Cap.4.

Hidrotermoterapia 97

HIDROTERMOTERAPIA

Termoreglarea (TR). Reprezintă un complex de mecanisme prin care organismul îşi menţine
valorile homeostatice ale temperaturii (T) nucleului central.

Termoreacţia. Este proprietatea de a sesiza senzaţia de rece-cald la excitanţi a căror

temperatură este mai mică sau mai mare decât temperatura pielii.
Există două tipuri de termoreglare :

TR chimică: Constă în creşterea sau diminuarea producerii de căldură proprie de către

organism. Este declanşată de :
 scăderea T mediului ambiant sub 300 = termogeneza
 creşterea T mediului ambiant peste 300 = termoliza

TR fizică. Se referă la reglarea schimburilor calorice între organism şi mediul extern. Se

realizează prin mijloace fizice :
 iradiere (60%)
 conducţie directă (3%)
 convecţie (12%) internă şi externă
 evaporare (perspiraţie insensibilă, transpiraţie, evaporare la nivelul mucoasei
respiratorii) = este modalitatea principală de termoreglare atunci când T mediului
extern > T corpului
Mecanismele de TR solicită în mod special aparatul cardio-vascular şi respirator.
În hidrotermoterapie (HTT) solicitarea acestor mecanisme va fi direct proporţională cu
valoarea excitantului termic folosit.

Termoterapia

Definiţie. Este o modalitate de tratament fizical care utilizează căldura (Q) generată de
diferite surse : apă, aer, curent electric.

Bazele fiziologice ale termoterapiei

A. Zonele fiziologice ale termoreglării organismului

a) Zona periferică (coaja) poikilotermă (ZP)

Zona periferică conţine :
1. tegumentul cu :
foliculi piloşi
glande sudoripare, care participă la termoliză (TL) prin evaporare
numeroşi senzori tactili şi termici (Krause pentru rece şi Ruffini
pentru cald)
Cap.4. Hidrotermoterapia 98

2. ţesutul adipos : are o circulaţie mai bogată decât

cea necesară numai pentru nutriţie
3. extremităţile
Funcţia zonei periferice este aceea de „tampon”, permiţând ca un corp ce produce Q să
rămână la o T constantă, într-un mediu cu T variabilă (există o reactivitate a circulaţiei respective în
funcţie de T).
Mecanismele homeostatice au anumite limite, dincolo de care mecanismele de TR fizică nu
mai sunt suficiente şi apare hipotermia sau hipertemia.
- Hipertermia
Reprezintă creşterea T centrale.
Atunci când creşterea T depăşeşte anumite limite apare termoliza.
- Hipotermia
Reprezintă scăderea T centrale.
Atunci când scăderea T depăşeşte anumite limite apare termogeneza: iniţial fără tremor, iar
ulterior tremurândă (contracţii puternice şi sacadate ale muşchilor).

b) Zona centrală (miezul) homeotermă (ZC)

Zona centrală conţine:
1. capul
2. toracele
3. abdomenul
4. pelvisul
cu întregul lor conţinutu, respectiv viscerele.
Caracteristic pentru zona centrală este faptul că nu are o vascularizaţie de TR, având doar o
circulaţie funcţională. Aceasta nu reacţionează consensual ca în ZP (nu există o reactivitate a circulaţiei
respective în funcţie de T). Ea prezintă modificări compensatorii ale circulaţiei periferice, care
reacţionează în funcţie de stimulul termoterapic aplicat în ZP:
 circulaţia splahnică : este prima care întră în joc
 circulaţia pulmonară : este a doua care întră în acţiune
 circulaţia renală : este a treia care întră în joc dacă circulaţia splahnică şi
pulmonară nu fac faţă solicitărilor
 circulaţia coronariană : intervine dacă există solicitări ale cordului
 circulaţia cerebrală : nu prezintă variaţii fiind foarte fixă
Funcţiile zonei centrale în termoreglare sunt corelate cu faptul că T nu este egală, fiind mai
mare în zona de termoproducţie (ficat). Egalizarea T se realizează prin amestecul sângelui în cavităţile
corpului şi apoi se distribuie sânge cu aceeaşi T.
Zona centrală nu prezintă senzori şi de aceea Q endotisulară este remanentă.

Temperatura
 Centrală (TC) : 37C, măsurabilă prin temperatura sublinguală, rectală, sau
timpanică
 Medie centrală (TMC) : 34-35C
 Mediului (TM) : 25C
Cap.4. Hidrotermoterapia 99

Gradientul de temperatură
 Intern (GTI) : TC -TMC = 37C - 34-35C  2 - 3C
 Extern (GTE) : TMC - TM

B. Comportamentul termoreglării
Comportamentul mecanismelor de termoreglare este diferit, in funcţie de circumstanţele de
mediu:

 În mediul rece :
TC = 37 C, TMC = 34 C, TM = 18 C  GTE 
 fluxul termic  foarte mult şi  pierderile de Q  deficit caloric   TMC la aproximativ
30 C
 vasoconstricţie cu  cantităţii şi fluxului sanguin
 În mediul cald :
TC = 37C, TMC = 34C, TM = 30C  GTE 
 pierderea de Q la 1/2 (sângele nu mai pierde decât 1/2 din Q
metabolică)   TMC
 vasodilataţie cu dublarea fluxului sanguin

Aşadar, GTE influenţează GTI, iar această corelaţie se materializează (pentru a compensa
modificările sus-menţionate) în capacitatea de transport a sângelui. În acest sens intervin modificări la
nivelul debitului circulator, direct proporţional cu gradientul = capacitatea de transport a sângelui:
1. de la 18 - 19C (vasoconstricţie maximă)
2. la 30 C (vasodilataţie maximă); reglarea se face prin cantitatea de sânge din
periferie, existând o relaţie matematică între TMC şi debitul circulator cutanat
 la TM
3. 28 - 30C = există vasodilataţie maximă şi debit de sanguin periferic maxim
 intervine TL = mecanismul evaporativ al secreţiei
sudoripare
4.  18 - 20 C = există vasoconstricţie maximă, dar aici intervine şi rezistivitatea
ţesutului adipos
5.  15 - 16 C
 intervine TG = tremurăturile (contracţii musculare)
Cap.4. Hidrotermoterapia 100

C. Reacţia în hidrotermoterapie

a) Coloraţia tegumentului
Este rezultatul cantităţii de sânge din vasele cele mai superficiale ale tegumentului (plexuri
venoase subpapilare superficiale), la care se adaugă tipul de sânge circulant.
În funcţie de aceşti factori, coloraţia tegumentului poate fi palidă, roz-roşu sau cianotică:
1. Palidă :
- plexurile venoase nu conţin sânge
- apare în situaţii însoţite de vasoconstricţie: stări emotive, la rece dacă
tegumentul era deja răcit
2. Roşu – roz :
- plexuri venoase umplute cu sânge în care predomină arii HTT
- apare în următoarele situaţii :
- cald  vasodilataţie  sângele este şuntat şi umple plexurile
venulare
- rece pe tegumentul încălzit în prealabil (în hidroterapie) 
vasoconstricţie produsă pe structuri mai mari  sângele bogat
în O2 stagnează
- rece + factor mecanic (baie rece + prosop aspru) 
vasodilataţie produsă de histamina eliberată prin degradare
mastocitară
3. Cianotic :
- plexuri venoase umplute cu sânge în care predomină
hemoglobina redusă
- apare în următoarele situaţii :
- afecţiuni cardio-vasculare: sângele în totalitate conţine
hemoglobină redusă
- frig după o vasoconstricţie îndelungată = sângele sărăceşte în
O2, stagnează în plexuri şi nu există aport proaspăt

b) Aprecierea reacţiei în hidrotermoterapie

Cuprinde mai multe aspecte:

1. Aprecierea modificărilor de puls

 creşte cu 10-20 b/min în cursul unor proceduri de termoterapie generală =
reacţie favorabilă
 creşte la 120-140 b/min sau pulsul devine neregulat în cursul unor proceduri de
termoterapie generală = reacţie nefavorabilă

2. Aprecierea coeficientului Hildebrand = coeficientul puls/respiraţie

 normal: 80/16 = 4
 dacă coeficientul 4 = toleranţă moderată la procedura
respectivă
Cap.4. Hidrotermoterapia 101

3. Aprecierea senzaţiilor subiective ale bolnavului

 durerea în extremităţi la rece, în timpul procedurii
- este considerată ca reacţie normală dacă dispare la sfârşitul
procedurii
- dacă persistă după procedură şi se însoţeşte de paloare, cianoză,
frig în extremităţi atunci reacţia este anormală şi se întrerupe
tratamentul
 senzaţia de arsură la procedurile fierbinţi
- dacă apare pe o suprafaţă limitată ea trebuie suportată de bolnav
- dacă apare însă durere în extremităţi (la pacienţii cu vasculopatie
periferică), precordială (la coronarieni), sau abdominală se întrerupe
tratamentul
 semnele ce apar tardiv după procedură: tulburări de somn, apetit, TR; acestea
reprezintă semne ale tulburărilor de reglare datorită supradozării şi trebuie
diferenţiate de reacţia (criza) balneară

4. Aprecierea reacţiei dermo – vasculare (RDV)

 RDV bună : vasodilataţie cu aflux de sânge, culoare roz - roşiatică a pielii,
încălzire tegumentului chiar la aplicaţii reci, senzaţia de plăcut, dispariţia în 2 -
5 sec a unei pete albe post-digitopresiune tegumentară (metoda Dalmady)

 RDV negativă : piele de găină, tegument palid-cianotic, senzaţia de frig sau

chiar frisoane, posibilitatea asocierii unor semne generale (moleşeală, cefalee,
inapetenţă, insomnii), dispariţia în 8 - 9 sec a unei pete albe post-
digitopresiune tegumentară ( metoda Dalmady)

Hidrotermoterapia

Definiţie. Hidrotermoterapia (HTT) reprezintă un complex de metode care folosesc apa în

cura externă şi tehnici diverse bazate pe acţiunea (separată, sau cumulată) a excitanţilor termic,
mecanic şi chimic.
Apa este utilizată în diferite stări de agregare (solidă, lichidă, gazoasă) şi la diferite
temperaturi.
Excitanţii chimici pot fi substanţe chimice (inclusiv CO2 şi H2S), extracte de plante, etc.
Factorul termic poate fi reprezentat şi de generatoare de căldură cu aer cald, radiaţiile
infraroşii, parafina, a căror aplicare este însă legată de apă.

Metode de hidrotermoterapie

Tehnicile de tratament şi mijloacele utilizate în HTT sunt foarte variate, cu aplicaţii benefice în
numeroase afecţiuni.
Cap.4. Hidrotermoterapia 102

1. Compresele. Metodă de HTT cu aplicaţie locală, a cărei acţiune

se bazează pe efectul excitantului termic cald / rece / alternant.
Cele mai folosite forme de aplicare sunt:
 compresele calde – au efect antialgic, antispastic, miorelaxant, hiperemiant
 compresele reci – au efect antitermic, antiinflamator, vasoconstrictor, antihemoragic
Un tip particular este compresa rece (Priessnitz), care are un puternic efect stimulant.

2. Cataplasme. Metodă de HTT cu aplicaţie locală(umedă sau

uscată), a cărei acţiune se bazează pe efectul excitantului termic cald (mai rar rece), la care se adaugă
diferite substanţe organice sau anorganice (sare, muşeţel, nămol, etc.).
Efectul este complex (antialgic, antispastic, decontracturant, resorbtiv), depinzând mai ales
de substanţa utilizată.

3. Termofoarele (hidrofoarele). Dispozitiv (de obicei din cauciuc)

în care se introduce apă la diverse T, fiind aplicat pe o regiune limitată.
Efectul este similar compresei, dar acţiunea excitantului termic este mai îndelungată.

4. Fricţiunile. Sunt proceduri în care, pe lângă factorul termic,

intervine în mare măsură şi factorul mecanic.
Efectul principal este reacţia vasculară, respectiv vasoldilataţie la rece.
Fricţiunile sunt reci sau alternante, ambele putându-se aplica parţial sau complet,
Indicaţii:
- în scop profilactic pentru călirea organismului
- surmenaj fizic şi intelectual
- sedentarism
- ortostatism prelungit
- după aparate gipsate

5. Spălările. Sunt proceduri la care acţionează în principal factorul

termic.
Acţiunea factorului mecanic (prosopul muiat în apă) este mai redusă, dar totuşi există şi
favorizează acţiunea primului.
Spălările sunt reci, calde sau alternante şi ele se pot aplica în ambele variante: parţial sau
complet.

6. Afuziunile. Metodă de HTT care se bazează pe acţiunea

excitantului termic rece şi contrastant, cu aplicare parţială sau generală.
Acţiunea factorului termic este cea mai importantă, fără ca factorul mecanic să fie neglijabil.
Afuziunile utilizează apa fără presiune (prin intermediul unei stropitori sau furtun), la diverse
temperaturi: rece, caldă sau cu temperatură alternantă.
Se pot aplica (inclusiv la domiciliu) în trei moduri: parţial, complet sau fulger.
Modul de acţiune:
Cap.4. Hidrotermoterapia 103

- influenţează reactivitatea vasculară, în sensul adaptării la contrastele termice

- tonifică peretele venos
- favorizează circulaţia de întoarcere
Indicaţii:
stări de oboseală, insomnii
ortostatism prelungit
adaptare defectuoasă la factori termici
varice în stadii incipiente
tulburări ale troficităţii musculare după aplicarea prelungită
a unui aparat gipsat

7. Băile. Metodă de HTT care cumulează acţiunea excitantului termic

şi mecanic (de diferite intensităţi), la care se adaugă uneori şi factorul chimic.
factorul termic: apa la diferite temperaturi
factorul mecanic: imersia în apă (suportată de diferitele regiuni ale corpului sau
corpul în întregime) şi/sau fricţiunile, valurile, etc.
factorul chimic: diverse substanţe utilizate în băile medicinale
Tehnicile de aplicare sunt foarte variate, în funcţie de temperatura şi compoziţia apei, zona
corporală.

a. Băile simple. Pot fi generale sau parţiale.

Baia generală
Constituie o procedură solicitantă pentru organism (gradul de
solicitare fiind dependent de intensitatea excitantului termic şi cantitatea de
apă folosită în baie).
Se poate aplica la diverse temperaturi: reci, calde, fierbinţi, sau la temperatura de indiferenţă.
Baia la temperatura de indiferenţă: stimulează eliminarea căldurii metabolice; poate avea
efect tonizant sau calmant; se foloseşte numai în reumatismul inflamator şi afecţiuni vasculare
periferice.
Baia rece sau răcoroasă: se poate aplica în mai multe variante
- băi reci complete - excitante
- băi de imersiune reci - excitante şi tonizante
- baia cu valuri
- baia de jumătate (“halbbad”)
- baia cu peria
Baia caldă sau fierbinte: se poate aplica în mai multe variante
- simplă
- kinetoterapeutică = hidrokinetoterapie
- cu masaj (factorul mecanic devine primordial)
Baia fierbinte: poate fi completă (utilizată în piretoterapie) sau simplă (efect excitant).

Baia parţială
Există mai multe variante.
Cap.4. Hidrotermoterapia 104

Baia de mâini, picioare sau şezut: se poate aplica la diverse temperaturi: reci, calde sau
fierbinţi, alternante, ascendente (Huffe)
Băi speciale: plimbatul prin vană sau prin râu sau călcatul prin apă

b. Băile medicinale
Băile medicinale utilizează diverse substanţe biologic active.
Băile cu ingrediente chimice: iod, sulf, sare, sublimat, săpun
Băile cu plante medicinale şi substanţe organice înrudite: malţ,
tărâţe de grâu, amidon, flori de fân, muştar, mentă, coajă de stejar sau
castan, muştar
Băile cu gaze (CO2, O2): sub formă de bule, care aderă la firele de păr ale tegumentului şi
realizează un “micromasaj” local; totodată, prin excitarea receptorilor periferici se produce o
vasodilataţie locală şi un schimb termic între zona centrală şi periferică a organismului; rolul factorului
mecanic este mic, însă cu efecte benefice.

c. Băile speciale
În prezent exista numeroase variante de aplicare a băilor (atât parţial cât şi complet), prin
intermediul unor mijloace care potenţează efectele terapeutice.
 băi de abur
 băi de aer cald
 băi de lumină: cu becuri albe sau de diverse culori
 băi de soare, nisip, nămol
Caracteristic pentru băile de nămol:
- se practică în zona de termoindiferenţă
- oncţiunea cu nămol cald utilizează nămol de turbă cu Tmax = 47 C (la T
nămol = 42C acelaşi efect ca la T apa = 40C datorită termopexiei,
precum şi termoconductibilităţii  apa)
- oncţiunea cu nămol rece, deşi aparţine terapiei cu factori contrastanţi, are
efect hipertermizant prin Q metabolică + Q radiantă

8. Duşurile. Duşurile sunt aplicaţii de apă cu temperatură variabilă şi

sub presiune, cu ajutorul unor dispozitive speciale.
Reprezintă o metodă de HTT în care factorul mecanic (presiunea de intensităţi diferite) se
adaugă celui termic (temperatura: caldă, rece, alternantă), având o importanţă cel puţin egală.
În plus, au importanţă forma jetului şi direcţia aplicării acestuia.
Duşurile se clasifică după temperatura apei în: reci (caracter excitant), calde şi fierbinţi (efect
calmant sau efect excitant, în funcţie de durată), alternante (efect tonifiant).
După forma jetului produs de dispozitivul de evacuare, duşurile pot
fi de mai multe tipuri:
- duşuri rozetă - efect calmant
- duşuri sită - efect tonifiant
- duşuri sul - efect excitant
O forma particulară de duş sul este duşul scoţian.
Cap.4. Hidrotermoterapia 105

După direcţia jetului, duşurile pot fi orizontale sau

verticale (ascendente, descendente), cu aplicare generală sau locală.
Excitantul mecanic poate fi accentuat prin intermediul unor modalităţi tehnice speciale:
- duşul-masaj: potenţează efectele masajului în condiţii de relaxare musculară
şi analgezie datorită apei calde
- duşul subacval: asociază efectul trofic al unui masaj puternic, efectuat în
condiţii de analgezie şi relaxare musculară; stimulează peristaltismul intestinal,
stimulează contractilitatea musculaturii peretelui venos
Indicaţii:
- duşul alternant : în scop profilactic pentru călirea organismului (adaptare la
factori de termici)
- duşul masaj : afecţiuni locomotorii post-traumatice, reumatismale, neurologice
- duşul subacval : afecţiuni locomotorii reumatismale, post-traumatice,
neurologice ; constipatie habituală ; varice încipiente (favorizează circulaţia de
întoarcere)
Contraindicaţii:
- fragilitate vasculară
- varice în stadiu avansat

9. Împachetările. Reprezintă metode de HTT care constau din

înfăşurarea unui segment sau corpului în întregime, în materiale diverse şi după tehnici diferenţiate.
Se bazează pe acţiunea excitantului termic, la care se adaugă factorul chimic în cazurile în
care se aplica diverse substanţe active.

a. Împachetări umede
Caracteristici:
- fază de excitaţie (minutul 0 - 15)  fază de calmare (minutul 15 - 50)  fază de
hipertemie (minutul 50 - 90)
- durata scurtă (10 min) - medie (40-50min) - lungă (50-90 min)
Se clasifică în:
- completă: nu aduce Q din exterior, dar produce hipertermie în minutul 50-90 prin
acumularea Q metabolice
- parţială
Indicaţii:
- sedare în insomnii şi tulburări neurovegetative (în climax, boala ulceroasă,
prurit psihogen, etc.)
- efect antitermic în stări febrile
- efect hipertermic
Contraindicaţii:
- boli de piele
- rezerve funcţionale scăzute ale aparatului cardio-vascular şi respirator
- hipertensiune arterială
- vârste înaintate
Cap.4. Hidrotermoterapia 106

b. Împachetări uscate: sunt complete şi au efect general de HTT contrastantă

Indicaţii:
- profilactic: călire a organismului prin ameliorarea mecanismelor adaptative la
condiţiile variabile din mediu extern
- curativ: afecţiuni cu metabolism scăzut (hipotiroidie, obezitate endocrină)
Contraindicaţii:
- rezerve funcţionale scăzute ale aparatului cardio-vascular şi respirator
- stări de astenie fizică şi psihică
- stări de convalescenţă după afecţiuni care au necesitat repaus prelungit la pat
- convalescenţă după afecţiuni cu potenţial evolutiv important (reumatism
inflamator)

b. Împachetări cu parafină: termoterapie locală prin transfer de

căldură în ţesuturile subiacente.
Au efect antialgic, decontracturant, hiperemiant.
Se pot aplica în moduri variate :
- pensulare pentru regiuni întinse
- manşoane pentru articulaţiile mari
- băi de parafină pentru extremităţi
- feşi parafinate pentru articulaţiile mici
- plăci de parafină pentru regiuni plane
Indicaţii:
- afecţiuni ale aparatului locomotor de natură reumatismală, post-traumatică,
neurologică
- pregătirea unui program de kinetoterapie sau masaj (în cadrul recuperării
funcţionale a afecţiunilor aparatului locomotor)

Contraindicaţii:
- nu se aplică pe zone cu tulburări de sensibilitate sau de circulaţie arterială
- nu se aplică pe zone cu procese inflamatorii (articulare, nervoase)
- nu se aplică pe zone cu tulburări circulatorii sechelare
Precauţii:
- se aplică numai pe piele sănătoasă şi după epilarea sau ungerea (cu ulei) a
pielii păroase

d. Împachetări cu nămol: combină factorul termic local cu calităţile terapeutice ale structurii şi
compoziţiei nămolului
Indicaţii:
- afecţiuni ale aparatului locomotor de natură reumatismală,
post-traumatică, neurologică
Cap.4. Hidrotermoterapia 107

- afecţiuni ginecologice, etc.

Contraindicaţii:
- afecţiuni reumatismale inflamatorii
- nevralgii acute
- stări după flebite/tromboflebite, arterite
- rezerve funcţionale scăzute ale aparatului cardio-respirator
- afecţiuni ginecologice în stadiu acut sau subacut, fibromatoza uterină, etc.

e. Împachetări cu nisip (baia de nisip)

10. Aplicaţii speciale

Băile cu vârtej de apă (whirl-pool)

Factorul mecanic este dominant, realizând un masaj tonic general.

Psamoterapia (tratament cu nisip)

Baia cu nisip este o metodă de HTT uscată, care se efectuează în zona litoralului marin.
Este cea mai veche metodă de HTT.
Combină acţiunea excitantului termic (helioterapie şi căldura înmagazinată de nisip) cu
excitantul mecanic şi chimic reprezentat de granulele de nisip în contact cu pielea.
Modul de acţiune : efect hipertermic care declanşează reacţiile de termoliză.
Este o procedură foarte solicitantă pentru organism, de aceea se efectuează numai sub
supraveghere medicală.
Indicaţii:
- reumatism degenerativ în faza compensata
- obezitate
- hipotiroidie
Contraindicaţii:
- vârsta înaintată
- stări de denutriţie şi/sau deshidratare
- convalescenţă după afecţiuni febrile
- tulburări neurovegetative
- hipertiroidie
La indivizii sănătoşi, psamoterapia în asociere cu talasoterapia poate fi o metoda de
termoterapie contrastanta, utilizabilă în scop profilactic.

Terapia cu factori contrastanţi (cura Kneipp)

Din această categorie fac parte :
- băi în bazine cu apă termală în aer liber, urmate de duşuri reci
- bazine de mers : mers lent prin apă caldă de 38-40º C şi întors rapid prin apă rece
de 18-20º C, 4-5 alternanţe
- helioterapie, urmată în ordine de oncţiuni cu nămol rece, băi de lac şi masaj uscat
Cap.4. Hidrotermoterapia 108

Sauna
Este o metodă de HTT contrastantă, cu aplicaţie generală, bazată pe acţiunea excitantului
termic contrastant (cald-rece) şi a celui mecanic.
În plus, produce o profundă relaxare psihică. Deşi este o procedură solicitantă pentru
organism, este bine tolerată în condiţii de antrenament.
Există două variante: finlandeză şi artificială.
Indicaţii:
- în scop profilactic: realizează călirea organismului prin antrenarea mecanismelor
adaptative la schimbările de mediu extern
- în scop curativ: obezitate, gută, predispoziţie pentru unele afecţiuni dermatologice
(acnee, furunculoză)
Contraindicaţii:
- fragilitatea vasculară şi toate celelalte contraindicaţii ale HTT

11. Aplicaţia de rece 

a. Simplă
Nu se foloseşte, cu excepţia unor proceduri care se utilizează de
obicei în scop de răcire după aplicaţii calde.
- baia cu plante medicinale: muştar, coajă de stejar, muşeţel, mentă, flori de pin,
malţ, amidon
- băi cu bule din diverse gaze (în special CO2 ): CO2 absorbit prin tegumente = 30-
35 ml CO2/1 l H2O/1 m² S tegument şi determină vasodilataţie periferică contra
gradient TC cu 0.4-0.7C /20-30min
- băi reci complete: în cadă, piscină sau bazin
- băi de imersiune rece
- băi cu valuri
- baia cu peria
- baia de jumătate (Halbad): simplă sau cu răcire

b. Crioterapia
Reprezintă adevărata aplicare de rece local.
Metodă de HTT bazată pe acţiunea excitantului termic rece la T sub
00C, sau foarte aproape de T de îngheţ.
Mod de acţiune:
 conductibilitatea nervilor aferenţi,  excitabilitatea directă a
fibrei musculare,  tensiunea musculară şi viteza de contracţie
odată cu  duratei de contracţie,  vâscozitatea în ţesuturi şi
articulaţii
Modalităţile de aplicare sunt următoarele :
Cap.4. Hidrotermoterapia 109

- punga cu gheaţă
- masajul cu gheaţă
- flux de aer rece
- evaporarea de lichide volatile
- comprese cu gheaţă
- fricţiuni cu gheaţă
- baie foarte rece (la extremităţi)
- comprese foarte umede cu apă şi gheaţă
Indicaţii:
- procese inflamatorii articulare
- combaterea contracturii musculare în afecţiuni locomotorii de cauză
neurologică sau post-traumatică