Alegerile americane de peste cîteva zile au adus o grămadă de noutăți – pîine din belșug pentru analiștii

de toate felurile. Poate că niciodată în istoria modernă a acestui mare exercițiu electoral nu a planat
atîta incertitudine. Nu neapărat cu privire la cîștigător. Alegeri strînse au mai fost. Dar de data aceasta,
incertitudinea a fost neobișnuit de cuprinzătoare. Elementul care a perturbat toate radarele anticipării a
fost, desigur, pandemia.

În plus, niciodată în trecutul ei modern societatea americană nu a fost așezată mai neîmpăcat în tranșee.
Războiul cultural care împarte America în progresiști și conservatori a produs, în decenii, două veritabile
triburi a căror identitate culturală se declină, acum, politic. Cum politica mai ales dezbină, confruntarea
dintre triburi a devenit tot mai dură. Cum de a ajuns o societate democratică, liberă și liberală, să se
transforme în mod natural într-o societate tribală, rămîne să discutăm. E foarte important să discutăm.
Cît mai curînd.

Polarizarea excesivă și, mai ales, adversitatea acestor două triburi au ajuns la un nivel care transformă
vechile dezacorduri într-o experiență cu totul nouă pentru americani: o experiență viscerală, o
experiență a respingerii categorice, o experință a urii.

Dezordini de stradă au mai fost – de altfel, America are o istorie a insurgenței care ajunge pînă foarte
aproape de noi. Violențele publice, însă, erau apanajul unei minorități radicale și, de îndată ce aveau loc,
o imensă majoritate mai moderată, compusă deopotrivă din progresiști și conservatori, le condamna. De
data asta, ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra
condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.

Și totuși, în această dezbinare ce pare iremediabilă, îmi pare că americanii au găsit ceva în comun. Este
acum sigur că vom avea o participare electorală masivă, dar și că mai bine de o treime dintre votați s-au
exprimat înainte de sfîrșitul campaniei electorale; ba chiar înainte de ultima dezbatere Tump – Biden.
Pricepuții analizează în fel și chip afluența cu totul neobișnuită de americani care se grăbesc să voteze
mai devreme. Văd o anumită unanimitate printre ei cu privire la motivul acestui aflux spre votul
anticipat. De teama contagiunii, se zice, americanii preferă să voteze înainte ca să nu se confrunte cu
aglomerația previzibilă de la urne în ziua votului. Totuși, nu cred că aceasta este explicația principală.
Vedem cum alegătorii americani stau la cozi enorme, ore în șir, ca să voteze anticipat. Așadar, nu spaima
de aglomerație îi grăbește.

Părerea mea este că semnalul pe care electoratul american îl transmite votînd anticipat într-o asemenea
proporție este mai degrabă: „Ne-am săturat! Să se termine odată comédia asta! Să votăm odată și să
punem punct!”. Este exact ceea ce au în comun ambele triburi: exasperarea. Poate singurul lucru pe
care-l mai au în comun americanii. În rest, se pare că toate celelalte îi despart.
Cît despre ziua votului: ar fi simpatic să vedem centrele electorale cam goale pentru că mai toți au votat
dinainte. Ar fi ca în celebra replică a lui Yoggi Berra, antrenor de baseball american faimos nu pentru
rezultatele lui sportive, de altfel mediocre, cît pentru replicile lui mucalite. Întrebat odată despre un
anume restaurant la modă, Yoggi Berra a răspuns: „A, știu acel loc. E atît de aglomerat că nimeni nu se
mai duce acolo!” sever voinescu