Tot ce ar trebui să ştiţi despre plantele suculente

Noțiuni de bază

Plantele suculente aproape că se impun într-o grădină de interior. Aceste plante rezistente pot prospera pentru
perioade lungi de timp în condiții precare iar dacă mai sunt şi îngrijite în mod adecvat, suculentele pot fi
unele dintre cele mai frumoase plante din lume venind într-o selecţie de culori mai ceva ca cele dintr-o
gelaterie. Acestea sunt în plină extindere de acaparare a sufletelor oamenilor din două motive extrem de
simple: sunt foarte estetice și, în acelaşi timp, foarte rezistente.
Din punct de vedere tehnic, o “suculentă” este orice plantă cu organe groase şi cărnoase de stocare a
apei. Suculentele îşi formează practic rezerve de apă în frunze, tulpini sau rădăcini, aceasta fiind cea mai
bună modalitate de a supraviețui condițiilor aride din Africa sau America de Nord, regiuni de unde provin
majoritatea dintre ele. Din fericire pentru noi, acest mecanism de adaptare a dus la o varietate incredibilă de
forme şi frunze interesante, inclusiv frunze cu zbaturi, rozete și coloane stufoase sau frunze-lacrimă.
Ca grup, suculentele includ unele dintre cele mai bine cunoscute plante, cum ar fi Aloe Vera și Agave, dar și
multe plante aproape necunoscute. Cactuşii, de exemplu, sunt o subcategorie unică a grupului
suculentelor, dar nu reprezintă toate suculentele în sine. Toţi cactuşii sunt plante suculente, însă nu toate
suculentele sunt cactuşi. De fapt nici nu contează foarte mult ce fel de suculente “adoptaţi” (aveţi doar vreo
20.000 de variante), întrucât regulile de creştere sunt destul de similare între diferitele soiuri.
Cu aceste gânduri în minte, probabil că cel mai bun mod de a vă decide ce suculentă să cultivaţi este de a le
împărți în două mari categorii: cele rezistente şi robuste, adică cele care pot fi cultivate în aer liber pe tot
parcursul anului, şi cele plăpânde şi firave, adică cele care pot fi cultivate în aer liber primăvara, vara
și toamna, şi care trebuie mutate în interior în anotimpul rece.
Cereţi amănunte personalului din magazinele de specialitate din care le achiziţionaţi despre tipurile de
suculente care pot “funcţiona” în aer liber sau care trebuie cultivate în ghivece şi care sunt cele mai mici
temperaturi pe care le pot tolera diferitele soiuri. Odată ce ați luat suculentele acasă, mai este un pas până la
grădina perfectă, şi anume plantarea corectă. Prin plantare corectă înțelegem crearea unei grădini numai de
suculente sau adăugarea lor la o grădină deja existentă. Un mod interesant de a realiza o grădină de suculente
cu aspect natural este de a folosi stânci artificiale, adică nimic altceva decât o grădină amenajată cu pietre de
diferite dimensiuni.

Plantaţi-le în grupuri sau comunități, astfel încât să dea un aspect natural peisajului. Nu puneţi una ici şi
colo, creând efectul de „soldați” şi nici în rânduri, întrucât acest aspect duce la o privelişte plictisitoare. Am
putea afirma fără ascunzişuri că suculentele sunt plantele perfecte pentru grădinarii uituci. Îngrijirea fără
prea mari bătăi de cap poate face din suculente plantele care înfrumuseţează orice grădină sau terariu şi
luminează fiecare spațiu interior. Plantele suculente sunt întotdeauna plante cu stil, datorită frunzelor,
tulpinilor, florilor sau rădăcinilor.
Suculentele formează un grup vast și divers de plante, oferind cele mai facile opţiuni de îngrijire. În plus,
arată uimitor chit că sunt plantate individual sau în tovărășie. Variația de culoare a suculentelor pare aproape
1
 nesfârșită: albastru, verde, chartreuse (verde gălbui), roz, roşu, galben, alb, vişiniu, fumuriu, pestriț, și multe
altele. Frunzele pot fi rotunjite, în formă de ac, în formă de bob, ciufulite sau țepoase, multe dintre ele având
şi datorită acestui aspect, ispititoarea calitate de nu te putea abţine să nu le atingi, inclusiv cactuşii.

Reguli generale pentru o creștere de calitate a plantelor suculente:

Lumina

Suculentele preferă lumina puternică, cum ar fi cea oferită de o fereastră orientată spre sud. Uitaţi-vă la frunze
pentru a observa dacă nivelul de lumină este cel corect. Unele specii se vor arde dacă sunt expuse dintr-o
dată la lumina directă a soarelui. Frunzele se vor transforma în nuanţe de maron sau alb întrucât țesuturile
moi sunt distruse. Pe de altă parte, o suculentă “subluminată” va începe să se întindă printr-o tulpină alungită
și frunze larg distanțate. Această condiție este cunoscută sub numele de etiolare. Soluția este de a le oferi
doza adecvată de lumină naturală. Multe tipuri de suculente vor prospera în aer liber în timpul verii.

Temperatura

Suculentele tolerează foarte bine temperaturile scăzute, mult mai bine decât majoritatea oamenilor, am putea
spune. Ca și în deșert, unde există adesea un contrast evident între gradele din timpul zilei și cele din cursul
nopţii, suculentele se simt foarte confortabil în nopțile reci, cu temperaturi coborâte chiar şi până la 3-4
grade. În mod ideal, suculentele preferă temperaturile de 20 – 30 de grade în timpul zilei și cele de 10-15
grade pe timp de noapte.

Apa

Suculentele ar trebui să fie udate cu generozitate vara. Amestecul din ghiveci trebuie lăsat să se usuce un pic
între udări, dar nu foarte mult. În timpul iernii, atunci când plantele se comportă latent, udatul se va face o
dată la două luni. Îmbibarea cu apă, urmată de descompunerea până la putrefacţie a plantelor, este cauza cea
mai frecventă în eșuarea creşterii suculentelor. Fiţi conștienţi, totuși, că o suculentă supraudată s-ar putea,s-
ar putea să arate la prima vedere chiar foarte sănătoasă, masivă şi compactă. Şi cu toate acestea, cauza
“morții” ei poate fi deja stabilită în interior, cu putregai răspândit la rădăcină. Unei suculente nu ar trebui să
i se permită să stea îmbibată de apă. Pentru edificare, iată şi câteva dintre cele mai frecvente semne de sub
sau supraalimentare:

Supraalimentare

 suculentele preferă apă din abundenţă în timpul sezonului de creştere (primăvara și vara)
 plantele foarte ude sunt moi și decolorate
 frunzele pot fi galbene sau albe, pierzându-şi culoarea

2
 pentru o plantă în această stare poate fi de multe ori prea târziu, dar încă se mai poate scoate din ghiveci
pentru a-i fi inspectate rădăcinile. Dacă acestea sunt maron și putrezite, se taie ramificaţiile moarte, iar restul
se poate replanta într-un vas nou.

Subalimentare

 o plantă subnutrită se va opri mai întâi din creștere, pentru ca mai apoi să înceapă să-și piardă frunzele

 alternativ, planta poate chiar dezvolta pete maron pe frunze.

Solul din ghivece

Suculentele trebuie să fie turnate într-un amestec care să ajute la o drenare rapidă, de cele mai multe ori
special creat pentru cactuşi şi suculente. Dacă nu vă puteţi procura un astfel de mix special, ar trebui să aveţi
în vedere completarea unui amestec obișnuit cu un agent anorganic ca perlitul, pentru aerisire și drenaj
corespunzătoare. Aceste plante au, în general, rădăcini superficiale care formează un covoraș dens imediat
sub suprafața solului.

Fertilizare

În timpul sezonului de vară când aceste plante sunt în creștere, adăugaţi-le îngrășăminte exact așa cum ați
proceda şi cu celelalte plante de apartament. Opriţi în totalitate fertilizarea în timpul iernii.

O bună combinație pentru creșterea suculentelor în ghivece este de a alege un vas poros din teracotă și un
amestec de sol cu o parte din materie organică şi o parte din nisip. Poate cel mai mare pericol în creşterea
suculentelor, mai ales cele din ghivece, este să le udaţi prea des. Suculentele, în general, ţin piept
dăunătorilor. Atunci când există probleme, principalii dăunători în aer liber tind să fie afidele (păduchii
plantelor), iar în interior, de obicei, sunt țânțarii, gândacii de făină, păduchii lânoși și acarienii. Uleiul de
neem şi cel horticol sunt cele mai bune remedii în cazul vizitatorilor nedoriţi.

Ca soiuri de exterior, în magazine le veţi găsi probabil pe cele mai cunoscute, şi anume Yucca, Opuntia și
Agave, Echeveria, Sedum şi aloe vera. Pentru plantele de interior nu veţi da greş dacă alegeţi planta jad,
Euphorbia tirucalli și aloe (care rezistă atât la interior cât şi la exterior). Aloe vera este întotdeauna o alegere
populară. Este cunoscută ca planta-medicament deoarece seva ei a fost folosit de secole pentru a trata rănile
superificiale şi arsurile solare. În mod ironic, aceasta are margini ascuțite care pot dăuna pielii oamenilor,
așa că va trebui să o aşezaţi într-un loc mai ferit. Dacă tot suntem la capitolul atenţionări, aflaţi că seva din
oricare plantă a familiei Euphorbiaceae poate fi iritantă pentru oameni. Cozii măgarului, de asemenea, îi face
bine mediul din casă, fiind şi deosebit de atractivă. Cactusul de Crăciun este o suculentă populară deoarece
înfloreşte în timpul sărbătorilor. Puteți s-o creşteţi în aer liber în timpul verii într-un loc umbrit. Şi nu în
ultimul rând, nicio poveste despre suculente nu ar fi completă dacă nu o includem şi pe Sansevieria trifasciata
(sau Limba soacrei), denumită şi planta-şarpe (datorită formei frunzelor). Dacă există o plantă indestructibilă,
aceasta este. Pe lângă lipsa de griji pe care o veţi avea în întreţinerea ei, este şi foarte populară datorită siluetei
puternice în poziție verticală care se va potrivi în multe interioare. Este o plantă îndrăzneață, dar cu linii
3
curate potrivită atât într-un decor tradițional cât şi într-unul modern. Există numeroase soiuri cu diferite
modele pestrițe care adaugă interes vizual oricărei încăperi.

Cum să vă creaţi propria grădină interioară

Grădinile interioare sunt extrem de ușor de realizat la domiciliu. Acestea sunt toate “ingredientele” de care
aveţi nevoie pentru a începe:

– un recipient – alegeţi un recipient de dimensiuni mai mari, puțin adânc, fără găuri de scurgere în partea de
jos, pentru a nu strica suprafaţa pe care urmează să fie montat.
– plante – suculentele sunt perfecte pentru cele mai multe grădini interioare, întrucât au o dezvoltare lentă,
sunt adevărate bijuterii în miniatură (faţă de alte plante de apartament mai mari) şi tolerante la secetă. Nu vă
faceți prea multe griji despre anumite specii, alegeţi doar (sau în special) ceea ce vă atrage privirile.
– pietriș – suculentele nu tolerează rădăcinile umede. Vă sfătuim să utilizaţi pietriș pentru a crea un „strat de
drenaj” în partea de jos a containerului, astfel încât plantele să nu fie nevoite să stea în apă.
– pământ – folosiți un amestec de sol de bună calitate, de preferat unul cu drenaj excelent, care să fie
proiectat special pentru cactuşi şi suculente. Adăugaţi un strat de sol peste pietrișul de drenaj. Puneţi destul
de mult sol în container, unde plantele vor sta chiar deasupra marginii recipientului. Testați acest lucru cu o
“instalație” de mai multe ghivece, adăugând sau scăzând numărul lor dacă este necesar. Dacă nivelul solului
este corect pentru plantele cu sisteme de rădăcini mai profunde, puneți-le pe cele mai mari primele. Aranjaţi
plantele în fel şi chip pentru a vedea cum arată cel mai bine sau pentru a nu fi prea aglomerate. După ce
plantele mari sunt la locul lor, se toarnă un alt strat de amestec astfel încât toate plantele să fie la același
nivel. Odată ce amestecul este nivelat, poziționaţi plantele mai mici, din loc în loc. Dacă utilizați cactuşi
ascuțiţi, purtați mănuși pentru a preveni leziunile. Odată ce plantele mici sunt şi ele pe poziție, umpleţi cu
amestecul rămas. Nu îngrămădiţi mixul în jurul tulpinii. Udaţi cu grijă grădina cu o stropitoare lungă. Aveți
grijă să nu supraalimentaţi, ci doar să umeziţi amestecul. Când este gata, adăugaţi orice tip de finisare doriți.
Puteţi folosi marmură albă pentru a decora solul, dar multor persoane le place să folosească şi figurine sau
orice altceva le lovește fantezia. Asigurați-vă că materialul din care sunt confecţionate figurinele nu va
putrezi, cum ar fi hârtia sau lemnul moale. Când e gata, nu vă mai rămâne decât să folosiți apa cu moderaţie,
să le fertilizaţi în sezonul de creștere, să le oferiţi lumina puternică a soarelui şi să vă bucurați de ele!

Modalităţi de îngrijire a celor mai cunoscute plante suculente

Aloe Vera
Originară din Africa și din regiunile înconjurătoare, există aproximativ 400 de specii de Aloe. Dintre acestea,
doar cinci specii se regăsesc de obicei în cultivarea domestică. Cea mai renumită este Aloe Vera, care a fost
folosită ca medicament timp de secole, tratând rănile şi arsurile solare. Toate plantele Aloe sunt suculente,
formând rozete mici de frunze cărnoase în formă de lance sau de litera A. Multe tipuri de Aloe au țepi relativ

4
inofensivi pe frunze, dar este totuşi cazul să fiţi ateţi în manevrarea lor. În afară de Aloe vera, soiurile mai
atractive includ Aloe aristata (Lace Aloe) și Aloe variegata (Tiger Aloe). Chiar dacă seva este una
vindecătoare nu acelaşi lucru se poate spune despre “dinţii” ascuţiţi distribuiţi de-a lungul marginilor
frunzelor, care îl pot răni pe orice neavizat. Aşezaţi-le, aşadar, într-un loc ceva mai ferit de unde să nu vă

agăţaţi de ele în mod accidental.

Condiții de creștere: lumină puternică, strălucitoare, chiar şi în timpul iernii, apă cu generozitate în timpul
verii și cu moderaţie iarna, temperaturi mai calde, de 20 – 30 de grade, dar nu va avea probleme nici la
minime de 4 grade, solul va fi un amestec bine drenat, pentru fertilizare se vor folosi îngrășăminte numai
vara. În timpul resădirii unei plante mai mari, aveţi grijă la împărţirea rădăcinii. Aloe nu este foarte rapidă în
creștere și va avea nevoie doar rareori să fie replantată. Resădiţi plantele primăvara dacă au încetat să mai
crească, folosind un amestec cu o treime nisip sau pietricele.
Sfatul specialiştilor: Aloe este o plantă foarte iertătoare, și odată crescută, poate fi destul de
frumoasă. Pestrița Tiger Aloe face buchete de rozete mici cu dungi verzi pe frunzele ei late. Ca în cazul
tuturor suculentelor, este esențial ca plantei aloe să nu i se permită să stagneze în apă, iar planta trebuie
monitorizată cu atenție pentru a observa eventualele semne de supraalimentare. Multe persoane păstrează un
ghiveci cu aloe vera în casă pentru a utiliza sucul din cărnoasele-i frunze pe arsuri și iritații minore ale
pielii. Aproape niciodată aloe nu va înflori în procesul de cultivare.

Trandafirul deşertului (Adenium obesum)

Este o plantă izbitoare cu tulpini înfoiate şi flori de un roşu profund. Planta este de foioase în ierni reci, dar
poate fi ținut în frunze cu condiția să existe suficientă căldură și apă ușoară. Nu există nici o parte din aceste
plante, care nu comanda interes, din tulpinile dramatic umflate pe plante mai mari la flori luminoase la
clustere strânse de frunze înguste, verde. Feriți-vă, deși, seva de trandafir deșert este toxic și nu ar trebui să

5
intre în contact cu copiii sau animalele de companie. Dacă aveți SAP pe tine în timp ce manipulați planta,

spălați-vă pe mâini imediat.

Condiții de creștere: mult soare, ceva mai multă apă atât în timpul verii cât şi primăvara, dar mai puţină în
timpul iernii, temperaturi de cel puţin 10°, un amestec de sol uscat şi bine drenat, cu un pH situat în jurul
valorii de 6.0 (adică ușor acid), fertilizare în timpul primăverii și verii cu îngrășăminte cu eliberare controlată
sau îngrășământ lichid conform indicațiilor de pe etichetă, propagare de obicei prin seminţe. Dacă planta se
dezvoltă semințe, sădiţi-le cât mai curând posibil pentru a maximiza șansele de germinare. Trandafirul
deșertului poate fi înmulţit şi prin butași, dar aceste plante nu reuşesc de multe ori să dezvolte caracteristici
(cum ar fi de dorit) de bulbi şi tijă. Replantarea se face, de preferință, în timpul sezonului cald. Pentru a resădi
o astfel de suculentă, asigurați-vă că solul este uscat înainte de replantare, apoi scoateți ușor planta din
ghiveci. Îndepărtaţi solul vechi de pe rădăcini, asigurându-vă că eliminaţi şi orice urmă de ramificaţii putrede
sau moarte. Trataţi orice tăietură cu o soluție antibacteriană. Așezați planta în noua sa “locuinţă” și umpleţi
cu pământ. Lăsaţi planta neudată pentru o săptămână sau chiar mai mult şi apoi începeţi să-i adăugaţi apă
treptat pentru a reduce riscul de putrezirea rădăcinilor.
Soiuri: Adenium aparține familiei Apocynaceae, care sunt originare din Africa, Orientul Mijlociu și
Madagascar. Trandafirul deșertului este singurul Adenium larg răspândit în cultivarea domestică, deși a fost
intens hibridat pentru a obține diferite culori de flori, printre care portocaliu, alb sau cu dungi.
Sfatul specialiştilor: Acestea nu sunt plante dificil de crescut, cu condiția să aibă soare şi căldură. Ca toate
suculentele, acestea nu vor tolera să zacă într-o baltă de apă, dar nici să aibă prea puţină. Folosiți un amestec
de pământ special conceput pentru suculente şi cactuşi.

Coada măgarului (Sedum morganianum)

Este una dintre cele mai populare și mai ușor de crescut suculente curgătoare, cu fire întregi de frunze
cărnoase în formă de lacrimi. Le puteţi găsi şi sub denumirea de coada mielului, coada catârului sau coada
calului. Un specimen matur poate atinge până la 60 cm lungime, cu zeci de frunzuliţe grăsuţe de culoare gri-
verde, aliniate asemenea unor picături. Florile apar imediat la sfârșitul verii în grupuri mici de culoare roșie,
galbenă sau albă. Frunzele se desprind chiar şi dintr-o atingere ușoară, asa că plantei i-ar fi mai bine să nu
fie deranjată. Dacă mutați planta afară pe timp de vară, păstrați-o într-un loc umbros. Chiar dacă acestei
6
suculente îi place lumina puternică, expunerea bruscă la lumina directă a soarelui îi poate provoca arsuri.

Condiții de creștere: mult soare, apă în timpul verii şi primăvara (iarna doar o dată, maxim de două ori, pe
lună), temperaturi de 15 – 20 de grade (în timpul iernii, pot supraviețui şi la temperaturi mai mici de atât, dar
totuşi preferă căldura), amestec de pământ bine drenat, cu un pH situat în jurul valorii de 6.0, fertilizare cu
eliberare controlată la începutul sezonului sau săptămânal cu o soluție lichidă (utilizați un îngrășământ ceva
mai puternic pentru plantele mature, și un îngrășământ cu mai puţin azot pentru plantele tinere), înmulţirea
se face prin seminţe sau prin butaşi (frunzele individuale pot fi plasate într-un amestec de pământ specific
suculentelor sau cactuşilor şi apoi lăsate să germineze), resădirea se va face, de preferință, în timpul sezonului
cald (la fel ca la Trandafirul deşertului).
Soiuri: Coada măgarului este una din sutele de specii de Sedum, din familia Crassulaceae, dar numai câteva
dintre ele sunt la final. O altă plantă curgătoare din specia Sedum este S. sieboldii mediovariegatum.
Sfatul specialiştilor: sunt plante destul de iertătoare chiar dacă uitați să le udaţi o dată sau de două ori (nu li
se va întâmpla nimic rău). Dacă doriți ca planta să prospere cu adevărat, asigurați-vă că-i oferiţi lumină
puternică, îngrășăminte şi umiditate adecvată în timpul sezonului de creştere. De foarte multe ori, acestea
sunt lăsate să se descurce singure, doar pentru că pot. Dar cu un pic de efort, planta poate fi un specimen
remarcabil.

Echeveria

Sunt suculente foarte populare care cresc în rozete atractive, cu frunze frumoase într-o varietate de culori și
flori, uneori uimitoare. Aceste plante au fost mult hibridate, astfel încât, în plus față de speciile principale,
există multe varietăţi care au fost crescute special pentru forma interesantă a frunzelor și pentru culoare. Cele

7
mai multe Echeveria rămân destul de mici, dar unele specii pot ajunge şi la 60 – 65 cm.

Condiții de creștere: mult soare, apă în timpul verii şi primăvara, şi mai puţină în timpul iernii, temperaturi
de 15-20 de grade, amestec de pământ bine drenat, cu pH ușor acid, fertilizare cu eliberare controlată la
începutul sezonului sau săptămânal cu o soluție lichidă, înmulţire prin butași de frunze, dar şi prin semințe
sau butași de tulpină, replantarea, de preferință, în timpul sezonului cald.
Soiuri: În natură, Echeveria este originară din Mexic, Statele Unite ale Americii și America de Sud. Unele
dintre cele mai frumoase Echeveria includ E. glauca și E. laui, E. setosa, E. derenbergii și E. agavoides.
Sfatul specialiştilor: Cele mai comune specii de Echeveria nu sunt complicat de crescut, cu condiția să
urmați câteva reguli de bază. În primul rând, aveți grijă să nu fie lăsate în prea multă apă, deoarece acest
lucru îi poate provoca putrezirea sau boli fungice care vor ucide planta. În plus, eliminaţi frunzele moarte din
partea de jos a plantei. Aceste frunze moarte oferă un paradis pentru dăunători, iar Echeveria este extrem de
sensibilă la gândacii de făină. Ca în cazul tuturor suculentelor, obiceiurile de udare atentă și lumina din
abundenţă vor asigura succesul creşterii lor.

Planta de jad (Crassula ovata)

Va crește într-un atractiv arbust, dacă i se acordă suficientă lumină. Planta de jad este o plantă extrem de
populară printre suculente. Uneori numită şi “planta banilor”, aceasta era odată percepută drept un talisman
care aduce noroc financiar proprietarului ei. Planta de jad aparține speciei Crassula și este, în general,
nepretenţioasă. Are nevoie doar de apă şi multă lumină pentru a se dezvolta la adevăratul ei potențial.
Originară din Africa de Sud, are o durată lungă de viață, crește în tulpini groase și frunze verzi lucioase,
groase cu o nuanță roșiatică. Planta poate adopta o fromă “plângăcioasă”, acesta fiind un semn clar că suferă

8
de supraudare cronică. Păstrați plantele de jad în ghivece de teracotă pentru o bună aerisire a solului și pentru

echilibru.

Condițiile de creștere: soare, apă în timpul verii şi primăvara şi reducerea ei în timpul iernii, temperaturi de
15 – 20 de grade, sol cu pH acid, fertilizarea se realizează la fel ca la Coada măgarului, înmulţirea plantei de
jad este recunoscută pentru ușurința ei, aceasta putând fi uşor resădite prin plasarea frunzelor într-un amestec
special pentru suculente sau cactuşi, într-un vas acoperit până când germinează, replantarea se va face de
regulă în timpul sezonului cald.
Soiuri: Mai multe specii de Crassula sunt identificate ca fiind plante de jad, însă cele mai cunoscute C. ovata,
C. argentea și C. Portulaca. Au fost introduse varietăţi, cum ar fi C. ovata „tricoloră”. Planta de jad pestriță
are nevoie din plin de soare pentru a-şi dezvolta pe deplin coloritul. Alte soiuri, care sunt, uneori, vândute ca
plante de jad includ C. arborescens.
Sfatul specialiştilor: Planta de jad este ușor de crescut, dar este sensibilă la dăunători și boli fungice. Ca în
cazul tuturor suculentelor, de altfel, supraalimentarea cu apă este fatală, așa că mai bine mai uscată decât
prea umedă. Nu lăsați niciodată planta de jad să stea în apă. Întotdeauna aveţi grijă ca din farfurioara de sub
ghiveci să fie răsturnată apa în exces după câteva minute de la udare. Având condițiile corespunzătoare de
dezvoltare, Crassula va face nişte superbe flori albe în timpul iernii, ușor parfumate.

Kalanchoe
Genul Kalanchoe include mai mult de 100 de soiuri de plante, dar numai câteva sunt observate cu regularitate
în cultivare. Kalanchoe sunt native din zonele aride şi fac parte din suculentele cu mare popularitate. Hibrizii
moderni sunt apreciaţi pentru forma interesantă a frunzelor şi pentru florile lor. Florile unei plante Kalanchoe
sunt disponibile în roșu, roz, galben sau alb. Ca majoritatea suculentelor, acestea nu sunt plante dificil de
crescut, oferindu-vă o satisfacţie deplină dacă veţi şi voi atenţi la rândul vostru cu cantitatea de apă, mai ales
în timpul iernii. Planta Panda (sau K. tomentosa) este printre cele mai frecvente din genul Kalanchoe.
9
Originară din Madagascar, planta este cultivată mai ales pentru frunzele sale deosebite, verzi şi groase
acoperite cu peri moi de argint, care oferă plantei un aspect pufos, gri-albăstrui. Marginile frunzelor sunt
“pavate” cu peri maronii sau de culoarea ruginii.

Condițiile de creștere: preferă locurile luminoase, însorite, mai ales în sezonul de vară când sunt în creștere,
în timpul iernii ar fi indicat să luaţi în considerare o fereastră orientată spre sud, udare moderată pe tot
parcursul verii și reducerea drastică a apei în timpul iernii, suprafața solului trebuie lăsată să se usuce la
suprafaţă între reprizele de “scăldare”, preferă căldura (pe care nu trebuie să o lăsați să scadă sub12-13 grade,
un amestec de sol obișnuit este numai bun, în privinţa fertilizării, se va face o alimentare bi-săptămânală vara
cu un îngrășământ lichid, sau se vor folosi pelete cu eliberare lentă, înmulţirea se va realiza prin micile
plantule pe care multe tipuri de Kalanchoe (K. pinnata sau K. beharensis) le produc de-a lungul marginilor
frunzelor, sau prin tăierea funzelor în cazul K. blossfeldiana și K. manginii.
Soiuri: K. blossfeldiana este de departe cea mai populară Kalanchoe, cu bucheţele de flori într-o mare
varietate de culori. Vor fi înflorite pe tot parcursul anului, dar în special primăvara. Alte soiuri: K. manginii,
K. porphyrocalyx (purtătoare de flori pandantiv), K. beharensis (apreciate pentru frunzele lor mari şi
catifelate, în formă de urechi de măgar şi în culoarea de verde argintiu pal), K. pinnata (cu frunze cărnoase,
verzi care poartă plantule mici de-a lungul marginilor).
Sfatul specialiştilor: Plantele Kalanchoe nu sunt deosebit de greu de cultivat, iar feluritele soiuri oferă
extrem de multe satisfacții datorită florilor colorate care durează foarte mult timp.

Cactusul Creion (Euphorbia tirucalli)

Așa-numitul “cactus creion” este mai mult o suculentă, decât un cactus adevărat. Există câteva mii de
Euphorbia, iar unele dintre ele sunt plante de peisaj foarte populare în regiunile aride sau calde. Ca toate
Euphorbia, cactusul creion secretă un suc lăptos alb, destul de iritant, care poate provoca un disconfort
destul de accentuat. Trebuie să evitaţi contactul direct cu latexul.

Condiții de creștere: multă lumină şi soare, perfect lângă o fereastră însorită, apă în timpul verii şi
primăvara, ca temperaturi medii de vară preferă 15 – 20 de grade, un amestec pentru suculente bine drenat şi
un pH situat în jurul valorii de 6.0, fertilizator cu eliberare controlată la începutul sezonului sau săptămânal
cu o soluție lichidă slabă, poate fi ușor înmulțit prin butași (după ce îl tăiaţi, înmuiaţi-l în apă dulce pentru a
opri fluxul de latex, apoi lăsaţi-l să se usuce timp de o săptămână și să devină mai dur înainte de a-l sădi în
nisip umed sau un amestec special pentru cactuşi), în timpul tunderii și înmulţirii, purtați îmbrăcăminte de
protecție pentru a evita contactul cu latexul, replantarea se va face de preferință în timpul sezonului cald.
Soiuri: Există mii de specii de Euphorbia, însă în ceea ce privește plantele de apartament, cei mai mulți se
orientează spre Euphorbia tirucalli, Euphorbia globosa și “coroana de spini” (sau Euphorbia millii). Aceasta
din urmă, originară din Madagascar, poate înflori pe tot parcursul anului, dacă are destulă lumină. Frunzele
lungi în formă de lingură apar la capetele unor ramuri spinoase, împreună cu grupuri de flori mici. Puteţi
chiar nici să nu observaţi florile din cauza mărimii lor insignifiante, dar veți zări totuşi roșul, somonul sau
galbenul care le înconjoară. Când planta este în floare, permiteţi solului de suprafaţă să se usuce între
10
reprizele de udări. În cazul în care planta se usucă şi îşi pierde frunzele, veţi vedea că imediat ce începeţi să
o udaţi altele noi îi vor da în doar câteva săptămâni. Soarele direct produce cele mai frumoase flori, însă
coroana de spini se adaptează cel mai bine la o lumină medie. Fertilizaţi-o de trei ori în timpul verii.
Sfatul specialiştilor: Dacă are în apropiere lumină puternică şi căldură, cactusul creion poate crește cu
ușurință. Sunt mult apreciaţi pentru noutatea pe care o aduc în peisaj şi pentru frumusețea frunzișului. Poate
fi tăiat dacă devine prea mare, dar purtați întotdeauna îmbrăcăminte de protecție pentru a preveni iritarea cu
sevă. Ca toate suculentele, este mai bine să-l lăsaţi să se usuce, decât să riscaţi să putrezească de la prea multă
apă.

Sempervivum (sau Urechelniţa)

Este printre cele mai populare suculente, întrucât este extrem de rezistentă și se dezvoltă indiferent de
condiţii. Urechelniţa este strâns legată de Echeveria, Kalanchoe și Crassula, toate făcând parte din familia
Crassulaceae. Există o varietate foarte largă de Sempervivum, fiind ușor de încadrat într-o grădină frumoasă

mixtă.

Condiții de creștere: lumină, apă în timpul verii şi primăvara şi mai rar în timpul iernii (chiar o dată pe
lună), temperaturi ideale 15 – 20 de grade ( în timpul iernii, unele soiuri pot rezista chiar şi la temperaturi de
îngheț), un amestec de sol special creat pentru suculente, bine drenat, cu un pH uşor acid, fertilizare cu
eliberare controlată la începutul sezonului sau săptămânal cu o soluție lichidă slabă, în ceea ce priveşte
înmulţirea, Sempervivum a câștigat popularul nume de „găina cu pui” (având în vedere aspectul lor). Planta-
mamă se ramifică în numeroase mlădiţe, care se grupează în jurul bazei, dând imaginea unor puişori care se
strâng în jurul găinii. Aceste mici vlăstare pot fi ușor transplantate, sau pot fi păstrate pentru a forma un
covoraș unitar, replantarea se va face, de preferință, în timpul sezonului cald.
Soiuri: Există mai multe specii atât de hibrizi cât și de Sempervivum, dar toate sunt dotate cu obiceiuri
similare de creștere. Cea mai populară este S. tectorum, o plantă foarte atractivă, care crește în rozete, cu
frunze înguste şi grăsuțe. Un alt soi ar fi Sempervivum arachnoideum, acoperit cu un strat fin de puf.
Sfatul specialiştilor: Sempervivum nu sunt greu să crească, cu condiția ca acestea nu sunt îmbibate cu apă
și a ucis din exces de udare. Ele pot fi ușor cultivate în aer liber și în containere, și au câștigat cu numele
„houseleeks” de la tendința de a rădăcină de pe acoperișurile caselor. După flori de plante mama, ea va muri

11
în mod natural, dar de data aceasta, planta a produs probabil multe compensează care va continua să
crească. Acestea sunt excelente pentru ferestre reci.

Cactusul Crăciunului

Pentru a creşte nestingherit, permiteţi primilor 5 cm de pământ să se usuce între reprizele de udări. Dacă
planta este înmugurită, acordaţi-i o atenție sporită, întrucât deshidratarea sau supraudarea pot provoca
scăderea numărului de muguri. Pentru a iniția florilor formarea de muguri noi în sezonul de toamnă,
temperatura interioară trebuie păstrată la 15 de grade. Mutați-le în interior înainte ca temperatura să ajungă

la 10 grade.

Palmierul coadă de ponei (Beaucarnea recurvata)

Nu este de fapt un palmier în toată regula, ci doar aduce aminte de unul datorită trunchiului gros şi frunzelor
verzi ca de salcie. “Coadă de ponei” nu arată ca o suculentă sadea, chiar dacă face referire vădită la planta de
agave. Baza foarte groasă, chiar umflată, a plantei, şi forma trunchiului dau plantei un alt nume comun: picior
de elefant. Sunt plante perfecte pentru grădinarii neglijenţi, întrucât nu au nevoie de multă apă. Lăsați solul
să se usuce aproape complet înainte de următoarea udare, și păstraţi umiditatea scăzută, dacă este
posibil. Lumina directă a soarelui îi face cel mai bine, dar se va adapta şi la condiţii de lumină
medie. Amintiţi-i permanent de habitatul originar, păstrându-i o temperatură caldă sau medie. În cazul în
care le ţineţi la rece, udaţi-le mai rar. Cresc destul de lent, dar atunci când o fac pot ajunge şi la 300 – 600

12
cm. Replantaţi-o dacă planta devine prea grea pentru recipientul iniţial şi fertilizaţi-o doar o dată pe an.

Alte suculente care nu ar trebui să lipsească din mica voastră grădină: Aeonium (ale cărei rozete cărnoase
vin într-un curcubeu de culori de la galben lămâie la maron ciocolatiu, cu formele lor îndrăznețe și creșterea
semeaţă în poziție verticală, sunt o alegere naturală atât pentru plante de accent în paturi de grădină cât și în
recipiente separate), Agava (de la falnica agavă albastră producătoare de tequila şi până la agavele anghinare
ornamentale, există un motiv de a găsi loc pentru unul dintre aceste specimene spinoase în orice
grădină, formele lor arhitecturale fiind uimitoare), Dudleya (rozetele cărnoase ale celor mai multe soiuri
Dudleya sunt acoperite cu o pulbere calcaroasă oferindu-le aspectul de proaspăt pudrate), Cotyledon (acești
“nativi” din Africa de Sud sunt caracterizaţi prin formarea de perechi opuse de frunze cărnoase, care,
primăvara, fac nişte flori în formă de corali), Graptopetalum (sau floarea fabtomă) şi Senecio (sau Cruciuliţa).

Cum să îngrijiţi suculentele de interior

În primul rând, trebuie să ştiţi că suculentele tind să crească cel mai bine în exterior. Rezistente sau
nerezistente, nu le face foarte bine mediul din casă. Există o mulțime de alte plante de interior care nu sunt
la fel de pretenţioase ca suculentele. Există totuşi şi suculente cărora le merge foarte bine în interior, cum ar
fi Haworthias și Gasteraloes. Aducerea lor în casă înainte de a ninge este unul dintre cele mai bune lucruri
care îl puteţi face pentru ele. Cele mai multe suculente sunt latente în timpul iernii, însă o perioadă ceva mai
rece le va spori productivitatea (în privinţa florilor) primăvara și vara. Sfaturile ce urmează vor ajuta
suculentele voastre să rămână la fel de frumoase şi sănătoase şi în timpul traiului din interior:

6 ore de soare

Când suculentele ajung în interior le este mult mai greu să obțină suficientă lumina naturală. În general, au
nevoie de aproximativ 6 ore pe zi. Cel mai indicat ar fi să ţineţi plantele cât mai aproape de fereastră, dar nu
într-atât încât să le ardă soarele, lucru care de cele mai multe ori se întâmplă cu ferestrele orientate spre
sud. Le va face foarte bine şi un geam înspre est. Dacă suculentele nu primesc suficientă lumină vor începe
să se întindă.

Mai puțină apă

13
Acest lucru este valabil numai în timpul lunilor de iarnă. Dacă sunt în creștere în timpul verii suculentele de
interior vor fi udate ca de obicei, dar nu înainte de a permite solului să se usuce. În timpul iernii, din moment
ce acestea sunt latente, nu vor fi în creștere și, deci, nu vor avea nevoie de tot atât de multă apă. Udaţi-le la
fiecare 2 săptămâni. Mulţi specialişti recomandă chiar o dată la 3 săptămâni, dar acest aspect depinde şi de
cât de cald este în general în încăperea unde se găsesc. Nu vă rămâne decât să monitorizaţi uscăciunea solului.

Întreţinere

Mulţi oameni consideră că suculentele lor sunt pe moarte dacă au frunzele ofilite sau ghemuite. Un mic secret
ar fi că, la fel ca şi la celelalte plante, în cele din urmă frunzele inferioare ale suculentelor se zbârcesc și mor.
Ceea ce ar trebui să vă îngrijoreze este ofilirea, îngălbenirea sau căderea frunzelor abia apărute sau a celor
superioare. Dacă e vorba doar de cele din partea de jos a tulpinei (adică cele mai apropiate de sol), nu este
nimic în neregulă cu ele!

Evitați recipientele de sticlă (sau alte materiale ca nu permit scurgere apei)

Recipientele din sticlă, în general, nu reprezintă cea mai bună soluție pe termen lung pentru ghivecele
suculentelor, mai ales în timpul iernii. Suculentelor nu le place să fie așezat în sol umed, astfel un borcan de
sticlă (sau terariu) nu le va satisface. Acest lucru pare să cauzeze probleme mai ales în timpul iernii, atunci
când suculentele au și mai puțin nevoie de apă decât în mod normal.

De multe ori plantele vor deveni adevărate gazde ale unor dăunători sau boli. Dacă totuşi ţineţi cu tot
dinadinsul să folosiţi ca ghiveci pentru suculentele voastre unul din sticlă, fiţi atenţi la cantitatea de
apă! Măsuraţi apa și asigurați-vă că ați pus doar atât cât să obțineţi un sol umed. Același lucru este valabil și
pentru un recipient fără o gaură specială prin care să se scurgă apa în exces. Atenţie: până şi apa care ajunge
în farfurioară trebuie scursă!

Fluxul de aer este deosebit de important pentru suculente în timpul iernii pentru a menţine solul uscat și
pentru ca plantelşe să poată respira. Dacă puteți, recomandarea noastră ar fi să staţi departe de sticlă, dacă nu
cunoaşteţi toate secretele acestor plante şi nici nu sunteţi foarte încrezători în abilitățile voastre de a le
uda. Vasele preferate pentru a fi utilizate în interior sunt terracota și ceramica glazurată, întrucât asigură un
flux mare de aer și permite solului să se usuce cu uşurinţă.

Temperatura

Ca regulă generală, suculente place sa fie cald în timpul verii și rece în timpul iernii. Dacă se poate, mențineţi
temperatura în timpul verii între 20 şi 30 de grade. În timpul iernii, chiar dacă va fi un pic mai rece, între 10
și 15 grade, suculentele se vor simţi foarte bine. Cele mai multe suculente pot tolera temperaturi mai ridicate
sau mai scăzute, dar cele din urmă ar fi ideale. În general, nu este o idee bună ca suculentele să atingă punctul
de îngheț, deoarece acesta tinde să provoace daune celor mai multe suculente.

Insecte şi dăunători

14
 Cred că am avea nevoie de un întreg articol dedicat acestui aspect, dar totuşi aici ne vom limita la a acoperi
doar elementele de bază. Dacă suculentele sunt tratate corespunzător (udare suficientă, lumină naturală
directă, flux de aer şi temperatură adecvate), insectele nu ar trebui să fie o problemă. Dar, din păcate, îşi fac
apariţia chiar şi în acest caz fericit. Experiențele cele mai neplăcute pot veni dela țânțari, în cazul în care
solul rămâne prea umed, sau cu gândacii. Puteți evita acest lucru prin utilizarea unui amestec de sol cu un
drenaj bun. Dacă va trebui să faceţi faţă luptei cu gândacii, va trebui să pulverizaţi planta cu alcool și să
turnaţi alcool pe sol pentru a ucide ouăle.

Iată şi câteva sfaturi concrete:

1. Suculentele preferă aerul uscat. Dacă locuiți într-un climat umed, lăsaţi plantele să se usuce complet între
udări.

2. Asiguraţi suculentelor mult soare. Suculentele sunt plante de deşert şi prosperă în locuri fierbinți cu mult
soare.

3. Experimentaţi cu diferite tipuri de suculente. Nu sunt toate la fel. Unele se vor dezvolta în condiţii de interior,
pe când altele s-ar putea să strâmbe din nas.

4. Începeți cu cele verzi. Cu cât mai verzi sunt suculentele pe care le alegeți, cu atât mai mari sunt șansele să
supraviețuiască în interior. Evitaţi-le pe cele gri, albastre sau mov, dar optaţi pentru suculentele cu frunze
verzi strălucitoare.

5. Concentraţi-vă mai degrabă pe varietate de forme şi nu pe cea de culori.

6. Nu aglomeraţi încăperile în care le amplasaţi.

15