Patologia cardiovasculara si Diabetul zaharat

Bolile cardiovasculare reprezinta una dintre cele mai grave complicatii

ale diabetului si principala cauza de deces in cazul pacientilor cu diabet -
aproximativ 65% dintre acestia sufera, la un moment dat, un infarct miocardic ori
un accident vascular cerebral (AVC)

Pacientii cu diabet au un risc de aproximativ 3 ori mai mare sa dezvolte

boli cardiovasculare sau sa sufere un accident vascular. Forma cea mai raspandita
de diabet zaharat este diabetul de tip 2.

Cauzele metabolice care stau la baza acestuia sunt rezistenta la insulina si

secretia defectuoasa a insulinei de catre celulele pancreatice. In general,
rezistenta la insulina se dezvolta pe baza unei obezitati si a unei lipse de activitati
fizice, care actioneaza pe un substrat de susceptibilitate genetica.

Printre complicatiile diabetului se numara boala arteriala coronariana

(cunoscuta si sub numele de cardiopatie ischemica), accidentul vascular cerebral,
boala arteriala periferica, nefropatia, retinopatia, si cardiomiopatia. Riscul de
dezvoltare a acestor complicatii este dat de glucoza foarte mare din sange,
tensiunea creascuta, probleme cu lipidele din sange si, nu in ultimul rand, de
obezitate.

Complicatiile cardiovasculare cu consecinte fatale apar in jumatate din

cazurile de diabet de tip II, cea mai frecventa forma a acestei afectiuni.
Disfunctiile de producere si utilizare a insulinei in diabetul zaharat cauzeaza
probleme in utilizarea glucozei din sange. Cu ajutorul insulinei, celulele trebuie sa
foloseasca glucoza pentru a asigura energia necesara organismului, si sa stocheze
surplusul in muschi, ficat si tesutul adipos. Fara suficienta insulina aceste functii
esueaza, iar nivelul de glucoza se pastreaza ridicat. Inregistrarea in mod constant
a unor valori mari ale glucozei in sange provoaca mai departe probleme la nivelul
vaselor de sange si al inimii, dar si al nervilor, rinichilor sau ochilor. Problemele
cardiovasculare in diabet sunt accentuate de asemenea si de factorul obezitate,
asociat adesea cu aceasta afectiune.

Pe langa un nivel foarte ridicat de glucoza in sange, in diabet are loc si cresterea
periculoasa a nivelului de colesterol si lipide. De asemenea, din cauza rezistentei
la insulina, este favorizata depunerea grasimilor pe peretii sangvini dar si la nivel
hepatic. Problemele cardiovasculare se rasfrang si asupra rinichilor, o situatie des
intalnita. Ateroscleroza la nivelul vaselor care alimenteaza rinichii inseamna o
alimentare deficitara cu sange. Scaderea fluxului sangvin la nivel renal este
interpretata eronat ca hipotensiune, motiv pentru care organismul este fortat sa
creasca presiunea sangvina si sa intre in stare hipertensiva. De asemenea, pe
termen lung probleme renale duc si la insuficienta renala.

O alta complicatie cardiovasculara este rigidizarea vaselor de sange din cauza

aparitiei compusilor de glicare avansata, favorizata de un nivel ridicat de glucoza.
Prezenta compusilor de glicare provoaca si inflamatii vasculare, cresterea
stresului oxidativ, depunerea lipidelor si colesterolului pe peretii vaselor de sange
si scaderea nivelului de oxid nitric, important pentru mentinerea elasticitatii si
functionarii optime a vaselor sangvine.

Pe masura ce vasele de sange devin mai rigide si se ingusteaza, inima depune un

efort mai mare pentru a pompa sangele. Efectele negative ale compusilor de
glicare avansata se resimt si la nivelul vaselor miocardului, facand dificila
oxigenarea inimii si provocand modificari structurale ale acesteia. Rezultatul final
este insuficienta cardiaca.

Regimul alimentar imbunatateste considerabil starea pacientului. Renuntarea la

fumat, cat si alcatuirea unui program de exercitii pentru a contra greutatea
reprezinta doua dintre metodele eficiente pentru a preveni riscul unui infarct sau
a unui accident vascular cerebral. .Modificarea alimentatiei la diabeticii
hipertensivi trebuie fãcutã respectându-se recomandãrile ADA, regimul alimentar
urmând sã fie bogat în glucide (50-60% din totalul caloriilor / zi) aportul proteic
fiind redus la 0,8 - 1 g/zi (aproximativ 10% din totalul caloriilor / zi) si hiposodat
(sub 80 - 100 mEq natriu/zi)(1, 5, 8, 3, 16).În cazul aparitiei macroalbuminemiei se
recomandã reducerea aportului proteic zilnic la 0,6 g/kg, pentru a scãdea cât mai
mult ritmul de evolutie al nefropatiei .Aportul alimentar adecvat de magneziu,
potasiu si calciu poate de asemenea reduce tensiunea arterialã la unele persoane.
Se recomandã, de asemenea, renuntarea sau reducerea consumului de alcool
(sub 33 ml alcool / zi), întreruperea definitivã a fumatului, efectuarea de 3-4
ori/sãptãmânã a unui efort fizic moderat .Tratamentul farmacologic este de obicei
necesar pentru a putea controla o tensiune arterialã crescutã, de altfel, si se
recomandã initierea tratamentului farmacologic în situatiile în care mãsurile
generale de schimbare a stilului de viatã se dovedesc insuficiente. Se recomandã
de fapt, o nuantare în functie de valorile tensionale, a atitudinii ce se cere
adoptatã în privinta tratamentului, în sensul cã: în stadiile I si II mãsurile de
schimbare a modului de viatã vor fi continuate timp de trei luni înaintea initierii
tratamentului medicamentos, în timp ce în hipertensiunile mai severe
tratamentul medicamentos va fi început din momentul stabilirii diagnosticului

Hipertensiunea arterialã constituie un factor de risc pentru complicatiile macro si

micro-vasculare ale diabetului, cresterea ambelor valori tensionale (sistolica si
diastolica) corelându-se pozitiv si cu o ratã crescutã a mortalitãtii la bolnavii
diabetici. ).Deoarece hipertensiunea arterialã are o influentã majorã (negativã)
asupra morbiditãtii si mortalitãtii din diabet este foarte important ca ea sã fie
depistatã cât mai curând si tratatã. Toate clasele de medicamente
antihipertensive sunt active în hipertensiunea arterialã din diabet, dar fiecare
clasã prezintã avantaje si dezavantaje potentiale atunci când sunt utilizate în
tratamentul acesteia.Alegerea este destul de dificilã deoarece un hipotensor ideal
nu ar trebui sã afecteze: secretia si actiunea insulinei, metabolismul lipidic,
metabolismul ionic si ar trebui sã amelioreze functia renalã (sau sã nu aibã efecte
negative asupra ei), sã nu mascheze simptomatologia clinicã de hipoglicemie, sã
nu provoace hipotensiune ortostaticã, sã nu determine agravarea cardiopatiei
ischemice, vasculopatiei periferice, retinopatiei, etc. alegerea tratamentului se
bazeazã pe datele cunoscute privind fiziopatologia hipertensiunii arteriale din
diabet, cunoasterea actiunii farmacologice si a efectelor secundare imediate
specifice diverselor mijloace terapeutice. Comitetul CDC considerã cã în absenta
nefropatiei nu trebuie sã existe o preferintã pentru o anumitã clasã de
medicamente, în timp ce alti autori considerã ca fiind medicamente de "prima
linie" în hipertensiunea arterialã din diabet preparatele care nu cauzeazã
rezistenta la insulinã, sau care potenteazã într-o oarecare mãsurã actiunea
acesteia: blocantii alfa-1, blocantele canalelor de calciu si inhibitorii enzimei de
conversie.Diureticele tiazidice si betablocantele sunt considerate ca fiind de "linia
II-a", cu recomandarea cã pentru reducerea efectelor lor nedorite (inclusiv a
rezistentei la insulinã) acestea sã nu fie utilizate ca monoterapie, sã fie utilizate în
dozele cele mai mici posibile, iar în cazul tratamentului cu tiazide este necesarã
urmãrirea atentã a potasemiei si suplimentarea obligatorie a tratamentului cu
potasiu atunci când se constatã o tendintã de scãdere a cestuia sub 4 mEq/l.

Arteriopatia diabetica afecteaza, de regula, vasele de la nivelul distal al

membrelor inferioare. Din nefericire, pacientii diagnosticati cu arteriopatie
diabetica au nevoie de tratament pe tot parcursul vietii. Tratamentul consta in
primul rand in incetarea fumatului, controlul adecvat al diabetului zaharat,
tratamentul dislipidemiilor si al hipertensiunii arteriale. De asemenea, pacientul
trebuie sa beneficieze de exercitii fizice de recuperare, de tratament farmacologic
si in rare cazuri de cel chirurgical.