Liturghie cerească
(Supracântare profetică despre viitorul neamului sârbesc)
Dar ce se aude colo-n depărtare
Or fii vânturii, or fii furtuni
Sau vuiesc munții de paltini,
Ori cu pământul iarba grăiește,
Ori cântă stelele pe ceruri?
Nici nu-s vânturii, nici nu-s furtuni,
Nici nu vuiesc munții de paltini,
Nici pământul cu iarba nu vorbește,
Nici nu cântă stelele pe ceruri,
Ci se slujește Sfânta Liturghie
În cereasca împărăție a lui Hristos
Slujba o slujește Ioan Gură de Aur
Și cu el trei sute de vlădici,
Toți vlădici mucenici de pe pământ
Și trei mii de preoți cinstiți,
Preoți bineplăcuți lui Dumnezeu,
Ca diacon slujește diaconul Ștefan,
Iar cu el Sfântul Lavrentie,
Sfântul Pavel citește apostolul,
Sfântul Luca Sfânta Evanghelie
Crucea o ține împăratul Constantin
Iar ripidele sfinți stratilați
Dimitrie și cu el Procopie
Gheorghe și cu el Evstatie
Și ceilalți mulți stratilați.
Focul îl duce înflăcărata Maria,
Tămăia o aprinde fulgeratorul Ilie
Iar Botezătorul cu apa-i stropește
Heruvimi cântă Heruvicul
Iar împăratul slavei șade pe tron.
Cu fața sa cerul luminează.
În dreapta-i stă sfânta Născătoare de Dumnezeu,
Înfășurată într-o porfiră de stele
Sfântul Sava ține cârja arhierească,
Iar popor mult numărul nu se știe
Mai mult decât stelele de pe cer.
Amestecați sfinți cu îngeri
Că nu se știe care de care-i mai frumos.
Când s-a sfârșit Sfânta Liturghie
Sfinți la Hristos veneau
Și în fața lui se închinau,
La urmă și sfântul Sava
Şi cu Sava sfinţi Sârbi.
Sfântul Sava metanie face,
Dar n-a vrut sfântul a se îndrepta
Ci a rămas pe pământ întins a zace.
Atunci s-a apropiat Sfânta Născătoare de Dumnezeu
Ca să-l ridice pe Sfântul Sava,
Căci Sava Hilandarul i l-a dedicat,
Însă Sava s-a pus pe genunchi
Şi mai departe nu dorea să se ridice
Ci a rămas în genunchi în faţa lui Hristos.
Blândul Hristos pe Sava l-a mângăiat
Din mângăieri aşa îi grăia:
„Fiul meu Sava Nemanjici,
De ce mai întristat atât de mult,
Niciodată tu nu ai plâns aşa,
Nu ai plâns aşa pentru Kosovo
Când împărăţia Sârbească s-a întunecat
S-a întunecat împărăţia şi domnia
Spune mie fiul meu iubit,
Cum stau acuma Sârbi
Sunt Sârbi aşa cum erau
Sau sau schimbat al meu Sava,
Îmi cântă multe liturghii,
Îmi ridică multe ctitorii
Ca odată în vremea lui Nemania
Şi a fiului său Sfântul Sava,
Şi a slăvitului împărat Milutin,
Şi a lui Ştefan din Deciane cel iubit de Mine,
Şi a lui Lazăr mucenicul Meu,
Şi a Miliţei celei slăvite din Liubostinia,
A Anghelinei maici din Kruşedol,
Şi a celorlalţi împăraţi şi cneji,
Oare şi acum se respectă aşa Dumnezeu,
Oare-n Serbia cântece sfinte răsună,
Evanghelia mea se vesteşte,
Ţara Sârbească cu tămăia se împăciuiește,
Străluceşte faţa sârbului
În faţa oamenilor ţi a îngerilor,
Cei mari judecă cu dreptate,
Bogaţii împart milostenie,
Vecinul pe vecin îndreptăţeşte,
Pe cel slab cel tare-l întăreşte,
Respectă cel tânăr pe cel bătrân,
, Fetele-şi ţin fecioria,
Preoţi trăiesc în sfinţenie,
Călugării stau în genunchi pentru popor,
Şi oare mai încălzesc cu lacrimi peşterile,
Şi cu rugăciuni fierbinţi pentru popor.
Prăznuieşte oare poporul Duminica
În sărbători oare Biserica o umple,
Spune-mi Mie cinstite sfinte,
Al poporului sârb al doilea mântuitor
Care-ţi este marele necaz
De-ţi curg lacrimi pe obraz,
Cântecul cerului cu plâns îl sfârșești?”
Atunci zise Sfântul Sava:
„O Doamne, mare şi puternic,
1
În faţa căruia tremură heruvimi,
Există Ţie ceva a fii necunoscut?
Căci tu vezi inima în om
Şi cunoşti cele mai tainice r
Vezi un vierme sub scoarţa unui tufiș,
Șarpele veninos de sub o piatră,
Pe fundul mări fiecare bob de nisip,
Nu se pot ascunde de Tine.
A oamenilor intunecaţi întunecate nelegiuirii,
Pentru care ai atârnat pe cruce;
Dar dragostea Ta pe toate le acoperă,
Din dragoste neștiutor te arăţi,
Din dragoste de cele cunoscute întrebi,
Să îţi spun ceea ce Tu ştii mai bine,
Nu sunt sârbi cum au fost odată.
Sunt mai răi ca-nainte de Kosovo,
În rău fiecare s-a schimbat.
Tu le-ai dat pământ şi libertate,
Tu le-ai dat slavă şi izbândă,
Şi o țară mai mare ca a lui Duşan,
Dar cu darul Tău ei s-au mândrit,
De la Tine faţa şi-au întors
Domni sârbi au degenerat,
Spre trei credinţe fac cu ochiul,
Dar în nici una drept nu cred,
Ortodoxia cu îndărjire (dârzenie) o înlătură
(depărtează ),
De numele sârbesc s-au lepădat,
De praznicul familiei s-au lepădat,
Pe sfinţi lor mult i-au ofensat,
Iar care ridică Biserică ctitorie,
Nu Ţi-o ridică Ţie ci sieşi.
Biserici ridică ca să-i vadă oameni,
Biserici ridică lui Dumnezeu nu se roagă,
Nici legea lui Dumnezeu nu o împlinesc.
Cei mari dreptatea au călcat-o,
Cei bogaţi mila au lăsat-o,
Nu respectă cel tânăr pe cel bătrân,
Ci cel tânăr mai deștept se crede,
Nici cel tare pe cel slab nu-l susţine,
Ci-l loveşte până nu-l doboară,
Nici vecinul pe vecin nu-l îndreptăţeşte,
Ci se jură strâmb pentru nedreptate,
Pentru pământul mocirlos de un arșin,
Preoţii au slăbit în credinţă,
Călugării postul au lăsat,
Nici fetele nu-şi ţin fecioria,
Poartă mătase, cu păcatul se mândresc,
2
Tinerii băieţi răd de cinste,
Iar desfrănarea lor de nimeni nu o ascund,
Nici de duminici poporului nu-i pasă,
Nici de sărbătorii nici de vechile obiceiuri
Bisericile-s goale ca şi peşterile pustii,
Sufletele-s goale de aceea bisericile-s goale
Peste tot se înnegreşte neagra fărădelege,
Ruşinea mă macină şi ruşinea m-a măcinat,
Pentru păcatele poporului meu,
Căci şi pe mine mă ţii aproape de Tine.
De aceea plâng dragul meu Mântuitor,
Veşnicia-mi este scurtă ca să plâng,
Mi-ar place în iad să fiu,
Numai sârbi să se întoarcă la Dumnezeu.”
Liniştit Domnul l-a ascultat pe Sava,
Şi și-a ridicat capul său sfânt,
Şi prin gândurii cerurile a cutremurat.
Strălucit-au tunete şi fulgere,
S-au umflat norii cenuşii,
Gheaţă s-a vărsat de ziua lui Petru
Cu totul s-a albit ţara Sârbilor,
Ca de lepră leproasa păcătoasă .
Plâns-au Sârbi în necaz
Dar de Dumnezeu cel viu nu şi-au adus aminte,
Nici de Dumnezeu nici de păcatele lor,
Iar Sava tot pe genunchi îngenunchiat,
Faţa-i este palidă de groază
Atunci Domnul a lăsat păduchi,
Pe fructe păduchi s-au prins;
Au ros pruni şi merele,
Au uscat frumoasele livezii,
În frumoasa ţară a sârbului,
Plâns-au Sârbi în necaz
Dar de Dumnezeu cel viu nu şi-au adus aminte ,
Nici de Dumnezeu nici de păcatele lor,
Iar Sava tot pe genunchi îngenunchiat,
Faţa-i este palidă de groază
Atunci Domnul moartea a lăsat
Să moară şi bătrân şi tânăr.
I-au lovit grele boli
Mici sunt cimitirele şi puţini groparii
Groparilor li s-au îngreuiat mâinile
Plâns-au Sârbi în necaz
Dar de Dumnezeu cel viu nu şi-au adus aminte ,
Nici de Dumnezeu nici de păcatele lor,
Iar Sava tot pe genunchi îngenunchiat,
Faţa-i este palidă de groază
Atunci Domnul a lăsat o criză,
Plină -i țara de toate-n abundență,
Dar toți strigă: nicăieri nu este nimic.
Plâns-au Sârbi în necaz
Dar de Dumnezeu cel viu nu şi-au adus aminte ,
Nici de Dumnezeu nici de păcatele lor,
Iar Sava tot pe genunchi îngenunchiat,
Faţa-i este palidă de groază
Atunci pe Satana Domnul l-a dezlegat,
Din iad pe sârbi l-a lăsat,
Ca o vreme voia sa s-o facă,
Şi să facă ce-i este lui drag,
Cu ţara şi trupul sârbesc,
Doar să nu se atingă de suflet.
Iar satana oştiri a ridicat,
Din animalele lui şi din a oamenilor,
Toată din potrivnici ai lui Dumnezeu,
Şi de cei într-un gând cu el,
De care s-ar ruşina şi dobitoacele,
Şi porci mistreţi s-ar face de ruşine
Cu foc din iad i-a înnarmat
Şi i-a condus spre țara Sârbilor.
Scuipat-a foc din gura iadului,
Şi a aprins casa Sârbului,
Tot a dărămat ce era construit,
Tot a devorat ce era gătit,
Tot a dus ce era țesut,
Tot a răpit ce era economisit,
Tot a risipit ce era adunat în casă,
Tot a scuipat ce a fost sfinţit
Iar pe Domni cu lanţuri i-a legat,
Pe conducătorii l-a spânzurătoare i-a dus,
Sau de foame în temniţă i-a omorât,
Ucis-a tinerii, a înnegrit fete,
Aplecat-a mame asupra leagănelor goale,
Asupra leagănelor goale şi însângerate.
Încă a legat limba la Sârbi,
Să nu aibe voie să cânte şi să plângă ,
Nici numele lui Dumnezeu să-l pomenească,
Nici frate pe frate a chema,
Încă a legat picioarele la Sârbului,
Să nu aibe voie liber să circule
Doar acolo unde sfoara-l duce,
Sfoara-l duce sau puşca-l goneşte;
Încă a legat mâinile Sârbului,
Să nu aibe voie să lucreze doar forțat,
Nici să se așeze nici pâine să mănânce,
Fără de ordinul mândru, satanic
Nici pe copiii săi ai săi să-i cheme,
Nici liber să gândească nici să respire
3
Astfel a mers un timp îndenlungat ,
Până s-a umflat țara Sârbului,
De trupurile Sârbilor morți,
Și de sângele mucenicilor sârbi,
Ca și aluatul din drojdie tare.
Atunci îngeri Domnului au izbucnit în plâns,
Iar Sârbi s-au întors la Dumnezeu,
Singurul lor prieten,
Singurul lor Salvator,
Dumnezeului de sus și Sfântului Sava,
Atunci Sava s-a scuturat de groază
A sărit și a strigat cu tot glasul:
„Destul Dumnezeule păstrează ce a mai rămas!‟
Atunci Domnul l-a ascultat pe Sava,
De robi sârbi i s-a făcut milă,
Iar sârbilor păcatele le-a iertat.
Strălucit-a fața Sârbului,
Sunat-au clopotele a veselie,
Mirosit-a pământul a tămâie,
Strălucit-a adevărul lui Hristos,
Domnit-a mila și cinstea
Îngerii din ceruri au coborât,
Iar țara Serbiei au îmbrățișat-o.
Dar ce se aude în depărtare
Iarăși se slujește liturghia,
În împărăția cerească a lui Hristos.
Slujba o slujește Sfântul Sava,
Și cu el trei sute de Vlădici
Ca diacon slujește diaconul Avacum
Care pe țeapă pentru Hristos a suferit,
Pe deal în centrul Belgradului.
Iar împăratul slavei stă pe tron,
În vreme ce de pe pământ tună ca o furtună,
Aceasta este că Serbia strigă –Aliluia!
Fericită-i mama care pe Sava l-a născut
Și sârbi cât timp Sava îi conduce.