În fig. 12.

12 a şi b este prezentată în secţiune poziţia

electrodului pentru sudura cap la cap, respectiv sudura de colţ
45º = = =
= a două piese de grosimi egale, iar în fig. 12.12 c - poziţia
acestuia într-o secţiune în lungul CS, unde se pune în evidenţă
un unghi de 25 - 30° pe care-l face cu verticala.
Pentru obţinerea unui CS este necesar ca electrodul
a) b) c) să efectueze trei mişcări (fig. 12.13): I – mişcarea de avans
către baia de metal topit, pentru menţinerea constantă a
Figura 12.14 Sudura în jgheab şi de înărcare lungimii AE; II – mişcarea de avans în lungul rostului, pentru
obţinerea CS pe toată lungimea; III - mişcarea transversală, pentru obţinerea lăţimii CS. Mişcarea III în varianta a) se
aplică pieselor cu grosimi medii, în varianta b) – pieselor de grosimi mari şi varianta c) - pentru încălzirea suplimentară a
piesei din stânga de grosime mai mare decât cea din dreapta.
În cazul sudurii în jgheab sau a celor de încărcare (fig. 12.14 a şi b) se observă în secţiune că electrodul se
menţine în planul bisector format de suprafeţele pieselor, în cazul primei treceri, sau format de suprafaţa piesei şi primul
strat, în cazul celei de a doua treceri. În vedere laterală electrodul formează 25 - 30° cu verticala, la prima trecere, în timp
ce pentru sudurile de încărcare (fig. 12.14 c) acesta se menţine în planul bisector al unghiului format de suprafaţa piesei
şi primul strat.
În cazul sudurilor în plan vertical pe direcţie orizontală, piesa superioară 1 are marginile prelucrate (fig. 12.16) în
timp ce piesa inferioară 2 se lasă cu maginile neprelucrate pentru a constitui baza pentru baia de metal topit.
1
1 2
2
2 1 2 1 2 3 4 2 13 5
a) b) c) d)
Figura 12.16 Sudarea Figura 12.22 Sudarea tablelor funcţie de lungimea acestora
pe perete vertical 9 10 8
6 7 5 5
Sudurile în plan vertical pe direcţie
verticală care se realizează de jos în sus au 4 1
avantajul că porţiunea de jos a cordonului care s- 4 3 2
a solidificat va constitui baza pentru baia de metal 3
2 6
topit ce se va forma. Electrodul se va poziţiona 1 7
totdeauna în planul bisector. 8
12 11
În fig. 12.22 sunt prezentate scheme de Figura 12.24 Sudarea în V 13
sudare ale tablelor în funcţie de lungimile lor; Figura 12.25 Sudarea în X
pentru a) şi b) s-au notat cu 1 punctul de începere
a sudurii şi cu 2 – punctul de sfârşit al cordonului de sudură; pentru c) şi d) s-a notat ordinea de abordare a treptelor; fig.
a) corespunde unor lungimi maxime ale tablelor de l max = 300 mm; fig. b) table cu l max = 500 mm; fig. c) table cu lmax >
1000 mm şi grosimi mari, iar fig. d) table cu lmax > 1000 mm şi grosimi mici.
În cazul cusăturii în ”V„ (fig. 12.24) primul rînd este filiform şi se aplică la vârful cusăturii, după care se înlătură
stratul de zgură cu ciocanul şi dalta pentru a putea amorsa arcul electric pentru trecerea următoare.

12.4.1.4. Sudarea cu arc electric acoperit sub strat de flux

12.4.1.4.1. Principiul procedeului. Clasificare

Figura 12.28. Sudarea semiautomată

sub strat de flux
Figura 12.27. Sudarea
sub strat de flux Arcul electric 1 ia naştere sub stratul de flux 2 determinând
topirea electrodului 3 şi a materialului de bază 4, formând BMT 5 (fig.
12.27). AE determină volatilizarea anumitor elemente din componenţa fluxului, care împreună cu resturile de aer din
acest strat şi vaporii de metal, formează cavitatea gazoasă 7. Aceasta este cuprinsă la partea superioară între filmul de
zgură lichidă 8 şi BMT, la partea inferioară. Fluxul reprezintă un amestec minaralo-ceramic, care are rolul de a îmbunătăţi

7
ionizarea, atâta timp cât AE arde în mediu gazos şi lichid (BMT). La deplasarea sârmei electrod este împinsă BMT, care
se va solidifica formînd cusătura 6, ce va fi protejată de stratul de zgură solidificat 9.
Se evidenţiază 2 mişcări necesare obţinerii CS:
a) avansul sârmei electrod către BMT, pentru menţinerea constantă a lungimii arcului, care se realizează automat
cu ajutorul unor capete de sudare;
b) avansul sârmei electrod în lungul rostului, pentru obţinerea CS pe toată lungimea, care se poate face manual
(sudare semiautomată) sau automat (su-dare automată).
Sudarea semiautomată (fig. 12. 28) este cea mai răspândită. Rezervorul de flux 1 este condus manual cu ajutorul
tijei 5. Sârma electrod 3 (diametrul de 1 mm) trece prin tubul
flexibil 2 şi ghidajul tubular 4 cu rol de contact electric. Din
caseta 6 este avansată sârma electrod către tubul flexibil cu
ajutorul mecanismului de avans 7, prevăzut cu role de
împingere 8.
Sudarea automată (fig. 12.29) se realizează cu
ajutorul unei instalaţii alimentată la cc sau ca, din care
partea cea mai importantă o reprezintă tractorul (automatul)
de sudare.
Fluxul este presărat din rezervorul 10 pe suprafaţa
rostului. Sârma electrod 1 (diametru de 1,2 – 14 mm) este
antrenată de rolele 7 prin contactul electric 2 către metalul de
bază 4. AE care ia naştere determină formarea BMT, care
după solidificare devine cusătura 5, protejată de stratul de
zgură 6. Aspiratorul de flux 9 absoarbe excesul de flux de pe
stratul de zgură, prin conducta de aspiraţie 8. Procedeul se
aplică la sudarea oţelului carbon slab şi mediu aliat, a oţelului
Figura 12.29. Sudarea automată
inoxidabil, Cu, Ni, Al, Ti şi aliajelor lor. sub strat de flux

12.4.1.4.2. Variante ale sudării sub

strat de flux
Electronituirea (sudarea semiautomată
în puncte topite) se aplică la sudarea tablelor
subţiri (fig. 12.33); iniţial se amorsează AE sub
strat de flux, iar electrodul fiind fix, după
arderea sa va creşte distanţa faţă de piesă,
astfel că acesta se va stinge.

12.4.1.5. Sudarea cu arc electric în

Figura 12.33. Schema electronituirii sub strat de flux
atmosferă de gaze protectoare
Utilizarea acestor atmosfere se face cu scopul protejării, în general, a BMT de acţiunea oxigenului şi azotului din
aer.
1 (-) 12.4.1.5.1. Sudarea în atmosferă de gaze inerte
Ar Procedeul constă în acoperirea BMT cu gaze inerte ca Ar, He, care nu au
nici o acţiune chimică asupra acesteia şi care protejează cusătura de acţiunea O2
şi N2 din atmosferă. Tensiunile folosite la sudare sunt mai mari deoarece aceste
gaze au potenţialul de ionizare mai ridicat. Ar fiind mai greu decât aerul,
protejează mai bine cusătura; consumul de He este mai mai mare decât al Ar,
3 deoarece He este mai uşor decât Ar. Deoarece gazele inerte nu reduc oxizii este
obligatorie curăţarea suprafeţelor de sudat până la luciu metalic, urmată de
2 (+) degresarea cu benzină sau alcool. Se utilizează 2 metode de sudare în atmosferă
de gaze protectoare: WIG (Wolfram inert gaz) şi MIG (metal inert gaz).
a) Procedeul WIG (TIG sau argonare) (fig. 12.34)
Figura 12.34 Procedeul WIG Arcul electric ia naştere între electrodul nefuzibil de (tungsten) W (1) şi
3 piesa 2. Este necesară utilizarea vergelei 3 de material de adaos, care este
identic cu cel de bază. Se lucrează cu polaritate directă. Metoda se aplică la
sudarea pieselor cu pereţi subţiri din oţeluri inoxidabile, Al, Cu, Ni, Ti, Zr, Nb, Be si
Ar 1 aliajele acestora. Piesele din Al şi aliajele sale se degresează, se sudează fără
fluxuri după care se spală pentru a preveni coroziunea. Oţelurile inox se sudează în
4 (+) c.c. cu polaritate directă. La grosimi sub 1 mm se recomandă sudarea în c.a. La
sudarea tablelor subţiri se recomandă folosirea garniturilor de Cu pentru a evita
()(+) străpungerera lor. Productivitatea cea mai mare se obţine la sudarea tablelor cu
margini răsfrânte sau pe muchie. Tablele de Cu se recomandă a fi sudate în poziţie
2 (-) verticală, iar pentru grosimi peste 4 mm este bine ca îmbinarea lor să se realizeze
simultan de către doi sudori.
b) Procedeul MIG (fig. 12.35). Electrodul (1), sub forma unei sârme
Figura 12.35 Procedeul MIG neînvelite şi de acelaşi fel cu materialul de bază, este antrenat către BMT de rolele

8
3. Ghidajul tubular 4 joacă rol de contact electric. Se lucrează cu polaritate inversă. La sudarea oţelurilor aliate se
foloseşte: Ar+O2 (1-5%), Ar+CO2, cu scopul creşterii productivităţii. Al şi aliajele sale se sudează în c.c. cu polaritate
inversă, cu scopul unei mai bune îndepărtări a peliculei de oxid, utilizînd Ar sau Ar+H2 (4-6%) (cu scopul creşterii
productivităţii). Cu şi aliajele se sudează utilizând sârmă de Cu+Al+Ti.
Ambele procedee fiind scumpe se sudează numai piesele importante.

12.4.1.5.3.Sudarea cu CO2 (MAG)

CO2 este un gaz protector care reacţionează cu BMT, motiv pentru care procedeul se numeşte "metal activ gaz".
Schema de principiu este identică cu cea de la MIG, cu deosebirea că gazul protector este CO2. La temperaturi ridicate
acesta se descompune în CO şi O. Pentru contracararea efectului oxidant şi al apariţiei porozităţilor, în vegeaua din
materialul de adaos se introduc Si, Mn care reacţionează cu O formându-se oxizi ce vor rămâne în zgură. Metoda se
caracterizează printr-o mare productivitate fiind aplicată oţelurilor carbon sau celor slab aliate. Cordoanele de sudură se
caracterizează prin rezistenţe ridicate la tracţiune, o foarte bună tenacitate astfel încât rezistă la solicitări mari. În funcţie
de grosimea pieselor de sudat transferul metalului prin coloana arcului poate fi realizat: a) prin scurtcircuit (arc scurt şi
densităţi mici de curent); b) prin transfer globular (curenţi mari); c) prin pulverizare (curenţi foarte mari).
Tablele cu g < 2 mm se sudează cu margini răsfrânte; cele cu g = 2...12 mm se sudează cap la cap, în "I" sau
"2I", fără prelucrarea marginilor; cele cu g > 12 mm se prelucrează în "V" sau "X".
Metoda este recomandată sudării oţelurilor carbon obişnuite, de calitate având până la 0,45% C şi oţeluri slab
aliate cu Mn şi Si.

12.4.2. Sudarea prin topire cu flacără

12.4.2.1. Flăcări de sudare

Flacăra rezultă din arderea combustibililor gazoşi sau a vaporilor de hidrocarburi în prezenţa O2. Cea mai folosită
este acetilena deoarece în prezenţa O2 aceasta atinge o temperatură de 3150 - 3200°C; vaporii de lichide combustibile
(benzina, petrolul, ş.a.) dezvoltă în prezenţa O2 temperaturi de 1900 - 2500°C. Acetilena (C2H2) se obţine în urma reacţiei
dintre carbid (CaC2) şi apă. C2H2 se produce în generatoare de acetilenă şi datorită pericolului de explozie în amestec cu
aerul se păstrează în butelii compartimentate special, care conţin o masă poroasă îmbibată cu acetonă (care dizolvă
acetilena).
3 4 Zonele flăcării oxiacetilenice sunt (fig. 12.39):
1 2 1. zona rece - formată din amestecul de gaze care nu a atins încă temperatura de
aprindere;
2. nucleul flăcării - în care are loc încălzirea treptată a amestecului până la
temperatura de aprindere. Într-un strat exterior subţire al acestei zone are loc
descompunerea parţială a acetilenei în H2 şi C, cu formarea unor particule solide de
t[°C] C supraîncălzit ce strălucesc puternic.
3150 3. flacăra primară (zona reducătoare) - arderea acetilenei se realizează numai cu O2
din butelie obţinându-se H2 şi CO; zona are o lungime de 2 – 8 mm şi se
2000 caracterizează printr-o mare cantitate de căldură degajată
1000 4. flacăra secundară (zona oxidantă) - are loc oxidarea CO şi H2 cu O2 care pătrunde
350 în flacără din aer, obţinându-se CO2 şi apă.
Flacăra depinde de raportul dintre O2 şi C2H2, adică β0 = O2 ⁄ C2H2. Astfel se disting
Figura 12.39 Flacăra 3 categorii de flăcări:
oxiacetilenică normală a) flacără normală, pentru β0 = 1,1-1,2;
b) flacără carburantă, pentru β0<1,1; zona reducătoare dispare şi în locul
ei se formează o zonă foarte luminoasă saturată cu particule
incandescente de negru de fum. Flacăra se alungeşte căpătând un contur
neprecis. Flacăra se doreşte în cazul topirilor superficiale ale pieselor (fig.
12.40a)
c) flacără oxidantă (fig. 12.40b), pentru β0 > 1,1; datorită excesului de O2,
Figura 12.40. Flacăra C2H2 arde complet într-un spaţiu redus, astfel încât flacăra este mai mică
oxiacetilenică: a) şi cu o temperatură ridicată, astfel că se utilizează la tăiere, la sudarea
carburantă; b) oxidantă alamei, etc.
La sudarea cu flacără se folosesc arzătoarele (suflaiurile) (fig. 12.45).

12.4.2.2. Materiale de adaos şi fluxuri

Pentru sudarea oţelurilor se utilizează sârme nealiate obişnuite sau de calitate. Pentru sudarea fontei cenuşii la
cald se utilizează vergele turnate cu diferite conţinuturi de Si. Pentru sudarea Cu se foloseşte sârmă de Cu sau vergele
de Cu-Ag (1% Ag). Pentru sudarea alamei se folosesc sârme şi vergele de Am ce conţin sub 1% Si sau Sn; aceleaşi
materiale servesc şi la lipirea Cu, bronzului, oţelului, fontei, etc.
Utilizarea fluxurilor (sub formă lichidă, de paste sau pulberi) este absolut necesară la sudarea oţelurilor speciale,
fontelor, metalelor şi aliajelor neferoase deoarece au rolurile: a) de a dizolva oxizii formaţi dând naştere unor zguri uşoare
care se ridică deasupra BMT; b) de a afîna metalul topit. Fluxurile se îndepărtează după sudare prin periere, după care se
spală bine CS.