UNIVERSITAS UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE INGINERIE DIN BRĂILA

DEPRTAMENT: AGRICULTURA
G AL ATIEN SIS

DISCIPLINA:AGROTEHNICA

TEMA:COMBATEREA BURUIENILOR DIN

CULTURA DE FLOAREA SOARELUI

STUDENT:
AGRONOMIE

1
 CUPRINS

CAPITOLUL I………………………………………………………………………………..3
Importanta………………………………………………………………………………..3
Răspândire..........................................................................................................................3
Compoziţia chimică ..........................................................................................................3
Sistematică, origine, soiuri şi hibrizi .................................................................................4
Cerinţe faţă de climă şi sol ................................................................................................5
Zonarea culturii ................................................................................................................ 5
Tehnologia de cultura.........................................................................................................5
Rotatia ..............................................................................................................................5
Fertilizarea ........................................................................................................................6
Lucrările solului ................................................................................................................6
Sămânţa şi semănatul ........................................................................................................7
Lucrările de îngrijire .........................................................................................................9
Recoltarea ......................................................................................................................
CAPITOLUL II . PRINCIPALELE BURUIENU DIN CULTURA DE FLOAREA
SOARELUI………………………………………………………………………………..…10
DESCRIEREA BIOLOGICA ALE BURUIENILOR....................................................10
CAPITOLUL III. COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE FLOAREA
SOARELUI …………………………………………………………………………….........12
CARTATEA BURUIENILOR........................................................................................12
SURSELE DE IMBURUIENARE A CULTURILOR AGRICOLE...............................13
METODE  AGROTEHNICE  DE  COMBATERE A BURUIENILOR........................14
COMBATEREA CHIMICA A BURUIENILOR...........................................................16
CAPITOLUL IV . STUDIU DE CAZ...................................................................................18
AMPLASARE.................................................................................................................18
DESCRIEREA PROFILULUI DE SOL.........................................................................18
STRUCTURA CULTURI...............................................................................................19
COMBATREA BURUIENILOR DIN CULTURA……………………………………19
BIBLIOGRAFIE…………….……………………………………………………………...20

2
 CAPITOLUL I

1. Importanta

Prin conţinutul seminţelor în substanţe grase (33-56 %) şi calitatea deosebită a uleiului

rezultat în extracţie, planta reprezintă una dintre principalele surse de grăsimi vegetale,
utilizate în alimentaţia omenirii, respectiv cea mai importantă sursă de ulei pentru
România.
Uleiul extras este semisicativ şi datorită calităţilor comestibile excelente se foloseşte în
alimentaţia oamenilor fie direct, fie la prepararea conservelor şi a margarinei.
Uleiul este echilibrat în ceea ce prinveşte acizii graşi din compoziţia chimică, fiind bogat
în acid linoleic, un acid gras esenţial pentru alimentaţia umană. Extragerea uleiului se face
uşor prin presare, randamentul normal de extracţie fiind de 45 %, ceea ce înseamnă că de
la un hectar cultivat cu floarea-soarelui se obţin 900-950 l ulei.Şroturile (cca 350kg/t de
achene) sunt utilizate în hrana animalelor.
Reziduurile rezultate în urma procesului de rafinare, se folosesc la fabricarea
săpunurilor, la obţinerea cerurilor, fosfatidelor, lecitinei şi tocoferolilor. Fosfatidele şi
lecitina extrase din uleiul de floarea-soarelui, sunt utilizate în industria alimentară,
panificaţie, patiserie, în prepararea ciocolatei şi a mezelurilor.
Calatidiile se folosesc la furajarea ovinelor având un conţinut de cca 7 % proteine şi
50-55 % extractive neazotate. Din tulpini se fabrică plăci antifonice, se extrage
carbonatul de potasiu, sau sunt folosite ca sursă de căldură.
Floarea soarelui este şi o importantă plantă meliferă, de la un hectar se pot obţine 30-35 kg
de miere.
Dintre dezavantajele acestei culturi se menţionează:
- sensibilitatea mare la boli, care impune restricţii severe în rotaţie, astfel că revenirea
pe aceeaşi suprafaţă se face după o perioadă de 6 ani;
- consumul mare de apă şi substanţe nutritive;
- dificultăţile de amplasare a culturii după plante cu care are boli şi dăunători comuni.
Din punct de vedere al importanţei agronomice faptul că părăseşte terenul mai devreme
permite o mai bună pregătire a patului germinativ pentru grâului care urmează.

2. Răspândire

Originea florii-soareluie este în partea de nord a Mexicului şi în statele americane

Colorado şi Nebraska. Ţări mari cultivatoare de floarea-soarelui sunt SUA, Argentina,
India, China.

3. Compoziţia chimică

Conţinutul în ulei al seminţelor variază între 33-56 %, acizii graşi nesaturaţi conţinuţi
în seminţe fiind reprezentaţi în cea mai mare parte de acidul linoleic 20-75 % şi acid oleic
14-70 % dar şi acid palmitic 9-16 %. Nu conţine acid linolenic.
Conţinutul de proteină este de 15-16 % din substanţa uscată, proteinele fiind bogate în
aminoacizi esenţiali (lizină, histidină, arginină, treonină, metionină şi triptofan) .
Turtele conţin în medie 20-22 % extractive neazotate, 6-10 % ulei, 15-20 % celuloză, 5-10
% săruri minerale şi 30-35 % proteine.

3
 4. Sistematică, origine, soiuri şi hibrizi

Floarea-soarelui aparţine ordinului Compositales (Asterales), familia Compositae

(Asteraceae), subfamilia Tubuliflorae, genul Helianthus L. (de la grecescul helios=
soare, anthos=floare).
Formele cultivate pentru seminţe aparţin speciei Helianthus annuus var.
macrocarpus şi se caracterizează prin plante anuale, monocefalice (cu o singură
inflorescenţă).
Obiectivele ameliorării florii-soarelui pe plan mondial în etapa actuală sunt:
îmbunătăţirea omogenităţii în special pentru a uşura recoltarea mecanizată, creşterea
producţiei de seminţe la hectar şi a conţinutului de ulei, creşterea rezistenţei la boli,
creşterea rezistenţei la cădere şi la decorticarea achenelor la manipulări mecanice.
Firma Pioneer a creat hibrizii de tip HO (high oleic) cu conţinut ridicat de acid oleic, bine
adaptaţi la condiţiile de cultură ale ţării noastre, având un potenţial de producţie ridicat şi
constant.
Uleiul bogat în acid oleic se caracterizează printr-o mai mare stabilitate la temperaturi
înalte din acest motiv poate fi folosit în mod repetat în industria “fast-food” şi poate fi
păstrat de trei ori mai mult timp decât uleiurile tradiţionale.

Fazele de vegetaţie la floarea-soarelui

Ciclul de vegetaţie la floarea-sorelui a fost împărţit în 5 perioade şi poate fi codificat

prin stadiile reper. :
1. perioada semanat - rasaritul plantelor (stadiile reper A1-A2), cu durata de 10-15 zile,
in functie de temperatura si umiditatea existenta la nivelul patului germinativ. Germinarea
semintei se realizeaza energic, incepand de la temperatura de 8°C, in sol. Aceasta faza este
esentiala pentru rasarirea si realizarea densitatii normale a culturii. In aceasta perioada
planta este expusa atacului patogenilor ce predomina pe samanta sau in sol, cat si celui
produs de daunatorii de sol;
2. perioada răsărit- 4/5 prechi de frunze (B3-B4) Aceasta este fenofaza in care se decide
vigoarea plantei prin dezvoltarea sistemului radicular. In aceasta perioada se formeaza
primordiile foliare si cele florale.
Este importanta asigurarea la nivel optim a factorilor de vegetatie. In stadiul plantula,
planta este afectata de concurenta buruienilor si ramane expusa atacului daunatorilor de
sol, manei si putregaiurilor la colet. Odata cu formarea foliajului, se instaleaza si afidele;
3. perioada 4/5 perechi de frunze –început de înflorire (F1), este faza in care se
realizeaza cel mai intens ritm de crestere, planta avand exigente sporite pentru factorii de
vegetatie durează 40-50 zile. Apariţia stadiului “buton floral”, de 3 cm diametru,
marchează începutul perioadei sensibile a florii-soarelui la stressul hidric. Organismul
vegetal devine vulnerabil infectiilor foliare si celor pe tulpina;
4.perioada înflorire-formarea achenelor (F3, durează 3 săptămâni) timp în care are loc o
creştere importantă a masei calatidiului, către care se îndreaptă cea mai mare parte a
substanţelor asimilate. Înflorirea unei inflorescenţe durează 8-10 zile, iar a unei parcele
15-21 zile.

4
5.perioada de maturarea (M0-M4) au loc procesele acumulative in samanta, maturitatea
fiziologica este atinsa cand achenele au 28 % umiditate (M2) , iar la un continut de apa al
bobului de 15 % (M 3), se realizeaza maturitatea de recoltare.

5.Cerinţe faţă de climă şi sol

Floarea-soarelui deşi este o plantă cu cerinţe mari faţă de căldură, lumină şi fertilitatea
solului, arealul de cultură este destul de mare datorită adaptării şi rezistenţei la oscilaţiile
mari de temperatură, mai ales în prima parte a vegetaţie şi a unei bune rezistenţe la secetă,
Floarea soarelui are cerinte mari fata de temperatura, recolte bune se obtin acolo
unde temperatura medie din perioada de vegetatie (martie-august) este de 18-22˚C.
Temperatura minima de germinatie este de 4-5˚C. Plantele tinere suporta inghetul pana la
-6˚C, daca este de scurta durata. In perioada infloritului, floarea soarelui pretinde
temperaturi moderate de 20˚C, temperaturile peste 30˚C fiind daunatoare deoarece duc la
pierderea vitalitatii polenului si implicit, cresterea procentului de seminte seci.
Temperaturile ridicate sunt mult mai daunatoare cand sunt asociate cu vanturi uscate si cu
o umiditate relativa a aerului scazuta, dereglând polenizarea, fecundarea, umplerea
seminţelor şi acumularea uleiului.
Suma temperaturilor medii active (de peste 5˚C) necesară parcurgerii perioadei de
vegetaţie (80-150 zile) la formele cultivate în ţara noastră este de 1450-1600˚C.
Floarea soarelui are un consum ridicat de apa, coeficientul de transpiraţie este cuprins
între 470-765, cu toate acestea, este rezistenta la seceta datorita sistemului radicular bine
dezvoltat si faptului ca suporta bine ofilirea tempora a frunzelor.
Cerintele faţă de apa difera in functie de stadiul de dezvoltare, astfel: de la rasarit pana
la formarea inflorescentei (primele 30 zile) ea consuma doar 25-30% din totalul
necesarului de apa pe intreaga perioada de vegetatie Consumul cel mai mare se
inregistreaza in perioada formarii capitulului – umplerea semintelor si inainte de
deschiderea inflorescentei. Umiditatea solului influenteaza atat productia de seminte cat
si procentul de ulei din seminte.
Floarea soarelui este o planta de zi scurta, in aceste conditii formand o tulpina scunda
cu inflorescenta mare, ceea ce asigura productii ridicate.
Din punct de vedere textural, potrivite pentru aceasta cultura sunt solurile mijlocii, cu
textura lutoasa si luto-nisipoasa. Sunt nepotrivite solurile nisipoase sau solurile
compacte (cu hardpan), grele, reci. Solurile trebuie sa fie bogate in substante nutritive, cu
reacţie neutră sau slab acidă sau slab alcalină pH=6.4-7.2. Cernoziomurile, solurile brun-
roscate de padure si solurile brune sunt indicate pentru cultura florii soarelui.

6. Zonarea culturii . În urma corelării condiţiilor naturale cu cerinţele biologice ale florii
soarelui au fost delimitate 5 zone de favorabilitate (Sin Gh., 2005):
 Zona I cuprinde zonele din Câmpia Română, sudul Dobrogei şi Câmpia Olteniei.
 Zona II cuprinde Câmpia de Vest (judeţele Timiş şi Arad).
 Zona III cuprinde suprafeţele neirigate din nordul Câmpiei Române şi Podişul
Dobrogei.
 Zona IV cuprinde Câmpia de Vest (judeţele Bihor şi Satu Mare).
 Zona V cuprinde Câmpia Jijiei, Posişul Bârladului şi Câmpia Transilvaniei

Tehnologia de cultură

5
Rotaţia . La stabilirea rotaţiei culturii de floarea-soarelui se ţine cont de numărul mare de
boli de care este atacată această cultură.
Cele mai bune premergătoare sunt: cerealele de toamnă sau primăvară, nu poate fi
cultivată după: soia, fasole, in şi rapiţă datorită atacului de Sclerotinia; tutun şi cânepă
datorită atacului de Orobanche lucernă, sfeclă pentru zahăr, sorg şi iarbă de Sudan în
zonele secetoase, deoarece aceste culturi lasă solul secătuit în apă pe adâncimi mari;
după porumb erbicidat cu triazine; Nu poate să revină pe aceeaşi suprafaţă decât după cel
puţin 4 ani, cele mai bune rezultate se obţin însă în asolamentele de 6 ani.

Fertilizarea .
Consumul specific pentru o tonă de achene şi producţia secundară aferentă este de 18-
35 kg N, 2.9-7.0 kg fosfor şi 3.8-16.5 kg potasiu.
O particularitate a nutriţiei la floarea-soarelui este că planta nu poate compensa
carenţele de elemente nutritive din fazele iniţiale de creştere, de asemeni floarea-
soarelui consumă cea mai mare parte a elementelor nutritive într-o perioadă de 2 luni, care
înseamnă începutul înfloririi, perioadă în care plantele absorb 2/3 din N, P şi Ca şi 3/4 din
K. Deoarece seminţele reprezintă a 6-7-a parte din masa aeriană a plantei, iar rădăcinile au
o mare capacitate de solubilizare, floarea-soarelui reacţionează mai slab la îngrăşarea
chimică comparativ cu grâul porumbul sau sfecla pentru zahăr.
Floarea soarelui este o specie exigentă faţă de aprovizionarea cu azot, mijlociu
pretenţioasă faţă de aprovizionarea cu fosfor şi foarte exigentă la aprovizionarea cu
potasiu.
Insuficienţa azotului reduce suprafaţa şi capacitatea de asimilaţie a plantelor,
conducând la o creştere slabă a capitulelor şi seminţelor.
Insuficienţa fosforului reduce rezistenţa la secetă, scade masa seminţelor şi întârzie
coacerea.
Insuficienţa potasiului scade creşterea vegetativă şi conţinutul de ulei, sensibilizând
plantele la boli şi secetă.
Aplicarea gunoiului de grajd în doze de 20 t/ha toamna sub arătură aduce sporuri de
producţie mari. În cazul rotaţiei porumb – floarea-soarelui se recomandă aplicarea
gunoiului de grajd la cultura de porumb, floarea-soarelui valorificând efectul remanent al
gunoiului de grajd. Raportul N:P:K la fertilizare trebuie să fie de 1:2:2.
Fertilizarea starter odată cu semănatul cu N 5-8 kg/ha şi P 10-15 kg/ha de-a lungul
rândurilor, lateral la 4-5 cm şi la adâncime mai mare decât adâncimea de semănat aduce
sporuri însemnate de recoltă.
Dozele de îngrăşăminte recomandate pentru un sol cu aprovizionare mijlocie la o
recoltă programată de 2 500 kg/ha sunt: 80 kg/ha azot, 65 kg/ha fosfor şi 65 kg/ha potasiu.

Lucrările solului .
Datorită sistemului radicular profund floarea-soarelui cere soluri profunde,
structurate, afânate. Lucrările solului au ca obiective: încorporarea resturilor vegetale ale
culturii premergătoare, afânarea solului, acumularea apei în sol, distrugerea hardapanului,
distrugerea buruienilor.
După cerealele păioase se face dezmiriştitul, apoi arătura se face la 22-25 cm cu
plugul în agreagat cu grapa stelată.
După culturile de toamnă inainte de arătura se face o lucrare de mărunţire a resturilor
vegetale urmată de arătură la 25-30 cm.
Pe solurile grele odată la 3-4 ani este motivată aplicarea scarificării.
Pregătirea patului germinativ se face primăvara cu combinatorul pe suprafeţe arate în
vară iar pe suprafeţele arate toamna care au denivelări şi resturi vegetale incomplet

6
încorporate, se lucrează cu grapa cu discuri uşoară în agregat cu grapa cu colţi şi lamă
nivelatoare. Odată cu ultimele lucrări se încorporează erbicidele şi îngrăşămintele.
Conservarea apei în sol este un obiectiv major de care trebuie să se ţină cont la
pregătirea patului germinativ, de aceea se recomandă ca pregătirea patului germinativ să
se facă prin lucrări superficiale şi dintr-un număr cât mai mic de treceri.

Sămânţa şi semănatul

Sămânţa folosită la semănat trebuie să aibă puritatea minimă 97 % şi germinaţia peste

85 %, MMB trebuie să fie cât mai mare (70-90 g) şi cât mai omogenă în vederea asigurării
unui semănat de precizie prentu evitarea răritului.
Seminţele se tratează împotriva manei cu Apron 4-6 kg/tonă, împotriva putregaiului
alb (Sclerotinia sclerotiorum) cu Sumilex 1 kg/t şi Benlate 2 kg/t şi împotriva
putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea) cu Sumilex 1 kg/t sau Punch 0,4 l/t.
Împotriva dăunătorilor (Tanymecus dilaticolis şi Agriotes sp.), se fac tratamente cu
Poncho 9 l/t şi Gaucho 10 l/t.
Epoca de semănat pentru hibrizii actuali cu pericarpul subţire şi conţinut ridicat de ulei
perioada de semănat este când în sol la adâncimea de 5 cm, temperatura este de 7°C.
Calendaristic epoca de semănat se înscrie în intervalul 20 martie-30 aprilie, în funcţie de
zona de cultură.
Densitatea optimă stabilită în urma cercetărilor este de 40-50 mii plante recoltabile la
ha în regim neirigat şi 45-55 mii plante/ha în cultură irigată.
Norma de sămânţă variază între 3.5-5 kg/ha.
Schema de semănat este în rânduri la distanţa de 70 cm între rânduri.
Adâncimea de semănat variază între 5-8 cm, în funcţie de textura solului, mărimea
seminţei, umiditatea solului, epoca de semănat.

Lucrările de îngrijire

Constau în combaterea buruienilor, combaterea bolilor şi dăunătorilor, irigarea

culturii, polenizarea suplimentară.
Buruienile pot concura plantele de floarea-soarelui o perioadă de 3-5 săptămâni de la
răsărire.
Spectrul de îmburuienare din culturile de floarea-soarelui este reprezentat de buruieni
monocotiledonate anuale: Setaria sp., Echinochloua sp. şi perene Sorghum halepense din
rizomi, dar şi de buruieni dicotiledonate  anuale: Amaranthus retroflexus, Chenopodium
album, Sinapis arvensis, Xanthium strumarium, Polygonum sp. şi perene Cirsium arvense.
Combaterea buruienilor se face folosind erbicide sau asociaţii de erbicide în
concordanţă cu spectrul de îmburuienare, a căror acţiune este completată prin executare a
1-3 praşile manuale.
Buruienile dicotiledonate greu combătute postemergent în culturile de floarea-soarelui
sunt: Cirsium arvense şi Xanthium strumarium.
Firma Pioneer a realizat hibrizi de floarea-soarelui rezistenţi la erbicidele sulfonil-ureice
de tipul Granstar sau Express, la care se pot aplica tratamente în primele faze de vegetaţie
când floarea-soarelui este în faza de 4-6 frunze iar buruienile sunt în faza de rozetă, în
doză de 30 g/ha + Trend 250 ml/ha.

7
 ERBICIDE FOLOSITE PENTRU COMBATEREA BURUIENILOR DIN
CULTURILE DE FLOAREA-SOARELUI
Speciile de Substanta activa Produsul Doza Recomandări de
buruieni comercial de administrare
combatute produ
s
come
cial
Monocotiledonate Butilat Diizocab 6.0- Administrate primăvara,
şi unele 80 EC 10.0 înainte de semănatcu
dicotiledonate l/ha încorporare imediată şi
EPTC + atidot Eradicane 5.0- profundă în sol, prin lucrări
72 EC 8.0 cu grapa cu discuri ; solul
l/ha trebuie să fie reavăn, bine
Trifluralin Triflurom 1.75- mărunţit şi fără resturi
48 EC 2.5 vegetale.
l/ha
Pendimetalin Stomp 6-8
330EC l/ha
Prometrin Gesagard 1-2.5 În benzi, concomitent cu
kg /ha semănatul
Dicotiledonate şi Linuron Afalon 1-2.5 Preemergent sau
unele kg/ha postemergent
mocotiledonate
anuale
Monotiledonate şi Dimetamid Frontier 1.5-2 Premergent
unele 720 Ec l/ha
dicotiledonate Oxadiargil 400 g/l Raft 1.0- Preemergent fara
1.25 încorporare, singur sau
l/ha asociat cu un graminicid de
Acetoclor Harness 1.7- tip acetanilide; - aplicare
2.2 postemergenta, când floarea
l/ha soarelui are maxim 4-6
frunze .
Monocotiledonate Cicloxidim Focus 3-4 În perioada de vegetaţie,
anuale şi perene, Ultra l/ha când plantele de costrei au
inclusiv Sorghum Haloxifop-R metil Gallant 1 l/ha 10-30 cm înalţime: şi sunt
halepense din super turgescente;
rizomi Propaquizalolofop Agil 100 1.8-1 10 -15 zile după admistrare
EC l/ha nu se prăşeşte pentru a
Fenoxapropetil Furore 2.5 asigura translocarea
super l/ha erbicidului în rizomi

Combaterea bolilor

8
 Cultura de floarea soarelui este atacată de boli cum ar fi : mana (Plasmopara
helianthi), pătarea brună şi frângerea tulpinilor (Phomopsis helianthi), putregaiul alb
(Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea). Bolile produse de
putregaiuri pot provoca pierderi de recoltă de cca 30 %.
Măsura cea mai importantă de combatere a bolilor este rotaţia culturii, revenirea
culturii de floarea-soarelui pe aceeaşi suprafaţă făcându-se după 6-7 ani.
Combaterea manei se face prin cultivarea hibrizilor rezistenţi şi tratamente la sămânţă.
Pentru combaterea putregaiului cenuşiu şi a putregaiului alb se aplică două tratamente
unul după diferenţierea capitulului până la apariţia florilor ligulate, iar al doilea la 10-15
zile după înflorit, produsele folosite sunt: Punch 0.4 l/ha, Alert 0.6 l/ha, Ronilan 1 kg/ha,
Sumilex 1 kg/ha, Sportak 1l/ha, Konker 1.25 l/ha, Carbendazim 1.5 l/ha, Calidan 2 l/ha.
Pentru combaterea pătării brune şi frângerii tulpinilor -Phomopsis helianthi se recomandă
aplicarea a două tratamente, primul în faza de 6-8 perechi de frunze şi al doilea la
diferenţierea netă a capitulului până la apariţia florilor ligulate, folosind unul din
produsele: Punch 0.4 l/ha, Alert 0.6 l/ha, Mirage 1 l/ha, Sportak 1 l/ha, Topsin 1 kg/ha,
Konker 1.25 l/ha.

Combaterea dăunătorilor

Dăunătorii care produc pagube sunt: gărgăriţa porumbului (Tanymecus dilaticollis) şi

viermii sârmă (Agriotes sp.) care se combat prin tratamente la sămânţă.
Irigarea, poate aduce sporuri de producţie de peste 1000 kg/ha.
Perioada critică pentru apă a florii soarelui este de-a lungul lunii iulie şi prima
jumătate a lunii august, adică de la apariţia inflorescenţelor şi până la formarea seminţelor.
În acestă perioadă se recomandă menţinerea pe adâncimea 0-80 cm a umidităţii la nivelul
de 50 % din IUA.
Se aplică 2-4 udări în intervalul 20 de zile înainte de înflorit şi 20 de zile după înflorit,
normele de udare sunt 400-800 m³/ha.
Polenizarea suplimentară este necesară pentru intensificarea polenizării fiind necesari
2 stupi de albine/ha, asigurând un spor de producţie de 200-300 kg/ha şi importante
cantităţi de miere (30-50 kg miere/ha).

Recoltarea

Se face direct cu combina din lan când 75-80 % din calatidii sunt de culoare brună şi
umiditatea seminţelor scade la 14-15 % şi trebuie încheiată rapid până ce umiditatea
seminţelor nu scade sub 10-11 %.
Pentru grăbirea uscării plantelor se aplică desicanţi (Reglone 2-4 l/ha) grăbind
maturizarea cu 10-14 zile.
Producţiile obţinute sunt între 2500-4500 kg/ha, astfel cu 100 g sămânţă pe capitul la o
densitate normală se realizează 3500-4500 kg/ha.
După recoltare seminţele se aduc la umiditatea de păstrare prin uscarea lor pe cale
naturală, umditatea de păstrare variază în funcţie de conţinutul de ulei, astfel la un
conţinut de 40 % ulei umiditatea de păstrare este sub 8.4 %, iar la un conţinut de ulei de
50 % umiditatea de păstrare este sub 7 %.

9
 CAPITOLUL II . PRINCIPALELE BURUIENU DIN CULTURA DE
FLOAREA SOARELUI

Este considerată principala lucrare de îngrijire, pierderile de recoltă la grâu din cauza
buruienilor sunt de 10-20 % dar pot ajunge până la 70-80 %. Prin folosirea metodelor
agrofitotehnice (rotatia, lucrarile solului, semanatul la epoca optima, asigurarea densitatii
optime, fertilizarea) se obtine numai o anumita reducere a gradului de imburuienare, fapt ce a
determinat ca metoda de combatere chimica sa devina principala cale de combatere a
buruienilor.
Spectrul de îmburuienare din culturile de floarea-soarelui este reprezentat de buruieni
monocotiledonate anuale: Setaria sp., Echinochloua sp. şi perene Sorghum halepense din
rizomi, dar şi de buruieni dicotiledonate  anuale: Amaranthus retroflexus, Chenopodium
album, Sinapis arvensis, Xanthium strumarium, Polygonum sp. şi perene Cirsium arvense.
Combaterea buruienilor se face folosind erbicide sau asociaţii de erbicide în
concordanţă cu spectrul de îmburuienare, a căror acţiune este completată prin executare a 1-3
praşile manuale.
Buruienile dicotiledonate greu combătute postemergent în culturile de floarea-soarelui
sunt: Cirsium arvense şi Xanthium strumarium.
Firma Pioneer a realizat hibrizi de floarea-soarelui rezistenţi la erbicidele sulfonil-ureice de
tipul Granstar sau Express, la care se pot aplica tratamente în primele faze de vegetaţie când
floarea-soarelui este în faza de 4-6 frunze iar buruienile sunt în faza de rozetă, în doză de 30
g/ha + Trend 250 ml/ha.

Pricipalele buruieni din cultura de floarea soarelui sunt :

Buruieni monocotiledonate : anuale : Setaria sp., Echinochloua sp. si perene : Sorghum

halepense
Buruieni dicotiledonate : anuale :Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Sinapis
arvensis, Xanthium strumarium, Polygonum sp. şi perene : Cirsium arvense.

DESCRIEREA BIOLOGICA ALE BURUIENILOR

Comparativ cu plantele cultivate, buruienile prezinta paticularitati biologice specifice

care le asigura mentinerea si inmultirea in culturile agricole. Cunoasterea particularitatilor
biologice ale buruienilor are importanta deosebita in realizarea  unui program de masuri
eficace de combatere a acestora.

Capacitate mare de inmultire. Insusirea biologica cea mai izbitoare, care doesebeste
evident buruienile de plantele de cultura, este capacitatea lor enorma de inmultireAvand in
vedere numarul mare de seminte pe care buruienile le formeaza, daca toate ar reusi sa
reproduca plantele de la care provin, in scurt timp oricare din speciile de buruieni ar fi in stare
sa ocupe intreaga suprafata a uscatului. Daca totusi nu se intampla acest lucru, se datoreste
echilibrului ce exista in natura intre capacitatea de inmultire a buruienilor si factorii care
limitaza posibilitatile de reproducere a plantelor.Alaturi de inmultirea prin seminte,
numeroase buruieni, in special cele perene, au capacitatea de a se inmulti si pe cale
vegetativa, prin rizomi, drajoni, stoloni, bulbi, tuberculi, sau prin fragmentarea radacinilor sau
tulpinilor.

Cai si mijloace variate de raspandire. Buruienile beneficiaza de numeroase si

variate cai de raspandire: vant, apa, aruncarea semintelor imprejur in urma craparii fructelor,

10
organe proprii ale fructelor care contribuie la deplasarea lor, transportul produselor agricole,
pasari, animale etc.

Germinare esalonata a semintelor. Semintele plantelor cultivate germineaza aproape

in totalitate deodata, daca sunt asigurate conditiile de mediu necesare. In schimb, semintele
celor mai multe specii de buruieni rasar esalonat, intr-un interval lung de timp, care poate
ajunge la cativa ani sau chiar zeci de ani. Cele mai multe seminte au o perioada de
postmaturatie, care are loc, de regula, in stratul superficial al solului. Lungimea acestei
perioade depinde de o serie de factori interni si externi.

Vitalitate si longevitate mare a semintelor. Prin vitalitatea semintelor se

intelege  rezistenta acestora la conditiile nefavorabile de mediu, iar prin longevitate, insusirea
semintelor de a-si pastra un timp indelungat capacitatea germinativa. Semintele celor mai
multe specii de buruieni rezista cu usurinta la temperaturile scazute din timpul iernii, la
temperaturile ridicate din timpul verii, la conditiile de anaerobioza, de umiditate excesva etc.
Ele nu incoltesc in conditii nefavorabile si astfel culurile apar mai putin imburuienate, dar
rasar in masa cand apar conditii favorabile, determinand o imburuienare excesiva.

Plasticitate si adaptabilitate.  Plasticitatea buruienilor este insusirea acestora de a

creste si a se dezvolta in functie de conditiile de mediu. La buruieni, intervalul de variatie al
conditiilor de viata (apa, hrana, lumina, temperatura) este foarte larg, spre dosebiere de
plantele de cultura, la care este foarte ingust. In timp ce plantele de cultura stagneaza in
crestere si dezvoltare daca nu au apa si hrana suficienta, sau chiar mor, buruienile sufera mult
mai putin. Adaptabilitatea este insusirea buruienilor de a se adapta la conditii foarte diferite de
viata, de a rezista la factorii negativi de crestere si dezvoltare si de a convietui cu anumite
plante de cultura.

Maturizare esalonata a semintelor. Semintele buruienilor ajung la maturitate in

perioade diferite, practic pe toata perioada de vegetatie. Astfel, buruienile efemere, care au un
ciclu scurt de dezvoltare, rasar si se dezvolta primavara timpuriu, isi scutura semintele, care
ajunse in sol, nu germineaza decat  primavara urmatoare. Acestea  nu germineaza  nici in
urma dezmiristirilor. Semintele altor specii de buruieni ajung la maturitate inainte de
recoltatul culturii. Cand semintele de buruieni ajung la maturitate inainte de recoltatul
culturilor agricole, ele se raspandesc pe sol si maresc rezerva de seminte din sol. Cand ajung
la maturitate odata cu plantele de cultura, in timpul recoltatului o parte din seminte ajung pe
sol, o alta parte ajung in recolta si se pot inlatura prin operatii speciale de curatire a
semintelor.

Durata de viata si perioada de aparitie diferite. Unele specii de buruieni sun anuale,

altele bienale, iar altele sunt perene.Dintre buruienile anuale, unele rasar toamna (obsiga
secarei-Bromus secalinus, iarba vantului-Apera spica- venti etc.), altele rasar primavara
timpuriu (mustarul de camp-Sinapis arvensis, ridichea salbatica-Raphanus raphanistrum,
odosul-Avena fatua etc.) si in sfarsit, altele rasar primavara tarziu (mohorul-Setaria sp., iarba
barboasa-Echinochloa crus-galli, loboda-Chenopodium album etc.).Buruienile bienale, in
primul an prezinta numai o crestere vegetativa si abia in anul al doilea fructifica. Asa sunt, de
exemplu: maselarita (Hyosciamus niger), scaiul (Cirsium lanceolata), nalba (Malva
sylvestris), morcovul salbatic (Daucus carota).Buruienile perene au o viata mai lunga de doi
ani, ele mentinandu-si partile vegetative si mai ales cele subpamantene, din care formeaza in
fiecare an lastari. Exemplificam in acest sens: rugul (Rubus caesius), bozul (Sambucus
ebulus ) etc.

11
 CAPITOLUL III. COMBATEREA BURUIENILOR DIN
CULTURA DE FLOAREA SOARELUI

CARTATEA BURUIENILOR

In vedera adoptarii unei strategii eficiente de combatere a buruienilor si realizarii unei

armonii in utilizarea integrata a metodelor de combatere, este
importanta cunoasterea raspandirii si ponderii speciilor de buruieni pe un anumit areal
(teritoriu, regiune, ferma, sola, cultura). Aceasta se poate realiza prin operatiunea de cartare a
buruienilor. Prin cartarea buruienilor se intelege stabilirea din punct de vedere cantitativ si
calitativ a gradului de imburuienare al terenurilor agricole, avand urmatoarele obiective:

 obtinerea unei imagini sintetice a imburuienarii tuturor solelor;

 cunoasterea buruienilor dominante din fiecare sola;
 localizarea vetrelor de buruieni, mai ales perene,  pe suprafata solelor;
 cunoasterea suprafetelor ocupate de unele buruieni deosebit de daunatoare si care cer
masuri speciale de combatere;
 stabilirea dinamicii imburuienarii solelor in functie de plantele premergatoare si
masurile de combatere aplicate;
 stabilirea diferentiata a combaterii buruienilor in functie de structura concreta a
imburuienarii fiecarei sole in parte;
 planificarea necesarului de masini agricole, avioane, elicoptere, a necesarului de
combustibili si erbicide  pentru realizarea combaterii integrate corespunzatoare;
 stabilirea metodologiei adecvate de prognoza a imburuienarii, mai ales pentru solele
ce urmeaza a fi cultivate cu plante  prasitoare, la care se aplica erbicide preemergente;
 gasirea unei solutii eficiente de avertizare a momentului optim de aplicare  a
erbicidelor, pentru teritorii omogene din punct de vedere ecologic;
 stabilirea unei liste mai restranse, cuprinzand cele mai frecvente si mai daunatoare
buruieni (lista buruienilor-problema);

Cartarea buruienilor presupune doua faze de lucru: o faza de teren si o faza de prelucrare a
datelor.

Faza te teren

Pentru desfasurarea in bune conditii a lucrarilor de cartare a buruienilor este necesara

procurarea unor planuri de sitatie la scara de 1: 5000-1: 10000, precum si existenta unor harti
pedologice si agrochimice. Pe langa planurile de situatie, cel care executa cartarea buruienilor
trebuie sa aiba asupra sa : rama de determinare de 0,5x0,5m (0,25m 2 suprafata interna),
busola, lupa, determinator.Datele privind imburuienarea se pot obtine prin trei metode:

a) Metoda aprecierii globale a imburuienarii (sau metoda vizuala), consta in

parcurgerea tarlalelor pe diagonala, ocazie cu care se aperciaza prin note, frecventa  speciilor
si a grupelor de specii. Metoda  este rapida, dar nu suficient de exacta;

b) Metoda cantitativa gravimetrica, consta in cantarirea pe specii a buruienilor din

fiecare suprafata de proba. Este o metoda foarte exacta, care se aplica cu succes in campurile
experimentale;

12
 c) Metoda cantitativa numerica, consta in numararea pe specii, a buruienilor din
duprafetele de proba (0,25 m2). Este o metoda expeditiva si suficient de exacta.

Faza de prelucrare a datelor

Pentru a putea fi utilizate, datele obtinute pe teren se prelucreaza pe fise de

imburuienare a solelor, urmand a se intocmi hartile de imburuienare. In acest scop se
grupeaza speciile de buruieni pe grupe, in functie de posibilitatile comune de combatere,
stabilindu-se totodata raportul dintre buruienile dicotiledonate si monocotiledonate si raportul
dintre buruienile anuale si perene.In general, se cunosc harti de imburuienare analitice,
sintetice si mixte.

Hartile analitice se refera la o singura specie sau la un numar redus de specii. Hartile
sintetice se refera la un teritoriu mai vast si cuprind asociatii de specii de buruieni. Hartile
mixte folosesc elemente de prezentare din cele doua tipuri de harti anterioare, indicand atat
asociatiile, cat si raspandirea si frecventa unor anumite specii.

SURSELE DE IMBURUIENARE A CULTURILOR AGRICOLE

Principalele surse de imburuienare a culturilor agricole sunt: solul, terenurile

necultivate, samanta folosita la semanat, gunoiul de grajd si transportul produselor agricole.

Solul. Cea mai importanta sursa de imburuienare a culturilor agricole o reprezinta

solul cu rezerva sa imensa de seminte si organe vegetative de inmultire.

Numarul de seminte de buruieni din sol depinde de :

a) Natura plantelor cultivate. Predominarea in cultura a paioaselor favorizeaza

imburuienarea.

b) Agrotehnica folosita. Acolo unde se foloseste o rotatie rationala , samanta

conditionata, lucrari de baza si de ingrijire a culturilor corespunzatoare etc., numarul de
seminte de buruieni din sol este redus.

c) Tipul de sol. In solurile lutoase si luto-nisipoase, unde conditiile de aeratie si de

pastrare a seminteleor sunt mai bune, numarul acestora este mai mare decat in solurile
argiloase.

d) Conditiile climatice. Umiditatea ridicata, in special atunci cand este insotita si de

temperatura mai ridicata, favorizeaza putrezirea semintelor si ca urmare, reducerea numarului
acestora din sol.

e) Natura buruienilor. Structura buruienilor, in functie de prezenta unor specii care

produc seminte multe sau seminte putine, influenteaza si ea rezerva de seminte din sol.
Rezerva de seminte de buruieni din sol nu este constanta, ci cunoaste o continua dinamica.

Terenurile necultivate. Pe suprafetele ramase necultivate, marginile de drum,

terasametele de cale ferata, canalele de desecare sau irigatii, zonele de la capetele parcelelor
sau gresurile ramase nesemanate etc., cresc si ajung la maturitate un numar foarte mare de

13
buruieni. Semintele lor dispersate de vant, animale, apa etc., ajung in parcelele invecinate, pe
care apoi le infesteaza.

Samanta folosita la semanat. Un numar insemnat de seminte de buruieni pot ajunge

in recolta. Daca se folosesc la semanat semintele ca atare, neconditionate (necertificate), odata
cu ele se  introduc in sol si se pun in conditii de germinare si semintele de buruieni.

Gunoiul de grajd. In gunoiul de grajd se regasec nu numar mare de seminte de

buruieni provenite din furaje sau asternutul folosit la animale, din gozurile de la magazii
aruncate pe platformele de gunoi, de la buruienile ce cresc in apropierea zonelor de depozitare
a gunoiului etc. S-a constatat ca multe din semintele de buruieni (10-25%) pot tranzita tubul
digestiv al animalelor fara a-si pierde facultatea germinativa. Odata cu  cu gunoiul de grajd se
raspandesc semintele unor specii de buruieni ca: Chenopodium album (loboda), Amaaranthus
sp. (stir),Solanum nigrum  (zarna), Setaria sp. (mohor), Plantago media (patlagina) etc.

Transportul produselor agricole. Circulatia si transportul produselor agricole si

semintelor comercializate din diferite tari, constituie surse de imburuienare, mai ales pentru
buruienile de carantina (care nu se gasesc in tara respectiva). Mai multe specii de buruieni au
fost aduse si apoi s-au adaptat si s-au aclamatizat la noi in tara. Astfel, stirul
(Amaranthus sp.), busuiocul (Galinsoga parviflora), batranisul (Conyza canadensis) sunt de
origine americana, pungulita (Thlaspi   arvense), este de origine mediteraneeana, tataneasa
(Symphitum officinale), este de origine asiatica etc.

METODE  AGROTEHNICE  DE  COMBATERE A BURUIENILOR

1. Asolamentele. Dupa cum se stie, plantele cultivate sunt insotite de anumite specii

de buruieni, care s-au adaptat in decursul timpului particularitatilor biologice si tehnologiei lor
de cultura. Astfel, speciile de mohor lat (Echinochloa crus-galli), mohor (Setaria sp.), costrei
(Sorghum halepense) sunt specifice culturilor de porumb. Speciile de turita (Galium
aparine.), soparlita (Veronica sp.), albastrita (Centaurea cyanus), mac (Papaver rhoeas),
neghina (Agrostemma githago), sunt specifice cerealelor paioase. Loboda (Chenopodium sp.),
stirul (Amaranthus sp.), mustarul salbatic (Sinapis sp.), sunt specifice culturii de sfecla, soia si
floarea soarelui. De aceea, daca se cultiva mai multi ani la rand aceeasi planta pe un teren, se
vor inmulti foarte mult buruienile care insotesc cultura respectiva.

Dimpotriva, daca se folosesc asolamente cu rotatii de plante avand particularitati si

tehnologii de cultura diferite, se limiteaza foarte mult inmultirea buruienilor.

2. Lucrarile de baza ale solului. Araturile distrug buruienile existente, ingroapa la

adancime semintele de buruieni scuturate la suprafata terenului si intorc la suprafata si expun
uscarii si inghetului rizomii, stolonii.Eficacitatea araturilor ca mijloc de combatere a
buruienilor depinde de: adancimea de lucru, epoca de executare, gradul de intoarcere a
brazdelor si constructia plugurilor.Contribuie la combaterea buruienilor in special araturile
adanci si araturile de vara si toamna, indeosebi cand se asigura o buna intoarcere a brazdelor.

3. Lucrarile solului premergatoare semanatului. De la efectuarea araturii si pana la

semanat exista o perioada mai scurta sau mai lunga de timp in care se efectueaza lucrari
superficiale cu scopul de a mentine terenul curat de buruieni si cu scopul de a pregati patul
germinativ.

14
 Lucrarile superficiale sunt lucrari de discuit si de cultivatie totala, executandu-se cu
grapa cu discuri, cultivatorul, combinatorul etc.

4. Fertilizarea. Administrarea de ingrasaminte organice si /sau minerale asigura o

crestere viguroasa a plantelor de cultura, care reusesc astfel sa concureze cu succes buruienile
ce rasar mai tarziu. Avand in vedere faptul ca si buruienile sunt puternic stimulate de
aplicarea ingrasamintelor, este necesar ca acestea sa fie distruse pana la semanat si dupa
semanat prin diferite masuri culturale

5. Folosirea amendamentelor. Pe solurile acide cresc specii de buruieni tipice,

adaptate la aceste conditii, ca: Rumex acetosella (macris marunt), Equisetum arvense (coada
calului), Raphanus raphanistrum (ridiche salbatica), Apera spicaventi (iarba vantului), Viola
arvensis (trei frati patati),Spergula arvensis (hrana vacii) etc. Amendamentele calcaroase
aplicate corecteaza reactia solului si reduce in felul acesta numarul buruienilor acidofile.
Astfel, Kott (1955), citeaza o reducere a imburuienarii, in functie de doza de amendamente,
cuprinsa intre 6,14 si 34,66%.Pe solurile alcaline sunt prezente specii de buruieni ca: Salsola
soda  (saracica), Salicornia herbacea (iarba sarata), Stice gmelini (limba pestelui) etc.
Aplicarea amendamentelor acide (gips sau fosfogips) modifica reactia solului si, prin aceasta,
contribuie la reducerea numarului de buruieni specifice.

6. Semanatul rational. Presupune efectuarea acestei lucrari la timpul potrivit,

asigurarea desimii optime si distribuirea uniforma a semintelor la unitatea de suprafata.In
primaverile mai racoroase si mai ploioase culturile semanate prea devreme rasar cu intarziere,
putand fi usor imburuienate. Dimpotriva, daca se seamana catre sfarsitul epocii optime,
plantele de cultura rasar mai repede, pun stapanire pe teren si lupta mai bine cu buruienile.

7. Grapatul semanaturilor. Grapatul semanaturilor poate fi folosit ca mijloc de

afanare superficiala a solului, dar si de reducere a imburuienarii.Eficacitatea grapatului la
reducerea gradului de imburuienare este in functie de natura plantei cultivate, tipul grapei,
speciile de buruieni, faza de dezvoltare in care acestea se gasesc si umiditatea solului.

8. Plivitul. Este o lucrare foarte greoaie, costisitoare si necesita multa forta de munca.

In prezent este folosit mai putin decat in trecut, si pe suprafete limitate (in gradini, pe pajisti,
la soia, la sfecla de zahar, in locuri greu  accesibile etc).Pentru buruienile perene, plivitul
trebuie repetat de cateva ori, pentru epuizarea substantelor de rezerva din organele vegetative
de inmultire. Cand se face plivitul la soia, sfecla de zahar, cartof etc., se smulg doar buruienile
cu talie mare.Plivitul trebuie sa se execute inainte de fructificarea buruienilor. Mai usor se
face cu oticul (un bat din lemn prevazut la varf cu o lama metalica bine ascutita).

9. Prasitul. Prasitul, ca si plivitul este o lucrare veche de combatere a buruienilor, dar

specifica plantelor care se seamana la distante mari intre randuri. Este o lucrare mai eficace si
in acelasi timp, mai putin costisitoare decat plivitul.Prasitul se poate face manual cu sapa, sau
mecanic cu ajutorul cultivatorului. Numarul prasilelor este in functie de natura plantei
cultivate si de gradul de imburuienare. Prasilele efectuate la timp si in numar suficient reduc
gradul de imburuienare si sporesc recolta nu doar la planta la care se aplica, dar si la planta
care urmeaza in cultura in anul urmator.Totusi, prasitul, mai ales cel manual, ramane o lucrare
foarte greoaie, scumpa, necesita multa forta de munca, nu se poate executa in perioadele
ploioase. Din acest motiv, numarul prasilelor trebuie redus prin asociere cu folosirea
erbicidelor.

15
 10. Cositul buruienilor. Se poate executa mecanic sau manual, pe locuri virane,
margini de drum, canale, pajisti etc., inainte de inflorirea si fructificarea buruienilor.
Buruienile perene se cosesc repetat pana la epuizarea substantelor de rezerva din organele
vegetative de inmultire (rizomi, stoloni).Lucrarea de cosit are cel mai bun efect atunci cand se
efectueaza in perioada in care organele subterane contin cea mai redusa rezerva de hrana,
adica intre faza de dezvoltare deplina a frunzelor si inceputul infloririi.Prin cosit nu pot fi
combatute in totalitate papadia (Taraxacum officinale), pirul gros (Cynodon dactylon),
meisorul (Digitaria sanguinalis), macrisul (Rumex acetosella), patlagina (Plantago sp),
grasita (Portulaca oleracea) etc., care formeaza rozeta sau au tulpini joase.

11. Inundarea artificiala se practica in orezarii, pe terenurile nivelate. Prin aceasta

metoda se combat iarba barboasa (Echinochloa crus- galli) si mohorul alb (Eechinochloa
oryzoides). Dupa rasarirea acestora se mentine un strat de apa de circa 10 cm grosime, pana
cand buruienile sunt distruse prin asfixiere. Totusi, unele specii de buruieni supravietuiesc
inundarii, de exemplu mohorul orezar (Echinochloa phylopogon), orezul salbatic (Laersia
oryzoides), trestia, papura, pipirigul etc.

12.Irigarea si desecarea. Irigarea favorizeaza inmultirea buruienilor, mai ales a

speciilor Echinochloa crus- galli   (mohorul lat), Polygonum aviculare  (troscotul), Cirsium
arvense (palamida), Sorghum halepense (costreiul mare) etc.Desecarea reduce numarul de
buruieni specifice excesului de umiditate din sol, cum ar fi: coada calului (Equisetum
arvense), jalesul (Stachys palustris), stevia (Rumex crispus) etc. si sporeste puterea de
concurenta a plantelor cultivare.

13. Mulcirea. Consta in acoperirea solului dintre randurile de plante prasitoare cu

resturi organice (paie tocate, turba, gunoi de grajd) sau cu folie de polietilena de culoare
inchisa. Prin mulcire se urmareste diminuarea imburuienarii, acumularea apei si a caldurii in
sol. Mulcirea organica impiedica doar in mica masura aparitia buruienilor, in schimb,
folosirea foliei de polietilena are neajunsul costului ridicat. La cultura capsunului, mulcirea
este indispensabila pentru a preveni contactul fructelor cu solul, deprecierea si distrugerea
acestora de catre boli (putregaiuri). In acelasi timp, mulcirea asigura si obtinerea unor recolte
foarte timpurii, mai usor de valorificat.

Combatetra chimica a buruienilor

Combaterea buruienilor se face folosind erbicide sau asociaţii de erbicide în concordanţă cu

spectrul de îmburuienare, a căror acţiune este completată prin executare a 1-3 praşile
manuale.
ERBICIDE FOLOSITE PENTRU COMBATEREA BURUIENILOR DIN
CULTURILE DE FLOAREA-SOARELUI
Speciile de Substanta activa Produsul Doza Recomandări de
buruieni comercial de administrare
combatute produ
s
come
cial
Monocotiledonate Butilat Diizocab 6.0- Administrate primăvara,
şi unele 80 EC 10.0 înainte de semănatcu
dicotiledonate l/ha încorporare imediată şi
EPTC + atidot Eradicane 5.0- profundă în sol, prin lucrări

16
 72 EC 8.0 cu grapa cu discuri ; solul
l/ha trebuie să fie reavăn, bine
Trifluralin Triflurom 1.75- mărunţit şi fără resturi
48 EC 2.5 vegetale.
l/ha
Pendimetalin Stomp 6-8
330EC l/ha
Prometrin Gesagard 1-2.5 În benzi, concomitent cu
kg /ha semănatul
Dicotiledonate şi Linuron Afalon 1-2.5 Preemergent sau
unele kg/ha postemergent
mocotiledonate
anuale
Monotiledonate şi Dimetamid Frontier 1.5-2 Premergent
unele 720 Ec l/ha
dicotiledonate Oxadiargil 400 g/l Raft 1.0- Preemergent fara
1.25 încorporare, singur sau
l/ha asociat cu un graminicid de
Acetoclor Harness 1.7- tip acetanilide; - aplicare
2.2 postemergenta, când floarea
l/ha soarelui are maxim 4-6
frunze .
Monocotiledonate Cicloxidim Focus 3-4 În perioada de vegetaţie,
anuale şi perene, Ultra l/ha când plantele de costrei au
inclusiv Sorghum Haloxifop-R metil Gallant 1 l/ha 10-30 cm înalţime: şi sunt
halepense din super turgescente;
rizomi Propaquizalolofop Agil 100 1.8-1 10 -15 zile după admistrare
EC l/ha nu se prăşeşte pentru a
Fenoxapropetil Furore 2.5 asigura translocarea
super l/ha erbicidului în rizomi

17
 CAPITOLUL IV . STUDIU DE CAZ

Amplsare: COMUNA DUDESTI ,SAT TATARU

DESCRIEREA PROFILULUI DE SOL

CERNOZIOMUL. Se defineşte prin orizont A molic cu crome mai mici de 2 la

materialul umed şi orizont Cca sau concentrări de carbonaţi secundari în primii 125 cm.
Răspândire: Ocupă suprafeţe însemnate în special în partea de sud şi sud-est a ţării şi pe
suprafeţe mai restrânse în Câmpia de Vest, Câmpia Moldovei şi Transilvania.

Condiţii şi procese de solificare .Cu privire la relief, cernoziomurile apar în special în

zone de câmpie, dar şi de deal, podiş sau piemonturi joase unităţi de relief cu altitudini de
la 15-20 până la 150-200 m. Materialul parental este reprezentat în special de roci
sedimentare (loess, depozite loessoide, luturi, argile, marne, calcare, gresii etc.).
Clima este specifică zonei de stepă cu precipitaţii de 400-500 mm şi temperaturi de
9,5-11,5°C evapotranspiraţia peste 700 mm, indicele de ariditate frecvent 20-24 iar
regimul hidric nepercolativ. Vegetaţia sub care s-au format este reprezentată de un covor
ierbos bine încheiat, care lasă în sol o mare cantitate de materie organică (Festuca
valesiaca, Agropyron cristatum, Chrysopogon gryllus, Poa bulbosa, etc).

Apar şi situaţii în care apa freatică este la mică adâncime şi mineralizată unde se
formează subtipuri salinice şi/sau sodice. Pe profil, se constată o uşoară levigare la
suprafaţă motiv pentru care carbonatul de calciu apare la baza orizontului A molic şi o
slabă debazificare a complexului coloidal, fără migrare de argilă. Procesele de solificare
se caracterizează prin bioacumulare intensă şi acumularea unei cantităţi mari de materie
organică humificată. Datorită vegetaţiei abundente, humusul se acumulează în cantitate
mare cu formarea unui orizont A molic profund, bogat în humus, bine structurat, de
culoare brun-închis.

Alcătuirea profilului . Cernoziomul are profilul de tip Am – A/C – C sau

Cca.Comparativ cu kastanoziomul are un profil mai profund cu orizonturi bine
diferenţiate. Orizontul A molic are grosime de 40-50 cm culori cu crome < 2 la materialul
umed, structură glomerulară bine formată, textură lutoasă şi o intensă activitate biologică.
Orizontul A/C are grosimi de 20-25 cm şi culori ceva mai deschise decât orizontul
superior cu însuşiri asemănătoare cel puţin în jumătatea superioară a acestuia. Orizontul C
sau Cca de minim 30-40 cm brun-gălbui, friabil cu textură luto-nisipoasă. Pe întregul
profil se observă numeroase neoformaţii biogene (coprolite, cervotocine, crotovine)
precum şi neoformaţii de natură chimică ce apar la baza orizontului A molic reprezentate
prin eflorescenţe şi pseudomicelii iar spre baza profilului frecvente vinişoare, tubuşoare şi
concreţiuni de carbonat de calciu.

Proprietăţi . Cernoziomul prezintă o textură mijlocie nediferenţiată pe profil, lutoasa,

structură glomerulară bine formată în Am şi moderat dezvoltată în A/C iar în partea
inferioară a profilului solul este nestructurat. Proprietăţile fizice sunt cele mai favorabile
(se lucrează uşor, regim aerohidric favorabil, afânate etc.). Conţinutul în humus este de 3-
6 % în orizontul superior, saturaţia în baze de 90-100 % cu o reacţie neutră-slab alcalină

18
 (pH = 7-7,8).Subtipuri: tipic, psamic, pelic, vertic, gleic, aluvic, calcaric, kastanic,
maronic, cambic, argic, greic, salinic, sodic, litic.

Fertilitate, folosinţă . Sunt considerate cele mai fertile soluri din ţară având în vedere
însuşirile fizice şi chimice cele mai bune. Cu toate acestea, datorită regimului de
precipitaţii redus din perioada de vegetaţie, aceasta se impune a fi rezolvată prin aplicare
de irigaţii, lucrări agrotehnice la timp şi de calitate, menţinerea solului curat de buruieni,
semănat în epoca optimă, erbicidări, etc. Pe lângă faptul că sunt bine aprovizionate cu
humus şi elemente nutritive se recomandă aplicare de îngrăşăminte chimice şi organice
diferenţiat în funcţie de cultură şi sistem irigat sau neirigat.
Se pretează pentru toată gama de culturi agricole în special culturi de câmp (grâu, orz,
porumb, fl.- soarelui, in, sfeclă, soia, mazăre, plante furajere) viţă de vie (soiuri de masă)
pomi fructiferi (cais, piersic, cireş, vişin, măr, păr) însă se folosesc cu precădere pentru
culturi de câmp.

Structura culturii

         Prin cultura intelegem ansamblul modelelor de gandire, atitudine si actiune care

caracterizeaza o populatie sau o societate, inclusiv materializarea acestor modele in lucruri.
Cultura cuprinde, deci, componente ideale (credinte, norme, valori, simboluri, modele de
actiune) si componente materiale(unelte, locuinte, imbracaminte, mijloace de transport etc.).
Cultura se dobandeste prin convietuire sociala.
Prin cultura intelegem produsele ideale si materiale ale unui grup, iar prin societate
intelegem un grup relativ autonom, care se autoreproduce, ocupa acelasi teritoriu si participa
la o cultura comuna. Cultura ofera oamenilor posibilitati multiple de adaptare la medii
naturale foarte diferite.

Planta premergatoare culturi de floarea soarelui a fost porumbul iar pentru pregatirea
patului germinativ s-a folosit sistemul de lucrari minime.

COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA

Buruienile problema aparute in cultura:

1. Cirsium arvense.
2. Setaria sp.
3. Sorghum halepense
4. Amaranthus sp.
Metoda de combatere a buruienilor a fost cea chimica,prin urmare s-a administrat
erbicidul PULSAR in doza de 1 l/ha

BIBLIOGRAFIE

19
1. Berca M., 2004. Managementul integrat al buruienilor. Editura Ceres, Bucure_ti.
2. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion
Ionescu de la Brad” Iaşi.
3. Bărbulescu Al., C. Popov, M.C. Mateieş, 2002. Bolile şi dăunătorii culturilor de câmp.
Editura Ceres, Bucureşti.
4. Bîlteanu Gh., Bîrnaure V., 1989 – Fitotehnie. Editura “Ceres”, Bucureşti.
5. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilică, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991 – Fitotehnie. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
6. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale şi leguminoase pentru boabe, Ediţia a
doua. Editura Ceres, Bucureşti.
7. Bîlteanu Gh., 2001. Fitotehnie, vol. 2 – Oleifere, textile, tuberculifere şi rădăcinoase,
tutun, hamei, medicinale şi aromatice. Editura Ceres, Bucureşti.
8. Blanchet R., A. Merrien ş.a., 1990. Le tournesol et l’eau – Adaptation à la sécheresse.
Réponse à l’irrigation. CETIOM – Centre Technique Interprofessionnel des Oléagineaux
Métropolitains, Paris.
9. Bonjean A., 1993. Le tournesol – Économie, origine, histoire, écologie, sélection. Les
éditions de l’environnement.
10. Ceapoiu N. şi col., 1984. Grâul. Editura “Academiei RSR”, Bucureşti.
11. Chirilă C., 2001. Biologia buruienilor. Editura „Ceres”, Bucureşti.
12. Ciontu C., Băbeanu Narcisa, Marin D., Şchiopu T., Gîdea M., 2001. Agrotehnică - lucrări
practice. AMC-USAMV.Bucureşti.
13. Ciurdărescu G., 1977.

20