cercetării din punct de vedere histo-anatomic, materialul
reprezentat de organele vegetative (subterane şi supraterane) ale speciilor studiate
a trecut prin următoarele etape:
a). Fixare şi conservare
Fixarea şi conservarea materialului proaspăt s-a realizat în alcool etilic 70%.
b). Secţionare
Secţionarea s-a realizat manual, cu ajutorul microtomului de mână şi al briciului
botanic, folosind drept suport măduvă de soc.
c). Îndepărtarea conţinutului celular
Secţiunile obţinute au fost supuse procesului de javelizare (cu hipoclorit de
sodiu) timp de 20-35 minute (funcţie de material), după care au fost spălate cu apă
acetică şi cu apă distilată.
d). Colorarea secţiunilor
Secţiunile au fost colorate folosind o dublă coloraţie, şi anume: verde iod şi
roşu rutheniu (coloraţia clasică utilizată în studiile de histo-anatomie vegetală-
ŞERBĂNESCU-JITARIU şi colab., 1983; ANDREI ŞI PARASCHIVOIU, 2003). Secţiunile
au fost colorate mai întâi cu verde iod (1 minut), spălate cu alcool etilic 90%, iar
apoi colorate cu roşu rutheniu (1 minut) şi spălate cu apă distilată.
e). Realizarea preparatelor permanente
Secţiunile colorate au fost montate în picături de glicero-gelatină, între lamă şi
lamelă, realizând astfel preparate permanente.
f). Valorificarea preparatelor
După preparatele astfel obţinute s-au realizat desene la microscopul fotonic
românesc MC1, cu oglindă de proiecţie (Projektionszeichenspiegel), precum şi
fotografii color la microscopul fotonic OPTIKA, cu cameră foto digitală Canon A540.
Studiile histo-anatomice au fost efectuate la cinci dintre speciile aflate în anul
al doilea de cultură, în câmpul experimental de la Grădina Botanică Iaşi: Aconitum
degenii, Trollius europaeus, Centaurea phrygia, Parnassia palustris şi Gentiana
asclepiadea.
4.4.1. Aconitum degenii Gayer

a) Rădăcina
Conturul secţiunii transversale printr-o rădăcină subţire este circular (Fig. 11).
Secţiunea transversală evidenţiază o structură primară, cu cele trei zone anatomice
cunoscute: rizodermă, scoarţă şi cilindru central. Rizoderma (Fig. 12) cuprinde celule
mici, aproape izodiametrice, cu peretele extern bombat şi puţin mai îngroşat decât
ceilalţi. Parenchimul cortical este format din 10-12 straturi de celule mari.
Endoderma este bine diferenţiată, observându-se clar îngroşările Caspary (Fig. 13)
în pereţii laterali ai celulelor componente. Periciclul este reprezentat de un strat de
celule parenchimatice cu pereţi subţiri. Cilindrul central (Fig. 14) cuprinde 3 fascicule
conducătoare lemnoase formate din vase cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi şi patru
fascicule conducătoare liberiene dispuse altern, formate din tuburi ciuruite şi celule
anexe.
Faţă de materialul analiazat în primul an se poate observa o reducere
(de la 4 la 3) a numărului de fascicule conducătoare lemnoase.
39
2007-2013
Fig. 11 – Secţiune transversală prin Fig. 12 – Secţiune transversală prin

rădăcina de Aconitum degenii (anul 2 rădăcina de Aconitum degenii (anul 2 de
de cultură) cultură) - rizoderma

rădăcina de Aconitum degenii (anul 2 de rădăcina de Aconitum degenii (anul 2 de
cultură) – îngroşări Caspary cultură) – cilindrul central
b) Tulpina
Secţiunea transversală la nivelul superior al tulpinii evidenţiază un contur
circular neregulat (Fig. 15) al acesteia. Epiderma este formată din celule
izodiametrice, cu peretele extern puţin bombat, îngroşat şi acoperit de o cuticulă
striată relativ groasă (Fig. 16). Scoarţa este parenchimatică, subţire (Fig. 16-18),
formată din 3-4 straturi de celule, cel extern fiind uşor colenchimatizat. Cilindrul
(Fig. 15, 18-20) central cuprinde un periciclu sclerenchimatic reprezentat de 6-7
straturi de celule cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi. Fasciculele conducătoare libero-
lemnoase sunt numeroase (18-22), de dimensiuni diferite, toate având polul liberian
împlântat în inelul de sclerenchim.
Fiecare fascicul conducător (Fig.20) prezintă vase lemnoase de dimensiuni
diferite, cu pereţi groşi şi lignificaţi şi celule de parenchim lemnos, de asemenea cu
pereţi îngroşaţi şi lignificaţi, pe când liberul cuprinde tuburi ciuruite şi celule anexe.
Între fascicule, parenchimul celulozic cuprinde celule cu pereţi subţiri. Parenchimul
medular prezintă celule mari, cu pereţi subţiri, celulozici, ce lasă între ele meaturi
mari (Fig. 15 şi 19).
40
2007-2013

tulpina de Aconitum degenii tulpina de Aconitum degenii (anul 2 de
cultură) - epiderma

tulpina de Aconitum degenii (anul 2 de tulpina de Aconitum degenii (anul 2 de
cultură) - scoarţa cultură) - scoarţa

cultură) – cilindrul central cultură) – cilindrul central (detaliu)
Secţiunea transversală la nivelul mijlociu al tulpinii evidenţiază un contur

pentagonal al acesteia. Cilindrul central cuprinde 20-22 de fascicule conducătoare
libero-lemnoase (Fig. 21-26) de dimensiuni diferite, asemănătoare ca structură celor
de la nivelul analizat anterior.
41
2007-2013

cultură) – nivel mijlociu cultură) – nivel mijlociu (detaliu)

cultură) - nivel mijlociu (detaliu) cultură) - nivel mijlociu (detaliu)

cultură) - nivel mijlociu (detaliu) cultură) - nivel mijlociu (detaliu)
Secţiunea transversală la nivelul inferior al tulpinii evidenţiază un contur

circular al acesteia (Fig. 27). Scoarţa cuprinde 1-2 straturi de celule colenchimatizate
(Fig. 27 şi 28). Inelul de sclerenchim este mai gros (Fig. 29), cu celule cu pereţi
îngroşaţi şi lignificaţi. Cilindrul central cuprinde aproximativ 27-30 fascicule
conducătoare libero-lemnoase de dimensiuni diferite (Fig. 29 şi 30), iar parenchimul
42
2007-2013
medular este format din celule de dimensiuni diferite, unele cu pereţi subţiri celulozici,
altele cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi, asemănătoare idioblastelor (Fig. 31 şi 32).

cultură) - nivel inferior (detaliu) cultură) -nivel inferior (detaliu- scoarţa)

tulpina de Aconitum degenii - nivel tulpina de Aconitum degenii - nivel
inferior (detaliu – inel sclerenchim) inferior (detaliu – fascicul conducător)
Fig. 31 – Secţiune transversală prin tulpina Fig. 32 – Secţiune transversală prin tulpina
de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) -
nivel inferior (detaliu – parenchim medular) nivel inferior (detaliu – parenchim medular)
Faţă de materialul analizat în primul an se pot observa unele diferenţe în ceea

ce priveşte anatomia tulpinii. Astfel, la materialul din anul al doilea de cultură, în
partea superioară a tulpinii, cuticula este mai groasă şi dispar stomatele, iar în
partea inferioară a tulpinii numărul fasciculelor libero – lemnoase se reduce de la
aproximativ 40 la 27-30. O altă modificare se referă la faptul că, în anul al doilea nu
mai există canalul medular observat la plantele analizate în primul an.
43
2007-2013
c) Frunza
Peţiolul frunzelor din regiunea superioară a tulpinii are formă de semilună
(Fig. 33) în secţiune transversală. Epiderma cuprinde celule izodiametrice (Fig. 34),
cu peretele acoperit cu o cuticulă groasă. Parenchimul fundamental este format din
câteva straturi de celule parenchimatice. Fasciculele conducătoare în număr de 7
sunt de dimensiuni diferite (Fig. 35 şi 36). Acestea prezintă aceeaşi structură cu cele
aflate la nivelul tulpinii.

frunza de Aconitum degenii (anul 2 de frunza de Aconitum degenii (anul 2 de
cultură) cultură) - detaliu - epiderma

cultură) - detaliu – celule izodiametrice cultură) - detaliu – fascicul conducător
Epiderma văzută de faţă prezintă celule mari, cu pereţii laterali ondulaţi (Fig.
37 şi 38); ondulaţiile sunt de o amplitudine mai mare în epiderma inferioară (Fig.
38). Stomatele de tip ranunculaceu (anomocitic) sunt prezente numai în epiderma
inferioară (Fig. 38), deci limbul este hipostomatic.
44
2007-2013
Fig. 37 – Secţiune prin frunza de Fig. 38 – Secţiune prin frunza de

Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - Aconitum degenii (anul 2 de cultură) -
(detaliu – epiderma superioară) (detaliu – epiderma inferioară)
Secţiunea transversală prin limbul foliar are formă de panglică. Epidermele

cuprind celule poligonale mari, pereţii lor exteriori sunt acoperiţi cu o cuticulă
subţire. În epiderma inferioară se observă stomate (Fig. 39 şi 41). Mezofilul este
diferenţiat în ţesut palisadic şi ţesut lacunos (Fig. 39-41), deci limbul are structură
bifacială-heterofacială cu dorsiventralitate normală. În mezofil sunt prezente
fascicule conducătoare libero-lemnoase (Fig. 42), cel median fiind mai mare.
Fig. 39 – Secţiune transversală prin frunza Fig. 40 – Secţiune transversală prin

de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - frunza de Aconitum degenii (anul 2 de
(detaliu – epiderma inferioară cu stomate) cultură) - (detaliu - mezofil)

cultură) - (detaliu - stomată) cultură) - (detaliu – fascicul conducător)
În regiunea mediană a tulpinii, peţiolul apare aproape cilindric în secţiune

transversală (Fig. 43), cu un şanţ relativ adânc adaxial. Epiderma cuprinde celule
izodiametrice (Fig. 44), cu peretele extern bombat, îngroşat şi acoperit cu o cuticulă
45
2007-2013
subţire. Parenchimul fundamental este format din câteva straturi de celule
parenchimatice. Fasciculele conducătoare în număr de 15-17 sunt de dimensiuni
diferite (Fig. 45 şi 46). Ţesutul din centrul peţiolului se dezorganizează, rezultând un
canal aerifer.
Fig. 43 – Secţiune transversală prin Fig. 44 – Secţiune transversală prin peţiolul

peţiolul frunzei de Aconitum degenii frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de
(anul 2 de cultură) cultură) - (detaliu – celule epidermice)
Fig. 45 – Secţiune transversală prin

peţiolul frunzei de Aconitum degenii Fig. 46 – Secţiune transversală prin peţiolul
frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de
(anul 2 de cultură) - (detaliu –
cultură) - (detaliu - epiderma)
parenchim cu vase conducătoare)
Epiderma văzută de faţă prezintă celule mari, cu pereţii laterali ondulaţi (Fig.
47 şi 48); ondulaţiile sunt de o amplitudine mai mare în epiderma superioară (Fig.
47), pe când în epiderma inferioară sunt prezente stomate de tip anomocitic, deci
limbul este hipostomatic.
46
2007-2013
Fig. 47 – Secţiune prin frunza de Fig. 48 – Secţiune transversală prin frunza

Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) -
(detaliu – epiderma superioară) (detaliu – epiderma cu stomate)
Secţiunea transversală prin limbul foliar are formă de panglică (Fig. 49).
Epidermele cuprind celule poligonale mari, pereţii lor exteriori sunt acoperiţi cu o
cuticulă subţire. Mezofilul este diferenţiat în ţesut palisadic (Fig. 50) spre epiderma
superioară şi ţesut lacunos spre cea inferioară, deci limbul are o structură bifacială-
heterofacială, cu dorsiventralitate normală.

cultură) - cultură) - (detaliu - mezofil)
În regiunea inferioară a tulpinii, peţiolul apare cordiform în secţiune

transversală (Fig. 51), de structură asemănătoare celui de la nivelul anterior,
parenchimul fundamental cuprinde 12-15 fascicule conducătoare libero-lemnoase, de
dimensiuni diferite, dispuse neordonat. Ţesutul din centru peţiolului se
dezorganizează, rezultând un canal aerifer de contur neregulat. Colţurile peţiolului
cuprind un parenchim cu celule ale căror pereţi sunt colenchimatizaţi (Fig. 52).
47
2007-2013
Fig. 51 - Secţiune transversală prin peţiolul Fig. 52 - Secţiune transversală prin peţiolul
frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de
cultură), partea inferioară a tulpinii cultură), partea inferioară a tulpinii
(detaliu, celule cu preţi colenchimatizaţi)
Epiderma văzută din faţă (Fig. 53 şi 54) prezintă o structură asemănătoare

celor analizate anterior.
Fig. 53 Epiderma frunzei de Aconitum Fig. 54 - Epiderma frunzei de

degenii (anul 2 de cultură), partea Aconitum degenii (anul 2 de cultură),
superioară celule stomatice
Secţiunea transversală prin limbul foliar are formă de panglică (Fig. 55).
Epidermele cuprind celule poligonale mari, pereţii lor exteriori sunt acoperiţi cu o
cuticulă subţire (Fig. 56). În epiderma inferioară se observă stomate. Mezofilul este
diferenţiat (Fig. 56-58) în ţesut palisadic spre epiderma superioară şi ţesut lacunos
spre cea inferioară, deci limbul are o structură bifacială-heterofacială, cu
dorsiventralitate normală. Sunt prezente numeroase fascicule conducătoare libero-
lemnoase (Fig. 59 şi 60), cel median, ce aparţine nervurii mediane fiind mai mare.
48
2007-2013
Fig. 55 - Secţiune transversală prin Fig. 56 - Secţiune transversală prin limbul

limbul frunzei de Aconitum degenii frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de
(anul 2 de cultură) cultură), detaliu - epiderma
Fig. 57 - Secţiune transversală prin Fig. 58 - Secţiune transversală prin

limbul frunzei de Aconitum degenii limbul frunzei de Aconitum degenii
(anul 2 de cultură), detaliu - mezofil (anul 2 de cultură), detaliu - stomate
Fig. 59 - Secţiune transversală prin limbul Fig. 60 - Secţiune transversală prin limbul
frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de
cultură), fascicule conducătoare cultură), detaliu, fascicul conducător
Şi la nivelul frunzei, în urma analizei realizate pe material provenind de

la plante din al doilea an de cultură, se poate observa faptul că are loc un
proces de îngroşare a cuticulei.
49
2007-2013
4.4.2. Trollius europaeus L. ssp. europaeus
a) Rădăcina
Secţiunea transversală prin rădăcină prezintă o structură primară (Fig. 61), cu
zonele anatomice cunoscute: rizodermă, scoarţă şi cilindru central. Rizoderma
cuprinde celule mari. Scoarţa este relativ g roasă (10-13 straturi de celule), cu celule
mari, parenchimatice; începe cu o exodermă bine structurată, ale cărei celule au
pereţii slab (Fig. 62 şi 63), dar uniform îngroşaţi şi se termină cu o endodermă de tip
primar. Cilindrul central (Fig. 64) începe cu un periciclu. În ţesutul fundamental sunt
prezente 4 fascicule conducătoare lemnoase (formate din vase cu pereţi îngroşaţi şi
lignificaţi) şi 4 fasciclule conducătoare liberiene.

rădăcina de Trollius europaeus (anul 2 rădăcina de Trollius europaeus (anul 2
de cultură) de cultură), scoarţa

rădăcina de Trollius europaeus (anul 2 rădăcina de Trollius europaeus (anul 2
de cultură), detaliu, scoarţa de cultură), cilindrul central
b) Tulpina
O secţiune transversală prin regiunea mediană a tulpinii prezintă un contur
circular al acesteea. Epiderma este formată din celule izodiametrice (Fig. 65 şi 66),
cu peretele extern acoperit de o cuticulă subţire. Scoarţa este reprezentată de o
regiune parenchimatică formată din 7-10 straturi de celule cu pereţi subţiri (Fig. 65-
67). Periciclul prezintă numerose straturi de celule cu pereţi slab îngroşaţi, dar
lignificaţi. În dreptul polului liberian al fasciculelor conducătoare se formează o teacă
50
2007-2013
sclerenchimatică puternică (Fig. 65, 67 şi 68), formată din celule cu pereţi foarte
groşi şi puternic lignificaţi. Fasciculele conducătoare libero-lemnoase sunt în număr
de aproximativ 45-50, de dimensiuni diferite, alternând unele mari cu altele mici.

tulpina de Trollius europaeus (anul 2 tulpina de Trollius europaeus (anul 2
de cultură) de cultură), detaliu, epiderma
Fig. 67 - Secţiune transversală prin tulpina Fig. 68 - Secţiune transversală prin tulpina
de Trollius europaeus (anul 2 de cultură), de Trollius europaeus (anul 2 de cultură),
detaliu, fascicule conducătoare detaliu, teacă sclerenchimatică
c) Frunza
În anumite regiuni, peţiolul frunzei are un contur circular în secţiune
transversală, în altele are contur semilunar (Fig. 69). Epiderma cuprinde celule mici
(Fig. 71), dar înalte, mai ales la faţa adaxială, peretele extern fiind acoperit de o
cuticulă groasă. Parenchimul fundamental este gros, de tip lacunar, cu lacune mai
mari sau mai mici. Fasciculele conducătoare libero-lemnoase sunt numeroase (25-
30), de dimensiuni diferite, de tip colateral-închis (Fig. 69, 70, 72, 73). Elementele
lemnoase au pereţi groşi şi lignificaţi puternic; la polul liberian sunt prezente
elemente sclerenchimatice cu pereţi uniform îngroşaţi şi lignificaţi, indiferent ce
dimensiune ar avea fasciculul conducător.
51
2007-2013
Fig. 69 - Secţiune transversală prin Fig. 70 - Secţiune transversală prin peţiolul

peţiolul frunzei de Trollius europaeus frunzei de Trollius europaeus (anul 2 de
(anul 2 de cultură) cultură), fascicule conducătoare
Fig. 71 - Secţiune transversală prin peţiolul Fig. 72 - Secţiune transversală prin peţiolul
frunzei de Trollius europaeus (anul 2 de frunzei de Trollius europaeus (anul 2 de
cultură), detaliu, epidermă cultură), detaliu, fascicul conducător
Fig. 73 - Secţiune transversală prin Fig. 74 - Secţiune prin frunza de

rădăcina de Trollius europaeus (anul 2 de Trollius europaeus (anul 2 de cultură),
cultură), detaliu, fascicul conducător epiderma superioară
Epiderma limbului foliar văzută de faţă prezintă celule poligonale cu pereţii foarte
puţin curbaţi (în epiderma superioară – Fig. 74) sau foarte ondulaţi, cu ondulaţii de
mare amplitudine (în epiderma inferioară – Fig. 75). Stomatele sunt prezente doar în
epiderma inferioară, deci limbul este hipostomatic. Secţiunea transversală prin limbul
foliar are formă de panglică lungă (Fig. 76). Epidermele cuprind celule poligonale mari,
pereţii lor exteriori sunt acoperiţi cu o cuticulă subţire (Fig.76). În epiderma inferioară
se observă stomate. Mezofilul (Fig. 76-78) este diferenţiat în ţesut palisadic spre
epiderma superioară, format din celule scunde şi ţesut lacunos spre cea inferioară, deci
52
2007-2013
limbul are o structură bifacială-heterofacială, cu dorsiventralitate normală. Sunt
prezente numeroase fascicule conducătoare libero-lemnoase, de dimensiuni diferite, cel
median, ce aparţine nervurii mediane, fiind mai mare. Fasciculele conducătoare au
aceeaşi structură cu cele de la nivelul peţiolului.
Fig. 75 - Secţiune prin frunza de Fig. 76 - Secţiune transversală prin

Trollius europaeus (anul 2 de cultură), limbul foliar la frunza de Trollius
epiderma inferioară europaeus (anul 2 de cultură)

frunza de Trollius europaeus (anul 2 rădăcina de Trollius europaeus (anul 2
de cultură), detaliu, mezofil de cultură), detaliu, ţesut lacunos
Analizând din punct de vedere morfo - anatomic materialul provenit de la

plante de Trollius europaeus aflate în anul al doilea de cultură s-a ajuns la concluzia
că nu au apărut modificări din acest punct de vedere nici la nivelul rădăcinii, nici la
nivelul tulpinii, nici la nivelul frunzelor.
4.4.3. Centaurea phrygia L.
a) Rădăcina
Secţiunea prin rădăcină (Fig. 79) prezintă o rizodermă cu celule cu pereţi îngroşaţi.
Scoarţa (Fig. 80) este bogată (10-15 straturi), cuprinzând un parenchim celulozic cu
celule mari, în care se observă pereţi de diviziune (Fig. 84). Endoderma este diferenţiată;
în pereţii laterali ai celulelor componente se observă îngroşări Caspary. Cea mai mare
parte a cilindrului central este ocupată de elemente lemnoase reprezentate de vase
lemnoase de diametru mare cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi şi numeroase celule de
parenchim lemnos, cu pereţi de asemenea îngroşaţi şi lignificaţi, alături de câteva
elemente liberiene grupate într-un inel continuu la exteriorul masivului lemnos (Fig. 82).
Sunt prezente şi fibre de sclerenchim, solitare sau grupate, la exteriorul inelului liberian.
53
2007-2013

rădăcina de Centaurea phrygia (anul rădăcina de Centaurea phrygia (anul
2 de cultură) 2 de cultură), scoarţa

2 de cultură), endoderma 2 de cultură), vase lemnoase
Într-o rădăcină mai groasă, se observă prezenţa unei periderme subţiri, celulele
scoarţei sunt în continuare în curs de diviziune, endoderma este vizibilă, iar inelul de
elemente liberiene este mult mai gros (Fig. 83). Şi masivul lemnos central este mai
extins, cu mai multe vase de lemn; apar raze medulare relativ largi care străbat lemnul
pe tot parcursul lui, până în centrul rădăcinii (Fig. 86, 87, 88). În centru sunt prezente
numeroase celule de parenchim celulozic, printre care se pot observa şi câteva vase
lemnoase cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi, de dimensiuni diferite (Fig. 89, 90).

rădăcina mai groasă de Centaurea rădăcina de Centaurea phrygia (anul 2 de
phrygia (anul 2 de cultură) cultură), celule în curs de diviziune
54
2007-2013

2 de cultură) 2 de cultură), raze medulare

2 de cultură), detaliu, raze medulare 2 de cultură), detaliu, raze medulare

2 de cultură), vase lemnose 2 de cultură), parenchim celulozic cu
vase conducătoare lemnoase
b) Tulpina
O secţiune transversală prin regiunea superioară a tulpinii (Fig. 91) evidenţiază
o structură costată, cu coaste şi valecule. Epiderma este formată din celule mici, cu
peretele extern acoperit de o cuticulă subţire (Fig. 92-94). Din loc în loc sunt
prezente stomate mici, peri tectori lungi (Fig. 94), pluricelulari şi peri secretori scurţi
(Fig. 93). Scoarţa este parenchimatică, formată din celule cu pereţi subţiri, celulozici.
La nivelul valeculelor se poate regăsi o porţiune scurtă de ţesut asimilator
(hipodermă asimilatoare), iar în coaste parenchimul conţine celule cu pereţi
55
2007-2013
colenchimatizaţi (Fig. 95). Fasciculele conducătoare (Fig. 91, 96-98) sunt în număr de
45-50, mai mari, alături de care mai sunt prezente şi fascicule conducătoare foarte mici,
ce par a fi formate mai mult din elemente liberiene. În fiecare coastă este prezent câte
un fascicul conducător libero-lemnos mai mare decât celelalte. Toate sunt situate într-o
zonă în care celulele au pereţii ceva mai îngroşaţi şi lignificaţi, iar în dreptul polului
liberian al fasciculelor conducătoare se formează o teacă sclerenchimatică puternică,
formată din celule cu pereţi foarte groşi şi puternic lignificaţi. Atât în scoarţă, cât şi la
nivelul tecii sclerenchimatice, sunt prezente canale secretoare (Fig. 98 şi 99) al căror
lumen este căptuşit cu celule secretoare mici.

tulpina de Centaurea phrygia (anul 2 tulpina de Centaurea phrygia (anul 2
de cultură) de cultură), epiderma
Fig. 94 - Secţiune transversală prin

Fig. 93 - Secţiune transversală prin rădăcina de Centaurea phrygia (anul
rădăcina de Centaurea phrygia (anul 2 de cultură), păr tector
2 de cultură), păr secretor
Fig. 95 - Secţiune transversală prin Fig. 96 - Secţiune transversală prin tulpina

rădăcina de Centaurea phrygia (anul de Centaurea phrygia (anul 2 de cultură)
2 de cultură)
56
2007-2013

tulpina de Centaurea phrygia (anul 2 tulpina de Centaurea phrygia (anul 2
de cultură), fascicul conducător de cultură), canale secretoare
Fig. 99 - Secţiune transversală prin

tulpina de Centaurea phrygia (anul 2
de cultură)
O secţiune transversală prin regiunea inferioară a tulpinii (Fig. 100, 101)

evidenţiază o structură pentagonală. Epiderma este formată din celule izodiametrice,
cu peretele extern acoperit de o cuticulă subţire. Din loc în loc sunt prezente stomate
mici, ce proemină uşor deasupra celulelor epidermice vecine. Scoarţa este
parenchimatică, formată din 8-12 straturi de celule cu pereţi subţiri, celulozici. În
scoarţă sunt perezente numeroase canale secretoare înguste (cel puţin în dreptul
fasciculelor conducătoare mari) (Fig. 101-104). Fasciculele conducătoare sunt în
număr de 50-55, fiind de dimensiuni foarte diferite (Fig. 102, 105-108), fie foarte
mici, fie foarte mari, acestea din urmă fiind formate doar din câteva elemente
lemnoase şi liberiene. Zona în care sunt prezente fasciculele conducătoare cuprinde
celule cu pereţi înroşaţi şi lignificaţi, iar în dreptul polului liberian al fasciculelor se
formează o teacă sclerenchimatică puternică, formată din celule cu pereţi foarte
groşi şi puternic lignificaţi.
Alături de vase lemnoase de diametru mare, cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi,
sunt prezente fibre lemnoase şi celule de parenchim lemnos, toate cu pereţi îngroşaţi
şi lignificaţi.
57
2007-2013
tulpina inferioară de Centaurea tulpina inferioară de Centaurea phrygia
phrygia (anul 2 de cultură), epiderma (anul 2 de cultură), vase conducătoare
tulpina inferioară de Centaurea phrygia tulpina inferioară de Centaurea
(anul 2 de cultură), canal secretor phrygia (anul 2 de cultură)
tulpina de Centaurea phrygia (anul 2 tulpina de Centaurea phrygia (anul 2 de
de cultură), fascicul conducător cultură), detaliu, fascicul conducător
58
2007-2013
tulpina de Centaurea phrygia (anul 2 de tulpina de Centaurea phrygia (anul 2 de
cultură), detaliu, fascicul conducător cultură), detaliu, fascicul conducător
c) Frunza
Fig. 108 - Secţiune prin frunza de Fig. 109 - Secţiune prin frunza de
Centaurea phrygia (anul 2 de Centaurea phrygia (anul 2 de
cultură), epiderma superioară cultură), epiderma inferioară
Epiderma văzută de faţă cuprinde celule cu pereţii foarte ondulaţi (Fig. 108 şi
109). Stomatele, de tip anomocitic, sunt prezente în ambele epiderme, deci limbul
este amfistomatic. În epiderma superioară se mai pot observa şi peri secretori sesili.
Secţiunea transversală prin limbul foliar are formă de panglică, mai groasă la
nivelul nervurii mediane (Fig. 110), proeminând mult spre faţa abaxială. Atât spre
faţa abaxială, cât şi spre cea adaxială a nervurii mediane, este prezentă o regiune cu
celule cu pereţi uşor colenchimatizaţi (Fig. 111 şi 112), iar lateral de această regiune
colenchimatizată, sub epidermă, sunt prezente, în fiecare parte, regiuni hipodermice
asimilatoare (Fig. 113). Epiderma cuprinde celule mari, izodiametrice, stomate şi
peri secretori (doar în epiderma superioară). Nervura mediană cuprinde trei fascicule
conducătoare libero-lemnoase mari şi alte 4-6 fascicule mici. Fiecare fascicul
prezintă atât la polul liberian cât şi la cel lemnos câte o teacă sclerenchimatică
formată din celule cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi (Fig. 114 şi 115). Mezofilul (Fig.
116 şi 117) este diferenţiat în ţesut palisadic lax şi ţesut lacunos, deci limbul are o
structură bifacială, heterofacială, cu dorsiventralitate normală. În afara nervurii
mediane sunt prezente fascicule conducătoare de dimensiuni mici, înconjutare de
câte o teacă parenchimatică acviferă, formată din celule mari. Adesea, această teacă
59
2007-2013
ancorează fasciculul de cele două epiderme. Aceste fascicule mici nu mai prezintă
teacă sclerenchimatică la cei doi poli.
limbul foliar de Centaurea phrygia frunza de Centaurea phrygia (anul 2 de
(anul 2 de cultură) cultură), celule cu pereţi colenchimatizaţi
frunza de Centaurea phrygia (anul 2 frunza de Centaurea phrygia (anul 2
de cultură) de cultură), stomate
frunza de Centaurea phrygia (anul 2 tulpina de Centaurea phrygia (anul 2 de
de cultură), fascicul conducător cultură), detaliu, fascicul conducător
60
2007-2013
frunza de Centaurea phrygia (anul 2 frunza de Centaurea phrygia (anul 2
de cultură), mezofil de cultură), ţesut lacunos
Analizând din punct de vedere morfo - anatomic materialul provenit

de la plante de Centaurea phrygia aflate în anul al doilea de cultură s-a
ajuns la concluzia că nu au apărut modificări din acest punct de vedere nici
la nivelul rădăcinii, nici la nivelul tulpinii, nici la nivelul frunzelor.
4.4.4. Parnassia palustris L.

a) Rădăcina
Secţiunea transversală prin rădăcină prezintă o structură secundară (Fig. 108,
109). Mare parte din circumferinţa rădăcinii este ocupată de scoarţa cu rol în
depozitare.
rădăcină la Parnassia palustris (anul 2 rădăcină la Parnassia palustris (anul 2
de cultură) de cultură) detaliu, scoarţa
b) Tulpina
Regiunea mediană a tulpinii (Fig. 120 şi 121) prezintă un contur stelat în
secţiune transversală, cu cinci braţe lungi şi înguste, cu vârful puţin lăţit. Epiderma
cuprinde celule epidermice de dimensiuni diferite şi stomate mici. Parenchimul
cortical al tulpinii este foarte redus şi format din celule mici. Cilindrul central începe
cu un periciclu de tip inel sclerenchimatic (Fig. 122 şi 123), format din celule cu
pereţi uniform îngroşaţi şi lignificaţi. În cilindrul central sunt prezente trei fascicule
61
2007-2013
conducătoare libero-lemnoase care par a fi formate, fiecare la rândul său, din alte
fascicule mai mici. Acestea prezintă lemnul format din vase lemnoase cu pereţi
îngroşaţi şi lignificaţi, iar liberul format din tuburi ciuruite şi celule anexe. Centrul
cilindrului este ocupat de un parenchim medular format din celule de dimensiuni
diferite, cu pereţi subţiri, celulozici.
tulpină la Parnassia palustris (anul 2 rădăcină la Parnassia palustris (anul 2
de cultură) de cultură), cilindru central
rădăcină la Parnassia palustris (anul 2 rădăcină la Parnassia palustris (anul 2
de cultură), periciclu de cultură), detaliu, periciclu
c) Frunza
Peţiolul frunzei (Fig. 124) are formă de semilună în secţiune transversală, cu
nervura mediană mult adâncită. Epiderma cuprinde celule izodiametrice, cu peretele
extern acoperit de o cuticulă groasă. Parenchimul fundamental al peţiolului este
gros, format din celule mari, cu pereţi celulozici. În cele două capete ale semilunei,
cât şi la faţa abaxială, în poziţie hipodermisă, ţesutul se colenchimatizează uşor (Fig.
125 şi 126). În epidermă sunt prezenţi peri tectori scurţi pluricelulari (Fig. 127). În
acest parenchim fumdamental sunt împlântate trei fascicule conducătoare libero-
lemnoase, de dimensiuni diferite; cel median este foarte mare, celelalte sunt mult
mai mici. Fiecare fascicul conducător este înconjurat de o endodermă de tip primar,
slab diferenţiată. Elementele lemnoase, reprezentate de vase lemnoase de diametru
relativ mic au pereţi groşi şi lignificaţi puternic; aceste vase sunt dispuse sub formă
de semicerc, fiind aproape înconjurate în mare parte de elementele liberiene
reprezentate de tuburi ciuruite şi celule anexe.
62
2007-2013
peţiolul frunzei la Parnassia palustris peţiolul frunzei la Parnassia palustris
(anul 2 de cultură) (anul 2 de cultură), colenchim
peţiolul frunzei la Parnassia palustris peţiolul frunzei la Parnassia palustris
(anul 2 de cultură), detaliu, colenchim (anul 2 de cultură), peri tectori
Epiderma limbului foliar văzută de faţă prezintă celule cu pereţi ondulaţi (Fig.
128), cu ondulaţii mai ample în epiderma inferioară (Fig. 129). Stomatele sunt
prezente în număr mare în epiderma inferioară, dar se pot observa, răzleţe, şi în
epiderma superioară, alături de foarte rari peri secretori scurţi, bicelulari (Fig. 128,
131).
Conturul secţiunii transversale prin limbul foliar are formă de panglică (Fig.
132). Epiderma are celule mari, al căror perete extern este acoperit de o cuticulă
groasă. Nervura mediană (Fig. 132 şi 135) cuprinde un fascicul conducător libero-
lemnos de structura celui din peţiol. Atât la faţa abaxială, cât şi la cea adaxială, în
poziţie hipodermică, pereţii celulelor se colenchimatizează (Fig. 133 şi 134).
Mezofilul este diferenţiat (Fig. 134) în ţesut palisadic spre epiderma superioară,
format dintr-un strat de celule scurte, şi ţesut lacunos, spre epiderma inferioară,
format din celule mici, ce lasă între ele lacune de dimensiuni diferite.
63
2007-2013
Fig. 128 – Secţiune prin frunză la Fig. 129 – Secţiune prin frunză la
Parnassia palustris (anul 2 de Parnassia palustris (anul 2 de
cultură), epiderma superioară cultură), peri secretori
Fig. 130 – Secţiune prin frunză la Fig. 131 – Secţiune prin frunză la
Parnassia palustris (anul 2 de Parnassia palustris (anul 2 de
cultură), epiderma inferioară cultură), detaliu, păr secretor
limbul frunzei de Parnassia palustris limbul frunzei de Parnassia palustris
(anul 2 de cultură), detaliu, colenchim (anul 2 de cultură), detaliu, colenchim
64
2007-2013
limbul frunzei de Parnassia palustris limbul frunzei de Parnassia palustris (anul
(anul 2 de cultură), mezofil 2 de cultură), detaliu, fascicul conducător
libero-lemnos
Analizând din punct de vedere morfo - anatomic materialul provenit

de la plante de Parnassia palustris aflate în anul al doilea de cultură s-a
4.4.5. Gentiana asclepiadea L.

a) Rădăcina
Într-o secţiune transversală printr-o rădăcină matură (Fig. 136, 137) se
observă o structură secundară cu rizodermă formată din celule izodiametrice.
Scoarţa este diferenţiată în: exodermă formată din celule cu pereţi uniform îngroşaţi,
parenchim cortical cu 4-5 straturi de celule şi o endodermă de tip secundar, având
celule alungite tangenţial, cu pereţi slab îngroşaţi. Cilindrul central cuprinde câteva
vase lemnoase cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi solitare sau grupate şi insule liberiene
foarte mici. În rest, cilindrul central este ocupat de celule de parenchim celulozic, cu
pereţi subţiri.
b) Tulpina
rădăcină de Gentiana asclepiadea rădăcină de Gentiana asclepiadea (anul 2
(anul 2 de cultură), rizoderma de cultură), vase conducătoare
Secţiunea transversală prin regiunea superioară a tulpinii (Fig. 138) are contur
circular, modificat de mici coaste de natură parenchimatică. Epiderma cuprinde celule
izodiametrice, cu peretele extern bombat şi acoperit de o cutículă subţire. Scoarţa cuprinde
puţine straturi de celule cu pereţi celulozici; la nivelule coastelor, parenchimul se
colenchimatizează, iar în rest, celulele sunt în mare parte aplatizate. Endoderma nu este
65
2007-2013
foarte bine diferenţiată. Spre interior este prezent un inel de elemente liberiene (Fig. 139),
urmat de un alt inel de elemente sclerenchimatice, cu pereţi uniform îngroşaţi şi lignificaţi.
Inelul de sclerenchim vine în contact cu numeroase elemente lemnoase, reprezentate de
vase lemnoase de diametru mic, fibre lemnoase şi celule de parenchim lemnos, toate având
pereţii groşi şi lignificaţi. Pe alocuri sunt prezente mici insule de elemente celulozice. Centrul
tulpinii este reprezentat de parenchim medular celulozic, în care, în apropierea elementelor
lemnoase, sunt prezente grupuri de elemente liberiene. Secţiunea transversală prin regiunea
mijlocie a tulpinii (Fig. 142-145) are contur circular, fiind asemănătoare ca structură cu cea
de la nivelul analizat anterior, doar că are diametrul mai mare.
tulpina de Gentiana asclepiadea (anul tulpina de Gentiana asclepiadea (anul
2 de cultură) 2 de cultură), detaliu
tulpina de Gentiana asclepiadea (anul tulpina de Gentiana asclepiadea (anul
2 de cultură), inel de sclerenchim 2 de cultură), vase conducătoare
regiunea mijlocie a tulpinii de Gentiana regiunea mijlocie a tulpinii de Gentiana
asclepiadea (anul 2 de cultură) asclepiadea (anul 2 de cultură), detaliu
66
2007-2013
regiunea mijlocie a tulpinii de regiunea mijlocie a tulpinii de
Gentiana asclepiadea (anul 2 de Gentiana asclepiadea (anul 2 de
cultură), inel sclerenchimatic cultură), vase conducătoare
Secţiunea transversală prin regiunea inferioară a tulpinii are contur circular

(Fig. 146-151), acoperită de o epidermă formată din celule izodiametrice mici.
Tulpina are un diametru mai mare în regiunea inferioară, cea mai mare parte a
acesteia fiind ocupată de parenchimul medular celulozic. Structura este
asemănătoare celei întâlnite la nivelele anterioare.
regiunea inferioară a tulpinii de Gentiana regiunea inferioară a tulpinii de Gentiana
asclepiadea (anul 2 de cultură) asclepiadea (anul 2 de cultură), parenchim
medular celulozic
Fig. 148 – Secţiune transversală prin Fig. 149 – Secţiune transversală prin regiunea
regiunea inferioară a tulpinii de Gentiana inferioară a tulpinii de Gentiana asclepiadea
asclepiadea (anul 2 de cultură), epiderma (anul 2 de cultură), sclerenchim
67
2007-2013
regiunea inferioară a tulpinii de regiunea inferioară a tulpinii de
Gentiana asclepiadea (anul 2 de Gentiana asclepiadea (anul 2 de
cultură), inel sclerenchimatic cultură), elemente conducătoare
c) Frunza
Epiderma limbului foliar văzută de faţă evidenţiază celule mari cu pereţi
ondulaţi, ondulaţiile având aproximativ aceeaşi amplitudine atât în epiderma
superioară (Fig. 152 şi 153), cât şi în cea inferioară (Fig. 154). Stomatele sunt foarte
numeroase în epiderma inferioară, dar apar răzleţ şi în epiderma superioară (Fig.
153).
Fig. 152 – Secţiune prin limbul foliar Fig. 153 - Secţiune prin limbul foliar la
la Gentiana asclepiadea (anul 2 de Gentiana asclepiadea (anul 2 de cultură),
cultură), epiderma superioară epiderma superioară, stomate
Fig. 154 - Secţiune prin limbul foliar Fig. 155 - Secţiune prin limbul foliar
la Gentiana asclepiadea (anul 2 de la Gentiana asclepiadea (anul 2 de
cultură), epiderma inferioară, stomate cultură)
68
2007-2013
Secţiunea transversală prin limbul foliar al frunzei (Fig. 155) din regiunea
mediană a tulpinii are formă de panglică, cu nervura mediană proeminând foarte
puternic la faţa abaxială. Epidermele cuprind celule de dimensiuni diferite cu peretele
extern acoperit cu o cuticulă subţire. Nervura mediană cuprinde un singur fascicul
conducător libero-lemnos (Fig. 156), format din numeroase vase lemnoase cu pereţi
îngroşaţi şi lignificaţi dispuse sub formă de semicerc, la exteriorul căruia este
prezent liberul, format din tuburi ciuruite şi celule anexe. În poziţie hipodermică, atât
la faţa abaxială cât şi la cea adaxială, ţesutul se colenchimatizează. Mezofilul este
omogen, de tip lacunos (Fig. 157), deci limbul are o structură bifacială-izofacială, cu
dorsiventralitate normală.
Fig. 156 - Secţiune prin limbul foliar Fig. 157 - Secţiune prin limbul foliar
la Gentiana asclepiadea (anul 2 de la Gentiana asclepiadea (anul 2 de
cultură), fascicul conducător cultură), mezofil lacunos
Analizând din punct de vedere morfo - anatomic materialul provenit de

la plante de Gentiana asclepiadea aflate în anul al doilea de cultură s-a
***
Singura specie la care au fost înregistrate modificări morfo -

anatomice este Aconitum degenii unde s-a evidenţiat un proces de
îngroşare a cuticulei, concomitent cu reducerea numărului de stomate.
Credem că acest proces de îngroşare a cuticulei este în strânsă legătură cu
creşterea gradului de rezistenţă la temperaturi mai mari, asigurând
rezistenţa speciei la condiţiile mai secetoase din zona geografică în care se
află Grădina Botanică din Iaşi. Cele două elemente au rolul de a diminua sau
regulariza transpiraţia în anumite condiţii ecologice şi perioade de
vegetaţie, de a permite schimbul de gaze dintre plantă şi mediul
înconjurător şi de a permite pătrunderea luminii în ţesuturile asimilatoare
subepidermice.
69
2007-2013
4.5. STUDII ŞI ANALIZE BIOCHIMICE ŞI DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

ŞI CELULARĂ
Studii biochimice şi fiziologice

In anul 2010, la inflorire deplina, s-au prelevat probe pentru determinari
calitative si cantitative privind uleiul volatil la cimbrişor (Thymus serpillum L.),
subarbust care creşte spontan pe soluri aride, pietroase, nisipoase, cu expoziţie
sudică, fără apă stagnantă, în fâneţe din zonele de deal şi munte.
A fost adusă în câmpul experimental al proiectului pentru însuşirile
ornamentale (decorativă prin port, culoarea frunzelor, florilor), dar planta prezintă
interes şi ca plantă alimentară (pentru aromatizarea preparatelor culinare sau
băuturilor), ca planta medicinală, meliferă, cu proprietăţi tinctoriale (vopsitul
fibrelor) şi cu utilizări în cosmetică.
Determinările s-au făcut în faza de înflorire deplină şi au vizat atât analiza
calitativă şi cantitativă a conţinutului de pigmenţi foliari, cât şi prezenţa în organele
aeriene ale plantei a uleiurilor volatile.
Conţinutul de pigmenţi poate da informaţii referitoare la rusticitatea şi
adaptabilitatea plantelor la condiţiile de mediu, dacă avem în vedere rolul fiziologic al
acestora: clorofila a 663-664 apreciază intensitatea fotosintezei, clorofila a 453 şi
clorofila b 435 apreciază capacitatea de absorbţie a luminii, iar pigmenţii flavonoizi
apreciază capacitatea de rezistenţă a organelor plantei la condiţiile nefavorabile de
mediu.
Pigmenţii foliari, reprezentaţi de pigmenţii fotosintetici şi de pigmenţii
flavonoizi, au fost determinaţi prin metoda spectrofotometrică (pe baza capacităţii de
absorbţie a luminii în spectrul vizibil şi UV apropiat, de către extractul acetonic de
pigmenţi foliari (1%).
Rezultatele obţinute arată un conţinut mult mai ridicat de pigmenţi flavonoizi
(320-322) faţă de pigmenţii fotosintetici. Dintre pigmenţii fotosintetici, conţinutul cel
mai ridicat îl prezintă clorofila a 434-435, iar cel mai scăzut clorofila a 662-663.
* clorofila a 662 – 663: 1.08;
* clorofila b 453 – 454: 1.22;
* clorofila a 434 – 435: 2.00;
* pigmenţi flavonoizi 320,– 5.32;
Rezultă că frunzele speciei Thymus serpillum L. analizate prezintă o puternică
capacitate de adaptare faţă de condiţiile de mediu, caracterizate prin stres termic şi
hidric, dictate de zona ecologica de origine. Aceste principii asigură rezistenţa
biologică a speciei respective. În acelaşi timp, această specie, puternic heliofila, se
caracterizează printr-o capacitate ridicată de absorbţie a luminii. Se poate considera
că în această fenofază (la înflorire deplină), frunzele sintetizează compuşii chimici
(pigmenţi foliari) care vor asigura supravieţuirea organelor subterane la condiţiile
nefavorabile din timpul repausului.
Principalii componenţi determinaţi în organele aeriene sunt: uleiurile volatile
(până la 2,7%), taninurile, saponozidele sterolice (acid ursolic, acid oleanolic, acid
labiatic). Acizii fenolici determinaţi în organele aerine sunt: acidul rozmarinic, acidul
cafeic şi acidul clorogenic. Dintre flavone au fost identificate: mono şi diglicozizii
luteolului şi apigenolului, timonina, antomicrol, cirzienol, vincenină 2.
Planta conţine în organele aeriene flavone tri-O-substituite cum este:
acacetinul, tetra-O-substituite ca: thymusinul, xanthomicrolul, nevadensinul,
desmetoxicentaureidinul, cirsilineolul, eupatorinul, eupatilinul, hexa-O-substituiţi ca:
thymoninul, hymenoxinul şi 5-desmetoxinobiletinul.
70
2007-2013
Dintre glicozizii flavonici au fost identificaţi: apigenin 7-xilozid-ul, iar
flavanonele sunt reprezentate de naringenină.
La distilarea cu vapori de apa, partile aeriene de cimbrisor, in stare proaspata,
furnizeaza o cantitate foarte mica de ulei volatil, si anume 0.07%.
Compozitia chimica a uleiului volatil stabilita prin analiza GC-MS este
prezentata in tabelul 24, fig. 158.
Tabel 24
Compusi majori identificati in uleiul volatil de cimbrisor
TR Component Aria (%)
(min.)
7.590 1-octen-3-ona 1.07
7.798 Mircen 0.99
8.715 t-β-ocimen 0.67
9.529 α-terpinolen 1.41
10.403 Neroloxid 1.91
11.009 Linalilpropionat 0.78
11.693 Z-citral 3.11
11.832 Geraniol 6.80
12.091 E-citral 4.40
13.338 Nerilacetat 5.21
13.840 β-bourbonen 9.87
14.316 β-cariofilen 3.57
14.576 t-β-farnesen 0.78
14.853 Aromadendren 1.12
15.095 germacren D 14.50
15.303 β-bisabolen 4.57
15.476 α-amorfen 0.52
16.385 cariofilen oxid 1.71
16.982 (-)-cedreanol 2.04
17.147 α-cadinol 2.96
17.726 farnesol 3 1.19
Fig. 158. Gaz-cromatograma uleiului volatil de Thymus serpyllum- proba Thymus 1,

proaspat
71
2007-2013
Compusii principali identificati in uleiul probei Thymus 1 sunt:

- monoterpene: geraniol, Z si E-citral, nerilacetat, neroloxid, α-terpinolen si
- sescviterpene: β-bourbonen, β-cariofilen, β-bisabolen, germacren D, cariofilen
oxid, (-)-cedreanol, aromadendren, α-cadinol.
Grupand compusii pe categorii structurale chimice, compozitia uleiului volatil devine:
- hidrocarburi monoterpenice: 3.07%
- monoterpenoli: 11.21%
- monoterpenaldehide: 7.51%
- monoterpenesteri: 5.99%
- monoterpenoxizi: 1.99%
- sescviterpene: 44.91%
- compusi alifatici: 1.07%.
Sescviterpenele constituie fractia majora (44.91%) a uleiului volatil, in timp
monoterpenele reprezinta doar 29.77%.
Interesanta este absenta compusilor aromatici, carvacrol si timol, fenoli
terpenoidici caracteristici uleiului volatil de cimbrisor. Nu a fost identificat nici p-
cimenul, precursorul biogenetic al celor 2 fenoli. Aceste aspecte, ca si faptul ca
germacrenul D este sescviterpena cea mai importanta, ar putea sugera un posibil alt
chemotip. De fapt, acest lucru nu este neobisnuit data fiind variabilitatea compozitiei
chimice a uleiurilor volatile in functie de o multitudine de factori (genetici,
pedoclimatici, ecologici, metoda de obtinere). In acest context, pentru Thymus
serpyllum ce creste in Estonia, Lituania Rusia si Armenia au fost evidentiate
chemotipurile E-nerolidol, cariofilen oxid, mircen si borneol, diferite de
binecunoscutele carvacrol si timol.
Investigaţii cariologice
Aria de aplicabilitate a studiilor de genetică este extrem de amplă, plecând de
la domenii de studii fundamentale (taxonomie) şi ajungând până la domenii
aplicative (de exemplu ameliorarea plantelor). Caracterizarea genetică este
importantă pentru identificarea speciei sau pentru analiza populaţiilor hibride.
În cadrul proiectului, investigaţiile cariologice au fost întreprinse din 2009, la
plante aparţinând speciilor Centaurea phrygia, Dianthus armeria, Allium ursinum.
Determinările s-au făcut la mai multe populaţii ale aceleaşi specii, aflate în areale
diferite.
În 2010, studiul numărului de cromosomi s-a efectuat la Aconitum degenii şi
Lilium martagon.
La genul Aconitum număr de bază al cromozomilor, x=8, iar în natură se pot
întâlni atât forme diploide (2n=16), cât şi tetraploide (2n=32). În Europa speciile
genului Aconitum secţia Aconitum sunt considerate tetraploide, cu numărul de
cromozomi somatici 2n=4x=32 (Levitsky 1931; Schafer şi La Cour, 1934; Leszczak
şi Skalinska, 1950; Mitka et al., 2007).
Leszczak (1950) a efectuat, pentru prima dată, studii privind cariotipul
speciilor acestui gen, la populaţii localizate în Carpaţi. Acesta precizează, pentru
specia Aconitum firmum Rchb. (munţii Tatra - Carpaţii de Vest, Polonia;), că
numărul de cromosomi somatici este 2n=32. În 2009, Ilnicki Tomasz şi Jozef Mitka,
studiind două specii de omag din Munţii Carpaţi au constat că, atât Aconitum firmum
Rchb. (munţii Tatra - Carpaţii de Vest, Polonia; munţii Făgăraş, România, Carpaţii de
Vest, Slovacia), cât şi Aconitum bucovinense Zapal. (Munţii Bistriţei, Giumală-Rarău
- Carpaţii de Est, România) sunt specii tetraploide, iar numărul de cromosomi
somatici este tot 2n=32. În 1999, Andrzej Joachimiak, Tomasz Ilnicki și Josef Mitka
fac cercetări asupra numărului de cromosomi şi structura cariotipului la speciile
Aconitum lasiocarpum, Aconitum degenii Rchb. subsp. degenii și Aconitum
72
2007-2013
variegatum L. subsp. variegatum., din populaţii montane ale Poloniei. Aceştia au
specificat faptul că aspectul cariotipului este foarte asemănător la speciile Aconitum
degenii Rchb. subsp. degenii și Aconitum variegatum L. subsp. variegatum, iar la
specia Aconitum lasiocarpum structura cromosomilor este identică, indiferent de
arealul geografic de origine al specie (Carpaţii de est sau de vest), iar numărul de
cromosomi somatici este 2n=16, deci sunt forme diploide.
Specia Aconitum degenii luată în studiu în cadrul acestui proiect de cerecetare
este o specie diploidă, cu numărul de cromosomi somatici 2n=16, aspect ce se află
în concordanţă cu datele din literatura de specialitate. Pentru analiza numărului de
cromosomi s-au utilizat meristemele radiculare de la plantule obţinute din
germinarea seminţelor. Acestea au fost puse la germinat pe hârtie de filtru, în vase
Petri. După germinare, au fost recoltate rădăciniţe (0,5-1 cm lungime), care au fost
tratate cu soluţie de colchicină 0,05 % timp de 6 ore, apoi fixate timp de 24 ore în
alcool 960 şi acid acetic glacial în proporţie de 3:1, după care au fost supuse
hidrolizei 15 minute (HCl 1N la 600 C) şi în final colorate cu soluţie de carmin.
Numărarea cromozomilor s-a făcut la microscopul optic tip MOTIC.
La genul Lilium numărul haploid al cromosomilor este x=12, iar speciile din
cadrul genului sunt diploide cu numărul cromosomilor somatici 2n=24. Studii
referitoare la caracteristicile cariotipului au fost făcute de Azuke şi Martinez (1988),
Smyth et al. (1989); Koopman şi Joung (1996), Coskuncelebi, Inceer, Beyazoglu
(2005).
Astfel, investigaţiile efectuate de noi la specia Lilium martagon, referitoare la
numărul cromosomilor sunt în corelaţie cu datele din literatura de specialitate, şi
anume că specia este diploidă, iar numărul cromosomilor somatici 2n=24. Numărul
de cromosomi s-a determinat analizând meristeme radiculare (cu lungimea de 0,5-1
cm) recoltate de la bulbi ţinuţi în condiţii optime de temperatură şi umiditate timp de
3-4 săptămâni. Acestea au fost tratate cu soluţie de colchicină 0,02 % timp de 5 ore,
apoi păstrate în fixator 24 ore (alcool 960 şi acid acetic glacial în proporţie de 3:1) şi
supuse hidrolizei 12 minute (HCl 1N la 600 C). În final s-a făcut colorarea cu soluţie
de carmin şi s-a analizat numărul de cromosomi la microscopul optic tip MOTIC.
73
2007-2013
4.6. Selectarea taxonilor care corespund obiectivelor

proiectului
În identificarea indivizilor valoroşi s-a ţinut cont de fenotip, care poate fi un

indicator atât a unor caractere calitative, cât şi cantitative.
În anul 2010, selectarea taxonilor care corespund obiectivelor proiectului s-a
făcut pe baza observaţiilor fenologice, morfologice, biometrice, în vederea
conservării şi îmbogăţirii prin selecţie a surselor de germoplasmă.
Metoda de lucru utilizată a fost metoda selecţiei în masă care constă în
alegerea elitelor după valoarea fenotipică şi înmulţirea lor în amestec în generaţiile
următoare, reducând astfel variabilitatea populaţiei respective.
Având în vedere observaţiile efectuate asupra taxonilor, pe parcursul celor doi
ani de cercetare a fost ales un număr de 33 taxoni care corespund obiectivelor
proiectului.
În anul 2009 s-a înfiinţat câmpul de alegere cu material (seminţe) de la
exemplarele selectate iniţial.
În anul 2010, la fiecare specie studiată s-au marcat 3-4 plante elite pe baza
fenotipului lor şi s-au recoltat seminţe, pentru înfiinţarea câmpul de selecţie din anul
2011, iar de pe plantele rămase dupa selecţia în masa negativă s-a recoltat sămanţa
necesară înfiinţării câmpului de înmulţire a taxonilor.
În anul 2011, în funcţie de rezultatele obţinute, se va continua sau nu,
examinarea elitelor, respectiv înmulţirea lor.
Elitele din materialul biologic cultivat răspund obiectivului general al
proiectului şi obiectivelor specifice, selecţia fiind făcută după urmatoarele caractere:
- talia plantei,
- portul plantei;
- aspectul general al plantei;
- culoarea plantei şi a florilor;
- înflorirea simultană şi cât mai bogată pe plantă;
- durata lungă de înflorire, dar şi timpurietatea;
- mărimea florilor/inflorescenţelor;
- lungimea tijelor florale;
- plantele selectate să fie cât mai rezistente la accidentele climatice.
Pe tot parcursul perioadei de vegetaţie s-au efectuat eliminări ale plantelor
nedorite sau cu modificări faţă de materialul biologic îmbunătăţit, în scopul obţinerii
unei uniformizări a populaţiei cultivate.
S-au efectuat observaţii fenologice, determinări biometrice, urmărindu-se
permanent taxonii selectaţi pentru caracteristicile dorite şi gradul de adaptabilitate:
- tufa cât mai bogată, compactă;
- culoarea florilor clară, intensă;
- înflorire simultană a florilor pe plantă;
- durată lungă de înflorire;
- rezistente la accidentele climatice;
- pretabilitate la cultivarea în scop ornamental.
În 2010, alegerea taxonilor s-a făcut prin eliminarea, în trei etape, a celor
necorespunzători:
- primăvara – taxoni care nu au pornit în vegetaţie (Campanula trachelium,
Cephalanthera longifolia, Centaurium erythraea, Hypericum humifusum, Hypericum
montanum, Melampirum bihariense, Orchis coriophora, Orchis morio, Platanthera
bifolia);
74
2007-2013
- la începutul verii şi toamna – taxoni care nu au corespuns din punct de
vedere al însuşirilor ornamentale (Artemisia annua, Dianthus armeria, Parnassia
palustris, Veronica spicata).
Taxonii valoroşi, caracterizaţi prin uniformitate şi însuşiri decorative certe,
sunt prezentaţi in tabelul 25.
Tabelul 25
Carcatere morofologice şi decorative la speciile luate în studiu în anul
2010
Nr. Specia Talia Diametrul Culoarea Perioada de

crt. plantei cm cm florilor decor
1 Aconitum degenii 75-80 20-30 albastru VI-IX
2 Allium ursinum 20-25 15-20 alb V-VI
3 Anthemis tinctoria 35-40 38-45 galben închis V-X
4 Anthericum liliago 25-30 10-15 alb V-VII
5 Asarum europaeum 5-10 5-10 brună III-IV
6 Athyrium filix-femina 65-70 20-25 - IV-IX
7 Bupleurum rotundifolium 30-38 25-35 galben sulf VI-X
8 Campanula glomerata 30-45 20-25 violet purpuriu V-VIII
9 Campanula persicifolia 40-55 20-25 albastru violet VI-IX
10 Centaurea phrygia 60-70 15-20 violet purpuriu VI-XI
11 Dianthus giganteus 48-55 44-50 roz lila VI-XI
12 Digitalis gradiflora 50-70 30-35 galben VI-VIII
13 Gentiana asclepiadea 18-30 10-15 albastru VII-XI
14 Gentiana cruciata 15-20 10-15 violet-albastru VI-IX
15 Gladiolus imbricatus 30-45 10-20 purpurii V-VII
16 Glycyrrhiza echinata 65-100 50-80 roz lila VI-X
17 Hypericum perforatum 75-80 80-85 galben VII-IX
18 Hypericum elegans 20-25 30-40 galben VI-VIII
19 Lilium martagon 50-60 10-15 flori nuţante, roz cu V-VI
puncte purpurii
20 Lithospermum 20-40 20-40 roşu purpuriu, V-IX
purpureocaeruleum apoi albastru
21 Malva sylvestris 60-65 50-55 ciclamen in VI-IX
22 Polygonatum latifolium 25-30 20-25 alb IV-VI
23 Polygonatum multiflorum 28-30 20-25 alb-verziu IV-VI
24 Polygonatum officinale 25-27 25-27 alb IV-VI
25 Scabiosa columbaria 55-65 45-55 bleu VI-XI
26 Sempervivum sobolifera 10-15 10-15 alb gălbui III-XI
27 Staphylea pinnata 40-50 15-20 alb V-X
28 Telekia speciosa 70-100 30-40 galben orange VII-X
29 Thymus pulegioides 10-15 15-20 violet-lila V-IX
30 Thymus serpillum 10-15 25-35 bleu-lila V-X
31 Trifolium repens 10-15 18-20 alb V-XI
32 Trollius europaeus 40-50 20-30 galben limon VII-X
33 Xeranthemum cylindraceum 35-45 33-40 roz VI-X
75
2007-2013
4.7. STABILIREA GRADULUI DE DEGRADARE A

MATERIALELOR TEXTILE ŢESUTE
Textilele tehnice sunt definite ca materiale şi produse textile realizate în
principal pentru caracteristicile lor tehnice, nu pentru calităţile estetice sau
decorative. Aprox. 20% din textilele tehnice produse la nivel mondial sunt produse
din fibre naturale cum ar fi bumbac, mătase sau lână, restul fiind produse din fibre
sintetice sau organice. Fibrele sintetice sunt preferate pentru realizarea
agrotextilelor deoarece sunt mai ieftine, mai rezistente şi au durata de viaţă mai
lungă decât cele naturale. De asemenea, fibrele sintetice rezistă foarte bine la
acţiunea factorilor de mediu şi a microorganismelor.
Dintre fibrele sintetice, fibrele polipropilenice (PP) au ajuns cele mai
importante fibre textile din lume, după poliester. Polipropilena s-a dovedit a fi o
materie primă foarte economică, cu cel mai scăzut conţinut energetic încorporat
dintre toate fibrele sintetice şi cu o comportare foarte bună faţă de mediu.
Realizarea materialelor textile cu proprităţi biodegradabile şi proiectarea
anumitor tipuri de ţesături care îşi pot găsi utilitatea în tehnologia de cultivare a
plantelor a fost activitatea concretizată în 2009 prin confecţionarea unor benzi textile
folosite ca suport pentru seminţe, la care s-au avut în vedere următoarele
caracteristici: să dispună de locaşe pentru seminţe (cu sau fără spaţii de delimitare);
să existe posibilitatea diversificărării lăţimii benzilor, mărimii locaşului, distanţei
dintre locaşe şi a desimii firelor de urzeală şi bătătură, în concordanţă cu
particularităţile morfologice şi anatomice ale seminţelor. În urma calculelor de
structură, a condiţiilor specifice de legare a firelor şi a materiei prime folosite
(bumbac şi polipropilenă), au fost realizate 11 variante de benzi ţesute,
experimentate la seminţele de Allium ursinum, Polygonatum latifolium, Polygonatum
multiflorum şi Polygonatum officinale. Din rezultatele obţinute s-a constatat că
materialele textile nu influenţează procentajul de germinaţie al seminţelor, în
schimb, se poate justifica utilizarea lor la înfiinţarea culturilor prin semănat direct în
camp (de preferinţă la specii cu seminţe mijlocii şi mari).
a) b) c)
Fig. 159. Benzi ţesute din bumbac (a) şi polipropilenă (b) şi utilizarea lor la
semănat (c)
Din primele testări a rezultat că perioada de degradare a benzilor a variat

între 6 şi 8 luni (mai puţin la cele din bumbac şi mai mult la cele de polipropilenă),
de aceea, în 2010, s-a încercat aplicarea unor tratamente speciale (cu UV) la firele
de polipropilenă, ţinând cont de faptul că literatura de specialitate menţionează
astfel de procedee care au ca scop reducerea rezistenţei la degradare a fibrelor.
Dintre proprietăţile fizice mai importante ale polipropilenei, pot fi amintite:
- masa moleculară a fibrelor:150 000-350 000;
76
2007-2013
- densitatea: 0,91 g/cm3 (polipropilena este cea mai uşoară şi singura care
are densitatea mai mică de 1);
- umiditatea: repriza este 0,05%;
- contracţia la aer uscat: la 130°C este 2-4 % pentru propilena standard;la
150°C este 30-50% pentru propilena înalt rezistentă.;
- contracţia la apă fierbinte: 0,5%
Proprietăţile fizice ale polipropilenei nu sunt afectate în mod particular în urma
expunerii la radiaţii de energie ridicată, deoarece scindarea şi reticularea au loc cu
viteze aproximativ egale şi depind de existenţa hidrogenului labil la atomul de
carbon terţiar. În aer se formează în timp grupe carbonil, hidroxil şi hidroperoxizi, în
timp ce la iradiere în vacuum apar duble legături de tip viniliden şi polimerul se
reticulează. La temperaturi de 20oC s-a observat formarea radicalilor sub influenţa
radiaţiilor, îndeosebi în zona cristalină. În aceste procese, absorbţia de oxigen joacă
un rol hotărâtor. Se formează hidroperoxizi şi ulterior au loc reacţii autocatalitice de
scindare a catenei. Aceste reacţii pot fi limitate sau chiar suprimate prin adaos de
stabilizatori (de exemplu 2,6-diterţbutil-p-crezol) care se consumă prin transfer de
sarcină cu formarea de radicali stabili, iar reacţia este blocată.
Absorbţia de oxigen atomic sau molecular depinde de temperatură. Factorul
principal care controlează viteza degradării şi mecanismul însuşi este morfologia
polimerului de care depinde difuziunea oxigenului; aceasta este mai mare în
domeniile amorfe.
Printre produşii care rezultă la degradarea termooxidativă a poliolefinelor
(grupă din care face parte şi polipropilena) apar: apa, formaldehida, acetaldehida,
acetona, alcoolul metilic, hidrogenul, apa oxigenată, oxidul şi dioxidul de carbon etc.
În figura 160 se prezintă labilitatea faţă de oxigen a poliolefinelor.
Fig. IV
Fig. 160. Labilitatea faţă de oxigen a poliolefinelor.
Degradarea fotochimică a polimerilor are loc la temperatura ambiantă, cu

implicaţii importante în exploatarea fibrelor.
Poliolefinelor li se adaugă antioxidanţi, agenţi antistatici, de ignifugare sau de
lubrifiere, materiale de umplutură, substanţe-ecran pentru radiaţii UV, dezactivatori
metalici, agenţi de nuanţare a albului, pigmenţi sau receptori de culoare. Aceşti
77
2007-2013
aditivi stabilizează fibrele PP faţă de diferite solicitări, îmbunătăţindu-le în acelaşi
timp proprietăţile.
Stabilizarea de bază a fibrelor PP (cu antioxidanţi şi aditivi de prelucrare) este
de obicei realizată de producătorii de polimeri, imediat după polimerizare, înainte de
separare, uscare sau depozitare, pentru a micşora degradarea polimerului în topitură
la temperaturi între 200 şi 300oC.
Unii antioxidanţi pot fi şi stabilizatori faţă de radiaţiile UV şi invers. Exemplul
tipic îl constituie compuşii pe bază de amine împiedicate steric (HAS). Alegerea
tipului de antioxidant şi combinarea diferiţilor aditivi influenţează unele proprietăţi
ale fibrei.
Pentru fibre, substanţele noi pe bază de oligomeri sau polimeri ai aminelor
împiedicate steric prezintă remarcabile performanţe ca stabilizatori faţă de lumină,
fiind urmaţi de absorberii de radiaţii UV, benzofenone şi benzotriazoli.
În fibrele polipropilenice, pigmenţii interferă cu stabilizatorii pe bază de amine
împiedicate steric, aspect mult studiat în literatură. Pigmenţii pot creşte sau
descreşte acţiunea distructivă a luminii solare. Adaosul de stabilizatori faţă de lumină
şi căldură previne sau cel puţin reduce aceste efecte negative.
În prelucrarea fibrelor PP, stabilizatorii necorespunzători pe bază de amine pot
afecta securitatea procesului (polipropilena degradată conduce la ruperea fibrelor),
productivitatea (polipropilena degradată diminuează viteza de filare), stabilitatea
fibrelor finisate (cu cât degradarea este mai mare cu atât stabilitatea de lungă
durată este mai mică), capacitatea de dozare (fibrele care conţin cantităţi mari de
amine neadecvate nu pot fi prelucrate).
Deşi cauza influenţei negative a diferiţilor pigmenţi nu este complet
cunoscută, probabil există o relaţie între stabilitatea la lumină a stabilizatorului sau
cea a pigmentului. Mulţi pigmenţi sunt neutri din acest punct de vedere, dar există
unii care deteriorează efectul stabilizatorului sau care-l accentuează. Diferiţi
cromofori care conţin azot (azo, nitrozo şi compuşi aminici aromatici) se descompun
în radicali liberi când sunt excitaţi cu lumină UV, provocând iniţierea procesului de
degradare, ceea ce demonstrează faptul că firele din polipropilenă sunt sensibile la
acţiunea UV.
Supuse radiaţiilor UV acestea ar trebui să-şi piardă din rezistenţa la rupere,
ceea ce, implicit, ar duce la o degradare mai rapidă.
Pe aceste considerente se bazează şi experienţele efectuate de noi, prin care
firele de polipropilenă de grosimi diferite au fost expuse la radiaţii U.V. de intensităţi
diferite şi cu diferite variaţii ale timpului de expunere.
Experimental s-au făcut încercări pe patru tipuri de fire:
- fir de polipropilenă 600 den, set - rotoset culoarea albă;
- fir de polipropilenă 600 den, set - rotoset culoarea neagră;
- fir de polipropilenă 1000 den, set - rotoset culoarea neagră;
- fir de polipropilenă 1500 den, set - rotoset culoarea albă.
Intensitatea radiaţiilor UV a fost de 5000 şi 10000 µW/cm2, iar timpul de

expunere a fost de 4, 16 şi 24 ore.
Au fost trasate diagramele efort - alungire pentru fiecare variantă stabilită.
In cazul celor opt diagrame efort – alungire s-au facut următoarele notaţii:
1. – diagrama efort – alungire pentru firul polipropilena netratat;
2. – diagrama efort – alungire pentru firul PP supus radiatiei U.V. – 4 ore;
3. – diagrama efort – alungire pentru firul PP supus radiatiei U.V. – 16 ore;
4. – diagrama efort – alungire pentru firul PP supus radiatiei U.V. – 24 ore.
78
2007-2013
A. – Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1500 dtex culoare alb expus la o
emisie de UV la intensitatea de 5000 µW/cm2
B. – Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1500 dtex culoare alb expus
expus la o emisie de UV la intensitatea de 10000 µW/cm2.
După trasarea diagramelor efort – alungire, s-au putut concluziona

următoarele:
forţa de tracţiune scade proporţional cu scăderea grosimii firelor;
la firele de aceeaşi grosime se modifică forţa de tracţiune în funcţie de
culoare (scade la firele colorate comparativ cu cele albe);
la firele de aceeaşi grosime, expuse la aceeaşi intensitate a radiaţiilor
U.V., forţa de tracţiune scade odată cu creşterea timpului de expunere;
la firele de aceeaşi grosime şi expuse acelaşi interval de timp la
radiaţiile UV, de intensităţi diferite, forţa de tracţiune scade invers proporţional cu
intensitatea radiaţiei.
În concluzie, pentru obţinerea unui suport textil cu grad mare de

degradabilitate, din analiza diagramelor efort-alungire a firelor de polipropilenă, se
recomandă utilizarea firelor colorate, cât mai subţiri (400-600 dtex), supuse timp de
20-24 ore unei concentraţii de radiaţii U.V. de 8000 - 10000 µW/cm2.
79
2007-2013
1.A. Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 600 dtex culoare alb expus la
o emisie de UV la intensitatea de 5000 µW/cm2.
1B.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 600 dtex culoare alb expus expus la
80
2007-2013
2A.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 600 dtex culoare negru expus expus la
2B. Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 600 dtex culoare negru expus la
81
2007-2013
3.A.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1000 dtex culoare negru expus la o
emisie de UV de o intensitatea de 5000 µW/cm2.
3B.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1000 dtex culoare negru expus la
expus la o emisie de UV la intensitatea de 10000 µW/cm2.
82
2007-2013
4.A.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1500 dtex culoare alb expus la expus la
4B.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1500 dtex culoare alb expus expus la
83
2007-2013
4.8. Păstrarea rezervelor de germoplasmă prin tehnica de

crioconservare
Conservarea biodiversităţii plantelor este esenţială pentru programele clasice

şi moderne de ameliorare a plantelor şi reprezintă o metodă sigură şi eficientă, din
punct de vedere a costurilor, pentru conservarea pe termen lung a rezervei de
germoplasmă a speciilor de plante care se înmulţesc prin seminţe, pe cale vegetativă
sau sunt produse ale biotehnologiei (Engelmann, 2004). Metoda se bazează pe
suprimarea tuturor activităţilor metabolice din celule, ca urmare a transferului
materialului vegetal la temperatura azotului lichid (–196ºC).
Tehnicile crioconservării au fost extinse la ţesuturile vegetale începând din
1968 (Withers, 1980, citat de Căchiţă Cozma, 1987) şi au fost grupate ulterior
(Withers, Engelmann, 1998) în tehnici clasice (bazate pe îngheţare şi deshidratare
indusă) şi tehnici moderne (bazate pe vitrificare).
Tehnicile clasice de crioconservare, aplicate cu succes la calus şi suspensii de
celule, implică o răcire uşoară (preîngheţare) până la o temperatură definită, urmată
de o imersie rapidă în azot lichid. Procedura clasică de îngheţare cuprinde
următoarele etape: precultivarea; crioprotejarea; răcirea lentă (0,5-2 0C/min) până
la o temperatură determinată, de preîngheţare (de obicei până la -400C); imersia
rapidă a probelor în azot lichid; stocarea; decongelarea rapidă; recuperarea
probelor.
Vitrificarea, ca tehnică modernă de crioconservare, poate fi definită ca
procesul de trecere directă a apei din fază lichidă în fază amorfă sau gazoasă,
evitând formarea cristalelor de gheaţă (Fahay et al., 1984). Procedura de vitrificare
elimină necesitatea de îngeţare lentă şi dă posibilitatea crioconservării celulelor şi
meristemelor direct în azot lichid (Sakai et al.1990, 1991).
Tehnicile moderne de crioconservare (Withers, Engelmann, 1998), care au la
bază vitrificarea, sunt următoarele: încapsularea-dehidratarea; vitrificarea;
încapsularea-vitrificarea; dehidratarea; precultura; precultura-dehidratarea;
congelarea în picătură.
Pentru crioconservare se pot utiliza seminţe, polen, suspensii de celule, culturi
de calus, ţesuturi meristematice, lăstari, muguri.
Crioconservarea seminţelor este considerată o alternativă la modalităţile
convenţionale de păstrare la –200 C. La majoritatea speciilor de plante cultivate,
seminţele tolerează păstrarea în azot lichid după o deshidratare până la un conţinut
în apă al seminţelor la 5-10 %.
În cazul plantelor cu seminţe a căror longevitate la –200 C este de numai
câţiva ani, perioada de viabilitate poate fi crescută considerabil prin păstrare în azot
lichid sub formă de vapori (Gonzales-Benito M.E. et all. (1995), citaţi de Panis B. şi
Lambardi M. (2005).
În decursul timpului au fost efectuate numeroase studii referitoare la
păstrarea rezervelor de germoplasmă prin crioconservare. În 1969, Mazur a descris
fazele prin care trec celulele supuse fenomenelor de îngheţ şi dezgheţ, iar în 1975,
Street a atras atenţia asupra posibilităţilor deschise de aplicaţiile tehnicii conservării
la frig.
Condiţia esenţială pentru reuşita crioconservării este păstrarea viabilităţii şi a
capacităţii regenerative a materialului vegetal supus conservării după readucerea
acestuia în condiţii optime de cultură (medii nutritive, temperatură, luminozitate),
existând riscul ca unele celule să nu supravieţuiască după decongelare. Astfel,
procesele care pot produce daune celulare în procesul de crioconservare şi care
conduc la pierderea irecuperabilă a viabilităţii celulare sunt: a) congelarea şi
84
2007-2013
decongelarea; b) deshidratarea excesivă a celulelor; c) formarea intracelulară a
gheţii sau d) concentraţia excesivă a crioprotectorilor care se aplică prealabil
congelării.
Din acest motiv, multe dintre studiile întreprinse au în vedere tocmai
modalitatea de scădere a temperaturii, astfel încât materialul biologic să-şi păstreze
viabilitatea. Referitor la protocolul de lucru care poate fi folosit în crioconservare,
Sugawara şi Sakai (1974) au stabilit parcugerea mai multor trepte de scădere a
temperaturii, în timp ce Bajaj (1976) susţinea parcugerea numai a două trepte de
scădere a temperaturii. Mai târziu, Withers şi King (1979, 1980) au preconizat că
dacă se respectă un anumit protocol (coborârea temperaturii cu 10C/minut, până la
atingerea pragului de -30...-350C, menţinerea materialul biologic la această
temperatură timp de 30-40 minute, apoi trecerea în azot lichid), se obţine un grad
ridicat de supravieţuire a celulelor, mai ales dacă se utilizează şi substanţe
crioprotectoare (Căchiţă Cozma, 1987). Henshaw (1979) a analizat problema
crioconservării meristemelor caulinare, apicale şi a stocării germoplasmei.
Crioconservarea rezervei de germoplasmă la plantele ornamentale a fost
aplicată şi studiată la numeroase specii, rezultatele obţinute constituind o valoroasă
bază de date pentru cercetările ulterioare.
Astfel, la Chrysanthemum morifolium şi alte specii înrudite din Japonia, s-au
obţinut rezulate deosebite privind crioconservarea lăstarilor utilizând o precultură de
două zile, o răcire lentă de 0,20 C/minut până la -400 C, un tratament crioprotector
cu 10% DMSO şi 3% glucoză, apoi a realizat imersia în azot lichid (Fukai et all.,
1991).
La diferite specii ornamentale din familia Caryophyllaceae s-au utilizat pentru
crioconservare lăstari care au fost introduşi în azot lichid după ce au fost răciţi până
la temperatura de -400 C (0,50C/minut), în prezenţa unei soluţii crioprotectoare
formată din 10% DMSO şi 3% glucoză. Durata crioconservării a fost cuprinsă între 1
şi 4 ani, iar după decongelare, toţi lăstarii au fost viabili, iar plantele obţinute din
acestea au crescut şi înflorit normal (Fukai et all., 1991).
Halmágyi Adela, Schumacher M., (2002) au stabilit un protocol privind
crioconservarea apexurilor caulinare la garoafe, în azot lichid, timp de 48 de ore,
utilizând pentru vitrificarea apexurilor soluţiii de PVS1, PVS2, PVS3 în diferite
concentraţii, durate diferite de acţiune a amestecului crioprotector (de la 5 la 30
minute) şi temperaturi diferite. La o lună după decongelare au fost efectuate
observaţiile şi cele mai bune rezultate privind supravieţuirea apexurilor au fost
obţinute în cazul soluţiei PVS2, 100%, 10 minute timp de acţiune şi un tratament
efectuat de 0±1 0C.
De asemenea, la specii ale genului Lilium au fost efectuate studii cu privire la
modalitatea de crioconservare a materialului vegetal. În 1995, Matsumoto T., Sakai
A., Yamada K. au studiat crioconservarea prin vitrificare a meristemelor apicale de
crini, cultivate „in vitro”, iar în 2009, Kaviani B. et all. au cercetat aspecte privind
crioconservarea seminţelor la unele specii de Lilium, utilizând dehidratarea şi un
pretratament cu zaharoza pentru crioprotecţia şesuturilor. Rezultatele obţinute au
fost foarte bune, astfel că 75% din seminţele crioconservate au germinat, formând
plante normale. Autorii au precizat şi faptul că reducerea conţinutului de apă din
seminţe până la un nivel critic este foarte important pentru reuşita crioconservării.
În 2010, Kaviani B. et all. au arătat că vitrificarea combinată cu tehnicile de
incapsulare, ca metodă de criocenservare a germoplasmei (seminţe, muguri laterali,
bulbi) de Lilium ledebourii, este recomandată numai pentru păstrarea mugurilor
laterali şi a bulbilor, nu şi pentru seminţe.
Rezultate bune s-au obţinut şi la orhidee (Nichitina si colab, 2001) şi la Silene
vulgaris (Moench) (Bondar et al, 2006).
85
2007-2013
Rezultate obţinute
In etapa a 3-a de derulare a proiectului s-a utilizat congelarea rapidă ca
metodă de crioconservare a seminţelor. Literatura de specialitate arată că multe
dintre semniţele plantelor superioare pot fi conservate în azot lichid un timp variabil,
pornind de la câteva luni, fără a fi afectată capacitatea lor de germinare. Aceasta
este o metodă simplă şi necostisitoare de conservare a materialului vegetal, iar în
acest context ne-am propus iniţierea unui experiment în care se va studia
capacitatea de germinare a seminţelor crioconservate o durată variabilă de timp.
Ca material vegetal s-au utilizat seminţe ajunse la maturitate, de la 8 specii
recoltate din flora spontană (Aconitum degenii, Allium ursinum, Centaurea phrygia,
Dentaria bulbifera, Glycyrrhiza echinata, Lilium martagon, Lithospermum
purpureocaeruleum, Parnassia palustris) şi păstrate la temperatura camerei, la
întuneric.
În vederea crioconservării, seminţele din fiecare specie au fost împărţite în 20
de loturi a câte 20 seminţe, fiecare puse în tuburi Eppendorf şi imersate direct în
azot lichid.
Pentru verificarea capacităţii de germinare, se extrage săptămânal câte un lot
de seminţe, care se dezgheaţă lent, timp de 3 zile la temperatura camerei (21º-
23º), iar semniţele se plasează în cutii Petri, pe hârtie de filtru îmbibată cu apă
distilată. Procentajul de seminţe germinate se compară cu un martor păstrat aceeaşi
durată de timp la temperatura camerei, la întuneric.
La sfârşitul studiului, din numărul de specii evaluate se vor selecta cele
recalcitrante, care nu pot fi păstrate prin congelare rapidă. Aceste seminţe vor fi
crioconservate prin metoda congelării lente, în două etape, prin care loturi de 20 de
seminţe plasate în tuburi Eppendorf vor fi răcite până la -30oC cu o rată de 0.5-1oC
/min, după care se vor congela rapid până la -196oC. Şi la acest material vegetal se
va evalua capacitatea de germinare a seminţelor prin comparare cu un martor
păstrat la temperatura camerei. Această tehnică prezintă avantajul de a extrage apa
din celule în spaţiul extracelular, astfel încât seminţele care au o umiditate relativ
ridicată pot fi crioconservate cu succes. Rezultate bune au fost obţinute la unele
graminee şi în special la seminţele cu un conţinut bogat în ulei, cum ar fi cele de
conifere (Chetvericova şi colab., 2008).
De asemenea, în etapa următoare se va studia, în special pentru speciile
recalcitrante, posibilitatea crioconservării altor organe vegetale: boboci florali,
embrioni zigotici, apexuri cotiledonare.
Protocolul de lucru pe care îl propunem pentru aceste variante va fi următorul:
bobocii florali vor fi recoltaţi în diferite stadii de dezvoltare, apexurile cotiledonare
vor fi excizate de la plantule obţinute prin germinarea seminţelor, iar embrionii
somatici vor fi produşi din explante florale pe medii de cultura pentru inducerea
embriogenezei (mediul ED îmbogăţit cu 0.75M sucroză, conform metodei descrise de
Li et al., 1998; Maximova et al.,2002). Toate cele trei tipuri de organe vegetale sunt
supuse dehidratării după metoda elaborată de către Fang et al. (2004), cu 30 g silica
gel timp de 4 ore, după care se vor păstra în azot lichid 20 săptamăni. Periodic, la
fiecare 7 zile, organele vegetale vor fi extrase şi i se va testa viabilitatea: viabilitatea
polenului în cazul bobocilor florali şi capacitatea de regenerare “in vitro” a plantelor
din noduri cotiledonare şi embrioni zigotici.
În paralel cu studiul viabilităţii se va analiza starea fiziologică a materialului
criocongelat: substanţa uscată, conţinutul de glucide, proteine solubile, activitatea
enzimelor oxidoreducatoare de tipul peroxidaze, esteraze etc.
86
2007-2013
4.9. Elaborare raport de activitate/experimentare.

elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări
tehnico-ştiinţifice
a. Lucrari ştiinţifice
1. Draghia Lucia, Chelariu Elena Liliana, Sîrbu Culiţă, 2010 - The behaviour
in crop of some species with ornamental features from spontaneous flora of
Romania. Lucrări ştiinţifice U.S.A.M.V. Iaşi, vol.53, seria Horticultură, ISSN
1454 - 7376.
2. Draghia Lucia, Savencu Corneliu, Chelariu Elena-Liliana, 2010 - The
usage of textile fabrics in multiplication technologies of some species from
spontaneous flora with ornamental value. Bulletin UASVM Cluj-Napoca,
Horticulture 67(1), pISSN 1843-5254; eISSN 1843-5394
3. Bireescu Gianina, Draghia Lucia, Bireescu Lazăr, Chelariu Elena Liliana,
Anton Iulia, Sellitto M.V., 2010 - Pedo-biological studies on soil quality. Lucrări
ştiinţifice U.S.A.M.V. Iaşi, vol.53, seria Horticultură, ISSN 1454 - 7376.
4. Bireescu Gianina, Bireescu L., Draghia Lucia, Chelariu Elena Liliana, Sîrbu
C., Sellitto M.V., 2010 - Eco-pedological characterization of forestry
ecosystem from North Eastern part of Romania. 1st International Conference
associated with 4th Meeting of Young Researchers in Earth Sciences (MYRES),
Cottbus, Germania.
5. Stănescu Irina-Elena, Mardari C., Bîrsan C., Tănase C., Draghia Lucia,
2010 - The structure of some conductive tissues of Gentiana asclepiadea L.
Lucrări ştiinţifice U.S.A.M.V. Iaşi, vol.53, seria Horticultură, ISSN 1454 - 7376.
6. Stănescu Irina-Elena, Mardari C., Bîrsan C., Tănase C., Draghia Lucia,
2010 - Anatomic aspects in Parnassia palustris L. Lucrări ştiinţifice U.S.A.M.V.
Iaşi, vol.53, seria Horticultură, ISSN 1454 - 7376.
7. Stănecu Irina Elena, Mardari Constantin, Bîrsan Ciprian, Tănase
Cătălin, Draghia Lucia, 2010 – Some anatomical aspects of Trollius
europaeus L., Muzeul Olteniei Craiova, Oltenia Studii şi comunicări ştiinţifice,
Ştiinţele naturii. Tom. 26 No.1/2010, ISSN 1454-6914, p 39-44.
8. Brezeanu Creola, Brezeanu Petre Marian, Ambarus Silvica, 2010 -
Studies regarding year culture and density influence on obtained production to
the thyme in organic culture - Sesiune de comunicari st. Universitatea din
Bacau; publicat in Studii şi cercetări ştiinţifice - Biologie, seria Biologie
vegetala, Bacău. ISSN 1224 919x - Revista cotata B+.
9. Brezeanu Petre Marian, Brezeanu Creola, Ambarus Silvica, 2010 -
Studies regarding influence of age seadling, planting times and culture density
on obtained production at savory (Ocimum basilicum L.) - Sesiune de
comunicari st. Universitatea din Bacau; publicat in Studii şi cercetări ştiinţifice
- Biologie, seria Biologie vegetala, Bacău. ISSN 1224 919x - Revista cotata
B+.
10.Brezeanu Petre Marian, Brezeanu Creola, Ambarus Silvia, 2010 -
Studies regarding year culture and density influence on obtained production to
the sage in organic culture - Sesiune de comunicari st. Universitatea din
Bacau; publicat in Studii şi cercetări ştiinţifice - Biologie, seria Biologie
vegetala, Bacău. ISSN 1224 919x - Revista cotata B+.
87
2007-2013
b. Manifestări tehnico - ştiinţifice
• EXPOAGROUTIL Constanţa 2010”, 2 – iunie 2010 – Ediţia a XlX-a. Din parte

S.C.D.L. Bacău au participat: Dr. Ing. Ambăruş Silvica, Dr. Ing. Brezeanu Creola,
Dr. Ing. Brezeanu Marian Petre. Împreună cu organizatorii, expozanţii şi vizitatorii
s-a organizat o masa rotundă cu tema: Conversia exploataţiilor agricole la sistemul
de agricultură ecologică.
• „SALONUL REGIONAL AL CERCETARII BACAU 2010” organizat de Camera de
Comerţ si Industrie Bacău, în perioada 16-19 septembrie 2010. Au participat: Dr.
Ing. Ambăruş Silvica, Dr. Ing. Brezeanu Marian, DR. Ing. Călin Maria, Dr.
Cristea Tina Oana, Drd. Ing. Avasiloiei Dan Ioan, Împreună cu organizatorii şi
membrii societăţii BIOMOLD s-a organizat o masa rotundă cu tema: Posibilităţi de
cultură şi protecţie a plantelor legumicole în agricultură ecoloBookmark.
88
2007-2013
CONCLUZII
În 2010 au fost luate în studiu specii selectate din materialul biologic existent
din anul 2009 (Aconitum degenii, Allium ursinum, Anthemis tinctoria, Artemisia
annua, Asarum europaeum, Athyrium felix-femina, Bupleurum rotundifolium,
Centaurea phrygia, Dianthus armeria, Dianthus giganteus, Gentiana asclepiadea,
Hypericum elegans, Hypericum perforatum, Lilium martagon, Malva sylvestris,
Parnassia palustris, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum
officinalis, Scabiosa columbaria, Staphylea pinnata, Thymus pulegioides, Trifolium
repens, Trollius europaeus, Xeranthemum cylindraceum) şi specii aduse în 2010 în
vederea completării bazei de lucru (Anthericum liliago, Campanula glomerata,
Campanula persicifolia, Digitalis gradiflora, Gentiana cruciata, Gladiolus imbricatus,
Glycyrrhiza echinata, Lithospermum purpureocaeruleum, Sempervivum sobolifera,
Telekia speciosa, Thymus serpillum).
Pentru a identifica posibilele modificări morfo - anatomice ale taxonilor

cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare, pentru
fiecare specie în parte a fost prezentată structura morfo - anatomică la nivelul
rădăcinii, tulpinii şi frunzei (prin parcurgerea următoarelor etape: fixare şi
conservare, secţionare, îndepărtarea conţinutului celular, colorarea secţiunilor,
realizarea preparatelor permanente, valorificarea preparatelor). Singura specie la
care au fost înregistrate astfel de modificări este Aconitum degenii.
În cadrul etapei s-a studiat micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” folosind

diferite medii de cultură şi metode de iniţiere a culturilor. Rezultatele s-au
concretizat în obţinerea de plante aclimatizate la Hypericum perforatum. La unele
specii (Lilium martagon, Glycyrrhiza echinata, Lithospermum purpureocaeruleum) s-
a ajuns la faze intermediare, urmând să se definitiveze protocolul de înmulţire în
etapa următoare, iar la altele (Allium ursinum, Trollius europaeus) metodele aplicate
nu au dat rezultate, ceea ce presupune testarea altor variante de lucru.
Numărul de cromosomi determinat la Aconitum degenii şi Lilium martagon

este similar datelor din literatura de specialitate.
S-a iniţiat păstrarea rezervelor de germoplasmă prin tehnica de

crioconservare, cu aplicabilitate directă la unele specii care fac obiectul de studiu al
proiectului.
Pentru obţinerea unui suport textil cu grad mare de degradabilitate, din

analiza diagramelor efort-alungire a firelor de polipropilenă, se recomandă utilizarea
firelor colorate, cât mai subţiri (400-600 dtex), supuse timp de 20-24 ore unei
concentraţii de radiaţii U.V. de 8000 - 10000 µW/cm2.
89
2007-2013
BIBLIOGRAFIE
1. Ahmed HA., 1986 - In vitro regeneration and propagation of meristem

apices of Chrysanthemum. Kert Egy Kozl;50:199–214.
2. Aitkens-Christie J., 1991 – Automation, micropropagation technology and
application. In: Debergh PC, Zimmerman RH, editors. The Netherlands: Kluwer
Acad. Publ.;. p. 363–88.
3. Alexiu V., 1995 – Aconitetum taurici Borza 1943 în Masivul Iezer – Păpuşa,
Naturalia, St. Cerc., Muz. Jud. Piteşti, 1: 115-118.
4. Andrei M., Paraschivoiu Roxana Maria, 2003 - Microtehnică botanică. Ed.
Niculescu, Bucureşti..
5. Ando T, Murasaki K., 1983 - In vitro propagation of Cyclamen by the use of
etiolated petioles. Tech Bull Fac Hort Chiba Univ;32:1–5.
6. Appelgren M., 1985 - Effect of supplementary light to mother plants on
adventitious shoot formation in flower peduncle segments of Begonia×hiemalis. Sci
Hortic;25:77–83.
7. Ara KA, Hossain MM, Quasem MA, Ali M, Ahmed JU., 1997 -
Micropropagation of rose: Rosa sp. cv. Peace. Plant Tissue Cult;7(2):135–42.
8. Arnold NP, Binns MR, Cloutier CD, Barthakur NN, Pellerin R., 1995 -
Auxins, salt concentrations and their interactions during in vitro rooting of winter-
hardy and hybrid tea roses. Hortic Sci;30 (7):1436–40.
9. Atta-Alla H,McAlister B, Van Staden J., 1998 - In vitro culture and
establishment of Anthurium parvispathum. S Afr J Bot;64:296–8.
10. Barve DM, Iyer RS, Kendurkar S, Mascarenhas AF., 1984 - An efficient
method for rapid propagation of some budded rose varieties. Indian J Hortic;41:1–7.
11. Bavaru A., 1970 – Rezervaţia naturală Fântâniţa – Murfatlar, Jud. Constanţa,
Com. de Bot., SSB: 103-110.
12. Belarmino MM, Gabon CF., 1999 - Low cost micropropagation of
chrysanthemum (Chrysanthemum morifolium) through tissue culture. Philipp J
Sci;128(2):125–43.
13. Beldie A., 1971 - 1979 - Flora României - determinator ilustrat al plantelor
vasculare, vol. I, II. Ed. Academiei, Bucureşti.
14. Bennett MD, Leitch IJ., 2000 - Variation in nuclear DNA amount (C-value)
in monocots and its significance. In: Wilson KL, Morrison DA, eds. Monocots:
systematics and evolution. Melbourne: CSIRO, 137–146
15. Bennetzen JL, Kellogg EA. 1997 - Do plants have a one-way ticket to
genomic obesity? Plant Cell 9: 1509–1514
16. Bhattacharya P, Dey S, Das N, Bhattacharya BC, Bhattacharya P., 1990
- Rapid mass propagation of Chrysanthemum morifolium by callus derived from stem
and leaf explants. Plant Cell Rep 9:439–42.
17. Bhattacharjee, Supriya Kumar, 1998 - Handbook of medicinal plants;
Pointer Publishers; New Delhi. 474 p.
18. Borza Al., 1925 – Schedae ad “Flora Romaniae Exsiccata”, Bul. Grăd. Bot.
Muz. Bot., Univ. Cluj, VI (3-4): 81 –102.
19. Borza Al., 1944 – Materiale pentru florula Mangaliei, Bul. Grăd. Bot. Muz.
Bot. Timişoara, XXIV (1-2): 15-29;.
20. Borza Al., 1958 – Vegetaţia rezervaţiei Beuşniţa, Ocrot. Nat., 3: 117-
127.
21. Boşcaiu N., 1971 – Flora şi vegetaţia Munţilor Ţarcu, Godeanu şi Cernei, Ed.
Academiei Române, Bucureşti.
90
2007-2013
22. Brand MH, Kiyamoto R., 1994 - Behaviour of Rhododendron tissue affected
by tissue proliferation. In Vitro Cell Dev Biol;30A:72.
23. Brand MH, Kiyomoto R., 1997 - The induction of tissue proliferation-like
characteristics in in vitro cultures of Rhododendron `Monteg`. Hortic Sci;
32(6):989–94.
24. Bryan, John E. and Castle, Coralie, 1974. The Edible Ornamental Garden.
San Francisco: 101 Productions.
25. Buia Al., 1959 – Plante rare pentru flora R. P. R., existente în Oltenia, Ocrot.
Nat., 4: 13-42.
26. Burduja C., 1959 – O rezervaţie ştiinţifică care trebuie înfiinţată “Fânaţele
din Valea lui David” – Iaşi, Ocrot. Nat., 4: 154-157.
27. Bujor O., Mircea A., 1981 – Plantele medicinale. Izvor de sănătate, Editura
Ceres, Bucureşti.
28. Burduja C., Bârcă C., Sârbu I., 1969 – Contribuţii la corologia şi taxonomia
genului Galanthus (Galanthus graecus Orph.), St. şi Com., Complex Muz. Şt. Nat.
Bacău: 101-172.
29. Burger DW, Liu L, Zary KW, Lee CI., 1990 - Organogenesis and plant
regeneration from immature embryos of Rosa hybrida L. Plant Cell Tissue Organ
Cult;21:147–52.
30. Butură, V., 1979 - Enciclopedie de etnobotanică românească. Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
31. Burzo I. ş.a., 1999 - Fiziologia plantelor de cultură. Vol. I, Ed. Ştiinţa,
Chişinău.
32. Burzo I. ş.a., 1999- Fiziologia plantelor de cultură. Vol. II, Ed. Ştiinţa,
Chişinău.
33. Burzo I. ş.a., 1999- Fiziologia plantelor de cultură. Vol. III, Ed. Ştiinţa,
Chişinău.
34. Burzo I. ş.a., 2000 - Fiziologia plantelor de cultură. Vol. IV, Ed. Ştiinţa,
Chişinău
35. Cachiţă-Cosma Dorina, Raicu P., Badea E., 1984, Culturile de celule
vegetale – aplicaţii în agricultură. Ed. Ceres, Bucuresti.
36. Cachiţa-Cosma Dorina, Petrescu Corneliu, 1985- Curs practic de culturi
de ţesuturi în vitro cu aplicaţii în legumicultură şi floricultură. ATEL, AMD - IANB
37. Cachiţă-Cosma Dorina, 1987 - Metode “in vitro” la plantele de cultură. Baze
teoretice si practice. Ed. Ceres, Bucuresti
38. Cachiţă Dorina, Badea Elena, Raicu P., 1984 - Culturi de celule şi ţesuturi
vegetale. Aplicaţii în agricultură. Editura Ceres, Bucureşti.
39. Cachiţă-Cosma Dorina, Deliu C-tin, Rakosz-Tican Lenuţa, Ardelean A.,
2004 - Tratat de biotehnologie vegetală. 1. Editura Dacia, Cluj-Napoca.
40. Celik Sezgin, Uysal Ismet, Menemen Yusuf, 2008 - Morphology,
anatomy, ecology and palynology of two Centaurea species from Turkey. Bangladesh
Journal of Botany, 37(1): 67-74.
41. Chakrabarty D, Mandal AK, Datta SK., 2000 - In vitro propagation of rose
cultivars. Ind J Plant Physiol;5(2):189–92.
42. Chang HS, Chakrabarty D, Hahn EJ, Paek KY., 2003 - Micropropagation of
calla lily (Zantedeschia albomaculata) via in vitro shoot tip proliferation. InVitroCell
Dev Biol Plant;39:129–34.
43. Chartier-Hollis JM, Harris W, Lynch PT, Morisot A, Ricci P., 1996 –
Cryopreservation of shoot tips of Rosa multiflora. Acta Hortic;424: 367–8.
44. Chifu T., Mânzu C., Zamfirescu Oana, 2006 – Flora & Vegetaţia Moldovei
(România), Ed. Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi, vol. I, Iaşi;
91
2007-2013
45. Christensen, O.V. and Friis, K., 1987 - Research and development of
unknown new pot plants. Acta Horticulturae 205:33-37.
46. Ciocârlan V., 1994 – Flora Deltei Dunării, Ed. Ceres, Bucureşti;
47. Ciocârlan V., Costea M., 1997 – Flora rezervaţiei botanice Dealul Alah-Bair
(jud. Constanţa), Acta Bot. Horti Bucurest.: 97-104;
48. Ciocârlan V., 2000 – Flora ilustrată a României, Ed. Ceres, Bucureşti;
49. Ciulei I. ş.a., 1993 - Plante medicinale, fitochimie, fitoterapie. Ed. Medicală.
50. Claus P. Schobesberger 2003- Textile Month June 2003 pg. 31 33
51. Condliffe PC, Davey MR, Power JB, Koehorst-van Putten H, Visser PB.,
2003 - An optimised protocol for rose transformation applicable to different
cultivars. Acta Hortic;612:115–20.
52. Cooke T.J.; Racusen R.H. & Cohen J.D. 1993 - The role of auxin in plant
embryogenesis. The Plant Cell, 5: 1494-1495.
53. Costache I., 2004 – Ecologia, cenologia şi corologia speciilor vulnerabile,
periclitate şi rare din Bazinul Inferior al Motrului, An. Univ. Craiova, Fac. Hort., vol
omagial, VII (XLIII): 239-257.
54. Cristea, V., 2004 – Fitosociologie, Ed. Presa Universitară Clujeană.
55. Cronn, R. and J. F. Wendel., 2004 - Cryptic trysts, genomic mergers, and
plant speciation. New Phytologist 161: 133-142.
56. Csűrös, Şt., 1951 – Cercetǎri floristice şi de vegetaţie în Munţii Cǎlimani, St.
Cerc. Şt., Acad. R. P. R., Cluj, 1-2: 127–143.
57. Cunnell G. J., 1959 - The arrangement of sepals and petals in Parnassia
palustris L. Annals of Botany, 23: 441-453.
58. Cunningham, I. 1990 - Collecting landscape plants in eastern Asia. Diversity
6(3&4):22-23.
59. Davis L. Sandra, 2002 - Allocation to floral structures in Thalictrum
pubescens (Ranunculaceae), a cryptically dioecious species. Annals of Botany, 90:
119-126.
60. Dawson, Adele G., Gladstar, Rosemary (foreword by), Rothman, Robin
(ill. by), 2000 - Herbs: Partners in life. Healing, gardening, and cooking with wild
plants; Healing Arts Press;
61. Dăscălescu D., 1970 – Contribuţii la studiul vegetaţiei lemnoase din bazinul
Tarcăului (jud. Neamţ), St. şi Com., Complex Muz. Şt. Nat. Bacău: 135-
182.Rochester VT. 280 p.
62. Debergh PC, Read PE., 1991 - Micropropagation. In: Debergh PC,
Zimmerman RH, editors. Micropropagation. The Netherlands: Kluwer Acad. Publ.;. p.
1–13.
63. Demiralay A, Yalcin-Mendi Y, Aka-kacar Y, Cetiner S., 1998 - In vitro
propagation of Ficus carica L. var. Bursa siyahi through meristem culture. Acta
Hortic;480:165–7.
64. Devic M, Momcilovic Ivana, Krstic D., Maksimovik Vuk, Konjevic R.,
2006 - In vitro multiplication of willow gentian (Gentiana asclepiadea L.) and the
production of gentiopicrine and mangiferin, Phyton, 46, 45-54.
65. Diaconescu V., 1979 – Genul Iris, valoroasă sursă de îmbogăţire a
sortimentului floricol al spaţiilor verzi. Notă preliminară, Culegere Stud. şi Art. de
Biol., Iaşi, 1: 185-188.
66. Dihoru G., Pârvu C., 1987 – Plante endemice în flora României, Ed. Ceres,
Bucureşti.
67. Dillen W, Dijkstra I, Oud J., 1996 - Shoot regeneration in long-term callus
cultures derived from mature flowering plants of Cyclamen persicum Mill. Plant Cell
Rep;15:545–8.
92
2007-2013
68. Dobrescu C., Bârcă C., Lazăr Maria, 1964 – Contribuţii floristice şi
geobotanice referitoare la masivul forestier Bârnova – Repedea Iaşi (II), An. Şt.
Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., f. 2, X: 323-357.
69. Dobrescu C., Eftimie Elena, 1966 – Aspecte floristice şi geobotanice
referitoare la pădurea Uricani – Iaşi, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., f. 1,
XII: 157-170.
70. Dobrescu C., 1968 – Contribuţii floristice şi geobotanice referitoare la
pădurea Bălteni (Vaslui), An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., f. 1, XIV: 147-
158.
71. Dobrescu C., 1968 – Contribuţii la flora României, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”,
s. II, a. Biol., f. 2, XIV: 417-418.
72. Dobrescu C., 1974 – Cercetări asupra florei şi vegetaţiei din Bazinul Superior
al Bârladului (Podişul Central Moldovenesc), Teză de doctorat, Univ. Bucureşti.
73. Draghia Lucia, Chelariu Elena Liliana, 2001 – Floricultură – îndrumător
lucrări practice. Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.
74. Draghia Lucia, 2004 – Floricultură. Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.
75. Drăgulescu C., 2003 – Cormoflora judeţului Sibiu, Ed. Pelecanus, Braşov.
76. Duke J.A., 1992 - Handbook of phytochemical constituents of gras herbs and
other economic plants, Boca Raton, Florida, CRC Press.
77. Dumitriu – Tătăranu I., 1960 – Arbori şi arbuşti forestieri şi ornamentali
cultivaţi în R. P. R., Ed. Agro – Silvică, Bucureşti.
78. Ellenberg, H., 1974 – Indicator values of vascular plants in Central Europe,
Scripta Geobotanica, 9, Gottingen, 1-97.
79. Engelmann F., 2004 – Plant cryopreservation: progress and prospects. In
Vitro Cell. Dev.Biol. – Plant 40 : 427 – 433. Society for In Vitro Biology.
80. Ernst D.; Oesterhelt D., & Schäfer W. 1984 - Endogenous cytokinins
during embryogenesis in an anise cell culture (Pimpinella anisum L.). Planta,
161:240-245.
81. Evelegh, Tessa, Patterson, Debbie, 1996 - Lavender: Practical inspirations
for natural gifts, country crafts and decorative displays; Lorenz Books; London; New
York; Sydney; Bath; 128
82. Ezelarab G. E., Dormer K. J., 1963 - The Organization of the primary
Vascular System in Ranunculaceae. Annals of Botany, 27: 23-38, 1963.
83. Fahay G.M, Mac Farlane D.R., Angell C.A., Meryman H.T., 1984 –
Vitrification as an approach to cryopreservation. Cryobiology, 21: 407-426.
84. Fălticeanu Marcela, 2005 - Cultivarea speciilor floricole perene pentru flori
tăiate, o alternativă de venituri pentru micii producători. Revista Horticultura Nr. 9,
2005. Revista Horticultura Nr. 8, 2005.
85. Fălticeanu Marcela, 2005 - Plante utile în practicarea agriculturii biologice.
Editura Tipo Activ, Bacău. ISBN 973-87136-9-2.
86. Fălticeanu Marcela, 2005 - Tehnologia de cultivare în câmp la specii de
plante perene pentru flori tăiate. ANCA, Programul "Impact Rapid", Bucureşti.
87. Fălticeanu Marcela, Munteanu N., 2005 - Studiu comportării unor specii
din genul Agastache cultivate la SCDL Bacău , în scopul promovării lor ca plante
decorative care au şi alte întrebuinţări. Sesiunea de comunicări ştiinţifice USAMV
Iaşi, Facultatea de Horticultură; suport electronic.
88. Ferguson, D. and T. Sang., 2001 - Speciation through homoploid
hybridization between allotetraploids in peonies (Paeonia). Proceedings of the
National Academy of Sciences of the United States of America 98: 3915-3919.
89. Fonnesbech M, Fonnesbech A. 1979 - In vitro propagation of
Spathiphyllum. Sci Hortic;10:21–5.
93
2007-2013
90. Fujii Y, Shimzu K., 1990 - Regeneration of plants from stem and petals of
Chrysanthemum coccineum. Plant Cell Rep;8:625–7.
91. Fukai S, Morii M, Oe M., 1988 - Storage of chrysanthemum (Dendrathema
grandiflorum Ramat.) plantlets in vitro. Plant Cell Tissue Organ Cult;5:20–5.
92. Fukai S, Oe M., 1990 - Morphological observations of Chrysanthemum shoot
tips cultured after cryoprotection and freezing. J Jpn Soc Hortic Sci;59:383–7.
93. Fukai S., Goi M., Tanaka M., 1991 – Cryopreservation of shoot tips of
Chrysanthemum morifolium and related species native Japan. Euphytica 54: 201-
204, Olanda.
94. Fukai S., Goi M., Tanaka M., 1991 – Cryopreservation of shoot tips of
Caryophyllaceae ornamentals. Euphytica 56: 149-153, Olanda.
95. Gale, M.D. and Devos, K.M., 1998 - Comparative genetics in the grasses.
Proceedings of the National Academy of Sciences, USA 95:1971-1974.
96. Gabryszewska E, Rudnicki RM., 1997 - The effects of light quality on the
growth and development of shoots and roots of Ficus benjamina in vitro. Acta
Hortic;418:163–7.
97. Geier T, Kohlenbach HW, Reuther G., 1983 – Cyclamen, hand book of
plant cell culture, vol. 5. In: Ammirato PV, Evans DR, Sharp WR, Bajaj YPS, editors.
New York: McGraw-Hill Publ. Co.;. p. 352–74.
98. Gherghi A. ş.a., 2001 - Biochimia şi fiziologia legumelor şi fructelor. Ed.
Academiei Române.
99. Gill R, Gerrath J, Saxena PK., 1992 - High-frequency direct embryogenesis
in thin layer cultures of hybrid seed geranium (Pelargonium). Can J Bot;71:408–13.
100. Greilhuber, J., Borsch, T., Müller, K., Worberg, A., Porembski, S., &
Bartlott, W. 2006 - Smallest angiosperm genomes found in Lentibulariaceae, with
chromosomes of bacterial size. Plant Biol. 8: 770-777.
101. Guerra M. 2000 - Patterns of heterochromatin distribution in plant
chromosomes. Genetics and Molecular Biology 23: 1029–1041.
102. Haja S., 1972 – Flora Masivului forestier Gorovei, Jud. Botoşani, St. Com.,
Muz. Şt. Nat., Dorohoi, I: 75-77.
103. Halmágyi Adela, Schumacher M., 2002 – Cryopreservation of carnation
shoot apices by vitrification. Contribuţii Botanice XXXVII, Grădina Botanică
„Alexandru Borza”, Cluj-Napoca.
104. Hamilton, Geoff, 1988 - Jardin naturel: Culture biologique des fleurs, fruits
et légumes. La Maison Rustique-Flammarion, Paris. 288 p.
105. Hatzilazarou S, Economou A, Antoniou T, Ralli P., 2001 - Propagation of
Ebenus cretica L. by tissue culture. Propag Ornam Plants;1:25–7.
106. Hawkes HY, Wainwright H., 1987 - In vitro organogenesis of Cyclamen
persicum Mill. seedling tissue. Acta Hortic;212:711–4.
107. Hitmi A, Barthomeuf C, Sallanon H., 2000 - Cryopreservation of
Chrysanthemum cinerariaefolium shoot tips. J Plant Physiol;156: 408–12.
108. Horeanu, C., 1973 – Contribuţii la flora Dobrogei (III), An. Şt. Univ. “Al. I.
Cuza”, s. II, a. Biol., f. 2, XIX: 475-477.
109. Horeanu, C., 1979 – Flora rezervaţiei naturale Munticelu – Cheile Şugăului,
Judeţul Neamţ, Anuar. Muz. Şt. Nat. Piatra Neamţ, s. Bot.-Zool., IV: 87-92.
110. Hoshino Y, Nakano M, Mii M., 1995 - Plant regeneration from cell
suspension-derived protoplasts of Saintpaulia ionantha Wendl. Plant Cell
Rep;14:341–4.
111. Hosokawa M, Otake A, Sugawara Y, Hayashi T, Yazawa S., 2004 -
Rescue of shoot apical meristem of chrysanthemum by culturing on root tips. Plant
Cell Rep;22:443–8.
94
2007-2013
112. Hosoki T, Kajino E., 2003 - Shoot regeneration from petioles of coral bells
(Heuchera sanguinea Engelm.) cultured in vitro, and subsequent planting and
flowering ex vitro. In Vitro Cell Dev Biol Plant;39:135–8.
113. Ionică Verona, 1973 - Contributii la studiul speciilor de Lavandula cultivate
la noi in ţară (teză de doctorat). IMF Bucureşti.
114. Jekka McVicar, 1999 - Jekka's Complete Herb Book. Kyle Cathie Limited,
London.
115. Jelaska S, Jelencic B. 1980 - Plantlet regeneration from shoot tip culture of
Pelargonium zonale hybrid. Acta Bot Croat;39:59–63.
116. John Britto, S. J. John Robinson, E. Natarajan and D. I. Arockiasamy.
2001 - Micropropagation of Hyptis suaveolens (L.) Poit. (Labiatae) through nodal
culture. Adv. Pl. Sci. 14:561-565.
117. John Britto, S. S. Krishnaveni, E. Natarajan and D. I. Arockiasamy.
2001.- Clonal propagation of Anisomeles indica L. from nodal explants. Pl. Tiss.
Cult. 11: 93-96.
118. Joseph D, Martin KP, Madassery J, Philip VJ., 2003 - In vitro propagation
of three commercial cut flower cultivars of Anthurium andraeanum Hort. Indian J Exp
Biol;41:154–9.
119. Kaul V, Miller RM, Hutchinson JF, Richards D., 1990 - Shoot regeneration
from stem and leaf explants of Dendrathema grandiflora Tzvelev (Syn.
Chrysanthemum morifolium Ramat.). Plant Cell Tissue Org Cult;21:21–30.
120. Kajiwara Nori and Okamoto, J.T.I., Vol.2000 - Tehnologii pentru un nou
secol, Part III, pg 32-78
121. Kaviani B., Abadi D.H, Torkashvad A.M., Hoor S.S., 2009 –
Cryopreservation of seeds of lily (Lilium ledebourii (Baker) Bioss): Use of sucrose
and dehydration. African Journal Biotehnology vol 8 (16): 3809-3810.
122. Kaviani B., Dehkaei M.N.P., Hashemabadi D., Darabi A.H., 2009 –
Cryopreservation of Lilium ledebourii (Baker) Bioss. Bz encapsulation-vitrification
and in vivo media for planting of germplasms. American-Eurasian Journal
Agr.&Environ. Sci., vol 8 (5): 556-560.
123. Komalavalli N., and M. V. Rao.1997. - In vitro micropropagation of
Gymnema elegans Wt.&Arn.-A rare medicinal plant. J. Exp. Biol. 35: 1088-1092.
124. Kondor, M. M., and Wilson, C. B., 1983.The Field and Garden Guide to
Herbs: A Definitive Resource for 200 Natural Herbs Commonly Found Throughout
North America. Harrisburg, PA: Stackpole Books,
125. Kovacs, J. A., 1979 – Indicatorii biologici, ecologici şi economici ai florei
pajiştilor, Centrul de material didactic şi propagandă agricolă, Bucureşti.
126. Kozai T., 1990 - Autotropic (sugar free) tissue culture for promoting the
growth of plantlets in vitro and for reducing biological contamination. Proc. Int.
Symp. on application of biotechnology for small industries. Bangkok, Thailand; p.
39–51.
127. Kristó A., 1958 – Plante rare şi relicte ce trebuie ocrotite în mlaştinile de la
Sâncrăieni “Borsáros”, Ocrot. Nat., 3: 154-157.
128. Kumar A, Kumar VA., 1995 - High-frequency in vitro propagation in
Chrysanthemum maseimum. Indian Hortic:37–8 [Jan–March].
129. Kumari M, Varghese TM, Mehta PK., 2001 - Micropropagation of
Chrysanthemum through shoot apex culture in two named varieties viz. Miss
Universe and Snow Ball. Ann Agric Res;11(3):371–6.
130. Langhe ED, Debergh P, van Rijk R. 1994 - In vitro culture as a method for
vegetative propagation of Euphorbia pulcherrima. Z Pflanzenphysiol ;71:271–4.
95
2007-2013
131. Lazar M, Cachita C., 1983 - Micropropagation of Chrysanthemum: III.
Chrysanthemum multiplication in vitro from capitulum explants. Prod Veg
Hortic;32:44–7.
132. Leandru Lia, 1955 – Contribuţii la cunoaşterea florei pădurilor din bazinul
superior şi mijlociu al Putnei şi Şuşiţei, Rev. Păd., 2: 53-55.
133. Li XQ, Krasnyanski SF, Korban SS., 2002 - Somatic embryogenesis,
secondary somatic embryogenesis, and shoot organogenesis in Rosa., J Plant
Physiol;159:313–9.
134. Liangfeng Z. ş.a., 1993 - Aromatic Plants and Essential Constituents Peace
Book Co, Hong Kong.
135. Lloyd G, McCown B., 1980 - Commercially feasible micropropagation of
mountain laurel, Kalmia latifolia, by use of shoot tip culture. Comb Proc Int Plant
Propag Soc;30:421–6.
136. Lo KH, Giles KL, Sawhney VK. 1997 - Acquisition of competence for shoot
regeneration in leaf discs of Saintpaulia ionantha (African violet) cultured in vitro.
Plant Cell Rep;16(6):416–20.
137. Loewenfeld, Claire and Back, Philippa, 1964 - Herb Gardening: Why and
How to Grow Herbs. London: Faber and Faber.
138. Lungu, Lucia, 1967 – Evonynus nanus M. B. din mlaştina turboasă de la
Cristişorul, Neagra Broştenilor, Acta Bot. Horti Bucurest.: 325–330.
139. Lungu Lucia, 1983 – Euonymus nanus M. B. – Relict preglaciar în flora
României, Ocrot. Nat. Med. Înconj., 27 (1): 19-24.
140. Lupu I., 1980 – Flora şi vegetaţia pădurilor dintre Siret, Moldova şi Bazinul
Şomuzul Mare, Teză de doctorat, Inst. Agron. Iaşi.
141. Malallah G., Attia T., 2003 - Cytomixis and its possible evolutionary role in
a Kuwaiti population of Diplotaxis harra ( Brassicaceae). Botanical Journal of Linnean
Society, 143, 169-175.
142. Matacă Sorina Ştefania, 2003 – Études géosymphytosociologiques dans le Parc
Naturel “Porţile de Fier” (Roumanie), Contrib. Bot., Cluj-Napoca, XXXVIII (2): 57-66.
143. Matacă Sorina Ştefania, 2003 – Parcul Natural Porţile de Fier. Floră,
vegetaţie şi protecţia naturii, Teză de doctorat, Instit. Biol. Acad. Rom. Bucureşti.
144. Matysiak B, Nowak J. 1995 - Acclimatization of ex vitro Homalomena
„Emerald Gem‟ as affected by nutrient solution concentration and CO2 enrichment.
Acta Hortic;390:157–60.
145. Matsumoto T., Sakai A., Yamada K, 1995 – Cryopreservation of in vitro-grow
apical meristems of lilz vitrification. Plant Cell, Tissue and Organ Culture, 41: 237-241.
146. Metcalfe C. R., Chalk l., 1972 - Ranunculaceae, 1: 1-7; Saxifragaceae, 1:
553-557; Compositae, 2: 782-804, Gentianaceae, 2: 933-939, In Anatomy of the
Dicotyledons, Clarendon Press, Oxford.
147. Mihai Gh., 1971 – Contribuţii floristice din bazinul Başeului, Com. de Bot.,
SSB, XII: 173-179
148. Mihăilescu Simona, 2003 – Protected plant species and fragile habitats of
Piatra Craiului Massif flora în Researh in Piatra Craiului National Park, Ed. Phoenix,
Bucureşti:119-129.
149. Mishima M, Ohmido N, Fukui K, Yahara T. 2002. Trends in site number
change of rDNA loci during polyploid evolution in Sanguisorba (Rosaceae).
Chromosoma 110: 550–558
150. Mititelu D., Moţiu Tamara, Dăscălescu D., Teşu C., Viţalariu Cristina,
1969 – Flora şi vegetaţia rezervaţiei “Valea lui David” Iaşi, St. şi Com., Complex
Muz. Şt. Nat. Bacău: 81-100.
151. Mititelu D., Viţalariu Gh., Chifu T., Ştefan N., Dăscălescu D., Horeanu C.,
1986 – Flora Munţilor Călimani, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., 32: 28-30.
96
2007-2013
152. Mititelu D., Sârbu I., Pătraşc Adriana, Gogiu Zoe, Oprea A., 1993 –
Flora şi vegetaţia judeţului Galaţi, Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 4: 69-101.
153. Mititelu D., Barabaş N., Bârcă C., Costică M., 1994 – Contribuţii noi la
cunoaşterea florei şi vegetaţiei judeţului Bacău, St. şi Com., Complex Muz. Şt. Nat.
Bacău, 13: 81-108.
154. Mititelu D., Barabaş N., 1994 – Flora şi vegetaţia Munţilor Nemira, St. şi
Com., Complex Muz. Şt. Nat. Bacău, 13: 29-48.
155. Mititelu D., Chifu T., Scarlat A., Aniţei Liliana, 1995 – Flora şi vegetaţia
judeţului Iaşi, Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 5: 99-124.
156. Mititelu D., 1996 – Noi contribuţii la flora şi vegetaţia judeţului Vaslui, St.
Cerc., Muz. Şt. Nat., Piatra Neamţ, VIII: 193-211.
157. Mititelu D., Ştefan N., Coroi Ana-Maria, Diaconu M., 1996 – Flora şi
vegetaţia judeţului Vrancea, St. Cerc., Muz. Şt. Nat., Piatra Neamţ: VIII: 163-192.
158. Monah Felicia, 2001 – Flora şi vegetaţia cormofitelor din Lunca Siretului, Ed.
Constantin Matasă, Piatra Neamţ.
159. Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M., 1993 – Rezervaţii şi monumente
ale naturii din România, Casa de Editură şi Comerţ Scaiul, Bucureşti.
160. Mohan Gh., 2004 - Atlasul plantelor medicinale din România. Ed. Corint,
Bucureşti
161. Morariu I., 1972 – Semnificaţia unor date corologice noi la plante, Stud.
Com. Ocrot. Nat., Suceava, 2: 191-200.
162. Moscone EA, Klein F, Lambrou M, Fuchs J, Schweizer D. 1999 -
Quantitative karyotyping and dual-color FISH mapping of 5S and 18S-25S rDNA
probes in the cultivated Phaseolus species (Leguminosae). Genome 42: 1224–1233
163. Mulin M, Tran Thanh Van K. 1989 - Obtention of in vitro flowers from thin
epidermal cell layers of Petunia hybrida (Hort.). Plant Sci;62:113–21.
164. Murashige T, Skoog T. 1962 - A revised medium for rapid growth and
bioassays with tobacco tissue cultures. Plant Physiol;15: 473–97.
165. Nechita Nicoleta, 1995 – Contribuţii la studiul florei zonei Pângăraţi (Judeţul
Neamţ), Naturalia, St. Cerc., Muz. Jud. Piteşti, 1: 77-83.
166. Nechita Nicoleta, 2003 – Flora şi vegetaţia cormofitelor din Masivul Hăşmaş,
Cheile Bicazului şi Lacul Roşu, Ed. Constantin Matasă, Piatra Neamţ.
167. Oltean, M., Negrean, G., Popescu, A., Roman, N., Dihoru, Gh., Sanda, V.,
Mihăilescu, Simona, 1994 – Lista roşie a plantelor superioare din România, în Studii,
sinteze, documentaţii de ecologie, 1, Acad. Rom, Instit. de Biol., Bucureşti: 1-52.
168. Oprea A., 1998 – Flora şi vegetaţia din Câmpia Tecuciului şi Bazinul Inferior
al Siretului (jud. Galaţi), Teză de doctorat, Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi.
169. Oprea A., Sârbu I., 2004 – A new contribution to the knowledge of the Romanian
flora, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, (serie nouă), s. II, a. Biol. veget., 50: 63-64.
170. Oprea, A., 2005 – Lista critică a plantelor vasculare din România, Ed. Univ.
“Al. I. Cuza”, Iaşi.
171. Panis B., Lambardi M., 2005 – Status of cryopreservation technologies in
plants (crop and forest trees). The role of biotechnology, Villa Gualiano, Italia.
172. Panţu Z., 1915 – Orchidaceele din România, Ed. Acad. Rom., Bucureşti.
173. Papp C., 1934 – Ericaceele din România, Rev. Şt. “V. Adamachi”, XXI (1):
46-47.
174. Păun M., Palade L., 1976 – Flora spontană, sursă de plante pentru spaţiile
verzi, Ed. Scrisul românesc, Craiova.
175. Pârvu C., 1991 - Universul plantelor. Ed. Enciclopedică, Bucureşti.
176. Pârvu C., 2002 – 2005 – Enciclopedia plantelor, plante din flora României,
Ed. Tehnică, Bucureşti, vol. I-IV.
97
2007-2013
177. Peplow, Elizabeth & Reginald, 1992 - Herb Gardens of Britain: A
Comprehensive Guide. London: Bloomsbury Books.
178. Perrie, L., P. Brownsey, P. Lockhart & M. Largie., 2003 - Evidence for an
allopolyploid complex in New Zealand Polystichum. New Zealand Journal of Botany
41: 189-215.
179. Pierik RLM. 1991 - Micropropagation of ornamental plants. Acta
Hortic;289:45–53.
180. Pop E., 1958 – Regiunea de mlaştini eutrofe Drăgoiasa – Bilbor Borsec şi
importanţa ei fitogeografică, Ocrot. Nat., 3: 11-42.
181. Pop, I., 1982 – Plante spontane şi subspontane cu valoare economică din
flora R.S. România, Contrib. Bot. Cluj: 131-142.
182. Popescu, A., Sanda, V., 1998 – Conspectul florei cormofitelor spontane din
România, Acta Bot. Horti Bucurest.
183. Preil W. 2003 - Micropropagation of ornamental plants. In: Laimer M, Rucker
W, editors. Plant tissue culture 100 years since Gottlieb Haberlandt. New York:
Springer-Verlag;. p. 115–33.
184. Prodan I., 2002 – Flora mică ilustrată a României. Ed. Academiei Române
Bucureşti
185. Rani V, Raina SN. 2000 - Genetic fidelity of organized meristem-derived
micropropagated plants: a critical reappraisal. In Vitro Cell Dev Biol Plant;36:319–30.
186. Rieseberg LH, 1991 - Homoploid reticulate evolution in Helianthus
(Asteraceae): evidence from ribosomal genes. Am J Bot 78: 1218–1237.
187. Roberts AV, Smith EF. 1990 - The propagation in vitro of chrysanthemum
for transplantation to soil: I. Protection of roots by cellulose plugs. Pl. Cell Tiss.
Organ Cult; 21:129–32.
188. Roşca I., Drosu S., Bratu E., 2001 – Entomologie horticolă specială.
Ed.Didactica şi Pedagocică Bucuresti.
189. Roşu Ana, 1999 - Elemente de biotehnologii vegetale. Aplicaţii în ameliorare.
Editura Ametist-92, Bucureşti.
190. Rout GR, Jain SM. 2004 - Micropropagation of ornamental plants–cut
flowers. Propag Ornam Plants;4(2):3–28.
191. Rout GR, Samantaray S, Mottley J, Das P. 1999 - Biotechnology of the
rose: a review of recent progress. Sci Hortic;81:201–28.
192. Sakai A., Kobayashi S., Oiyama I., 1990 – Cryopreservation of nucellar
cells of navel ornage (Citrus sinesis var. Brasiliensis Tanaka.) by vitrification. Plant
Cell Rep.9: 30-33.
193. Sakai A., Kobayashi S., Oiyama I., 1990 – Survival by vitrivication of
nucellar cells of navel ornage (Citrus sinesis var. Brasiliensis Tanaka.) cooled to -
1960C. Journal Plant Physiol. 137: 465-470.
194. Sakamoto Y, Onishi N, Hirosawa T. 1995 - Delivery systems for tissue
culture by encapsulation. In: Christie JA, Kozai T, Smith MAL, editors. Automation
and environmental control in plant tissue culture. The Netherlands: Kluwer Acad.
Publ.; p. 215–43.
195. Sanda, V., Ştefănuţ, S., 2003 – Atlas florae Romaniae I – Pinophytina, Ed.
Vergiliu, Bucureşti.
196. Săvulescu Tr. (edit.) 1952-1976 - Flora R.P.Romîne-R.S. Romînia. vol. I-
XIII. Edit. Academiei Romîne Bucureşti.
197. Sârbu Anca (coord.), 2007 – Arii speciale pentru protecţia şi conservarea
plantelor în România, Ed. Victor B. Victor, Bucureşti.
198. Sârbu I., 1977 – Flora şi vegetaţia din bazinul Chinejii şi al Prutului între
Rogojeni – Mastacani, Teză de doctorat, Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi.
98
2007-2013
199. Schrott L., 1968 – Contribuţii la cunoaşterea florei Cheilor Nerei, Com. de
Bot., SSB: IX: 141-142.
200. Schwenkel HG. 2001 - Development of a reproducible regeneration protocol
for Cyclamen. In: Schwenkel HG, editor. Reproduction of Cyclamen persicum Mill.
through somatic embryogenesis using suspension culture systems. COST
ActionBrussels: European Commission;. p. 8–11.
201. Shibli Rida., Shatnawi M., Subaih W., Ajlouni M., 2006 – In Vitro
Conservation and Cryopreservation of Plant Genetic Resources: A Review. World
Journal of Agricultural Sciences 2 (4): 372-382.
202. Simon E. J., Beaubaire N., 1990 – Borage: a source of gamma linolenic
acid. Advances in new crops, Ed. Timber Press, Portaland.
203. Sîrbu C., Paraschiv Nicoleta – Luminiţa, 2005– Botanică sistematică.
Ed.Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.
204. Skargon, Yvonne, 1996 - A Garden of My Own. North Pomfret, VT:
Trafalgar Square Publishing.
205. Sonea V.,1979 - Floricultura. Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti.
206. Stace C. A., 2006 - Combretaceae. Pp. 67-82, in Kubitzki, K. (ed.), The
Families and Genera of Vascular Plants. Volume IX. Flowering Plants. Eudicots.
Berberidopsidales, Buxales, Crossosomatales.... Springer, Berlin.
207. Stoian L., Ambăruş Silvica, Fălticeanu Marcela, 2005 - Soiuri şi hibrizi de
legume şi flori recomandate pentru agricultură biologică. Catalog, Editura Media
Design, Bacău.
208. Street H. E., 1972 - Plant tissue and cell culture. Botanical Laboratories,
University of Leicester, England.
209. Sudha G. C., P. N. Krishnan, S. Seeni and P. Pushpagandan. 2000.-
Regeneration of plants from in vitro root segments of Holostemma annulare (Roxb.)
K. Schum., a rare medicinal plant. Curr. Sci. 78: 503-506.
210. Swanson, Faith H. and Rady, Virginia B., 1984 - Herb Garden Design.
Hanover, NH: University Press of New England.
211. Şelaru Elena, 2001 - Flori cultivate în grădină, Editura M.A.S.T., Bucureşti.
212. Şelaru Elena, 2008 – Cultura florilor de grădină, Editura CERES, Bucureşti.
213. Şerbănescu-Jitariu Gabriela, Andrei M., Mitroiu-Rădulescu Natalia,
Petria Elena, 1983 - Practicum de biologie vegetală. Ed. Ceres, Bucureşti.
214. Ştefureac T., Cristurean I., Sihota I., 1964 – Cercetări geobotanice asupra
staţiunilor staţiunilor cu Arctostaphyllos uva-ursi (L.) Spreng. din Bucovina, Ocrot.
Nat., 8 (2): 219-230.
215. Tanaka K, Kanno Y, Kudo S, Suzuki M. 2000 - Somatic embryogenesis and
plant regeneration in Chrysanthemum (Dendranthema grandiflorum Ramat.). Plant
Cell Rep;19: 946–53.
216. Teixeira da Silva JA. 2003 - Tissue culture and cryopreservation of
chrysanthemum: a review. Biotechnol Adv;21:715–66.
217. Thorpe TA, Harry IS. 1997 - Application of tissue culture to horticulture.
Acta Hortic;447:39–50.
218. Tolley, Emelie, and Mead, Chris, 1985. - Herbs: Gardens, Decorations and
Recipes. New York: Clarkson N. Potter, Publishers, London: L. N. Fowler & Co.,
219. Tudor I., 1968 - Mic atlas de plante din Flora R.P.R. Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
220. Tudor I., Minoiu M., 2004 - Plante medicinale miraculoase din flora
României. Ed. Artmed, Bucureşti.
221. Vântu Smaranda, Bâra I., Toma O., 1998 – Culturi „in vitro”-Tehnici de
laborator, Ed. Corson, Iaşi.
99
2007-2013
222. Vântu Smaranda, 2005 – Culturi de celule şi ţesuturi vegetale în
biotehnologie, Ed. Univ. „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.
223. Vârban D. I., Vârban Rodica, Albert I., 2005 - Plante medicinale cultivate
şi din flora spontană. Ed. Risoprint, Cluj Napoca.
224. Verzea Maria şi colab., 2001 - Tehnologii de cultură la plantele medicinale
şi aromatice, Ed. Orizonturi, Bucureşti.
225. Vinckier St., Smets E., 2003 - Morphological and ultrastructural diversity of
orbicules in Gentianaceae. Annals of Botany, 92: 657-672.
226. Vision T. J., Brown D. G., Tanksley S. D., 2000 - The origins of genomic
duplications in Arabidopsis. Science 290:2114–2117.
227. Viţalariu Gh., 1973 – Ephedra distachya L. în flora şi vegetaţia Moldovei, An.
Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., XIX, f. 1: 203-206.
228. Wagner F. and Vogelmann H., 1977 - Plant Tissue Culture and Its Bio-
technological Application", Eds. Barz, W., Reinhard, E., Zenk, M.H., p.245 (1977),
Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, New York.
229. Wilson P.D.G. et al., 1990 - Prog. in Plant Cellular and Molecular Biology.
Eds. Hijkamp, H.I.J. et al., p.738-743, Kluwer Academic Publ., Dordrecht, Boston,
London.
230. Wilson H.W., 1984 - Landscaping with wildflowers & native plants; Ortho
Books; San Francisco. 96 p
231. Wrensch, Ruth D., 1992 - The Essence of Herbs: An Environmental Guide to
Herb Gardening. Jackson, MI: University of Mississippi Press,
232. Wu Ding, Wang Hong, Lu Jin-Mei, Li De-Zhu, 2005 - Comparative
morphology of leaf epidermis in Parnassia (Parnassiaceae) from China. Acta
Phytotax. Sinica, 43: 210-224.
233. Zanoschi V., 1971 – Flora şi vegetaţia Masivului Ceahlău, Teză de doctorat,
Univ. “Babeş – Bolyai”, Cluj-Napoca.
234. Zhang B, Stoltz LP, Snyder JC. 1987 - In vitro propagation of Euphorbia
fulgens. Hortic Sci;22:486–8.
235. Ziv M. 1992 - Morphogenetic control of plants micropropagated in bioreactor
cultures and its possible impact on acclimatization. Acta Hortic;319:119–24.
236. Ziv M. 2000 - Bioreactor technology for plant micropropagation. In: Janick J,
editor. Horticulture reviews, vol. 24. New York: John Wiley & Sons Inc.;. p. 1–30.
237. *** 1952 – 1976 - Flora R. P. R. – R. S. R., I–XIII, Ed. Acad. Rom.,
Bucureşti;
238. *** 1964 – 1980 - Flora Europaea, I–V, University Press, Cambridge;
239. *** 1987 - American Floral Endowment. - Research Priorities for Floriculture.
Report of the
240. *** 1979 – Bern Convention on the Conservation on European Wildlife and
Natural Habitats;
241. *** 1992 – Habitats Directive 92/43/EEC on the conservation of natural
habitats and of wild fauna and flora.
242. *** 1997 - Plants of Global Conservation Concern: - IUCN Red List of
Threatened Plants
243. *** Herb Overview - Horticulture Systems Guide. Appropriate Technology
Transfer for Rural Areas (ATTRA).
244. *** The Flower Market - 780 North Fourth St., San Jose, CA 95112 (12 issues
per year).
100

Raport Stiintific Si Tehnic 2010

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raport Stiintific Si Tehnic 2010

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI

PROGRAMUL 4: “Parteneriate în domeniile prioritare”

RAPORTUL ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNIC (RST)

la proiectul “VALORIFICAREA BIODIVERSITĂŢII FLOREI SPONTANE

“Colectarea, stocarea, înmulţirea şi studiul taxonilor. Studiul materialelor

Director proiect: Prof. univ. dr. Lucia DRAGHIA

I. Obiective generale …………………………………………………..…… 2

I. OBIECTIVE GENERALE (OG)

II. OBIECTIVELE ETAPEI DE EXECUŢIE

Studiile desfăşurate în etapa a III-a de execuţie se bazeaza pe continuarea

Activităţile asociate obiectivelor propuse pentru etapa a II-a:

III. REZUMATUL ETAPEI

În etapa a treia a proiectului s-a urmărit continuarea activităţilor demarate în

IV. REZULTATE OBŢINUTE

4.2. Evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a

În contextul proiectului, biodiversitatea a fost analizată la nivelul speciilor

2010 -6.2 -1.1 4.3 10.8 16.9 20.5 22.9 23.3

2010 -6.5 -1.3 4.8 12.5 19.9 23.9 27.3

2010 -34.9 -16.0 -11.8 -1.6 7.5 5.6 12.2

Precipitaţiile căzute în 2009 însumează aproape 500 mm (tabelul 5), media

2010 75.5 81.2 185.3 197.2 224.2 202.0 281.6

Observaţiile fenologice efectuate în anul 2010 la speciile din colecţii, privind

Urmărindu-se perioada de decor, s-a observat că majoritatea speciilor

Datele cu privire la comportarea plantelor în condiţii de cultură, apreciată

Fig. 1. Allium ursinum în câmpul experimental

Fig. 3. Polygonatum multiflorum Fig. 4. Polygonatum latifolium

Fig. 5. Identificarea şi recoltarea materialului din habitusul natural

a) Anthericum liliago b) Campanula glomerata c) Digitalis grandiflora

d) Gladiolus imbricatus e) Sempervivum sobolifera f) Telekia speciosa

Studiile întreprinse în 2010 au fost completate cu studii pedo-ecologice şi

Rezultatele studiilor pedo-ecologice şi pedo-biologice asupra calităţii

Legendă : X -Bârnova forestier ▲- Bârnova praticol

Legendă : + Balta Academiei –Berheci-Vaslui-pajişte luncă(gleiosol cernic) • Balta Academiei-Berheci-Vaslui-pădure

33,4/8 34,8/6 35,2/6 36,1/6 35,8/6 36,4/6

4.3. Micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” a speciilor

Avantajele conferite de micropropagarea „in vitro”, comparativ cu metodele

Micropropagarea “in vitro” la Hypericum perforatum L.

Mediile de cultură utilizate pentru multiplicarea rapidă a lăstarilor (Stadiul II)

Fig. 7. Lăstari de Hypericum perforatum L. pe diferite variante de mediu

Pe toate variantele de mediu de regenerare utilizate reacţia morfogenetică a

Fig. 8. Neoformarea lăstarilor la baza lăstarului iniţial

Totuşi, în cazul variantei de mediu R3, prezenţa giberelinei GA3 a determinat

Mediile de cultură utilizate pentru înrădăcinarea lăstarilor obţinuţi prin

Observaţiile efectuate până în prezent, referitoare la efectul benefic pe care îl

Fig. 10. Reprezentarea schematică a randamentului de înrădăcinare la lăstarii de

Pe măsură ce plantele au format rădăcini, ele au fost scoase cu grijă din

Analiza datelor rezultate în urma măsurătorilor biometrice pe plantele obţinute

CONCLUZII PRIVIND INCADRAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN

Micropropagarea “in vitro” la Trollius europaeus

Obţinerea explantelor din seminţe germinate “in vitro”

La unii taxoni s-a recurs şi la folosirea plantulelor obţinute prin germinaţia

a). Glycyrrhiza echinata b). Lithospermum purpurocaerulea

c). Allium ursinum d). Lillium martagon

4.4. Identificarea şi studiul posibilelor modificări morfo-

4.4.1. Aconitum degenii Gayer

Fig. 11 – Secţiune transversală prin Fig. 12 – Secţiune transversală prin

Fig. 13 – Secţiune transversală prin Fig. 14 – Secţiune transversală prin

Fig. 15 – Secţiune transversală prin Fig. 16 – Secţiune transversală prin

Fig. 17 – Secţiune transversală prin Fig. 18 – Secţiune transversală prin

Fig. 19 – Secţiune transversală prin Fig. 20 – Secţiune transversală prin

Secţiunea transversală la nivelul mijlociu al tulpinii evidenţiază un contur

Fig. 21 – Secţiune transversală prin Fig. 22 – Secţiune transversală prin

Fig. 23 – Secţiune transversală prin Fig. 24 – Secţiune transversală prin