Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pandemia COVID-19 a scos la iveală lipsa mecanismelor de sprijinire a lucrătorilor prin tranziții la jumătatea carierei și
a arătat că este nevoie de o reformă fundamentală.
Toate țările au anunțat pachete de măsuri fiscale și monetare de urgență fără precedent, adoptând măsuri de consolidare a
plaselor de siguranță socială pentru muncitori și gospodării.
Guvernele și băncile centrale au implementat pachete fiscale și monetare(injecții de lichiditate) de peste 11 trilioane $
(estimări FMI) pentru sprijinirea întreprinderilor și a salariaților.
Țările G20 au luat măsuri mai ample în 2020 decât cele luate în timpul și imediat după criza financiară globală în 2007-
2008, excepție face Italia, China, Turcia, Arabia S, Coreea S și India.
Majoritatea economiilor în curs de dezvoltare au implementat mai puțin de jumătate din numărul măsurilor
implementate în economiile dezvoltate(sisteme de protecție socială slabe).
Datele de la OIM arată că peste 1.000 de măsuri politice diferite au fost implementate în peste 200 de țări de la debutul
pandemiei, majoritatea fiind orientate pe stabilitatea veniturilor prin subvenționarea unor cheltuielile și extinderea
concediul de șomaj tehnic.
În contextul instabil cauzat de COVID-19, majoritatea guvernelor au extins furnizarea și acoperirea schemelor de
protecție socială folosind măsuri de transfer de numerar limitate în timp, majoritatea lor pe 1-3 luni(86%), deși criza a
durat mai mult decât atât.
Măsuri de protecție socială introduse de guverne, după tipul de instrument
și funcție
În cadrul Forumului Economic Mondial a fost prezentată lucrarea cu numele din titlu în care au
fost identificate un set de măsuri cheie care urmăresc:
- reprezentarea angajaților pe grupe de vârstă, sex, categorie etnică și rasială și alți markeri ai
diversității;
- echitatea salarială între diferitele grupuri;
- nivelurile salariale plătite în cadrul organizației ca raport la salariul minim local și raportul dintre
salariul CEO și salariul mediu al angajaților;
- asigurarea unor cursuri de instruire pentru angajați și investiții medii și instrumente de formare;
În plus față de aceste măsuri esențiale, raportul prezintă standardele de bază ale muncii bune,
precum asigurarea sănătății și siguranței, precum și eliminarea muncii forțate și a copiilor.
Cea mai relevantă întrebare pentru întreprinderi, guverne și indivizi nu este în ce măsură automatizarea și
creșterea muncii umane vor afecta numărul actual de locuri de muncă, ci în ce condiții piața globală a
muncii poate fi susținută către un nou echilibru în diviziunea muncii între lucrătorii umani , roboți și
algoritmi.
Companiile sunt setate să accelereze digitalizarea proceselor de lucru, învățarea, extinderea muncii la
distanță, precum și automatizarea sarcinilor în cadrul unei organizații ca o urgență din ce în ce mai mare
pentru a aborda o posibilă criză atât prin sprijinirea și recalificarea angajaților mutați, cât și prin
monitorizarea apariției de noi oportunități pe piața muncii.
Pe măsură ce cifrele șomajului cresc, este de o urgență din ce în ce mai mare extinderea protecției sociale,
inclusiv sprijin pentru recalificarea angajaților disponibilizați și expuși riscului de concediere, pe măsură ce
parcurg căile către noi oportunități pe piața muncii și către „locurile de muncă de mâine”.
” Stakeholder capitalism”
Viitorul va face necesar un nou sistem capitalist un capitalism al tuturor părților interesate și să acorde o
atenție mai mare investițiilor în capitalul uman și social.
Guvernele trebuie să urmeze o abordare holistică, creând legături active și coordonare între furnizorii de
educație și competențe, lucrători și angajatori, între agențiile de ocupare a forței de muncă, guvernele regionale
și guvernele naționale, respectiv următoarele entități:
companiile care doresc să își sprijine forța de muncă;
- guvernele dispuse să finanțeze recalificarea și localizarea programelor de educație la jumătatea carierei;
- firme de servicii profesionale și firme de tehnologie care pot să identifice potențialele tranziții de locuri de muncă
sau să ofere servicii de recalificare;
- sindicatele conștiente de impactul acestor tranziții asupra bunăstării lucrătorilor;
- organizații comunitare care pot oferi vizibilitate eficacității noii legislații și pot oferi feedback timpuriu cu privire
la proiectarea acesteia.