Sunteți pe pagina 1din 8

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI SUCEAVA


ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,HATMANUL ȘENDREA”, COMUNA DOLHEȘTI
Email: scoaladolhestiimari@yahoo.com

RAPORT DE ANALIZĂ
A REZULTATELOR DE LA SIMULAREA EVALUĂRII NAȚIONALE
Clasele a VIII-a
Limba și literatura română
29 martie 2021

1. Organizare
În ceea ce privește organizarea simulării la disciplina limba și literatura română s‐a
respectat procedura elaborată de I.S.J. Suceava.
A fost creată comisia de examen, membrii acesteia fiind instruiți din timp cu privire la
atribuțiile ce le revin și la modul de desfășurare a examenului. De altfel, membrii comisiei au
fost persoane cu experiență în organizarea examenelor acumulată în anii școlari precedenți.
S‐a asigurat monitorizarea video a examenului, imaginile înregistrate fiind arhivate .
Supraveghetorii au fost instruiți pe bază de proces verbal referitor la atribuțiile ce le
revin. S‐a insistat pe corectitudinea desfășurării examenului astfel încât atât elevii, cât și
profesorii și părinții, să obțină feed‐backul real cu privire la stadiul în care se află cu pregătirea
examenelor.
Toți elevii înscriși la începutul anului școlar în clasa a VIII-a au fost prezenți la simularea
Evaluării Naționale la disciplina limba și literatura română.
Subiectul a evaluat competențe și conținuturi din programa pentru Evaluarea Natională
la Limba si literatura română-2021,cfm O.M nr 3393 din 28.02.2021 , fiind în concordanţă cu
testele de antrenament publicate de CNEE din 22.02.2021,dar mai ales cu cel publicat pe
02.11.2020 de CNEEE ca prim model , şi situându-se la un nivel mediu în ceea ce priveşte
dificultatea.
Primul subiect cotat cu 70 de puncte a vizat atât noţiuni de înțelegerea textului prin
exerciții ce solicitau detalii din cele doua texte suport literar și nonliterar sub formă de itemi cu
răspundere duală,multiplă,(ex 1-5) ,menționarea tiparelor textuale ( descriptive sau narativ)( ex
6).Începând cu exercițiul 7 Subiectul I A solicită alături de ex 8 si 9 creativitatea
elevilor,originalitatea,dar mai ales verifică lectura suplimentară a acestora,solicitându-se
asocierea cu un alt text literar studiat sau lecturat ,precizând asemănare și deosebire cu detalii
semnificative. Exercițiul 8 s-a axat pe competența elevului de a -și exprima opnia si a o
argumenta,valorificând textul 2.
De asemenea,la punctul B al Subiectului I , exercițiile transmise s-au situat la un nivel
mediu în ceea ce priveşte dificultatea. Primul subiect a vizat atât noţiuni de fonetică (hiatul),
lexic (derivarea),semantic ( sinonime). Morfologia i-a surprins pe elevi cu extragrea unor verbe
la un anumit mod precizându-le timpul,sintaxa propoziției le-a solicitat informații legate tipurile
de enunțuri și alcătuirea unora astfel încât un anume cuvânt să îndeplinească funcții sintactice
diferite.Sintaxa frazei a impus crearea unei fraze și stabilirea raportului .Finalul gramaticii a
solicitat apoteotic un item de rescriere a unui enunț,corectând greșelile de orice fel.
Subiectul II cotat cu 20 de puncte a verificat cunoștințele legate de rezumat.

2. Date statistice în urma finalizării evaluării lucrărilor scrise


Distribuția valorică a notelor obținute la simularea Evaluării Naționale la limba și
literatura română:

 Școala Gimnazială Hatmanul Șendrea,Dolheștii Mari


CLASA A VIII-A
prezențiNumăr

evaluațiNumăr
înscrișiNumăr

eliminațiNumăr

2,00 4,00 6,00 8,00


1,00- 3,00- 5,00- 7,00- 9,00-
LRO - - - - 10
1,99 3,99 5,99 7,99 9,99
2,99 4,99 6,99 8,99

Total : 20 20 0 20 - - - 3 2 - 7 5 3 -
Sex
10 10 0 10 - - - - 1 - 3 2 3 -
feminin:
Sex
10 10 0 10 - - - 3 1 - 4 3 - -
masculin:

 Școala Gimnazială Hatmanul Șendrea, Dolheștii Mari

Nr. Număr Media Prom


Nr. de 1,00 5,00 6,00 7,00 8,00 9,00
de de elevi 1 notelo ovabi
Clasa elevi - - - - - -
elevi/ prezenț 0 r li
absenți 4,99 5,99 6,99 7,99 8,99 9,99
clasă i tate
a VIII-
20 20 0 3 2 - 7 5 3 0 6,98
a
% - 100% 0 0 -

 Școala Gimnazială Dolheștii Mici-structură


CLASA A VIII-A
prezențiNumăr

evaluațiNumăr
înscrișiNumăr

eliminațiNumăr
2,00 4,00 6,00 8,00
1,00- 3,00- 5,00- 7,00- 9,00-
LRO - - - - 10
1,99 3,99 5,99 7,99 9,99
2,99 4,99 6,99 8,99

Total : 14 14 0 14 2 - 2 1 2 2 - 3 2 -
Sex
9 9 0 9 1 - 1 1 1 - - 3 2 -
feminin:
Sex
5 5 0 5 1 - 1 - 1 2 - - - -
masculin:

 Școala Gimnazială Dolheștii Mici-structură

Nr. Număr Media Prom


Nr. de 1,00 5,00 6,00 7,00 8,00 9,00
de de elevi 1 notelo ovabi
Clasa elevi - - - - - -
elevi/ prezenț 0 r li
absenți 4,99 5,99 6,99 7,99 8,99 9,99
clasă i tate
a VIII-
14 14 0 5 2 2 - 3 2 - 5,83
a
% - 100% 0

Conform statisticii atașate, 26 elevi au obținut note peste cinci, iar 8 elevi au obținut
note sub 5.00.

CLASA A VII-A
prezențiNumăr

evaluațiNumăr
înscrișiNumăr

eliminațiNumăr

2,00 4,00 6,00 8,00


1,00- 3,00- 5,00- 7,00- 9,00-
LRO - - - - 10
1,99 3,99 5,99 7,99 9,99
2,99 4,99 6,99 8,99

Total : 14 14 0 14 - 3 - 1 2 1 4 - 3 -
Sex
9 9 0 9 - 1 - 1 2 - 2 - 3 -
feminin:
Sex
5 5 0 5 - 2 - - - 1 2 - - -
masculin:

Conform statisticii atașate 10 elevi au obținut note peste 5,iar un număr de 4 elevi a
obținut note sub 5.
 Școala Gimnazială Dolheștii Mici-structură

Nr. Număr Media Prom


Nr. de 1,00 5,00 6,00 7,00 8,00 9,00
de de elevi 1 notelo ovabi
Clasa elevi - - - - - -
elevi/ prezenț 0 r li
absenți 4,99 5,99 6,99 7,99 8,99 9,99
clasă i tate
a VII-a 14 14 0 4 2 1 4 - 3 0 6,03
% - 100% 0

3. Analiza SWOT a rezultatelor de la simularea evaluării naționale

Analiza rezultatelor obţinute la simularea Evaluării Naţionale la disciplina limba și


literatura română de către elevii clasei a VIII-a permite descrierea detaliată a problemelor şi a
dificultăţilor cu care se confruntă elevii, dar şi reliefarea succintă a punctelor tari şi slabe ale
acestora, după cum reiese din lucrările supuse analizei.

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE


 notarea adecvată a sinonimelor contextuale;  Învățarea online din martie 2020,aferenta
 menționarea detaliilor solicitate din textele clasei a VII-a a dus la mari goluri în
suport; sectorul Morfologiei și Sintaxei
 precizarea tiparului textual  Superficialitatea lecturării textelor date care
 respectarea structurii specifice unui text a dus la răspunsuri greșite ce impuneau
argumentativ; detalii contextuale.
 incadrarea corecta in enunțuri a functiilor  Stabilirea tiparului textual;
sintactice solicitate.  Lectura suplimentară aproape inexistentă
 Stabilirea corecta a tipului de raport sintactic care a avut drept consecință incapaciatatea
 înțelegerea textelor suport; de asociere a textelor literare pe asemănare
 stabilirea corectă a seriei care conține și deosebire.
cuvinte în hiat  Dificultăţi de identificare a verbelor şi
 încercuirea răspunsului corect vizând seria stabilirea timpului verbal;
cuvintelor derivate.  Confuzia părților de vorbire cu părțile de
 redactarea exercițiilor 7-8-9 de la Subiectul propoziție;
I,punctual A respectând succesiunea logică a  Confuzie între enunț
ideilor,argumentelor,asemănărilor,deosebiril asertiv,exclamativ,interogativ
or .  Incapabilitatea de a continua un enunț a
transcriere corect propozițiile dintr-o frază,
indicând greșit felul subordonatelor;
 dificultăţi de exprimare corectă, coerentă,
expresivă şi adecvată diferitelor tipuri de
texte;
 probleme de ortografie şi punctuaţie;
 dificultăţi de integrare adecvată a unor
argumente în exprimarea unui punct de
vedere.
 Nerespectarea structurii rezumatului,.
 Redactarea defectuoasă a unui rezumat
 Superficialitatea unor elevi in a răspunde
 Exercițiul 7 de la punctual B,Subiectul I nu
a fost rezolvat corect de niciun elev.
OPORTUNITĂȚI AMENINȚĂRI
 regândirea demersului instructiv-educativ,  perpetuarea greșelilor de natură ortografică
astfel încât să se adapteze permanent și insuficienta asimilare a noțiunilor de
necesităților elevilor și să se orienteze spre limbă și teorie literară pot avea drept
remedierea carențelor constatate,pregâtind consecință obținerea unor rezultate situate
astfel rezultate mai bune la Evaluarea sub medie la evaluările curente, dar și la
națională din iunie 2021 Evaluarea Națională.;
 învățarea online aproape tot anul școlar
aferent clasei a VIII-a
 imposibilitatea de a urma liceul dorit după
finalizarea ciclului gimnazial.

4. Măsuri

Având în vedere cele constatate , unitatea școlară a stabilit câteva măsuri cu caracter
remedial la nivelul unităţii:
- desfăşurarea orelor de pregătire suplimentară cu o evidenţă mai riguroasă a elevilor
participanţi şi cu îndreptarea carenţelor constatate cu ocazia simulării;
- stabilirea unei strategii didactice diferenţiate, în funcție de necesitățile fiecăruia;
- rezolvarea de teste care să respecte structura și tipul de cerințe ale modelelor propuse
pentru Evaluarea Națională, urmând ca aceste teste să fie corectate sistematic pentru
remedierea greșelilor sesizate;
- aplicarea de teste lunar la disciplinele de examen la nivel de clasă;
- reluarea elementelor de morfologie şi sintaxă din clasele V-VIII;
- verificarea temeinică a temelor pentru acasă;
- implicarea mai activă a diriginților claselor a VIII-a în colaborarea cu familiile elevilor
pentru participarea acestora la orele de pregătire suplimentară, respectiv pentru
supravegherea mai atentă în pregătirea pentru examen;

5. Concluzii

În urma analizei rezultatelor obţinute s-au desprins mai multe concluzii:


 desfăşurarea simulării la Evaluarea Naţională a fost benefică deoarece i-a familiarizat
pe elevi cu atmosfera şi condiţiile de desfăşurare a Evaluării Naţionale, ajutând
totodată la stabilirea nivelului de pregătire al elevilor în momentul de faţă;
 s-a remarcat o concordanţă între mediile la cele două discipline pe primul semestru şi
rezultatele obţinute la simulare (fiind puţine cazurile în care s-au sesizat decalaje mari
pozitive sau negative între note);
 a anulat așteptările utopice ale unor părinți de la copiii lor,punând în lumină reala
capacitate intelectuală a elevilor,
 activarea elevilor cu rezultate bune în a se pregăti pentru a obține note și mai
bune,motivându-I pozitiv,
 necesitatea unei implicări mai active atât a cadrelor didactice, cât şi a familiei în
pregătirea elevilor în perioada rămasă până la susţinerea examenului de Evaluare
Naţională.

Profesor de limba română:


Agafița Gianina-Maria

REZULTATE FINALE – DOLHEȘTII MARI


CLASA A VIII-A
Limba și literatura română
Simulare 29.03.2021

Nr.crt Numele și prenumele elevului Media


.
1. Aanei D.V. Alexia-Estera 5,10
2. Aanei D.V. David 4,90
3. Bădăluță L.I. Gabriela-Florina 7,65
4. Beclea I.N. Livia-Dumitrița 7,20
5. Buculei I. Marius-Dănuț 5,30
6. Crăciun C. Mara 9,20
7. Darabă C.B. David-Constantin 7,00
8. Dăscălescu F.G. Elena-Raluca 9,80
9. Gheorghiță I. Oana-Georgiana 7,50
10. Ivănuș V.D. Gabriel-Dumitru 7,10
11. Nazariu R.B. Andrada-Gabriela 8,90
12. Olariu E. Andreea-Sorana 8,60
13. Panaite M.C. Alexandra 9,60
14. Pandelea V. Marian-Vasile 4,20
15. Patraș M. Vlăduț-Mihai 4,60
16. Racoviță P. Darius-Mihai 8,70
17. Stoica I. Ionuț-Vlăduț 7,40
18. Vieriu D.S. Florin-Sebastian 7,95
19. Zaharia V. Sergiu-Paul 8,50
20. Zamfiroaia I.M. Bianca-Andreea 8,95

REZULTATE FINALE – DOLHEȘTII MICI


Limba și literatura română
Clasa a VIII-a
Simulare 29.03.2021

Nr.crt Numele și prenumele elevului Media


.
1. Ababei G.Elena-Georgiana 8,40

2. 9,20
Atănăsoaie R.D. Alessia Roberta Maria
3. Buliga V.Claudiu 1,00

4. Ciurariu M.Andreea 3,20


5. Ivănoaia G.C.Adina-Maria 8,70

6. Jitariu M.Petru 6,80

7. Liuță-Cîrdei D.Antonio 5,05

8. Melinte V.Roxana-Ana-Maria 9,80

9. Murgoci G.Alberto-George 6,15

10. Onofrei G.Claudia-Roxana 5,45

11. Pîrju G.Georgiana 1,65

12. Rotaru N.Petru 3,75


13. Sîrbu C.Ioana Maria 4,50
14. Sîrbu.C.Petronela-Ramona 8,10

S-ar putea să vă placă și