Sunteți pe pagina 1din 15

Detalieri de Competențe Activități de învățare Resurse Evaluare Data Observatii

conținut specifice
• Ce sunt 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei • Locul de • Observarea 17IX
lucrurile? 2.2 liste de lucruri utile într-o situație desfășurare: sala sistematică • probe
3.1 PROIECTAREA
dată (de exemplu, pentru o oră deUNITĂȚILOR
de clasă DE ÎNVĂȚARE
orale • probe scrise
curs, o drumeție, o insulă Educație civică, clasa
• Resurse a III-a• probe
pustie) și discutarea atitudinilor Semestrul
materiale:I practice • fișe de
posibile față de lucrurile manualul, caietul lucru • teme pentru
menționate
Unitatea de învățare: Lucruri, plante, animale, persoane de lucru, acasă
• punerea elevilor în situația de a- calculator, volum • portofoliul •
și exprima gânduri, sentimente, cu operele proiectul
atitudini față de lucruri, plante, literare, dicționar,
animale și de a susține nevoia de planșe, ilustrații
lucruri, plante, animale (pornind, decupate din ziare
de exemplu, de la imagini, texte, și reviste vechi
desene animate, filme adecvate • Resurse
vârstei elevilor) procedurale:
• exersarea cooperării în grup conversația,
pentru rezolvarea unor sarcini exercițiul,
simple de lucru, prin împărțirea explicația,
sarcinilor/responsabilităților, observarea
respectarea dirijată,
cerințelor (de lucru, de timp etc.) demonstrația,
și prin valorificarea calităților dezbaterea
fiecărui membru al grupului • Forme de
organizare a

1
colectivului de elevi:
activitate frontală,
activitate în perechi,
activitate în echipă,
activitate
individuală
• Ce sunt 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei • Observarea 24IX
animalele și 2.2 liste de lucruri utile într-o situație sistematică
plantele? 3.1 dată (de exemplu, pentru o oră de • probe orale
curs, o drumeție, o insulă • probe scrise
pustie) și discutarea atitudinilor • Locul de desfășurare: • probe
posibile față de lucrurile menționate sala practice
• punerea elevilor în situația de a-și de clasă • fișe de lucru
exprima gânduri, sentimente, • Resurse materiale: • teme pentru
atitudini față de lucruri, plante, manualul, caietul de acasă
animale și de a susține nevoia de lucru, calculator, volum • portofoliul
lucruri, plante, animale (pornind, de cu operele literare, • proiectul
exemplu, de la imagini, texte, dicționar, planșe,
desene animate, filme adecvate ilustrații decupate
vârstei elevilor) din ziare și reviste
• exersarea cooperării în grup pentru vechi • Resurse
rezolvarea unor sarcini simple de procedurale:
lucru, prin împărțirea conversația,
sarcinilor/responsabilităților, exercițiul,
respectarea explicația,
cerințelor (de lucru, de timp etc.) și observarea dirijată,
prin valorificarea calităților fiecărui demonstrația,
membru al grupului dezbaterea • Forme de
organizare a
colectivului de elevi:
activitate frontală,
activitate

2
în perechi, activitate
în echipă, activitate
individuală
• Ce înseamnă să 1.1 • exerciții de colorare, în desene/contururi date, a • Observarea 1X
fim persoane? 3.1 imaginilor care înfățișează persoane • exerciții de sistematică
3.3 prezentare, în perechi, a propriei persoane (a unor • probe orale
aspecte relevante pentru identitatea proprie) • probe scrise
• realizarea și discutarea, în perechi, a portretului • probe
colegului de bancă • discuții referitoare la • Locul de practice
asemănările și deosebirile dintre persoane desfășurare: sala • fișe de lucru
• simularea modului în care este necesar să se de clasă • teme pentru
comporte membrii unui grup în rezolvarea unei • Resurse materiale: acasă
sarcini de lucru, atunci când membrii grupului au manualul, caietul de • portofoliul
opinii diferite lucru, calculator, • proiectul
• exersarea cooperării în grup pentru rezolvarea volum cu operele
unor sarcini simple de lucru, prin împărțirea literare, dicționar,
sarcinilor/responsabilităților, respectarea planșe, ilustrații
cerințelor (de lucru, de timp etc.) și prin decupate din ziare și
valorificarea calităților fiecărui membru al reviste vechi •
grupului Resurse procedurale:
conversația,
exercițiul, explicația,
observarea dirijată,
demonstrația,
dezbaterea • Forme
de organizare a
colectivului de elevi:
activitate frontală,
activitate
în perechi,
activitate în echipă,

3
activitate
individuală
• Nevoia de lucruri 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei liste de lucruri • Observarea 8X
2.2 utile într-o situație dată (de exemplu, pentru o oră sistematică
3.1 de curs, o drumeție, o insulă • probe orale
pustie) și discutarea atitudinilor posibile față de • Locul de • probe scrise
lucrurile menționate desfășurare: sala • probe
• recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față de clasă practice
de plante și animale, pornind de la imagini date, • Resurse materiale: • fișe de lucru
lectura unor povești, fabule, vizionarea manualul, caietul de • teme pentru
unor desene animate sau filme adecvate vârstei lucru, calculator, acasă
elevilor, observarea unor comportamente ale volum cu operele • portofoliul
copiilor și ale adulților în contexte familiare de literare, dicționar, • proiectul
viață etc. planșe, ilustrații
• realizarea, în perechi, la alegerea elevilor, a decupate din ziare și
unor scurte compuneri, dialoguri, scheme, reviste vechi
desene, referitoare la modul în care cred elevii că • Resurse
le-ar plăcea lucrurilor, plantelor și procedurale:
animalelor să se comporte oamenii cu acestea • conversația,
punerea elevilor în situația de a-și exprima exercițiul, explicația,
gânduri, sentimente, atitudini față de lucruri, observarea dirijată,
plante, animale și de a susține nevoia de demonstrația,
lucruri, plante, animale (pornind, de exemplu, de dezbaterea, jocul
la imagini, texte, desene animate, filme adecvate didactic • Forme de
vârstei elevilor) organizare a
• exersarea cooperării în grup pentru rezolvarea colectivului de elevi:
unor sarcini simple de lucru, prin împărțirea activitate frontală,
sarcinilor/responsabilităților, respectarea activitate în perechi,
cerințelor (de lucru, de timp etc.) și prin activitate în echipă,
valorificarea calităților fiecărui membru al activitate individuală
grupului

4
• Nevoia de plante 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei liste de lucruri • Observarea 15X
și animale 2.2 utile într-o situație dată (de exemplu, pentru o oră sistematică
3.1 de curs, o drumeție, o insulă • probe orale
• Locul de
pustie) și discutarea atitudinilor posibile față de • probe scrise
desfășurare: sala
lucrurile menționate • probe
de clasă
• recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față practice
• Resurse materiale:
de plante și animale, pornind de la imagini date, • fișe de lucru
manualul, caietul de
lectura unor povești, fabule, vizionarea • teme pentru
lucru, calculator,
unor desene animate sau filme adecvate vârstei acasă
volum cu operele
elevilor, observarea unor comportamente ale • portofoliul
literare, dicționar,
copiilor și ale adulților în contexte familiare de • proiectul
planșe, ilustrații
viață etc.
decupate din ziare și
• realizarea, în perechi, la alegerea elevilor, a
reviste vechi •
unor scurte compuneri, dialoguri, scheme,
Resurse procedurale:
desene, referitoare la cum anume cred elevii că
conversația,
le-ar plăcea lucrurilor, plantelor și animalelor să
exercițiul, explicația,
se comporte oamenii cu acestea
observarea dirijată,
• punerea elevilor în situația de a-și exprima
demonstrația,
gânduri, sentimente, atitudini față de lucruri,
dezbaterea • Forme
plante, animale și de a susține nevoia de
de organizare a
lucruri, plante, animale (pornind, de exemplu, de
colectivului de elevi:
la imagini, texte, desene animate, filme adecvate
activitate frontală,
vârstei elevilor)
activitate
• exersarea cooperării în grup pentru rezolvarea
în perechi,
unor sarcini simple de lucru, prin împărțirea
activitate în echipă,
sarcinilor/responsabilităților, respectarea
activitate
cerințelor (de lucru, de timp etc.) și prin
individuală
valorificarea calităților fiecărui membru al
grupului

• Nevoia de 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei liste de lucruri • Locul de • Observarea 22X
ceilalți 2.2 utile într-o situație dată (de exemplu, desfășurare: sala sistematică
3.1 pentru o oră de curs, o drumeție, o insulă de clasă • probe orale

5
pustie) și discutarea atitudinilor posibile față de • probe scrise
lucrurile menționate • probe
• Resurse materiale:
• recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față practice
manualul, caietul de
de plante și animale, pornind de la imagini date, • fișe de lucru
lucru, calculator,
lectura unor povești, fabule, vizionarea • teme pentru
volum cu operele
unor desene animate sau filme adecvate vârstei acasă
literare,
elevilor, observarea unor comportamente ale • portofoliul
dicționar, planșe,
copiilor și ale adulților în contexte familiare de • proiectul
ilustrații decupate din
viață etc.
ziare și reviste
• realizarea, în perechi, la alegerea elevilor, a
vechi
unor scurte compuneri, dialoguri, scheme,
• Resurse
desene, referitoare la cum anume cred elevii că
procedurale:
le-ar plăcea lucrurilor, plantelor și animalelor să
conversația,
se comporte oamenii cu acestea
exercițiul, explicația,
• punerea elevilor în situația de a-și exprima
observarea dirijată,
gânduri, sentimente, atitudini față de lucruri,
demonstrația,
plante, animale și de a susține nevoia de
dezbaterea • Forme
lucruri, plante, animale (pornind, de exemplu, de
de organizare a
la imagini, texte, desene animate, filme adecvate
colectivului de elevi:
vârstei elevilor)
activitate
• exersarea cooperării în grup pentru rezolvarea
frontală, activitate
unor sarcini simple de lucru, prin împărțirea
în perechi,
sarcinilor/responsabilităților, respectarea
activitate în echipă,
cerințelor (de lucru, de timp etc.) și prin
activitate
valorificarea calităților fiecărui membru al
individuală
grupului

• Recapitulare • exerciții de colorare, în desene/contururi date, a • Observarea 5XI


1.1
2.1 imaginilor care înfățișează persoane • • Locul de sistematică
2.2 recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față desfășurare: sala de • probe orale
3.1 de plante și animale, pornind de la imagini date, clasă • probe scrise
3.3 lectura unor povești, fabule, vizionarea unor • Resurse materiale: • probe
desene animate sau filme adecvate vârstei manualul, caietul practice

6
elevilor, observarea unor comportamente ale • fișe de lucru
copiilor și ale adulților în contexte familiare de • teme pentru
de lucru, calculator,
viață etc. acasă
volum
• activitate independentă de completare a unor • portofoliul
cu operele literare,
enunțuri referitoare la lucruri, plante, animale (de • proiectul
dicționar, planșe,
exemplu, privind lucruri care îi reprezintă,
ilustrații decupate
preferințe, atitudini, comportamente față de
din ziare și reviste
lucruri, plante, animale)
vechi • Resurse
• punerea elevilor în situația de a-și exprima
procedurale:
gânduri, sentimente, atitudini față de lucruri,
conversația,
plante, animale și de a susține nevoia de
exercițiul, explicația,
lucruri, plante, animale (pornind, de exemplu, de
observarea dirijată,
la imagini, texte, desene animate, filme adecvate
demonstrația,
vârstei elevilor)
dezbaterea, jocul
• exersarea cooperării în grup pentru rezolvarea
didactic • Forme de
unor sarcini simple de lucru, prin împărțirea
organizare a
sarcinilor/responsabilităților, respectarea
colectivului de
cerințelor (de lucru, de timp etc.) și prin
elevi: activitate
valorificarea calităților fiecărui membru al
frontală, activitate
grupului
în perechi,
• implicarea, la nivel de clasă, școală sau la
activitate în echipă,
nivelul comunității locale, în proiecte simple, pe
activitate
diferite teme cu conținut moral-civic
individuală

• Evaluare • Forma de • probă scrisă 12XI


1.1
• Identificarea lucrurilor, plantelor, persoanelor organizare a
2.1
pe baza imaginilor • Completarea textelor colectivului de elevi:
2.2
lacunare • Formulare de răspunsuri la întrebări activitate
3.1
• Ilustrarea prin desen a nevoii de lucruri, individuală
3.3
plante și animale

7
Unitatea de învățare: Relații, atitudini, comportamente
1. • Lucrurile care 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei liste de lucruri • Observarea 19XI
ne exprimă 2.2 utile într-o situație dată (de exemplu, pentru o oră sistematică
3.1 de curs, o drumeție, o insulă pustie) și discutarea • Locul de • probe orale
atitudinilor posibile față de lucrurile menționate desfășurare: sala de • probe scrise
• recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față de clasă • probe
plante și animale, pornind de la imagini date, • Resurse practice
lectura unor povești, fabule, vizionarea unor materiale: • fișe de lucru
desene animate sau filme adecvate vârstei elevilor, manualul, caietul de • teme pentru
observarea unor comportamente ale copiilor și ale lucru, calculator, acasă
adulților în contexte familiare de viață etc. volum cu operele • portofoliul
• activitate independentă de completare a unor literare, dicționar, • proiectul
enunțuri referitoare la lucruri, plante, animale (de planșe, ilustrații
exemplu, privind lucruri care îi reprezintă, decupate din ziare
preferințe, atitudini, comportamente față de lucruri, și reviste vechi
plante, animale) • Resurse
• exersarea cooperării în grup pentru rezolvarea procedurale:
unor sarcini simple de lucru, prin împărțirea conversația,
sarcinilor/responsabilităților, respectarea cerințelor exercițiul,
(de lucru, de timp etc.) și prin valorificarea explicația,
calităților fiecărui membru al grupului observarea dirijată,
demonstrația,
dezbaterea, jocul
didactic,
jocul de rol • Forme
de organizare a
colectivului de elevi:
activitate frontală,
activitate în perechi,
activitate în echipă,

8
activitate
individuală
2. • Relații și 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei liste de lucruri • Observarea 26XI
atitudini față de 2.2 utile într-o situație dată (de exemplu, pentru o oră sistematică
lucruri (I) 3.1 de curs, o drumeție, o insulă pustie) și discutarea • Locul de • probe orale
atitudinilor posibile față de lucrurile menționate desfășurare: sala de • probe scrise
• recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față de clasă • probe
plante și animale, pornind de la imagini date, • Resurse materiale: practice
lectura unor povești, fabule, vizionarea unor manualul, caietul de • fișe de lucru
desene animate sau filme adecvate vârstei elevilor, lucru, calculator, • teme pentru
observarea unor comportamente ale copiilor și ale volum cu operele acasă
adulților în contexte familiare de viață etc. literare, dicționar, • portofoliul
• activitate independentă de completare a unor planșe, ilustrații • proiectul
enunțuri referitoare la lucruri, plante, animale (de decupate din ziare și
exemplu, privind lucruri care îi reprezintă, reviste vechi •
preferințe, atitudini, comportamente față de lucruri, Resurse
plante, animale) procedurale:
• exersarea cooperării în grup pentru rezolvarea conversația,
unor sarcini simple de lucru, prin împărțirea exercițiul, explicația,
sarcinilor/responsabilităților, respectarea cerințelor observarea dirijată,
(de lucru, de timp etc.) și prin valorificarea demonstrația,
calităților fiecărui membru al grupului dezbaterea, jocul
didactic
• Forme de
organizare a
colectivului de elevi:
activitate frontală,
activitate în perechi,
activitate în echipă,
activitate individuală

9
3. • Relații și 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei liste de lucruri • Observarea 3XII
atitudini față de 2.3 utile într-o situație dată (de exemplu, pentru o oră sistematică
lucruri (II) 3.1 de curs, o drumeție, o insulă pustie) și discutarea • Locul de • probe orale
3.3 atitudinilor posibile față de lucrurile menționate desfășurare: sala de • probe scrise
• recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față de clasă • probe
plante și animale, pornind de la imagini date, • Resurse materiale: practice
lectura unor povești, fabule, vizionarea unor manualul, caietul de • fișe de lucru
desene animate sau filme adecvate vârstei elevilor, lucru, calculator, • teme pentru
observarea unor comportamente ale copiilor și ale volum cu operele acasă
adulților în contexte familiare de viață etc. literare, dicționar, • portofoliul
• activitate independentă de completare a unor planșe, ilustrații • proiectul
enunțuri referitoare la lucruri, plante, animale (de decupate din ziare și
exemplu, privind lucruri care îi reprezintă, reviste vechi •
preferințe, atitudini, comportamente față de lucruri, Resurse procedurale:
plante, animale) conversația,
• exersarea cooperării în grup pentru rezolvarea exercițiul, explicația,
unor sarcini simple de lucru, prin împărțirea observarea dirijată,
sarcinilor/responsabilităților, respectarea cerințelor demonstrația,
(de lucru, de timp etc.) și prin valorificarea dezbaterea, jocul
calităților fiecărui membru al grupului didactic • Forme de
• implicarea, la nivel de clasă, școală sau la nivelul organizare a
comunității locale, în proiecte simple, pe diferite colectivului de elevi:
teme cu conținut moral-civic activitate frontală,
activitate
în perechi,
activitate în echipă,
activitate
individuală

4. • Prieteni 2.2 • imaginarea unor povestiri privind raporturile • Locul de • Observarea 10XII
necuvântători persoanei cu lucrurile, cu plantele și animalele, desfășurare: sala de sistematică
care valorizează atitudini pozitive față de acestea clasă • probe orale

10
• realizarea, în perechi, la alegerea elevilor, a unor • probe scrise
scurte compuneri, dialoguri, scheme, desene, • Resurse • probe practice
referitoare la cum anume cred elevii că le-ar plăcea materiale: • fișe de lucru
lucrurilor, plantelor și animalelor să se comporte manualul, caietul de • teme pentru
oamenii cu acestea lucru, calculator, acasă
• punerea elevilor în situația de a-și exprima volum cu operele • portofoliul
gânduri, sentimente, atitudini față de lucruri, plante, literare, dicționar, • proiectul
animale și de a susține nevoia de lucruri, plante, planșe, ilustrații
animale (pornind, de exemplu, de la imagini, texte, decupate din ziare
desene animate, filme adecvate vârstei elevilor) și reviste vechi
• Resurse
procedurale:
conversația,
exercițiul,
explicația,
observarea dirijată,
demonstrația,
dezbaterea, jocul
didactic,
jocul de rol • Forme
de organizare a
colectivului de elevi:
activitate frontală,
activitate în perechi,
activitate în echipă,
activitate
individuală

5. • Atitudini față 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei liste de lucruri • Locul de • Observarea 17XII
de plante și 2.2 utile într-o situație dată (de exemplu, pentru o oră desfășurare: sala de sistematică
animale (I) de curs, o drumeție, o insulă pustie) și discutarea clasă • probe orale
atitudinilor posibile față de lucrurile menționate • Resurse • probe scrise
materiale:

11
• recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față de • probe
plante și animale, pornind de la imagini date, manualul, caietul de practice
lectura unor povești, fabule, vizionarea unor lucru, calculator, • fișe de lucru
desene animate sau filme adecvate vârstei elevilor, volum cu operele • teme pentru
observarea unor comportamente ale copiilor și ale literare, dicționar, acasă
adulților în contexte familiare de viață etc. planșe, ilustrații • portofoliul
• imaginarea unor povestiri privind raporturile decupate din ziare și • proiectul
persoanei cu lucrurile, cu plantele și animalele, care reviste vechi
valorizează atitudini pozitive față de acestea • • Resurse
realizarea, în perechi, la alegerea elevilor, a unor procedurale:
scurte compuneri, dialoguri, scheme, desene, conversația,
referitoare la cum anume cred elevii că le-ar plăcea exercițiul, explicația,
lucrurilor, plantelor și animalelor să se comporte observarea dirijată,
oamenii cu acestea demonstrația,
• punerea elevilor în situația de a-și exprima dezbaterea, jocul
gânduri, sentimente, atitudini față de lucruri, plante, didactic • Forme de
animale și de a susține nevoia de lucruri, plante, organizare a
animale (pornind, de exemplu, de la imagini, texte, colectivului de elevi:
desene animate, filme adecvate vârstei elevilor) activitate
frontală, activitate
în perechi,
activitate în echipă,
activitate
individuală

6. • Atitudini față 1.2 • realizarea, în grupuri mici, a unei liste de lucruri • Observarea 14I
• Locul de
de plante și 2.1 utile într-o situație dată (de exemplu, pentru o oră sistematică
desfășurare: sala de
animale (II) 2.2 de curs, o drumeție, o insulă pustie) și discutarea • probe orale
clasă
atitudinilor posibile față de lucrurile menționate • probe scrise
• Resurse materiale:
• recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față de • probe
manualul, caietul de
plante și animale, pornind de la imagini date, practice
lucru, calculator,
lectura unor povești, fabule, vizionarea unor • fișe de lucru
volum cu operele
desene animate sau filme adecvate vârstei

12
elevilor, observarea unor comportamente ale • teme pentru
copiilor și ale adulților în contexte familiare de acasă
viață etc. literare, dicționar, • portofoliul
• imaginarea unor povestiri privind raporturile planșe, ilustrații • proiectul
persoanei cu lucrurile, cu plantele și animalele, care decupate din ziare și
valorizează atitudini pozitive față de acestea • reviste vechi •
realizarea, în perechi, la alegerea elevilor, a unor Resurse
scurte compuneri, dialoguri, scheme, desene, procedurale:
referitoare la cum anume cred elevii că le-ar plăcea conversația,
lucrurilor, plantelor și animalelor să se comporte exercițiul,
oamenii cu acestea explicația, observarea
• punerea elevilor în situația de a-și exprima dirijată, demonstrația,
gânduri, sentimente, atitudini față de lucruri, plante, dezbaterea, jocul
animale și de a susține nevoia de lucruri, plante, didactic • Forme de
animale (pornind, de exemplu, de la imagini, texte, organizare a
desene animate, filme adecvate vârstei elevilor) colectivului de elevi:
• discutarea, în grupuri mici, a moralei unor fabule, activitate frontală,
a unor proverbe care ilustrează trăsături ale activitate în perechi,
persoanei activitate în echipă,
activitate individuală

7. • Recapitulare 1.1 • discuții referitoare la asemănările și deosebirile • Locul de • Observarea 21I


1.2 dintre persoane desfășurare: sala de sistematică
2.1 • recunoașterea, în situații diferite, a trăsăturilor clasă • probe orale
2.2 unor personaje (de exemplu, prezentate în • Resurse • probe scrise
3.1 povești, fabule, desene animate familiare elevilor) materiale: • probe
3.3 • exerciții de identificare a trăsăturilor persoanei manualul, caietul de practice
manifestate în contexte familiare elevilor (la școală, lucru, calculator, • fișe de lucru
în familie, în grupul de prieteni, în locuri publice) volum cu operele • teme pentru
literare, dicționar, acasă
planșe, ilustrații • portofoliul
• proiectul

13
decupate din ziare și
reviste vechi •
• ilustrarea prin desen, pictură, modelaj a unor Resurse procedurale:
comportamente morale/imorale ale unor personaje conversația,
• recunoașterea unor atitudini față de lucruri, față de exercițiul, explicația,
plante și animale, pornind de la imagini date, observarea dirijată,
lectura unor povești, fabule, vizionarea unor demonstrația,
desene animate sau filme adecvate vârstei elevilor, dezbaterea, jocul
observarea unor comportamente ale copiilor și ale didactic, jocul de rol •
adulților în contexte familiare de viață etc. Forme de organizare
• imaginarea unor povestiri privind raporturile a colectivului de
persoanei cu lucrurile, cu plantele și animalele, care elevi: activitate
valorizează atitudini pozitive față de acestea • frontală, activitate în
punerea elevilor în situația de a-și exprima perechi, activitate în
gânduri, sentimente, atitudini față de lucruri, plante, echipă, activitate
animale și de a susține nevoia de lucruri, plante, individuală
animale (pornind, de exemplu, de la
imagini, texte, desene animate, filme adecvate
vârstei elevilor)
• simularea modului în care este necesar să se
comporte membrii unui grup în rezolvarea unei
sarcini de lucru, atunci când membrii grupului au
opinii diferite
• participarea la jocuri de rol care valorizează
relaționarea pozitivă cu copiii care provin din
grupuri etnice, culturale, sociale diferite sau care au
nevoi speciale
• implicarea, la nivel de clasă, școală sau la nivelul
comunității locale, în proiecte simple, pe
diferite teme cu conținut moral-civic
8. • Evaluare 1.1 • Formulare de răspunsuri • Forma de • probă scrisă 28I
1.2 • Identificarea trăsăturilor unei persoane organizare a
2.1 colectivului de

14
2.2 • Precizarea atitudinii față de unele lucruri, plante elevi: activitate
3.1 și animale individuală
3.3

15

S-ar putea să vă placă și