Toxicitatea morfinei

Student : Danila Catalina –Nicola

 Cuprins

1) Descriere

2) Forme de prezentare si comercializare

3) Modalitati de consum

4) Actiune toxica

5) Intoxicatia acuta

6) Intoxicatia cronica

7) Tratamentul intoxicatiei acute

8) Tratamentul intoxicatiei cronice

9) Bibliografie
 Morfina

1) Descriere

Morfina este principalul agent activ din opiu, concentratia sa in extractul de opiu fiind de 8-
14%. Dupa extractie se prezinta ca prisme albe sau usor galbui fiind putin solubila in apa si
eter, solubila in alcool amilic, etanol, benzen, cloroform, apa de var si mai putin solubila in
amoniac. Morfina bruta de pe piata ilicita poate avea diferite concentratii, in functie de
metodele de obtinere si procedeele de purificare. Morfina este absorbita rapid dupa
administrarea parenterala (iv si/sau sc), sau inhalatorie (pulberi). Dupa administrarea orala are
loc un prim pasaj hepatic, cu o biodisponibilitate de 20-30% (potenta fiind mai mica po, doza
orala echianalgezica fiind de 6 ori mai mare decat cea pe cale injectabila). Concentratia
plasmatica maxima este atinsa la 10-20 minute de la administrarea iv sau sc. Morfina este
legata de proteinele plasmatice in proportie de 35% si are un timp de injumatatire de 2-3 ore.
Absorbtia de la nivelul intestinului este lenta si se distribuie mult in rinichi, ficat si splina, fara
insa a se acumula in tesuturi. Cantitati mici de morfina trec de bariera hemato-encefalica si
ajung la nivelul sistemului nervos central.

La nivel hepatic, dupa un proces de glucurono si sulfuronoconjugare, este obtinut 6-

glucuronid-morfina, fiind metabolitul activ principal si care are o potenta de 2 ori mai mare
decat cea a morfinei iar la nivel cerebral chiar de 100 ori mai mare. 6-glucuronid-morfina este
responsabila de actiunea analgezica in cazul administrarii cronice a morfinei. In cazul
persoanelor cu insuficienta renala cronica, acest metabolit are tendinta de a se acumula,
aceasta fiind si explicatia pentru potenta si durata de actiune a morfinei in cazul acestor
pacienti. Se elimina in proportie de 90% pe cale renala sub forma de 3-, 6-glucuronid-
morfina, si doar intr-o mica masura sub forma netransformata. 10% se elimina digestiv prin
fecale (cantitati mici de morfina pot fi detectate in fecale si urina timp de cateva zile de la
ultima doza administrata). 50% din morfina este eliminata din organism in decursul a 4-5 ore.

2) Forme de prezentare si comercializare

Se prezinta ca o pulbere granuloasa, alba, bej, maroniusau roz. Poate fi intalnita si sub diferite
forme farmaceutice(comprimate, solutii injectabile, supozitoare).

3) Modalitati de consum

Morfina se administreaza:

- injectabil;

- oral (comprimate);

- prin inhalare (pulberile);

- sub forma de supozitoare

4) Actiune toxica
Mecanismele de producere a efectelor toxice grave, pe care morfinomimeticele le pot genera,
sunt asociate actiunilor asupra diferitilor receptori opioizi.

In doze terapeutice morfina poate produce: - somnolenta; - indiferenta; - micsorarea

performantelor mentale; - diminuarea mobilitatii spontane; - senzatie de caldura; - prurit la
nivelul fetei. In 10-20% din cazuri aceste efecte sunt resimtite placut (rar disforie cugreturi si
varsaturi).

Morfina, la nivelul SNC determina:

- analgezie - se manifesta prin anularea aspectului de suferinta al senzatiei dureroase

(cresterea pragului la durere este moderata). - deprimarea respiratiei creste cu doza (la doze
toxice poate sa apara respiratia periodica "Cheyne-Stokes"), bradipneea fiind accentuata pana
la oprirea respiratiei. - morfina are efect antitusiv marcat (prin deprimarea centrului bulbar al
tusei) - efect putin folosit in terapia moderna datorita pericolului de instalare a dependentei.
Potenta relativa a morfinei este descrescatoare: deprimarea tusei>deprimarea centrului
respirator>actiunea analgezica. - stimuleaza zone chemoreceptoare declansatoare ale vomei
de la nivelul bulbului determinand greata si aparitia vomei (la doze mici); la doze mari
deprima centrul vomei. - dozele mari determina hipotermie prin deprimarea centrului
termoregulator. - la doze mari se produce mioza (semn important pentru morfinomanie)

Actiunea morfinei asupra aparatului respirator:

- determina bronhospasm (efect pronuntat la astmatici).

Actiunea morfinei asupra aparatului digestiv:

- scade secretia si motilitatea gastrica; - creste tonusul musculaturii stomacului; - determina

contractura antrului si pilorului; - creste tonusul si scade peristaltismul intestinului subtire si al
colonului; - determina scaderea secretiei pancreatice si intestinale; - are efect constipant
puternic; - are actiune spastica biliara.

Actiunea morfinei asupra aparatului genito-urinar:

- are actiune spastica urinara, crescand tonusul sfincterului vezical si al detrusorului

determinand retentie urinara; - determina contractii ale uterului.

Actiunea morfinei asupra secretiei endocrine:

- stimuleaza secretia de ADH determinand scaderea diurezei; - este influentata activitatea

adenohipofizei (in special in cazul administrarii prelungite); - scade secretia de testosteron.

Actiunea morfinei la nivel vascular:

- produce vasodilatatie arteriolara si venoasa (prin mecanism endorfinic si eliberarea de

histamina) ducand astfel la hipotensiune arteriala; - deprima reflexele circulatorii; - determina
o dilatare a vaselor cerebrale (datorita CO 2 care se acumuleaza prin deprimarea centrului
respirator); - creste presiunea LCR; - vasodilatatie cutanata cu congestia pielii, prurit si
transpiratie. In particular la toxicomani (morfinomania) se manifesta prin leucocitoza,
hiperpirexie, edem pulmonar precum si abcese ale pielii, endocardita, mioglobinurie, aritmii
cardiace si tromboflebite.

Indicatiile administrarii morfinei:

- dureri acute - postoperator, fracturi, infarct miocardic, edem pulmonar acut - in tratament de
scurta durata; - colici r ebele (biliare si renale) in asociere cu antispastice pentru antagonizarea
hipertoniei; - neoplasme; - mica chirurgie, preanestezie.

Contraindicatiile administrarii morfinei:

- cazurile cu limitarea functiei respiratorii (emfizem, cord pulmonar cronic, astm); -

insuficienta hepatica severa (aceasta prelungeste efectul si creste toxicitatea morfinei); -
hipertiroidie; - sarcina si alaptare; - travaliu (provoaca asfixia nou-nascutilor); - traumatisme
craniene (deprima respiratia si creste presiunea LCR); - hipertrofie de prostata (produce
retentie de urina); - pancreatita acuta; - abdomen acut (mascheaza evolutia); - copii mai mici
de 2 ani.

5) Intoxicatia acuta

In intoxicatia sub acuta victima prezinta stare letargica cu mioza, scaderea tensiunii arteriale,
scaderea alurii ventriculare, relaxare musculara. La inceput se instaleaza o faza euforica, apoi
una deprimanta cu somn profund si coma.

La doze mari apare triada specifica opioidelor:

- deprimare SNC pana la coma profunda (copiii pot prezenta convulsii); - mioza accentuata.
Midriaza se poate instala in caz de hipoxie accentuata si reprezinta un semn de gravitate. -
deprimare respiratorie intensa si respiratie Cheyne-Stokes. Moartea in intoxicatia acuta este
aproape intotdeauna cauzata de insuficienta respiratorie, complicata insa si de alti factori ca
edemul pulmonar, socul cardiogen si pneumonia. De obicei survine in 3-12 ore. Afectarea
toxica a bulbului determina - hipotermie, colaps, tahicardie, dispnee, bradipnee accentuata
pana la apnee, cianoza generalizata, piele rece si vascoasa, hipotonie musculara, scaderea
diurezei, constipatie.

Intoxicatia supraacuta

evolueaza prin coma convulsiva si moarte in 2-3 ore. Doza letala de morfina este:

-0.1 g (parenteral);

- 0.2-0.4 g (po).

6) Intoxicatia cronica

Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale:

- consumul experimental (in scop recreational); - consumul regulat - consumatorul incepe sa
lipseasca din ce in ce mai mult de la scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursa de
procurare a drogului; - preocuparea zilnica - consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii
devin indiferente); - dependenta - consumatorul nu poate face fata treburilor zilnice fara drog,
neaga problema pe care o are, se produce inrautatirea conditiei fizice, dupa consum isi pierde
controlul. Intoxicatia cronica se instaleaza dupa 5-15 doze (dupa cateva zile, pana la 2
saptamani de administrare continua), ajungandu-se pana la 2-3 g/zi. Consumatorul prezinta: -
constipatie; - anorexie; - mioza; - anemie usoara; - hiperlactacidemie; - scaderea functiilor
intelectuale, cu aparitia melancoliei, anxietatii si sentimentului de neincredere.

Intoxicatia cronica evolueaza in mai multe etape:

-etapa 1

- predomina efectele euforice (poate fi precedata de efecte neplacute);

-etapa 2

-de ezitare (subiectul este constient de comportamentul sau si in functie de vointa poate
renunta sau trece la etapa urmatoare);

-etapa 3

-creste toleranta si se instaleaza dependenta psihica si fizica

-etapa 4

-declin pe plan psihic si fizic cu scadere ponderala, piele uscata cu eruptii, secretii scazute,
paloare, privire fixa, mioza, comportament antisocial.

Dependenta de morfina (morfinomania) include:

1. Dependenta psihica-de fapt singura caracteristica,atat necesara cat si suficienta pentru a

defini dependenta de drog.Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu
estenici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog.
Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordinpsihologic de a lua drogul, denumita in
terminologia actuala "craving"(dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si
reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta. Este favorizata de efectul
euforizant si de terenul psihic al subiectului (anxiosilor le confera senzatia de siguranta
impotriva agresiunilor, precum si o stare de bine permanenta).

2. Toleranta -caracterizata prinnecesitatea de doze semnificativ crescute pentru a obtine starea

deintoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial lacontinuarea folosirii
aceleiasi cantitati.

3. Dependenta fizica -implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de retragere (abstinenta)

la incetarea folosirii drogului,ca o consecinta a adaptarii organismului la prezenta continua a
unui drog. In cadrul sindromului de dependenta,dependenta fizica reprezinta factorul de
conditionare secundara, legatde teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a
evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului. Dependenta fizica se dezvolta ca
rezultat al unei adaptari aorganismului in ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata
aunei substante (drog), aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme;ca rezultat, aceste sisteme
sufera adaptari pentru a ajunge la un nouechilibru, pe fondul interventiei repetate a substantei
respective. In acord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o stare de
adaptare a organismului in care efectele primare ale unei substante(drog) si recontroalele
generate de organism se echilibreaza deasemenea maniera incat nu functioneaza normal decat
in conditiileprizelor regulate de substanta (drog). La oprirea brutala aadministrarii,
recontroalele nu mai sunt compensate de efectelesubstantei, conducand la o tulburare
functionala, adesea cu manifestariclinice zgmomotoase, care pot imbraca aspecte periculoase,
cu riscvital - sindromul de retragere.

4. Sindromul de abstinenta -

Este caracterizat prin simptomele (incadrare si grad de severitatevariabile) care apar la

incetarea sau reducerea dozei unui drog, inspecial narcotic, la care individul este adictiv si
care a fostconsumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau indoze mari.
Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de"sindrom de abstinenta" cu
"sindrom de retragere". Sindromul deretragere, expresie a dependentei fizice, este unul din
indicatoriisindromului de dependenta. Apare la 12 ore de la ultima priza, se dezvolta treptat
atingand un maxim la 2-3 zile. Mecanismul il reprezinta heteroreglarea "up" cu sensibilizarea
si externalizarea unui numar mare de receptori adrenergici in sinapsele activatoare modulate
de heterosinapsele opioid-adrenergice la nivelul carora actioneaza morfinomimeticul.

Debutul sindromului de abstinenta este caracterizat de: - anxietate; - midriaza; - hipersecretie

lacrimala si salivara; - rinoree.

In continuare se instaleaza agitatia, insomnia, mialgiile, polipnee, tahicardia, hipertensiunea

arteriala, crampele abdominale, voma, deshidratarea marcata, bufeuri cu sudoratie excesiva
alternand cu frisoane cu piloerectie, dezechilibru acido-bazic. Aceste manifestari se atenueaza
si dispar in 7-10 zile, dar simptomele reziduale psihice si vegetative pot persista timp
indelungat. Copiii nascuti din mame dependente de morfina prezinta simptome ale
abstinentei: iritabilitate, hiperreflexie, cascat, tremor, tahipnee, diaree, voma, febra.

7) Tratamentul intoxicatiei acute

In intoxicatia acuta se permeabilizeaza mai intai caile respiratorii pentru eventuala

oxigenoterapie. Ca antidot se foloseste naloxona i.v. 0.4-2 mg pentru antagonizarea
deprimarii respiratorii si comei. Daca nu apar semne de raspuns, se repeta administrarea
antidotului la 2-3 minute pana la o doza totala de 10-20 mg. Pacientii trebuie observati cel
putin 6-12 ore. Metodele de decontaminare (in cazul pacientilor constienti si dupa ingerarea
recenta) sunt provocarea vomei sau lavajul gastric. Se poate administra carbune vegetal sau
purgativ salin. Este importanta reechilibrarea acido-bazica.

8) Tratamentul intoxicatiei cronice

Pentru tratamentul morfinomaniei (dependentei de morfina) se recomanda intreruperea brusca
a administrarii drogului. Pentru a evita sindromul de abstinenta se inlocuieste morfina cu
metadona, aceasta din urma prezentand un sindrom de abstinenta mai putin grav atunci cand
este intrerupta (dupa aproximativ 10 zile). Dupa dezintoxicare se pot administra timp
indelungat doze mici de antagonisti, de tipul naloxonei in vederea protectiei fata de o
eventuala reluare a toxicului, astfel evitand dependenta si sindromul de abstinenta.