COLINDA, în volumul Corigent la limba română, de Ion Minulescu Lectura și abilitățile de viață

Fişă de lucru – CLASA a VI-a Săptămâna 11/ 12

1. TEXT LITERAR
Colinda

Bună dimineața la Moș-Ajun!...

Ne dați ori nu ne dați?... (bis) Neeee... daaaați?...
Directorul liceului nu ne dă nimic. Găsim poarta încuiată și luminile stinse. Probabil că
directorul face Crăciunul la București cu secretarul general de la Ministerul Instrucțiunii Publice,
care îi este cumnat.
Directorul nostru face politică militantă, ca și tatăl lui Cotan. După ce pleacă liberalii de la
putere, rămâne simplu profesor de geografie.
La fel plecaseră din oraș cei patru profesori noi. Două săptămâni de zile, dar Aurica poate
cânta în fiecare seară Te-am așteptat să vii...
Profesorul de geologie n-are să vină decât după Bobotează.
Profesorul de limba latină se scuză că nu-i pregătit să ne primească. În schimb, ne face un
mic istoric al colindelor, care par a fi de origine păgână și ne atrage atenția să nu întârziem prea
mult prin mahalale, fiindcă e ger și putem răci. Profesorul de limba latină își iubește foarte mult
elevii, dar mai ales pe cei de la țară, pe care îi ține în gazdă la el acasă, cu plată și cu asigurarea
formală că vor trece examenul fără corigență.
Profesorul de istorie, care este transilvănean, ne dă vin fiert și covrigi cu susan. Mănâncă
și bea cu noi împreună, bate cu pumnul în masă, înjură pe unguri, ne sărută și ne repetă
povestea Ardealului, pe care o știm pe dinafară.
- Că-z apăi, iubiții mei, cujetul nost neîntinat, tăt la drăguțul nost ghe Argheal să hie!... Că
ne-o învrednici Domnul să ajungem noi acolo și l-om feștelui așa cum o zidit Decebal
Sarmiseghetuza. Fișori, nu vă hie teamă, avem har Domnului ghestui și merindă din belșug. Ș-
apăi mână-i dracu de cătane streine să ne potopească dacă-or cujeta așa, că de-atâta urcuș s-or
beteji cu toții, că tare-i sus și mult e fain, din mila Domnului, Arghialul nost...
Un băcan de pe strada Șerban-Vodă ne dă o pungă de un kilogram cu smochine, stafide,
alune și năut, pe care le împărțim frățește, iar primarul orașului, o hârtie de douăzeci de lei, din
care Rădulescu Florian ia 3 lei și 50 de bani, iar noi ceilalți unsprezece, câte 1 leu și 50 de bani.
După îndelungate parlamentări cu gardistul de la poartă și cu cei doi mopși din curte,
plecăm încredințați că prefectul s-a răzgândit și nu ne mai primește. Prin dreptul bisericii
catolice, însă, gardistul ne ajunge din urmă și ne întoarce înapoi. Prefectul uitase să dea ordinile
necesare cerberului cu tesac turcesc și revolver austriac.
Pentru prima oară în viața mea intru și eu într-o casă cu adevărat boierească. Mobilele
lustruite, covoarele moi, tablourile cu fazani și porci mistreți, oglinzile cu ciucuri de cristal și
lămpile cu acetilenă îmi iau ochii. La prefect e cu mult mai frumos ca la noi acasă... Noi ardem
lumânări de spermanțetă și lămpi cu gaz. Mobilele noastre abia se mai țin pe picioare și florile
de pe scoarțele oltenești s-au scuturat parcă pe scânduri. Ca lucruri de preț nu avem decât o
COLINDA, în volumul Corigent la limba română, de Ion Minulescu Lectura și abilitățile de viață
Fişă de lucru – CLASA a VI-a Săptămâna 11/ 12

oglindă ovală cu o ramă aurită și tabloul cel mare din salon, în care mama stă cu mână
dreaptă pe umărul tatei...
Familia prefectului se compune din tată, mamă, un băiat, două fete, o soacră, o cumnată
văduvă, care de obicei stă la Câmpulung, inginerul județului, care este văr de-al doilea cu prefectul,
nevasta inginerului, care este grecoaică și vorbește prost românește, și guvernanta fetelor, miss
Edith, care este englezoaică și nu vorbește deloc românește.
Cotan zâmbește șiret și ne împinge de la spate ca pe o turmă de oi spre sufrageria plină cu tot
felul de bunătăți: șuncă de Praga, salam de Sibiu, limbă afumată, schweizer, ștrudel cu mere,
baclava cu nucă, fructe și vin înfundat.
Surorile lui Cotan se amestecă printre noi, mai mult plictisite decât entuziasmate de prezența
celor doisprezece străini înfometați. Cum sunt însă fete bine crescute, amândouă se agită la fel, dar
fără spor.
Lizica pare un metronom care bate măsura 2/4, iar Oița, pendula unui ceasornic de perete.
Lizica e mai mare cu doi ani decât Cotan.
Are părul roșcat și zbârcit ca o coadă de viezure. Oița îl are lins și gălbui ca o pălărie de paie
spre sfârșitul verii. Soarele pare a fi avut influențe deosebite asupra surorilor lui Cotan. Pe Lizica a
rumenit-o, pe Oița a decolorat-o.
Pe noi, însă, fetele prefectului ne impresionează la fel. Suntem mai emoționați chiar de cum
ne-ar fi prins un profesor cu lecția neînvățată.
Parcă ne-ar fi luat Dumnezeu graiul la toți deodată. Unuia singur dintre noi îi turuie gura. E
Columbachis Aristotel, băiatul proprietarului morii din Târgul-din-Vale. Aristotel, însă, vorbește
grecește numai cu nevasta inginerului, și noi nu pricepem nimic. Mihăiță a înțepenit lângă sobă și
nu îndrăznește să se așeze la masă. Lizica îl invită pe scaunul liber dintre ea și mamă-sa. Mai curajos
decât noi, Rădulescu Florian, șeful corului, s-a așezat între Oița și soră- sa. Țăpuș și Aristotel stau la
dreapta și la stânga grecoaicei, iar eu am nimerit între guvernanta, care vorbește numai englezește,
și văduva de la Câmpulung, care nu vorbește deloc. Ceilalți coriști stau proptiți, ca niște stâlpi de
telegraf, între Cotan, prefect, inginer, soacra prefectului și căpitanul de la manutanța armatei, care
sosise mai târziu.
Serbarea Moș-Ajunului ține până la miezul nopții. Surorile lui Cotan se scuză că-i pianul
dezacordat și nu ne pot cânta nimic. Țăpuș, care a răgușit din cauza tămâiosului, încearcă să ne
cânte ceva, dar nu poate nici el. În schimb, Rădulescu Florian face ca găina când ouă și imită
plecarea trenului din gară, iar eu și cu Mihăiță declamăm Satira III-a a lui Eminescu. Eu fac pe
Baiazid și Mihăiță pe Mircea cel Bătrân.
La plecare, limba și picioarele ni se împleticesc deopotrivă. În stradă, Țăpuș își mai încearcă o
dată vocea: Ne dați ori nu ne dați? De data asta, însă, răspunsul ni-l dă gardistul de la poartă, care
până atunci stătuse în fața noastră “drepți” și cu mâna la căciulă:
— Nu vă este rușine, măi, neam de țigani ce sunteți?... Nu vă îndoparăți destul?... Ce să vă
mai dea?
Ion Minulescu - Corigent la limba română
COLINDA, în volumul Corigent la limba română, de Ion Minulescu Lectura și abilitățile de viață
Fişă de lucru – CLASA a VI-a Săptămâna 11/ 12

2. TEXT NONLITERAR

Tradiții și obiceiuri de Crăciun din România

Crăciunul este prima sărbătoare din ciclul sărbătorilor de Anul Nou. În Romania Craciunul se
sărbătoreşte după stilul nou la 25 decembrie, iar după cel vechi, la 7 ianuarie. În zona rurală nu există familie
care să nu se pregătească pentru Crăciun.
Din cadrul ritualului colindelor fac parte cântecele de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova. Se joacă vasilica,
jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşarii).
Între Crăciun si Bobotează (Botezul Domnului; 6 ianuarie) colindătorii umblau cu steaua. Simbolismul acestui
colind amintește de steaua care a vestit naşterea lui Isus. Aceasta i-a călăuzit pe cei trei magi în a găsi ieslea în
care s-a întâmplat minunea. În zilele noastre se merge cu steaua doar în prima și a doua zi de Craciun. Cei care
umblă cu steaua cânta colinde, care amintesc de viața Domnului sau „ Steaua sus răsare” și „Trei crai de la
răsărit”. Cantecele de stea românesti provin din diverse surse. Din lumea bizantină ortodoxă, din lumea bisericii
catolice ori creațiile culturale ale neamului nostru. Steaua purtată cu ocazia colindelor se face din lemn uşor şi
are mai multe colţuri. Se împodobeşte cu hîrtie colorată și are fixată la mijloc o iconiţă cu Maica Domnului şi
Isus Hristos. Când merg cu steaua copiii sunt uneori însotiti de mascați care poartă și numele de țahondre sau
turci (în Ardeal). Aceștia sunt de obicei adulți sau adolescenti care pot avea grijă de micii colindători. Grupul
stelarilor trece pe la porțile caselor și întreabă: “Primiți cu steaua?..Primiți cu steaua?“. Se continuă cu “Cine
primește/ Steaua frumoasă/ Si luminoasă/ Cu colțuri multe/ Și mărunte/ De la nașterea/ Lui Hristos/
Dăruite.” Grupul colindătorilor este primit în casă sau în curte și atunci copiii încep a cânta colindele.
La sfârsitul colindului ceata de colindători va primi răsplata. În vremurile vechi ei primeau covrigi, nuci, mere,
cozonac. Acum însă ei sunt răsplătiți cu bani. Când colindătorii pleacă din casa în care au colindat în care au fost
primiți colindătorii spun: “Noi ieșim, Dumnezeu intră“. În periplul lor prin sat grupul turcilor care însoțesc
colindătorii opresc oamenii pe stradă (sau mașinile) pentru a le cere bani. Oamenii opriți le dau bani pentru a
aduce noroc și pentru a alunga duhurile rele. Când oamenii nu primesc colindători, închid uşile sau nu oferă
daruri, efectele magice sunt opuse, ei încâlcând regulile acestui obicei.
Proveniența cuvântului colind se gaseste în latinul calendae. Numele a fost dat de romani sarbatorilor păgâne
de Anul nou. În acea perioadă copiii romanilor umblau din casă în casă și cântau “ imne”. De-a lungul timpului
datina latină a fost preluată și adaptată la religia creștină.
https://www.travelguideromania.com/ro/traditii-si-obiceiuri-de-craciun-romania/