Predicatul Nominal

Predicatul nominal atribuie subiectului o însușire, o identitate sau o calitate și este

format din două componente: un verb copulativ (un verb care nu are înțeles de sine stă tă tor,
la un mod personal) și un nume predicativ (exprimat prin diverse pă rți de vorbire).
Predicatul nominal ră spunde la întrebă rile: cum este? ce este? cine este?
Cartea este frumoasă. (cum este? – este frumoasă; este – verb copulativ; frumoasă – nume
predicativ )
Meseria este brățară de aur. (ce este? – este brățară; este – verb copulativ; brățară – nume
predicativ)
El este profesorul nostru. (cine este? – este profesorul; este – verb copulativ; profesorul – nume
predicativ)

! Verbul copulativ cel mai des folosit în construcția unui predicat nominal este a fi.
Mașina este roșie. (este roșie – predicat nominal; este – verb copulativ; roșie – nume
predicativ)
Mașinile acestea sunt de pompieri. (sunt de pompieri – predicat nominal; sunt – verb copulativ;
de pompieri – nume predicativ)

! Fă ră ajutorul numelui predicativ propoziția nu ar putea avea un înțeles deplin, deoarece

verbul copulativ nu are un înțeles de sine stă tă tor. (Mașina este. sau Mașinile sunt.)
! Totodată , numele predicativ nu este suficient pentru formarea unui predicat. Fă ră verbul
copulativ, partea de vorbire prin care este exprimat numele predicativ ar deveni atribut.
(Mașina roșie. Mașinile de pompieri.)
Recunoașterea verbului copulativ
! Verbul copulativ are rol de instrument gramatical, nu are înțeles de sine stă tă tor și leagă
subiectul de cuvâ ntul care identifică sau califică subiectul (numele predicativ)
! Identificarea calită ții copulative a verbului se face prin excluderea celorlalte valori posibile
(predicative sau auxiliare), precum și prin verificarea relației subiectului cu numele
predicativ.
Cele mai multe predicate nominale au ca verb copulativ verbul a fi, dar există și alte
verbe care pot fi verbe copulative: a se afla, a se găsi, a însemna, a constitui, a
reprezenta, a întruchipa, a se arăta, a rămâne, a părea, a deveni, a ajunge, a ieși, a se
face, a se preface (în), a se transforma (în).
Câștigătorul concursului este Ionescu. (este Ionescu – predicat nominal; este – verb copulativ;
Ionescu – nume predicativ)
Mă găseam elev în București. (mă găseam elev – predicat nominal; mă găseam – verb
copulativ; elev – nume predicativ)
Culoarea roșie reprezintă o tendință anul acesta. (reprezintă o tendință – predicat nominal;
reprezintă – verb copulativ; o tendință – nume predicativ)
Vecinul meu se face aviator. (se face aviator – predicat nominal; se face – verb copulativ;
aviator – predicat nominal)
! Atenție! Verbele enumerate mai sus pot fi și predicate verbale, atunci câ nd sunt la un mod
personal și au înțeles de sine stă tă tor.
Floarea-de-colț se găsește în Munții Carpați. (se găsește – predicat verbal)
El o reprezintă. (reprezintă – predicat verbal)
Prăjitura se face într-o oră. (se face – predicat verbal)

Recunoașterea numelui predicativ

Numele predicativ este elementul predicatului nominal care califică sau identifică
subiectul .
Eu sunt profesor. (profesor – identifică subiectul)
Eu sunt harnic. (harnic – califică subiectul)
! O atenție deosebită trebuie acordată distingerii subiectului de numele predicativ exprimat
prin substantive, numerale sau pronume la N sau verbe la infinitiv. Analizarea topicii,
accentului, intonației și acordului conduc la identificarea corectă a numelui predicativ.
Defectul ei este viteza. (fără intonație specială și fără accentuare “defectul” este subiect; viteza
– nume predicativ)
Viteza este defectul ei. (viteza – nume predicativ, dacă este intonat special și accentuat;
defectul – subiect)
Colegul este al doilea. (colegul – subiect; al doilea – nume predicativ)
Al doilea este colegul. (al doilea – nume predictiv, dacă este intonat special și accentuat)
Indicatorul cel mai bun sunt notele ei. (indicatorul – nume predicativ; notele – subiect,
deoarece se acordă în numă r și persoană cu verbul copulativ “sunt”)

Etapele de recunoașterea a predicatului nominal

Uneori gă sirea predicatului nominal poate fi dificilă datorită faptului că verbul a fi
poate fi verb copulativ sau predicat verbal.
Pentru o identificare corectă vezi exemplul de mai jos și urmează pașii descriși:
Ușile dulapurilor sunt de lemn.
– subliniem doar verbul “sunt”, pentru că nu suntem siguri dacă este copulativ sau predicat
verbal și se notează cu P
Ușile dulapurilor sunt (P) de lemn.
– punem întrebarea pentru a afla subiectul: Cine sunt?; ră spuns – ușile și-l notă m cu S
Ușile (S) dulapurilor sunt (P) de lemn.
– pentru a afla predicatul întrebă m subiectul: ce se spune despre ușile? ră spuns – “sunt de
lemn”; adică nu se spune că există undeva, ci că au o caracteristică (de lemn); deci propoziția
are un predicat nominal “sunt de lemn”
– verificare suplimentară : prin eliminarea verbului obținem din numele predicativ un
atribut (“ușile sunt de lemn” → “ușile de lemn”), exact ce indică numele predicativ, o
caracteristică a subiectului; prin urmare, ne-am convins că verbul “este” nu are înțeles de
sine stă tă tor și că are rolul de a face legă tura între subiect și o parte de propoziție care
exprimă caracteristica lui

Acordul predicatului nominal cu subiectul

La fel ca recunoașterea predicatului nominal și acordul acestuia cu subiectul depinde
de pă rțile lui componente: verbul copulativ și numele predicativ. Există și situații în care
acordul nu ține cont de aspecte gramaticale.