Aspecte particulare în legătură cu noţiunea

de funcţionar în lumina noului Cod penal

Aurelian Constantin Mihăilă

Procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Pornind de la noțiunea de funcționar public, astfel cum este reglementată în cuprinsul art. 175 n.
C.pen. și trecând în revistă conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, definită în
cuprinsul art. 289 n. C.pen. se ridică următoarele probleme:

1) Care este sfera de cuprindere a persoanelor despre care face vorbire textul alin. (2) al art.
175 C.pen.?

2) Este medicul, din perspectiva profesiunii liberale pe care o realizează, funcționar public în
sensul alin. (1) sau (2) al art. 175 C.pen. după cum este retribuit (în orice fel), în baza unui
raport juridic (oricare) cu o unitate sanitară publică ?

3) Este președintele unei organizații non-guvernamentale, declarată de utilitate publică,

funcționar public în sensul art. 175 C.pen.?

Dincolo de controversele doctrinare, luând act și de lipsa unei practici cristalizate în domeniu, la
nivelul Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție au fost exprimate până în prezent două opinii.

Potrivit celei dintâi[1], indiferent de locul unde acesta profesează (în sistemul sanitar public sau
privat), medicul poate fi încadrat în categoria funcționarilor publici de bază, în sensul alin. (1) al
art. 175, astfel că îi este pe deplin aplicabil textul art. 289 C.pen., care reglementează
infracțiunea de luare de mită, în varianta alin. (1). Ceea ce echivalează cu păstrarea în sfera
ilicitului penal a unor acțiuni[2] care nu mai au rezonanță penală atunci când sunt comise de un
funcționar public în sensul alin. (2) al art. 175 C.pen.

Autorul opiniei evocă nu doar posibilitatea, ci însăși necesitatea îmbrățișării acestei idei, trecând
în revistă deopotrivă argumente juridice și de echitate socială. Astfel, autorul opiniei
argumentează că:

– textul art. 175 C.pen. este greșit grupat în două alineate în condițiile în care în ambele se
definește noțiunea de funcționar public;

– tot discutabilă este și soluția aleasă de legiuitor cu o formă diferită de conținut a infracțiunii de
luare de mită pentru situația când subiectul activ face parte din categoria menționată la art. 175
alin. (2) C.pen. – fiind greu de acceptat excluderea faptelor de pretindere/primire/etc., atunci
când sunt comise în legătură cu îndeplinirea/urgentarea îndeplinirii unui act;

– reglementarea noțiunii de funcționar public în sensul legii penale nu poate fi înlăturată prin
prevederi speciale nepenale care statornicesc și guvernează exercitarea unor anumite profesii,
cum este cea de medic (este vorba de Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul
sănătății[3]);

– excluderea noțiunii de medic din sfera funcționarilor public, operată de Legea nr. 85/2006 [prin
art. 375 alin. (2)] nu poate fi opusă reglementării penale [art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a]
întrucât norma nepenală în discuție nu face decât să contureze libertatea profesiei de medic de
orice constrângere sau condiționare exterioare raportului său profesional cu pacientul pe care îl
tratează;

– medicul ce își exercită profesia în medul privat răspunde de asemenea exigențelor textului art.
175 alin. (1) [lit. b) teza a II-a] C.pen. care nu condiționează această calitate de existența unui
raport de muncă de tipul celui statuat de Codul muncii și nici de stabilitatea unui retribuții în
condițiile aceluiași cod;

– caracterul liberal al profesiei de medic nu poate justifica scoaterea calității de medic din sfera
ilicitului penal atunci când modalitățile de acțiune ale infracțiunii de luare de mită sunt în sensul
deja arătat;

– caracterul profesiei de medic și principiile care stau la baza reglementării impun de asemenea
concluzia întrunirii în persoana acestuia a tuturor elementelor caracterizante subiectului activ al
infracțiunii în discuție;

– față de importanța serviciilor furnizate de acesta, pacientul nu poate fi expus capriciilor

medicului.

O a doua opinie[4] susține teza potrivit căreia medicul, indiferent dacă își desfășoară activitatea în
mediul public sau privat, are calitatea de funcționar public asimilat în sensul art. 175 alin. (2)
C.pen. așa încât nu poate săvârși infracțiunea de luare de mită decât în modalitățile normative
prevăzute la art. 289 alin. (2) C.pen.

În argumentarea acestei opinii autorul său arată că:

– noțiunea de funcționar public în sensul legii penale este mai largă decât cea similară definită în
art. 2 alin. (2) teza I din Legea nr. 188/1999[5];

– profesia de medic nu are, în primul rând, legătură cu persoanele care exercită funcțiile prev. la
art. 175 alin. (1) lit. a), lit. b) – teza I și lit. c) C.pen.[6];

– profesia de medic nu se include nici în sfera de reglementare a art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-
a C.pen., întrucât este caracteristică definiției de funcționar public asimilat din cuprinsul art. 175
alin. (2) C.pen.[7];
– pe baza interpretării istorice, dispozițiile art. 175 alin. (1) C.pen. se dezvăluie în sensul că
noțiunea de funcționar public propriu-zis se referă doar la persoanele care își exercită atribuțiile
în cadrul unei persoane juridice ce desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului
privat[8];

– interpretând mai departe după metoda logică, per a contrario, disp. art. 175 C.pen. în
ansamblul său, având în vedere și că activitatea desfășurată în cadrul spitalelor publice poate face
obiectul domeniului privat, rezultă că profesia de medic se include în definiția funcționarului
public asimilat, de la alin. (2) al textului;

– pornind de la argumentele de interpretare anterioare, luând în calcul și că legea penală în sine

nu face vreo distincție, rezultă că profesia de medic se include întotdeauna la alin. (2) al art. 175
indiferent dacă este exercitată în cadrul unei instituții sanitare de stat sau private;

– din interpretarea literală a textului art. 289 C.pen. rezultă o diferențiere clară între varianta
definită la alin. (1) și cea definită la alin. (2), prin excluderea în acest ultim caz a modalităților de
săvârșire (…) în legătură cu îndeplinirea și (…) în legătură cu urgentarea îndeplinirii – care nu
se confundă în vreun fel cu modalitatea (…) în legătură cu neîndeplinirea;

– având ca bază această ultimă observație, dar făcând un nou recurs la interpretarea istorică[9], se
observă că persoana care are calitatea de medic, indiferent de zona în care profesează
(public/privat), poate fi subiect activ la infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C.pen.,
doar în varianta alin. (2) a acestui text de lege.

*          *

Personal nu sunt de acord cu niciuna dintre cele două opinii prezentate.

Mai exact sunt de acord, în parte, cu fiecare, dar apreciez că medicul răspunde penal prin
raportare la două texte diferite din Codul penal în vigoare, în funcție de forma sub care își
desfășoară profesia.

Fără a încerca în vreun fel să demontez argumentația opiniilor indicate mai sus, evoc în
continuare soluția la problema în dezbatere precum și câteva argumente în acest sens.

1. Cred că pentru lămurirea problemei în discuție trebuie efectuată cât mai riguros operațiunea
interpretării dispozițiilor art. 175 C.pen., art. 289 alin. (1) și (2) C.pen. și art. 308 alin. (1) C.pen.
prin metodele consacrate[10].

2. Sfera de cuprindere a alin. (1) din art. 175 C.pen. este evident diferită de cea a alin. (2) din
același articol, iar cea a art. 308 alin. (1) C.pen. diferă la rândul său de fiecare dintre acestea.

Voi încerca să conturez sfera de cuprindere a fiecăreia dintre cele trei calități – funcționar public
propriu-zis [art. 175 alin. (1) C.pen.], funcționar public asimilat [art. 175 alin. (2) C.pen.] și
funcționar [art. 308 alin. (1) C.pen.] – prin raportare și la dispozițiile art. 289 C.pen. (luarea de
mită), spre a lămuri în concret problema pusă în discuție.

3. Noțiunea de funcționar public cu care operează textul art. 289 C.pen., fie în varianta primului
alineat, fie în cea a alineatului al doilea, trebuie lămurită în sensul pe care legea penală i-l
conferă, în conținutul art. 175 C.pen. Eliminând ipotezele acestui din urmă text care nu privesc
problematica supusă dezbaterii – este clar că rămâne de lămurit sfera de cuprindere a
funcționarului public care exercită o funcție publică de orice natură [art. 175 alin. (1) lit. b) teza
a II-a] contra funcționarului public asimilat [art. 175 alin. (2)].

Tot așa însă, în baza dispozițiilor de tehnică legislativă[11], noțiunea de funcție publică menționată
la art. 175 alin. (1) lit. b), teza a II-a C.pen. trebuie înțeleasă în sensul pe care Legea cadru
privind statutul funcționarilor publici[12] i-o dă în art. 2 alin. (1): ansamblul atribuțiilor și
responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere
publică[13] de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile
administrative autonome. Adică doar un funcționar public în sensul Legii nr. 188/1999 poate
exercita o funcție publică (de orice natură).

Or, acest fapt presupune că medicul, ca profesie liberală, trebuie să aibă calitatea de funcționar
public în sensul Legii nr. 188/1999 pentru a se regăsi în norma de la art. 175 alin. (1) lit. b) teza a
II-a C.pen. – lucru ce nu se întâmplă pentru că dispozițiile art. 375 alin. (2) din Legea nr.
95/2006 prevăd în mod expres că medicul nu este funcționar public[14].

Deci pare că, de principiu, medicul, în considerarea modului liberal de exercitare a profesiei, se
încadrează în noțiunea de funcționar public asimilat.

Dar oare acesta se va afla în sfera disp. art. 175 alin. (2) C.pen. în toate situațiile? Și am în
vedere aici că medicul poate să își exercite profesia în mod individual, sau ca angajat – la o
unitate sanitară publică sau una privată[15].

4. Aria de cuprindere a art. 175 alin. (2) C.pen. este dată, pe de o parte, de înțelesul noțiunilor de
serviciu public și serviciu de interes public. Cum acestea nu sunt definite în legislația penală
rezultă că au înțelesul din legea generală care le reglementează[16], iar din punct de vedere al
doctrinei administrative sănătatea este un serviciu public (sau serviciu de interes public atunci
când îmbracă o formă de organizare privată)[17]. Totuși această distincție este mai puțin
importantă deoarece nu ajută în mod direct la delimitarea noțiunilor de funcționar public asimilat
și de funcționar public propriu-zis în condițiile în care obiectul de activitate al acestuia din urmă
îl constituie chiar înfăptuirea unui serviciu public.

Pe de altă parte, interpretându-l literal, dar și prin raportare la dispozițiile alin. (1), se observă că
textul art. 175 alin. (2) se referă (doar) la acele persoane care desfășoară profesiuni liberale în
mod independent[18]. Această observație este susținută și de modul de redactare al art. 308 alin.
(1) C.pen. care califică în mod expres destinatarii art. 175 alin. (2) C.pen. ca fiind persoane
fizice.
Este importantă remarca privitoare la desfășurarea profesiunii liberale în mod independent.
Astfel, unele profesiuni liberale nu se pot desfășura, prin natura lor decât independent[19], în timp
ce altele se pot desfășura deopotrivă în regim salarial (public sau privat) și în regim
independent[20].

Interpretarea din punct de vedere istoric vine să consolideze opinia expusă în prezentul paragraf.

Astfel, în expunerea de motive asupra proiectului noului Cod penal[21] se arată că varianta expusă
la alin. (2) al art. 175 C.pen. privește în special categorii profesionale cum sunt notarii,
executorii judecătorești etc. întrucât, deși aceste persoane nu sunt propriu-zis funcționari
publici, ele exercită atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al
autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia (pct. 2.42)[22].

În fine, aceeași sursă, la pct. 2.74, cu referire la infracțiunea de luare de mită în varianta alin. (2),
arată că reglementarea nouă rezolvă mult controversata problemă dacă notarul public,
executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pentru care
este necesară o abilitare specială a autorităților publice, poate fi autor sau nu al luării de mită.

Poate că rezolvă problema notarilor sau a executorilor judecătorești, dar chiar și în cazul acestora
se ridică întrebarea de ce nu s-a impus și păstrarea modalităților de comitere a infracțiunii atunci
când fapta este comisă în legătură cu îndeplinirea și urgentarea îndeplinirii îndatoririlor de
serviciu[23]? O explicație, pe care o apreciez ca fiind rezonabilă, este oferită chiar de Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul lucrării colective Material – Noul Cod
Penal[24], postată pe site-ul Ministerului Public: rațiunea ar fi aceea că, persoanele prevăzute în
art. 175 alin. (2), datorită însuși statutului lor special, pot percepe un cost suplimentar pentru
efectuarea în regim de urgență a unui act ce intră în atribuțiile lor de serviciu, fără ca prin
aceasta să se perturbe încrederea în exercitarea cu onestitate a atribuțiilor de serviciu de către
funcționarul public respectiv și tot astfel în schimbul unei contraprestații (onorariu etc.) care nu
ar putea primi relevanță penală, își pun cunoștințele, experiența, aptitudinile etc. la dispoziția
celui care apelează la serviciile lor – filele 290-291 din lucrare.

Deci medicul care profesează în mod independent are statutul de funcționar public asimilat,
potrivit art. 175 alin. (2) C.pen..

5. Medicul care are statutul de angajat – se plasează în sfera de cuprindere a art. 308 alin. (1)
C.pen., adică de funcționar simplu: (…) persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu
sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură (…) în cadrul oricărei persoane juridice.

Sintagma ”în cadrul oricărei persoane juridice” presupune astfel întrunirea acestei calități
indiferent dacă angajatorul său este o unitate sanitară din sistemul public sau una din sistemul
privat[25].

Or, în virtutea părții introductive a art. 308 alin. (1) C.pen., medicul angajat va răspunde pentru
săvârșirea infracțiunilor de corupție și de serviciu – în baza statutului de funcționar al acestuia.
Adică, luând cazul infracțiunii în discuție (luarea de mită), acestuia îi vor fi aplicabile dispozițiile
art. 289 C.pen. în integralitatea lor – mai puțin cele ale alineatului al doilea care reglementează,
așa cum am arătat, o variantă specială a infracțiunii pretabilă spre a fi comisă de o altă categorie
de subiecți activi decât cei reglementați de disp. art. 308 alin. (1).

Aceasta înseamnă că medicul angajat va răspunde de infracțiunea de luare de mită în

condițiile alin. (1) al art. 289 C.pen. – în cazul său răspunderea penală fiind atenuată prin
intervenția legiuitorului care specifică în mod clar că limitele de pedeapsă vor fi reduse cu
o treime [art. 308 alin. (2) C.pen.].

6. În lumina noului Cod penal, potrivit celor arătate în paragraful anterior, principiul răspunderii
medicului angajat comportă în schimb și unele precizări suplimentare datorită unor situații
practice deosebite.

Trebuie observat în acest sens că medicul încadrat într-o unitate sanitară de stat nu rămâne plasat
exclusiv în sfera de reglementare a art. 308 alin. (1) C.pen. Astfel, în măsura în care medicul
dobândește atribuții și responsabilități în sensul exercitării prerogativelor de putere publică[26] –
atunci va dobândi deopotrivă și calitatea de funcționar public propriu-zis, în varianta art. 175
alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pen., așa încât va răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de luare de
mită după cum urmează:

– în forma definită la alin. (1) din art. 289 C.pen. cu raportare la disp. art. 308 C.pen., atunci când
fapta are legătură exclusiv cu profesia de medic a celui care mai deține suplimentar și atribuții în
sfera puterii publice[27];

– tot în forma definită la alin. (1) din art. 289 C.pen., dar cu raportare la disp. art. 175 alin. (1) lit.
b) teza a II-a C.pen., atunci când fapta are legătură exclusiv cu atribuțiile care privesc înfăptuirea
puterii publice[28].

Argumentul pentru distincția de mai sus rezidă în aceea că efectele dobândirii atributului funcției
publice nu se răsfrâng dincolo de responsabilitățile și răspunderea ce izvorăsc din exercițiul
acesteia.

Cu alte cuvinte, în cazul medicului, atributele funcției publice nu țin de natura profesiei, ci au un
caracter pur incidental.

*          *

O a doua problemă privește faptul dacă, președintele unei organizații non-guvernamentale,

declarată de utilitate publică, are calitatea de funcționar public în sensul art. 175 C.pen. sau pe
cea de funcționar în sensul art. 308 C.pen.

Deși ridicată înainte de intrarea în vigoare a noilor coduri (penal și de procedură penală), în
legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de conflict de interese, chestiunea este în continuare de
actualitate și se impune a fi rezolvată.
De la bun început trebuie lămurită problema organizației non-guvernamentale, declarată de
utilitate publică. O asociație (non-profit) sau o fundație se constituie potrivit procedurilor
reglementate de O.G. nr. 26/2000[29], fără vreun statut special inițial. Potrivit disp. art. 38-42 din
menționatul act normativ, o astfel de entitate poate dobândi, ulterior, statutul de utilitate publică,
prin emiterea unei hotărâri de guvern în acest sens. Ca principal drept consecutiv recunoașterii
utilității publice se regăsește dreptul asociației/fundației de a i se atribui în folosință gratuită
bunuri proprietate publică.

Apoi trebuie făcută următoarea observație: în forma legii (privind noul Cod penal) adoptată și
publicată inițial[30], textul literei c) de la art. 175 alin. (1) avea următorul conținut: exercită,
singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator
economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei
persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuții legate de realizarea obiectului
de activitate al acesteia.

Textul în discuție a fost amendat prin Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal[31] în sensul în care a fost scoasă din conținutul său sintagma ori al unei
persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică[32].

Deci, în prezent, în condițiile modificării în discuție, persoanele având calitatea de membri

asociați în cadrul unei organizații non-guvernamentale (asociație non-profit), declarată de
utilitate publică, fie ei președinți sau nu, se includ în definiția funcționarului (simplu)
reglementată la art. 308 alin. (1) C.pen. în varianta de text – persoanele care exercită, permanent
sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură (…) în cadrul oricărei
persoane juridice.

Asta și pentru că, aceleași categorii de persoane (membri asociați în cadrul unor
asociații/fundații) nu se pot include cu argumente serioase în niciuna dintre ipotezele prevăzute
la art. 175 alin. (1) C.pen. și nici în varianta alin. (2) al aceluiași articol.

Având în vedere partea introductivă a art. 308 alin. (1) C.pen. rezultă că, potrivit Codului penal
actual, președintele unei organizații non-guvernamentale, declarată de utilitate publică, va
răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, în condițiile dispozițiilor
art. 301 C.pen. cu aplicarea art. 308 C.pen.

În legislația penală anterioară (Codul penal de la 1968), având în vedere dispozițiile art. 147 și
ale art. 145 din fostul Cod penal, același președinte avea calitatea de funcționar public și
răspundea astfel pentru infracțiunea de conflict de interese, prev. de art. 2531, (doar) în măsura
în care asociația pe care o reprezenta gestiona efectiv bunuri proprietate publică[33].

Și pentru că problema supusă dezbaterii s-a ivit, așa cum arătam mai sus, înainte de 1 februarie
2014, se pune în final în discuție și aplicarea legii penale pe perioada de tranziție.

Va fi avut în vedere principiul mitior lex, cu următoarele observații:

– faptul că același subiect activ era tratat în legea veche ca funcționar public și în legea nouă ca
funcționar nu prezintă relevanță, nefiind vorba practic de condiții diferite de incriminare;

– nu prezintă relevanță nici diferența de conținut dintre pedepsele complementare întrucât

acestea nu mai constituie repere în determinarea legii penale mai favorabile[34];

– cum potrivit noii legi minimul pedepsei este mai mare față de legea anterioară (8 luni față de 6
luni), dar maximul pedepsei este mai mic (3 ani și 4 luni față de 5 ani), atunci legea aplicabilă va
fi aleasă în funcție de cum instanța se orientează în aplicarea pedepsei spre minim sau spre
maxim.

[1] Autorul acesteia este domnul procuror Mircea Petrescu.

[2] Pretinderea, primirea acceptarea de promisiuni – în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea

îndeplinirii unui act (…).

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372/28.04.2006, cu modificările și

completările ulterioare (n.n.).

[4] Autorul aici este domnul procuror Irinel Păun.

[5] Legea privind statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 365/29.05.2007, cu modificările și completările ulterioare (n.n.).

[6] Autorul motivează punctual de ce profesia de medic nu se include în exercițiul niciuneia

dintre cele trei puteri statale sau de ce nu e caracteristică unei funcții de demnitate publică. În
privința ipotezei de la lit. c), după ce face o analiză comparativă punctând diferențele dintre
spitalele publice, pe de o parte și regiile autonome/operator economic/persoane juridice cu
capital integral sau majoritar de stat, pe de altă parte – același autor concluzionează diferența
dintre aceste două categorii ca fiind dată de natura economică a obiectului de activitate al
ultimelor.

[7] Pornind de la literatura de specialitate incipientă pe marginea noului Cod penal, împărțită
între opinia pe care o argumentează și cea care îl include pe medic în disp. art. 175 alin. (1) lit. b)
teza a II-a, autorul evocă legătura terminologică a sintagmei „funcție publică de orice natură” cu
definiția funcției publice din Legea nr. 188/1999 pe baza argumentului de tehnică legislativă (art.
25 și art. 37 din Legea nr. 24/2000), iar apoi evidențiază faptul că Legea nr. 95/2006 îl exclude
expres pe acesta din sfera funcționarilor publici.

[8] Pentru această modalitate de interpretare autorul invocă Expunerea de motive la Proiectul de
lege privind Codul penal, fără a indica sursa de proveniență a documentului, ci doar indicând
paragrafe și pagini din acesta (de ex. pct. 2.42 – p. 33 sau pct. 2.75 – p. 57).
[9] Este invocată din nou Expunerea de motive la Proiectul de lege privind Codul penal, fără să
se indice sursa documentului.

[10] Interpretarea literală/gramaticală, rațională sau logică, istorică, sistematică și prin analogie.
Vezi în acest sens C. Bulai, Drept penal român, partea generală, vol. I, București, Casa de
Editură și Presă “Șansa”, 1992, p. 66-68 sau I. Tanoviceanu, Tratat de drept și procedură
penală, vol. I, București, Editura Curierul judiciar, 1924, p. 244-248. În opinia acestui ultim
autor, interpretarea istorică și cea sistematică se includ în interpretarea logică/rațională ca și
categorii distincte.

[11] Vezi art. 25 și 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 260 din 21.04.2010, privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, citate de autorul celei de-a doua opinii. Altfel spus, pentru că noul
Cod penal nu definește termenul de funcție publică, înțelesul acesteia este cel dat de legislația de
bază, adică de Legea nr. 188/1999.

[12] Legea nr. 188/1999, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din
29.05.2007, cu modificările și completările ulterioare. În doctrină, prin noțiunea de „funcție
publică”, cu care este învestit funcționarul public [în sensul dat de art. 2 alin. (1) din Legea nr.
188/1999], se înțelege situația juridică a persoanei fizice – învestită legal, cu atribuții în
realizarea competenței unei autorități publice – ce constă în ansamblul de drepturi și obligații
care formează conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care a
învestit-o, A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, București, Editura All Beck, 2005,
p. 584. Potrivit unui alt autor, noțiunea de „funcție publică” definește situația juridică legală și
determinată a persoanei fizice învestite cu prerogative în realizarea competenței unei autorități
publice, în regim de putere publică, având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes
public, V. Vedinaș, Drept administrativ, Ediția a VIII-a, București, Editura Universul Juridic,
2014, p. 515.

[13] Explicând atributul puterii de stat ca și trăsătură a „funcției publice”, A. Iorgovan arată că
titularului acesteia (funcției publice, n.n.) îi sunt conferite drepturi și obligații în vederea
realizării puterii publice. Per a contrario, acele activități ale unor persoane ce fac parte dintr-
un organ al statului, dar în săvârșirea căreia nu se realizează puterea de stat, nu constituie
funcții publice (activități tehnice). Aici intră în discuție categoria celor care au rol de auxiliari
pentru diferite autorități statale (experții) sau cei care ca persoane particulare, sunt autorizate
să presteze un serviciu public, op. cit., p. 585. Referindu-se la reglementarea tipurilor de
activități care implică exercitarea prerogativelor de putere publică [art. 2 alin. (3) din Legea nr.
188/1999], V. Vedinaș a explicat rațiunea acesteia (a reglementării) prin aceea că, în practică s-a
constatat o tentativă de a se conferi statutul de funcționar public unor persoane care, prin
activitatea pe care o desfășurau, nu erau învestiți cu exercitarea prerogativelor de putere
publică, fapt care a dus la mărirea nejustificată a corpului funcționarilor publici, op. cit., p. 515.

[14] Întrucât noțiunea de funcționar public nu este definită în mod particular în Legea nr.
95/2006, atunci înțelesul acesteia este dat de legislația de bază, adică de Legea nr. 188/1999 (vezi
supra, Nota de subsol nr. 11).
[15] Potrivit art. 377 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 medicii care îndeplinesc condiția de
cetățenie (…) și sunt membri ai Colegiului Medicilor din România exercită profesia de medic, în
regim salarial și/sau independent. În mod independent, profesia de medic poate fi exercitată în
cadrul cabinetelor medicale , potrivit O.G. nr. 124/1998, republicată. Pentru varianta în regim
salarial – în Legea nr. 95/2006 sunt definite mai multe tipuri de unități sanitare publice cu sau
fără personalitate juridică proprie, în care medicii își pot desfășura profesia de bază: spitalul
(titlul VII, art. 165 și urm.), serviciile de ambulanță județene și cel al Municipiului București
(titlul IV, cap. IV, art. 105 și urm.), serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare
(SMURD, titlul IV, cap. 5, art. 112 și urm.), cabinete medicale, unități medicale ambulatorii,
centre de diagnostic și tratament, laboratoare, policlinici etc. (cap. V1, art. 1261 și urm.). Dar
unitățile sanitare în care lucrează medici angajați nu sunt doar publice: potrivit art. 165 alin. (2)
din aceeași lege nr. 95/2006 spitalul poate fi public, public cu secții sau compartimente private
sau privat și, în continuare – spitalele de urgență se înființează și funcționează numai ca spitale
publice.

[16] Potrivit art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154/07.12.2004, cu modificările și
completările ulterioare, prin serviciu public se înțelege activitatea organizată, sau, după caz,
autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes public legitim [noțiunea de
interes public legitim este lămurită de legiuitor, în continuare, la lit. r) a aceluiași articol].

[17] Realizarea serviciului public se poate face de agenții publici (stabilimente publice) sau de
agenții privați autorizați de un agent public, sub supravegherea acestuia din urmă (stabilimente
de e utilitate publică) – V. Vedinaș, op. cit., p. 282. Doctrina administrativă face referire totodată
la organizațiile profesionale (barourile de avocați, UNBR etc.) precum și la persoanele juridice
de drept privat (asociații, fundații etc.) atunci când vorbește de stabilimente de utilitate publică,
precizând și că, în cazul acestora, fie printr-o dispoziție expresă a legii, fie printr-o autorizație
dată în baza legii de o autoritate a administrației publice, le este acordat dreptul la prestarea
diferitelor servicii publice, cu aceleași efecte ca și în cazul autorităților publice – A. Iorgovan,
op. cit., vol. II, p. 581.

[18] Arhitecți, asistenți medicali și moașe, asistenți sociali, auditori financiari, avocați, consilieri
juridici, consultanți în management, consultanți fiscali, contabili, evaluatori, executori
judecătorești, executori bancari, experți contabili, experți criminaliști, experți tehnici, farmaciști,
geodezi, interpreți, mediatori, medici, medici dentiști, medici veterinari, notari, practicieni
insolvență, psihologi, traducători, ziariști etc. Potrivit statutului fiecăreia dintre aceste profesii se
poate face deosebirea care sunt acelea învestite de autoritățile publice să exercite un serviciu (de
interes) public și care sunt supuse controlului/supravegherii în desfășurarea respectivei activități.
Astfel, sunt învestite de autoritățile publice să exercite un serviciu (de interes) public
următoarele profesii: notar (Legea nr. 51/1995), executor judecătoresc (Legea nr. 188/2000),
traducător/interpret autorizat (Legea nr. 178/1997), expert tehnic (O.G. nr. 2/2000), expert
criminalist (O.G. nr. 75/2000) etc. Sunt supuse controlului/supravegherii autorităților publice
cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu (de interes) public următoarele profesii:
avocat (Legea nr. 51/1995), medic (Legea nr. 95/2006), cotabil autorizat și expert contabil (O.G.
nr. 65/1994), asistent social (Legea nr. 466/2004), psiholog (Legea nr. 213/2004), consilier
juridic (Legea nr. 514/2003), mediator (Legea nr. 192/2006) etc.
[19] Este vorba în principal de notari, executori judecătorești sau avocați. Chiar dacă potrivit
legilor ce le reglementează statutele profesionale aceștia se pot asocia în diverse forme care
dobândesc personalitate juridică aparte (birou individual, cabinet individual/asociat, societate
profesională, societate profesională cu răspundere limitată etc.) – totuși răspunderea pentru
actele îndeplinite incumbă fiecărui asociat în mod individual, ceea ce înseamnă că forma de
exercitare a profesiei lor este independentă prin natura sa.

[20] Medic, psiholog, asistent social, contabil etc.

[21] Este vorba de documentul oficial, existent pe site-ul Camerei Deputaților unde, în
colaborare cu Consiliul Legislativ, la secțiunea Repertoriu Legislativ, subsecțiunea Legi adoptate
în 2009, se regăsește modulul Lege nr. 286 din 17.07.2009 privind Codul penal în cadrul căruia,
la rubrica Procesul legislativ la Camera Deputaților se regăsește ”Expunerea de motive”
înaintată oficial de Guvern.

[22] Autorul expunerii de motive, inițiator al proiectului de Cod penal nou (Guvernul), explică
mai în amănunt că în categoria funcționarilor publici asimilați a înțeles să cuprindă practic
persoanele fizice care exercită o profesie de interes public, pentru care este necesară o abilitare
specială a autorităților publice și care este supusă controlului acestora.

[23] Trebuie observat aici că, în varianta inițiatorului proiectului de lege (Guvernul), textul alin.
(2) al art. 289 este identic practic cu cel intrat în vigoare după parcurgerea procesului legislativ
(inclusiv după modificările legislative ce au urmat adoptării noului Cod penal). Or, în expunerea
de motive pe marginea proiectului acestui N.C.P. nu se dă nicio explicație pentru care aceste
două modalități de incriminare, prevăzute în cuprinsul art. 289 alin. (1), nu se regăsesc și la
alineatul al doilea.

[24] Titlul complet al lucrării este Material de analiză redactat de Grupul de lucru constituit la
nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Ordin al procurorului
general pentru asigurarea unui instrument de lucru în cadrul Ministerului Public în scopul
interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor noilor coduri, penal și de procedură penală – vezi
www.mpublic.ro/ncp.htm.

[25] Vezi Nota de subsol nr. 15. Există practic chiar și posibilitatea ca un medic, având statutul
de angajat, să se includă în prima variantă a din textul art. 308 alin. (1) C.pen., ce privește o
categorie distinctă de funcționari, respectiv persoanele care exercită o însărcinare (…) în
serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C.pen.: este vorba, spre
exemplu, de medicii angajați la cabinetele medicale individuale organizate în baza O.G. nr.
124/1998. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, în cabinetul medical individual
își exercită profesia medicul titular, care poate avea ca salariați ori colaboratori medici sau
orice altă categorie de personal.

[26] Tot Legea nr. 95/2006 reglementează funcțiile publice în cadrul diverselor tipuri de unități
sanitare publice care pot fi deținute și de medici: managerul general și membrii comitetului
director din cadrul serviciilor de ambulanță (art. 111), managerul, membri comitetului director,
șefi de secție/laborator/serviciu, membri comitetului de administrație – din cadrul spitalului [art.
187 alin. (1)] etc.

[27] Spre exemplu, fapta unui medic dintr-un spital de stat, care are și calitatea de șef de secție,
de a lua mită de la un pacient pe care trebuie să îl opereze.

[28] Dacă același medic ia mită, spre exemplu, pentru a aviza favorabil achiziția de aparatură
tehnică nouă.

[29] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39/31.01.2000, cu modificările și

completările ulterioare.

[30] Legea nr. 286/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
510/24.07.2009.

[31] Legea nr. 187/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
757/12.11.2012.

[32] Urmărind să aflăm interesul pentru care o astfel de modificare s-a impus – observăm că
legiuitorul nu a oferit o motivație în acest sens. Sau mai degrabă a oferit o motivație îndoielnică.
Astfel, în Expunerea de motive pe marginea proiectului Legii nr. 187/2012 (vezi baza de date
Repertoriu legislativ de pe site-ul www.cdep.ro), la pagina nr. 18 (pct. 2.3) se face o mențiune
generică la întreg capitolul 2 al titlului III din proiect, în sensul că aici se regăsesc dispoziții de
completare și modificare a unor texte din Legea nr. 286/2009 și că acestea vizează fie înlăturarea
unor erori materiale [fiind date ca exemple art. 234 alin. (2) și art. 308], fie completarea unor
omisiuni vădite [fiind date ca exemple art. 61 alin. (3) și art. 231]. Observăm însă că modificarea
literei c) a art. 175 alin. (1) nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii.

[33] Având în vedere caracterul de utilitate publică al acesteia, precum și principalul efect al
statutului în discuție, asociația (non-profit) reprezenta o unitate dintre cele la care se referea art.
145 în măsura în care și gestiona (folosea) efectiv bunuri proprietate publică.

[34] Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012: „În cazul succesiunii de legi penale
intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și
complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu
infracțiunea comisă.”