Catedra Căi Ferate, Drumuri, Poduri Disciplina: Cai de Comunicatii

5.11. Acţiunea factorilor climaterici asupra drumurilor.

Drumurile sunt expuse direct şi permanent acţiunii distructive a factorilor climatici: apa, vîntul, variaţiile de temperatură
şi îngheţul.
Apa este unul din cei mai mari duşmani ai drumului. Ea poate pătrunde în corpul terasamentului prin următoarele căi:
1. Infiltrarea de sus în jos prin rosturi, îmbrăcăminţi permeabile, fisuri şi crăpături a părţii carosabile;
2. Lateral din şanţuri şi din făgaşe create între marginea îmbrăcăminţii şi acostament;
3. De sus în jos prin ascensiune capilară.
Apa de suprafaţă, provenită din ploi şi topirea zăpezilor, cînd stagnează pe suprafaţa îmbrăcămintei rutiere, se poate
infiltra pînă la patul drumului, producînd înmuierea lui şi reducînd astfel capacitatea portantă a întregului sistem rutier.
De asemenea, apa pătrunsă adînc în corpul drumului poate duce la producerea, sub efectul îngheţului a fisurărilor mari
(gropi şi făgaşe) în timpul dezgheţului.
Vîntul are o acţiune distructivă asupra drumului, în special asupra împietruirilor. El spulberă din împietruiri agregatele
fine, ceia ce duce la slăbirea îmbrăcămintei prin dezgolirea înterstiţiilor dintre pietre. Totodată vîntul modifică regimul de
umiditate din corpul drumului.
Variaţiile de temperatură au efecte distructive asupra îmbrăcăminţei rutiere. Astfel îmbrăcăminţile asfaltice se înmoaie,
devin plastice în timpul căldurilor, ceia ce favorizează formarea amprentelor, lunecărilor, ondulaţiilor. Iarna, la scăderea bruscă a
temperaturii, se produc fisuri şi crăpături.
În îmbrăcăminţele din beton de ciment, sub influenţa variaţiilor de temperatură, apar eforturi unitare, suplimentare
care pot duce la fisurarea dalelor din beton de ciment.
Stagnarea apei pe suprafaţa de rulare, ca urmare a existenţei defecţiuni/degradări care permit acest lucru, pune în pericol
starea ulterioară a drumului. In mod evident acţiunea negativă a apei nu se mărgineşte numai amorsarea sau dezvoltarea unor
degradări (afectarea aderenţei, efectul îngheţ- dezgheţului), ci constituie un factor important de risc în siguranţa circulaţiei
rutiere.
Formarea unei pelicule de apă de dimensiuni foarte mici( milimetri) între roată şi cale poate face vehiculul neguvernabil
(comparabil cu circulaţia pe un strat de gheaţă). Acest fenomen de acvaplanare, este deosebit de periculos pentru că apare la
viteze de 80 km/h, viteze la care un accident are consecinţe extrem de grave.
Producerea fenomenului de acvaplanare este puternic influenţată de capacitatea de evacuare a apei de pe ssuprafaţa de
rulare. Formarea stratului de apă este împiedicată prin realizarea declivităţii transversale ale drumului, prin
macrotextura materialelor utilizată, realizarea stratului de uzură, dar şi datorită calităţii sculpturilor pneului.

Fig.2.2.1.2. Variaţia grosimii peliculei de apă la contactul pneu- cale.

In figura 2.2.1.2 este înfăţişat modul în care se produce distribuţia peliculei de apă în vecinătatea pneului pe o suprafaţă
de rulare udă. Astfel, în zona A în faţa roţii vehiculului, apa se acumulează, coeficientul de aderenţă este zero, în zona B, de
trecere, apa este pe cale, dar datorită macrotexturii suprafeţei de rulare şi profilului pneului se asigură contactul suficient dintre
pneu şi cale, iar în zona C pelicula de apă este ruptă şi se dezvoltă un coeficient de aderenţă cu o valoare comparabilă cu cea pe
suprafaţă uscată.
Este de subliniat importanţa unor parametri în asigurarea unui coeficient de aderenţă la contactul între pneu şi cale: 1)
capacitatea suprafeţei de rulare de a evacua apa rezultată din intemperii; 2)capacitatea de rupere a peliculei de apă a profilului
pneului; 3) viteza de circulaţie a vehiculului.