De la începutul existenţei lui omul a fost supus la o iradiere naturală, iradiere la

care în decursul timpului s-a adaptat perfect. Iradierea variază între 1–1.5 mGy/an
(miligray); variază în funcţie de aşezarea geografică, compoziţia rocilor solului,
surselor de apă potabilă, materialul de construcţie al locuinţelor, etc.
Dozele primite prin iradiere naturală sunt: – iradierea cosmică 0.3 mGy/an;
– iradierea terestră,
– mediul înconjurător 0.5 mGy/an;
– contaminarea internă 0.5 mGy/an.

Sursele principale naturale de radiere sunt: radonul din aerul pe care îl respirăm,
care dă 1/3 din expuneri, razele gamma din materialele radioactive (roci, pământ),
care dau 1/5 din expunere şi substanţele radioactive din corpul nostru care dau 1/6
din expuneri.

Civilizaţia a adus un nou element în acest larg domeniu al radiaţiilor ionizante:

iradierea artificială. Aceasta este un produs al civilizaţiei noastre actuale. Fondul
radioactiv artificial este dat în principal de: exploziile nucleare, centralele nucleare
electrice, prelucrarea combustibilului nuclear, exploatări miniere radioactive, surse
minime radiaţii şi iradierea medicală.
Utilizarea medicală a radiaţiilor ionizante -iradierea medicală- este în prezent sursa
principală de iradiere a populaţiei. Paralel cu dezvoltarea societăţii creşte şi
iradierea medicală a populaţiei. Omul modern vrea să trăiască bine, să nu fie
bolnav, să nu aibă dureri, iar în cazul în care este bolnav să ştie exact ce boală are.
Medicina modernă doreşte un diagnostic precoce cât mai corect. Aceasta
presupune o tehnică modernă, complexă, tehnică în care un rol esenţial îl au
examinările radiologice, printre care şi mamografia. Apariţia în ultimii 20 de ani de
aparate perfecţionate (mamograful, tomograful computerizat), care folosesc radiaţii
ionizante, permit un diagnostic precoce şi exact al bolilor.
Explorările radioizotopice care au luat un avânt deosebit în ultimii ani constituie o
altă sursă de iradiere medicală a populaţiei. După unii autori, în zilele noastre
radiologia rămâne metoda cea mai eficace de diagnostic. Rezultatele ei
influenţează orientarea diagnostică a clinicianului în 92% din cazuri. În prezent
ritmul anual de creştere a procedeelor de diagnostic care folosesc radiaţii ionizante
este rapid, rapoartele OMS-ului îl situează între 8-15 % anual în funcţie de ţară. În
ţara noastră ritmul de creştere al acestor procedee este de cca 10 % anual. Iradierea
artificială în radiodiagnostic în ţara noastră variază între 0.1-0.5 mGy/an. Iradierea
corpului uman în anii 90 exprimată în mSv (Sievert) a fost următoarea: naturală 2
mSv, adiţională 0.3 mSv, medicală 0.8 mSv, ocupaţională 0.6 mSv, în total 3.16
mSv. Unele standarde de protecţie a populaţiei împotriva radiaţiilor ionizante
stabilesc că o iradiere artificială de 100 mSv nu este periculoasă.

Acţiunea radiaţiilor ionizante asupra organismului uman a fost un obiect de studiu

permanent încă de la descoperirea razelor Roentgen. Studii experimentale pe
animale, populaţionale, accidente nucleare, au arătat efectele radiaţiilor ionizante
asupra organismului uman. Principalele efecte asupra organismului uman sunt:
efect letal, mutagen, teratogen, somatic conturat, somatic stocastic.
Efectul letal al radiaţiilor ionizante se bazează pe leziunile produse în anumite
structuri ale sistemului viu. Dozele mari de radiaţii produc moartea celulelor sau a
organului şi în consecinţă al organismului în întregime.
Efectul mutagen al iradierii se manifestă prin mutaţii somatice şi genetice.
Mutaţiile somatice apar în orice celulă a organismului în afara celulelor
germinative. Dacă celula atinsă are capacitatea de diviziune, va genera o clonă de
celule mutante. Mutaţiile somatice se referă la individul afectat, ele nu se transmit
generaţiilor următoare. Efectul somatic conturat este produs la o anumita valoare a
dozei de iradiere şi se manifestă după o perioada de latenţă, de exemplu eritemul
radiologic apare la 600 R., epilaţia radiologică, etc.
Efectul somatic stocastic are un caracter aleatoriu. Astfel se consideră că
numeroase tulburări neurovegetative pot apare secundar iradierii. Mutaţiile
genetice situate în celule germinative au şansa transmiterii. Având în vedere că
mutaţiile gametice se transmit, în expunerea medicală valorile care se referă la
iradierea gonadică au o importan- ţă deosebită. În iradierea populaţiei se utilizează
termenul DSG (doza cu semnificaţie ganetică), doza medie gonadică pentru o
întreagă populaţie. În ţara noastră DSG este de 0.111 mGy/an/locuitor. Prin
explorarea datelor experimentale, cât şi prin folosirea datelor accesibile
populaţionale, s-a introdus termenul de doză de dublare pentru mutaţii genice, doza
care produce dublarea frecvenţei mutaţiilor la nivel spontan. Se presupune că
pentru specia umană doza de dublare se situează între 0.2-2 Sv (Sievert) pe
generaţie.
Un efect bine studiat al expunerii la radiaţii cu doze mici este apariţia unor tumori
maligne cunoscut ca efect cancerigen. Riscul de cancer este estimat la 80 Sv/om.
Apariţia tumorilor maligne este de asemenea un efect somatic stocastic tardiv la
expunerea la radiaţii crescute. Pentru populaţie în ansamblu, se admite o expunere
maximă de 0.01-0.02 Sv/an. În prezent, în radiodiagnostic nu avem o iradiere
excesivă care să producă riscuri asupra fiinţei umane.
Având în vedere că dozele primite în examinările radiologice cresc prin mărirea
numărului de examinări, prin folosirea unor aparaturi tot mai sofisticate, este
necesar ca sistemul medical să urmărească permanent reducerea dozelor de iradiere
primite de organismul uman prin diferite procedee diagnostice. A apărut astfel
noţiunea de iradiere utilă şi inutilă.
Iradierea medicală utilă cuprinde metodele şi tehnicile de radiodiagnostic aplicate
în interesul bolnavului, sau a menţinerii sănătăţii, executate cu aparatură
corespunzătoare, de personal competent, cu preocupare de a limita cât mai mult
gradul iradierii.
Iradierea inutilă rezultă din indicaţii greşite de diagnostic, folosirea unor aparate şi
tehnici depăşite, lipsa de cunoştinţe de radioprotecţie, lipsa utilizării mijloacelor de
radioprotecţie. Scăderea dozelor primite de organismul uman în diferite examinări
radiologice, deci optimizarea protecţiei este fondată pe ipotezele: relaţia doză-efect
este liniară şi fără prag; doza colectivă este măsurabilă; factorii de nocivitate şi risc
sunt independenţi de vârstă şi condiţie socială.
Expunem câteva criterii de reducere a expunerii inutile:
a) Soluţii tehnice: folosirea ecranelor întăritoare cu metale rare în locul ecranelor
actuale, care reduce iradierea cu 40-50%; utilizarea unor materiale făcute din filtre
de carbon pentru casete, grilă, masa de expunere, care reduc iradierea între 10-
15%; utilizarea circuitului de televiziune reduce cu 50-60% iradierea în
radioscopie. Deşi utilizarea unor astfel de materiale creşte preţul unei examinări
radiologice, analiza cost-beneficiu (înţelegând prin beneficiu valoarea protecţiei),
unele studii arată un raport pozitiv cost-eficienţă.
b) Îmbunătăţirea tehnicilor de examinare şi a pregătirii personalului ce efectuează
examinările radiologice.
Este cunoscut că doza primită de pacient depinde într-o mare măsură de
dimensiunea porţii de intrare a fascicolului de raze. În acest scop diafragmarea
fascicolului de radiaţii şi utilizarea unui câmp cât mai mic în examenul radioscopic
sau limitarea exactă a fascicolului prin conuri protectoare, sunt metode de mare
valoare în reducerea iradierii inutile.
Medicul radiolog sau tehnicianul trebuie să aibă în permanenţă în vedere unele
aspecte ca: aşezarea bolnavului în conul de raze, folosirea unui kV ridicat în
detrimentul mA, o distanţă optimă focus-piele, creşterea numărului de radiografii
în detrimentul examinărilor radioscopice, reducerea la minim fără a se altera
exactitatea examinării a timpului în examinările radioscopice. O serie de examinări
radiologice trebuiesc efectuate folosind mijloace de protecţie: plăci de plumb
pentru ovare, conuri de plumb pentru testicule, şorţuri plumbuite pentru măduvă,
etc. Folosind mijloacele de protecţie, doza cu semnificaţie genetică a scă- zut în
ultimii ani cu aproximativ 49% faţă de 1970.
c) Măsuri care se adresează medicului care indică examinări care folosesc radiaţii
ionizante şi care au un rol esenţial în reducerea iradierii inutile; se încadrează aici
trimiterile la examinări radiologice fără a se efectua bolnavului examinări clinice
prealabile. O statistică efectuată la Spitalul Judeţean Satu Mare a constatat că 10-
22% din bolnavii exploraţi radiologic nu au fost anterior examinaţi clinic sau prin
alte mijloace de laborator. Examinările care iradiază gonadele: s-a constat că într-
un procent de 50-60% bolnavilor nu li s-a efectuat anterior un examen simplu de
urină. Persistă încă un număr mare de examinări care se încadrează în examene
obligatorii: înscrierea la creşă, şcoală, angajare, trimiteri la cure balneare, lăuze,
etc. Solicitarea de radiografii la intervale scurte, deseori fără indicaţii precise.
Astfel de examinări sunt solicitate în sindroamele dureroase ale regiunii lombare,
unde se cer radiografii de coloana lombară, în contuziile craniene, unde se cer
radiografii multiple ale craniului şi în colici abdominale, unde se cer radiografii
abdominale pe gol. În ultimul timp, se constată utilizarea mamografiei ca metodă
de screening în cancerul mamar la intervale prea scurte. Este locul să arătam aici că
reducerea examinărilor radiologice inutile se corelează perfect cu relaţia cost-
beneficiu. Explorările radiologice, îndeosebi radiografiile, cresc costul cheltuielilor
asistenţei medicale şi implicit scă- derea acestor examinări va diminua cheltuielile.
În ultimii ani au apărut în literatură o serie de referiri privitoare la efectele
binefăcătoare ale radiaţiilor ionizante cu doze mici, aşa numitul efect “hormesis”.
Astfel s-a constatat experimental la şoareci că leziuni pulmonare nestocastice au
fost net reduse prin administrarea unor doze mici de raze X. Alte studii arată că
procentajul de şoareci morţi prin tumori maligne a scăzut după o singură iradiere
cu doze mici cu neutroni. Efectul “hormesis” pare a fi produs prin stimularea
producţiei de anticorpi după moartea celulei.
Acest domeniu este încă insuficient studiat şi este posibil să aducă o serie de date
noi referitor la aspectul benefic al dozelor mici de radiaţii. Discutarea unor astfel
de aspecte privind iradierea populaţiei cu radiaţii ionizante nu este doar o problemă
teoretică ci şi o problemă de mare însemnătate practică. Ea nu trebuie să ducă la
negarea aportului tehnicii înaintate, la neutilizarea tehnicilor radiologice în folosul
diagnosticului unei afec- ţiuni, la apariţia unui sentiment de teamă în rândul
medicilor şi populaţiei. Trebuie să se aibă în vedere că examinările care folosesc
radiaţii ionizante, se vor face într-o anumită ordine cu anumite tehnici, de personal
specializat cu indicaţii bine precizate. Folosirea examenului radiologic în acest
sens aduce o reducere însemnată a cheltuielilor medicale, aceasta cu atât mai mult
cu cât examinările medicale sunt destul de costisitoare.
 BIBLIOGRAFIE

http://www.conexiunimedicale.ro/fisiere/0003.pdf