Am revenit târâş la locul de pândă după două zile şi Mutu era şi el dincolo de gard.

Automobilul
rămăsese tot tras la umbră, nu departe de fântâna cu roată, iar cei şase stupi din fundul curţii şi
tufele uriaşe de nalbă, şirul de salcâmi tocmai daţi în floare erau în fundul curţii. Colonelul, pe
care îl urmărisem în alte dăţi intrând în casă sau deschizând larg porţile ca să plece, sau lucrând
la stupi, cu mască şi afumătoare, lipsea. Şi mi-a trecut prin cap că de data asta plecase pe jos
după fluturii săi şi-l lăsase pe primul său Vasilică aşa cum îşi lasă părinţii copiii cu o jucărie la
îndemână ca să aibă ocupaţie pentru mâini şi să nu se apuce de prostii cât ei lipsesc. Mutu
montase la loc apărătorile roţilor şi farurile, scoase data trecută din locaşurile lor şi meşterea
ceva vârât sub burta maşinii. Abia acum, fără el la vedere, mi-am dat seama ce e într-adevăr
straniu acolo. Era o casă la care urmele care înseamnă viaţă fuseseră ascunse, sau erau în aşa
fel dispuse încât să rămână inaparente, oricât insistai să le descoperi. Mutu zăbovea şi,
aşteptându-l să iasă de unde se vârâse, am încercat să-mi imaginez pe ce cale ajunseseră faţă
în faţă Colonelul şi el şi cum se puseseră de acord asupra unei lucrări pe care n-o încredinţezi
oricui. Dar era ca o problemă fără rezolvare. Atât că acum apăruseră şi sculele speciale, înşirate
pe o cârpă unsuroasă lângă automobilul strălucitor.

Ce făcea Mutu acolo părea o joacă, cum fusese şi repararea ceasului cu cuc. În tot cazul, un
scop anume nu era sesizabil, cu toate că între timp reuşise să desfacă bucăţi şi din ce se afla
sub podeaua automobilului. Terminase destul de repede, după care se vârâse sub capotă, la
motor. La lucrări de lăcătuşerie fină, cu mâinile goale, dar şi cu uneltele trebuitoare, când le ai,
mă pricepeam şi eu şi cunoşteam riscurile care apar când trebuie să pui la loc ceea ce ai
desfăcut în bucăţi. N-aveam însă voie să mă amestec, deşi de câteva ori mi-a venit să sar peste
gard de enervare şi m-am stăpânit cu greu. Ca şi la ceasurile lui, despre care auzisem multe,
Mutu lucra ca şi cum ar fi urmărit să intre în burtă, la maţele invizibile ale automobilului, pipăind şi
deschizându-şi drumul înainte cu buricele degetelor până îl va înghiţi gaura neagră.
Confirmarea, dacă mai era nevoie de aşa ceva, am avut-o la cină unde a apărut mânjit cu
vaselină care nu se curăţă uşor de pe degete şi puţind a benzină. M-am dat lângă el ca să-l ajut
la spălat. Cunoşteam prea bine efectele admiraţiei în gura mare şi ale linguşirii, ale vorbei
mieroase, pe care o învaţă obligatoriu orice orfan singur pe lume ca să poată răzbi, ştiam şi să
imit atât cât e necesar sinceritatea. Cunoşteam pe dinafară tot jocul unde nu se riscă mare lucru.
De la înălţimea lui, slăbănogul, viitorul Vasilică m-a dat însă la o parte cu o strâmbătură ca pe un
obiect care-i stă în cale.

În ziua următoare, tot doar cu automobilul strălucitor şi albinele, Mutu porni motorul şi o mică
explozie răsună în curtea pustie iar după ea un norişor puturos de fum negru făcu să mi se
usuce saliva în gură de emoţie. Când naiba le învăţase pe toate?