București este capitala României.

Este cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și
comercial al țării. Populația de 1.883.425 de locuitori (2011 [5]) face ca Bucureștiul să fie al zecelea
oraș ca populație din Uniunea Europeană. Conform unor estimări ale unor specialiști[cine?],
Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani [Când?], acest număr va
depăși patru milioane.[6] La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor
face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de
locuitori.[7]
Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a
suferit schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești.
Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul
Paris”.[8] Deși clădirile și cartierele din centrul istoric au fost deteriorate sau distruse de război,
cutremure și chiar programul lui Nicolae Ceaușescu de sistematizare, multe au supraviețuit. În ultimii
ani[Când?], orașul a cunoscut un boom economic și cultural.[9]
Conform datelor preliminare din recensământul 2011, 1.677.985 de locuitori trăiesc în limitele
orașului,[10] mai puțini față de cifra înregistrată la recensământul din 2002.[11] Mediul urban se extinde
dincolo de limitele Bucureștiului, cu o populație de 1,93 milioane de locuitori. [12] Prin adăugarea
orașelor satelit din jurul zonei urbane, zona metropolitană a Bucureștiului propusă ar avea o
populație de 2,2 milioane de locuitori.[13] Conform Eurostat, Bucureștiul are o zonă mai mare urbană
de 2.151.880 rezidenți.[14] Potrivit datelor neoficiale, populația este de peste 3 milioane de
locuitori.[15]. Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din România,[16] și
este unul dintre principalele centre industriale și noduri de transport din Europa de Est. Orașul are
facilități pentru convenții, instituții de învățământ, zone culturale, centre comerciale, și zone de
agrement.
Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel administrativ ca și
județele României și este împărțit în șase sectoare.

Etimologie
La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorul oriental Evliya Çelebi nota în memoriile sale că numele
reședinței de scaun a Țării Românești se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-
Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris – București.[17] În 1781, istoricul elvețian Franz Josef
Sulzer considera că numele vine de la „bucurie, bucuros, a bucura”.[17] Trei decenii mai târziu, într-o
carte tipărită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc
„bukovie”.[17] Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos
este”.[17] Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin Hilariopolis, ceea ce,
în limba greacă, înseamnă „orașul veseliei”.[18]
Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor au pornit, în procesul lor de documentare, de la tradiția
legendarului cioban Bucur, chiar dacă nu o consideră viabilă. Ea rămâne însă prima variantă
preluată și cea mai des întâlnită la începutul oricărei dezbateri pe această temă. De altfel, prima
consemnare a legendei lui Bucur se regăsește în monografia istoricului brașovean sas Johann
Filstich, intitulată Tentanem Historiae Vallachicae, ce face referiri la o „Metropolis in Turcica Valachia
(...) Bukurestum”.[19] Mai mult, acesta vorbește despre faptul că „numele acestui oraș, cum i se zice
în Țara Românească, se trage de la un schit, așezat pe un muncel, în calea Dunării, ridicat de un
cioban care hălăduia acolo și avea numele de Bucur, nume dat mai apoi întregului târg, care se
umplu de locuitori, adică București”.[19] Antroponimul de origine albaneză (bukur = „frumos”)[20] a fost
legat de unii istorici[21] de numele Radu (radosti = „bucurie”), cu referire directă la domnitorul Radu
cel Frumos. Derivarea cu sufixul „-ești” este foarte specializată, oiconimul București îi denumește
strict doar pe descendenții lui Bucur, care s-au impus în comunitatea sătească. [22]

Geografie
Așezare geografică și relief

Parcul Herăstrău

Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești, la nord și Giurgiu, la sud. Orașul se află în
Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de
vest Câmpia Găvanu-Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului. Istoric, se consideră
că Bucureștiul a fost construit pe șapte dealuri, asemenea celor șapte coline ale Romei. Cele șapte
dealuri ale Bucureștiului sunt: Dealul Mitropoliei, Dealul Spirii, Dealul Cotrocenilor, Dealul
Arsenalului, Dealul Filaretului, Dealul Văcărești și Colina Radu Vodă.[23] Cu excepția Dealului
Mitropoliei, restul pantelor din București sunt rezultatul eroziunii fluviale a celor două cursuri
principale de apă care îl străbat.[23]
Bucureștiul are o suprafață de 228 km², ceea ce înseamnă că orașul ocupă 0,08% din întreg
teritoriul României.[24] Altitudinea variază de la 57,1 m în zona podului de la Cățelu, în partea de sud-
est a orașului, până la aproximativ 93 m în Bucureștii Noi - Mogoșoaia.

Fântânile din Piața Unirii

Raportat la coordonatele geografice fixe, orașul București se regăsește la intersecția paralelei de

44º24′49″ (ca Belgrad, Geneva, Bordeaux și Minneapolis) cu meridianul de 26º5′48″, meridian ce
străbate, de asemenea, Helsinki și Johannesburg. Orașul are o formă aproximativ rotundă, cu
centrul situat la intersecția axelor imaginare nord/sud și est/vest din Piața Universității. Monumentul
pentru kilometrul zero al României este plasat chiar la sud de Piața Universității, în fața Bisericii Sf.
Gheorghe Nou din Piața Sf. Gheorghe. Raza Bucureștiului, din Piața Universității până la periferie în
toate direcțiile, variază de la 10 la 12 km.
Până de curând, regiunile din jurul Bucureștiului erau predominant rurale, dar după 1989 au început
să se construiască suburbii în jurul orașului. Este de așteptat ca dezvoltarea urbană să continue, de
vreme ce zona metropolitană București va deveni operațională până în 2020 și va incorpora alte
comune și orașe din județul Ilfov și județele învecinate.

Ape, floră și faună

Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai
multe lacuri – dintre care cele mai importante sunt Herăstrău, Floreasca, Tei și Colentina – se întind
în părțile de nord ale orașului, de-a lungul Colentinei, afluent al Dâmboviței. În plus, în centrul
capitalei se află un mic lac artificial – Lacul Cișmigiu – înconjurat de parcul omonim. Acest parc are o
istorie bogată, fiind frecventat odinioară de poeți și scriitori. Deschis în 1847 după planurile
arhitectului german Carl F. W. Meyer,[25] parcul este principalul loc de agrement din centrul orașului.

Lacul Văcărești, numit adesea „delta Bucureștiului”, este din 2016 o arie protejată.

Notabile sunt și Parcul Herăstrău, respectiv Grădina Botanică. Parcul Herăstrău este situat în partea
de nord a orașului, în jurul lacului Herăstrău, și cuprinde Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Grădina Botanică din cartierul Cotroceni, constituită după modelul celei din Liège,[26] este cea mai
mare din România și conține peste 10.000 de specii de plante, multe dintre ele exotice. [27] A luat
naștere ca loc de aprovizionare cu plante medicinale pentru elevii a ceea ce avea să devină mai
târziu Facultatea de Medicină.[28] Pe lângă cele menționate, în București mai există și alte parcuri
mari: Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul
IOR), Parcul Kiseleff, Parcul Carol I, precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de
primăriile de sector.
Lacul Văcărești este situat în sudul orașului. 183 de hectare de spațiu verde adăpostesc circa 97 de
specii de păsări, mai mult de jumătate protejate, dar și 6–7 specii de mamifere
(vidră, vulpe, nevăstuică, bizam), amfibieni și reptile.[29] Zona era un mic sat pe care Nicolae
Ceaușescu intenționa să îl transforme într-un lac. După demolarea caselor și construirea bazinului
de beton, planul a fost abandonat în urma Revoluției din 1989.[30] Timp de aproape două decenii,
zona a devenit dintr-un spațiu verde abandonat, unde copiii puteau să se joace și să facă plajă, un
loc contestat de proprietarii de terenuri. Ulterior, zona a fost închisă pentru reamenajare într-un
centru sportiv. Proiectul a eșuat,[31] astfel că, peste ani, în zonă s-a format un ecosistem acvatic cu
întinderi de mlaștini, ochiuri de apă, stufăriș, crânguri de sălcii, cuiburi din plopi și perdele de trestie
și stuf.[32] În 2016, lacul Văcărești a fost declarat parc natural, primul astfel de parc într-o zonă
urbană din România.[32]