Retorică.

Geneză și evoluție

Retorica a apărut în Grecia antică, în secolul al VI-lea î.Chr., în

strânsă legătură cu activițătiile publice din cadrul orașelor cetăți-
nuclee sociale, politice, economice, culturale, religioase, de mare
dinamism, unde ideile circulau liber. Și, cum grecii nu se
mulțumeau atunci cu spațiul lor tradițional de locuire, fiind în
continuă expansiune.
Unul dintre retorii-pledanți este filosoful Empedocle din
Agrigentum, spirit demotractic care, deși nu a deschis vreo școală,
profesa o învățătură constatând în lecții de filosifie, poezie,
medicină și chiar magie. Aristotel afrimă despre Empedocle că
( era adept a lui Homer și era versat în felul de a se exprima, fiind
meșter în metafore și-n întebuințarea tuturor celorlalte procedee
poetice.) Acesta fiind după spusele multor filosofi antici
întemetorul retoricii . Acesta a scris lucrarea Despre narută, fiind și
autorul poemului Purificările.
Dicționarul de științe ale limbii DSL propune următoarea definiție:
Arta și știință a elaborării discursului în general, având funcția
primordialî persuasivă, dar și funcție justificativă, demonstrativă
sau deliberativă. Aristotel a realizat o îmbinare între o definișie
substanțială: retorica este tehnica discursurilor, și o definiție
relațională ( retorica este reversul dealecticii, căci amândouă se
referă la chestiuni comune tuturor oamenilor, fără să presupună o
știință specială.)
https://www.slideshare.net/zamosteanu/tehnici-
retoricesiargumentative?next_slideshow=1
https://www.slideshare.net/naty_04/retorica-15259325