Sunteți pe pagina 1din 3

— Ce vrei să sp...

, spune Vlad, dar este întrerupt de uşa care se deschide, iar pe ea intrând profesoara
odată cu... Irina?

Oare ea ce a mai făcut de este aici? Sau a fost totul o scenă de teatru?

— Nu vă mai săturați din a face belele, așa-i? spune profa, închizând ușa după Irina.

Irina se așează pe scaunul din spatele meu, cel de lângă mine fiind ocupat de blond. Îl privește
puțin ciudat, după care îmi face semn să mă apropii de ea, semn ca vrea să-mi spună ceva.

— De ce sunteți aici? îmi spune ea, privindu-mă.

— Îți povestesc, ăsta după ce reușim să ieșim de aici.

— Cine-i tipu' şi de ce nu stai cu Mel în bancă? spune ea, privindu-mă mirată. — Melanie nu-mi vorbește
deloc de când am ajuns aici. Cât despre el, spun eu, arătând către cel de lângă mine, ei bine... e o
poveste ciudată pe care, de asemenea, ți-o voi spune acasă. Trebuie să facem cumva să scăpăm de aici,
spun eu, privind profesoara.

O observ pe profă cum își verifică telefonul ce tocmai a anunțat, acum câteva secunde, că a primit
un mesaj. Aceasta se ridică de pe scaunul catedrei și iese din sală, lăsându-ne singuri. Mel se razemă de
spătarul scaunului și oftează zgomotos, privind pereții. Mă ridic de pe scaun, împreună cu Irina, și ne
îndreptăm spre ea.

— Ce ai pățit? spune Irina, îmbrățișând-o.

— Nimic grav, spune Mel cu un glas sec.

— Ești cumva furioasă pe blondă? întreb eu, așezându-mă lângă ea.

— Deloc. Nu am ce-i cere, având în vedere faptul că e așa rătutită, spune ea, punându-şi obrazul în
palmă, iar cotul pe bancă.

— Atunci ce ai?

— Dacă află mama? spune ea, privindu-ne pe rând.

— Stai liniștită, mama e...

Sunt întreruptă din discuție de ușa care se deschide, scârțâind ușor, pe ea intrând profesoara cu
încă doi băieți. Cum de toți ajung aici din prima zi?

— Domnule Munteanu, se pare că fratele dumnevoastră nu a vrut să vă lase singur în asemenea


circumstanțe, spune profa ironică, provocând chicotele celor doi blonzi. Cât despre dumneata, domnule
Groza, văd că nu ți-ai lăsat frații de cruce la greu, spune ea, privindu-i în dezgust pe toți trei.

Aceștia se așază în banca din ultimul rând, așteptând ca profa să își facă de lucru. După ce aceasta
se așează pe scaunul catedrei, rostește ceva chiar în momentul în care a sesizat că blondul voia să spună
ceva.

— Din câte am înțeles, voi sunteți singurii, momentan, așa că nu voi permite ca o mână de copii să-mi
strice dispoziția. Nu vreau să vreun sunet, nimeni nu vorbește, şuşoteşte sau se mișcă. Şi încă un lucru:
fără telefoane mobile, spune profa, arătând spre o cutie în care să ne punem telefoanele.

— Dar, doamna profesoară, noi ce putem face altceva? spune brunetul, privind-o.

— Găsiți-vă de lucru, dacă nu vreți să vă dau eu.

Nici unul nu a mai zis ceva. Ne-am ridicat toți și ne-am lăsat telefoanele în cutia respectivă. Eu,
Melanie și Irina ne uitam una la cealaltă, blonzii priveau un afiș despre sticla aparatelor de fotografiat și a
camerelor de filmat, iar brunetul își pusese brațele pe bancă, lăsându-şi capul între ele. Profa stătea în
spatele catedrei, picior peste picior, ținând ziarul cât să ne acopere din peisaj, citindu-l.

După câteva minute bune de stat, un ghiont venit din partea surorii mele m-a făcut să-mi ridic
capul de pe bancă și să o privesc. Aceasta îmi face semn să privesc de după ea, către brunetul ce ținea o
hârtie în mână pe care scria cum că are o idee. S-a ridicat unul dintre blonzi să ia cutia în care se aflau
telefoanele, fără să facă vreun zgomot. Ni le-a împărțit, trimițându-ne câte un mesaj în care scria că ne
putem furișa pe lângă profesoară pentru a ieși afară. Irina a fost de acord, Mel la fel, eu însă având mici
rețineri. Cu multe insistențe din partea acestora am acceptat. Brunetul și cu blondul ajuns ultimul au
mers către ușă, deschizând-o ușor, fără a o face să scârțâie.

După alte câteva minute am reușit să ieșim din sală, aflându-ne acum într-un loc în care putem
vorbi.

— Ce ați pățit de ați ajuns aici? spune unul dintre blonzi.

— A fost doar vina ei, spune celălalt blond, arătând către Melanie.

— Cine te-a pus să te implici? spune ea, revoltată.

— Și ce puteam să fac? spune blondul, aproape țipând.

— Păi, nu știu.. Nu puteai să-ți vezi de viață? spune Mel, țipând și ea.

— Ai putea măcar să îmi mulțumești, ştii? spune blondul, dându-şi ochii peste cap.

— Da, sigur, asta în momentul în care vei lăsa deoparte aroganța, spune Mel, privindu-l.

— Știți ce? Cred că mai bine ați vorbi mai încet. Și, Vlad, are dreptate fata. Ar fi mai bine să mai lași din
aroganță, spune celălalt blond către fratele său.

După ce blondul îi închide gura fratelui său, întinde mâna către noi, prezentându-se, la rândul
nostru făcând același gest.

— Nu crezi că ar fi politicos să te prezinți? spune Cristi către fratele său.


— Mă îndoiesc că le-ar păsa de numele meu, spune celălalt, privindu-l.

— Ai perfectă dreptate, blondinule, spune Mel, râzând sarcastică.

— Mai bine ți-ai ține pliscul, drăguțo, spune blondul, ironic.

— Vai, mi-ai făcut un compliment, nu pot să cred, spune Mel, pe un ton batjocoritor.

— Nimeni nu ți-a mai făcut complimente, așa-i? spune blondul, râzând.

— Vezi-ți lungul nasului, spune ea, dându-şi ochii peste cap.

— Gata, terminați, aroganța și orgoliul nu ajută la nimic, spun eu, privindu-i.

— De ce nu poți fi și tu la fel ca sora ta? Calmă și în banca ta? spune el, ridicând o sprânceană.

— Același lucru pot spune și eu despre tine, spune Mel, dându-şi, din nou, ochii peste cap.

Certurile lor au început să mă exaspereze. Irina stătea rezemată de zid, Alex la fel, Mel și Vlad se
certau... Mă îndepărtez de ei, așezându-mă pe o bancă, Cristi urmându-mă.

— Au început să mă enerveze certurile celor doi, spun eu, așezându-mă pe bancă.

— E exasperant. Nu faci față ușor. Acasă nu face așa... Posibil să fie din cauza faptului că niciodată nu am
dispoziția necesară pentru a mă certa cu el.

— Același lucru pot spune și eu.

— Apropo, îmi cer scuze surorii tale în numele fratelui meu...

— Nu trebuie. Așa-i Melanie. Niciodată nu se dă bătută în astfel de circumstanțe, spun eu, întrerupându-
l.

— Ce se aude? spune Cristi, privind încruntat în părți.