Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Un tânăr preot, Ion Aion (Ilie Toader), doctor în teologie și profesor universitar la Facultatea de
Teologie Ortodoxă, se rupe de biserică și deschide o dezbatere îndelung ocolită: decalajul uriaș
dintre biserică și societate.
“Spovedania unui preot ateu”, scrisă sub pseudonimul Ion Aion, este o carte în care fostul preot Ilie
Toader își aruncă necredința mărturisită, frustrările personale și nemulțumirile la adresa Bisercii
Ortodoxe Române (BOR) și a ortodoxiei în general. “Spovedania unui preot ateu” caută răspunsuri
simple la ample frământări umane și le propune apoi cu umor și tragism, prin decupaje din viața de
zi cu zi a unui preot care denunță dogmele, dar elogiază credința.
Cartea este o meditatie provocatoare pe tema conditiei umane, dar si o cautare a divinului, a
credintei, dincolo de superstitii, dincolo de dogme, dincolo de orice religie institutionalizata. Nascuta
dintr-o experienta directa de viata, tragica si tulburatoare, cartea refuza resemnarea si postuleaza o
incredere reinnoita in umanitate. Aceasta conferință la un eveniment TEDx utilizând formatul de
conferințe TED, dar organizat în mod independent de o comunitate locală.
Ilie Toader (37 de ani) a fost un preot cu o reputație ireproșabilă, doctor în teologie și asistent
universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă. A slujit vreo 11 ani în parohii din Buzău și Vrancea.
Însă chiar din al 2-lea an de Seminar Teologic, și-a dat seama că ceva e putred în religia creștină și
mai ales în cea ortodoxă. Bănuielile i s-au întărit când a citit în SUA câteva lucrări despre începuturile
creștinismului în lume și când a aflat, printre altele, că euharistia, de exemplu, nu a fost o practică
instituită de Isus, ci era un obicei iudaic vechi.
Trecem peste faptul că, în interviul video realizat de Recorder și în alte declarații online, Toader
(Aion) vorbește de parcă adevăratele lecturi folositoare în practica teologică le-a realizat abia după
ce și-a terminat doctoratul și începuse să predea. Trecem și peste faptul că autorul nu ne dezvăluie
adevărata dramă personală care l-a făcut să renunțe la preoție, dincolo de convingerile sale anti-
BOR. Ajungem la faptul că acest roman este o literaturizare a vieții și activității “părințelului” (termen
des folosit în carte), care află că are cancer și-și înscenează propria moarte.