UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE STIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA MANAGEMENT ANUL III

GESTIUNEA ECONOMICĂ A
STOCURILOR

PROFESOR COORDONATOR

Lect.univ.dr. Micu Angela Eliza

STUDEN ȚI

Chitic Bianca Gabriela

Anghel Elena Anamaria

Cuprins

Noţiuni introductive..................................................................................................................3
Capitolul 1. Tipologii și modalități de exprimare a stocurilor..................................................4
Capitolul 2. Factorii de influenţă şi obiectivele stocurilor de producţie...................................6
Capitolul 3. Gestiunea stocurilor după sistemul ABC..............................................................8
Capitolul 4. Fenomene ale stocurilor........................................................................................9
Bibliografie...............................................................................................................................11

Noţiuni introductive

2
 Conducerea şi controlul stocurilor de resurse materiale reprezintă, în economia de
piaţă, o activitate căreia i se acordă o atenţie deosebită datorită implicaţiilor economico-
financiare importante pe care le determină formarea şi deţinerea lor. Stocurile sunt cantităţi
de resurse materiale care se acumulează în depozitele şi magaziile unităţilor economice,
într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, cu un
anumit scop.
Stocurile sunt de fapt rezultatul activităţilor de aprovizionare şi de desfacere, al
activităţii comerciale, în general, care sunt dependente de natura şi caracteristicile materialelor
şi produselor, de condiţiile şi modalităţile de furnizare şi asigurare-transport, de strategiile
care se elaborează pe această linie, în scopul îndeplinirii obiectivului de bază specific
agenţilor economici.
Agenţii economici îşi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a
asigura alimentarea continuă a subunităţilor de consum sau servirea clienţilor în vederea
desfăşurării normale a activităţii şi realizării astfel a obiectivelor ce şi le-au propus.
Formarea stocurilor de materiale şi produse asigură condiţii optime pentru
desfăşurarea, după un sistem raţional, a activităţii fiecărei unităţi economice, fără stocuri nu se
poate obţine utilizarea judicioasă a capacităţilor de producţie, nu se pot satisface cererile
clienţilor în strictă concordanţă cu pretenţiile pe care le emit, nu se pot desfăşura o serie de
operaţii din sistemele aprovizionare şi desfacere cu cheltuieli rezonabile.
În general, scopul formării stocurilor este diferit; la nivelul economiei, guvernul
constituie stocuri sub forma rezervei naţionale la resursele materiale strategice sau deficitare
pentru a pune la adăpost economia naţională de influenţa unor factori de forţă majoră (seisme,
inundaţii, stare de necesitate, evitarea conjuncturilor economice nefavorabile sau a penuriei).

Capitolul 1. Tipologii și modalități de exprimare a stocurilor

3
 Pentru desfăşurarea normală a activităţii, unităţile economice din industrie, construcţii
sau transporturi îşi constituie stocuri în funcţie de condiţiile de aprovizionare interne şi
externe, de natura resurselor materiale, de caracteristicile proceselor tehnologice, de
organizarea subunităţilor de consum şi dispersia teritorială a acestora, de strategia şi politica
adoptate în formarea stocurilor.

Tipuri de stocuri:

 "Stocul curent" reprezintă cantitatea de materii prime şi materiale noi şi refolosibile,

de combustibili şi lubrifianţi, de piese de schimb, subansamble etc. care se acumulează
în depozitele şi magaziile unei unităţi economice în scopul acoperirii cererilor pentru
consum în volumul, structura şi ritmicitatea specifice, în intervalul dintre două
aprovizionări succesive. Este stocul care se formează în mod obişnuit în întreprinderi,
pentru alimentarea consumului.
 "Stocul în curs de transport" reprezintă cantitatea de resurse materiale care se
găseşte în mijloacele de transport pe timpul deplasării acestora de la sursele de
furnizare la depozitele destinatarilor. Acest stoc, care se mai numeşte "de tranzit",
poate fi mai mare sau mai mic, în funcţie de distanţa de transport şi de mijlocul de
transport folosit în deplasarea materialelor.
 "Stocul de siguranţă" reprezintă cantitatea de materiale acumulată în depozitul
consumatorului, fiind destinată asigurării continuităţii consumului când stocul curent a
fost epuizat şi întârzie reîntregirea lui, ca urmare a unor dereglări în livrările de la
furnizori, în transport sau creşterii ritmului consumului pe parcursul perioadei de
gestiune peste limitele estimate.
 "Stocul de pregătire" sau de "condiţionare" reprezintă cantitatea de materiale care
se acumulează şi este staţionată o perioadă de timp în spaţii special amenajate, în
vederea aducerii resurselor respective, prin operaţii de condiţionare, la parametrii
fizico - chimici care să permită prelucrarea lor corespunzător condiţiilor impuse de
normele tehnologice.
 "Stocul pentru transport intern" reprezintă cantitatea de resurse materiale care se
acumulează în depozitele şi magaziile subunităţilor de consum (secţii sau ateliere de
fabricaţie) în scopul acoperirii cererilor pentru consum pe durata eliberării şi
transportului materialelor de la depozitul central (comun) la destinaţiile de folosire.

4
  "Stocul de iarnă" reprezintă cantitatea de materiale care se acumulează în depozitele
unităţilor în scopul alimentării continue a consumului pe perioada de întrerupere a
exploatării şi/sau transportului unor resurse, ca urmare a condiţiilor naturale şi de
climă.

Stocurile de producţie se exprimă în diferite mărimi şi unităţi de evaluare fizică şi

valorică, în funcţie de necesitatea corelării lor cu alţi indicatori.

O primă formă de exprimare este în "unităţi naturale" (tone, kg, buc., m.p., m.c.
etc.) şi serveşte la estimarea fizică a potenţialului de producţie, de lucrări sau servicii, care se
poate realiza din cantitatea stocată la o resursă definită. Pe aceeaşi bază, se asigură
determinarea necesarului de spaţii pentru depozitare, a necesarului de mobilier sau de alte
utilaje, dispozitive, instalaţii pentru dotare, a necesarului de forţă de muncă din depozite.
A doua formă de exprimare este cea "valorică" (în lei, mii lei, mil.lei) prin care se
asigură evaluarea resurselor financiare şi valutare antrenate de formarea stocurilor de
producţie şi, prin aceasta, stabilirea impozitelor, taxelor de asigurare, ca şi a dobânzilor care
trebuie plătite. Exprimarea valorică permite, totodată, stabilirea, prin însumare, a "stocurilor
totale", indiferent de tipul resursei materiale, determinarea capitalului circulant aferent
materiilor prime şi materialelor, a vitezei de rotaţie, a volumului de credite necesar, a
cheltuielilor de stocare al căror nivel se calculează în raport cu valoarea medie a stocului de
producţie
A treia formă de exprimare este cea "în zile" prin care se evidenţiază perioada de
timp pentru care stocul fizic constituit acoperă cererea pentru consum. În funcţie de
exprimarea în zile se stabilesc momentele calendaristice de declanşare a acţiunilor de
reaprovizionare pe parcursul anului de plan.

Capitolul 2. Factorii de influenţă şi obiectivele stocurilor de producţie

5
Între principalii "factori de influenţă" a nivelului de formare a stocurilor menţionăm:

 Frecvenţa livrărilor (aprovizionărilor) de la furnizori, aceasta trebuie stabilită

ţinându-se cont de "condiţiile de livrare" ale furnizorului, cât şi de cele de primire
ale consumatorului. Condiţiile se referă în principal la natura cererii, momentele de
consum, natura resurselor, evitarea suprastocării nejustificate economic şi aşa mai
departe.
 Cantitatea minimă care poate fi comandată (în vederea achiziţionării-cumpărării)
de un client unui furnizor în condiţii economice avantajoase sau la preţuri accesibile.
De regulă, aceasta este stabilită de producător, ca reprezentând limita sub care
fabricaţia unui produs ar antrena cheltuieli de producţie mai mari şi implicit preţuri de
vânzare mai ridicate.
 Capacitatea de transport a mijloacelor folosite în aducerea resurselor materiale
în corelaţie cu distanţa de transport, corelarea impusă de factor asigură realizarea
procesului de transport al resurselor materiale cu cheltuieli cât mai mici. În consecinţă,
mărimea stocurilor este condiţionată în anumite cazuri de capacitatea de transport în
special pentru resursele materiale care se asigură din import, ca şi în cazul celor pentru
care în totalul cheltuielilor de aducere şi stocare, cele aferente transportului deţin
ponderea esenţială.
 Condiţiile naturale şi de climă determină, de regulă, formarea stocurilor de iarnă la
resursele materiale a căror exploatare sau transport se întrerupe, ca urmare a influenţei
nefavorabile specifice sezonului de iarnă. Nivelul de constituire a stocurilor sezoniere
de acest tip va depinde direct de durata perioadei de sezon şi de mărimea probabilă a
consumului aferent acesteia.
 Proprietăţile fizico-chimice influenţează în sensul că limitează durata de stocare în
timp a resurselor materiale perisabile, a celor cu termene de garanţie scurte sau a celor
care, prin compoziţia şi structura specifică, se degradează, dacă sunt staţionate în
stocuri pe o perioadă mai mare de timp decât cea admisă de caracteristicile specifice.
 Capacitatea de depozitare existentă, disponibilă sau care poate fi închiriată,
limitează cantitatea maximă de material ce poate fi stocată la un moment dat. Stocarea
peste această limită nu se poate face normal decât prin extinderea spaţiilor de
depozitare şi amenajarea corespunzătoare a acestora. Se are în vedere şi eventualitatea
închirierii de spaţii suplimentare de la terţi dacă efortul investiţional pentru plata
chiriilor şi a altor cheltuieli se justifică economic.

6
  Volumul şi structura producţiei condiţionează direct structura materială a
stocurilor şi indirect (prin necesarul de resurse pentru realizarea programelor de
producţie şi consumul mediu zilnic) nivelul de formare a acestora.
 Normele de consum sau consumurile standard influenţează indirect (prin acelaşi
necesar şi consumurile medii zilnice) nivelul de constituire a stocurilor.
 Durata de comandă-aprovizionare condiţionează nivelul de formare a stocurilor de
siguranţă.
 Durata de condiţionare-pregătire a resurselor materiale care intră sub incidenţă
influenţează nivelul de formare a stocurilor de această natură.
 Durata estimată a sezonului de iarnă condiţionează nivelul de formare a stocului de
iarnă.
 Cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare, ca şi cele de stocare impun
formarea stocurilor pe criterii economice.
 Periodicitatea fabricaţiei la producători condiţionează intervalul minim la care se
pot aproviziona resursele materiale de la sursa directă, în sensul că acesta nu poate fi
mai mic faţă de intervalul de reluare a producţiei sau de ciclul de fabricaţie al
produselor la asemenea unităţi.
 Amplasamentul stocurilor de resurse materiale influenţează volumul stocurilor care
se formează la nivelul subunităţilor de consum ale întreprinderii sub forma de "stocuri
pentru transport intern".

Obiectivele de urmărit în conducerea proceselor de stocare pentru a obţine efecte economice

favorabile:

 formarea unor stocuri minim necesare;

 menţinerea stocurilor efective în limitele estimate;
 prevenirea fenomenelor de lipsă de resurse materiale în stoc şi de suprastocare, de
formare a stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare;
 păstrarea integrităţii calitative, a caracteristicilor fizico-chimice a resurselor pe timpul
stocării;
 satisfacerea pe seama stocurilor constituite a cererilor pentru consum, cele ale
clienţilor în strictă corelaţie cu politica adoptată de conducerea firmei.

Capitolul 3. Gestiunea stocurilor după sistemul ABC

7
 Problemele de gestiune a stocurilor implică utilizarea unui volum deosebit de mare de
informaţii, atât în planificarea, cât şi în urmărirea realizării proceselor de stocare, aceasta
pentru că, în unităţile economice, se foloseşte un număr important de sortotipodimensiuni de
materiale, pentru o gamă largă de produse şi destinaţii de utilizare, iar sursele de
aprovizionare sunt, de regulă, foarte diferite.
Un sistem de gestiune diferenţiată care prezintă interes practic este "sistemul ABC",
acesta grupează materialele care se aprovizionează şi se stochează de fiecare unitate
economică în trei grupe. Criteriul de grupare care se foloseşte frecvent este cel care se referă
la "valoarea stocului mediu la diferitele materiale", se apreciază că acest criteriu răspunde
cel mai bine scopului urmărit de fiecare întreprindere, fiindcă are în vedere formarea unor
stocuri cât mai mici de resurse materiale şi implicit a unui capital circulant mai redus.
Analizele efectuate în diferite unităţi arată că ponderea cea mai mare din valoarea
totală a stocurilor este deţinută de un număr relativ mic de materiale, care influenţează direct
atât realizarea producţiei cât şi volumul capitalului circulant. Aceste materiale sunt cele care
intră în mod obişnuit în prelucrare pentru a fi transformate în produse finite, şi care trebuie
cuprinse în prima grupă de importanţă - A. Urmează a doua grupă de importanţă (B)
care cuprinde un număr ceva mai mare de materiale, dar cu o valoare totală sensibil mai
redusă, care participă în mai mică măsură la dimensionarea volumului total al capitalului
circulant. În sfârşit, din nomenclatorul de materiale al întreprinderilor se detaşează a treia
grupă valorică, cu un număr foarte mare de materiale utilizante în cantităţi foarte mici şi care
influenţează foarte puţin volumul total al capitalului circulant. Orientativ, sfera de cuprindere,
din punct de vedere al ponderii numerice şi valorice, se prezintă în tabelul următor:

Grupa (Zona) de Ponderea numerică în totalul Ponderea valorică în totalul

importanţă sortimentelor de materiale nomenclatorului de
utilizate (%) aprovizionat (%)

A 10 70

B 20 20

C 70 10

Capitolul 4. Fenomene ale stocurilor

8
 Pe parcursul derulării aprovizionării, fie în contextul contractelor economice anterior
încheiate, fie în raport cu alte condiţii şi modalităţi de desfăşurare prestabilite, evoluţia
stocurilor înregistrează variaţii diferite ca mărime; oscilaţiile sunt determinate de ritmul
intrărilor şi ieşirilor de materiale în şi din stoc, de mărimea şi structura în care acţiunile
respective se realizează.
Aceasta face ca, în unele momente sau perioade de timp, mai scurte sau mai lungi,
stocurile efective să se situeze la nivele mai mari decât cele economice predeterminate, să
se epuizeze sau să se menţină la aceeaşi dimensiune în mod nejustificat. Toate aceste
"stări de fapt" se apreciază, în general, ca negative, dăunătoare pentru situaţia financiară a
unităţii sau pentru desfăşurarea normală a activităţii specifice. Fiecare situaţie de acest fel
necesită analize concrete care să ateste natura fenomenului, cauza care-l determină,
implicaţiile economice pe care le generează ( şi care nu întotdeauna sunt negative).
Un prim "fenomen negativ" care se poate înregistra se referă la lipsa de stoc în
cazul anumitor resurse materiale şi întârzierea reîntregirii acestuia. Situaţia implică, după caz,
stabilirea unor decizii de genul:
 impulsionarea furnizorilor, parteneri iniţiali de relaţii de vânzare-cumpărare,
pentru livrarea la termenul prestabilit sau cu anticipaţie a loturilor de resurse
materiale comandate, contractate sau solicitate;
 reconstituirea urgentă a stocului, indiferent de efortul necesar şi sursa de
provenienţă;
 aprobarea consumului din stocul de siguranţă, dacă este format;
 apelarea unor resurse substituente (înlocuitoare);
 acceptarea lipsei de stoc prin renunţarea sau reprogramarea fabricaţiei
produselor aflate sub incidenţa acţiunii ş.a.
În general, "lipsa de resurse" în stoc determină efecte economice negative
importante, uneori greu de suportat şi, ca urmare, de regulă, se evită.
Un al doilea fenomen constă în suprastocare, adică în formarea de stocuri mai
mari decât nivelul prestabilit. Nivelul estimat anticipat poate sau nu să fie precizat pe
criterii economice; situaţia este în funcţie de exigenţa impusă dimensionării stocurilor, de
strategia adoptată în formarea stocurilor, aflată în strictă corelaţie cu natura şi caracterul
resursei materiale, cu sursa de provenienţă a acesteia.

9
 Cantităţile de resurse materiale acumulate peste limita admisă sunt neeconomice,
reprezentând imobilizări suplimentare de materiale şi implicit de fonduri financiare şi
valutare antrenate la cumpărare şi pentru stocare.
Pe parcursul perioadei de gestiune, în depozitele unităţii economice se pot
identifica stocuri la unele resurse materiale care nu mai sunt necesare consumului
propriu, aceste stocuri se definesc obişnuit stocuri fără mişcare. Asemenea stocuri
reprezintă, ca şi suprastocările peste limitele admise, imobilizări suplimentare de
resurse materiale şi financiar-valutare total fără justificare economică, reprezentând
un adevărat balast pentru situaţia financiară a unităţii.
De asemenea, sunt şi stocuri care, deşi sunt formate şi se menţin la nivelele
estimate, consumul din cadrul acestora se înregistrează în cadrul perioadei de gestiune
prevăzute, sau peste, dar într-un "ritm lent", în cantităţi mici la intervale relativ mari;
asemenea stocuri se interpretează ca fiind cu mişcare lentă.
Toate "cele trei categorii de stocuri" - peste limita stabilită, cu mişcare lentă
sau fără mişcare se apreciază ca fiind neraţionale, neeconomice pentru că
antrenează nejustificat un efort material şi financiar-valutar suplimentar, diminuând
astfel posibilităţile unităţii deţinătoare de a folosi cu eficienţă economică sporită resursele
băneşti şi de alt ordin de care dispune.
Efectul negativ al formării unor asemenea stocuri se amplifică dacă avem în
vedere că deţinerea lor necesită spaţii şi dotări suplimentare pentru depozitare-păstrare,
plata de dobânzi pentru credite folosite la cumpărarea resurselor imobilizate astfel, taxe
de asigurare sporite, uzură morală accentuată ş.a.
În concluzie, orice acţiune care se iniţiază în legătură cu stocurile disponibile (cele
peste limita admisă, cu mişcare lentă sau fără mişcare) trebuie să fie precedată de analize
care să-i fundamenteze scopul economic; pe această bază se va alege varianta de acţiune
cea mai eficientă.

10
Bibliografie

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=94&idb=

11