Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARGUMENT
#
4nul dintre motivele pentru care l–am ales pe Mircea Eliade ca temă pentru lucrarea
mea de licenţă este că m*a impresionat puterea lui de a trece peste toate ostacolele care i–au
apărut "n cale de–a lungul activităţii sale literare. +n timpul comunismului, Mircea Eliade, fie
negat, fie curtat de reprezentanţii regimului, a rămas un model pentru intelectualii moderni,
şi, mai ales pentru tinerii care nu puteau a2unge să "l cunoască direct. 5ceştia "l priveau nu
numai ca pe un persona2 legendar, a cărui viaţă, din om)nia p)na "n 6ndia şi 5merica,
trec)nd prin
7ranţa, părea a fi modelată ca un destin de e!cepţie.
M–a impresionat şi faptul că, alţi autori au "nvăţat lima rom)nă ca să poată să "l
cunoască, să "l poată „simţi original”, ca să "l poată plasa corect "n conte!tul social, istoric,
politic, cultural al timpului său. 4n e!emplu ar fi profesorul ic8etts, un energic intelectual
care „dincolo de ocean” continuă, ani uni după moartea lui Eliade, să completeze portretul
unei personalităţi universale, care fascinează si astăzi, cu o prospeţime uluitoare.
Mircea Eliade este unul dintre acele nume "n operele căruia ermeneutica
s–a identificat drept „efort de descifrare a semnificaţiilor pierdute ale mitului şi
#
sim&olului” şi, mai important, el este unul dintre cazurile secolului "nceiat, la care
metodologia ştiinţifică a
9
fost asociată cu o ideologie politică sau alta .
5rgumentele pentru care cineva şi*ar "ndrepta atenţia către Mircea Eliade sunt
multiple. 4nul dintre ele este că activitatea sa este multiplă1 istoric al religiilor, orientalist,
etnolog, folclorist, eseist, nuvelist, romancier, dramaturg, memoralist. Mircea Eliade este o
personalitate enciclopedică de tip renascentist, făc)nd parte din familia spirituală a lui
Dimtrie (antemir, -icolae 6orga, 0.P.:aşdeu.
;pera lui este aproape integral pulicată, e!cepţii făc)nd doar ediţia integrală a
'urnalului. Ediţia "n două volume a scrierilor din Portugalia, inclusiv a 'urnalului portugez
inedit, revelează, un „nou” Mircea Eliade. El a promovat adesea, mai ales "n opera sa de
tinereţe, marea linie naţioanală "n cultura rom)nă, de la (antemir la Eminescu, şi de la
:aşdeu la 6orga. -u cred că aceasta a fost singura linie importantă, dar este indiscutail că ea,
"n ciuda
unui anume conservatorism, a acordat stailitate culturii rom)neşti.
4n alt argument care susţine alegerea mea este că Mircea Eliade a scris "n mai multe
genuri, neacoperite la un loc de nimeni altcineva "n om)nia1 povestire, roman, teatru, 2urnal,
memorii, ziaristică, politică, critică literară şi eseu cultural, şi lista poate continua.
Eu cred că nu numai noi am "nţeles meritul sintezei lui Eliade, ucur)ndu–ne că a dus
elemente rom)neşti "n conte!te internaţionale, ci şi mulţi admiratori ai lui din alte ţări, "n
primul r)nd americani, pentru că le–a adus valori rom)neşti, europene şi asiatice. ;pera şi
#
9
Duuisson Daniel, Mitologii ale secolului <<, =evi*>traus, Eliade, Editura Polirom, 9&&%, p. #%
6idem, p. #?
9
iografia lui Eliade determină amele atitudini. /reuie, finalmente, suliniată nu numai
valoarea lui Eliade, ci şi succesul lui.
(omple!itatea prozei eliadesti reprezintă cel mai "ntemeiat motiv pentru care lucrarea
a fost concepută. -u degeaa, de numele lui Eliade se leagă numeroase aprecieri
ale contemporanilor1 „credinciosul fără religie” @ Emil (ioranA, „enciclopedistul rătăcit "n
opera modernă” @Eugen 6onescuA, "n vreme ce Euge >imion "l considera „un spirit al
amplitudinii”.
Din aceste considerente, am optat pentru cercetarea creaţiei fantastice a lui Mircea
Eliade.
%
CAPITOLUL I
Biua de $ martie a anului #$&C a "nsemnat pentru literatura rom)nă, naşterea unui om, a
cărui personalitate puternică, sa impus prin intensa şi diversa activitate realizată dea lungul
vieţii.
Prin "nsuşi numele sau Mircea gr.”mir”F paceG şi Eliade gr.”:elios”F soareG, din
care a rezultat pace şi lume, adică cosmos, Mircea Eliade reprezintă spiritul unui „
cosmos”, univers creat prin propriai personalitate.
(opilăria lui Mircea Eliade sa desfăşurat "n localităţi ca )mnicul >ărat, (ernavoda şi
0ucureşti, unde, Heorge Eliade, tatăl său, era mutat cu garnizoana. După asolvirea şcolii
primare din strada M)ntuleasa, liceul „>piru :aret” se "nscrie la 7acultatea de =itere şi
7ilosofie din 0ucureşti.
Mircea Eliade a avut parte de o copilărie plină de "nt)lniri şi descoperiri miraculoase,
pentru care a păstrat, de atunci "ncolo, o nostalgie profundă, ceea ce se pare că a şi avut
o oarecare influenţă, determin)nd o recurentă a temei paradisului pierdut. Prima e!
perienţă estetică a lui Eliade sa petrecut, conform memoriilor sale, "ntro pădure unde
familia "l adusese la picnic. 5colo, Mircea a "nt)lnit o „enormă şi splendidă şopîrlă
al&astră”, de care nui era frică, dar pe care mai t)rziu o descria ca fiind „ de o stranie
frumuseţe”. 7ascinaţia
pentru lumea naturală, pentru insecte şi cimie, a continuat o vreme şi a marcat şi primele
"ncercări literare ale lui Eliade, cum este cazul Minunăţiei călătorii a celor cinci cără&uşi în
ţara furnicilor roşii , o povestire scrisă la #' ani, care a avut un destin ilar. (ompusă la
"nceputul anilor 9&, a fost considerată periculoasă de cenzura comunistă, "ntruc)t
conţinea e!presii ca „ preşedintele a murit într(un accident în timpul alegerilor din luna
mai” sau „ se apropiau de frontiera occidentală).
(eleru "n tinereţe, „lider de generaţie”, aşa cum, cu siguranţă, şia dorit, citat, apoi, şi
frecventat intelectual de orice student occidental "n ştiinţe umaniste, profesorul Eliade nu a
fost părăsit de miopia adolescentină care ia 2ucat neplăcuta festa legată de anga2amentul
interelic alături de o cauză grotesctotalitară. +ncerc)nd să treacă su tăcere episodul şi
'
Pentru un cititor maliţios sau animat de o credinţă "n predestinare, viaţa lui
Mircea Eliade "ncepe cu c)teva elemente care iar putea prevesti destinul. ; primă
rescriere a
iografiei sale este opera părinţilor. 5ceştia au ţinut ca fiul lor, al cărui nume nu se regăsea pe
lista sfinţilor din calendarul ortodo!, să se fi născut e!act de Mucenici, asa că, deşi Mircea
venise pe lume pe #%, data naşterii a fost mutată pe $ martie. Ii numele de familie a suferit
scimări radicale, aceasta fiind opera tatălui lui Mircea, un militar pentru care a te numi, pur
şi simplu, Heorge 6eremia trăda "n prea mare măsură originile modeste ale familiei.
Disciplina şcolară "i repugna elevului Eliade de la liceul ucureştean „>piru :aret”1
nimic nu mai mergea, profesorii nu "l apreciau la 2usta lui valoare, "n timp ce colegii "l
poreclesc „doctorul”, datorită faptului că, "n ciuda interdictiei tatălui, preocupat de
prolemele de vedere ale lui Mircea, el continuă să citească, "n special 0alzac, pentru care,
ca şi eroul din Cele *++ de lo,ituri ale lui /ruffaut, dezvoltă o adevărată fascinaţie.
Deşi la liceu fusese coleg cu fraţii 5cterian, -oica sau Miail Polironiade, osesia
„ generaţiei” şi primele semne ale unei orientări politice au apărut mai t)rziu. (apitala a fost,
ine"nţeles, "nt)lnirea cu -ae 6onescu, profesorul religios şi desident "n raport cu mainstream
ul respectail de inspiraţie maioresciană de la 7acultatea de 7ilosofie din
0ucureşti1 P.P.-egulescu, ădulescuMotru, /udor Jianu, Dimitrie Husti. 6nfluenţa şi
carisma figurii faustice a viitorului ideolog legionar au cristalizat, desigur, elemente de2a
prezente at)t "n
„ spiritul timpului”, c)t şi "n propria evoluţie intelectuală a lui Eliade.
Mircea Eliade şia făcut deutul literar cu povestirea fantastică Cum am descoperit
piatra filosofului, pulicată la v)rsta de #' ani "n „Biarul Itiinţelor Populare” din 0ucureşti,
lucrare premiată de comitetul de conducere al ziarului. =a v)rsta de #K ani "ncepe să pulice
nuvele şi eseuri literare la diferite reviste, iar de la #C ani "ncepe să scrie articole "n
care tratează istoria religiilor şi cultura ;rientului "n cadrul revistei „Jlăstarul” revista
liceului
>piru :aret.
5nul #$9? aduce scimări importante "n viaţa lui Eliade. Este momentul de "nceput al
carierei sale pulicistice, pe care nu a aandonato dec)t odată cu plecarea sa din om)nia, "n
#$'&. ;mul de presă Pamfil Ieicaru "i remarcase anumite recenzii incisive apărute "n gazete
universitare şi "l invită să scrie la „(uv)ntul”, un ziar la care colaora şi -ae 6onescu şi care
practica un lima2 violent "n ton cu epoca. +n acelaşi an se cristalizează "n spaţiul pulic ideea
că a apărut o nouă generaţie de tineri intelectuali rom)ni, grupaţi mai t)rziu "n 2urul asociaţiei
culturale „(riterion” şi al căror lider este ciar Eliade, autorul manifestului „itinerariu
L
spiritual” . +n sf)rşit, tot "n #$9?, interesul său pentru religie, potenţat de apetitul pentru mistică
al originalului profesor de logică -ae 6onescu, "l determină să plece "n prima
„călătorie iniţiatică” "n 6ndia.
>e poate vori despre o „e-perienţă a ndiei” "n viaţa lui Eliade deoarece acesta, "n
6ndia, trăieşte sentimentul parcurgerii unei e!perienţe e!istenţiale de e!cepţie, şi i se conturează
intrarea "ntro alta v)rsta artistică.
Mircea Eliade pleacă "n 6ndia să "nt)lnească realul, să trăiască e!perienţa indiană a unui
t)năr "nsetat de viaţă. Descoperă aici pofta de viaţă transigurată "ntro e!perienţă
sacramentală, descoperă importanţa simolismului religios "n culturile tradiţionale, dar şi o
civilizaţie "ntemeiată pe agricultură.
+ntors din 6ndia, scriitorul este plin de viaţa, de idei, de energie „ Mircea Eliade n(a
%
fost doar in ndii! el a calătorit prin nfern. ndia poate purta acest nume/ lumea de dincolo” .
+n anul #$%% este premiat pentru romanul Maitreyi, devine un scriitor cunoscut "n
epocă, şi tot atunci oţine doctoratul "n filozofie la 4niversitatea 0ucureşti, cu teza
„ Psihologia meditaţiei indiene( studii despre yoga”, tipărită su un titlu modificat,”0oga!
Essai sur les
origines de la misti1ue indienne”, "ncinată lui -anindra (andra -audi, -ae 6onescu şi
Dasgupta lucrare considerată a fi o contriuţie importantă la "nţelegerea tenicilor mistice
indiene, dar care "n om)nia nu a fost ine primită. +n aceste conditii, (onstantin -oica a
intervenit pentru al apăra "n articolul „Noga şi autorul ei”, semnaliz)nd valoarea lucrării şi
acuz)nd de superficialitate pe criticii acesteia.
5stfel, Mircea Eliade poate fi numit „omo universalis”, pentru că după cum spune
Eugen >imion, „ Mircea Eliade este un spirit al amplitudinii! al totalităţii! nu al
'
fragmentului” , „el este un om al procesului” spune Emil (ioran, „care merge p#nă la
2
rădăcinile fenomenului şi pre$inta fa$ele de,enirii lui! căut#ndu(i protoistoria) .
/ot Eugen >imion spunea1 „ 3n el se unesc trei &lesteme/ al spiritului
4
şi al
singurătăţii! &lestemul muncii si &lestemele si parado-urile condiţiei) .
+n Memorii savantul mărturiseşte1 „ 5aptul că mă ,edeau mai ur#t dec#t în realitate
îmi întăreau anumite con,ingeri de pe ,remea aceea şi chiar felul de a fi. "u a,eam altă
ieşire dec#t să mă singulari$e$! să fiu 6le ,euf l7inconsole)! să mă refugie$ în sine! într(o
8
solitudine m#ndră) .
%
=otreanu,6on ntroducere în opera lui Mircea Eliade,Editura Dacia,(lu2-apoca,#$?&,
'
p.p.#&L#&? >imion, Eugen Mircea Eliade!spirit al amplitudinii,Editura Demiurg, 0ucureşti, #$$L,
p.
L $K
K 6idem , p. ##L
6idem, p. #K'
C
Eliade, Mircea Memorii,vol #, Editura :umanitas, 0ucureşti, #$$C, p.p. 9$L9$K
K
(riza de puertate este accentuată de primele insuccese erotice, şi "i provoacă accese de
melancolie1” 9,eam impresia că pierdusem ce,a esenţial! de neînlocuit şi că ,iaţa mea nu
:
mai a,ea nici un rost) .
5stfel, puertatea lui Eliade este dominată de o inferioritate fizică dată de vederea
slaă, miopia, şi altă dată de o inferioritate psiologică, venită dintro "nfăţişare fizică
considerată de el respingătoare. +nsă, pe parcurs, el "şi va "nvinge aceste comple!e naive
mărturisind1 „ 9nii
tinereţii lui Papini păreau copiaţi după ai mei şi ma regăseam în ei aproape cu totul. Ca şi
el! eram timid! îmi plăcea singurătatea şi nu mă înţelegeam &ine dec#t cu acei dintre
;
camara$ii mei care erau mai inteligenţi şi mai în,ăţaţi dec#t mine) .
69 fi rom#n este! pentru mine! a trăi! a e-prima şi a ,alori$a această lume între lumi)
mărturiseşte Mircea Eliade lui ocOuet, in #$C?. Eliade a trecut prin e!il şi a murit "n e!il e!
ilul a fost pentru el ca o „practică iniţiatică”.
Despre e!il Mircea Eliade spune1 „ Din c#nd în c#nd sinţeam ne,oia să îmi
#&
regăsesc i$,oarele! păm#ntul natal. 3n e-il! pam#ntul natal e lim&a! e ,isul.. .” . +n e!il,
scriitorul trăia o ruptură cu trecutul, iar acestei rupturi a căutat să "i dea un sens,
transform)ndo e!perienţă a
unei „morţi” iniţiatice,
<<
a unei renaşteri, şi "ntrun izvor de inspiraţie pentru că1 „oriunde e-istă
un Centru al lumii) .
Prin opera sa, Eliade vrea să refacă unitatea spirituală a omului, red)ndui acestuia
dimensiunea cosmică, „vrea să redescopere plenitudinea ascunsă, pierdută de conştiinţa
#9
modernă” , pentru că, spune Eliade1 „ omul nu este singur "n univers, el este purtător de
mituri. Prin felul de său de a fi modest, cordial, spirit nenconformist, decis să dezlege
misterele vieţii, pun)nduşi prolemele şi alcătuind "ntreări despre tot ce "l "ncon2oară, am
#%
putea spune că Mircea Eliade "şi „construieşte meticulos un destin” , doreşte săşi depăşească
condiţia.
Eliade propune o formulă de e!istenţă contruită din asceza spirituală şi trăirea plenară "n
plan e!isteţial, pentru că el vrea să cunoască lucruri uitate de lumea modernămodelele,
e!perienţele primordiale. (eea ce la preocupat pe el a fost lumea occidentală, spun)nd
#'
că” Europa nu este centrul spiritual al lumii! ci doar o pro,incie a spiritului uni,ersal” .
?
$
6idem, p. %&$
6idem, p. %'?
#&
Eliade, Mircea( 3ncercarea la&irintului, Editura Dacia, (lu2-apoca, #$$&, p. #LK
##
#9 6idem, p. ##'
#%
>imion, Eugen Mircea Eliade! spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, 0ucureşti, #$$L, p. ##L
#' 6idem, p. ##?
6idem, p. #9C
C
>copul lui Eliade este de a pune ordine "n multe domenii aotice ale vieţii spirituale "n
civilizaţiile neeuropene.
eferitor la unitatea operei sale, Mircea Eliade mărturiseşte "n 'urnal că1” pentru
a
=udeca ceea ce am scris! cărţile mele tre&uie =udecate în totalitatea lor ”. Ma2oritatea
ideilor fundamentale din opera stiinţifică se regăsesc "n creaţia artistică1 raportul dintre
sacru şi
profan, mitul eternei re"ntoarceri, mitul coor)rii "n infern, motivul lairintului.
+n lucrările sale, Mircea Eliade a operat cu noţiuni şi concepte profund originale, din
care ar putea fi menţionate1 mitul, care constituie o manifestare a sacrului, e!prim)nd un fapt
de e!itenţă total şi originar. 4n mit fundamental este cel al „ eternei reîntoarceri” vazută ca
permanentă repetare a actului creator divin "n această lumină orice creaţie umană devine o
reiterare a creaţiei lumii, şi orice 2ertfă rituală repetă sacrificiul despre care voresc miturile
cosmogonice.
(onceptul de sim&ol apare şi "n literatură Mircea Eliade "i oferă o altă semnificaţie,
tinz)nd spre sacru. 5stfel, "n accepţie eliadească, simolul este semnul oscur al unei realităţi
transcendente, iar „cheia” lui este originară.
;pera literară a lui Mircea Eliade este fascinantă şi valoroasă "nscriindul "n seria
scriitorilor reprezentativi ai acestui secol, alături de 5.Hide, 5.Malrau!, 5.(amus,
E.6onesco. (aracterizat drept „cea mai integrală şi ser,ilă întrupare a gidismului
în literatura
<2
noastră) ! Mircea Eliade este un prozator modern, astfel, at)t "n nuvele căt şi "n romane,
autorul a aordat o prolematică de tip e!istenţialist.
Deşi opuse automat celor fantastice "n virtutea unui maniceism critic ritual
marginalizate, c)nd nu dea dreptul recuzate de autorul "nsuşi, prozele
„autenticiste” interelice poartă şi ele, la vedere, marca revetată a forului producător.
(ritica a remarcat, de timpuriu, că e!istă "n ele o eroare aia camuflată de anal, de tot ce
este previziil şi comun.
()teodată, aventurile persona2elor lui Eliade sunt plasate "ntrun cadru nefamiliar, "n spaţii e!
otice, ca "n sa&el şi apele dia,olului sau Maitreyi altă dată, "ntrun 0ucureşti cosmopolit,
lipsit de personalitate şi de cromatică locală..
+n Huliganii, 3ntoarcerea din rai, umina ce se stinge şi celelalte,
digresiunile @autoAinterpretative anga2ează interlocutori numeroşi, mai mult sau mai puţin
diferiţi "ntre ei.
"untă în cer e structurată după tiparul dialogului. +n Maitreyi sau sa&el şi apele dia,olului,
comentariul evoluează către "nfruntarea insului cu sine, lu)nd eventual "nfăţişarea unei lecturi
a propriului 2urnal. De fiecare dată, "nsă, povestirea este concurată de un discurs cu o numită
amploare ermeneutică.
#L
(alinescu, Heorge storia literaturii rom#ne de la origini şi p#nă în pre$ent! Editura Minerva, 0ucureşti, #$?
9, p.p. ?9L?9C
?
+n Maitreyi şi "untă în cer, "ntre faulaţie şi e!cursul ermeneutic se păstrează
un anumit eciliru. (asa fictiunii e mai gălăgioasă, cu "ncăperi care răsună de galsuri
"n
Huliganii, umina ce se stinge sau 3ntoarcerea din rai. Pe c)nd "n sa&el şi apele dia,olului,
discursul ruiază autoritar şi uneori contraproductiv povestirea. Persona2ele prozei realiste a
lui Eliade suferă de oala prolematizării, acuză un sindrom logoreic, cu simptome care
diferă "n funcţie de profesie, instrucţie sau "nzestrare. (ercetătorii, tenicienii, artiştii,
iliotecarii
sau literaţii de profesie, ermeneuţii aceştia ilustrează, "n ultimă instanţă, două categorii
antinomice, cu rol determinat asupra scrisului lui Eliade şi a receptării lui1 insul „pozitiv”
şi, respectiv, insul „creator” şi imaginativ.
Dincolo de toate acestea, mocneşte "nsă un patos demostrativ şi polemic, care
"ntreţine riscul glisa2ului "n didacticism sau, mult mai rău, "ntrun discurs normativ. +n sa&el
şi apele dia,olului procesul didacticismului a devenit aproape agresiv. 4n nedorit efect
secundar al tensiunii de care voream pare a fi şi "nclinarea reducţionistă a criticilor lui
Mircea Eliade, gata să coteze „"n loc” proze neomogene valoric. ;noraile sunt "untă în
cer sau Maitreyi. >lae şi de un intens con2unctural umina ce se stinge sau 3ntoarcerea
din
rai, "n timp ce Huliganii sa dovedit mai rezistent la timp.
Dacă nu "n plan valoric, atunci "n cel denomenal, proza realistă a lui Eliade trădează o
serie de note comune ce se regăsesc şi "n registrul fantastic, dar nu numai. 5r fi, "n primul
r)nd, „impuritatea formală”. Materia cu care lucrează Eliade este, de preferinţă, alia2ul de
„ fa&ulaţie şi de comentariu interpretati,”. 4n alia2 ce se oţine prin tratarea critică, uneori la
„rece” alteori la „cald” a povestirii.
Programatică şi atitudinală, proza lui Mircea Eliade trădează o oroare genuină de
enunţiativ, poartă o "ncărcătură ofensivă, pentru mulţi dintre contemporanii săi insuportailă.
+n a ţigănci, scriitorul lucrează cu o anumită economie de uanţe. ; confruntare se
produce, totuşi, "ntre ungiul frust de percepţie al celor „din afară” din stradă şi cel mai
rafinat care funcţionează „în interior ”. (ompetiţia răm)ne nedecisă1 stă dovadă
uimaceala intratailă a lui Havrilescu @a cărui iluminare reprezintă miza 2oculuiA.
-uvela Pe strada M#ntuleasa e dominată de un pluralism ermeneutic fertil. (am c)te
persona2e, at)tea versiuni de lectură. ; parte dintre cititorii lui 7ăr)mă dau tuturor
faptelor o tentă politică. Economul are simţ practic şi trage concluzii profitaile "ntrun
plan mai concret. -edecisă răm)ne 5nca Jogel. Ea suscrie parţial la varianta Economu,
dar este mai
puţin pedestră urm)ndul fascinată, "n direcţia faulosului oniric şi a unor sceme
livreşti consacrate, pe inventivul 7ăr)mă. 5cesta "ncearcă, de fapt săi fenteze pe
toţi, cre)nd
$
diversiune interpretativă "n direcţii opuse.
$
; analiză de detaliu a masivului roman "oaptea de S#n$iene ar demostra, punct cu
punct, cum funcţionează, la Mircea Eliade, dispozitivul ermeneutic cu alternative multiple
şi, mai cu seamă, care sunt riscurile lui. E!istă "nscrise "n roman versiuni "nclin)nd spre
realismul plat, spre 8itscul monden sau spre senzaţional. 5lte sugestii deviază spre cultural
şi au un aspect auoreferenţial şi creator, aparţin)nd unor scriitori prefesionişti sau oameni de
carte, critici cu revet sau regizori. 5u acces la grila ezoterică asceţi ca 5nisin sau aspiranţi la
iniţiere ca Jiziru şi 6leana. +n mare parte livrescul şi speculaţia escatologică au lunecat "n
anal, "n vulgată. ;sesia variantelor este at)t de puternică "nc)t scriitorul "şi ordonează
persona2ele "n dulete, despic)nd polar o serie de prototipuri ideale ca să creeze simetrii
uşor reperaile.
Dacă e!istă anumite proze "n care un un regla2 tenic nu permite diversităţi sonore să
se degradeze "n zgomot de fond, "n altele, anemice precum DaQan sau domnişoara
(ristina, regia de emisie răm)ne deficitară, interpretările trădează un sindrom logoreic şi au
un efect de
ruia2.
/ot o cale de dominare a presiunii centrifuge este privilegierea uneia din variante.
6nvestită cu un patos demonstrativ special, aceasta do)ndeşte autoritate. 5stfel stau lucrurile
cu "ouăspre$ece trandafiri! ncognito la >uchen?ald! @niforme de general! 3n curte la
Dionis. 6ntră aici "n 2oc onoarea scriitorului de enunţiativ, "nclinarea spre performativ, ine
marcată şi "n proza realistă. +n consecinţă, o serie de persona2e, a căror versiune este
privilegiată, au tangenţe vagi cu performanţa artistică. Pentru aşi propaga mesa2ul siilinic,
poetul şi iniţiatul 5drian recurge la arta interpretativă a =eanei, specul)ndui fira misionară.
Henerăleasa (alomfir "şi traduce de asemeni lecţia "n spectacol, cu a2utorul
fragedului 6oronim /anase, copil cu o "nzestrare scenică precoce. Persona2ul revine "ntro
serie de proze care formează o unitate distinctă, tocmai prin doza serioasă de
didacticism. +ntre ele,
„-ouăsprezece trandafiri” se remarcă prin aceea că lecţia spectacolului eşuează "n dăscăleala
plicticoasă. Presiunea centrifugă a fost cei drept, aniilată1 efectul centripet capătă "nsă
aspectul unui sindrom normativ.
Prozele realiste ca şi cele fantastice au fost supuse at)t tratamentului reducţionist c)t şi,
"n compensaţie, aceluia care complică fastidios. +ntre răzoaie, literatura lui Mircea Eliade a
fost prizată de o serie de cititori pe lumea comercială şi pe aceea a senzaţionalului ieftin. 5lţii
sau lăsat atraşi mai cur)nd de aspectul ei doctrinar şi de inserţiile masive de eseism.
CAPITOLUL II
#&
MODALITA)I ALE *ANTA+TICULUI ,N OPERA LUI MIRCEA
ELIADE
%.1.No-i!nea 'e /antastic0.
##
(ategoria estetică a fantasticului treuie "nţeleasă, definită şi analizată
prin relaţionarea sa cu categoriile estetice "nvecinate straniul! enigmaticul!
miraculosul!
fa&ulosul! feericul! alegoricul! a&surdul! comicul! grotescul. -u e!istă un fantastic „pur”,
„curăţat” de orice alte influenţe, diversele sale e!presii literare fiind determinate de
proporţiile "n care se realizează cominaţia sa cu alte categorii estetice, literatura fantastică
fiind, astfel, una de frontieră.
*antastic!l2 en literar.
; prolemă controversată este aceea a definirii fantasticului ca gen literar, efortul
teoreticienilor şi criticilor de a staili constanţele acestuia concretiz)nduse "ntro multitudine
de lucrări care "nsă nu au reuşit să formuleze răspunsuri unanim acceptate. Dincolo de aflu!ul
terminologic, "nsăşi noţiunea de „gen” "nt)mpină dificultăţi ce provin din nivelul de analiză "n
care se operează.
Pornind de la premisa definirii genului ca fiind o clasă de te!te literare cu proprietăţii
formale comune, care "mpărtăşesc acelaşi mod de raportare a suiectului creator la realitate,
admiterea e!istenţei unui gen fantastic va pleca, "n mod implicit de la ideea că operele grupate
su această „eticetă” prezintă "ntre ele o reală unitate de ordin semantic, stilistic şi
structural. Deşi definirea fantasticului prin temele şi motivele sale este un demers dificil,
oarecum azard şi nu foarte relevant, numeroşi teoreticieni ca oger (allois, 5drian
Marino,
/zvetan /odorov, >ergiu Pavel Dan, au alcătuit inventare tematice mai mult sau mai puţin
cuprinzătoare. (aleidoscopului de teme şi de motive specifice scriiturii fantastice vin să i se
adauge alte două prezenţe recurente ale genului1e$itarea, indinspensailă, după unii
teoreticieni reprezentării fantastice @HaQ de Maupassant, /zvetan /odorovA şi spaima care,
deşi prezentă "n ma2oritatea creaţiilor genului, după cum o susţin, printre alţii, PierreHeorges
(aste!, =ouis Ja!, oger (allois, Marcel Proust, >tepan Ring nu constituie un ingredient
„sine Oua non” al acestuia, e!ist)nd te!te fantastice ce funcţionează "n afara conotaţiilor an!
iogene.
Despre fantastic au apărut numeroase studii cu caracter teoretic dar şi aplicativ, de pe
poziţii diferite1 studii istoricoliterare @P.H.(aste!, Marin 0eşteliuA, studii tematice
@oger (allois, 5drian Marino, >regiu Pavel DanA, studii structuraliste @/zvetan
/odorov, 6rina 0ădescuA.
Pentru oger (allois, fantasticul nu se relevă ca un fenomen de voinţă, ci ca unul de
ine!plicailă şi oscură necesitate. El analizează fantasticul autentic, rezultat dintrun simplu
detaliu ciudat, care scimă "ntreaga logică a ansamlului o „ruptură” care tulură straniu o
configuraţie clară, normală, realistă.
#9
+n eseul „+n inima fantasticului” se face diferenţierea "ntre „ fantasticul ,oit ”
şi
„ fantasticul institiţional” . 7antasticul ţine mai cur)nd de modul "n care este tratat, dec)t de
suiect, şi reprezintă o aatere de la reproducerea fotografică a realului.
+n analiza fantasticului, 5drian Marino are "n vedere modul de funcţionare
#C
al fante$iei care oferă informaţii despre structura estetică a fantasticului .
R'cinile /antastic!l!i rom"nesc.
ădăcinile fantasticului rom)nesc, acceptate de ma2oritatea specialiştilor
sunt1 folclorul, cărţile populare, g)ndirea miticomagică, romantismului german şi
proza lui E.5.Poe.
*olclor!l.
7ormele de viaţă populară au trăit dincolo de vreme, cu sustrat magic şi religios. +n
folclor, timpul şi spaţiul au altă funcţie dec)t timpul şi spaţiul oiectiv. Diversitatea de
forme ale creaţiei populare poate fi "nţeleasă numai prin raportare la „ pre$enţa
fantastică)! e!perienţa iraţională de altădată. Doar tenicile magice dezvăluie creaţia din
ad)ncuri, din zonele oscure şi variante ale sufletului omenesc. ;iceiurile "n legatură cu
moartea ocupă
un loc important. -u e!istă o teamă faţă de mort, ci doar faţă de mortul care putea deveni
strigoi.
L!mea &asmelor
+n poveştirile sau asmele rom)neşti, specialiştii au descoperit 9C&
suiectetip fantastice. Poveştirile au un „t)lc social”, viz)nd un conţinut etic1 moral, imoral,
prostie, cinste, ipocrizie, "n funcţie de persona2ele care sunt imagini generalizatoare ale
inelui şi răului.
+n poveştirile nuvelistice, persona2ele fauloase au fost "nlocuite cu
persona2e oişnuite. Povestitorii populari au renunţat la planul iperolic fantastic "n favoarea
realităţii
anale.
>criitorii sau inspirat din creaţia populară, au căutat simoluri, eroi deoseiţi, practici
magice, "n dorinţa de a fi originali, răsturn)nd perspectivele tradiţionale au căutat izvorul
iraţional care lea dat naştere, elementele universale. 4n autor modern, atras de temele creaţiei
populare este interesat de anecdotă, dar şi de pitorescul e!terior, iar uneori de vocaular.
>imlul folcloric va fi interpretat original şi pus "n relaţie cu alte simoluri. Din
snoa&e!
autorii de scrieri fantastice au reţinut caracterul satiric, demostrativ.
*rontierele literat!rii /antastice
-umeroase "ncercări de a defini fantasticul au ca punct de plecare noţiunea de
#%
supranatural, oper)nduse cu o dulă confuzie ce vizează, "n primul r)nd, distincţia dintre un
#C
5drian Marino Dicţionar de idei literare! Editura Eminescu, 0ucureşti, #$$', p. K$
#%
anumit fond legendar, azat pe credinţe reale şi profunde şi un fond feeric, triutar tradiţiei
populare, căruia nu i se acordă, din start, premisa de real. +n al doilea r)nd, e!istă o confuzie "ntre
„ supranaturalul ” caracteristic acestor două fonduri şi fantastic, ce se "nscrie "ntrun al
treilea tip de prezentare a lumii, inseparail de fenomenul literar, politic şi ştiinţific, propriu
"n special secolului al <6<lea. 6deea de supranatural este, de astfel, str)ns legată de un
anumit grad al credinţelor şi al cunoştinţelor unei epoci date, pentru un pulic dat, vari"nd "n
funcţie
de toţi aceşti factori. (eea ce defineşte fantasticul nu este supranaturalul ca atare sau
supranaturalul apărut "n contradicţiei cu realul, ci pre$enţa necunoscutului! a insolitului! a
ine-plica&ilului.
Discuţia privind frontierele fantasticului surprinde relaţia literaturii genului cu teritorii
"nvecinate precum literatura feerică şi cea miraculoasă, literatura de sciencefiction şi cea
orror.
Povestirea fantastică şi cea miraculoasă sau feerică reprezintă universuri fictive
distinct structurate, care "ntreţin cu realitatea, relaţii diferite. 6ncompatiilitatea dintre feeric,
miraculos şi fantastic a fost susţinută de teoreticieni precum (aste!, oger (allois şi
Marcel
>cneider, ce au suliniat printre altele, caracterul e!terior şi convenţional al
recuzitei miraculosfeeric. 4niversul feeric şi cel miraculos se suprapun peste cel real, fară
a antrena vreo ruptură "n coerenţa acestuia şi fară a suscita amiguităţi, "ntrun conte!t "n care
minunile se "nscriu "ntro cauzailitate firească.
7antasticul succedă feeriei şi miraculosului, pe care le "nlocuieşte, fiindui specific un
tip de cauzailitate din care miracolul, considerat drept imposiil şi inadmisiil, este cu
desăv)rşire e!clus, devenind o agresiune interzisă şi ameninţătoare. Plăsmuirile imaginaţiei
fantastice nu se mişcă "n spaţii ireale şi "ndepartate, ci erup, pe neaşteptate, "n milocul
universului domestic şi anal, supus unui determinism riguros şi inteligiil.
7antasticul
presupune, "n esenţă, o artă mai elaorată dec)t literatura miraculosfeerică, presupun)nd
creaţii epice "n care e!trema minuţiozitae a realismului este dulată de o densitate poetică şi
de nuanţe psiologice.
+n literatura rom)nă se desting cinci tipuri de fantastic1
fantasticul psiologic, const)nd "n interiorizarea conflictului şi reprezentat de autori
precum (ezar Petrescu şi 5le!andru Pilippide. Demersul adoptat de către autori este acela
al analizei resorturilor psiicului concomitent cu iluminarea aisurilor sale,
influent, demersul adoptat de către autori este acela al analizei resorturilor psiicului
concomitent cu iluminarea aisurilor sale, influenţele merg)nd de la Poe şi :offman
p)nă la Jilliers de
=U6sle5dam.
#'
fantasticul asurd, ţin)nd de o anumită viziune a realului, ce presupune
trecerea acestuia printro prismă care deformează formele, perceptia merg)nd de la
grotesc la macaru. 5ceastă categorie regrupează scrieri ale lui M. 0lecer, Hi. Miăescu
şi 6. Jinea.
fantasticul straniu şi energetic, ce e!ploateză resursele misterului, contur)nd o
atmosferă amiguă şi alucinantă, la limita dintre vis şi raelitate1 Mateiu
(aragiale,
=aurenţiu 7ulga şi J. 0enes.
fantasticul filozofic, inspirat din doctrinele ezoterice şi transcedentale şi "ncerc)nd
să refacă imaginea unui univers unitar, structurat şi ordonat de către o g)ndire magică şi
analogică1 Mircea Eliade şi =iviu ereanu.
fantasticul miticomagic şi folcloric, rănit din practici şi credinţe
ancestrale, constituite "ntro comple!ă şi inepuizailă sursă de inspiraţie pentru scriitorul
modern. 5cest tip de fantastic include operele unor autori precum Jasile Joicluescu, 5drian
Maniu, (ezar Petrescu, Pavel Dan şi Mirecea Eliade, ce transpun "n formă epică
inepuizailul fond al mitologiei şi folclorului autoton.
Mircea Eliade apare "n opera interelică ca un reprezentant al „ noii generaţii”, ca un
scriitor ce şia inpus noua sa viziune asupra romanului rom)nesc, printro prolematică de
tip e!istentialist. >uiectele din eseuri se gasesc "n romane, e!pun)nd "n mod original
proleme de orientalistică, eros, moarte, viaţă intimă, literatură, mitologie, azată pe o trăire
autentică., singurul mod de a cunoaste viaţa.
+n proza elidiană, critica anilor V'& a recunoscut două nivele1 un nivel
realist reprezentat "n romanele1 sa&el şi apele dia,olului! Maitreyi! 3ntoarcerea în Aai!
Huliganii şi altul iniţiatic, fantastic reprezentat de romanele1 Domnişoara Cristina!
Secretele Domnului
Honig&erger! %arpele! "opţi la Singapore.
Eugen >imion, "n lucrarea Mircea Eliade( spirit al amplitudinii voreşte despre o
grupare a romanelor eliadine, "n cinci a!e stilistice1
<. o fază indică1 sa&el şi apele dia,olui, prelungită "n %antier! ndia! Maitreyi.
B. o proză de tip e!istenţialist, care merge paralel cu e!otismul şi trăirismul indic, dar "şi
concentrează temele "n 2urul prolematicii generaţiei tinere 3ntoarcerea în Aai! Huliganii.
. "ntre cele două a!e se află romanul umina ce se stinge.
*. faza fantastică azată pe simolurile1
autotone1 Domnişoara Christina! %arpele
indice1 Secretul Doctorului Honig&erger! "opţi la Serampore.
L. proza mitică scrisă "n e!il.
+ncep)nd cu cea dea treia a!ă stilistică, proza eliadină este „acaparată” treptat de
fantastic şi mitic. eferindune la Mircea Eliade, ca scriitor de proză fantastică, am putea
#L
spune că fantasticul său are izvorul "n folclorul autoton, dar şi "n g)ndirea filozofică
orientală.
„ Mircea Eliade scrie în lim&a rom#nă nu,ele şi romane de un fantastic
intelectuali$at ” spune Eugen >imion, scrieri ce "l definesc ca fiind 6cel mai important
<:
scriitor în pro$a rom#nă! compara&il cu ofecraft şi olien) .
Jorind despre fantastic Mircea Eliade mărturiseşte1 „un roman nu se poate &a$a nici
pe atmosferă! nici pe tehnică. 3n primul r#nd e ne,oie de o acţiune fantastică! de inter,enţie a
#$
unor agenţi e-traumani ca să transforme un episod într(un destin şi o stare! într(un delir” .
+n primă fază a fantasticului este studiat modul "n care spiritul raţionalist primeşte
anormalul, miraculosul, fantasmele colective, iar "n a doua fază, fantasticul reprezintă rupturi
"n planul temporal şi posiilitatea omului de a intra, cu a2utorul unor ritualuri "n contact cu
alte lumi şi să cunoască anumite e!perienţe.
Prin anii #$%&, Mircea Eliade avea nişte concepte despre literatura fantastică mai
puţin originale, deoarece punea accentul pe e!perienţa folclorică, şi introducea apoi practica
magică. El consideră că omul poartă "n sine o intuiţiei a lumii, a esenţialului realităţii. Elimină
aspectele fundamentale ale prozei fantastice rupturi din sfera raţionalului, anormalului din
normalitate, e!traordinarului, insolitului. (onsideră că modelul folcloric pune lectorul "n
contact cu o realitate iraţională, dar concretă.
9&
După #$KL, Mircea Eliade „a creat o scoală fantastică pentru literatura rom#nă” ,
fantasticul său fiind "mogaţit prin contactul cu psianaliza, cu etnologia, istoria religiilor. El
"mpinge fntasticul spre consularea miturilor, spre identificarea sacrului "n profan, a mitului
"n
analitatea vieţii. Pentru că, scopul literaturii este să sesizeze manifestările sacrului.
Proza fantastică eliadină este dominată de ideea că imaginarul şi miticul constituie o
cale de cunoaştere şi m)ntuire, apare tema ieşirii din timp şi spaţiu, apar sustituiri de planuri
temporale, trăirea "n timpul memoriei. Enigmele nu se lămuresc şi nu se descurcă, ci creează
amiguitate, ceea ce "l face pe persona2 să trăiască "n două sfere de timp şi două planuri1 real
şi ireal, sacru şi profan.
+n Dicţionarul de idei literare +, 5drian Marino "n capitolul consacrat fantasticului
voreşte de trei tipuri de situaţii fantastice, corespunzătoare „interacţiunii” "ntre normal şi
supranormal, mutaţii peste marginile firii supranormale, a planului prim, respectiv apariţiei
iruptive a planului ultim.
5drian Marino distinge1 „/emele interacţiunii fantastice la Mircea
Eliade”1 #. +nr)urirea magică1 vra2a, solomonia.
#?
#$
Aomanul rom#nesc în inter,iuri! o istorie auto&iografică, Editura Minerva, 0ucureşti, #$KL, p.#L?
>imion, Eugen, Mircea Eliade! spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, p.p.##9##%
9&
=otreanu 6on, ntroducere în opera lui Eliade, Editura Minerva, 0ucureşti, #$?&, p. #9#
#K
9. 5nticiparea fantastică1 precizarea oroculară
%. (onsemnul fantastic1 locul sau oiectul nefast1 moara, anul, iazul, statuia, data,
numărul fatidic.
Matei (ălinescu voreşte despre natura specifică a fantasticului "n proza lui Mircea
Eliade, "n care, relaţia dintre structurările cotidianului şi cele ale fantasticului este inversată1
„transcendentul sau supranaturalul nu mai repre$intă o ameninţare la adresa coerentei
lumiF dimpotri,ă! el constituie singura promisiune reală a unei asemenea corenţeF şi
tocmai cotidianul este acela care! la o pri,ire mai atentă! se do,edeşte a fi de neînţeles!
crud şi! în ultimă instanţă! lipsit de sens."umai atunci c#nd recunoaştem atracţia secretă! dar
puternică! a celeilalte lumi a 6miraculosului)! sacrului şi miticului putem a=unge dincolo
de inerenţa lipsită de sens a ,ieţii cotidiene! a,#nd poate şansa de a a=unge la
ade,ăratul sens al e-istenţei”. ;riginalitatea şi consistenţa, concepţia autorului asupra
fantasticului "şi are rădăcinile "n ceea ce Eliade "nsuşi numeşte „teoria mea despre
irecognosci&ilitatea miracolului sau!în general! în credinţa mea că după 3ntrupare!
B<
transcendentul se camuflea$ă în lume! sau în istorie! şi astfel de,ine irecognosci&il) .
Preocupat să descopere şi să "nţeleagă sensul autentic şi profund al e!istenţei umane,
Mircea Eliade imaginează lumi posiile paralele, "ntre care persona2ele sale circulă frecvent,
se pierd şi se regăsesc, travers)nd, "n aceste călătorii iniţiatice, nu doar spaţii, ci şi momente
temporale situate la mare depărtare #9 ani, "n cazul lui Havrilescu, profesorul de pian care
descoperă post factum că timpul petrecut de el "n gradina ţigăncilor a curs diferit "n realitate
şi "n aparenţă, sau „doar” '& de zile "n Douăspre$ece mii de capete de ,ite, povestirea "n
care 6ancu Hore, „om de încredere şi de ,iitor ”, trăieşte o e!perienţă tulurătoare şi de
ne"nţeles
pentru ceilalţi, alunec)nd pe nesimţite "ntrun spaţiutimp paralel.
Dincolo "nsă de lucruri sau persoane, ceea ce căutau, "n fond, toate persona2ele lui
Mircea Eliade sunt „realitatea, ultima care, pentru noi, oamenii, e aurită, camuflată su
at)tea iluzii şi eroi”, sacrul "ncastrat şi ascuns "n profan, precum şi răspunsul la intrearea
formulată de unul dintre persona2ele din Podul/ „cum să e,adăm din uni,ersurile a&stracte pe
care ni leam construit singuriW”.
; soluţie ar fi resacralizarea lima2ului, regăsirea sensurilor originare ale cuvintelor,
capaile nu doar să semnifice realitatea concretă "ntrun mod astract, ci ciar să "ntrupeze
realul.
9#
Eliade, Mircea – 'urnal, vol 6, Editura :umanitas, 0ucureşti, #$$C, p.p. #L$#K'
#C
esping)nd simolul, pe care "l considera neimportant, Eliade, şi implicit, persona2ele
pe care le construieşte optează pentru oiectele concrete "n care se manifesta sacrul. De altfel,
nemulţumit de modul "n care a fost comentată nuvela a ţigănci, Eliade nota "n 'urnal, la
L martie #$K?, că „nu s(a înţeles lucrul esenţialF po,estirea aceasta nu sim&oli$ea$ă
nimic! adică nu transformă realitatea imediată printr(un cifru. Pro&lema care se pune
criticului nu este/ cum să descifre$e sim&olismul po,estirii ci cum să interprete$e
mesa=ul pe care(l
ascunde realitatea ei”. 5 interpreta realitatea este, pentru Eliade, sinonim cu a produce sens,
a descoperit coerenţa si unitatea realului, dincolo de stridenta fragmentare a
analităţii cotidiene. Persona2ele sale au revelaţia unei alte lumi, a unei ordini
misterioase, a unui continuum spaţiotemporal care, o dată "ntrezărit, greu poate fi uitat.
De aici uimăceala lor
perpetuă, senzaţia puternică de de2avu, ca şi impresia covărsitoare că retrăiesc evenimentele
trăite c)ndva de ei "nsişi sau de altcineva.
Despre „ o fotografie ,eche de <* ani” , prima povestire scrisă de Eliade după 9%
august #$'', "n Portugalia, 6oan Petru (ulianu, discipolul şi iograful autorizat al lui Eliade,
consideră că ar evoca figura lui (orneliu Belea (odrianu1 6Primul te-t literar pu&licat de
Eliade.3n e-il a fost şi primul te-t pu&licat de el în Aom#nia după r#$&oi! profit#nd de
destindere! ori! este e,ident p#nă şi în numele persona=ului lucoanes! căruia procesul ce
creştere ,ertiginoasă îi impune fuga precipitată în munţi şi pierderea contactului
BB
cu congenerii săi! că era ,or&a de o alegorie a,#ndu(l ca o&iect pe Codreanu) .
/oate persona2ele lui Eliade e!perimentează ieşiri din timpul şi spaţiul cotidian,
patetice peripeţii a căror finalitate nu este descifrarea misterului e!istenţei umane, ci
conştientizarea lui.
+n viziunea lui Mircea Eliade, uitarea esenţialului, at)t de firesc umană, este cauza
principală a degradării realului şi a rătăcirii fiinţelor prin lairintul aparenţelor.
Persona2ele trăiesc permanent la intersecţia mai multor „ grădini” şi simultan "n trecut
şi prezent, fiind "nvestite cu capacitatea de a determina, printrun susţinut proces de
anamneză colectivă1 at)t regenerarea propriei fiinţe, c)t şi a spaţiului cotidian, traversat
ne"ncetat de diverşi mesageri ai sacrului
+n Podul ! 9dioG! Pe strada M#ntuleasa sau "ouăspre$ece trandafiri, interpretarea
este una dintre coordonatele fundamentale ale naraţiunii c)tă vreme poveştile spuse de
persona2e au, toate, sensurile ascunse, de a căror descifrare corectă depinde ciar viaţa lor.
Dacă "n cazul istorisirilor lui Baaria 7ăr"ma din Pe strada M#ntuleasa sunt puse "n faţă
logica mitului şi logica puterii, "n Podul se confruntă logica mitului cu logica cotidianului.
(eea ce este important se află su ocii noştri, cu condiţia să ştim să recunoştem şi să
99
6oan Petru (ulianu, Mircea Eliade! Editura -emira, 0ucureşti, #$$L, p. #$9
#?
interpretăm semnalele pe care ordinea irealului le difuzează "n ordinea, aparentă a realului.
Esenţa "nsăşi a fantasticului se modifică aşadar, nemaifiind vora despre izugnirea violentă
a unei alte lumi "n cotidian cum se "nt)mplă "n Domnişoara Christina sau "n %arpele! ci de
o contaminare permanentă a celor două lumi.
6 5antasticul nu mai este dialogul între cele două lumi! ori suspendarea între ele! ci
pre$enţa neştiută a uneia în cealaltă, scria >orin 5le!andru "n Dialectica fantastică. (u alte
cuvinte, pentru a intra "n terminologia lui Mircea Eliade "nsăşi, fantastică este prezenţa neştiută a
>acrului, camuflată "n Profan, fantastică pentru că raţiunea noastră , aparţin)nd ea "nsăşi
Profanului, no mai poate integra firesc unui (osmos /otal, ci o refuză, adică o
9%
proiectează "n lumea de dincolo”
Povestirile lui Mircea Eliade sunt, dincolo de dimensiunea lor metafizică, certe reuşite
literare, "n care autorul e!perimentează diverse formule narative şi construieşte persona2ele
viaile. 5miguitatea nu este doar una de natură filozofică, ci şi –mai ales estetică,
reprezent)nd adese ori şi efectul unei programatice interte!tualităţi. Dacă posteritatea operei
ştiinţifice a lui Mircea Eliade a fost pusă deseori, "n ultimul deceniu "n special, su semnul
"ntreării, actualitatea operei sale este incontestailă, iar reeditarea prozei sale fantastice este
oric)nd inevenită.
(el mai cunoscut scriitor de proză din ţinuturile mioritice răm)ne Mircea Eliade.
5utorul devine creatorul unei teorii originale despre fantastic, azată pe camuflarea sacrului
"n profan sau, altfel spus, pe teoria irecognosciilităţii miracolului. Pentru a
facilita dezvăluirea fantasticului "n realitatea cotidiană, scriitorul "si concepe naraţiunile pe
mai multe
planuri, cre)nd nişte universuri paralele dominate de legi diferite ale spaţiului şi ale timpului.
Eroii lui Mircea Eliade vor fi preocupaţi "n permanenţă de descoperirea unor semnificaţii
profunde. 6naccesiile oamenilor de r)nd. 5cesta este motivul pentru care naraţiunile
prozatorului pot fi privite ca o lungă iniţiere spirituală a unor persona2e cu vădite preocupări
intelectuale. Pe parcursul formării lor, persona2elor li se fac diferite semne, "n măsură să le
călăuzească spre revelaţia misterului.
7antasticul este o altă dimensiune fundamentală a eletristicii lui Mircea Eliade,
"ncep)nd cu povestirea scrisă la #' ani Cum am găsit piatra filo$ofică , care va fi premiată de
„ Biarul Itiinţelor Populare”. 5celeiaşi perioade "i aparţine Minunata călătorie a celor cinci
cără&uşi în ţara furnicilor roşii. +min)nd ceea ce asimilase despre lumea necuv)ntătoarelor
9%
5le!andru, >orin, Dialectica 5antasticului, Editura pentru =iteratură, 0ucureşti, #$K$, p.#K?
#$
cu fantezia sa creatoare, autorul adoleşcent dă naştere unei opere literare. Paralelismul dintre
universul g)zelor şi cel uman are "n el, desigur, nimic original. -aturalismul amtor
fantazează, "ncipuinduşi o e!pediţie a cinci cărăuşi "ntro ţară vecină. Eliade "nsuşi "şi
privea, peste decenii, această descriere drept un roman de aventuri, "n care amesteca
entomologia, umorul şi fantasticul1 „ Ceea ce mă pasiona mai mult scriindu(l era descrierea
di,erselor lacuri! aşa cum le ,edeau cără&uşi! stră&ăt#ndu(le pe îndelete sau $&ur#nd pe
deasupra lor. Era de fapt o micromagie imaginară pe care o organi$ăm pe măsură ce o
intentămF descopeream o lume onirică şi parado-ală! căci era totodată mai mare sau mai
B*
mică dec#t lumea noastră cea se toate $ilele).
Memoriile unui soldat de plum& e un roman fantastic de dimensiuni ciclopice, aşa
cum "şi amintea Eliade1 „ era un roman de nesă&uite proporţii! înglo&#nd nu numia
istoria uni,ersală! ci şi întreaga istorie a Cosmosului! de la începuturile gala-iei
noastre la alcătuirea păm#ntului! la originea ,ieţii şi la apariţia omului”.
Primele nuvele ale lui Mircea Eliade scrise după răzoi sunt şi ele fantastice / @n om
mare @#$L9A, 5ata capitanului @#$LLA, hicitor în pietre @#$L$A, a ţigănci @#$L$A, Pe strada
Măntuleasa @#$KCA. E!egeţii sunt de acord, consider)nd drept capodopere Pe
strada
Măntuleasa şi a ţigănci.
*orme #i /!nc-ii ale /antastic!l!i 3n pro4a l!i Elia'e.
>crisul, zămislit de oameni ca o facere a din nou a lumii, are o putere egală cu aceea e!
primată "n Heneză.
„@n document antic îl repre$enta pe oth scoţ#nd caracterele scrisului din portretele
$eilor. De aceea! scrierea este după chipul şi asemănarea lui Dumne$eu! are o origine sacră
şi se identifică cu omul. Ea este su& demnul ,i$ual al acti,ităţii di,ine! al manifestării
B2
Cu,#ntului) .
Prin scris! prin cu,#nt , scriitorul devine creator asolut al unei lumi aflate
su stăp)nirea lui. Eliade este creatorul asolut al acestei lumi, condusă după reguli şi
norme inaccesiile celui neiniţiat. (ititorul naiv nu va şti niciodată care este realul şi
care este cealaltă lume. Pentru a descoperi modul şi instrumentele utilizate la "ntemeierea noii
lumi este necesară o analiză atentă a următorului fragment din nuvela „/inereţe fără tinereţe”1
„de a&ia c#nd au$i clopotul Mitropoliei îşi aminti că e noaptea de 3n,iere. %i deodata i
se păru
nefirească ploaia care îl înt#mpinase de cum ieşise din gară şi care ameninţa să de,ină
torenţială. 3nainta gră&it! su& um&relă! adus din umeri! cu pri,irile plecate! căut#nd să e,ite
şu,oaiele. 5ără să(şi dea seama! începu să alerge! apropiindu(şi um&rela de piept! ca o
pa,ă$ă I...J. Parcă ar fi fost aspirat de un ciclon fier&inte! i$&ucnit în chip neînţeles! chiar în
9'
Mircea Eliade! Memorii, vol. 6, Editura :umanitas, 0ucureşti, #$$C, p.p. #K?#C&
9L
Sean (evalier, 5lain Heerrant ! Dicţionar de sim&oluri, Editura 5rtemis, 0ucureşti, #$$', p. 9CK
9&
creştetul capului. 9 tră$nit pe aproape! îsi spuse! clipind cu at#ta putere m#nerul um&relei.
se păru curios că nu simte nimic! că! de fapt! nu(şi mai simţea trupul...şi în aceeaşi clipă se
B4
tre$i foarte departe! fericit...) .
Elementele definitorii pentru această lume sunt ploaia, trăsnetul şi adverul „atunci”.
(adrul acestei scene nu este ales la "nt)mplare. +n faţa Mitropoliei, imagine recunoscută a
lumii, "n noaptea de +nviere, simol al manifestării divine, are loc o "nt)mplare "n aparenţă
nefericită1 un om e lovit de trăsnet, dar nu moare. Primul element frapant este ploaia, simol
al influenţelor cereşti e!ercitate asupra păm)ntului, dar şi a aosului primordial.
9pa este,potrivit „Dicţionarului de simoluri” ,mi2loc de purificare, centru de
9C
regenerescenţa” .
>criitorul foloseşte aceste elemente pentru aşi "ntemeia lumea. 5rma divină este
9?
trăsnetul, simol al puterii creatoare care „zămisleşte şi distruge totodată” . +n tradiţiile
ameridiene trăsnetul şi fulgerul reprezintă (uv)ntul lui Dumnezeu scris, "n opoziţie cu
tunetul, (uv)ntul lui Dumnezeu vorit. 6storicul religiilor cunoaşte foarte ine
aceste simoluri, dar nu le e!plică pentru că opera literară se vrea lieră de preocupările
savantului. Deşi e!istă o "nrudire de sustanţă "ntre scrierile literare şi cele teoretice,
scriitorul se mulţumeşte să receeze simolurile şi să reinterpreteze miturile. (u a2utorul
trăsnetului "nlătură
aosul şi dă naştere unei lumi "n care eroul, Dominic Matei, poate renunţa la umrela de
ploaie, semn al "nsingurării şi evadării din real. El caută şi gaseşte un alt timp şi un alt spaţiu1
„%i în aceeaşi clipă se tre$i foarte departe! fericit! sau cum fusese atunci.”
>tarea de eatitudine, eudaimonia, este o imitaţie a condiţiei divine. 5tunci, adică
"ntoarcerea "n ellud tempus, ia forma Paradisului, a locului sacru, a realului asolut. Dominic
Matei se re"ntoarce rusc la starea larvară, „condiţie indinspensa&ilă a renaşterii ritualice,
9$
după care are loc regenerarea întregului organism” . ; dată cu naşterea unei noi lumi,
Dominic va "nvăţa eul să se folosească de capacităţile deoseite de care dispune.
Motivul dulului se regăseşte şi "n creaţia lui Miai Eminescu "n nuvela Sărmanul
Dionis. omantismul german a conferit ideii de dulu o rezonanţă tragică şi fatală. Dulul
poate fi complementarul nostru, dar "n tradiţiile străveci, dulul este un eveniment
nefast, sau ciar, uneori, o povestire a morţii.
7inalul nuvelei şi moartea eroului amintesc de asmul inereţe fară &atr#neţe şi ,iaţă
fară de moarte. /ăr)mul imaginat de Eliade este Paradisul, ţinutl tinereţii veşnice. 5mintirea
va declanşa mecanismul tragic al timpului şi eroii, 7ăt 7rumos şi Dominic Matei, pierd
nemurirea.
9K
9C Mircea Eliade ! Pro$a fantastică, Editura 7undaţiei (ulturale om)ne, 0ucureşti, #$$9, p. #L'
Sean
9? (evalier, 5lain Heerrant, Dicţionar de sim&oluri, Editura 5rtemis, 0ucureşti, #$$', p. 9?
$9$ Mircea Eliade, Pro$a fantastică, Editura 7undaţiei (ulturale om)ne, 0ucureşti, #$$9, p. #LL
He. Hlodeanu, 5antasticul în pro$a lui Mircea Eliade, Editura Hutinul, 0aia Mare, #$$%, p. #$?
9#
6niţial! fantasticul desemnea$ă ceea ce nu e-istă în realitate! ceea ce pare ireal ,
aparent! ilu$oriu! lumea fantasmelor ”. =iteratura fantastică va pune su semnul "ntreării
realul, căci ezitarea e at)t a persona2ului şi a cititorului, c)t şi a autorului.
+n anii V%&, Mircea Eliade vorea de e!istenţa unui „sentiment fantastic
pur rom)nesc”, ca modalitate a intuiţiei colective, pe care va căuta să o reconstituie "n naraţiunea cultă.
Primul roman de acest tip Domnişoara Christina @#$%KA, este construit din aceeaşi
perspectivă, a spiritului care e!perimentează lucid. 5ici, Paradisul devine 6nfern pentru
persona2ul principal. Povestirea izvorăşte direct din folclorul rom)nesc, te!tul fiind „un soi
de
+
mister uni,ersal! un &asm în care fantasticul de,ine un supranatural de factură magică .
-uvela este construită pe aza a două principii narative1 apropierea (ristinei
prin materializarea ei treptată şi e!tinderea conflictului iniţial Egor (ristina la o confruntare
"ntre Jiaţă şi Moarte. Persona2ele nu "ndeplinesc dec)t funcţii simolice "ntrun ritual, ele
neav)nd viaţă autonomă. 5pariţia (ristinei produce ruptura, căci fantasticul "nseamnă
tocmai o
„întrerupere a ordinii necunoscute! o nă,ală a inadmisi&ilului în s#nul inaltera&ilei legalităţi
<
cotidiene) .
6@neori ,isul e locul de temut &#ntuit de spectre! iar alteori somptuoasa poartă
B
deschisă spre Paradis) .
Egor refuză dragostea (ristinei, refuză Paradisul, visul său răm)n)nd unul „)ntuit
de spectre”. Multe fragmente din nuvelă se petrec "n vis. /oată lumea visează "n
„Domnişoara (ristina”, sau, cum spune unul dintre persona2e, doamna Moscu „ ,isele sunt
cea de(a doua lume).
4n an mai t)rziu, romanul %arpele @#$%CA conturează mai limpede tendinţele proprii.
>cema epică de aici reprezintă un „pattern” pentru proza fantastică eliadească. (omplotul
miticofantastic porneşte de la elementele simolice. Punctul de interes profan este activ la
suprafaţa te!tului. +n această structură de suprafaţă se insinuează, cu discreţie, procedee ale
epicii fantastice @metamorfoza, anticipaţia, confuzia omanimalA. >trucura de ad)ncime se
creează dintro interpretare, după alt cod, a aceloraşi aserţiuni. =a acest nivel se recunosc
scenarii mitice, precum cel al lairintului, al epifaniei, al cuplului primordial. Descifrarea
sensurilor filigranate dulează miza semantică şi măreşte interesul estetic.
4rmătoarele două proze, Secretul Doctorului Honin&eger @#$'&A şi ! "opţi
la
Serampore @#$'&A,reprezintă o deplasare de pe teritoriul mitic autoton către acela indian,
prile2 de a pune "n valoare sistematica ezoterică a unei mari culturi, mai e!actă "n amănunte
epice, dec)t mitologia rom)nească. 7aţă de romanul „Iarpele”, sa făcut un pas "napoi, pentru
%&
%#
5le!andrescu, >orin, Dialectica fantasticului, Editura pentru literatură, 0ucureşti, #$K$, p. #C&
(allois ! oger, 3n inima fantasticului, Editura Meridiane, 0ucureşti, #$C#, p. 9&'
%9
0eguin, 5lert, Sufletul romantic şi ,isul , Editura 4nivers, 0ucureşti, #$$?, p. #L'
99
că, "n amele proze, supranaturalul este utilizat "ntro perspectivă mai mult enigmatică şi
senzaţională dec)t iniţiatică.
eferinduse la cele două laturi ale oiectului cunoaşterii1 latura e!ternă „aparentă” şi
cea mai internă „transparentă”, Mircea Eliade spunea1 „-atura, care pune inviziilului masca
inviziilului este o aparenţă corectată de o transparenţă”. De altfel, aşa cum era şi opinia lui
%%
Jaleriu 5nania "n cartea sa „Din spumele mării” , capitolul „Metodologia şi
dialectica sacrului”, „ @na dintre ideile cele mai noi şi mai îndră$neţe ale lui Eliade este
aceea a camuflării sacrului în profan).
=atura „aparentă” e latura vizziilă, fenomenală sau secundară a realităţii, aflată la
"ndem)na oricui, pe c)nd latura „transparentă” este latura esenţială, profundă a acesteia, şi
care poate fi relevată numai de spiritele meditative.
Plec)nd de la raportul aparenţăX transparenţă, detectail "n proza lui Mircea Eliade, se
poate vori de un fantastic al toposului, unul al gesticii şi al traiectului psiologic al eroilor,
c)t şi de un fantastic al timpului.
Despre un fantastic al toposului se poate vori ca fiind prezent "n opera lui Mircea
eliade, dar mai ales "n nuvelele „=a ţigănci”, „Pe strada M)ntuleasa”, „Douăsprezece mii de
capete de vite”, „+n curte la Dionis şi "n romanul „MaitreQi”, unde "n fiecare colţişor, fiecare
pas făcut de cititor "nsemnă conruntarea cu sacrul camuflat "n profan. (a prim topos, "nt)lnim
gradina, care capătă valenţe deoseite. Hrădina e ca o poartă de intrare "n fantastic. ;dată
intrat "n grădina, simol al unei alte lumi cea sacră misterul te "nvăluie treptat. +n „=a
ţigănci”, grădian este o prezenţă concretă. Protagonistul, Havrilescu, aflat "n tramvai, "ntro
oarecare zi de lucru, e osedat at)t de căldura "năuşitoare, sufocantă, o căldură
care
paralizează orice fel de reacţii, c)t şi despre „povestea” colonelului =aTrence, persona2 care
răm)ne "ntrun colţ de amiguitate. Este o situaţie care ţine de realul anticipativ al irealului, al
odiseei de la ţiganci. Este punctul de plecare spre o "nt)mplare care iese din timpul
aitudinilor protagonistului1 "ntorc)nduse săşi ia servieta cu partituri, Havrilescu nu mai
a2unge acolo. /rec)nd pe l)ngă ispititoarele grădini ale ţigăncilor, eroul este atras de umra
nucilor grădinii, "ntro zi toridă, amintind de senzaţia de sf)rşeală a protagonistului sciţei lui
(aragiale, „(ăldură mare”. ;dată pasul făcut "n misteriosul eden, viaţa lui Havrilescu se
scimă radical. 4rmează "nt)mplările din casele ţigăncilor, unde "i cere să gicească
ţiganca, grecoaica sau evreica, dar mai ales cele de după ieşirea lui de acolo, c)nd realul nu mai
e cel de la "nceput, căci lumea se scimase, fapt ce poate fi sesizat de către protagonist.
Hrădina ţigăncilor a fost atracţia fiinţei lui1 dorise cu toată fiinţa lui să aiă puţina umră.
6ntervenţia
%%
5nania !Jaleriu Din spumele mării, Editura Dacia, (lu2-apoca, #$$L, p. $L
9%
azardului "i facilitează eroului nostru contactul cu sacrul grădian ţigăncilor. Pentru
Havrilescu, grădina "i prile2uieşte ieşirea din coşmarul cotidian şi intrarea "n oniric.
+n a ţigănci, anca se afla "n str)nsă legătură cu un timp pregătitor intrării pe tăr)mul
sacrului1 fiind "ncercat de o ciudată stare de sf)şeală, "n acea zi toridă, Havrilescu simte
nevoia să se aşeze pe o ancă. 5ici "l "nvăluie mirosul frunzelor de nuc, care venea ca un
drog, dinspre grădina ţigăncilor. Dar anca facilitează persona2ului activarea funcţiei
malefice1 st)nd pe o ancă, sora lui MaitreQi, (au, asistă la idila lui 5lan cu aleasa inimii,
pentru ca mai apoi să desconspire această iuire interzisă, De aici p)nă la destrămarea viselor
celor doi "ndrăgostiţi nu mai e dec)t un pas.
; altă ipostază a grădinii aceea de paradis "n destrămare o "nt)lnim "n Douăspre$ece
mii de capete de ,ite. Hore trăieşte "ntrun timp al memoriei, aflat "n contact cu realitatea
cotidiana zile teriile de răzoi. Enigmele lui nu se pot lămuri, de fapt, nu şi le poate e!plica
ele nici măcar nu se destramă, ci continuă să e!iste "n el, "ntro permanentă glişare paralelă de
planuri, "n neputinţa lui de a le face să se suprapună, de a ieşi din ireal. ;ric)t ar părea de
verosimil, totul e "n contatimp.
+n proza lui Mircea Eliade se poate detecta şi un fantastic al gesticii, dulat de unul al
traiectului psiologic al persona2elor. Eroii săi sunt, de oicei, indivizi solitari, care au parte
de cele mai stranii "nt)mplări. 5ceştia, vr)nd să intre "n raport cu lumea, cad "n capcana
propriilor lor curioziţăţi. 5şa e Havrilescu prind de aitudinile cotidiene lecţiile de pian, el
ştie ce ştie toată lumea1 grădina şi casele ţigăncilor reprezintă un loc, de care ceilalţi se feresc să
vorească. :azardul face ca "n momentul "n care cooară din tramvai, să aiă senzaţia de
sf)rşeală. Prezenţa elementelor naturii, "ntrun 2oc al ielelor @ a ţigănciA, liniştea şi
frumuseţea soarelui @ "untă în cerJ! neliniştea florilor, ploaia @ MaitreyiA, atmosfera
"ntotdeauna plina de tristeţe şi meancolie @ 3n curte la DionisA tensionează căutarea,
"mping)ndo la paro!esm, declanş)nduse "n felul acesta criza. 5tunci, eroii trăiesc e!tazul
spaimei, care nu "ntotdeauna devine coşmar.
CAPITOLUL III
CAPODOPERE ALE +TILULUI *ANTA+TIC
(.1. La ţigănci
9'
4na dintre cele mai cuceritoare nuvele fanstastice ale literaturii rom)ne este a
ţigănci! nuvela apărută "n #$L$, la Paris, dar scrisă "n lima rom)nă, ca de altfel toată
literatura eletristică a lui Mircea Eliade.
5cţiunea nuvelei este plasată "n 0ucureşti, oraş pe care memeoria afectivă a
scriitorului la "ncremenit "n ultima secvenţă de timp real trăită "naintea plecării sale "n e!il1
timpul interelic. >uspendat astfel "n virtualitate, irizat su proiecţia retrospectivnostalgică a
amintirii, oraşul natal devine, la acest scriitor, un spaţiu lairintic, care ascunde su străzi şi
locuri reperaile, mesa2e lente, semne sacre, mistere, comori, porţi camuflate ce conduc,
toate, spre lumi alternative. ;raşul aplatizat de căldură şi praf acealeaşi prin care
siluetele caragialiene se agită captive "n analitate devine, "n nuvelele lui Mircea Eliade, un
teritoriu al iniţierii, un loc ales pentru epifanii, un fertil producător de mituri.
6ndicii narativi din incipitul nuvelei plasează "n această atmosferă „de pitoresc
&alcanic” un persona2 modest, onom şi cenuşiu. Profesorul Havrilescu, om către L& de ani,
se "ntoarce de la orele particulare de pian pe care le face la domiciliul unor tinere ce nu
vor deveni artiste, ci soţii onoraile, pentru care muzica e mai degraă divertisment domestic
şi stereotip de educaţie mic urgeză dec)t zucium al destinului creatot. De altfel, şi
pentru
persona2, aspiraţiile creatoare, elanurile artistice ale tinreţii, visul „artei pure” au sf)rşit prin a
se cuminţi "n aceeaşi optică pragmatică, ciar dacă percepută vad ca povară1 „C#nd e
%'
omul cult! mai uşor le suportă pe toate” . Marea artă omagiată plenar prin creaţie, a
rămas o amintire vagă, nostalgică a tinereţii ce se arătase promiţătoare, at)t "n planul
iografic printr o iuire e!cepţională, capailă săi "ndeplinească destinul c)t şi "n cel
creator, prin „firea de artist” cu care fusese dăruit. Muzica devenise, cu trecerea anilor, o
meserie e!ercitată su
presiunea permanentă a rutinei şi a calculelor ce drămuiesc rezervele necesare unei
supraviuţuiri modeste.
„ De trei ori pe săptam#nă”, Havrilescu parcurge acelaşi traseu1 de acasă la ;tilia,
nepoata doamnei Joitinovici, cu tramvaiul prin geamurile căruia decorul ştiut "şi scimă
doar aina anotimpurilor. 4itarea partiturilor, fapt prin nimic e!traordinar, dar semn al unei
firi zăpăcite, prizonieră "ntro ordine de viaţă străină, determină ruperea automatismului.
5gasat de această "nt)mplare, persona2ul cooară "n mi2locul traseului, condamnat de
o soartă ironică săşi vadă multiplicată rutina zilnică a drumurilor. >trada "l primeşte "n
lumina ei incandescentă, iar soarele torid e acelaşi ca al 5raiei colonelului =aTrence, dar
şi ca al unei uitate veri din tinereţea petrecută la (arlottenurg. >entimentul „prea t)rziului”,
difuz, e "ntărit de tramvaiul care "l depăşeşte "ntre staţii. ;ligat săşi t)rască trupul vlăguit
spre umra deasă şi amăruie a unei grădini de nuci ce se decupează contrastant "n lumina
oritoare a
%'
Eliade, Mircea, a ţigănci! Editura :umanitas, 0ucureşti, #$$%, p. #9?
9L
străzii, ăratul costata că a2uns "n dreptul locului numit „la ţigănci”, despre care se dicutase
cu destulă precauţie şi pudoare anterior "n tamvai.
4mra, „nefireasca racoare”, e!plozia vegetaţiei de „ pădure la munte”, 6nălţimea
solemnă şi maiestuoasă a ătr)nilor copaci "i transmit un ciudat amestec de „respect” şi
„infinită tristeţe”, p)nă c)nd o t)nără apărută ca din păm)nt "l poteşte "năuntru. 7ără să
"nţeleagă prea ine ce se "ntămplă, Havrilescu o urmează „ fanscinant) "ntro căsuţă vece
ascunsă "ntre tufe de liliac si oz, unde va fi ta!at, de o ătr)na imoilă ca un sfin!, cu trei
sute de lei, "n scimul celor trei fete pe cate i le oferă1 o evreică, o ţigancă şi o greacoaică.
>ocotită, suma risipea anii făcuţi pe 6trei ore de pian” care, adunate la lungul şir al
celor trecute şi viitoare ale unei e!istenţe fragmentate "n ore făceau şi mai evidentă distanţa
dintre valoarea casei ţigăncilor şi suma la care truda lui modestă ar fi putut vreodată aspira.
Precauţia gospodărească, reflu! al mescinăriei vieţii şi g)ndirii, e doar unul dintre „păcatele”
pe care cu o dezarmată candoare le tot invoca, aluziv, Havrilescu.
=ăs)nduse condus de aceeaşi fată care "l ademenise, eroul străate grădina mai putin
răcoroasă, acum, şi a2unge "ntrun ordei semi"ntunecat, lairintic, impresie
datorată
paravanelor "nşelătoare şi luminii tranlucide pe care o emana. /ot ceea ce se petrece de acum
pare proiecţie onirică, un straniu 2oc ce "i dă persona2ului, alternativ, semnzaţia fricii şi a unei
rusce, invadate, fericiri. Pus să gicească, fetele, Havrilescu se "ncurcă "n misterul etniilor şi
al raselor lor amigue, după cum se trezeşte prind "n complicata tesătură a propriei memorii,
ieşită la suprafaţa "n mod neaşteptat. /inereţea genială, "nfr)ntă de sărăcie, ca şi „
dragostea
,ieţii”lui pentru :ildegard, aandonată dintrun complicat amestec de un simţ, laşiate şi
calcul, "n favoarea Elsei acum soţia sa ies la iveală dintro memorie ce păruse moartă şi
"ngripată su povara unei maturităţi trăite ca prin ceaţă, tern şi stereotip.
Din acelaşi izvor ad)nc de memorie răsar „melodiile noi, necunoscute pe care le
asculta parcă pentru "nt)ia oară, deşi "i veneau una după alta "n minte, ca şi cum şi lear fi
amintit după foarte multă vreme”.
5ici, "n ordeiul ţigăncilor, Havrilescu pare reintrat "n poseia destinului sau autentic,
prin recuperarea trecutului şi a geniului creator, cu "ntoarcerea firului vieţii la punctul de
răscruce de la care eroarea unei căsătorii, alta dec)t cea predestinată, io deviase. /radarea
iuirii pentru :iedegard şi natrăirea dragostei cei fusese rezervată de un destin generos i se
revelează, aia acum, "n autenticitatea semnificaţiilor ei, ca „tragedia ,ieţii” lui.
atarea gicitului fetei ritualic 2oc de iniţiere pentru toţi cei a2unşi la ţigănci, atrage
panica fetelot. Havrilescu este „ pedepsit” să ameţească, "ntrun 2oc al ieleleor şi şa rătăcească,
apoi, "ntrun lairint "nfricoşător prin metamorfozele la care sunt supuse oiectele. După ce se
trezeşte "nveşm)ntat "ntro draperie, „ca într(un giulgiu”, eroul are revelaţia propriei
9K
corporaliţăţi devastate de un timp rusc accelerat1 „în acea clipă se ,ă$u gol! mai sla& dec#t
se ştia! cu oasele ieşindu(i prin piele şi totuşi cu p#ntecum umflat şi că$ut aşa cum nu se mai
,ă$use niciodată”. /rezit de vocea aei din ceea ce pare un vis coşmăresc, el va pleca din
ordei aparent aşa cum venise1 cu aceleaşi aine, cu aceleaşi fraze stereotipe, demodate "n
retorica lor naivă, cu acelaşi aer deşuet, modest şi cam ridicol, spre aceeaşi realitate cotidiană a
0ucureştiului, cu ritmurile sale mecanice şi previziile. -umai că peste
0ucureştiul aandonat c)teva ore trecuseră "ntro realitate paralelă, doisprezece ani.0anii se
scimaseră, ca şi preţul iletelor de tramvai, locuri altădată familiare "i apr lui Havrilescu
drept stranii1 "n casa Joitinovici locuiesc alte persoane şi ciar domiciliul său are acum alţi
proprietari. +n cartier nu mai cunoaştepe nimeni, dec)t pe c)rciumarul care "i povesteşte fără
să "l recunoască, faptul divers al dispariţiei unui fost profesor de pian, căutat zadarnic de soţie,
ulterior repatriată "n Hermania. Deşi lumea pare să "l fi elierat de servituţi, Havrilescu pune
totul pe seama firii sale aiurite şi, "ncerc)nd săşi deslu2ească ceea ce "i pare a fi o concluzie
se re"ntoarce "n toiul nopţii, la ţigănci. +nt)mpinat de eterna aă, este atenţionat că sigura
fată disponiilă este „nemţoiaca”, pe care o refuzase la prima lui vizită.
:ildegard, iuita din anii studenţiei germane, moartă "ntre timp, dar rămasă ca la
optsrezece ani, "l preia pe Havrilescu, promiţ)ndui un nou "nceput, prin vis, prin moarte sau
prin reluarea "ntrun inivers paralel, al vieţii de la punctul din care curgerea ei firească fusese
deviată prin trădarea iuirii şi căsătoria cu Elsa. 6eşind din curtea ţigăncilor, „fără să mai
descidă poarta”, cuplul reunit se "ndreaptă, "n noaptea minunată de vară, spre o pădure
fauloasă. +n ir2a carei poartă lin, :ildegard "l linişteşte tandru, ironic1 „5şa "ncepe. (a "ntr
un vis...” .
7armecul nuvelei se generează din alunecarea amiguă "ntre cele doua planuri1 cel
realist şi cel fantastic, ca şi din "ndem)narea cu care este diri2ată, "n spaţiul epic, recuzita
mitologică cu un rol simolic. Deşi critica a oferit interpretări plauziile ale simolurilor din
te!t1 aa este ipoatazierea feminină a (ererului, ir2arul este (aron, ete trei fete pot fi
ielel din folclorul rom)nesc, gunele orientale sau parcee din mitologia grecească, cafeaua pe
care Havrilescu o ea este sustitutul apei uitarii, cifra #9 reprezintă ciclul astral complet,
nucul este un arore tanatic autorul nuvelei sa declarat nemulţumit de această
decodificare
„alge&rică”, făcută prin stailire de ecivalente. El nota "n 'urnal! la L martie #$K?
1” 9m impresia că nu s(a înţeles lucrul esenţial/ po,estirea aceasta nu sim&oli$ea$ă nimic!
adică nu transformă realitatea imediată printr(un cifru. "u tre&uie să caut la ce se referă!
înrealitatea care nu este accesi&ilă nouă! diferitele episoade! nici ce repre$intă
cutare sau cutare
persona=).
9C
7idel aceleiaşi poziţii cel departa2ează pe cercetătorul miturilor, al istoriei, religiilor,
de creatorul de literatură, autorul "şi e!plică, "n prefaţa ediţiei rom)neşti, din #$?&, a
nuvelelor sale, concepţia despre literatura fantastică, deoseită „ de cea a romanticilor germani!
a lui
Edgar 9llan Poe sau a lui '..>orges. Destul să amintesc că e solidară de concepţia mea
despre g#ndirea mistică şi uni,ersurile imaginare pe care le fundea$ă! uni,ersuri paralele
lumii de toate $ilele şi care se disting în primul r#nd printr(o altă e-perienţă a timpului şi
a
spaţiului. Ceea ce nu însemnea$ă! e,ident! că pro$ele fantastice pe care n(ar putea fi înţelese
de cititorii familiari cu asemenea studii).
5şadar, e mult mai aproape de intenţia autorului o interpretare care consideră e!
perienţele persona2ului Havrilescu drept un transfer din lumea reală "ntrun „4nivers”
alternativ, faţă de care lumea reală apare dpret „un vis”. ; dată asorit "n acest culoar
paralel, Havrilescu va putea crede că viaţa sa „reală” e doar un vis ceşi va fi avut derularea
lui proprie, autonomă, "ntro altă dimensiune.
7igură aulică, traind ipnotic, sedat o v)stă, ca "nsă şi incertă, Havrilescu pare săşi
trăiască realitatea vieţii ca şi c)nd ar fi proiecţia propriului său vis. Mediocritatea, simptomele
ratării viaţa trăită "n gesturi mecanice şi osificarea sufletească locvacitatea şi onomia, aerul
candid şi vulnerail, precauţia firii sale laşe, de Yartist” destinat unui eroism al creaţiei,
%L
confuzia şi pasivitatea "l "ncadrează pe Havrilescu "n „tipologia iniţiatică a idiotului” .
-uvela e!primă drama unui ratat, a unui om ce sa lăsat dominat de prfan, de viaţa
monotona şi măruntă carel apasă, de analitatea simolizată de căldura sufocantă.
4nul dintre simolurile osesive pentru Eliade este camera secretă. De oicei "ncisă,
adăpostind o taină "nfricoşetoare, la care nu are acces dec)t fiinţa iniţiată, camera este un
microcosmos care reeditează personalitatea fiecăruia. 6niţierea "nseamnă a te acorda sufletului
armonios al arelui şuflet al umii. -ota 75, considerată de fizicienii şi misticii orientali, nota
dominantă a naturii e!plică de ce Havrilescu este muzician. /recerea lui sugerează cu fiecare
cameră o altă etapă a vieţii marcată de cele şapte portaluri, cele şapte cei.
=a Eliade, camera are un sens special pentru că se leagă de o e!perienţă personală, pe
care el o numeşte „descoperirea misterului” şi care se "nscrie "n primele sale amintiri. Este
vora despre camera musafirilor de la )mnicul >ărat, "n care el intra pe furiş1”storurile erau
lăsate şi perdelel grele, de catifea verde, erau trase. +n odaie plutea o lumină verde, irizantă,
%K
ireală” .
7antasticul nuvelei a ţigănci de Mircea Eliade se derulează "n regim diurn şi mizează
pe amiguitatea izvor)tă din dualităţi care construiesc periplul fantastic al persona2ului.
„ 5antasticul lui Eliade este &enign! o re,anşă a ,ieţii! a frumuseţii şi fecundităţii ei
%L
(ulianu, Petru, 6on, Mircea Eliade! Editura -emira, 0ucureşti, #$$L, p.p. $?#&L
%K
Eliade, Mircea ! Memorii! vol. 6, Editura :umanitas, #$$C, p.p. #LK#K#
9?
enepui$a&ile. Din acest punct de ,edere! acest fantastic răm#ne! în mod decisi, rom#nesc!
pentru că literatura rom#nă îmi pare una dintre puţinele literaturi ale lumii în care
fantasticul şi(a păstrat puritatea lirică! de alternati,ă mai &ună şi mai frumoasă a
8
Aealului) .
7antasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade după răzoi aduc "n prim plan persona2e
care trăiesc esperienţe insolite. eferinduse la această proză fantastică, Dumitru Micu afirma1
„ Pe diferite căi! unor inşi comuni li sere,elă sacrul. Aespecti,ii de,in actori ai
unor înt#mplări care! fără a fi palpitante! e-cel#nd chiar prin &analitate! unele îi
smulg p#nă la urma din ilu$ie! din insignifiant! din profan”.
Aspecte ale /antastic!l!i literar 3n La ţigănci 'e Mircea Elia'e #i 3n Lostriţa
'e 5asile 5oic!lesc!.
+n povestirea lui Jasile Joiculescu apare o nouă dimensiune a fantasticului, acesta
fiind unul de tip popular, ancorat "n tradiţiile şin practicile ancestrale ale acelor locuri, pe
c)nd "n opera lui Mircealiade "nt)lnim un fantastic intelectualizat. Pescarul 5liman este
otăr)t să prindă lostriţa, devenită idealul vieţii sale, pe c)nd profesorul Havrilescu pare să se
fi nimerit "nt)mplător "n mi2locul unor fenomene ciudate.
7antasticul nuvelei a ţigănci are ca punct de plecare apariţia sacrului "n profan, care
se realizează treptat1 la "nceput prin sugestii vagi, iar apoi prin camera samZ. 5par contraste1
canicula lunii august este "nlocuită de răcoarea inefăcătoare a unor copaci. 4n alt termen
fantastic "l reprezintă cele trei fete din ordei. 5cestea sunt reprezentate ale unor culturi care
au practicat magia. Motivul lairintului este un alt element care accentuează nota fantastică
deoarece are ca scop producerea de alucinaţii, persona2ul principal trăind stări contrastante
"ntre vee şi coşmar.
+n ostriţa cititorul este proiectat "ntrun univers mitic şi "nşelător prin
apariţii demonice. 5cest lucru are ca scop ad)ncirea misterului şi nu e!plicarea acestuia.
Pentru
persona2ul din ostriţa 3pescarul 5liman3 dimensiunea sacră a e!istenţei pare ceva
normal. 5cesta ştie de prezenţa sacrului "n lumea profană "nsă nu "ncearcă săşi e!plice
prezenţa ei acolo deoarece consideră că locul ei a fost mereu printre oameni. ;amenii din
„=ostriţa” sunt oişnuiţi cu prezenţa lostriţei @a sacruluiA "nsă nu "ncearcă săi dezlege
misterul. +n ostriţa sacrul nu este reprezentat de partea sa pozitivă, ci de cea negativă de
aceea oamenii se cam tem de el. 5ici sacrul este reprezentat de apariţii demonice care duc la
moartea celor care cad
pradă ispitelor.
%C
5le!andrescu, >orin, Dialectica fantasticului, Editura pentru =iteratură, 0ucureşti, #$K$, p. #'K
9$
>pre deoseire de profesorul Havrilescu, care are o atitudine pasivă "n e!terior şi o
interiorizare meditativă, 5liman are o atitudine voliţională şi activă. 5liman nu se teme de forţa
malefică a lostriţei, ci dimpotrivă acesta ciar o st)rneşte cu scopul de a o captura. 5stfel,
5liman devine antrenat "n căutarea idealului său prinderea lostriţei ciar dacă lostriţa este
animată de o forţă diavolească. Prinderea lostritei nu era lucru uşor pentru 5liman. De mulţi ani
"ncerca să o prindă prin mi2loace proprii. El, care 2urase că va prinde lostriţa, nuşi
pierdea rădarea. Practic, prinderea lostriţei ia marcat viaţa, iar el nu "ncerca dec)t să facă
acest lucru. 5 reuşit de c)teva ori să prindă lostriţa da de tot at)tea ori lostriţa „ i(a scăpat pe
su& degete”. >e oservă că lostriţa a devenit protectoarea lui 5liman deoarece de fiecare dată
prindea mult peşte şi mereu scăpa cu viaţă din apele "nvolurate ale 0istriţei.
Profesorul Havrilescu din a ţigănci a2unge "n contact cu lumea fantastică
din "nt)mplare. >pre deoseire de 5liman, Havrilescu "ncearcă săşi e!plice aceste
fenomene, "ncearcă să le descifreze misterul şi toate acestea au pornit din pură curiozitate.
Havrilescu dă dovadă de o atitudine pasivă "n e!terior şi de o atitudine meditativg)nditoare
"n interior. Dacă "n ostriţa fantasticul este de tip aretipal care speculează vecile credinţe
populare despre fortele nefireşti risipite "n lume, "n a ţigănci fantasticul este citadin şi
speculează concepte miderne. >e oservă "n amele te!te o amiguitate dorită care lasă
cititorului multiple
posiilităţi de interpretare. Havrilescu poposeşte timp de vreo două ore „la ţigănci” iar c)nd
iese "şi dă seama că de fapt trecuseră #9 ani. Havrilescu se vede „alungat) din lumea sa
oişnuită, "n care era profesor de pian şi se otărăşte să se "ntoarcă „la ţigănci”. 5ici o va
"nt)lni pe :ildegard, dragostea sa din tinereţe, cu care va răm)ne "mpreună.
5liman "nt)lneşte şi el o fată care nu era nici mai mult nici mai puţin dec)t lostriţa,
care lua diverse forme, care lua diverse forme şi cipuri pentru ai atrage "n v)ltorile 0istriţei
pe oameni. 5cea fată a fost luată de viitură şi purtată pe apa 0istriţei. 5liman a salvato. (ei
doi au petrecut mult timp "mpreună a ciar sau şi căsătorit. Hinionul sa coor)t asupra sa
astfel "nc)t a rămas fără iuită a mai "ncercat să se "nsoare o dată cu o fată din sat, "nsă "n
ziua nunţii acesta aproape şia atins idealul1 a prins lostriţa "n raţe, arunc)nduse după ea "n
apele "nvolurate ale 0istritei. El dorea să fie alături de ea. =ostriţa şia continuat
oiceiurile de a atrage spre pieire oamenii, "nsă 5liman nu a mai fost văzut.
+n concluzie, "n cele două opere fantasticul are rolul de a scima destinele oamenilor,
ale persona2elor principale. 5cest lucru nu se face dec)t prin accentul persona2elor , adică at)t
profesorul Havrilescu, c)t şi pescarul 5liman decid ce să facă "n continuare, după ce au intrat "n
contact cu sacrul. Havrilescu decide să se "ntoarcă "n lumea sacră alături de :ildegard, iar
pescarul 5liman decide că e timpul să se unească cu destinul său şi patrunde definitiv "n
lumea sacră, reprezentată "n ostriţa de r)ul 0istriţa.
%&
(.%. Noaptea de Sânziene.
5 apărut la Paris, mai "nt)i "n lima franceză "n anul #$LL, su titlul a
5orest interdite, apoi "n rom)neşte "n #$C&. Este un roman mitic, structurat ca nuvelele de
mai mică amploare, pe o scemă "n care scenariul temporal al lumii este cunoscut "ncă de la
"nceput.
Mircea Eliade operează aici cu un simolism al rădăcinilor aretipale ale omului prin
construcţia unei perspective ireale ciar "n mi2locul realului celui mai concret. Despre geneza
acestui roman se e!prima "nsuşi Eliade1”()nd, acum ceva ani, am "nceput să scriu „-oaptea
de >)nziene”, nu ştiam nimic altceva "n afară de sf)rşit”.
6realul este omniprezent "n opera lui Mircea Eliade. Prin definiţie, oiectele care
aparţin irealului se opun celor reale, anale. 6realul se relevă "n mod special celor care au
capacitatea de al percepe1 fiind incompreensiil, e un fel de autoproiecţie pe care şio
oferă
persona2ele cu acces "n spaţiul iniţiatic, fără a avea asupra lor un efect devanstator. +n
consecinţă, porţile irealului nu se descid dec)t iniţiaţilor, celor cu puteri de al stăp)ni, nu
celor profani, care şiau pierdut atriutele originale. +n aceste condiţii, evoluţia persona2ului
principal, Itefan Jiziru, implică o căutare a morţii, o călătorie iniţiatică similară cu aceea a
cavalerilor Mesei otunde.
omanul se descide cu imaginea linei case veci, stăp)nită de morul
timpului1”deschise c#t putu uşa şi aprinse lumina. Kdaia era caldăF mirosea a praf.
K&loanele ferestrelor erau lăsate. 9laturi de pat se afla o masă de lemn încărcată cu cărţi!
aproape toate noi! unele cu foile încă netăiate.)
>untem introduşi dintro dată "ntrun decor aroc cu o notă de comoditate modernă,
unde aglomerarea spaţiului şi dezordinea, urmează parcă regulile universului
aotic.
>ingurele elemente contrastante cu restul camerei sunt cărţile, toate noi, fapt ce sugerează o
prezenţă a logosului primordial, transcendent, infuzat "ntrun univers anal. Persona2e
stranii, răufnind "n spaţiul "ncis al imoilului sunt 5retia şi >piridon Jadastra, acesta
av)nd un oci de sticlă, amii vorind singuri "n acest spaţiu ordonat de legi necunoscute.
Itefan Jiziru este osedat de ieşirea din /imp, tema osedantă "n toată editura lui
Eliade1 „Să scapi de imp. Să ieşi din imp. Pri,eşte &ine în =urul d(tale/ ţi se fac din toate
părţile semne. 3ncrede(te în semne. @rmăreşte(le...”. Jiziru vrea să elimine timpul, să se
mineralizeze sufleteşte, aşa cum "i declara şi domnişoarea Bissu, un adevărat persona2
mitologic. Pendulează "ntre lumea reală şi cea ireală, prevăz)nd că o va iui pe 6leana, un
persona2 enigmatic deşi are un copil cu 6oana, soţia lui. El are revelaţia că 6...impul
nostru! aşa $is al ,ieţii! e un imp al morţii).3ncercarea de a parăsi timpul real este
legată de
%#
e,enimentele ascunse din copilărie! de camera 6Sam&4 ”, „un spaţiu pri,ilegiat! un loc
paradisiac! pe care! dacă ai a,ut norocul să(l cunoşti! nu îl mai poţi uita toată ,iaţa”.
(amera secretă devine un punct de trecere "ntro altă lume, de cone!iune cu lumea cealaltă,
a irealilor, a situaţiilor fantastice.
Itefan Jiziru iueşte două femei şi motivează acest fapt prin aceea că una fusese
cemată la Dumnezeu, "n timp ce 6leana mai este "ncă pe lume, gata a săv)rşi ritualul magic
al trecerii "n lumea eternă. 4ltima secvenţă a romanului marcează ieşirea totală din lairint,
"n afara universului cognosciil, "n atemporalitate, spre nemurire.
+n acest treaseu lairintic, marcat de ore atemporale şi camere ascunse, puncte de
legătură spre alte dimensiuni, simolurile timpului sunt profunde, sugerate prin replicile
aparent anele ale persona2elor1 „u citeşti chiar în noaptea de S#n$ieneW” – „ "(am ştiut că
e noaptea de S#n$iene” – „ 9 fost. 9cum a trecut de mie$ul nopţii”. Itefan Jiziru "şi
aduce aminte printrun procedeu ce este mai cur)nd o anamneză, de padurile "nalte de
lacurile ad)nci "n care se scaldă, "mpreună cu 6onel. 5mele locuri conţin simolul
profund al
porţilor de intrare "n altă lume.
/impul vine "napoi, prezentul, viitorul şi trecutul contopinduse "ntrun tot,
"ntrun spaţiu atemporal comple!1 69cum! timpul se întorsese înapoi şi cale puţine clipe
petrecute împreună îi re,eneau încărcate de dor). Discuţia despre /imp este importantă ,
pentru că, "n viziunea persona2ului, timpul este o dimnsiune ce poate fi modelată după
dorinţa, d)nduise o aritectură supradimensională, care poate depăşi lumea comună,
profană. Prolema căutării timpului atimp, a căii de codificare a acestei dimensiuni mult
prea liniare, este una esenţială1 6re&uie să cauţi asta acum! c#t eşti t#nără! te prinde ,iaţa
%?
şi te macină pe dinăuntru! şi într(o $i te tre$eşti &ătr#nă” . Prolema este de scăpa de
ţimp, de a ieşi din scenariul acestuia, ca şi cum sar ieşi de pe un drum.
; apariţie stranie a lui >tefan Jiziru are loc la clinică, persona2ul principal fiind
cuprins de o aură deoseită. >enzaţia pe care o trăieşte Itefan este de „de=a ,u”1 el are
impresia că a intrat "ntro cameră din care cineva tocmai a ieşit, aia av)nd timp să lase
florile culese pe un antret şi să răspundă la telefonul care sună cu insistenţă. Itefan se mişcă
"n lairint, primeşte mesa2e pe care, printrun proces de „update” al minţii, printrun salt
colosal de c)teva milenii, "l poate "nţelege1 6Pro&a&il că în cur#nd am să rede,in ce(am
fost! am să rede,in eu însumi).
6eşirea din istorie, intrarea "n anistorie, este miza enormă a naraţiunii1 6pe ,remuri
spuneai că e-istenţa în imp e ilu$orie! nesemnificati,ă! ireală. Spuneai că singura scăpare
este ieşirea din timpul istoric.) 6dentitatea persona2ului este pierdută, pentru că nimic din
%?
Hlodeanu, Heorge, 5antasticul în pro$a lui Mircea Eliade, Editura Hutinul, 0aiaMare, #$$%, p. #%K
%9
viaţa trecută nu se mai poate recupera, singuta modalitate de re"noarcere fiind camera
secretă. >ituaţia este similară cu a lui -arada, care se credea fermier "nsurat, cu copii, şi
căruia Jişnu "i da lecţia de mai sus. 6ntuiţiile persona2ului provoacă „irealitatea /impului
istoric”. Itefan se lăsase condus de semne şi de mistere, dar această "ncercare de regăsire a
paradisului pierdut fusese supusă greşelii. Povestea doamnei Bissu ţine seama de aceeaşi
facticitate necunoscută a legilor universului. Discuţia dintre Itefan şi 0ursuc pune "n
evidenţă păcatul m)ndriei, acela de a "ncerca să e!iste dincolo de /imp, de a păstra fiinţa
iuită apărată de avalanşa entropiei temporale.
+n discuţia cu [eissmann, Itefan mărturiseşte că vrea să o descopere pe 6leana1 „ Eu
iu&esc de mulţi ani o fată! leana Sideri. "(am ,ă$ut(o de aproape şase ani. %tiu că trăieşte
ascunsă unde,a şi am ,enit s(o caut ”. (a orice istorie trăită de Itefan, şi de aceasta este o
revelaţie1 Itefan "ncearcă să descopere esenţialul, să afle ce este dincolo de limitele realului,
dar "ncercarea aceasta e dificilă, pentru că mintea lui nu se adaptează solicitării ci "nfundă
ciar două "nt)mplări, una la restaurant de la 0ussaco, alta din #$'#, din noaptea de
revelion. (auza poate fi emoţia pe care o prile2uise zorul cu avionul, care era să fie
door)t de
patrulele ruseşti. /impul mistuie, dooară, este un agent al măcinării forţelor1 „impul poate
ataca chiar re,elaţiile ,enite de dincolo de el! le poate ataca ”, dar dincolo de /imp mai
e!istă şi altceva. 6oana fusese pierdută din cauza uitării1 omul, ca să iruie /impul, treuie
săşi aducă aminte integral de anumite revelaţii.
Itefan o va găsi "n cele din urmă pe 6leana, femeia atemporală, „ aşa cum o lăsase elF
arsă de soare! cu ochii de culoarea acelei speii rare de pansele”. +nt)lnirea are loc "ntro
noapte de >)nziene, departe de lumea profană, "ntro pădure, pădurea de la oQaumont, de
l)ngă Paris. 5mintirea porţilor ce duc către celelalte lumi revine cu insintenţă, figurate de
ălţile ad)nci şi de pădurile "nalte, toate ascunz)nd forţe increate, de dinainte de /imp. (iar
veiculul de transport către cealaltă lume se află acolo, maşina fiind trasă pe marginea aleei
la „um&ra rară a unui paltin”, iar "n fundul maşinii se aflau teancuri de reviste. 6maginea
maşinii "l osedase timp de #9 ani şi "i distrusese viaţa, e!istenţa ei enigmatică treuind săi
ofere calea ieşirii din timp.
6leana este un persona2 misterios, care "ncepuse să "l iuească pe Itefan Jiziru, "ncă
de pe vremea c)nd se "nt)lniseră "n pădurea 0ăneasa, "n noaptea de >)nziene a anului #$%K
ea "l iuise şi "n toţi cei #9 ani c)t fuseseră despărţiţi. 4rsita, regulile cărora li se supun
păm)ntenii, sunt stipulate dincolo de vreme, ciar dacă femeia ar trăi o sută sau cincizeci de
ani, cai dacă ar avea o mulţime de copii care să o "ncon2oare la moarte.
Itefan este un „ $&urător” care venea să "i vorească despre maşina cu care aveau să
dispară. Dispariţia celor doi are loc ciar la miezul nopţii, păr)nd un anal accident de
%%
circulaţie secvenţialitatea momentului este strictă, cu toate detaliile unei
neaşteptate
prăuşiri "n prăpastie, preconizată parcă de cei doi protagonşti. 7inalul consemnează intrarea
"n lumea tăcută, atemporală, a Multiversului vast.
Drumul spre Moarte, "nt)mplată "ntro pădure de l)ngă Paris, e!act după #9 ani de la
prima "nt)lnire cu 6leana, tot "ntro noapte de >)nziene, seamană cu mitul coor)rii lui 6stan
"n 6nfern . Jiziru este plimat spre nefiinţă şi eternitate de 6leana, fosta lui iuită, care, la
volanul emlematicii maşini a /impului, devine un "nger al Morţii, un (aron care "l aduce
pe celălalt tăr)m. Jiziru "şi găseşte astfel tăr)mul mitic, aspaţial şi atemporal din toate
timpurile, o 5sgarta ascunsă, proprie lui.
%.%. Nopţi la Serampore
-uvela reiterează mitul regatelor suterane, de tipul 5sgartei sau >amalei. Mitul
lumilor suterane poate avea cone!iuni şi cu legendele germanice despre -ifieim, ţinutul
ceturilor, populat de spirite suterane şi de fantome. egatul >amala, ţinutul
oamenilor nemuritori şi cu o dezvoltare spirituală deoseită, se găseşte pe vecile ărţi
tietane Ran2ur şi /an2ur, iar "n acest spaţiu aflat la mare ad)ncime su scoarţa terestră,
unde patrunderea este facilitată, pentru cei admişi, de trecerea unor porţi ascunse, se aflau
foştii locuitori ai 5tlantidei sau ai veciului continent HondTana.
; altă intrare "n >amala se produce "n nuvela "opţi la Serampore, de data aceasta
prin deplasare temporală1 nu este sigur dacă sunt deplasaţi suiecţii sau lumea intră "n scenă
pentru ei. elativitatea aceasta nu 2oacă nici un rol pentru universul de dincolo cei "n cauză
sunt 0ogdanof si Jan Manen, persona2e care se găsesc implicate "n lumea indiană, fără nici
o legătură cu cea occidentală, unde acţionează cutume străveci. =umea este e!otică,
"n mi2locul unei vegetaţii lu!uriante, "n ciuda ritualurilor dure la care sunt supuşi
nativii.
>erampore, aflat la cincisprezece mile de (alcutta, este e!plorat de această
ecipă
eteroclită, foemată dintrun rus şi un olandez. (asele aristocraţiei locale, ungaloTuri,
modelate după normele europene, din care nu lipsesc ăuturile.
4n persona2 enigmatic al acestei nuvele este profesorul >uren0ose, care se declară
un păstrător al credinţelor sivaiste, purt)nd ca atare dhoti şi crest)ndui fruntea. Prezenta sa
este legată de parcticile tantra, care nu se revelează oricărui profan, ci sunt folosite doar de
masters. 5ceste practici par, la prima vedere, diaolice, av)nd cone!iuni nerecunoscute cu
lumea cealaltă. 5tmosfera tropicală, caracteristică zonei, ogată "n musoni, sf)şiată din c)nd
"n c)nd de răcnetul tigrilor ce populează 2unglele, lentă, pare netulurată, urm)nd o linie a
oamenilor care sunt prea toropiţi de această imensă căldură, aniilaţi, aneantizaţi fizic1 „şi
%'
am
%'
dus conversaţia "ntro 2alnică lancezeală p)nă aproape la trei dimineaţa”. P)nă şi localnicii
sunt foarte graşi, rezultat al nemişcării, incapaili de prea multe eforturi, "ncişi "ntro
misterioasă mule a lor.
6realul intervine tocmai "n această lume, copleşită de toropeală, anim)ndo, dovedind
că nu e!istă nici o piedică pentru puterile nevăzute de dincolo, care nu deprind de
mediul "ncon2urător, ci "l modelează. -u sunt at)t alcoolurile lui 0udge, care contriuie la
sugestia de magie, la transgresiune, c)t forţele deoseite pe care le pune "n mişcare, >uren
0ose, care distruge graniţele şi "ndepărtează capcana temporală1 „era greu să(l confunde
cu cine,aF trăsăturile acelea ferme! fruntea aceea înăltă! ochii aceia patrun$ători nu prea
se înt#lneau în >engal! unde &ăr&aţii ane,oie scăpau de o&e$itate! şi fetele tuturor
a,eau aceeaşi rotun$ime! aceeaşi moliciune a ma-ilarelor).
=airintul acesta, rătăcirea prin 2unglă "ntrun "ntuneric nelunimat dec)t de o lampă
dusă de un mesager , este mai mult dec)t o coor)re "n timp, este o pătrundere "n
>amala, un spaţiu "n care poţi merge fără gri2ă "nainte, dar care nu te poartă ciclic spre
aceleaşi locuri. (ăci se a2unge la un templi magic, unde şuvoaiele timpului se scurg cu
deoseită violenţă,
pentru a marca, iremeail parcă, un timp trecut1 „Casa parea destul de ,eche! aşa cum
rareori se mai înt#lneşte prin regiunile acelea ale >engalului! unde cotrpirile musulmanilor
fuseseră îndeose&i necruţătoare în secolul al L(lea”. +ndepărtarea de cel care "l primeşte,
-ilamvara Dasa, arată distanţa imensă carei separă pe cei trei călători, care privesc printro
stranie oglindă o viziune dintrecut ei sunt separaţi "ntrun fel de spaţiu, care le permite să
vadă şi să audă, să perceapă ceea ce se "nt)mplă "n timp1 „ (am înţeles ane,oie! căci
el
,or&ea într(o &engale$a stranie! aşa cum o înt#lnisem eu! p#nă atunci! numai
în cărţi...cu,intele lui le pronunţă cu totul diferit de cum eram o&işnuit să le aud! şi! mai
%$
ales! le rostea cu o dificultate a cărei natură nu o puteam defini” . 7orţa nevăzută care "l
anima pe
ătr)n, fi!itatea privirilor sale, efortul, pe care "l depune pentru a vori, arăta că el nu este
prezent doar material, că este de fapt energie care a prins formă. >cena stranie, a ducerii
nasaliei cu faţa sa moartă, reiterează povestea uciderii unei tinere noile, "n
condiţii nelamurite. ; dată ce totul este scos la iveală, nimci nu mai poate opri şederea
celor trei "n acolo! ei fiind repuşi, "n locul de pornire, urmăriţi de focul stins al vetrei cu
2ăratic care "i "nt)mpinase la "nceput.
6nconsecvenţa "nt)mplărilor trăite este data de notele asurde "n care se "ncearcă
e!plicarea logică a acestora1 şoferul spune că a stat toată noaptea, aştept)ndui să iasă la
plimare, relatarea servitorilor, atesta acest fapt, dar se insinuează şi ideea de conspiraţie.
/otul se leagă "ntro ineluctailă aglomerare a faptelor, cu at)t mai greu de pătruns, cu c)t
%$
:andoca, Mircea, Mircea Eliade! Editura ecif, 0ucureşti, #$$%, p. #9L
%L
este folosită raţiunea la dezlegarea acestei gicitori. 5rorii care leau facilitat pătrunderea "n
spaţiul misterios, conacul construit "n stil veci, numele aduse "n discuţie nu mai e!istă.
(ontradicţia, farsa despre care voresc at)t cei proaspeţi sosiţi din universul lor, c)t şi
cei rămaşi, vine dintro percepţie inversată, asolută pentru cei ce sunt părţi ale oglinzii, unde
mişcările se efectuează "n sens invers. 5ici, unele mişcări sunt superioare, aparţin)nd unor sisteme
diferite de percepţie, singurul nealterat de acestea fiind cel rămas "n afara oglinzii, care nu a
fost prins "n mira2ul "nşelător al umrelor şi al luminilor. (atter2i face lumina "n acest caz1
scena de care pomenesc cei trei este vece de o sută cincizeci de ani, evoc)nd uciderea lui
=ili de către un sef de andă musulman, "ndrăgostit de ea. 6ar pragul temporal spre care
cooară e situat cu mult "nainte de lumea lor, "n anul #?#&.
6mensul raţ care "i transportase acolo făcuse imposiilă o detectare
reală a evenimentelor, zidul, de netrecut pentru ei, aprind comunicarea. 6mpactul cu o
astfel de
piedică nevăzută are mari consecinţe pentru cei trei, care sunt epuizaţi de imensa
concentrare de forte dezlănţuite1 „ >ogdanof a $ăcut c#t,a timp &ona, de friguri! an
Manen se făcuse
posomor#t! iar >udge a renunţat să(şi mai petreacă ?eeendurile în &ungalo,ul său).
(ei trei protagonişti, mult prea slai pentru a rezista la imensa acumulare de energie,
se simt "ntradevăr olnavi după un asemenea test, incapaili de a rezista efortului, ine!istent
altfel pentru cel iniţiat, pentru cel ce declanşase imersiunea spaţiotemporală. Mai greu de
e!plicat este faptul că persona2ele au trăit "ntrun univers modificat, "n care au vorit şi
ciar au fost primiţi de imaginile spectrale ale celor doi, stăp)n şi servitor, ce aveau să fie ucişi
nu după mult timp şi scoşi de la scena "nt)mplărilor stranii.
-uvela nu demonstrează, "n concepţia mitică adoptată, dec)t că e!istenţa omului este
o aparenţă "ntro multitudine de aparenţe.
CAPITOLUL I5
E!istă "n lume un număr mare de oameni care posedă o creativitate genuină, o
capacitate e!traordinară de cercetare şi sintetizare a informaţiei. Printre aceştia se afla şi
%K
Mircea Eliade. (a unul dintre cei mai influenţi istorici şi filosofi ai religiilor, el a do)ndit
concomitent şi o faimă literară mondială, datorită povestirilor şi romanelor sale, traduse
"n zeci de limi. Prin studiile Morfologia religiilor şi storia credinţelor şi ideilor
religioase,
prin cărţile inovatoare şi surprinzătoare despre 0oga şi %amanism! prin romanele de
inspiraţie indiană, pe 2umătate autoiograficconfesive, pe 2umatate ficţionale, precum
Maitreyi sau
prin nuvelele fantastice a ţigănci, "opţi la Serampore, lui Eliade nu i se poate nega locul "n
galeria marilor creatori de cultură ai lumii.
=a fel ca şi (arl Hustav Sung, Mircea Eliade operează cu tipologii mitice, fie că sunt
e!presii ale e!perienţelor onirice colective, fie intuiţii cosmoantropologice. E!istă
o evidentă identitate de păreri "n privinţa multor concepte tenice. De pildă,
„templu)! 6munte)! 6ar&ore)! 6scară” fac parte la Eliade din categoria 6imago)!
adică realităţi
primordiale, cosmogonice, a căror morfologie răm)ne statică, nescimată. (u aceeaşi
6imago” operează şi Sung atunci c)nd decodifică simolistica unor visuri sau unor naraţiuni
mitologice.
Mitul este "n general o transpunere pe plan imaginar şi simolic a vieţii reale.
6maginaţia mitologică poate fi motivată uneori de nevoia de "nţelegere şi e!plicaţie a
realitaţii, alteori de nevoia de evadare "ntro alta lume, mai ună şi mai frumoasă.
Mircea Eliade afirmă cel dint)i caracterul de „realitate culturală e-trem de comple-ă
'&
care poate fi a&ordată şi interpretată în perspecti,e multiple şi complementare” , destinat
„a înfăţişa modelele e-emplare ale tuturor ritualurilor şi ale tuturor acti,ităţilor omeneşti
'#
semnificati,e” a miturilor, acord)ndui un rol primordial "n desluşirea omului
societăţilor araice şi tradiţionale. 4n aspect ma2or vizează, "n acest caz, diferenţa dintre
omul modern şi cel araic, tocmai prin prisma raportării la mit, cel dint)i av)nd
percepţia limitată la esperienţa contactului, "n mare parte, cu literatura şi arta "n general, pe
c)nd omul „,echi” are acces la mitul „,iu”, adică „actual” ca model e!istenţial.
Mircea Eliade surprinde caracteristica cea mai importantă a mitului1 aceea de
povestire sacră, de relatare a evenimentelor ce au avut loc "n „illo tempore”, de tramă
reală sau imaginară a faptelor entităţilor supranaturale, care dau naştere unei realităţi.
Mitul nu se a!ează pe relevarea faptelor săv)rşite de aceste fiinţe supranaturale, ci pe
activitatea lor de creaţie, dezvăluind „ sacralitatea” operelor sale. >e povesteşte „ facerea”,
potenţialitatea unui
'&
'#
Eliade, Mircea, 9specte ale mitului, Ed. 4nivers, 0ucureşti, #$C?, p.p.#L##L%
6idem, p.p. #L%#L'
%C
"nceput „de a fi”. Ma2oritatea studiilor lui Eliade, construiesc un sistem mitologic cu punct de
plecare "n ideea că, "n fond, aceasta este descrierea diversă, desăv)rşită şi uneori dramatică a
„izucnirii "n lume a sacrului”.
7undamentarea acestei afirmaţii provine tocmai din verosimilitatea necondiţionată a
relaţiei mitrealiate.
+n lucarea intitulată 9specte ale mitului, Mircea Elaide staileşte, dupa
c)teva oservaţii preliminare, următoarele linii directoare asupra notelor caracteristice ale
mitului şi anume1
mitul, prin felul trăit de societăţile araice,”constituie istoria faptelor
fiinţelor
'9
supranaturale”.
istoria mitică este considerată „ca fiind a&solut ade,ărată şi sacră”.
mitul are ca a!e principalepermanente referirea la o „creaţie”
mitul dovedeşte o putere de pătrundere „ sacră”a evenimentelor
rememorate şi reactulizate.
+n continuare, Mircea Eliade identifică diferite tenici de „ întoarcere în urmă” care
capătă, ine"nţeles, apecte de model miti.(a e!emple de modele mitice identificăm1
„ regresus ad uterum” @aventurile eroilor care sunt "ngiţiţi de monştrii sacrii sau care intră
"n
peşteriA şi „rememorarea” traptată dar precisă a tot ce sa "nt)mplat p)nă la "nceputuri cu
scopul făţiş al deprinderii prin retrăire şi apoi prin stăp)nirea acestora.
; altă definire interesantă a mitului este "ncercată de Daniel:enri Pageau! "n 1mitul
povestire, mitul e!plicaţie, mitulrevelaţie.
Mircea Eliade identifică sarcina fenomenologiei "n c)mpul religiilor "n "ncercarea de a
revela structurile lăuntrice ale fenomenelor religioase pentru a surprinde intenţioanalitatea
lor. Dispunerea fenomenologică a ermeneutului religiilor va fi, "n ună măsură,
responsailă de definirea sacrului dintro perspectivă antropologică integrantă.Pentru Eliade,
sacrul este un element "n structura conştiinţei, nu un stadiu "n istoria ei, şi tot el afirmă1 „;
lume semnificativă este rezultatul unui proces dialectic care poate fi denumit drept
manifestare a sacrului. Jiaţa umană capată sens prin imitarea unor modele paradigmatice
'%
revelate de fiinţele supranaturale” .
'9
6idem, p.p. #L'#LK
'%
Eliade, Mircea, "ostalgia originilor, Editura :umanitas, #$$', p.p. #&9#&'
%?
5firmaţia lui Eliade are valoare antropologică, aceasta "nsemnă, de fapt, că sacrul nu
este o fază "n istoria omului, ci „o structură a conştiinţei care dă naştere unei forme de a fi "n
lume caracterizate "n primul r)nd prin desciderea către /ranscendenţă, care se constituie ca
''
sursă de semnificaţie şi de valoare supraumană” .
Dacă, dupa Eliade, istoria religioasă a umanităţii "ncepe cu e!perienţa sacrului, cu
'L
acele infinite ierofanii care organizează lumea şi o "ncarcă de semnificaţii , atunci suntem
"ndreptăţiţi să susţinem importanţa antrolopogică cu care Eliade investeşte simolismul
religios. 7aptul că omo religiosus manifestă, la toate nivelurile de cultură, dorinţa de a trăi
conform simolului, demonstrează că simolismul religios a creat omul, adică la diferenţiat
de primate. >imolul are funcţie unificatoare şi aceasta arată că omul are
conştiinţă structurată sintetic şi că poate intui cosmosul "n mod unitar.
Despre funcţia simolului, eliade nota, tot "n 2urnal1 „odată constituit, simolul e
investit cu o dulă funcţie e!istenţială şi cognoscitivă. Pe de o parte, un simol unifică
sectoare diverse ale realului pe de altă parte, simolul este "ntotdeauna descis, "n sensul că
e susceptiil de a dezvălui semnificaţii transcendente, care nu sunt date "n e!perienţă
imediată”.
Definind cunoaşterea ca "ncercare a omului de a găsi elementele de unitate ale viaţii şi
ale cosmosului, Eliade crede că putem descifra "n spatele simolurilor un imens efost de
cunoaştere. >imolul constituie fundamentul lima2ului curent "ntre oameni, el face posiilă
comunicarea prfectă şi firească "ntre oameni, fiind cunoscut tuturor memrilor comunităţii.
+ntreaga simolistică a omului este organizată "ntrun sistem care reflectă o ziviune curentă,
'K
cu un univers de semnificaţii. 5stfel organizate, simolurile dezvoltă o logică proprie, un
logos propriu, o rationalitate specilică. Este motivul pentru care Eliade dezvoltă ideea e!
istenţei unei logici a comportamentelor simolice care, la r)ndul ei, este e!presia unei
ordini ontologice,a unei reconstrucţii ideale a realităţii. >emnificaţia acestei logici a
simolului este at)t de comple!ă, "nc)t Eliade propune desciderea discuţiei "n
afara c)mpului propriu istoriei religiilor şi "nscrierea ei "ntre prolemele ma2ore ale
filozofiei.
(omentatorii remarcă apropierea dintre analiza simolistieri religioase eliadiere şi
elaorările ermenauticii contemporare. 5stfel, unul dintre reprezentaţii ei Paul icoeur a
elaorat o ermeneutică a simolului "n care afirmă, ca şi Eliade, natura dulă a simolului,
cost)nd din elemente semantice şi nonsemantice.
>imolulX metafora este principalul mecanism prin care noi "ntelegem şi reprezentăm
realitatea şi efectuăm raţionamente astracte.
''
'L
Eliadiana, Editura Polirom, #$$C,Mircea Eliade ; nouă ermeneutică a sacrului, p. K?
Eliade, Mircea , "aşteri mistice, Editura :umanitas, #$$L, p. #%9
'K
Eliade, Mircea, ratat de istorie a religiilor , Editura :umanitas, #$$9, p. #C9
%$
După modelul lingvistic cognitive, simolismul religios reprezintă veritaile ărţi ale
mentalului omului araic. Dacă metafora "n natura ei, este fundamentul conceptuală şi nu
lingvistică, simolul este o realitate trăită "n aria răirilor şi reprezentărilor religioase.
Mircea Eliade este unul dintre acele nume "n operele căruia ermeneutica
sa identificat drept efort de descifrare a semnificaţiilor pierdute ale mitului şi simolului şi,
mai important, el este unul dintre cazurile secolului "nceiat, la care metodologia ştiinţifică a
fost asociată cu o ideologie politică sau alta. +ntre cele mai cunoscute "ncercări de a
interpreta opera ştiinţifică a religiologului rom)n, se numără şi studiul lui Daniel Duuisson,
„Mitologii ale secolului !!”.
Definiţia omului ca „omo religiosus” "şi găseşte acum semnificaţia ei autentică şi
importanţa ei "n sistemul de g)ndire al lui Eliade1 a fia deveni om "nsemnă a fi religios, este
ecivalent cu faptul că omul religios, datorită deferenţei ontologice originale "n e!perienţa
sacrului, transfigurează lumea "n sistem de simoluri. >imolismul este constitutiv fiinţei
umane "n genere, pentru că, "n opinia lui Eliade, g)ndirea simolică nu poate fi "nlocuită cu
'C
nici un alt tip de g)ndire iar omul „prin simol se descide către cosmos, către lume”.
>acrul intră "n e!perienţa oamenilor prin medierea realizată de simol, a cărui natură
este duală1 are o latură raţională care poate fi cunoscută si o latură misterioasă, iraţională.
Eliade nu defineşte "n mod foarte clar caracteristicile simolului, dar "n ceea ce priveşte rolul
de mediator, el remarcă faptul că simolul se referă "n primul r)nd la ierofanie şi că
realizează o legatură "ntre sacru şi profan. >imolul prelungeşte o ierofanie, "i dă realitate
spaţială şi temporală. Mai mult, „un simol e important nu numai pentru că prelungeşte o
ierofanie sau pentru că i se sustituie, ci, "nainte de toate, pentru că continuă procesul de
ierofanizare şi, mai ales, pentru că "n acel moment, el este "nsuşi o ierofanie, adică
revelează o realitate sacră sau cosmologică pe care nici o altă manifestare nu ar puteaa să o
'?
reveleze” .
5devăratele mituri revelau o faţă nevăzută a realităţii, inaccesiilă direct e!perienţei
profane, e!perienţă "ntemeiată, "nainte de toate, pe simţuri şi e!erciţiul raţiunii. Misterul
naturii duale şi contradictorii a unor zeităţi şi fiinţe metologice de pildă, era revelat pe
cale regală a mitologiei. -umai aşa puteai „"nţelege” divinitatea veterotestamentală.
5solut salutar şi semnificativ pentru momentul cultural actual pare a fi faptul că Mircea
Eliade nu e!plică mitul prin practicile economice sau prin acţiunea socială, prin pulsiunea
se!uală sau
prin varii fantezii dezlănţuite. +n g)ndirea lui Eliade, mitul nu este nici efemerul produs
al creaţiei imaginare sau, mai rău, anală poveste de adormit copiii. Eliade e!plică mitul
prin mit, iar religia prin religie. 5mele sunt realităţi spirituale autonome, strucurate după
'C
legi Eliade ! Mircea , ratat de istorie a religiilor, Editura :umanitas, #$$9, p. #CK
'?
Eliade, Mircea, 'urnal , Editura :umanitas, vol 66, #$$%, p.p. #K'#KL
'&
specifice şi mecanisme funcţionale ireductiile. Mitul „este un act de creaţie autonomă a
spiritului prin acest act de creaţie se efectuează revelaţia, iar nu prin materia
sau evenimentele pe care ea le foloseşte”.
5ceastă idee a lui Eliade este e!emplificată de istoricul rom)n al religiilor prin celerul
mit al lui /ammuz. Prin mi2locirea acestuia se revelează iniţiatului drama morţii şi a "nvierii
vegetaţiei. 5ccentul este pus pe alternanţa inevitailă a vieţii şi a morţii, pe
speranţele umane "n realitatea unei e!istenţe postmortem.
7aptul natural este asolut secundar "n ermeneutica eliadească a mitului. El nu
"nţelege dec)t să mi2locească intrarea "n lume a unui mister şi să provoace "nţelegerea unor date
capitale ale condiţiei umane.
Dezvăluind elementele de ază ale condiţiei umane, mitul ciar "i aparţine acesteia.
5semenea erosului, fricii, sacrului, „anumite aspecte si funcţiuni ale g#ndirii mitice
sunt constituti,e fiinţei omeneşti).
Eliade "nţelege mitul ca pe un element consustanţial condiţiei umane, unul ce ne
marcează esenţial e!istenţa, neav)nd nici o şansă să dispară definitiv. Mitul doar se poate
camufla şi izucni neaşteptat "n istorie, actualmente "n versiuni uneori insolite. Eliade
pledează pentru o urgenţă remitologizată a lumii contemporane, dar şi a perioadei istorice
critice din dramatica aventură a mitului "n timp şi istorie.
Miturile străveci nau dispărut. Ele au fost doar maculate şi desacralizate. 4neori s
au camuflat convingător su cele mai neaşteptate versiuni profane. Evident, nu toate aceste
versiuni ascund veritaile şi autentice mituri. /ocmai aici stă "nsă importanţa şi actualitatea
ermeneutici lui Eliade cu privire la descifrarea sutilă dar eficientei prezenţe a miturilor "n
viaţa omului modern.
„ Mircea Eliade! trăind mai mult dec#t alţii în prea=ma miturilor mari consideră că
literatura nu mai poate renaşte dec#t asum#du(le. Sentimentul lui mai ad#nc este că
literatura modernă s(a golit de sensuri! a pierdut dimensiunea spiritului. Soluţia este
întoarcerea la mituri! dar nu printr(o literatură despre mituri, a&strasă de ,iaţa comună. 9
identifica pre$enţa transcedentului în e-perienţa umană este sarcina cea dint#i a
ceratorului modern. %i! încă o dată! su& altă formă / pro$atorul să o&ser,e camuflat
misterelor în e,enimentele realtăţiii imediate. K posi&ilitate de renaştere printr(o
mitologie nouă oferă literatura fantastică. Mircea Eliade notea$ă de mai multe ori această
idee! d#nd şi c#te,a
*;
surse ale fantasticului modern. iaţa este o sumă de mituri! arhetipuri ei nu se ,ăd).
Mitul, ca legătura dintre sacrii şi profan, indică un timp sacru, un timp al originilor,
etern şi un spaţiu sacru. Eliade nu e!plică suficient sacrul az)nduse mai mult pe o antiteză
'$
6oan Pentru (ulianu, Mircea Eliade, Editura -emira, 0ucureşti, #$$?, p. ?&
'#
"ntre ceva şi opusul său, negativul său. >e pare că sacrul nu poate fi definit, datorită
fiinţei divine, iar profanul ar fi ceva negativ. +nsă Eliade e!plică că profanul reprezintă „ e-
istenţa naturală a omului”. >acrul nu este net separat de viaţa umană, ci el se inserează
uşor "n e!istenţa umană tocmai pentru a releva un alt sens al e!istenţei umane. (ercul
ermeneutic
pe care "l aplică Eliade "n relevarea semnificaţiilor nu a2ută la rezolvarea prolemei a ceea ce
este sacru şi a ceea ce este profan. (ele două concepţii nu se pot e!plica prin ele "nsele sau
printro permanetă raportare una la alta.
Mircea Eliade "nţelegea prin spaţiu sacru, un loc aflat ca centru al miturilor, putea să
fie apa primordială sau păm)ntul din care se năşteau fiinţa supremă sau care se aflau la
"nceputuri, particip)nd la geneză.
L&
>anctuarele "nsă cer consacrarea unui spatiu. (onstruirea unui templu cere o
transfigurare a spaţiului profan. (onstrucţia se supune unui model stailit intrun „ilo
tempore”, iar pentru a conferi caracterul sacral edificiul treuie să corespundă unei creaţii a
lumii. Mircea Eliade argumentează1 „ 9pa în care s(a diluat argila este asimilată cu apa
primordială/ argilă pusă la temelia altarului! cu Pam#ntul/ pereţii laterali! cu atmosferă
şi aşci mai departe. Pe de altă parte construirea altarului echi,alea$ă cu o integrare
L#
sim&olică a timpului! cu 6materiali$area lui în însuşi corpul altcerului”.
Miturile e!pun şi o concepţie despre amivalenţa timpului. E!istă un timp sacru şi un
timp profan. Mircea Eliade afirmă că timpul sacru se prezintă ca fiind un timp circular,
L9
reversiil şi recuperail prin miturile repovestite. /impul sacru se manifestă altfel dec)t
spaţiul sacru. /impul asigură o re"ntoarcere permanentă la ceea ce a fost la originea
universului şi omul devine astfel martor, "n momentul repovestirii mitului cosmogonic, la
creaţia primordială.
Deşi Eliade nu defineşte "ntrutotul mitul, "l consideră ca pe o simplă naraţiune sau o
descriere a unei "nt)mplări sacre.
8.(. +im&ol #i mit 3n Domnişoara Christina.
5pariţia "n #$%K a nuvelei Domnişoara Christina a iscat numeroase controverse "n
mi2locul criticilor şi al pulicului cititor. 5cuzată de „ pornografie literară)! creaţia lui
Eliade a fost suiectul unei ample campanii pornite de Heorgescu (ocoş, redactorul „-
eamului rom)nesc”. (onsecinţele acestui atac "n presa literară a vremii au făcut imposiile
"nţelegerea şi interpretarea elementului fantastic al nuvelei pentru o perioadă, căci critica se
mărginea să sesizeze şi să nuanţeze aşazisa „ precocitate se-uală” a >iminei, unul
dintre persona2e.
eferitor la geneza Domnişoarei Chiristina , Eliade notează1 „ După at#ţia ani de literatură
L&
>imion
L#
Eugen, Sfidarea retoricii, Editura (artea om)nească, 0ucureşti, #$$?, p.
#&& Eliade
L9
Mircea, ratat de istoria religiilor , Editura :umanitas, 0ucureşti, 9&&',
p. #'% 6idem, p. #'?
'9
realistă! mă simţeam din nou atras către fantastic. Mă o&seda o po,este! al cărei persona=
principal era o t#nără moartă cu + de ani în urmă. 9parent! ar fi fost ,or&a de un strigoi!
dar nu ,roiam să reiau! nici tema folclorică nici moti,ul romantic al strigoiului. 3n fond! nu
mă simţeam atras de acest aspect al pro&lemei. Dar mă fascina drama tristă şi fără ieşire a
mortului t#năr care nu se poate desprinde de păm#nt! care se încăpăţ#nea$ă să creadă în
posi&ilitatea comunicaţiilor concrete cu cei ,ii! sper#nd chiar să poată iu&i aşa cum iu&esc
oamenii în modalitatea lor încarnată. Persona=ul meu! domnişoara Christina! era o fată de
2
moşier!ucisă în timpul răscoalelor ţărăneşti din <;+8I...J) .
icard esci8a considera că nuvela lui Eliade are un fundal folcloric alcătuit din
diferitele mituri rom)neşti legate de fiinţe nem)ntuite şi vampiri, care )ntuie "ntre cele două
L '
lumi „aici şi dincolo”, inspir)nd groază oamenilor .
Domnişoara Christina este o nuvelă "n care atmosfera fantasticului este generată de
prezenţa elementului miraculosiraţional, dar şi de modalitatea "n care fiinţa umană, normală,
percepe şi recepţionează supranaturalul. 5cţiunea nuvelei se petrece "ntrun conac
din marginea oraşului Hiurgiu, unde sosesc, pentru o scurtă, dar revigorantă vacanţă,
pictorul Egor Paşcievici şi profesorul areolog -azarie, care conducea săpăturile de la
0ălănoaia, o localitate apropiată, cu importante vestigii grecotracoscitice. -azarie este
un poet prin e!celenţă, nemărturisit "nsă. (a orice creator, el posedă o receptivitate speriată
pentru mituri.
=ista persona2elor este "ntregită de doamna Moscu, proprietara conacului oieresc şi cele
două fiice >anda şi mezina >imina. =a derularea acţiunii contriuie şi 6o doică du&ioasă! un
fel de
,ră=itoare care spune &asme şi alte nă$&#tii. Aolul ei nu este precis formulat/
martor incredi&il al înt#mplărilor ciudate! complice al Siminei! persona= secund de decor
22
terifiant.) Dar ciar din primul moment al sosirii lui "n casa aproape goală,
inundată de o atmosferă neliniştitoare, profesorul -azarie intră "ntro stare de tensiune şi
amorţeală din cauza manifestării unor fenomene spectrale. (ititorul ia astfel contact
cu manifestarea inviziilă "ncă, dar perceptiilă a defunctei surori a doamnei Moscu.
-umele domnişoarei (ristina este pomenit de >imina "n timpul cinei, şi are rolul de a st)rni
imaginaţi oaspeţilor,
deci de a dezvălui intriga nuvelei.
5solut firesc pentru două persoane care sau cunoscut, Egor şi -azarie se "nt)lnesc
"n camera celui dint)i pentru a discuta diverse impresii. Din nou, apare acea senzaţie
de nedefinit, a unei prezenţe stranii1 6Dar se opri sugrumat. Se pri,iră o clipa în ochi!
ad#nc!
fiecare încerc#nd să înţeleagă dacă şi celalalt a simţit acelaşi lucru! acelaşi început de
groa$ăI...J. "u cute$ă să(l între&e pe Egor! ghicise din pri,irile lui că a,usese aceeaşi
L%
L'
Eliade, Mircea, Memorii! Editura :umanitas, ucureşti, #$$#, p.p. %'$ %L#
icard esci8a ! op.cit. ! p. $$
LL
Eugen >imion, Mircea Eliade spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, 0ucureşti, #$$L, p. #&C
'%
posi&ilă impresie. Să simţi cum cine,a se apropie de tine şi se pregăteşte să te asculte! cine,a
pe care nu(l ,e$i! dar a cărui pre$enţă o simţi în &ătaia s#ngelui şi o recunoşti în pri,irea
LK
,ecinului tău” . Mai e!istă o scenă "n care teroarea napădeşte inimile celor două persona2e.
Este vora de apariţia unui c)ine ăituit, se pare, de o prezenţă inviziilă, dar nefastă1 63n
acea clipă se au$i un urlet care îi îngheţă s#ngele în sine! @n urlet de c#ine înne&unit!
28
lugu&ru, infernal.)
5şadar, e!istă o simolistică a semnelor "n Domnişoara Christina. >emnul
defineşte "nţelesul particular pe care "l pot căpăta lucrurile, "nt)mplările. >emnul
avertizează, anunţă. Deşi semnificaţia lui nu este percepută mereu, el conţine o alarmă şi
transmite o nelinişte.
>cenele evidenţiate prevestesc apariţia vampirului, a domnişoarei (ristina. >entimentele sunt
difuze1 teama şi groaza se "mpletesc cu o ciudată curiozitate de a vedea manifestarea fizică
precisă a spectrului. Egor şi -azarie sunt străini de locurile unde are loc acţiunea, "nsă ei sunt
capaili de a primi concretul iraţional prin cultură. ;oseala doamnei Moscu, o dată cu
apusul soarelui, starea de letargie a profesorului -azarie, modificarea comportamentului
>andei, al
>iminei şi al lui Egor "n timpul cinei, sunt alte semne ce prevestesc desfăşurarea ulterioară a
acţiunii.
5şa cum sa precizat, la aza acestei creaţii se află mitul eminescian al lui :Qperion.
+n te!tul nuvelei se găsesc, de altfel, referiri clare la acest mit1 69 fost odată un fecior de
cio&an! începu repede Simina! fără să(i mai lase timp s(o întrerupă. %i c#nd s(a născut el!
ursitoarele i(au spus NN Să iu&eşti o împărăteasă moartăOOI...JNN%i te ,a iu&i şi ea pe
2:
tineOO) .
+ntoarcerea la realitate a artistului este dificilă1 presupune un spaţiu de trecere, situat la
marginea sacralităţii, "n universul ierofaniilor posiile şi incontrolaile. Egor alunecă "ntrun
mister pe c)t de terifiant, pe at)t de seducător. Dorinţa de a reproduce cipul domnişoara
(ristina atinge cote paro!iste, devenind incontrolailă. De altfel, imaginea acelei picturi "l
va urmări pe t)nărul artist p)nă aproape de finalul povestirii, c)nd o ucide.
Poate cel mai constant simol "n proza fantastică eliadească "l reprezintă moartea. +n
Domişoara Christina, moartea este omniprezentă1 stă "ncistată pe feţele persona2elor, este
partea integrantă din aerul pe care aceştia "l respiră. Jiselel lui Egor sunt reprezentări
fantasmatice ale morţii. /impul şi spaţiul se estompează su acţiunea strigoiului, care se
foloseşte de puteri supranaturale pentru a metamorfoza universul cotidian. 6luzia şi visul
ipnotic sunt caracteristici ale (ristinei, personificarea malefică a morţii.
LK
Mircea Eliade Domnişoara Christina! în Pro$a fantastică! vol 6, Editura 7undaţiei (ulturale om)ne,
0ucureşti,
LC
#$$#, p. 9'
L? &idem, p. L#
&idem, p.p. L% LL
''
Potrivit strict simolic, desc)ntecul este o modalitate de manifestare a
magiei cuv)ntului. El treuie să alunge duurile rele care au pus stăp)nire pe şanda cumplit
este că "ntregul proces de "ntoarcere a farmecelor strigoiului este tardiv.
4n alt mit valorificat "n nuvela lui Eliade este mitul vampirului, produs al superstiţiilor
popoarelor din 0alcani. Jictor Rernac consideră că vampirul este unul mort care "şi
părăseşte noaptea morm)ntul şi rătăceşte printre oamenii adormiţi spre a le suge s)ngele viu.
L$
De altfel, s)ngele victimelor sale este singura sursă de rană a vampirilor.
Sean (evalier şi 5lain Heerrant consideră că „ iniţiatul trece prin perdeaua de foc
care desparte profanul de sacru/ trec dintr(o lume într(alta şi îndură! în consecinţă! o
4+
transformareF el schim&ă ni,elul! de,ine diferit de ce a fost) .
Doina uşti percepe simolul 2ertfei drept o modalitate de participare la destinul
K#
perisail al lumii, de integrare "n timpul distructiv. +ntrun fel sau altul, 2ertfa pare să
răscumpere o poveste sau să plătească mila zeilor.
>imolic, secretul reprezintă legea interioară, principiul dinamic ce stă la
aza "nt)mplării. +n planul cunoaşterii, el treuie surprins, ca resort lăuntric al vieţii,
secretul
K9
premerge trecerii "n timp şi spaţiu.
4n alt simol asociat morţii este trăsura. >pre deoseire de alte nuvele eliadeşti, unde
veiculul trecerii este maşina, precum "n "oaptea de S#n$iene! a um&ra unui crin!
<; trandafiri sau "opţi la Serampore, "n Domnişoara Christina prozatorul preferă un mi2loc
de locomoţie e!ponent al secolului al <6<lea. Prezenţa trăsurii "n nuvelă este un simol al
ieşirii din lumea normală şi pătrunderii "n lumea spiritelor.
=a final este prezentat simolul copiluluiminune. =egat de acest simol, Eliade
mărturisea1 „ "u era ,or&a de precocitate(se-uală sau altfel( ci de o condiţie
4
a&solut anormală! creată de corupţia care re$ultă din răsturnarea legilor firii.)
>ergiu Pavel Dan consideră că nuvela lui Mircea Eliade „ se cu,ine! desigur! a fi
apreaciată înainte de toate ca o structură aparte a pro$ei fantastice! definită în primul
r#nd
prin amploarea îndră$neaţă a lementului e-trareal! susţinută pe mari distanţe epice de
4*
o reală capacitate poetic(incantorie) .
L$
Jictor Renac Dicţionar de mitologie generală, Editura 5latros, 0ucureşti, #$?%, p. C9%
K&
Sean (evalier, 5lain Heerrant Dicţionar de sim&oluri, vol 66, Editura 5rtemis, 0ucureşti, #$$L, p. 9C%
K#
K9
Doina uşti, Dicţionar de sim&oluri din opera lui Mircea Eliade, Editura (oresi, 0uc., #$$?, p. C$
K%
-ae 6onescu Curs de metafi$ică, Editura :umanitas, 0ucureşti, #$$#, p. L'
Eliade Mircea Memorii, Jol. 6, p.p. %'? %L#
K'
>ergiu Pavel Dan Pro$a fantastică rom#nească, Editura Minerva, 0ucureşti, #$CL, p. 9%?
'L
6storia scrierii nuvelei Iarpele prezintă aspecte suprinzătoare "n conte!tul meticuloase
elaorări de care a eneficiat orice creaţie eliadească. De altfel, "nsuşi Eliade mărturisea1
„Iarpele este singura mea carte scrisă fără plan, fără să ştiu cum se va desfaşura acţiunea şi
KL
fără săi cunosc sf)şitul” .
+n centrul nuvelei se află un grup e!uerant de tineri ucureşteni, dintrun mediu
urgez, semiintelectual, adunaţi la o sărătoare su cerul lier, cu ocazia căreia gazdele
intenţionează săşi căsătorească fata, pe Dorina.
Iarpele se azează pe utilizarea a două mituri universale, prezente "n folclorul tuturor
popoarelor. Primul "nt)lnit "n nuvelă este mitul paradisiac. (ezara lui Eminescu este o creaţie
ail valorificată de Eliade, dovedinduse "ncă o dată discutata filiaţie. Din
perpectiva mitologului rom)n, apa reprezintă aosul primordial de dinaintea (reaţiei, "n
vreme ce insula reprezintă manifestarea "nsăşi, esenţa (reaţiei,implic)nd o fermă
stailitate. 6nsula este imaginea relativ distorsionată cantitativ a Paradisului, locul
eatitudinii eterne, locul de supremă fericire umană. E!istă o certă nostalgie a Paradisului,
pe care Dorina o percepe ca o stare de fapte mai mult dec)t evidentă1 „Dorina "şi muşcă
uzele otăr)tă şi descise ocii. 6 se paru că totul sa scimat "n 2urul ei. 5rorii erau
trandafirii, ierurile sclipeau, lacul era ca o oglindă de aur@...A.Parcă mii de paseri "ncepură
să ciripească deodată@...A. De unde veneau sunetele acestea fermecate, nemaiauzite, ţipetele
KK
aceste "nalte de văzdu, şoaptele acestea dulci şi ne"nţeleseW”
=oc al "nsingurării şi oază "n mi2locul apelor, evocare a paradisului şi spaţiu fără ieşire,
insula reuneşte simolurile vieţii, care se naşte şi totodată sensurile vieţii. Manifestarea
(reaţiei se află su permanenta ameninţare a "necului şi a dizolvării. +n multe mituri, insula
apare ca loc transcedental, "n care pustnicii se retrag pentru meditaţie, sau "n care a2ung
sufletele fericiţilor eroi.
(elălalt mit folosit de Eliade este cel al cuplului primordial, 5dam şi Eva, ăratul şi
femeia ce au dat viaţă omului ca specie.
>imolul central al nuvelei este şarpele, animal sacru "n toate mitologiile şi credinţele
lumii, primul dintre oiectele de cult şi "ncinare. Iarpele a lăsat o urmă ad)ncă "n conştiinţa
umanităţii, asemenea razdei trase de zmeul "nvins şi pus la plug dintro poveste cunocută "n
multe comunităţi folclorice. Iarpele mitologic este o "ntrucipare a inelui, a "nţelepciunii
divine, dar şi re"ncarnarea >atanei, purtător al rălui universal. El este e!presia g)ndirii
„luciferice” ce se ridică "mpotriva dogmelor depaşite, rigide, dar şi cel care tulură ordinea
istituită de zei sau oameni. Iarpele este un simol animalier căruia "i sunt atriuite asocieri de
o mare amiguitate. (ultul şarpelui, e!trem de răsp)ndit "n numeroase religii,
circulă
KL
Mircea Eliade Memorii @vol 6( Promisiunea echinocţiuluiA, Editura :umanitas, 0uc.,#$$#, p.p%L%%L'
KK
Mircea eliade%arpele( ed.cit .,p. 9%C
'K
"ndeosei ca mit simolic, dar deşi aceste simoluri cuprind o varietate mare, merg)nd uneori
p)nă la alăturarea de noţiuni antagonice, originea comună a mitului ca atare răm)ne oscură.
Jictor Rernac consideră că şarpele poate reprezenta1 inteligenţa nefastă, ispititoare pentru
om, duc)ndul la pieire, "nţelepciunea creatoare, construita din inteligenţă şi cunoaştere,
KC
timpul ca lungime, elasticitate, lumina meteorologică.
evenind la firul epic al nuvelei lui Mircea Eliade, nu putem să nu remarcăm gradarea
tensionată a evenimentelor. +n cursul nopţii, 5ndronie, care are o relaţiei secretă cu
mănăstirea, le dezvăluie oaspeţilor e!istenţa "n acel loc a unui şarpe, animal teluric, unealtă a
Diavolului pe păm)nt1 „Să nu e-agerăm! spuse el. E aproape un fleac...Dar un fleac ce ar
putea să plictisească pe care,a dintre dumnea,oastrăI...J Dar se ,a înt#mpla cur#nd. E mai
&ine să ,ă spun cinstit! murmură 9ndronie. E un şarpe prin apropiereI...J. a ,eni aici! după
4:
plecarea noastră în grădină) .
5ndronie trimite şarpele departe de grupul petrecăreţ şi de mănăstire1 „... ai să te
duci departe! şopti 9ndronie! ai să înoţi p#nă în insula din mi=locul lacului şi ai să răm#i
4;
acolo ascuns. Să nu muşti ,reun om...9cuma! du(te.)
7rica Dorinei de şarpe, respectiv de 5ndronie, descide un c)mp larg interpretarilor
psiologice. 6nterpretarea şarpelul nu se epuizează "n semnificaţia lui erotică, de simol falic.
/oate persona2ele implicate, se află "ntro stare de vege "n vis, "ntrun stadiu de
iniţiere "n supranatural, care aminteşte de e!perienţele mistice, de aşanumitul „timp oniric”
al aorigenilor australieni, descris şi analizat de Eliade "n lucrările sale despre istoria
religiilor.
(a "n multe dintre creaţiile lui Eliade, şi "n %arpele "nt)lnim o magie onomastică, o
simolistică a numelor. Persona2ul central al nuvelei, 5ndronie, trimite la cuv)ntul grecesc
„andros” ărat, aşadar, numele său este o confirmare masculină a sinelui, lucru "ntărit şi de
aspectul fizic e!traordinar, de aura de senzualitate ce gravitează "n 2urul său. Persona2e
precum >tamate, >tere, domnul şi doamna >olomon au "n comun simolul cifrei „>”, sinuoasă
precum mişcările unui şarpe.
4n alt simol ma2or al nuvelei este visul el reprezintă o trecere "ntro altă ordine a
universului. Dorina se iniţiază prin intermediul visului1 "şi regăseşte originile şi adevărata
identitate, de mireasă a şarpelui şi află cauza lestemului originar1 a rostit numele de nerostit,
a "ncălcat interdicţia. Ea este "nsăşi 5rgira, fatadinlapte, adevărata urmaşă a Moruzeştilor,
moartă "n cip misteris "n mănăstire simol al vieţii elementare, crescut din apele de la
"nceputul lumii, sau din uricul unui zeu, arorele reprezintă forma iniţială a aosului şi
marcează un centru. Deoarece este "nrădăcinat "n păm)nt, iar ramurile i se "ndreapta spre
KC
K?
Jictor Rernac Dicţionar de mitologie generală Editura 5latros, 0uc., #$?%, p.p. KK#KK9
Mircea Eliade %arpele( ed.cit ., p. #$9
K$
&idem! p. #$$
'C
(er, el este precum fiinţa umană, o reflectare a e!istenţei celor două lumi, dar şi a lumii de
legătură "ntre cea de sus şi cea de 2os. Eliade acordă o atenţie specială acestui simol care
face legătură "ntre (er şi Păm)nt, sintetiz)nd numeroase credinţe, ritualuri si mituri el
consideră arorele o imagine reflectată a cosmosului, teofanie universală, simol al vieţii, al
fecundităţii inepiuzaile, centrul lumii, suport al universului.
=una este simol al duratei, al trecerii de la viaţă la moarte. Este, alături de soare,
cel mai important astru al simolisticii. (el mai adesea este considerat ca element feminin,
"n
primul r)nd datorită caracteristicii de corp ceresc care primeşte pasiv lumina. 5pariţia şi
dispariţia sa, ca şi scimarea repetată a formei, sunt un simol profund al oricărei idei de
moarte şi naştere.
Ii "n %arpele e!istă o simolistică a semnelor, ca "n mai toate creaţiile eliadeşti. 5stfel,
arca "n care se afla 5ndronie şi prietenul său sa dus deodată la fund ” parcă ar fi fost
fermecată”. =iza este rusc neliniştită, inima "i ate puternic c)nd zăreşte grupul "n care se
afla 5ndronie. Domnul >olomon se simte ine!plicail stors de puteri "n prea2ma misteriosului
necunscut.
Jorele necunoscului1 „ Eu simt că am trăit aici! încontinuu! de la
C&
începuturile mănăstirii” , sunt, de altfel, ceia "nţelegerii sensurilor şi a semnificaţiilor
nuvelei.
CONCLU:II
Mircea Eliade apare "n literatura dintre cele două răzoaie mondiale ca unul dintre
reprezentanţii de seamă ai „noii generaţii” care sa impus după #$%&. Jenind printre primii
cu o prolematică de tip e!istenţialist, autorul impune, o nouă viziune romanului rom)nesc.
Jarietatea suiectelor insolite din eseuri se revarsă "n mod firesc "n romane de la
prolema de orientalistică la eros, moarte, modă, literatură, totul azat pe o trăire autentică,
singurul mod de cunoaştere a vieţii. 5ceastă diversitate tematică şi infuzia de informaţie "ntro
operă literară i se par scriitorului condiţii fireşti ale romanului modern, consider)nd
„că este a&surd să inter$ici teoria într(o operă epică! este a&surd să ceri unui
romancier numai descriere sau numai sentimente”. +n consecinţă, „o mare creaţie epică
reflectea$ă în &ună parte şi mi=loacele de cunoaştere ale epocii! sensul ,ieţii şi
C#
,alorilor omului, cunoaşterile ştiinţifice! filo$ofice” . >criitorul pledează pentru o
literatură a autenticităţii generată de e!perienţa trăită, scrisă "ntrun stil direct, ne"nflorit,
apropiinduse astfel, de teoriile estetice ale lui (amil Petrescu.
C&
&idem, p. #??
C#
Eliade Mircea, 5ragmentarium, Editura Destin, Deva, #$?&, p. #9'
'?
Primele romane au fost considerate de ma2oritatea comentatorilor ca fiind su semnul
influenţelor lui 5ndre Hide, Heorge (ălinescu "n storia literaturii rom#ne de la origini
p#nă în pre$ent nota că „ Mircea Eliade este cea mai integrală şi ser,ilă întrupare a
gidismului în literatura noastră).
Pompiliu (onstantinescu deşi remarca la r)ndui influenţa gidiană, aprecia că Eliade
„este unul dintre cei mai de seamă scriitori ai ,remii! iar Maitreyi 6una din acele cărţi cu
destin de miracol în cariera unui scriitor şi chiar a unei generaţii”.
>criitorul oferea cititorului imaginea unui spaţiu e!otic insuficient cunoscut "n
literatura de p)nă atunci, o lume fauloasă, conservatoare de mituri şi ritualuri nealterate de
istorie.
Mircea Eliade a pus azele nuvelei fantastice rom)neşti, după ce alţii "naintea lui au
"ncercat o asemenea operă e!trem de greu de realizat. El este un mare artist al operelor scurte "n
perioada interelică. ()teva titluri ne fac să ne ducem cu g)ndul la nuvele filozofice cu
elemente fantastice, Sărmanul Dionis de Miai Eminescu. 5şa cum Dionis
pendula "ntre real şi vis "ncerc)nd să scime spaţiul şi timpul, la fel Mircea Eliade
realizează "n nuvelele sale pendularea omului "ntre sacru şi profan, "ntre realitate şi vis,
"ntre real şi ireal.
/enica prozei lui Eliade e mai comple!ă tocmai pentru că nu evită dificultatea, ci
oscilează riscant "n 2urul ei. >ituaţii e!traordinare, "nt)mplări fauloase "nt)lnim "n poveştile
lui Jasile Joiculescu. +n c)teva naraţiuni se produce acea „&reşă” "n real, care
le
propulsează "n sfera fantasticului.
(ritica prozei fantastice a pornit din două puncte situate la e!tremele registrului1
asmul şi realitatea imediată. >tarea actuală a criticii literaturii fantastice "n
aceste coordonate se "ncadrează, se pare că estetica fantasticului ar avea de c)ştigat din
reanalizarea structurii metaforei. Mai mult dec)t asmul, metafora poetică aruncă
asupra vieţii şi asupra instrumentelor de sulimare a ei, lumini interesante. Metafora
cea mai volatilă nu poate fi controlată "n ordinea vieţii, ci "n ordinea limii, lima fiind ea
"nsăşi un fel de transfigurare.
>e voreşte despre proza fantastică, nu şi despre poezia fantastică. Pentru că poezia
presupune fantasticul dus p)nă la e!ces. Metafora e pură, fantasticul e mi!t şi impur.
Poezia tinde spre seninătate şi ucurie, efectul fantastic duce la teamă şi nelămurire.
+ntre „instrumentele” de proză fantastică ale autorului se pot enumera1 confuzia
dintre trezie şi vis, turmentarea, 2ocul luminii şi al "ntunericului. Dar cel mai eficient
instrument de manevră e timpul.
'$
Maestru de necontestat al fantasticului "n proză, M. Eliade a avut proail ideea de a
realiza o sinteză a mai multe formule generatoare de straniu, nelămurire, ciudăţenie.
După ce a pulicat Domnişoara Cristina! %arpele! a ţigănci, naraţiuni ine
individualizate şi aderente, fiecare "n parte, la o specie a fantasticului, prozatorul a simţit
parcă mai acut tentaţia e!perimentului.
+n Domnişoara Cristina este dezvoltat motivul folcloric al strigoiului. Din interferenţa
unui plan cu cel al visului se crează o atmosferă stranie, "n care persona2ele trăiesc "ntrun
coşmar continuu.
+n %arpele, un grup de vilegiaturişti participă la o practică magică. Prin e!orcizarea
şarpelui de către enigmaticul 5ndronic, eroii trăiesc su efectul unei vră2e malefice, „o
infinită voluptate, amestecată cu teroarea morţii”. E!perienţele Qoga, levitaţia,
inviziilitatea stau la aza unei aventuri fantastice povestite "n Secretul doctorului
Honig&erger .
+n a ţigănci coerenţa universului concret este destrămată prin
dereglarea mecanismului temporal determin)nd o deviaţie de la e!istenţa
comună. Ecivocul "nt)mplărilor "ntreţine o atmosferă misterioasă şi o alunecare spre o
zonă fauloasă "ncărcată de semnificaţii. E!istă la Eliade o vocaţie a povestirii care nu mai
este un mod de e!presie, ci un act de cunoaştere.
-uvela Pe strada M#ntuleasa se "nscrie "n sfera unui fantastic e!perimental, eteroclit
şi digresiv, "n care motive variate sunt oligate să colaoreze.
4niversul creaţiei lui Eliade este e!trem de comple!1 proză elaorată cu o măiestrie
superlativă, eseuri aord)nd aspecte de fond ale filozofiei culturii, contriuţii "n domeniul
esteticii, studii originale ale istoriei religiilor şi teoria miturilor. +n cultura contemporană,
Eliade este o personalitate distinctă. 5 introdus o „optică nouă” "n studiul fenomenelor religioase. +n
literatură e socotit „maestrul al fantasticului”. (a filozof al spiritualităţii araice, a
fundamentat teze originale "n care comportamentul omului araic e privit "n stailitatea
lui funciară.
;pera lui Mircea Eliade a fost scrisă "n rom)neşte şi tradusă "n numeroase limi,
scriitorul fiind cel mai cunoscut scriitor rom)n "n spaţiul european. Eliade are meritul de a fi
creatorul romanului e!otic şi reprezentantul cel mai de seamă al literaturii fantastice.
L&