Traditionalismul - In gradina Ghetsemani.

Vasile Voiculescu
Tradiționalismul, în sens larg exprimă interesul pentru valorile autohtone, pentru specificul național. În
sens restrâns este o direcție literară din perioada interbelică ce se opune modernismului, direcție anticipată de
curentele manifestate la începutul secolului 20: sămănătorismul, în revista "Samanatorul" și poporanismul în
revista "Viață românească".
Tradiționalismul interbelic este promovat de scriitorii ce publică la revista "Gândirea", apărută în 1921 la
Cluj și transferată în 1922 la București sub conducerea lui Nichifor Crainic.
Trăsăturile curentului sunt interesul pentru istorie, natură, folclor, elogiul satului românesc și al țăranului
păstrător de valori naționale și morale, inspirația biblică și revalorificarea miturilor.
Un poet reprezentativ pentru tradiționalism este V. V. iar poezia „În grădina Ghetsemani” a fost
publicată în al doilea volum al poetului „Pârgă” din 1921 și se încadrează în tradiționalism prin inspirația
religioasă din canoanele biblice, temă și prin elementele de prozodie de tip clasic.
O prima trăsătură tradiționalistă este reprezentată de faptul că poetul se inspiră din Noul Testament,
Evangheliile după Marcu, Luca și Matei ce surprind scena în care Isus se roagă Tatălui după Cina cea de Taină,
pe Muntele Măslinilor, înainte de a fi arestat de către soldații romani. Pe Voiculescu îl interesează acest aspect
mai mult în sens alegoric, pentru a arăta cum și ființa umană, muritoare, în fața morții sau a tragediilor vieții se
roagă pentru a le putea depăși. Criza existențială este firească. Poemul devine o icoană în versuri a lui Isus.
O a doua trăsătură o reprezintă elementele de prozodie, tradiționale pentru că textul este structurat în 4
catrene cu versuri lungi, având măsură de 14 silabe, ritm iambic și rimă încrucișată, deși în aceeași perioadă
interbelică poeții moderniști preferau versul liber și ingambamentul. Cei tradiționaliști rămân fideli tiparului
clasic.
Tema pune în valoare sursa biblică, ipostaza duală a lui Isus, atât ca Fiu al Omului, cât și ca Fiu al lui
Dumnezeu, trăind spaima morții, a suferinței la cote aproape apocaliptice, încât și natura se înfiorează, se
cutremură.
Un element de compoziție este titlul care în sens denotativ se referă la spațiul mitic-creștin, o grădină de
măslini, Ghetsemani, de pe Muntele Măslinilor, care în limba ebraică înseamnă „locul unde sunt strivite
măslinele pentru ulei”, iar în sens conotativ devine un spațiu al reculegerii, dar și al ispitei, al suferinței, al
crizei existențiale.
Un alt element de compoziție este structura textului. Cele 4 catrene sunt grupate în 2 secvențe poetice:
prima secvență prezintă planul uman (primele 3 strofe) și a doua secvență planul naturii (ultima strofă), adică o
realitate interioară și una exterioară.

1
 Un alt element de compoziție, dar și tradiționalist este descrierea, evidentă în text prin predominanța
structurilor nominale de tipul substantiv-adjectiv ce redau elementele cadrului ("se frământau măslinii"; "uliii
de seară"; "grozava cupă", „infama băutură”) și formează imagini vizuale și auditive ("bătăi de aripi";
"amarnica-i strigare").
O prima idee poetică surprinde cu ajutorul imaginilor vizuale suferința Mântuitorului ce se roagă Tatălui
să îi schimbe destinul, temându-se de chinurile răstignirii. Acesta este prezentat că o dualitate uman-divin,
latura umană fiind accentuată pentru a reda lupta eternă din sufletul fiecărui om între bine și rău, între înălțare și
ispită, căci omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (latura spirituală), dar supus ispitei (prin
trup). Isus este surprins "căzut pe brânci în iarbă" când nu primește "paharul", metaforă a păcatelor pe care
trebuie să și le asume și pentru care se va jertfi în ideea mântuirii oamenilor. Poezia debutează sub amprenta
unui verb conflictual „Isus lupta cu soarta” ceea ce reliefează tema abordată. Metafora "curgeau sudori de
sânge", anticipează jertfa, iar comparația "pe chipu-i alb ca varul" exprimă atât latura divină cât și teama în fața
morții. Furtuna stârnită "în slăvi" sugerează reacția tatălui la suferințele fiului ispitit să renunțe. El învinge ispita
căci în Biblie scena se încheie cu afirmația "Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă".
O altă idee poetică se construiește cu ajutorul oximoronului. "Cupa", ce conține "apa verzuie" și "veninul
groaznic" ascunde și "miere" și "dulceață", iar setea uriașă este o metaforă ce exprimă dorința lui Isus de a-și
împlini destinul, de a se sacrifica pentru a oferi umaității un model de iubire, de purificare. În jurul
substantivului „paharul” se creează un câmp semantic care face din acest motiv literar un simbol puternic ce
trimite către mitul Sfântului Graal.
Versul "Bătându-se cu moartea, uitase de viață" pare să conțină o contradicție, dar sensul acestuia este că
omul, cuprins de teamă în față morții fizice, uită că acest moment este doar o trecere către adevărata viață, cea
veșnică. Astfel se depășește criza, Isus acceptând jertfa de sine pentru mântuirea întregii omeniri.
Din punct de vedere al limbajului, Voiculescu abordează registrul vechi, arhaic, ca un element al
tradiționalismului: brânci, vraiște, sterlici.
În concluzie, V. V. este un poet religios ce promovează în opera sa valori morale și reactualizează miturile
biblice.