Managementul băncii reprezintă procesul de integrare funcţională a unui ansamblu

diferenţiat de activităţi specifice, centrate pe obţinerea şi combinarea resurselor umane,

informaţionale, fizice şi financiare în scopul furnizării profitabile a produselor şi
serviciilor bancare.
Actul fundamental al MB este decizia financiară.

Prin prisma domeniilor primordiale, esenţiale în care se afirmă atribuţiile acestuia, poate
fi configurată în mod desfăşurat structura managementului pe opt domenii principale:

1. managementul lichidităţii
2. managementul activelor
3. managementul pasivelor
4. managementul capitalului
5. managementul performanţelor
6. managementul riscurilor
7. managementul relaţiilor umane
8. managementul pieţei.

Managementul lichidității

Lichiditatea bancară este o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au

grade diferite de lichiditate. Ea reprezintă abilitatea băncilor de a-şi onora obligaţiile
financiare asumate şi exprimă capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu
cheltuieli minime în monedă lichidă (numerar sau disponibil în contul curent)

Un nivel de lichiditate necorespunzător poate duce, în situaţia unei reduceri neaşteptate a

numerarului, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare cu costuri mari, reducând
astfel profitabilitatea băncii şi determinând, în ultimă instanţă, insolvabilitatea. Pe de altă
parte, o lichiditate excesivă diminuează rentabilitatea activelor, conducând la obţinerea
unor performanţe financiare slabe.

Importanţa menţinerii unei lichidităţi bancare adecvate rezidă şi din funcţiile acesteia [3]:
● asigură desfăşurarea normală a activităţii bancare prin fluidizarea procesului de
intermediere bancară;
● protejează interesele clienţilor, pe de o parte şi ale acţionarilor, pe de altă parte,
● asigură o capacitate rezonabilă de rambursare a depozitelor către clienţi, independent
de modul în care sunt returnate băncii plasamentele în credite şi în alte active
● asigură independenţa băncii faţă de sursele de împrumut marginale de pe piaţă, care au
costuri ridicate;
 ● contribuie la evitarea lichidităţii forţate a anumitor plasamente neajunse la scadenţă,
pentru procurarea resurselor necesare unor retrageri programate sau nu;
● contribuie la evitarea împrumuturilor de ultimă instanţă, de la Banca Centrală.
Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de
clienţi, datorită devierii proporţiei dintre plasamentele pe termen lung şi a celor pe termen
scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii.

Operaţiunile active – ale băncilor comerciale se referă la angajarea resurselor acestor

instituţii în vederea realizării funcţiilor statutare şi a obţinerii de profit.
Banca efectuează 3 tipuri de operaţiuni active :

 Operaţiuni de trezorerie – care se referă la formarea şi menţinerea lichidităţilor

bancare;
 Operaţiuni de plasament cele mai importante active ale băncii generatoare de
profit. Ele sunt de două tipuri: - de creditare care duc la formarea portofoliului de
credite bancare;
 investiţionale- formează portofoliul de VM.
 Operaţiuni de creare a imobilizărilor - necesare pentru desfăşurarea normală
curentă a bănci.

patru modalităţi fundamentale de asigurare a maximizării profitului

1. identificarea şi selectarea creditelor sigure, pe termen lung şi cu rate înalte ale
dobânzii;
2. cumpărarea de titluri financiare care generează venituri înalte şi riscuri joase;
3. reducerea riscurilor asociate portofoliului activelor, prin diversificare
4. administrarea lichidităţii activelor

Operaţiunile pasive – ale băncilor comerciale sunt operaţiuni de atragere a

activelor monetare existente în economie.

În structura operaţiunilor pasive sunt:

1. Depozitele bancare, la vedere și la termen

Aceste resurse deţin cu mici excepţii ponderea principală în totalul resurselor
constituite la nivelul unei bănci
2. Împrumuturile contractate la Banca Națională

a. băncile comerciale fac apel la resursele băncii naţionale, se refinanţează în cazul

în care se confruntă cu lipsă de lichiditate.
 b. 3. Împrumuturi de pe piaţa monetară
▬ Împrumuturi specifice pieţei înterbancare
4. Capitalul propriu
Capitalul propriu şi fondurile de rezervă constituite din profitul brut au un aport
relativ redus în formarea resurselor de creditare a băncilor

Man. Capitalului
Capitalul bancar reprezintă resursele băneşti aflate la dispoziţia băncilor, cu care
ele operează pentru a-şi exercita funcţia de finanţare.
Capitalul băncii comerciale îndeplineşte câteva funcţii vitale în asigurarea bunei
funcţionări şi a viabilităţii pe termen lung a băncii.
1) în primul rând, capitalul este un amortizor împotriva riscului de
faliment prin absorbţia pierderilor neaşteptate (şi pentru care nu s-au constituit
provizioane)
2) în al doilea rând, capitalul creează băncii cadrul funcţional prin furnizarea
fondurilor necesare pentru autorizare, organizare şi înzestrare operaţională. Nu se poate
deschide o bancă fără a dispune de un capital minim cărui valoare variază de la ţară la ţară.
Astfel, capitalul este sursă de acoperire a valorii imobilelor, echipamentului,
mobilierului şi a tuturor celorlalte condiţii necesare bunei funcţionări a băncii, cheltuieli ce
trebuie făcute înainte ca banca să-şi înceapă efectiv activitatea.
3) în al treilea rând, capitalul (prin dimensiunea lui) promovează
încrederea publică în bancă şi asigură creditorii, inclusiv pe furnizorii principali de
resurse, depozitarii, de tăria potenţialului său financiar. Este, totodată, şi o
asigurare că ciclul normal al vieţii economice nu va afecta prea mult posibilitatea băncii
de a-şi ajuta clienţii exact atunci când aceştia au mai mare nevoie, şi anume în perioade de
recesiune.
Man. riscurilor bancare
Datorită subiectivismului evaluării şi măsurării exacte a riscurilor din activitatea
bancară,definirea riscului activităţii bancare este dificilă. Acest termen nu are o definiţie
unic acceptată.Totuşi, marea majoritate a specialiştilor din domeniu sunt de acord că el
poate fi caracterizat prin trei trăsături principale:
1. Cauzele instabilităţii riscurilor bancare
2. Punctul critic de manifestare al riscurilor bancare determinat de obiectivele băncii
3. Posibilitatea ca obiectivele stabilite să nu fie realizate
Riscul bancar evidenţiază posibilitatea ca într-o anumită tranzacţie să nu se obţină
profitul aşteptat ori să apară o pierdere. Astfel, riscul bancar este o formă specifică de
aplicare a teoriei riscului în domeniul activităţii bancare

1. riscul de conformitate reprezintă riscul ca o instituţie de credit să suporte

sancţiuni prevăzute de cadrul de reglementare, să înregistreze pierderi financiare
semnificative sau afectarea reputaţiei, ca urmare a neconformării acesteia cu
prevederi ale cadrului de reglementare, ale normelor şi standardelor proprii,
precum şi ale codurilor de conduităstabilite de pieţe sau industrie, aplicabile
activităţii sale
2. riscul de credit reprezintă riscul actual sau viitor de afectare negativă a
profiturilor şicapitalului ca urmare a ne#ndeplinirii de către debitor a obli&aţiilor
contractuale sau a aeşecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite
 riscul de lichiditate – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi
capitalului, determinat de incapacitatea instituţiei de credit de a-şi îndeplini
obligaţiile la scadenţa acestora;
 riscul de rată a dobânzii – riscul actual sau viitor de afectare negativă a
profiturilor şi capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii;
 riscul de piaţă – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi
capitalului determinat de fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor titlurilor de capital şi
ale ratei dobânzii în ceea ce priveşte activităţile care aparţin portofoliului de
tranzacţionare, precum şi de fluctuaţiile cursului valutar şi ale preţurilor mărfurilor
pentru întreaga activitate a instituţiei de credit;
 riscul de ţară – risc asociat riscului de credit, care este determinat de condiţiile
economice, sociale şi politice ale ţării de origine a împrumutatului;
 riscul de transfer – componentă a riscului de ţară, care apare atunci când
obligaţia împrumutatului nu este exprimată în moneda ţării de origine a acestuita;
 riscul aferent tehnologiei informaţiei – subcategorie a riscului operaţional care
se referă la riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi capitalului,
determinat de inadecvarea strategiei şi politicii IT, a tehnologiei informaţiei şi a
procesării informaţiei, cu referire la capacitatea de gestionare, integritatea,
controlabilitatea şi continuitatea acesteia, sau de utilizarea necorespunzătoare a
tehnologiei informaţiei;
 riscul reputaţional – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi
capitalului determinat de percepţia nefavorabilă asupra imaginii unei instituţii de
credit de către clienţi, contrapartide, acţionari, investitori sau autorităţi de
supraveghere;
 riscul strategic – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi
capitalului determinat de schimbări în mediul de afaceri sau de decizii de afaceri
defavorabile, de implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacţie la
schimbările din mediul de afaceri.
 Man. Performanțelor

Ca în orice întreprindere sau organizaţie, performanţele unei bănci depind de

calitatea managementului, concretizată în rezultatele care se obţin în urma elaborării şi
adoptării deciziilor manageriale.
Pentru a fi performant, managementul bancar trebuie să considere următoarele aspecte
esenţiale:

 construirea şi funcţionarea unui sistem informaţional competitiv;

 selectarea unor pieţe şi produse potrivite;
 recompensarea personalului băncii în funcţie de performanţe;
 o bună cunoaştere şi utilizare a tehnicilor si a instrumentelor financiare;
 o bună gestionare financiară;
 elaborarea unor strategii realiste, cu luarea în considerare a rezultatelor şi
performanţelor anterioare.

Mru
Managementul resurselor umane (MRU) este acea activitate organizaţională care
permite folosirea cea mai eficientă a angajaţilor pentru a atinge scopurile organizaţionale,
de grup şi individuale.
MRU are la bază unele principii fundamentale, si anume:
1. Asigurarea libertăţii muncii;
2. Egalitatea de tratament faţă de toţi salariaţii;
3. Condiţii de muncă adecvate şi respectarea demnităţii salariaţilor;
4. Consensualitatea şi buna credinţă.
Respectarea acestor principii permit formarea unui climat favorabil în cadrul
colectivului de muncă, ce va exclude riscul de fraudă, deoarece fiind motivat şi
simţindu-se protejat, angajatul va recompensa banca prin atitudine respectuoasă vis-a-
vis de sarcinile puse în faţa lui.
Mk bancar

Studiul pietei serviciilor bancare

Un aspect esential al marketingului bancar il constituie delimitarea produsului bancar

concret de serviciul bancar.

Astfel,produsul bancar este un document (certificat), eliberat de banca in vederea

deservirii clientului sau realizarii unei anumite operatiuni (exemple: cambia, cecul,
depozitul etc.)

Serviciul bancar reprezinta operatiunea bancara de deservirea clientului.

Atit produsul, cit si serviciul bancar vin sa satisfaca necesitatile clientilor si implica
obtinerea unui profit maxim de catre banca. Spre exemplu, deschiderea unui cont bancar
– este un produs, iar deservirea contului – un serviciu bancar. Insa, atit produsul, cit si
serviciul bancar presupun obtinerea unui venit sub forma de comision. De mentionat ca,
in majoritatea cazurilor, produsul bancar are un caracter primar, iar serviciul bancar – un
caracter secundar

Serviciul de marketing in cadrul bancii are drept scop de a evidentia, de a scoate in

prim plan asteptarile pe care clientul le leaga de banca. Acestea pot fi: dorinta de asi
proteja mijloacele banesti de inflatie, de a obtine un beneficiu, de a avea la dispozitie
(pentru a putea face o alegere convenabila) o larga de servicii calitative etc. S-a
demonstrat deja ca in banca, ca si in alte domenii de activitate, cea mai mare impresie
asupra consumatorului o are cultura de deservire. Aceasta, in mare masura, defineste
comportamentul consumatorului de mai departe.