Dacă am trăit cu un părinte cu trăsături narcisice cum îmi recapăt autonomia și încrederea?

1. Îmi dau seama că procesul de maturizare este pe drumul cel bun dacă nu rămân în
lupta de putere cu el sau ea. Nevoile mele depind acum de mine. Să mă întreb la ce îmi
folosește acum să mă lupt, revolt, să judec și acuz?
2. Să îmi asum procesul de maturizare și vindecare fără să mă folosesc de învinovățirea
lor pentru ce încă nu îmi ofer eu mie pentru bunăstarea mea emoțională. Știu care sunt
zonele unde încă am nevoie să mă dezvolt? Să cresc? Să mă maturizez? Fără să aștept
de la ei sau acum de la iubit/ă coleg, prieten?
3. Să îmi dau voie să trăiesc pierderea din relația cu ei. Ce mi-aș fi dorit să simt că
primesc și nu am primit? Să-mi dau voie să simt durerea pierderii, furia, tristețea,
singurătatea. Să dau un timp suferinței și să merg mai departe.
4. Să mă privesc cu blândețe și compasiune și să fiu atent/ă la momentele mele de
reactivitate, victimizare, respingerea celorlalți, dificultatea de a depune un efort,
defensivitatea și neasumarea responsabilității. Și să fac pași, chiar dacă îmi este
inconfortabil.
5. Să recunosc cum am preluat și eu zone de îndreptățire sau narcisism și să îmi asum să
muncesc cu mine pentru a deveni mai empatic/ă, cu granițe sănătoase în relații, de
încredere și rezilient/ă.
6. Să înțeleg că iertarea nu este o condiție sau un rezultat obligatoriu vindecării. "Nu
trebuie" să iertăm. Adesea ea este rezultatul unul proces. Uneori nu, și este bine să fie
așa.
7. Să cer ajutor din partea unui terapeut cu experiență în acest subiect și să mă uit la
progresele mele. Egocentrismul rănește și e bine să nu îl ducem mai departe. Și ne ține
departe de iubire și încredere.

Vă doresc tuturor să aveți încredere și să continuați procesul chiar dacă uneori sau adesea este
anevoios.
Dacă sunteți în comunitate înseamnă că pentru voi contează să fiți bine.