Ideea că materia este alcătuită din unități discrete este o idee foarte veche, care apare în

multe culturi antice, cum ar fi Grecia și India. Cuvântul „atom” a fost inventat de vechii
filosofi greci. Cu toate acestea, aceste idei își aveau fundamentul mai mult în raționamentele
filozofice și teologice, decât în dovezi și experimente. Ca urmare, vederile lor asupra felului
cum arată și cum se comportă atomii erau incorecte. Ele nu puteau nici să convingă pe toată
lumea, astfel încât atomismul era doar una dintr-o serie de ipoteze concurente cu privire la
natura materiei. Abia în secolul al XIX-lea, ideea a fost îmbrățișată și rafinată de către
oamenii de știință, atunci când știința emergentă a chimiei a produs descoperiri pe care
numai conceptul de atomi le putea explica.John Dalton
Descoperirea electronului.
Fizicianul J. J. Thomson a măsurat masa razelor catodice, arătând că ele sunt formate
din particule, dar că acestea sunt de circa 1800 de ori mai ușoare decât cel mai ușor atom, cel
de hidrogen. Prin urmare, ei nu erau atomi, ci o nouă particulă, prima particulă subatomică ce
a fost descoperită, și pe care el a numit-o inițial „corpuscul”, și mai târziu electron, după
particulele postulate de către George Johnstone Stoney(d) în 1874. El a arătat și că ele sunt
identice cu particulele emanate de materialele fotoelectrice și de cele radioactive. S-a
recunoscut rapid că acestea sunt chiar particulele care transportă curenții electrici în firele de
metal, și care poartă sarcina electrică negativă în atomi. Thomson a primit în 1906 Premiul
Nobel în Fizică pentru acest lucru. Astfel, el a răsturnat credința că atomii sunt particulele
finale, indivizibile, de materiei Thomson a și postulat, incorect, că masa redusă a electronilor
încărcați negativ este distribuită prin tot atomul printr-o mare uniformă de sarcini pozitive.
Acest lucru a devenit cunoscut ca modelul „cozonacului cu stafide.
Descoperirea nucleului
În 1909, Hans Geiger și Ernest Marsden(d), sub conducerea lui Ernest Rutherford, au
bombardat o folie metalică cu particule alfa pentru a observa cum se împrăștie ele. Ei se
așteptau ca toate particulele alfa să treacă direct prin folie, cu minime devieri, deoarece
modelul lui Thomson spunea că sarcina în cadrul atomului este atât de difuză încât câmpurile
lor electrice nu ar putea afecta prea mult particulele alfa. Cu toate acestea, Geiger și Marsden
au constatat că unele particule alfa sunt deviate la unghiuri mai mari de 90°, ceea ce în mod
normal ar fi trebuit să fie imposibil potrivit modelului Thomson. Pentru a explica acest lucru,
Rutherford a propus că sarcina pozitivă a atomului este concentrată într-un nucleu mic aflat
în centrul atomului.
Descoperirea izotopilor
În timp ce experimenta cu produsele dezintegrării radioactive, în 1913 radiochimistul
Frederick Soddy a descoperit ceea ce părea să fie mai mult decât un singur tip de atom pe
fiecare poziție în tabelul periodic.Termenul izotop a fost inventat de către Margaret Todd(d)
ca nume potrivit pentru diferiți atomi care aparțin aceluiași element. J. J. Thomson a creat o
tehnică de separare a tipurilor de atom prin munca sa de gaze ionizate, care ulterior a condus
la descoperirea izotopilor stabili.
Descoperirea neutronului
Dezvoltarea spectrometriei de masă a permis măsurarea cu precizie sporită a masei atomilor.
Dispozitivul folosește un magnet pentru a îndoi traiectoria unui fascicul de ioni, și cantitatea
de deformare este determinată de raportul între masa unui atom și sarcina sa. Chimistul
Francis William Aston a folosit acest instrument pentru a arăta că izotopii au mase diferite.
Masa atomică a acestor izotopi variază cu multipli întregi ai unei valori, denumită regula
numerelor întregi(d). Explicația pentru acești izotopi diferiți aștepta descoperirea
neutronului, o particulă fără sarcină, cu o masă similară cu a protonului, de către fizicianul
James Chadwick în 1932. Izotopii au fost atunci explicați ca elemente cu același număr de
protoni, dar număr diferit de neutroni în nucleu.