Cazul primelor și cadourilor publicitare făcute de un comerciant –nu se

poate nega caracterul de liberalități; nu se poate nega faptul că un comerciant

care face acte cu titlu gratuit le face animat de gândul de a-și promova interesele
comerciale care sunt esențialmente oneroase, dar întrucât în cazul acestora se
realizează un transfer de drepturi fără contrapartidă, nu se poate susține că e
vorba despre un act cu titlu oneros (ar fi donație). Avantajele scontate de
comerciant nu sunt decât eventuale iar reprezentarea unui eventual câștig nu e
decât un simplu mobil care îl poate anima în forul său pe dispunător, dar care nu
poate fi sancționat juridic decât dacă e ilicit sau imoral.
Proba intenției de a gratifica –în principiu, încheierea unui act în forma
prevăzută pentru liberalități (autentică) prezumă existența intenției de a
gratifica, partea interesată putând demonstra contrariul, adică lipsa cauzei.
Această intenție nu se poate deduce din simplul fapt al existenței unei
disproporții intre între prestațiile părților, ea trebuind dovedită. Proba intenției
liberale se poate face prin orice mijloc de dovadă.
Cazuri care prezintă dificultăți de calificare:
 Actele de executare a unor obligații naturale –când este vorba despre o
îndatorire de justiție, cum e aceea a plății unei datorii prescrise extinctiv
ori a recompensării unui serviciu evaluabil în bani efectuat în afara unei
obligații juridice (legale sau contractuale), actul e cu titlu oneros deoarece
plătitorul restabilește prin aceasta un echilibru între patrimoniul său și cel
al accipiens-ului iar când este vorba despre o îndatorire care decurge din
sentimente de caritate, actul e o liberalitate deoarece dispunătorul face în
mod conștient un sacrificiu material în favoarea beneficiarului.
o Cazul special al executării de bunăvoie de către moștenitorii unei
persoane a unei liberalități făcute de aceasta fără respectarea
condițiilor de formă prevăzute de lege –prin excepție de la
sancționarea cu nulitatea absolută a neîndeplinirii formalităților ad
validitatem, moștenitorii universali sau cu titlu universal ai
defunctului după decesul său, se consideră că au renunțat la dreptul
de a solicita constatarea nulității pentru vicii de formă sau alte
motive de nulitate dacă confirmă liberalitatea ori o execută sau se
declară gata să o execute; este vorba despre o obligație naturală,
dar care odată asumată devine juridic obligatorie, fiind susceptibilă
de executare silită iar după executare, nu se mai poate solicita
restituirea. Sursa obligației o constituie angajamentul unilateral al
moștenitorului care ar fi putut invoca nulitatea liberalității pentru
neîndeplinirea condițiilor de formă, dar își asumă cu forță juridică
 executarea sa conform voinței dispunătorului. Acestea nu
constituie liberalități, deoarece nu patrimoniul moștenitorilor care
confirmă este însărăcit, ci tot cel al defunctului suportă
transmisiunea.
 Liberalitățile remuneratorii = liberalitățile făcute pentru a recompensa un
serviciu făcut; ideea de liberalitate poate coexista cu cea de
recompensare, dar numai în situația în care privește un serviciu
neevaluabil în bani
 Liberalitățile modice/darurile obișnuite –lipsa elementului material
datorită valorii reduse nereprezentând o însărăcire pentru dispunător, fie
lipsa elementului volitiv, fiind comandate de uzanțe, sunt mai mult
obligații decât consecința unei voințe liberale, iar datorită modificității
lor, pot fi considerate chiar în afara dreptului, adică a acțiunilor umane
care nu au semnificație juridică.
 Actele de dobândire a unui bun cu clauză tontinieră –ipoteză: două sau
mai multe persoane achiziționează împreună un bun, convenind folosința
lui în comun pe durata vieții lor, iar la decesul uneia din ele, cea care
supraviețuiește să fie unica proprietară a bunului, cu efecte de la data
dobândirii sale, persoana predecedată fiind considerată că nu a fost
niciodată proprietară (mecanismul condiției suspensive încrucișate cu una
rezolutorie, deci pe cale contractuală, iar nu un mecanism succesoral
pentru a se considera un pact asupra unei succesiuni nedeschise); deci
este un contract aleatoriu, dar există situații în care se constată lipsa
elementului aleatoriu fiind din capul locului cazuri unde nu există șanse
egale de câștig sau pierdere, deoarece un dobânditor e într-o situație în
care e vădit că va deceda înaintea celuilalt, neexistând o șansă de câștig și
va interveni recalificarea operațiunii în liberalitate dacă există intenția de
a gratifica. De asemenea există cazuri în care, deși în aparență părțile
achiziționează bunul contribuind fiecare cu resurse proprii la aceasta în
părți egale, se dovedește că fie una a contribuit mai mult, fie doar una a
suportat contribuția –dacă există contribuții comune, indiferent de
proporții, contractul e aleatoriu, elementul alea subzistând; dacă doar
unul a suportat contribuția, este o liberalitate, neexistând șansă de
pierdere pentru cel care nu a contribuit.