Sunteți pe pagina 1din 2

Regimul alimentar a copiilor preșcolari

 La această vârstă copilul este într-o veșnică mișcare, consumând foarte multă energie;
 Creșterea lui este mai lentă decât cea avută până la vârsta de 3 ani, acumulând
aproximativ 2 kg pe an;
 Modul în care se alimentează la această vârstă îi poate decide modul de alimentație din
următorii ani și obiceiurile pe care le va avea atunci când va fi adult.

Cu aceste informații, părinții pot să construiască un meniu cât mai echilibrat pentru cel mic, în
funcție de nevoile pe care acesta le are.

În principiu, mâncarea destinată unui preșcolar trebuie să asigure necesarul de calorii zilnice,
care să fie cât mai complexe, trebuie să includă cantități mari de apă și să îl ajute să își devolte
apetitul și gustul. Tocmai de aceea, varietatea de alimente oferite unui copil trebuie să fie cât mai
mare.

Necesarul de calorii variază destul de mult în funcție de vârstă. Astfel, un copil de 3 ani va avea
nevoie de 1300 de calorii în fiecare zi, în timp ce unul de 6 ani va avea nevoie de 1800 de calorii.
Mai exact, copiii au nevoie de aproximativ 80-90 de kcalorii / kg de corp, în fiecare zi.

În principiu, caloriile consumate de copil trebuie să fie împărțite în 5 mese zilnice, dintre care 3
principale și 2 gustări.

Mâncarea trebuie să fie cât mai variată și interesantă, asemănătoare cu cea consumată de adulti.
Este bine de știut că orice preșcolar ar trebui să asimileze corect carnea și să extragă exact
elementele nutritive din fiecare aliment pe care îl consumă.
În ceea ce privește tipul de alimente consumat, se poate opta pentru orice, atâta vreme cât se
elimină alimentele nesănătoase și nu se mizează pe porții la fel de mari ca ale adulților. Cu cât
mâncarea este mai diversificată, cu atât viitorul adult va asimila mai ușor mâncărurile pe care le
încearcă și va fi mai puțin pretențios.

S-ar putea să vă placă și