Comentariu operei „Noapte” de Magda Isanos

Titlul poeziei „Noapte” de Magda Isanos format dintr-un singur termen sugerează
această parte a zilei neagră, ca de smoală, pustie și plină în același timp.

Această lucrare are o structură mai neobișnuită, chiar se sfîrșeste cu o întrebare, această
tehnică lasă cititorul în impas, într-un moment de gîndire profundă. În prima strofă
formată din 8 versuri e utilizată rima împerecheată, iar în a 2-a de numai 4 versuri –
rima îmbrățișată. Această formă denotă un caracter excepțional, uneori e plictisitor să fii
obișnuit. Metafora „pădurile cît spațiul înalte” accentuează rolul acestui element și
sugerează supremația, perfecta priveliște în strînsa relație om-natură. Versurile „cu
crengi felurit înflorite/ nu mai știu de unde pornite” sugerează ideea că totul e înghițit
de crengi, dar aceasta nu contează, contează, să observi ce nu ai mai observat pînă
acum, să profiți de moment, deoarece ceeea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
Metafora „Stufos întunericul se făcea” redă ideea că noaptea își lua pe deplin rolul de
dominatoare pe fața bolții și plîng ochiii stelelor senine.

Fragmentul „unde sînt acum, unde sînt/ ființe” accentuează ideea că viața nu e un
simplu dar, un simplu drum, ci salturi cu parașuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi și să
te ridici, înseamnă alpinism. Chiar dacă n-am înțeles ideea din ultimele 2 versuri ,
întrebarea din încheiere, este chiar punctul ce generează o mulțime de idei și mai multe
întrebări.

Din punctul meu de vedere, mesajul acestei poezii este că parte a zilei atît de
spectaculoasă ca noaptea nu există, deoarece ea din nori pe aripi de fiori atinge ușor cu
gîndul Pămăntul.