Stomacul prezintă două feţe ( anterioară şi posterioară ) şi două curburi ( mica

şi marea curbură ) . Forma stomacului este variabilă , în funcţie de momentul

alimentaţiei şi digestiei . Incizura unghiulară de pe mica curbură (unghiul gastric)
împarte stomacul în două părţi: porţiunea verticală şi cea orizontală . Porţiunea
verticală este formată din corpul şi fundul stomacului ( fornix sau marea
tuberozitate ) . Tuberozitatea mare se află la stânga esofagului , deasupra unei linii
orizontale care trece prin cardie . Porţiunea verticală se mai numeşte şi pars
digestoria, iar cea orizontală se mai numeşte şi pars egestoria şi este formată din
antru şi canalul piloric ( tuberozitatea mică ) .

Fig.1 Stomacul

Vascularizaţia stomacului este foarte bogată . Este formată din două coloane
arteriale , în jurul celor două curburi , reprezentând cele două hiluri vasculare .
Originea antrelor se află în trunchiul celiac : gastrica stangă sau coronară ( ram
direct din trunchiul celiac ) , artera gastrică dreaptă sau pilorică ( ram din hepatică )
, gastroepiploica stanga ( ram din splenica ) , artera gastroepiploica dreapta ( ram
din gastroduodenală ) şi artere scurte (ramuri din splenică ) . Partea superioară şi
marea tuberozitate a stomacului mai primesc sânge prin artera cardioesofagiană ,
cardiotube - rozitară şi artere scurte . Aceste artere se anastomozează formând
arcade pe marea şi mica curbură şi pe cele 2 feţe . Venele se formează din reţeaua
de capilare din submucoasa , străbat peretele stomacului , se aduna pe traiectul
artere- lor şi se varsă în vena portă . Microvascularizaţia bogată ocupă cea mai
mare parte a mucoasei şi submucoasei gastrice . Când se produce o contracţie a
muscularei mucoasei apare o stază venoasă . Contracţia exagerată a musculaturii
gastrice sau hipertensiunea portală determină o stază submu - coasă .
Hipersimpaticotomia produce ischemia mucoasei , iar parasimpatico- tomia
moderată produce congestia şi hiperfuncţia glandelor gastrice . Troficitatea
mucoasei gastrice este direct influenţată de vascularizaţie , de asemenea , secreţiile
de acid clorhidric , enzime şi mucus . Abundenţa vascularizaţiei stomacului , mai
ales la nivelul mucoasei şi submucoasei , explică frecvenţa hemoragiilor din
ulcerele gastrice şi duodenale.Variaţii- irigaţiei peretelui facilitează sau întârzie
cicatrizarea leziunilor ulceroase .

Fig.2 Vascularizatia stomacului

Inervaţia stomacului este vagală şi simpatică . Vagul face legătura cu

hipotalamusul posterior , trunchiul cerebral şi maduva . Hipotalamusul are legaturi
cu hipofiza , fapt ce-i conferă un rol neurohormonal . Există deci o cale de legătură
nervoasă ( simpatică şi parasimpatică ) şi o alta neurohor - monală , cu o verigă
intermediară corticosuprarenală . Simpaticul este un inhalator al secreţiei gastrice ,
un vasoconstrictor , cu rol ischemic al peretelui gastric . Vagul are un efect invers ,
accentuând secreţia gastrică . El închide sunturile şi determină o vasodilataţie în
plexurile mucoasei şi submucoasei . Cele două porţiuni ale hipotalamusului au
efecte antagoniste : hipotalamusul anterior , prin intermediul vagului , produce
creşterea secreţiei acide , accentuează kinetica , fluxul sanguin şi excită activitatea
de regenerare a celulelor mucoasei gastrice , iar hipotalamusul posterior acţionează
prin intermediul simpaticului . El diminuează mişcările stomacului , scade fluxul
sanguin , fiind vasoconstrictor .

Fig. 3 Nervul vag

Prin acţionarea asupra hipofizei , pe veriga ACTH – ului , creşte cantitatea

de corzon , cu efect tardiv asupra creşterii de acid clorhidric,diminuând puterea de
apărarea mucoasei gastrice . Dezechilibrul dintre cele doua parţi ale
hipotalamusului duce la apariţia ulcerului . Acest dezechilibru poate fi generat de
stimuli descendenţi ( corticali ) sau stimuli ascendenţi ( viscerali ) . Prin
intermediul hipotalamusului se face legătura dintre stomac şi mediu extern .
Stomacul prezintă 4 tunici parietale : seroasă , musculară , submucoasă
stratul longitudinal şi cel circular se găseşte plexul nervos Auerbach şi în
glandelor descrise mai sus . Volumul zilnic este de 1200-2500 ml/zi , cu un pH de
0,9-1,5 determinat de cantitatea de acid clorhidric care variază în fazele de
digestie . Secreţia gastrică este continuă , în cursul nopţii fiind predominant
vagală . Acidul clorhidric este secretat de celule de înveliş ale glandelor fundice
marginale ( oxintice ) . Enzimele proteolitice – pepsina , catepsina , sunt secretate
de celulele principale zimogene care secretă trei fracţiuni inactive de pepsinogen .
Acestea sunt activate la pH-uri diferite :
1,5-2 ; 3-3,2 ; 4-4,8 . Secreţia lor este dependentă de nervul vag . Valorile
normale de pepsină variază între 0,5-1 mg/ml suc gastric . Pepsina transformă
proteinele în polipeptide . Alte enzime : lipaza , gelatinaza , ureaza ,
lacticodehidrogenaza , leucinaminopeptidaza au o importanţă minoră faţă de
pepsină . Gastrina este secretată de celulele argentafine “G” ( sistem APUD ) din
mucoasa antrală . Concentraţia normală din ser este de 20-100 pg/ml . Este mai
ridicată la bolnavii cu ulcer gastric , decât la cei cu ulcer duodenal . În sidromul
Zollinger - Ellisol este de 4 ori mai mare . Mucusul gastric este secretat de celulele
specializate din glandele fundice, pilorice şi din epiteliul mucoasei de înveliş . Este
combinat cu proteinele sub forma de mucoproteine , de 3 feluri : glicoproteine
neutre glicoproteine acide şi mucopolizaharide acide . Secreţia gastrică este
ciclică , dependentă de factori stimulativi şi factori inhibitori . Faza cefalică
durează 30-45 minute , este neurogenă ( vagală ) , bogată în HCl şi pepsină . Este
stimulată vederea , mirosul şi gândul la prânzul ce urmează . Faza gastrică continuă
după prânz 3-4 ore şi are la baza gastrică secretată de mucoasa antrala şi în cea mai
mică măsură de cea jejunală . Gastrina are o acţiune asemănătoare cu histamina ,
dar de 500 de ori mai activă . Secreţia gastrică este determinată de contactul direct
al alimentelor cu mucoasa gastrică . Faza intestinală reprezintă 10% din secreţia
gastrică . Ea are loc şi între prânzuri , datorită unor hormoni secretaţi de duoden şi
primele anse jejunale , asemănători cu gastrina .
Factorii care inhibă secreţia gastrică . În faza cefalică , factorii emoţio - nali
(enervări , supărări), senzaţia de saţietate , plenitudinea stomacului , stimularea
simpaticului şi anticolinergicele inhibă secreţia gastrică . Faza gastrică încetează
odată cu evacuarea alimentelor din stomac şi la un pH inferior de 2 , când secreţia
gastrinei se opreşte şi se secretă gastrona care inhibă secreţia gastrică . Faza
intestinală este inhibată de acidifierea duodenulul,prezenţa acizilor graşi,presiunea
scazută din lumenul duodenal. Ficatul inactivează hormonal secretogen produs de
intestin , fapt ce explică frecvenţa relativ mare a ulcerului la bolnavii cu ciroză
( 20% din cirotici fac ulcer ) . Pancreasul este incriminat în apariţia sindromului
Zollinger-Ellison în care ulceraţiile multiple sunt cauzate de o tumoară pancreatică
producătoare de like-gastrină (gastrinomul ) . Paratiroida îşi arată influenţa prin
faptul că în tumorile sale se asociază frecvent ulcerul gastroduodenal .
Suprarenalele intervin prin axul hipotalamus posterior , hipofiza şi
corticosuprarenalele . Administrarea prelungită de ACTH şi cortizon este
favorizată pt apariţia ulcerului sau agravarea celui existent . SNC are un rol
important în apariţia maladiei ulceroase . Bolile care produc hipercapnee (emfizem
, bronşită cronică) sunt generatoare de hipersecreţie acidă favorizând apariţia
ulcerului . De asemenea , cordul pulmonar , arteroscle – roza , cardiopatia
ischemică . Hipoxia prezentă la bolnavii din această categorie are rol negativ în
troficitatea mucoasei gastrice .
 Fig. 4 Secretia gastrica

        

     Duodenul reprezinta prima portiune a intestinului subtire, este fixat de

peretele posterior al abdomenului. Este cuprins intre sfincterul piloric si unghiul
duodenojejunal. Are o lungime de 25 - 30 cm. Duodenul are forma unei potcoave,
in care este cuprins capul pancreasului.

Duodenului i se descriu 4 portiuni:superioara sau subhepatica sau bulbul

duodenal. Este sediul de electie al ulcerului duodenal (D1),descendenta care
prezinta in zona mijlocie, ampula lui Vater in care se deschid: canalul coledoc,
canalul pancreatic principal Wirsung (D2),portiunea orizontala sau prevertebrala
(D3),portiunea ascendenta sau lateroaortica (D4).
            Portiunea ascendenta se continua prin unghiul sau flexura duodeno-jejunala
cu jejunul. Duodenul este un organ retroperitoneal, acoperit de peritoneu. El se
proiecteaza pe:

-         coloana vertebrala - intre L1-L4

-         peretele abdominal anterior - in epigastru si regiunea ombilicala

          

  Structura duodenului este reprezentata de cele 4 tunici caracteristice tubului

digestiv: seroasa, musculara, submucoasa si mucoasa. Tunica musculara este
formata din fibre netede musculare dispuse intr-un strat:

-        longitudinal extern
-         circular intern

Fig. 5 Tunicile duodenului

Fig. 6  Tunica mucoasa contine glande Lieberkuhn si glande Brunner.

Fig. 7 Vascularizatia duodenului

            Vascularizatia duodenului: Arteriala - este reprezentata de ramuri din artera
gastroduodenala si artera mezenterica superioara.Venoasa - care se varsa in vena
porta.

      Inervatia duodenului este data de ramuri din plexul celiac si plexul

mezenteric.

FIZIOLOGIA DIGESTIEI

1. Digestia bucală

Digestia începe în cavitatea bucală , unde alimentele introduse suferă un proces de

fărămiţare numit masticaţie , după cum sunt inhibate cu salivă şi transformate în
bol alimentar . Secreţia salivară intervine şi în degradarea enzimatică a
polizaharidelor. Dintre enzimele salivare, cea mai importantă este amilaza salivară
care degradează amidonul fiert sau copt , care au mole- cule mai mici.
Rolul salivei :
a) degradarea amidonului;
b) facilitează procesele de deglutiţie şi masticaţie;
c) favorizează stimularea receptorilor gustative prin solubilizarea alimentelor
d) îndepărtează resturile alimentare ce rămân în spaţiile interdentare;
e) rol bactericid prin lizozomul pe care îl conţine;
f) intervine în excreţia unor substanţe ( uree în uremia , Pb , Hg , I , Bi , în cursul
unor intoxicaţii care se depun pe gingie , virusuri , cum este cel al rabiei şi
poliomielitei ) ;
g) favorizează actul vorbirii , menţinând mucoasa bucală elastică ;
Reglarea secreţiei salivare .
Secreţia salivară este continuă , dar mai bogată în cursul alimentării , când este mai
vâscoasă . Intensitatea secreţiei se face prin mecanisme nervoase :
- reflexe necondiţionate - stimuli care declanşează secreţia sunt reprezentaţi de
alimente
- reflexe condiţionate - stabilite prin asocierea stimulilor alimentari cu stimul
olfactivi , vizuali , auditivi .
Masticaţia este procesul prin care alimentele introduse în cavitatea bucală suferă un
proces de fărâmiţare mecanică. La procesul de masticaţie participă:
-mişcările : - limbii
- buzelor
- mandibulei
-dinţii : incisivii au rol de tăiere , caninii de sfasiere , premolarii şi molarii de
măcinare .
Cu cât alimentele sunt mai bine masticate , cu atat sunt mai uşor atacate de
enzimele digestive .
Procesul de masticaţie este parţial un :
-act reflex
-act voluntar
Deglutiţia constă în trecerea bolului alimentar din cavitatea bucală , prin faringe şi
esofag , în stomac . Deglutiţia cuprinde 3 timpi :
-bucal – bolul alimentar este aşezat pe faţa dorsală a limbii ; vârful limbii este
aplicat pe palatul dur şi prin contracţia muschiului milohioidian , bolul este împins
în faringe , simultan istmul faringian fiind deschis .
-faringian – baza limbii se menţine ridicată şi muşchiul milohioidian contractat ,
a.î. alimentele nu se mai pot întoarce în gură . Orificiile nazale posterioare sunt
închise prin baza limbii , iar glota este închisă şi respiraţia oprită . Deci bolul
alimentar ia singura cale posibilă spre esofag , celelalte (nazală , bucală , laringiană
) fiind închise .
-esofagian – în perioadele interdigestive, porţiunea superioară a esofagului este
închisa prin contracţia musculaturii sale , a.î. aerul nu ajunge în stomac , dar nici
alimentele nu regurgiterază .
Prin ridicarea laringelui , musculatura esofagului superior se relaxează şi bolul
alimentar este condus spre stomac . Deglutiţia este reglată pe cale nervoasă :
primul timp este voluntar , iar ceilalţi 2 sunt reflecşi .
Ca urmare alimentele se adună supracordial şi dilată esofagul . Se datorea- ză
absenţei sau degenerării neuronilor din plexul nervos al esofagului .
 Fig. 8 Digestia

2. Digestia gastrică

Stomacul este un organ cavitar , în care alimentele sunt depozitate un timp

îndelungat pt a putea fi amestecate cu sucul gastric şi transformate într-o formă
acceptabilă,chimul este evacuat în duoden Transformările pe care alimentele le
suferă în stomac , sunt rezultatul :
-acţiunii enzimelor din sucul gastric;
-mişcărilor stomacului .
Sucul gastric este secretat :
-în cantitate mare în perioadele digestive ;
-absent sau foarte scăzut în perioadele interdigestive din cursul zilei sau al nopţii

Sucul gastric este un lichid clar , incolor . Este format în cea mai mare parte
de HCl , secretat de celulele parietale sau oxintice ale glandelor gastrice .
În afară de HCl , sucul conţine şi enzime :
-pepsina este cea mai importantă enzimă a sucului gastric . Este secretată sub
forma inactivă de pepsinogen , eliberat de celulele principale sau zigomatice care
se găsesc în toată mucoasa gastrică şi în duodenul proximal ( bulb ) . Pepsina
transformă proteinele în substanţe mai simple , polipeptide sau peptone .
-labfermentul sau renina este analogă celei din stomacul unor rumegătoare (vaca) .
El transformă cazeinogenul solubil din lapte în cazeina insolubilă în prezenţa Ca‾
‾.
-lipaza gastrică este întâlnită numai în stomacul copilului . Ea desface grăsimile
fine emulsionate (din lapte şi galbenuş de ou ) .
-factorul intrinsic Castle sau antianemic favorizează absorbţia vitaminei B12 .
Reglarea secreţiei gastrice se face nervos şi umoral . Controlul nervos este asigurat
de fibre simpatice (cu acţiune inhibitorie) şi fibre parasimpatice ( cu acţiune
stimulatoare ) , iar controlul umoral se face prin gastrină şi histamină. Gastrina este
o substanţă secretată de celule parietale gastrice sub acţiunea parasimpaticului
(nervul vag) . Gastrina stimulează formarea de HCl , pepsină şi în mică masură
motricitatea stomacului .
Controlul secreţiei gastrice poate fi divizat în trei faze :
1. faza cefalică : contactul alimentelor cu mucoasa bucală declanşează o creştere a
secreţiei gastrice . Stimulii olfactivi , vizuali , auditivi pot determina o creştere a
secreţiei gastrice .
2. faza gastrică : este declanşată de pătrunderea alimentelor în stomac . Durează 3-
4 ore , timp în care alimentele rămân în stomac şi are loc digestia gastrică .
3. faza intestinală : este produsă de prezenţa chimului gastric în duoden . Volumul
secreţiei gastrice este foarte redus şi sărac în acid .
Inhibiţia secreţiei gastrice este determinată prin:
-mecanism de autoreglare , când pH-ul sucului gastric scade sub 2 ;
-eliberarea de către mucoasa duodenală a substanţei enterogastron ;
-prostaglandinele E (acizi graşi nesaturaţi) .
Explorarea secreţiei gastrice se face prin recoltarea sucului gastric prin sondaj
gastric cu sonda Einhorn . Recoltarea se face la jejun timp de 30-60 min , prin
aspirare la intervale de 15 min . Apoi se injectează histamina şi se continuă
aspirarea conţinutului gastric înca 60-120 min tot la inerval de 15 min . Aciditatea
şi volumul fiecărei probe se înscriu pe un grafic şi arată dinamica secreţiei
gastrice .
Motricitatea gastrică . Funcţia principală a stomacului este de a depozita alimentele
ingerate şi de a asigura amestecul acestora cu sucul gastric. Umplerea stomacului
cu alimente ( între anumite limite ) determină 2 feluri de contracţii :
- tonice sau peristaltice , ale fundului şi corpul stomacului , prin care alimentele
sunt amestecate cu sucul gastric ;
- peristaltice , prin care conţinutul gastric înaintează spre pilor .
Explorarea motilităţii gastrice se face prin examenul radiologic al stomacului după
administrarea unei substanţe de contrast ( bariu ) .

3. Digestia intestinală
Digestia începută în cavitatea bucală este conţinuată în stomac şi se terminată ,
finisată , în intestinul subţire .
La digestia intestinală participă :
-sucul pancreatic
- bila
-sucul intestinal propriu-zis .
*Sucul pancreatic este produsul de secreţie al pancreasului exocrin . Are un bogat
conţinut enzimatic care acţionează asupra celor 3 principii alimentare ( lipide ,
glucide , proteine ) ; cele mai importante sunt :
-tripsina , desface polipeptidele sau peptonele în di- , tri- , tetrapeptide . Tripsina
este secretată sub formă de tripsinogen şi activată de enterokinază .
-lipaza pancreatică este activată de săruri biliare şi aminoacizi . Ea descompune
grăsimile în glicerină şi acizi graşi .
-alimaza pancreatică are acţiune mai puternică decât cea salivară , descom -
punând şi amidonul crud .
Reglarea secreţiei pancreatice se face prin mecanism nervos vegetative (vagul
simulează secreţia de enzime pancreatice ) , şi umoral prin:
-secretină
-pancreazimină - care stimulează secreţia de suc pancreatic ;
-colecistokinină
Explorarea secreţiei pancreatice se face prin :
1. examinarea materialelor fecale . În insuficienţa practică , apar :
-fragmente de fibre musculare nedigerate
-granule de amidon
-picături de grăsime
2. dozarea amilazei în sânge prin metoda Wolgemuth .
3. recoltarea sucului pancreatic cu ajutorul unei sonde duble . Unul din tuburi
rămâne în stomac şi aspiră continuu secreţia gastrică, iar celălalt ajun- ge până în
regiunea ampulei Vater . Stimularea secreţiei pancreatice se face cu pancreozimină
urmată de recoltarea timp de 10 minute a sucului, iar apoi se injectează secretina şi
se continuă recoltarea 80 minute . Volumul recoltat se apreciază cantitativ şi din
suc se dozează enzimele .
4. explorarea “ în vivo “ a activităţii lipazei pancreatice cu trioleină marcată cu iod
radioactiv .
*Bila
Ficatul este o glandă anexă a tubului digestiv care prin activitatea sa metabolică
reprezintă unul dintre cele mai complexe organe interne .
Funcţiile ficatului :
1.elimină pe cale biliară
pigmenţi biliari , colesteroului , unele metale grele şi fosfataza alcalină ;
2.intervine în metabolismul proteinelor , glucidelor, lipidelor, vitaminelor şi
substanţelor minerale;
3.are rol în termoreglare, sângele din venele hepatice având temperatura cea mai
ridicată din organism ;
4.are funcţie antitoxică , în hepatocite se produce conjugarea , oxidarea şi
reducerea unor substanţe cu efect nociv ;
-formarea ureei din amoniac ,
-reducerea, conjugarea şi inactivarea unor hormoni .
5.în perioada embrionară are funcţie hematopoietică ;
6.la adult , sintetizează factorii coagulării şi fibrinolizei ;
7.contribuie la transferul sângelui din sistemul port în marea circulaţie şi la
depozitarea sângelui (volum stagnat) ;
8.funcţie biligenetică,de formare şi execuţie a bilei.
Bila este produsul de secreţie şi excreţie hepatică . Bila nu este un suc digestiv
propriu-zis , pt. că nu conţine enzime .Singura enzimă biliară care se excretă prin
bilă este fosfataza alcalină .
Bila mai conţine :
1.săruri biliare,care se formează pe seama colesterolului ;
Funcţia sărurilor biliare :
-emulsionarea grăsimilor (fracţionarea lipidelor în picături foarte fine) ;
-activează lipazele din intestin ;
-favorizează absorbţia acizilor graşi .
2.pigmenţi biliari, care rezultă din descompunerea hemoglobinei la nivelul
hepatic . Se formează globina şi fierul , iar din globină se formează biliver -
dina ( cul. Verde ) care este redusă de bilirubină ( cul. galben-aurie ) . Bilirubina
circulă în sânge sub formă neconjugată , insolubilă = bilirubina indirectă sau
neconjugată . La nivelul ficatului aceasta este conjugată cu acidul glicuronic şi
formează bilirubina directă sau conjugată . Bilirubina :
-totală = 3-10 mg/l
-directă = 1-3 mg/l
-indirectă = 2-7 mg/l
Pigmenţii biliari sunt reprezentaţi de bilirubina care ajung prin căile biliare în
intestin . La nivelul intestinului gros , bilirubina cojugată este din nou deconjugată
şi se transformă în urobilinogen , acesta în stercobilinogen , care în contact cu aerul
se oxidează şi formează stercobilina care dă culoarea brună a materiilor fecale .
Acumularea pigmenţiilor biliari în ţesut , dă culoarea galbenă a ţesuturilor şi
mucoaselor – icter .
Cauzele icterului :
-obstrucţia căilor biliare (icter obstructiv) ;
-degradarea intensă a hematiilor(icter hemolitic);
-distrugerea celulelor hepatice (hepatite) ;
-congenital, prin absenţa enzimei ce intervine în conjugarea bilirubinei indirecte.
3.colesterolul este o altă substanţă organică care se găseşte în bilă . Când
concentraţia sărurilor biliare scade , colesterolul precipită şi formează calculi biliari
. Colesterolul total plasmatic = 130-180 mg/l .
Reglarea secreţiei biliare .
Secreţia biliară este stimulată de :
-săruri biliare ;
-produşi de digestie proteică , grăsimi şi uleiuri ;
-secretina ( eliberată de glande duodenale) ;
-vagul .
Substanţele care măresc secreţia biliară = coleretice .
Evacuarea bilei .
Deşi bila este secretată continuu , eliminarea ei în intestin este ritmată de
perioadele digestive . În perioadele interdigestive , bila se acumulează în vezica
biliară .
Substanţele care produc evacuarea bilei = colagoge :
-frişca , smântâna , galbenuşul de ou , grăsimile .
Nervos , evacuarea bilei este :
-stimulată de vag ;
-inhibată de simpatic .
Umoral,evacuarea este stimulată de colecistokinină (eliberată de mucoasa
duodenală).
Rolul bilei : bila intervine în :
-absorbţia grăsimilor ,
-absorbţia vitaminelor liposolubile (A,D,K) ,
-eliminarea unor substanţe (colesterolul) ,
-are efecte laxative prin stimularea motilităţii intestinale .
Explorarea secreţiei şi evacuării bilei :
-tubaj duodenal cu sonda Einhorn , introdusă pe gură sau nas până la o adâncime
de 65-70 cm . La început se obţine o bilă limpede , galben-deschis = bila A , care
provine din canalul coledoc . După administrarea pe sondă a unei substanţe
coleretice (MgSO4) se obţine o bilă de culoare închisă = bila B , care provine din
vezica biliară . La sfarşitul tubajului , se obţine bila C, care este clară şi provine din
ficat .
-motilitatea vezicii biliare se urmăresc radiologic folosind substanţe de contrast ,
după administrarea de galbenuş de ou .
*Sucul intestinal propriu-zis.
Compozitia sucului intestinal propriu-zis este greu de stabilit , deoarece secretia se
însoţeşte rapid de absorbţie . Celulele intestinale (enterocitele) elibereaza enzime .
Secreţia intestinală este reglată :
-nervos : nervul vag stimulează secreţia intestinală ; simpaticul o inhibă
-umoral , prin secretina care stimulează secreţia .