Sunteți pe pagina 1din 2

Lucrare scrisă semestrială – Limba şi literatura română – Clasa a VII-a

Semestrul I

Subiectul I (40 de puncte)


Citeşte cu atenţie textul următor:
Stănică îşi continua ancheta prin rafturi. Se uita acum la ceştile de cafea, multe şi desperecheate.
Una plină de stafide o deşertă pe gât. Cele mai delicate aveau forma unor boluri de ceai chinezesc, erau
mici şi zugrăvite cu ramuri subţiri, înflorite. Neavând mâner, erau vârâte în nişte picioare de aramă,
căpătând astfel înfăţişarea unor candele.
– Mătuşă – zise Stănică – ce faci cu atâtea ceşti, dă-mi şi mie două, să le ţin ca amintire, să arăt şi
eu urmaşilor cum bea lumea cafea altădată.
Aceasta era formula tipică cu care Stănică împuţina rafturile Agripinei. Fără să aştepte
răspunsul, el şi strecurase ceştile în buzunar. Agripina făcu o invitaţie enigmatică:
– De, Stănică, cum crezi şi tu! Astea le mai am şi eu, şi pe urmă nu mai am din ce bea!
– Să fii dumneata, sănătoasă, o încurajă Stănică, băgând repede în buzunarul umflat încă două
ceşti.
Stănică sărută mâna Agripinei, făcu semne de diferite nuanţe celorlalţi şi dădu să iasă. Toader
declară că merge şi el, şi că-l duce cu trăsura până unde vrea. Avocatul acceptă, se sui în trăsură alături
de Toader, şi primi alături de el, aproape în braţe, şi pe Lili, fata lui Toader şi nepoata lui, în jurul
mijlocului căreia întinse braţul, de altfel de prisos, ca şi când ar fi voit s-o susţină să nu cadă. Vizitiul de
casă plesni din bici pe deasupra cailor, şi trăsura se rostogoli dulce, fiindcă avea roţi cu pneuri. Era un
vehicul elegant, căptuşit cu velur maron, prevăzut cu saltele moi de divan garnisite cu broderie.
(George Călinescu – Enigma Otiliei)

Scrie, pe foaia de teză, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:

1. Identifică grupurile vocalice/ de sunete existente în cuvintele: continua, cafea, aveau, nuanțe.
2. Câte litere, câte sunete au cuvintele: ancheta, ceștile, desperecheate, ceai.
3. Desparte în silabe: chinezesc, neavând, enigmatică, broderie.
4. Menţionează mijlocul intern de îmbogătire al vocabularului prin care s-au format următoarele
cuvinte: desperecheate, înflorite, neavând, dulce.
5. Precizează câte un sinonim contextual pentru cuvintele: a ancheta, aramă, enigmatic, garnisite.
6. Alege din text câte un verb pentru fiecare conjugare.
7. Precizează funcția sintactică a verbelor înnegrite/boldate din text.
8. Indică diateza verbelor: se uita, deşertă, erau vârâte, sărută.
9. Identifică în text două verbe care au componența lor un verb auxiliar.
10. Identifică modul și timpul verbelor: zise, să aștepte, vrea, ar fi voit.

Subiectul al II-lea (40 puncte)

Redactează o compunere, de minim 25 de rânduri, în care să argumentezi că fragmentul de mai


sus aparţine genului epic.

Oficiu 10 puncte.

S-ar putea să vă placă și