Sunteți pe pagina 1din 1

1.Ghiveciul transparent este necesar unei orhidee, cum e Phalenopsis.

 Această plantă este


una epifită, deci care se dezvoltă deasupra solului, respectiv în scoarțele copacilor. Rădăcinile ei au
nevoie de lumină pentru ca planta să se dezvolte armonios. După ce cumperi o orhidee, nu trebuie
să-i schimbi ghiveciul. Poți să o lași doi ani de zile, fără probleme, în ghiveciul în care ai cumpărat-o.
Dacă o plantezi în alt ghiveci sau vas, ai grijă să păstrezi dimensiunile similare celui de dinainte și să
fie un recipient transparent. Altfel, transplantată într-un ghiveci mai mare, există riscul ca rădăcinile
orhideei să putrezească mai ușor.

2.Udarea orhideelor Phalenopsis este de asemenea o problemă. Mulți dintre noi avem tendința
de a le pune apă multă, în fiecare zi, dar aceste orhidee au nevoie să fie udate doar atunci când
rădăcinile ei devin alb-sidefii. Ca să-ți fie mai ușor, orientativ, e bine să uzi orhideea o dată pe
săptămână în sezonul cald (primăvară-vară) și cam o dată la 10 zile în sezonul rece (iarna).

3.Orhideele Phalenopsis nu se udă niciodată în centrul plantei. Ai grijă ca apa să nu ajungă


acolo, ci toarnă delicat pe lângă frunze. Din centrul coletului ies frunzele, iar dacă apa persistă
acolo, mugurele central va putrezi și vor cădea în final toate frunzele plantei.

4.Pe timp de iarnă, orhideele își iau și ele un repaus. Dacă vrei să înflorească și în sezonul
rece, trebuie să le pregătești. Cum? Cu un tratament de fertilizare. Acesta se aplică în lunile
septembrie și octombrie, la fix cât să-ți pregătească plantele pentru a te bucura de florile lor iarna.
Fertilizantele sunt produse pe care le găsești la flacoane în florării și magazinele de casă și grădină.
Există fertilizant solid sub formă de bastonașe, costă în jur de 14.00 lei setul de 10 bastonașe sau
îngrășământ lichid, preț în jur de 25.00 lei pentru un litru. Ambele sunt speciale pentru orhidee.

5. Un alt aspect esențial în înflorirea orhideelor Phalenopsis îl reprezintă contrastul


temperaturilor nocturne și diurne. Este o plantă exotică, așa că ajut-o să se acomodeze cât mai
bine. Dacă locuiești la bloc, este bine s-o lași în balcon toată luna octombrie. În acest fel, va
surprinde temperaturi nocturne de 13-14 grade, esențiale în procesul înfloririi.

S-ar putea să vă placă și